A doua parte... De ce România ar trebui să privească cu atenţie la Argentina?

---

Întâmplător mi-a căzut sub ochi un document despre care aş vrea să discut...

La historia del éxito económicoargentino y sus implicaciones
Mark Weisbrot, Rebecca Ray, Juan A. Montecino şi Sara Kozameh Diciembre 2011 (Originalmente publicado en inglés en octubre de 2011)un produs al Center for Economic and Policy Research.

vezi şi Prima parte... De ce România ar trebui să privească cu atenţie la Argentina?

În Argentina a avut loc o recesiune severă începând cu mijlocul anului 1998 până la sfârşitul anului 2001. FMI-ul, aşa cum ne-a obişnuit cu prezenţa lui ca să pună o bombonică pe coliba crizei, a dat "indicaţii preţioase" pentru a stabiliza economia şi pentru a menţine cursul dolarului prin ajustări monetare şi fiscale. Argentina a fost împrumutată, după reţeta pe care o cunoaştem şi noi prin intermediul Guvernului Boc, cu sume foarte mari într-un interval foarte scurt de timp. Pe cât timpul trecea criza s-adâncea şi devenea tot mai evident că doctoria dată de FMI nu era deloc bună sănătăţii economice argentiniene, căderea economiei nu era nici măcar încetinită la finele anului 2001... ba unii zic că dimpotrivă... S-a creat deci un moment tensionat în societatea argentiniană căruia i se tot repeta că politicienii se preocupă profund de rezolvarea crizei în timp ce criza prolifera prin toate cotloanele economiei. Ceea ce nu prea înţeleg politicienii este că astfel de situaţii au şi reacţii logice. Cetăţenii se revoltă gândind că toate acele împrumuturi au subvenţionat de fapt bogăţia celor puţini, în frunte cu sistemul bancar, şi nicidecum nu au provocat o stabilitate economică pentru cei mulţi care simt criza aproape de sinucidere. Cetăţenii se vedeau deci acum puşi în poziţia de a plăti nişte datorii făcute fără a fi consultanţi, datorii care au servit îmbogăţirii unor oameni deja bogaţi. Într-un astfel de moment tensionat, Guvernul a refuzat să achite datoria şi timp de câteva săptămâni cursul de schimb al dolarului a fost lăsat să se manifeste natural, fără intervenţia obişnuită din partea statului. Condiţiile financiare severe şi devastatoarea devalorizare au condus la o criză şi mai profundă şi o creştere economică negativă din ce în ce mai accentuată. În primul trimestru 2002 PIB-ul argentinian a avut o contracţie de 5%. Cu toate acestea recuperarea a început numai după un trimestru de contracţie şi s-a prelungit până la intrarea în recesiunea mondială din 2008-2009. În trimestrul al patrulea al anului 2008 există o reducere de 0,9% care s-a prelungit, la aceiaşi rată, şi în primul trimestru al anului 2009. Economia însă s-a echilibrat rapid şi a început să crească următoarele 10 trimestre până în cel de al doilea trimestru al anului 2010.

În aceste condiţii, PIB-ul real al Argentinei a atins nivelul anterior recesiunii după numai trei ani de creştere, în primul trimestru al anului 2005. Ceea ce este mai important de semnalat este modalitatea prin care această recuperare s-a produs, şi aici mă refer la faptul că redresarea şi creşterea economică au fost realizate practic fără nici un fel de ajutor de la instituţii de credit internaţional. Ba chiar a fost exact pe dos, în anul 2002, primul de la recuperarea problemelor economice, instituţiile financiare internaţionale, de tipul FMI, au costat 4 procente din PIB-ul Argentinei. Mai mult chiar, FMI a presant guvernul argentinian să nu ia politicile economice de redresare a economiei concomitent cu atenuarea efectelor crizei asupra sectoarelor vulnerabile ale societăţii argentiniene şi să plătească creditorilor externi, lucruri care ne sunt şi nouă extrem de bine cunoscute. Este evident că reacţia Guvernului României este una "slugarnică", în sensul că "ai noştri" acceptă cam orice li se cere din partea FMI, nu iau o decizie fără să întrebe "fratele mai mare" şi funcţionarii FMI sunt primiţi în România ca nişte trimişi de la Înalta Poartă acum câteva sute de ani. Nemiloasă situaţie asupra mândriei naţională.

(http://www.scribd.com/doc/75597628/La-historia-del-exito-economico-argentino-y-sus-implicaciones)

Ca urmare a încetării de plăţi şi neacceptare cererilor unei minorităţii de creditori pentru o eventuală restructurare în 2005, dar şi ca urmare a altor acţiuni legale întreprinse de către creditori şi alte acţiuni de tipul "vulture fund", Argentina a luptat pentru a obţine împrumuturi pe pieţele financiare internaţionale în ultimii ani.

Acest "vulture fund" reprezintă de fapt un fond mutual care investeşte exclusiv (sau preponderent) într-un stoc cu risc ridicat, dar şi cu mare randament, al unei datorii. Respectiv se investeşte în campanii care sunt în pragul falimentului sau deja au dat faliment. Conceptul este legat de cumpărarea unor titluri de valoare în momentul când acesta au un preţ scăzut pentru ca apoi să forţeze compania să acţioneze, chiar şi împotriva propriului interes, pentru ca respectivul investitor în fond să poată recupera datoria la valoarea ei nominală. Termenul este deci uşor peiorativ pentru că reprezintă nişte mişcări financiare nemiloase. Acelaşi model se poate aplica şi naţiunilor suverane. Termenul de "fonduri vultur" transpune plastic vulturii hoitari care se rotesc în jurul muribunzilor sau cadavrelor.

Aici a intervenit relaţia destul de tumultuoasă cu Clubul de la Paris. Investiţiile Străine Directe (ISD) a fost şi el limitat, cu o medie de 1,7% din PIB în ultimii opt ani. Creditorii şi investitorii sunt destul de greu de mulţumit şi orice slăbiciune economică produce reacţii puternice de instabilitate. Totuşi, în ciuda condiţiilor neprielnice şi numeroaselor procese prin care creditorii au acţionat în judecată guvernul, Argentina a beneficiat de o creştere economică extraordinară. Cu alte cuvinte, continua luptă cu creditorii a meritat. Acest lucru ar trebui să dea de gândit tuturor celor care susţin că monitorizarea politicilor economice legate de pieţele de obligaţiuni şi a investiţiilor internaţionale reprezintă prioritatea politică pentru toate guvernele în ţările aflate în curs de dezvoltare. Eu aş spune că un cap care nu se pleacă s-ar putea, în anumite condiţii, de câştigat. Sunt sigur că vă amintiţi cum toţi politicienii româniei vorbesc despre asta la TV, mai ales când se află în situaţia de a critica guvernele partidului concurent, ba despre investiţiile străine foarte mici, ba despre atragerea fondurilor europene, ba despre creşterea nivelului datoriei, ba că "nu putem spune nimic, să vedem ce spune FMI-ul"... Este evident că Investiţiile Străine Directe joacă un rol important în provocarea creşterii economice, alimentând financiar mecanismele economice, este evident şi că în anumite circumstanţe capitalul străin poate conduce la creştere economică şi la completarea unor zone deficitare din economia naţională, iată însă că studiind situaţia Argentinei putem trage concluzia că intrarea capitalului nu este chiar un gest atât de esenţial economiei precum s-ar putea crede. Pe de altă parte, aceiaşi experienţă argentiniană induce ideea că politica macroeconomică poate juca un rol cu mult mai important decât ar putea părea la prima vedere.

vezi şi A treia parte... De ce România ar trebui să privească cu atenţie la Argentina?