21 March 2012
Avem nevoie de o nouă revoluţie, cea a adevărului şi normalităţii
Nu credeţi statul doar pentru că nişte oameni depun un jurământ la înscăunare, oameni şi instituţii care teoretic lucrează în slujba voastră, nu-i credeţi "pe cuvânt", nu plecaţi niciodată de la faptul că ceea ce spune un politician este adevărat. Verificaţi întotdeauna actele, capacitatea legalităţii actelor... Poate nu puteţi schimba nimic, dar măcar veţi cunoaşte adevărul. Poporul român este din ce în ce mai umilit în ultimul timp. Mişmaşurile politice nici măcar nu mai sunt ascunse, se întâmplă pe faţă, dispreţul faţă de cetăţean este evident. Plecând de la faptul că legile se votează după interesul unui grup minuscul de oameni, de la voturile numărate fără nici un fel de jenă astfel încât să iasă treaba, până la mai complicatele mistificări ale scrutinelor electorale de care presa este plină.
Priviţi cât de asemănător este scenariul american cu cel românesc. Numai că, repet, la noi este mai "pe faţă", mai cu dispreţ faţă de cetăţean. Şi cetăţenii români nu reacţionează.
Pentru cine lucrează statul român?
Întâlnirea Regională Europeana a Comisiei Trilaterala din Bucuresti, 15-17 octombrie 2010.
Mugur Isarescu si Mihai Tanasescu membri in Comisia Trilaterala;
Adrian Severin, Lucian Croitoru, Daniel Daianu, Catalin Predoiu, Adriean Videanu si Emil Boc - o parte dintre invitatii la evenimentul desfasurat la Ateneul Roman si la Cafe Athenee Palace Hilton. Desi nu apare in imagini, Emil Boc a fost la cafea cu membrii trilateralei. Totusi, se poate vedea coloana oficiala a primul ministru.
:)
ReplyDeleteIar despre bubuli?
Bubuli adică şopârle de nisip?
ReplyDelete:) Biblio,
ReplyDeletePe Catherine Ashton o înţeleg, că-i fată din popor, da' pe dumneavoastră nu. Enjoy!
Catherine Ashton să fie atunci :D
ReplyDelete