Discursul preşedintelui PSD Mircea GeoanăSuntem cu toţii mult prea experimentaţi, suntem cu toţii mult prea buni colegi şi colege ca să facem deliciul celor care, de fapt, nu ne doresc binele şi să ne îndepărtăm de la problemele cu adevărat fundamentale ale partidului, ale electoratului nostru şi ale ţării în care trăim, muncim şi pe care încercăm să le schimbăm în bine. Nu vă ascund faptul că am avut, alături de voi toţi, de parlamentarii noştri, de conducerea partidului, de aleşii noştri locali, de militanţii noştri, de simpatizanţii noştri, alături de cei peste cinci milioane de oameni care ne-au votat şi m-au votat, un sentiment de profundă dezamăgire, iar pentru cei pe care i-am dezamăgit, inclusiv prin acea atât de neinspirată vizită în ceas de noapte, înainte de dezbaterea finală, la domnul Vântu, îmi cer scuze în mod oficial în faţa voastră şi a celor care şi-au pus speranţa în mine şi în noi. Liviu Dragnea poate să vă spună un alt moment, pe care l-am trăit împreună cu el şi un număr prea mic de colegi care au rămas în sediul de campanie, Viorel, Vali Zgonea, Dan Şova, atunci când Curtea Constituţională ne-a respins un apel pe care îl consider în continuare justificat, cu privire la modul în care s-a desfăşurat acest scrutin electoral. Liviu poate o să vă spună sau poate o să o spunem altădată, într-un cadru mai puţin formal, că am fost timp de câteva ore, şi într-o discuţie cu el, pe punctul de a-mi depune demisia din funcţia de preşedinte al partidului. Am considerat şi consider în continuare că, dincolo de această obligaţie de a veni în faţa dumneavoastră, a fost mai important să păstrăm în această perioadă grea, atât de grea pentru noi, atât de grea pentru primarii noştri, atât de grea pentru oamenii care au lucrat şi care au fost daţi afară de la servicii în mod brutal de către actuala putere, să asigur un echilibru minim până la un Congres care să tranşeze problema conducerii partidului nostru.
De aceea, am pledat şi vreau să mulţumesc Comitetului Executiv Naţional, pentru accelerarea datei unui Congres Extraordinar care, în mod special, să se ocupe cu problema viitoarei conduceri a partidului nostru. Cred că a fost o obligaţie de onoare şi de moralitate din partea liderului Partidul Social Democrat.
În al treilea rând, nici nu cred că este corect, din partea mea sau din partea unora, să punem întreg eşecul electoral în spatele unui singur om. Sunt principalul responsabil, dar nu cred că este corect şi colegial să continuăm o practică pe care, din păcate, naţiunea noastră o aplică cu ceva străşnicie, aceea de a ne omorî liderii doar din momente de frustrare şi enervare legitime. Cred că în acest moment trebuie să vin în faţa voastră, şi am s-o fac şi în conferinţele judeţene, şi am s-o fac şi la Congresul Extraordinar, să vă spun cu sinceritate care sunt limitele transformării partidului nostru într-un partid de peste 40% şi a unui partid care să îşi propună, la modul realist şi la modul programatic, să devină sau să redevină principala forţă politică a României. Şi am să spun în primul rând că nu trebuie să cădem în capcana să spunem că nu avem ideologie sau doctrină; avem şi ea trebuie să continue să se contureze. Am încercat şi într-o măsură oarecare am reuşit, împreună cu colegii din actuala conducere şi cu voi toţi, să transformăm partidul nostru într-un partid social-democrat modern, dar încă nu am reuşit, şi va trebui să o facem în continuare, să schimbăm modul în care vedem România şi modul în care suntem percepuţi de către români. Suntem în continuare – şi este o limită de creştere electorală –văzuţi în principal ca un partid al asistenţei sociale, care fără îndoială reprezintă pilonul principal al identităţii noastre şi al crezului nostru politic. Vreau să reconfirm de la această tribună dragostea profundă pe care o am şi o avem faţă de cei necăjiţi, de pensionari, de ţăranii săraci, de cei care sunt în sărăcie şi de cei care nu au o şansă corectă în România, dar a vorbi exclusiv despre redistribuire şi a lăsa dreptei româneşti, indiferent că se numeşte dreapta populară, PD-L, sau liberală, PNL, faptul că ei au apanajul creşterii economice şi noi suntem cei care redistribuim munca, transpiraţia şi impozitele celor care construiesc valoarea adăugată trebuie să înceteze.
În opinia mea, Partidul Social Democrat trebuie şi poate să revină partidul care este principalul factor al dezvoltării României pentru toţi cetăţenii României. Trebuie să recunoaştem sectorului privat, salariaţilor, angajaţilor, dreptul de a-şi putea proteja şansele în viaţă şi puterea de dezvoltare. De aceea pentru mine continuarea acestui proces care a început la alegerile precedente este foarte important. Am fost singurul candidat la alegerile prezidenţiale care a venit alături de voi toţi cu soluţii anticriză, cu probleme legate de locurile de muncă, cu dezvoltarea statului românesc, şi trebuie să continuăm să cristalizăm acest concept fundamental. Dacă nu vom merge mai departe şi nu vom fi percepuţi de cei mai tineri, de cei care sunt salariaţi în sectorul bugetar sau în sectorul privat ca o forţă a progresului social şi economic, nu vom putea să atingem potenţialul imens pe care îl avem; şi putem să îl atingem. De aceea, din punctul meu de vedere, trebuie să ieşim din starea aceasta, de derută şi de confuzie şi să venim cu o viziune integrată, articulată pentru relansare economică şi pentru transformarea partidului nostru în principala forţă a modernizării şi progresului în folosul întregii populaţii.
Nu avem a ne teme de mesajul dreptei româneşti, pentru că cei de la PD-L au demonstrat când au fost la guvernare că nu ştiu să guverneze în interesul celor care sunt afectaţi de criză şi au transformat statul român, deşi ne-au acuzat pe noi în 2004 că suntem partidul-stat; nu a existat niciodată în România o mai mare apăsare, o mai mare brutalitate şi un mod organizat de a drena şi a fura resursele legitime ale acestei ţări, cum se întâmplă acum cu camarila portocalie. Iar cei dintre noi care, poate tentaţi de un mic avantaj, poate de o mică tresărire de trădare, mai mică sau mai mare, se raliază acestui curent vor face un imens rău partidului nostru şi un rău şi mai mare acestei naţiuni. PD-L este discreditat. Iar Traian Băsescu, cu tot mandatul pe care l-a câştigat cum l-a câştigat, este un proiect politic care nu mai inspiră energie. Trebuie să venim pe acest gol şi să fructificăm această şansă pentru noi. Vom fi într-o relaţie de competiţie şi cu PNL, în opoziţie, dar va fi o competiţie cu o dreaptă care, atunci când a fost la guvernare, a reuşit să asigure un anumit tip de creştere economică, dar care a fost redistribuită în favoarea exclusiv a unei pături mai bogate a acestei ţări. Trebuie să păstrăm cu PNL o relaţie corectă şi constructivă, pentru că este evident că, atunci când vor veni alegerile parlamentare viitoare, la termen sau anticipate, un anumit tip de colaborare şi o alianţă de tip parlamentar va trebui să construim cu acest partid, dar faţă de care va trebui să ne limităm din punct de vedere ideologic şi doctrinar mult mai clar.
Este prima limită şi prima provocare a partidului nostru, de care am ţinut să vă vorbesc astăzi. A doua limită şi provocare, pe care vreau să v-o spun astăzi cu multă sinceritate şi fără supărare şi fără să arăt cu degetul în nicio direcţie, va trebui să dăm partidului o echipă de conducere mult mai coerentă şi care să asigure cu adevărat unitatea în acţiune şi nu în declaraţii lipsite de conţinut. A trebuit să duc în aceşti ani război pe prea multe fronturi, dragii mei prieteni! Un front intern, cu contestări, aşteptând până în ultima clipă să vină încurajare şi sprijin real pentru candidatura mea – este poate miraculos că un candidat la preşedinţie care era cotat cu 12%-15% în decembrie să ajungă să câştige totuşi alegerile măcar în România. Acest lucru s-a făcut prea târziu, prea târziu, prea târziu! Echipa viitoare de conducere va trebui să fie mai omogenă. Echipa viitoare de conducere va trebui să fie aleasă într-o echipă compactă şi va trebui să aibă obligaţia de a sta umăr la umăr, obligaţia de a-şi respecta şi urma liderul cu fidelitate şi fără gânduri ascunse. Indiferent cum se numeşte acel lider, vă provoc ca la Congresul nostru să dăm o şansă unei echipe care să fie răspunzătoare de sus până jos, iar cei care vor intra în competiţie şi se vor anunţa probabil de la acest microfon să găsim o formulă de a-i păstra în echipă şi de a le da o valenţă suplimentară. Nu am să mai susţin niciodată teze de unitate ale partidului, atât de dragi mie şi nouă care, de fapt, în spate au făţărnicie şi agende secundare. Vă provoc să avem curajul să spunem acest lucru şi numai aşa vom asigura adevărata unitate a partidului. Vor fi oameni care-şi vor lansa candidaturile în orice formulă veţi dori, vor rămâne şi veţi rămâne, dragii mei colegi, prietenii şi colegii mei.
Aş vrea să repetăm ceea ce ştim cu toţii că ne trebuie: un exerciţiu de sinceritate şi solidaritate, toţi cei care vor să conducă partidul sunt oameni valoroşi, bărbaţi şi femei, în felul lor. Toţi trebuie să fie respectaţi, toţi trebuie să aibă un cuvânt în a influenţa decizia noastră şi vă spun la modul cel mai serios că am avut un moment serios de ezitare, spunând că probabil că ar fi fost un gest de a nu încerca orice chip să mă agăţ de scaunul de preşedinte al partidului, dar în acest moment vreau să vă spun că simt obligaţia de a încerca să coagulez în jurul meu, cu sprijinul vostru, cea mai puternică, competentă şi serioasă echipă de conducere a acestui partid. Este obligaţia noastră şi este lucrul pe care trebuie să îl facem. În al treilea rând, o limită importantă de creştere a noastră este capacitatea organizatorică slăbită a partidului nostru. A fost o greşeală, nu vizavi de persoane, faptul că am schimbat trei secretari generali în cinci ani de zile. Am încredere că Liviu Dragnea va continua să facă o muncă serioasă şi secretarul general să devină secretar general aşa cum se cuvine într-un partid mare ca al nostru, pentru că de fapt mi-ar fi fost şi mie uşor, dragii mei colegi, după alegerile prezidenţiale să dirijez energia negativă care există şi către cei care au pierdut alegerile în teritoriu. Ar fi fost uşor pentru mine, liderul partidului, să încep să spun: "Mi-aţi pierdut alegerile, plecaţi acasă!" Şi poate că mulţi dintre organizaţiile care au câştigat ar fi aşteptat din partea mea o astfel de decizie. Ar fi fost, poate, pentru mine azi mai uşor să mă prezint în faţa voastră şi să vă conving şi să mă reconving că sunt un lider care poate să conducă partidul mai departe pe calea succesului electoral. Dar am preferat să iau asupra mea această energie negativă, pentru că eu nu cred că decapitarea în bloc a numeroaselor organizaţii judeţene care au pierdu, de exemplu, în Transilvania, cu excepţiile notabile de la Hunedoara şi de la Sălaj, ar fi reprezentat o soluţie sănătoasă. Avem nevoie de o strategie pe Transilvania şi pe Banat, dar care o construim după Congresul Extraordinar cu calm, cu răbdare, cu colegialitate, căutând cele mai bune soluţii şi nu încercând să fracturăm partidul între două grupări. Ar fi fost uşor să mă îndrept cu mânie către cei care până ieri veneau alături de mine pe scenă şi acum încep să facă din mine un ţap ispăşitor şi să vă întreb "De ce nu mi-aţi câştigat la Constanţa?", "De ce nu mi-aţi câştigat în altă parte?", "De ce aţi făcut un 51% mediocru, în condiţiile în care în anumite judeţe erau toate pârghiile şi resursele şi banii de pe planetă?". Dar am ezitat să o fac, pentru că un lider trebuie să fie imparţial şi un lider trebuie să asigure o justă abordare a acestor chestiuni.
Vreau să vă spun că această analiză va fi făcută, o s-o facem împreună şi vom asigura şi reconstrucţie acolo unde este nevoie şi sprijin şi sinceritate acolo unde este atât de multă nevoie. Dar am nevoie de înţelepciunea noastră colectivă pentru a face astfel încât în 2012 să devenim aceeaşi forţă redutabilă şi de neînvins.
În al treilea rând, există o altă limită pe care trebuie să v-o spun, care mă apasă şi că de multe ori am avut senzaţia că duc în spate un rucsac plin cu bolovani. Am senzaţia că mă apasă, că am urme, am răni de la acele bretele de rucsac greu pe care, ştiţi, atunci când faceţi o drumeţie, politică sau nu, ce înseamnă să ai o greutate în spate. Nu am reuşit şi va trebui să reuşim în anii următori să îndepărtăm un stereotip şi o judecată poate nedreptă, dar reală şi folosită cu oarece succes la nesfârşit la adresa partidului nostru de către cei care sunt demagogii dreptei şi cei care sunt aşa-zişii oameni care vin cu criterii şi principii de moralitate pe scena politică românească. Trebuie să găsim un răspuns corect, un răspuns calm, un răspuns programatic la o percepţie păcătoasă, cum că noi am fi continuatorii comunismului sau am fi un partid pătat în mod etern de corupţie. Dacă nu vom găsi un răspuns la aceste chestiuni şi fără să arătăm cu degetul către persoane şi să spunem că suntem un partid care suntem modern, care suntem un partid care încurajăm transparenţa, un partid care într-adevăr, este un partid de secolul XXI, vom avea aceste discuţii la nesfârşit şi vreau să avem curajul, până la urmă, să spunem că aceste lucruri ne atârnă de gât – şi uitaţi-vă la ultimele alegeri în care Băsescu nu a avut decât un singur şi simplu mesaj: "Vedeţi că daţi mâna pe gaşca unora care sunt corupţi, sunt comunişti" şi m-am trezit pe toate panourile din România într-o situaţie care cred că ar trebui să ne dea de gândit pentru anii care vin. Acest lucru este o limită de creştere şi acest lucru este o provocare importantă pentru partidul nostru şi pentru ceea ce avem de făcut.
Greşeala mea principală şi o greşeală colectivă a echipei de conducere pe care o aveţi azi în faţă şi pe care o veţi decide la Congresul de pe 20 februarie este că am dat o senzaţie de oportunism politic. Astăzi îl suspendăm pe Băsescu, cu mâine proletară, mâine facem alianţă cu PD-L-ul cu aceeaşi vigilenţă proletară. Astăzi vrem să punem moţiune de cenzură împotriva PNL-ului, mâine îi sprijinim din opoziţie din Parlament pentru o anumită situaţie. De aceea, eu vă rog, dragi prieteni, ca de acum încolo să avem opţiuni clare şi acest tip de oscilaţie care a derutat electoratul nostru şi ne-a făcut să fim mai puţin credibili să înceteze şi dacă vom stabili la Congres că PD-L-ul este principalul nostru adversar, cum este, că este un rău care macină România şi că trebuie să ne prezentăm ca un partid care va conduce viitoarea guvernare într-o relaţie constructivă cu alte partide româneşti, să o facem, să ne ţinem de ea şi să ne ţinem şi de principiile noastre ideologice. Compromisul nu face bine şi am ezitat prea mult şi eu, şi noi, deşi au fost voci în cadrul conducerii care au pledat, de multe ori cu justeţe, de exemplu împotriva intrării noastre la guvernare.
În al cincilea rând, un lucru pe care îl simt ca o imensă frustrare personală, ca intelectual, ca om de stânga modern, ca om care crede în valorile social-democraţiei progresiste şi autentice, este de neacceptat ca la 20 de ani de la Revoluţie să nu putem să fim mai atractivi şi mai convingători pentru intelectualii, tinerii şi pentru organizaţiile neguvernamentale din România. Este o provocare pe care trebuie s-o traversăm împreună, dragii mei. Bazinul nostru electoral, care este gigantic astăzi, are potenţial de creştere la peste 40 în câteva luni, 40% la câteva luni de zile, dar trebuie să convingem intelectualii, dascălii de la ţară sau de la oraş şi să fim mai credibili, iar această provocare ne aparţine nouă, dar revine şi tinerilor noştri din partid, şi colegelor noastre din partid şi a celora care astăzi sunt de stânga intelectuali şi încă le este ruşine să se afişeze cu PSD. Aceasta este o provocare la care vă invit să ne gândim şi să o depăşim cu toţii.
De asemenea, aş dori să mă refer la o critică care mi se aduce, şi pe care o accept până la un anumit punct. Am crezut şi cred în democratizarea partidului nostru. Nu cred că am greşit atunci când am considerat că votul dumneavoastră trebuie să decidă cu privire la destinul partidului nostru şi dacă îmi veţi acorda încrederea, nu am să mă opresc din procesul de democratizare, ci am să merg cu el şi mai mult în profunzime, voi încerca şi voi propune la modificarea statutului cooptarea grupurilor noastre parlamentare în marile decizii ale partidului. Voi propune ca Liga Aleşilor Locali PSD, cei care de fapt sunt baza partidului, cei care ne aduc atât de multe voturi, să fie cooptaţi în mod oficial la marile decizii ale partidului şi am să vă rog, lideri judeţeni şi lideri locali, să dăm drumul la democratizare si mai mult în profunzime, să nu ne fie teamă că vin membri noi şi mulţi de partid şi să avem, poate, pentru anii viitori, alegerea candidatului la preşedinţie, de ce nu, cum propunea într-un fel şi Costică Nicolescu, printr-un adevărat referendum în partid cu membrii, cu simpatizanţi, să avem curajul să democratizăm partidul mai departe. Dar nu o conducere autoritară care sugrumă democraţia este soluţia, ci mai multă disciplină şi mai multă democraţie. Vreau să vă spun că am să încerc, cu echipa care sper să fie alături de mine, să avem şi mai multă disciplină şi mai multă fermitate şi că vom termina cu acest statut bălmăjit în care dacă cineva calcă strâmb nu poţi să îl excluzi din partid, pentru că e protejat de unul sau de altul din partid, ci haideţi să avem democraţie mai multă şi disciplină mai multă, ele trebuie să meargă mână în mână şi nu se exclud reciproc şi sunt convins că acesta este sentimentul general în partidul nostru!
În ultimul rând aş dori să mai spun un lucru despre o limită pe care cu toţii o simţim şi pe care alegerile parlamentare, euro-parlamentare şi prezidenţiale ne-a confirmat-o într-o manieră brutală. Foarte mulţi dintre ai noştri – şi mă refer aici la organizaţiile care sunt puternice şi cu rezultate foarte mari – colegii din sud, din Oltenia, judeţele care au câştigat şi judeţele care au făcut performanţă electorală bună chiar dacă au pierdut la o diferenţă destul de mică. Există o teamă astăzi că forţa brutală a statului totalitar al lui Băsescu şi resursele de bani imense pe care le au la dispoziţie vor face, de fapt, inutil votul românilor şi inutil efortul nostru. Este cumva aşa? Nu cumva se gândesc primarii noştri, "Ce facem peste doi ani de zile, în condiţiile in care au atât de mulţi bani şi pun atât de multă presiune pe noi?". De aceea, eu susţin ceea ce a spus Victor Ponta şi vreau să ne gândim cu toţii şi vreau să fac un apel şi la alte partide, şi la ONG-uri, şi la presă, şi la străinătate, să creăm un cadru electoral în care banul să conteze mai puţin şi să putem să permitem ca votul suveran să dicteze conducătorii şi cei care conduc această ţară. Vă îndemn pe toţi să lansăm rapid o astfel de dezbatere, pentru că fără acest lucru, oricât de mult ne-am moderniza ideologic, acest lucru va deveni puţin mai dificil. Acest lucru este, cred, un lucru pe care trebuie să-l facem cu toţii. Rămân coleg şi prieten cu voi toţi. Mulţi aţi avut epitete jignitoare la adresa mea, intervenţii în presă jignitoare la adresa mea, dar rolul unui lider este să fie deasupra acestor lucruri şi să fie capabil să înţeleagă ceea ce este foarte important. De aceea, eu nu consider că ceea ce se lansează astăzi, din punct de vedere al candidaturilor, reprezintă şi forma finală care va merge la Congres. Sunt absolut convins că vom face ca acest Congres să fie unul al adevărului, un congres în care, dacă va trebui să răspund în faţa voastră, voi răspunde şi votul vostru va decide, dar astăzi vă spun cu toată seriozitatea şi responsabilitatea că este păcat să dăm cu piciorul la 5 milioane de voturi. Este păcat să nu încercăm să continuăm ceea ce am făcut bine împreună, să corectăm ceea ce am făcut mai puţin bine împreună. Fac un apel la voi toţi şi la voi toate ca aceste două săptămâni de campanie internă din partid să se deruleze democratic, transparent, civilizat şi colegial. Acest mare partid a pierdut o luptă importantă, dar şansa noastră de a reveni rapid la guvernare, şansa noastră de a fructifica dificilul an 2010 pentru a fi principalii beneficiari ai acestei situaţii rămâne la latitudinea noastră şi a voastră. Să vă aşteptaţi şi mă aştept şi la atacuri la adresa mea, ca preşedinte al Sentatului, şi nu este vorba de poziţie, nu mă interesează poziţiile, nu sunt legat de niciun scaun, nu mă interesează funcţia în sine, dar este clar că există o preocupare din partea actualei puteri ca, într-o eventuală vacanţă de putere la nivel înalt să existe cineva docil sau din altă parte care să asigure a doua funcţie în stat. Ştim acest lucru şi va trebui să îl rostim, va trebui să reprezinte o piesă în angrenajul nostru tactic, indiferent de decizia cu privire la conducerea partidului de la acest Congres.
V-am spus aceste lucruri poate mai direct şi mai brutal decât în alte dăţi, nu cu dorinţa de a-mi asigura un nou mandat, căci nu aceasta este obligaţia mea. Eu am obligaţia să asigur creşterea unei echipe care, peste câţiva ani de zile, să reprezinte ştafeta de conducere a partidului, pentru a putea să avem un mănunchi de lideri care să asigure o guvernare puternică, un mănunchi de candidaţi la alegerile locale şi generale de peste doi ani care să ne conducă la succes. De aceea, astăzi, în faţa voastră, la Consiliul Naţional, vă cer să îmi acordaţi sprijinul pentru a încerca împreună, cu bune şi rele, să mergem mai departe, să continuăm lucrurile bune pe care le-am făcut, să dăm la o parte lucrurile pe care şi eu le-am făcut greşit – daţi unei echipe omogene şansa de a readuce partidul în condiţii rapide şi serioase la guvernare.
Aceasta este provocarea, miza este înaltă. Vreau să salut atmosfera serioasă, aşezată şi cumpănită a acestui Consiliu Naţional. Mult succes tuturor celor care se înscriu în competiţie – rămânem prieteni, rămânem colegi, rămânem un mare partid al acestei ţări!
Dumnezeu să ne dea sănătate la toţi!
(sursa: http://www.psd.ro)
Discursul lui Adrian Năstasen aceste zile am primit foarte multe mesaje legate de candidatura mea. Foarte mulţi colegi şi prieteni mi-au cerut un răspuns.
Răspunsul este clar, este direct: Da, candidez la preşedinţia Partidului Social Democrat!
Dragi prieteni, nu vă voi spune prea multe lucruri despre ce s-a întâmplat până acum, nici nu voi încerca să particip la o competiţie de frumuseţe, căci nici nu cred că aş câştiga. În schimb, la o competiţie de înţelepciune nu m-aş da în lături – şi eu cred că de aşa ceva avem nevoie. În opinia mea, este important să schimbăm direcţia. În ultimii cinci ani am pierdut cel puţin de cinci ori. Putem să discutăm de ce, putem să evaluăm lucrurile într-un fel, în altul, dintr-un unghi sau altul, dar e clar că am făcut cu toţii greşeli. Şi eu am făcut greşeli, le ştiu. Din unele am învăţat, poate din altele mai puţin, dar cred că la acest moment tema noastă principală ar trebui să fie, pentru toţi, cum să câştigăm viitoarele alegeri, cum să redevenim un partid puternic. Eu despre lucrurile acestea voi încerca să vă vorbesc şi astăzi şi în perioada următoare şi după congres.
Sigur, aş putea să stau eventual liniştit. Am o viaţă profesională destul de agitată. Am o viaţă de familie liniştită. Bătăliile, în aceşti cinci ani, cele individuale, le-am purtat mai curând singur şi sunt convins că voi fi în stare să le duc mai departe, în cadrul unei republici a procurorilor, dar sunt de 20 de ani în acest partid şi simt o responsabilitate pentru direcţia în care partidul va merge de acum înainte. În mod evident, toţi cei care vor candida îmi sunt apropiaţi şi îi apreciez pe fiecare dintre ei în parte. Dacă mă gândesc bine, pe toţi i-am sprijinit să vină în partid, într-un moment sau altul, şi cred că am făcut bine. Este firesc ca fiecare să se dezvolte şi să încerce să ajungă la treptele următoare. Problema este, acum, că pentru toţi aceşti colegi, iată, în curând va trebui să organizăm un prezidiu care va trebui să fie pus de-a lungul sălii – în ultima vreme, nu am mai reuşit să facem o echipă suficient de puternică, poate că este nevoia la acest moment, în primul rând, să ne întrebăm pe noi înşine cum să procedăm mai departe.
Obiectivul meu este foarte simplu, să redevenim cel mai puternic partid din România. Îmi propun ca în următorii doi ani să atingem acest obiectiv. Nu am o miză personală. Nu am o miză personală în sensul că nu-mi doresc să mai fiu ministru. Am fost într-o vreme interesantă, prin anii ’90, ministru de Externe. Nu-mi doresc să mai fiu prim-ministru. S-a spus că am fost cel mai bun prim-ministru şi mi-ar fi foarte greu să fac din nou o competiţie cu cel care a fost cel mai bun prim-ministru. Nu-mi doresc să candidez din nou în cadrul alegerilor prezidenţiale. Peste cinci ani, lumea se va schimba, societatea va fi schimbată. Va fi nevoie să ne gândim de pe acum ce fel de candidat va propune Traian Băsescu şi partidul lui. Va trebui să ne gândim la evoluţiile din zona liberală şi va trebui să pregătim o echipă de oameni tineri, dar competenţi, care peste doi ani să se aşeze, după ce vom fi stabilizat partidul şi vom fi oprit hemoragia de cadre, să aşezăm în bloc starturile pentru o nouă competiţie. Eu ştiu să realizez aceste lucruri. Am format echipe de-a lungul anilor şi îmi propun să formez din nou echipele câştigătoare. Lucrul acesta va fi posibil dacă mă veţi ajuta, dacă veţi decide că acest proiect merită să fie sprijinit.
Cu „Revoluţia Binelui” am ajuns destul de rău. Eu cred că e nevoie de seriozitate, e nevoie să recunoaştem efortul din ţară, dar este nevoie şi de o echipă puternică la vârf. Unii au lansat în ultimele luni ideea că aş fi un tip răzbunător – că aştept, neavând cu ce să mă ocup acasă, şi îmi doresc să vin la conducerea partidului ca să încep să le iau gâtul unora dintre colegi, să le rup picioarele la alţii. Să fim serioşi! Mulţi mă ştiţi de 20 de ani, alţii mă ştiţi de 10 ani, alţii de 5 ani. Am făcut greşeli. Am luat probabil multe decizii greşite, dar nu din răzbunare. Puteţi să mă criticaţi pentru deciziile greşite pe care le-am luat, dar nu pentru că aş fi fost vreodată un tip răzbunător şi că mi-aş propune să-mi trăiesc anii viitori din viaţă gândim cu pasiune la eventuale vendete de partid. Aceste legende care au fost inoculate în partid mă deranjează cel mai tare, pentru că lucrul ăsta arată că unii dintre voi mă cunosc foarte puţin.
Vreau să vă spun că din punctul meu de vedere vremea incertitudinilor a trecut. Este important să stabilim direcţia în care mergem, să înţelegem ce a fost greşit în perioada care a trecut şi să înţelegem că acum partidul nostru se află sub o presiune enormă. Este o presiune care vine din partea lui Traian Băsescu, care doreşte ca PSD să fie un fel de pisică mică, domesticită, sau cel mult un fel de chihuahua, pe când eu îmi doresc ca partidul să redevină un doberman care să apere şi democraţia şi să-i protejeze pe colegii noştri alergaţi prin teritoriu. Acest lucru nu-l vom putea face fiecare printr-o strategie individuală. Una dintre greşelile partidului, în opinia mea, a fost şi această opţiune după 2004 şi cred că ea nu a fost înţeleaptă. Cei care au gândit în acest fel au gândit şi ei mai târziu. Partidul în opoziţie trebuie să fie o structură unită, capabilă să-şi apere liderii, aşa cum scrie, de altfel, în Articolul 10 din Statut – şi nu numai liderii, pe oricare dintre membrii de partid. Aceste lucruri va trebui să le redescoperim.
Nu cred că atunci când noi vom vorbim despre reforma statului nu va trebui să spunem deschis că suntem împotriva transformării statului într-o republică a procurorilor. Militanţii noştri, din păcate, în momentul de faţă sunt dezorientaţi. Unii sunt apatici, sunt nervoşi. Am colegi la mine în Prahova, în colegiul meu, oameni care s-au bătut pentru Mircea Geoană. Vă spuneam zilele trecute, preşedintele organizaţiei din Mizil, nu mai are serviciu, a fost dat afară după alegeri. În Mizil, Mircea Geoană a câştigat în competiţia cu Traian Băsescu, dar rezultatul pentru el şi pentru foarte mulţi alţii este că şi-au pierdut serviciul, au rămas la o anumită vârstă fără un loc de muncă şi avem datoria acum, să găsim soluţii şi pentru ei, dar şi pentru ţară, pentru că este acum nevoie de o perioadă de clarificări. Este vremea să încetăm cu şuşotelile pe la colţuri, cu formule de înţelegeri între grupuri care eventual încearcă să fie geambaş de voturi. Avem nevoie de o democraţie reală, nu de una condusă prin telecomandă. Nu cred că mai trebuie să intrăm din nou în jocul celor care ne dau de la distanţă mutările în plic, ne explică cum trebuie să ne reformăm, încearcă din nou să ne explice către ce electorat să ne îndreptăm. Am pierdut în mare măsură şi iată, Traian Băsescu şi în zona rurală a câştigat mai multe voturi decât noi, pentru a existat o derută evidentă în ceea ce priveşte strategiile noastre, opţiunile noastre, încercarea de a privi mai mult la televizor, de a asculta mai mult ce spune Alina Mungiu-Pippidi, încercarea de a le transforma pe ele, pe ea, pe Andreea Pora eventual, în militante ale partidului. Lucrul ăsta probabil că nu se va întâmpla, în schimb, îi pierdem pe cei care de 20 de ani votează în permanenţă cu noi.
Cred, de aceea, că înainte de a lua decizii pentru aşezarea noastră într-un proiect politic după o analiză solidă, va trebui să constatăm două adevăruri dureroase. Primul, suntem acum, pentru prima dată în istoria noastră ca partid, în opoziţie, într-un al doilea ciclu electoral consecutiv, cu toate vulnerabilităţile pe care le determină un astfel de statut şi ştiţi la ce mă refer. Al doilea adevăr, PSD a devenit al doilea partid al ţării, iar dacă nu luăm măsuri, tendinţa ar putea să fie în continuare negativă, pentru că dincolo de lupta cu PD-L, va trebui să gândim şi competiţia în opoziţie cu PNL.
Stimaţi colegi, în evaluarea mea, principala cauză a declinului în care se află partidul, este generată de pierderea capacităţii noastre de gândi şi de acţiona strategic. O altă cauză o reprezintă labilitatea noastră datorită unor interese de moment legate mai ales de participarea la guvernare în ultimii ani şi care ne-a contaminat cu valori ale dreptei. Identitatea noastră doctrinară, pe care nu am revăzut-o sub aspectul elementelor de noutate de prin anii 2003, are nevoie de aceste clarificări şi de aceea sunt convins că această discuţie va fi utilă. În decembrie 2008, atunci când mi-am exprimat poziţia în cadrul Comitetului Executiv Naţional şi am sugerat să nu participăm la guvernare, spuneam că va trebui să alegem, fie încă un an în opoziţie şi apoi patru ani la putere, fie un an la putere şi apoi patru ani în opoziţie. Din păcate, se pare că am avut dreptate.
Cred că este acum momentul să funcţionăm ca un partid, nu ca o formulă de completare pentru diverse eventuale guverne ale lui Traian Băsescu. Nu vreau să vă transmit frustrările mele din aceşti ani. N-am înţeles unele dintre amneziile unor colegi în legătură cu performanţele noastre la guvernare. Unii dintre chiar au făcut parte din guvernul pe care l-am condus, performanţe care fi trebuit să fie argumente ale noastre în toată perioada de opoziţie. Era o modalitate de a scoate din istoria partidului, aşa cum au fost scoase fotografi mai vechi din sediile de partid. Eu cred că ar trebui să avem peste tot istoria partidului şi vreau să îmi cer scuze pentru unele dintre gesturile nedelicate pe care le-am făcut atunci când am pornit un proiect de modernizare a partidului printr-o fuziune cu PSDR şi nu am fost suficient de serioşi şi de responsabili în a le acorda colegilor noştri de la PSDR, statutul şi respectul cuvenit, dar este momentul, spuneam acum, să folosim toate cartuşele pe care le avem, toată muniţia pe care o avem pentru a compara ceea ce ştim noi să facem, cu ceea ce fac cei care se află astăzi la putere.
E adevărat, unii dintre colegii mei au crezut că istoria partidului începe în 2005. S-a confirmat încă o dată ceea ce spune Orwell: cel mai imprevizibil lucru este trecutul. Dar dincolo de aceste chestiuni, pe care vreau să vă spun că în perioada asta lungă în care am reflectat la greşelile mele, la deciziile greşite pe care le-am luat, ceea ce m-a ţinut în priză şi cu multă adrenalină au fost discuţiile pe care le-am avut cu mulţi dintre voi, cu cei pe care îi întâlneam în stradă. Cineva care îmi spunea, ştiu eu, într-un ascensor pe stradă, un şofer, sau un muncitor, undeva, cineva care îşi aducea aminte de o anumită măsură bună pe care eu, noi, le-am luat într-o anumită perioadă. Şi trebuie să revenim cu această abordare, să spunem clar că a fost o greşeală să sprijinim ideea parlamentului unicameral, că a fost o greşeală să sprijinim formula de uninominal care nu fac împreună decât să creeze un Parlament slab care să permită o dictatură în perioada următoare.
Dragi colegi, în aceşti ani noi am pierdut aproape 3000 de consilieri locali. Faţă de 2004 avem cu aproape 600 de primari mai puţini. Are o loc o puternică hemoragie în cadrul grupurilor parlamentare. Aceste lucruri vor trebui oprite. Şi avem nevoie de un semnal puternic, clar, de un semnal de forţă. Îmi aduc aminte, am revăzut zilele trecute unul dinte afişele mele din campanie, din 1990, sau 1992. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am gândit, bine, arătam mai tânăr, nu despre asta e vorba, dar dincolo de fotografia în sine, logo-ul, mesajul mi se pare extrem de potrivit pentru ce am încercat noi să facem de a lungul acestor ani: forţă şi echilibru. Pentru că până la urmă, partidul nostru are nevoie în continuare de forţă şi de echilibru. Este ceea ce eu propun să aduc drept contribuţie, cu această candidatură a mea, nu într-o formulă în care să încerc să negociez cu unii cu alţii, care la rândul lor să obţină voturi de la unii şi de la alţii. Eu cred că nevoie ca la Congres noi să decidem cu libertate de spirit şi cu responsabilitate direcţia partidului.
Mi-ar fi simplu să vă spun acum numele unor colegi pe care îi apreciez şi aş începe cu Bogdan Duvăz, pe care îl ştiu de atâta vreme, l-aş adăuga pe Marian Vanghelie. Nu vă aşteptaţi la chestia asta! De ce? Pentru că am învăţat în aceşti ani să recunosc meritele fiecăruia. Nu putem fiecare dintre noi să îndeplinim acelaşi rol în cadrul partidului, dar putem să fim o echipă şi de aceea şi Roibu şi Viorel şi Nicolescu şi Stan şi nu vă mai spun, pentru că e un prezidiu foarte lung. Ajung şi la Mircea Geoană pe care îl preţuiesc pentru eforturile pe care le-a făcut. Îi acord respectul cuvenit lui Ion Iliescu. Să nu vă aşteptaţi că va candida, dar vreau să le spun celor care încearcă să-l înlocuim pe domnul Iliescu cu Patapievici sau cu nu ştiu cine, că greşesc în mod fundamental. Nu vom accepta astfel de sugestii de reformă.
De aceea, dragi prieteni, o să mai avem vreme să vorbim. Dacă voi accepta, voi încerca să vă vizitez să vă spun gândurile mele. Voi pregăti o mică broşură cu câteva gânduri, dar vreau să înţelegem, noi nu facem acum o bătălie împotriva lui Traian Băsescu. Nu organizăm o bătălia împotriva cuiva şi din care să facă parte toţi colegii care vor să vină în această echipă. Eu nu candidez împotriva vreunuia dintre ei. Îi consider şi i-am considerat parteneri chiar şi atunci când am văzut că la dezbaterile pentru prezidenţiale numele Năstase era prezent acolo, era Ilie care mesteca cu distincţie chewing gum, dar mi-aş fi dorit să fiu şi eu acolo. Şi cred că ar fi fost important pentru membrii de partid ca echipa de atunci a lui Mircea Geoană să fie echipa generaţiilor succesive din partid. Traian Băsescu nu a avut nicio problemă să aducă alături de el pe Blaga, pe Videanu, pe Berceanu, pe Elena Udrea. De ce ne este teamă? Eu vreau să vă spun că noi am rămas cu formula de partid comunist sau partid corupt, pentru că unora dintre colegii noştri le-a convenit acest lucru, pentru că această formulă putea să îi ajute pe unii dintre ei să scape de anumiţi adversari. Nu a fost o strategie foarte inteligentă, pentru că iată, suferim pe nedrept după cinci ani de opoziţie, de nişte acuzaţii care în mod evident nu s-au dovedit, la nivelul guvernului nostru, la nivelul oamenilor din partid, în timp ce vedem în fiecare zi la televizor acuzaţii dovedite în legătură cu care, evident, sunt acum la putere.
Mai aveam jumătate din discurs, dar îl ţin pentru data viitoare. Eu vreau să vă spun, dragi prieteni, că vă iubesc indiferent dacă veţi vota cu mine sau nu. Destinul meu este legat de acest partid. Nu contaţi pe mine să plec din partid, nu contaţi vreodată că voi face ceva care să facă rău acestui partid. Dacă voi putea să ajut, o voi face cu plăcere.
Vă mulţumesc!
(sursa: http://nastase.wordpress.com/)
DISCURSUL SUSŢINUT DE ION ILIESCU IN CADRUL REUNIUNII CONSILIULUI NATIONAL PSD DIN 4 FEBRUARIE 2010
Dragi prieteni,
Vă împărtăşesc faptul că nu eram decis să iau cuvântul la această adunare. Dar, preşedintele Consiliului Naţional mi-a sugerat că nu ar fi bine să nu iau cuvântul.
De aceea, vă rog să ma acceptati cu un MESAJ DE SUFLET.
Pentru că eu consider că ne aflăm într-un moment important al evoluţiei partidului nostru, iar actuala adunare a Consiliului Naţional şi mai ales Congresul PSD de peste două săptămâni pot să marcheze o relansare a activităţii partidului sau, din contră, să consacre declinul său.
I. Câteva constatări:
a) PSD – cu toate variantele sale (FSN, FDSN, PDSR) – s-a născut ca un partid al Revoluţiei, care a şi pus în practică obiectivele sale strategice: democratizarea ţării, reformarea economiei (trecerea de la o economie etatizată la economie de piaţă), integrarea europeană şi euroatlantică, deschiderea faţă de lume. Aceste lucruri nu pot fi contestate de nimeni.
b) Partidul nostru a avut răspunderea guvernării şi, atunci când s-a elaborat noua Constituţie democratică a României şi când s-au adoptat legile privatizării şi când România s-a asociat Parteneriatului pentru pace şi Comunităţii Europene, ca şi când s-au finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi procesul de aderare la NATO.
c) PSD este cel ce a generat creştere economică, prin politicile economice promovate atunci când era la guvernare.
d) PSD este şi a fost un partid care a promovat reformele economice în România şi, în general, cu bune rezultate.
Nimeni nu constată, însă, că aceste reforme au avut un preţ: politic, economic şi social. Ne-am asumat acest preţ, dar, spre deosebire de adversarii noştri politici, am fost consecvenţi ideologiei noastre şi am însoţit aceste reforme cu măsuri de protecţie socială, adresate păturilor celor mai defavorizate.
e) Am făcut şi erori, pentru care am plătit şi plătim încă. Dar bilanţul nostru a fost, în esenţa sa, pozitiv.
Şi, cu toate acestea, unii se străduiesc să ne demonizeze, în fel şi chip, prezentându-se chiar drept un pericol – identificându-ne ca urmaşi ai PCR, deşi noi suntem intim legaţi de înfăptuirea Revoluţiei din Decembrie 1989, care a demolat vechiul regim, iar foşti membri ai PCR se găsesc în absolut toate partidele care s-au născut după revoluţie.
Acestui atac de imagine, care continuă şi acum, n-am ştiut să-i răspundem cu seriozitate şi în mod credibil! Ba, chiar unii dintre noi dau semne de concesii faţă de adversari sau, în orice caz, nu se angajează să apere demnitatea partidului şi a fondatorilor săi – lucru inacceptabil pentru militanţi loiali, legaţi intim de principiile fondatoare ale partidului.
II. Consiliul Naţional şi apropiatul Congres al PSD sunt chemate să reafirme cu claritate profilul, opţiunile politice şi ideologice, liniile strategice actuale ale PSD, ca partid social-democrat, de stânga, modern şi dinamic – legat de cele mai largi categorii de cetăţeni – un partid pentru o Românie europeană.
Trebuie să consolidăm partidul şi să-i reînnoim programul său politic cu faţa la viitor, la sfidările sale, la noile realităţi economice şi sociale ale ţării, la noul context internaţional.
Trebuie să dăm răspunsuri clare:
- Ce fel de partid vrem să fim:
- un partid capabil să guverneze România (singur sau în coaliţie) sau un partid care să fie veşnic în opoziţie;
- un partid oportunist, cu un discurs populist, dornic să ia voturi de peste tot şi în orice condiţii – sau un partid de principii, cu un discurs ideologic explicit – legat de interesele celor mulţi, celor mai largi categorii de cetăţeni, care suportă consecinţele acestei tranziţii prelungite.
Trebuie să alegem şi să o spunem explicit – Partidul Social-Democrat trebuie să fie un partid al stângii democrate activ, dinamic, permanent cuplat la realităţi, cu un tip de reacţie clară şi directă. Pentru aceasta e nevoie de un mecanism de decizie bine definit şi eficient, care să rămână profund democratic, transparent – până la ultima sa verigă.
Câteva constatări şi concluzii:
1. Multe din erorile PSD au la origine ignorarea democraţiei interne de partid, adoptarea de decizii în afara organismelor statutare, în mod netransparent, încurajând conturarea unor grupări de influenţă şi competiţia dintre ele. Aceste practici ne-au costat şi ne costă! Aceasta duce la deformarea imaginii despre partid – nu ca organism politic menit servirii interesului public, ci subordonat intereselor înguste ale unora.
Din acest punct de vedere, intrarea la guvernare alături de PD-L a fost o eroare; ea s-a decis sub astfel de presiuni.
2. Dacă în anterioara perioadă de opoziţie – 1997-2000 – PDSR a învăţat multe şi s-a pregătit temeinic pentru revenirea la guvernare, după 2004 am irosit mult timp în lupte intestine şi în conspiraţii de culise.
3. Preocupantă este slăbirea legăturilor fireşti cu electoratul nostru tradiţional, ca şi insuficienta lărgire necesară a legăturilor cu noi categorii de alegători care, firesc, ar trebui să aibă opţiuni de stânga – în special tineri, dar şi marea majoritate a intelectualităţii.
De-a lungul ultimilor 20 de ani, s-au produs multe mutaţii în structura socială a populaţiei, urmare fenomenului de dezindustrializare, cu unele tendinţe de dezurbanizare şi cu apariţia fenomenului de migraţie. PSD nu s-a adaptat suficient la toate aceste mutaţii. Mai degrabă s-a mulţumit să adopte un discurs cvasi-neoliberal, pentru că “aşa e la modă” sau pentru că ne temem de eticheta de “neocomunişti”!
4. Din păcate, întreaga stângă europeană trece printr-o perioadă de declin, negăsind căile potrivite de afirmare, în condiţiile crizei actuale prin care trece economia mondială. Mai degrabă exponenţii dreptei au apelat la poziţii de stânga pentru ieşirea din criză (de fapt, implicând statele pentru salvarea băncilor şi a marilor companii suprastatale.
5. Prin tot ce am făcut după Revoluţie am dovedit că nu avem nimic comun cu vechiul sistem şi cu defunctul partid comunist. Aşa că nu avem de ce să avem complexe. Însă, atitudinea uneori oscilantă a unora dintre noi, afirmarea incertă a identităţii noastre ideologice – a deziluzionat pe mulţi dintre susţinătorii noştri şi dintre cei ce aşteaptă să fie apăraţi de noi.
III. Ce am învăţat, din punct de vedere ideologic, în aceşti 20 de ani (sau ar fi trebuit să învăţăm)?
- Viaţa a demonstrat neviabilitatea abordărilor extremiste:
Anul 1989 a marcat eşecul unei experienţe istorice, bazată pe o abordare extremistă, nerealistă, a aşa-zisului socialism de stat, care, în esenţa sa, era un capitalism de stat, cu ambalaj fals socialist: - pentru că nu poate fi conceput socialismul în condiţiile lipsei de libertate, de democraţie şi de stat de drept;
- aşa cum ignorarea pieţei, confundarea primitivă a ei cu capitalismul şi încercarea de substituire a acestui factor obiectiv – care a stat la baza dezvoltării economiei, de la începuturile civilizaţiei – cu factori subiectivi (statul şi birocraţia de stat) s-a dovedit o gravă eroare, care a condus la falimentul sistemului, în plan economic.
B. Actuala criză a economiei mondiale a marcat eşecul altei abordări extreme – a neoliberalismului, care a absolutizat rolul pieţei în reglarea mecanismelor economice, opunându-se oricăror factori de reglementare, inclusiv din partea statelor.
Ca o paranteză, încă din 1992, în mesajul meu către Parlamentul României, după alegerile din toamnă, noi ne-am delimitat de cele două abordări extreme, exprimând explicit poziţia noastră despre ce trebuie şi e dator să facă statul şi ce nu trebuie să facă statul în economie.
Altminteri, rolul statelor naţionale este tot mai dificil de definit astăzi, în condiţiile globalizării economiei mondiale şi poziţiei dominante a marilor companii supranaţionale pe o piaţă nereglementată, acestea fiind marii beneficiari, inclusiv a efectelor crizei, pe seama statelor!
De aceea, unii analişti consideră că actuala criză nu numai că nu este una ciclică, obişnuită, ci o criză de sistem, ba chiar de final al sistemului economiei capitaliste, care va prefigura, probabil, spre mijlocul secolului XXI trecerea spre o nouă etapă istorică, a unei economii de esenţă post-capitalistă.
Este misiunea forţelor de stânga democratică, a social-democraţiei contemporane să se implice în analiza acestor procese istorice şi să propună orientări specifice stângii actuale moderne.
C. Problema cea mai gravă a lumii contemporane este marele decalaj dintre bogaţi şi săraci, atât la nivel global, cât şi la nivel naţional, în ciuda creşterii produsului global mondial – în ultimii 50-60 de ani – şi, deci, a bogăţiei, la nivel mondial. Incapacitatea capitalismului ca orânduire de a rezolva asemenea probleme este exemplificată de cea mai bogată ţară a lumii – SUA – incapabilă să pună capăt sărăciei şi unde discrepanţele dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci sunt la fel de stridente ca şi în ţările subdezvoltate!
D. Pentru România, problema esenţială este marele decalaj economic şi social, moştenit din istorie, faţă de ţările dezvoltate europene.
Este misiunea social-democraţiei româneşti să se afirme ca principala forţă politică interesată să contribuie la conturarea şi promovarea unei strategii de perspectivă pentru realizarea acestui obiectiv istoric – de reducere a acestor decalaje – în interesul tuturor românilor şi nu doar al unei minorităţi profitoare. Eu cred că aceasta este misiunea tuturor forţelor democratice europene, de a reduce aceste decalaje de pe continent – Europa unită putând deveni un exemplu de îmbinare posibilă a progresului şi creşterii economice cu preocupările pentru o mai bună echitate socială.
Întrebarea fundamentală pentru noi este dacă este pregătit Partidul Social-Democrat, din punct de vedere ideologic şi politico-organizatoric, pentru a răspunde a cestei misiuni – şi cum să o facă?
La această întrebare trebuie să răspundă Congresul PSD din 20 februarie a.c.
Aceste lucruri nu ţin doar de teorie, ci de răspunsuri practice la problemele actuale ale societăţii româneşti, ale tuturor românilor.
E. Unde se desparte stânga de dreapta în abordarea acestor probleme?
- În primul rând – în politicile economice şi sociale stânga este şi va rămâne adepta definirii statului ca factor redistributiv, organizator al solidarităţii sociale active, factor de corectare a eşecurilor pieţei, mai ales în plan social (prin adâncirea polarizării şi a discrepanţelor sociale).
- În al doilea rând – stânga trebuie să sancţioneze derivele antidemocratice, autoritariste ale dreptei, ale populismului demagogic şi să acţioneze activ pentru extinderea spaţiului de acţiune al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti (adică al cuceririlor Revoluţiei Române din decembrie).
Aceasta poate şi trebuie să devină o platformă comună a tuturor forţelor democratice (inclusiv a dreptei liberale) şi a societăţii civile, pe care PSD este dator să o promoveze. Aceasta este datoria politică a PSD faţă de ţară şi faţă de cetăţeni. De aceea, PSD trebuie să se opună tendinţelor antidemocratice exprimate de aş-zisa reformă constituţională propusă de Traian Băsescu, care reduce Parlamentul la un rol decorativ şi facilitează concentrarea puterilor în mâinile sale. PSD a greşit că nu a boicotat referendumul pe această temă.
Ca o observaţie particulară privind comportarea arbitrară, abuzivă a actualei puteri, PSD-ul e dator să-i apere şi să-i sprijine pe toţi cei ce sunt supuşi presiunilor administrative – inclusiv primari şi consilieri ai PSD, ca şi alţi funcţionari din diferite structuri administrative locale sau centrale – obiect al aşa-ziselor restructurări.
IV. În ce priveşte Congresul PSD
1. Cred că, în perioada premergătoare, discuţiile s-au axat prea mult asupra candidaţilor la funcţia de preşedinte – problemă, desigur, importantă – în dauna, însă, a abordării problemelor de fond privind:
- concluziile principale ce se desprind din activitatea precedentă, inclusiv din confruntările electorale;
- situaţia actuală în care se află partidul şi starea de spirit a militanţilor;
- liniile esenţiale ale activităţii viitoare;
- modificările necesare ale statului şi structura viitoare a organismelor de conducere prin ridicarea eficienţei lor.
2. Vă declar deschis că, în ce mă priveşte, nu mă interesează personal să candidez pentru vreo funcţie. La vârsta mea, aş prefera să am mai mult timp pentru reflecţii şi pentru transpunerea lor în scris, inclusiv în legătură cu istoria recentă, în care am jucat un anumit rol, şi cu marile probleme cu care se confruntă societatea noastră.
Răspunzând unor observaţii şi sugestii (inclusiv dintr-o scrisoare primită recent de la o pensionară, susţinătoare a mea de-a lungul acestor ani – neplăcut impresionată nu atât de răutăţile debitate la adresa mea din partea adversarilor, dar mai ales din partea unora din interiorul partidului), vreau să vă spun că nu mă interesează nici funcţia de preşedinte de onoare. Pe mine nu m-au interesat nici în trecut funcţiile şi onorurile formale. Am căutat să câştig respectul şi consideraţia oamenilor nu pentru funcţia pe care o ocupam, ci pentru ceea ce făceam şi reprezentam eu, ca om. Aceasta este ceea ce contează!
3. Congresul nostru trebuie să răspundă la câteva întrebări esenţiale – să fixeze obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească noua echipă de conducere ce va fi aleasă şi, în consecinţă, să asigure alegerea celor mai potriviţi candidaţi – pentru fiecare din funcţiile prevăzute în statut.
a) În legătură cu această problemă a alegerilor, aş vrea să fac o remarcă faţă de modul în care este prezentată de către unii.
Conform prevederilor noastre statutare, la Congres nu se desfăşoară o competiţie între echipe, care ar trebui să se prezinte cu programe distincte. Noi trebuie să alegem oamenii cei mai capabili să pună în practică programul partidului, obiectivele politice unice cer vor fi adoptate de Congres pentru etapa următoare şi care, împreună (cei aleşi), să formeze o echipă sudată şi eficientă.
Noi trebuie să alegem viitorul Consiliu Naţional, preşedintele, secretarul general, un număr de vicepreşedinţi, secretari naţionali – toţi fiind militanţi şi slujitori ai partidului, ai programului şi politicii sale şi nu “oamenii de curte”, “valeţii” viitorului preşedinte (indiferent cine ar fi el).
Vă amintesc că, în 1992, FSN a cunoscut scindarea, în urma unui congres organizat pe principiul competiţiei între 3 grupuri susţinătoare ale unor moţiuni programatice diferite. Nu cred că e cazul să readucem în practica noastră asemenea modalităţi, care s-au dovedit păguboase pentru partid. Până şi Partidul Socialist Francez, care practică asemenea forme de organizare (cu o experienţă îndelungată, de aproape un secol), cunoaşte o situaţie nefericită de sciziuni, care l-a afectat puternic în ultimii ani.
b) Pentru mai multă coerenţă, aş face câteva propuneri de modificări la statut, care vizează şi alegerile din congres:
- În primul rând, propun ca în Congres să alegem doar Consiliul Naţional, preşedintele partidului şi, eventual, secretarul general.
- Propun ca vicepreşedinţii (şi poate chiar şi secretarii naţionali) să fie aleşi de către Consiliul Naţional. Aceasta şi dintr-o raţiune practică, de folosire optimă a potenţialului uman.
În condiţiile alegerii concomitente, în Congres, a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, cei mai proeminenţi lideri care candidează la funcţia de preşedinte – cu excepţia celui ales – ar rămâne în afara noii echipe de conducere (cred că trebuie să evităm asemenea formule exclusiviste!).
- De asemenea, propun reducerea numărului de vicepreşedinţi (responsabili de domenii). Este nejustificată alegerea celor 8 vicepreşedinţi zonali din rândul preşedinţilor de organizaţii judeţene. Putem să introducem practica invitării, prin rotaţie, a preşedinţilor judeţeni – la şedinţele BPN (în acest fel, îi rotim pe toţi în acest exerciţiu). Altminteri, este chiar în spiritul principiilor statutare să evităm cumulul de funcţii.
În abordarea acestor probleme, trebuie să urmărim eficienţa structurilor şi nu menajarea unor orgolii.
- Propun, de asemenea, reducerea numărului de membri ai Consiliului Naţional la cca. 250-300 membri, pentru a putea fi o structură funcţională, deliberativă. Altminteri, aşa cum e acum, este un mini congres. Reuniunea sa ar putea avea loc semestrial, nu anual. În anii 1997-2000, Consiliul Naţional se reunea în Sala Omnia – cu 400 de locuri – şi avea un caracter mult mai eficient şi operaţional.
c) Atât pentru Consiliul Naţional, cât şi pentru congresele partidului, să evităm caracterul formal şi festivist. În ultimii ani a prevalat acest caracter, accentuat şi de campaniile electorale.
Nu cu spectacole de lumini şi cu balonaşe îi convingem pe oameni ci cu idei şi proiecte concrete, cu un spirit activ, militant, legat de nevoile şi aşteptările oamenilor!
Să ne debarasăm de asemenea practici festiviste, ca şi de acţiuni şi “comploturi” de culise, de “aranjamente” de grup (cu “reuniuni” pe la restaurante), , în afara structurilor de partid statutare. Asemenea practici subminează spiritul de colegialitate, de încredere reciprocă, de solidaritate care trebuie să existe într-un partid de stânga, social-democrat, între militanţi animaţi de crezuri şi aspiraţii comune, şi nu de lucruri efemere, de orgolii şi pasiuni pentru titluri, funcţii şi avantaje personale.
d) De asemenea, esenţial pentru credibilitatea partidului este credibilitatea militanţilor şi liderilor săi, a purtătorilor săi de mesaj.
În politica de promovare a liderilor – de la organizaţiile locale până la centru – trebuie să prevaleze criterii obiective, calitatea personală a oamenilor, pregătirea, competenţa, experienţa lor, calităţile lor morale, decenţa şi corectitudinea, capacitatea de comunicare cu electoratul şi cu membrii şi militanţii partidului şi, nu în ultimă instanţă, carisma personală.
Trebuie să evităm şi să eliminăm criteriile subiective, nepotismul, cumetria, interesele de grup, de “gaşcă”, sau forţa şi susţinerea financiară. Desigur, un partid are nevoie de resurse financiare şi este interesat să aibă alături oameni cu asemenea mijloace, dar nu pe bază de clientelism şi nu cu pretenţia ca ei să dicteze politica de cadre în partid.
Calităţile oamenilor, competenţa lor şi spiritul militant, de veritabili oameni de stânga, trebuie să fie criteriul de bază!
V. Un partid social-democrat, cum este PSD – nu face politică de dragul politicii. Politica nu este doar un joc de putere (cum o consideră unii), ci trebuie să fie un instrument de promovare a progresului economic şi social, de slujire a “cetăţii”, a “polisului”, a cetăţenilor, mai ales a celor dezavantajaţi.
Aceasta este deosebirea dintre politică şi politicianism.
Aceasta trebuie să fie percepţia despre politică a unor militanţi social-democraţi, în acest spirit trebuie să-i formăm şi să-i promovăm pe noii militanţi tineri ai PSD. Să ştie că a fi membru şi militant al unui partid de stânga democrată – trebuie să ştie să se ridice deasupra intereselor personale şi de grup, a intereselor de moment. Să ştie şi să dorească să-şi consacre energia şi inteligenţa bunului public şi slujirii celor mulţi. Şi aceasta nu doar declarativ, în vorbe, ci prin fapte, prin exemplul propriu de ţinută civică şi de comportament.
Numai cu asemenea profil de militanţi şi de lideri, animaţi de un asemenea crez de viaţă şi care să se bucure de încrederea cetăţenilor. PSD îşi va putea afirma rolul său, de forţă politică, în măsură să influenţeze politica naţională, mersul înainte al societăţii româneşti, propăşirea ţării şi a tuturor cetăţenilor săi.
(sursa: http://ioniliescu.wordpress.com/)
.
