Unul dintre instrumentele de succes ale marketingului este asocierea produsului care se doreste promovat cu o celebritate, cu un nume de rezonanta in spatiul public. Si fiindca cei de la RMGC nu si-o permit probabil pe Lady Gaga si nici pe manelistul Guta, s-au multumit cu Traian Basescu.
Citiţi şi restul, că este foarte interesant. Articolul relevă manipularea colosală a informaţiei despre această eventuală violare a României. Banul este însă ochiul dracului.
Iată şi comentariul meu (la ora asta încă în moderare).
Cei de la RMGC nu l-au “entuziasmat” numai pe preşedinte, foarte mulţi politicieni au o reacţie ciudat de entuziastă la adresa acestei probleme. Dacă la anumiţi parlamentari PDL mă aşteptam, am înţeles că şi de la PNL sunt câţiva parlamentari, parcă şi de la PSD… nu mă aşteptam la anumite elite intelectuale la un asemenea lucru. Cel mai mult m-a deranjat “prestaţia” academicianului Răzvan Teodorescu. Mai sunt şi mulţi ziarişti, dar aici cred că publicitatea se cumpără, mai mult sau mai puţin.
Interesant este că la nivelul Parlamentului European lucrurile stau un pic ciudat. În timp ce doamna Monica Macovei era un teribil luptător împotriva proiectului Roşia Montana şi s-a mai temperat un pic, doamna Adina Vălean a mers până acolo încât a organizat şi dezbateri în favoarea RMGC şi acum parcă s-a mai temperat, după atacurile presei.
Pentru mine este un gust amar. Românii au tot apărat acest pământ când li s-a spus să ia arma în mână, dar liderii au tot vândut din ce au apărat ei, au vândut şi viitorul românilor, au vândut orice atunci când au avut un interes financiar. În ultimii ani ne-am vândut petrolul, ne-am vândut serviciile, ne-am vândut comerţul, şi sistemul energetic, şi industria… şi poporul este din sărac şi mai sărac. Mai avem mineritul şi agricultura. După ce vom fi vândut şi pământul, vom fi săraci lipiţi şi cerşetori în propria noastră ţară, vânduţi ca sclavi pentru plata unor datorii făcute în numele românilor şi cheltuiţi de oligarhii României.
De ce acest blestem? Unde este astăzi un salvator al neamului care să ne redea încrederea şi vigoarea naţională?
Ei bine, banii din Roşia Montana mai fac o victimă tocmai acolo unde nu m-aş fi aşteptat să fie, în UDMR şi tocmai în zona Palatului Cotroceni. Cam despre ce sumă o fi vorbă de vreme ce domnul Kelemen Hunor s-a arătat atât de violent, fără nici un fel de respect pentru democraţie, libertatea de exprimare şi alte păcăleli menite să acopere faptul că în România există o dictatură oligarhică. Ce or să ne facă băieţii şi fetele cu ochii sclipind a aur tuturor celor care vor mai bine ţară şi sănătate decât îmbogăţirea oligarhilor? Probabil că ne vor trimite la canalul Bucureşti-Dunăre, că tot se aude că se redeschide şantierul.
21 august:
Consilierul prezidenţial Peter Eckstein-Kovacs a semnat, duminică seara, la Cluj-Napoca, o petiţie prin care asociaţia Transilvania Verde îi cere ministrului Culturii să retragă certificatul de descărcare arheologică, pentru masivul Cârnic, de la Roşia Montană.
După ce a semnat protestul, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, Peter Eckstein-Kovacs a declarat presei că s-a raliat demersului pentru că, în opinia sa, investiţia de la Roşia Montană este una păguboasă pentru România.
"Îmi face mare, mare plăcere să semnez apelul celor de la Transilvania Verde, prin care protestează împotriva, investiţiei, să îi zicem aşa, de la Roşia Montană. Este o poziţie de a mea arhicunoscută, pe care o repet de câte ori trebuie să o repet, pentru că este o afacere păguboasă pentru România. Eu sper ca nici toamna asta, nici în toamna viitoare şi nici la Zilele Maghiare din 2023 nu vom avea parte de cianuri, nici la Cluj, nici la Roşia Montană." a spus Eckstein-Kovacs.
Organizaţia Transilvania Verde adună semnături, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a-i cere ministrului Kelemen Hunor să retragă certificatul de descărcare arheologică necesar începerii investiţiei de la Roşia-Montană, reprezentanţii organizaţiei susţinând că au adunat deja sute de semnături.
(http://www.mediafax.ro/politic/peter-eckstein-kovacs-investitia-de-la-rosia-montana-este-paguboasa-pentru-romania-8638679)
24 august:
Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Sic, judeţul Cluj, că nu a semnat scoaterea Muntelui Cârnic de pe lista monumentelor istorice protejate.
"Eu nu mă ocup de hârtiile pe care le semnează domnul Eckstein. Domnul Eckstein ar trebui să decidă dacă este membru UDMR sau se delimitează de preşedinte. Dacă se delimitează, are cale liberă şi drum liber să meargă unde doreşte. Domnul Eckstein este în cunoştinţă de cauză: nu eu am semnat avizul de descărcare de sarcină arheologică, este primul pas într-adevăr în ceea ce priveşte responsabilitatea Ministerului Culturii. Comisia Naţională de Arheologie a aprobat în unanimitate şi eu, în aceste condiţii, am asigurat cadrul juridic, legal, financiar, pentru a salva 80 la sută, sau cât se poate de mult din patrimoniul cultural construit şi arheologic, pentru că asta este responsabilitatea mea. Dar următorul pas nu l-am făcut, nu am semnat, şi asta trebuie să semnez eu, nu directorul de la Alba, scoaterea Muntelui Cârnic de pe lista monumentelor istorice este pe lista A. Asta înseamnă o protecţie sporită, foarte puternică şi în acest moment Muntele Cârnic este pe lista A, nu a fost semnat ordinul privind declasarea acestui monument arheologic", a spus Kelemen Hunor.
Conform sursei citate, semnarea ordinului privind declasarea Muntelui Cârnic va fi luată la nivel de Guvern. "Nu am semnat încă ordinul pentru că sunt multe aspecte care trebuie discutate. În primul rând, participarea statului român în ceea ce priveşte procentele din firma respectivă şi până când acest lucru nu se clarifică, eu nu am cum să merg mai departe şi nici ministrul Mediului nu are cum să meargă mai departe, acest lucru trebuie decis la nivel guvernamental. Nu ministrul Mediului şi cel al Culturii dau drumul la acest proiect", a declarat Kelemen.
Acesta a adăugat că, dacă exploatarea va începe, patrimoniul cultural va fi protejat. "Eu am fost acolo de multe ori, am stat acolo fără presă ca să nu fiu acuzat că fac imagine pe Roşia Montană şi în mare parte cunosc situaţia de acolo, e un dezastru în ceea ce priveşte patrimoniul cultural şi în ceea ce priveşte mediul. În acest moment, la Ministerul Culturii lucrurile sunt sub control, vreau să vă liniştesc că Muntele Cârnic este pe lista A, este protejat, este sub protecţia legii. Vom discuta dacă vom susţine sau nu investiţia de acolo, am discutat în UDMR aceste lucruri şi mulţi suţin, unii nu susţin acest proiect. Eu pot doar să spun că dacă se va face în continuare exploatarea, patrimoniul cultural va fi salvat într-o proporţie foarte foarte mare", a susţinut ministrul Culturii.
(http://www.mediafax.ro/politic/kelemen-nu-semnez-deocamdata-declasarea-muntelui-carnic-eckstein-sa-decida-daca-e-membru-udmr-8650436/)
25 august:
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, este nemulţumit de gestul consilierului prezidenţial Peter Eckstein Kovacs de a fi împotriva proiectului de la Roşia Montană şi îi cere să se gândească dacă vrea să continue activitatea alături de Uniune.
"El a semnat o iniţiativă a societăţii civile. Fiecare are libertatea de a semna sau a nu semna o petiţie. Eckstein, prin această semnătură, s-a delimitat de mine şi el trebuie să se gândească dacă se delimitează - şi s-a delimitat de preşedintele Uniunii -, dacă vrea să continue activitatea alături de noi sau nu. Şi nu asta este problema, că nu este de acord cu mine, fiindcă de foarte multe ori nu a fost de acord; el, prin această atitudine, cunoscând exact situaţia - fiindcă este şi jurist, nu numai consilier prezidenţial şi fost senator - el cunoaşte foarte exact că ministrul culturii nu a semnat nimic, avizul direcţiei judeţene poate fi atacat în instanţă şi în acest moment muntele Cârnic este pe lista monumentelor istorice, este protejat şi din acest punct de vedere nu s-a schimbat, nu s-a intervenit nimic", a declarat Kelemen Hunor, în localitatea clujeană Sic.
Liderul UDMR îl acuză pe consilierul prezidenţial că, de fapt, îşi face campanie de imagine. "Din păcate, Eckstein construieşte doar imagine politică şi se foloseşte, aşa cum s-a folosit şi în 2004 de aceste organizaţii, pentru a-şi construi imagine. Acest lucru face şi în acest moment", a completat preşedintele UDMR.
(http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/79265-Kelemen-Hunor-Eckstein-sa-delimitat-de-mine-si-trebuie-sa-se-gandeasca-daca-continua-alaturi-de-noi.html)
Mai încet, domnule Kelemen Hunor, că astfel de durităţi miros cumplit a bancnote de tip gold-dolari. Nu are sens să contaminaţi întreg partidul, pardon, organizaţie, cu povestea asta. Preşedintele unui organism nu trebuie să spună organismului ce să facă, ci să reprezinte organismul slujindu-i. Cum puteţi să ameninţaţi un membru cu excluderea pentru că nu susţine un proiect economic, oricare ar fi motivaţia sa (că doar nu a primit mită sau avantaje pentru a NU susţine distrugerea Roşiei Montane)? Revizuiţi-vă atitudinea că sunteţi la un pas să vă înscrieţi printre forţele anti-democratice ale României.
UPDATE:
Anumite voci spun că Peter Eckstein-Kovacs şi-ar da demisia din funcţia de consilier prezidenţial.
Săriţi, politica mă fură!
Mi-au luat speranţa,
Mi-au jefuit uzanţa
Chiar pâinea de la gură!
Nu nu am să mă plâng de furtul votului, de cumpărarea votului, de înşelarea votului, deşi aceasta este ordinea de zi. Am să vorbesc despre politica care mă fură prin faptul că nu-şi satisface rolul pentru care ea există.
Mai întâi politica nu are profesionişti în politică. După 21 de ani politica este încă plină de "civili" care ajung în politică pentru a câştiga ceva. Nu numai că politica nu are politicieni reali, dar ea fură specialişti ai societăţii pentru a-i pune în politică. La aceste ultime alegeri am avut drept candidaţi un medic veterinar celebru care a devenit politician şi un fermier celebru care a devenit politician. Avem în plus doi non-politicieni şi în minus doi specialişti ai vieţii sociale. Nu am nevoie de aceşti oameni în parlament, pe la guvern sau mai ştiu eu unde sunt puşi de partide, am nevoie de ei să-şi facă profesia la care se pricep.
Mai sunt furat de politică pentru că mi se fură aşteptările. USL mi-a promis că va fi altfel decât a fost politica până acum, altfel decât PDL... La aceste alegeri nu am văzut o entitate USL diferită de PNL-ul şi PSD-ul şi PC-ul de anii trecuţi. Aceleaşi "politici" lipsite de politici. În toată această campanie electorală toată lumea, inclusiv USL, au făcut un exerciţiu de imagine, vorbe, vorbe, vorbe... nici un fel de propunere electorală care să fie supusă votului civic. Aia fură! Nu ăilaţi fură! Ăia-s proşti! Ba nu, voi sunteţi proşti! Bla vla gla, ga ga ga, hi hi hi!
Când am încercat să mă exprim că USL nu asta a promis, imediat s-au găsit nişte "cineva" care au sărit să mă urecheze pentru îndrăzneală. Iar politicienii USL? Ei precis nu au sărit cu gândul mai departe de "ce l-a găsit şi pe ăsta să ne strice atmosfera alegerilor?"... Păi bine, doamnelor şi domnilor, nu domniile voastre aţi spus că veţi fi altfel? Ce anume aţi făcut altfel decât acum doi sau trei ani? Un "să trăiţi bine!" urmat de criză am mai avut. Acum am deja convingerea (disperată convingere) că PDL va câştiga alegerile în 2012, în 2014 şi, în general, oricând vor dori el... pardon, oricând vor dori ei. Nu este îndeajuns corectitudinea, deşi şi aici am mari semne de întrebare, trebuie un altfel de politică, una adevărată, aşa cum nu a mai cunoscut România de o sută de ani. Poporul acesta suferă, vrea o alternativă la sinistrul politicianism, USL refuză însă să fie o alternativă.
Redau aici un dialog pe care l-am avut pe blogul domnului Victor Ponta. Desigur, un dialog pe care nu l-am avut cu domnul Ponta, pentru că domnul Ponta nu prea mai participă la dialog şi, este foarte probabil, că nici nu-l mai interesează prea mult blogul. Dialogul relevă faptul că situaţia este disperată pentru că, pe lângă viaţa politică, chiar cetăţenii s-au pervertit la politicianism, nici măcar ei nu mai ştiu că trebuie să aştepte altceva de la partide şi politicieni. Mai mult, chiar domnul Ponta spune (într-o conferinţă de presă de acum o oră, pe care voi încerca să o găsesc) că a primit, de peste tot, nu acuzaţii că nu au reuşit ei să fie alternativa reală, ci acuzaţii că nu au furat la fel de mult precum PDL. Iată dialogul (am aşteptat până acum cu postarea dialogului pentru a nu fi acuzat că fac anti-campanie USL).
Domnule Ponta,
V-am ascultat astăzi la Realitatea TV la emisiunea Deschide Lumea. Am constatat, cu plăcere, un discurs mult mai apropiat de normalitate, un discurs care mi-a plăcut (mult îmbunătăţit de discursul de acum câteva luni, care nu-mi plăcea pentru că era neplăcut agresiv). Mai am o singură observaţie, esenţială totuşi. Inducerea unor concepte, cum ar fi “CREAREA LOCURILOR DE MUNCĂ”, nu se poate să fie doar enunţate, trebuie să existe concret, palpabil, complet exprimate.
Eu am constatat că cei de la PDL au preluat foarte bine “soluţiile” pe care le-am tot exprimat pe bloguri, numai că nu le-au preluat corect. Este OK să faci o sală de sport sau un patinoar pe timp de criză, cu o condiţie, aceea ca ele să aibă un grad de ocupare eficient din punct de vedere economică, să scoată banii investiţi. O investiţie care stă apoi închisă pentru că nu există bani de apă, curent electric sau personal… este o afacere proastă. Primul Siloz este o iniţiativă foarte bună pentru deblocarea fluxului financiar al agricultorilor, faptul că aproape nimeni nu se foloseşte de această soluţie, dintr-un motiv sau altul, face din Primul Siloz o soluţie proastă.
Domnule Ponta,
Disperarea românilor este deja dincolo de limita suportabilului. Oameni de lângă mine, şi eu printre ei chiar mai mult ca ei, nu mai vor să audă nici “mărim pensiile” şi nici “vom absorbi fondurile europene”. Aceste afirmaţii, tip slogan, nu mai reprezintă veşti bune, ci ceva ce zgârie auzul. Oamenii vor să ştie exact şi concret cum vom ieşi din criză. Sunt milioane de oameni într-o stare financiară precară, care trăiesc zilnic cu frica că nu-şi vor putea întreţine copii, care aşteaptă să i se oferă o alternativă. Aceşti oameni vor să le indice cineva o direcţie.
În sfârşit, aş vrea să vorbesc de un fel de “somn” al “opoziţiei”. Mă aşteptam la reacţii de corectare ale lucrurilor ciudate făcute de domnii Băsescu-Boc.
De exemplu, domnul Băsescu vorbeşte despre deficitul fondului de pensii de 14,8 miliarde de lei noi, despre fondul de şomaj că are un deficit de două miliarde de lei, despre cifre imense… Eu când am văzut aceste cifre… m-am cutremurat. Am aşteptat să apară transcrierea pe site-ul prezidenţial şi chiar aşa stătea scris şi acolo.
Este chiar aşa?
La începutul anului, legea aprobată de Parlament spune că “Art.2.-(2) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 47.587,1 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 47.587,1 milioane lei.”
Vedem deficitul ZERO.
CUM POATE FI DEFICITUL BUGETAR peste 30% spus de domnul Băsescu în august?!?!?!?!?!
În cazul şomajului cele două milioane înseamnă 50%…
E o greşeală de transformare din lei noi în lei vechi? Asemenea deficite?
Cum se poate aşa ceva? Ce sens mai au legile şi bugetele votate de parlament la asemenea erori de prognoză?
Eu întreb, chiar aşa este, chiar spune domnul preşedinte adevărul?
Cu câteva zile mai înainte ca domnul preşedinte să vorbească despre aceste deficite, domnul Boc făcea o rectificare bugetară aferentă sistemului de pensii, care însemna o subvenţie suplimentară de 1.007.892 mii lei şi stabileşte deficitul iar la zero. Până la finele anului va mai face o rectificare de încă 13,8 miliarde?
Din două una, sau preşedintele nu ştie ce vorbeşte, sau eu nu prea înţeleg cum stăm cu bugetul şi nu reuşesc să citesc cifrele cu atâtea zerouri, sau este un dezastru economic în România. Un economist care face la începutul anului un Buget cu deficit de 30% estimat în august… cred că nu ar trebui să facă bugete nici la o tarabă care vinde mărar şi pătrunjel.
Bibliotecare,corecta analiza ta,cu un amendament:cand spui ca masura de construire a unor bazine,sali de sport,patinuare care sunt inchise din lipsa de activitate ori de fonduri este o afacere proasta ,gresesti partial.Da,este o afacere proasta pentru banii publici,pentru romanii platitori de taxe si impozite! Pentru guzganii portocalii insa,afacerea este mult aducatoare de spaga,de milioane de euro! Conturile lor si ale clientelei basiste se umplu de bani negri,fara numar,prin umflarea dincolo de orice regula de bun simt a manoperei si a materialelor folosite.Sugativele portocalii stiu ca nu vor mai veni curand la guvernare si de asta,ca niste omizi ori lacuste se infrupta cu nesimtire din banii publici.
Păi nu câştigă nimic dacă stau închise. Dimpotrivă, dacă s-ar deschide şi ar funcţiona la întreaga capacitate… un plăcut suporter al PDL ar putea fi pus director acolo. Problema este că acele facilităţi se fac numai pentru a fi făcute.
Bibliotecare,traiesti in alta tara!In Romania cel care primeste un contract de constructie cu statul,de coniventa cu primarul ori ministrul care cere lucrarea,umfla devizul la materiale si la manopera de 2-3 ori iar diferenta de miliarde de lei o impart intre ei.Un procent de 60% ia ofertantul lucrarii iar constructorul,40%.
Iata un exemplu real:un prieten bun al unui coleg de-al meu ,afland ca Primaria Sector 3 Bucuresti(a lui Negoita),scoate la licitatie amenajarea unui numar de 17 locuri de joaca pentru copiii de la blocuri,recomandat fiind de Adrian Videanu,nasul lui Negoita,s-a prezentat la primar si a cerut sa i se aprobe amenajarea unui numar de 3 astfel de locuri,el fiind patronul unei mici firma de profil.
Afland cine l-a trimis,primarul i-a cerut sa revina in ziua urmatoare cu un predeviz,privind costul manoperei si al materialelor.Amicul prietenului meu,facand calculele a trecut in predeviz,urmatoarele sume:500 de milioane vechi(pe atunci erau leii,nu roni),contravaloarea materialelor si manoperei,500 miloane,comision pentru primar si 500,profitul sau.In total,1 miliard si jumatate lei vechi.
Cand i-a prezentat oferta,primarul,nervos i-a aruncat-o pe covorul din fata biroului sau.Speriat,amicul a intrebat daca a pus prea multi bani in deviz la care,primarul i-a replicat ca trebuie sa treaca 10 miliarde de lei,ca el are obligatii!
In final amicul a primit numai 500 milioane,restul fiind “comisionul “de aprobare a lucrarii!
PS:pentru neavizati,astfaltarea,inlocuirea bordurilor.amenajarea gardurilor din jurul blocurilor(cele metalice care au impanzit Capitala)dar si fiecare pom plantat,fiecare MP de gazon se platesc din banii publici de 3-10 ori mai scump decat costa,banii fiind impartiti intre functionarul public si constructor!
@ gigi marcu
Nu vă contrazic, pentru că nu am de ce.
Problema mea nu era construcţia în sine (cel puţin nu de data aceasta), ci mai ales faptul că o dată construite acest facilităţi exorbitante, ele stau cu lacătul pe uşă aşteptând să se degradeze şi, în timp, hoţii să fure totul. Dacă tot s-au construit, indiferent de motiv, de ce nu funcţionează? De ce nu merg mai departe lucrurile, de ce nu se pune apă în bazine, de ce nu se organizează meciuri pe stadioane, de ce nu se organizează evenimente în sălile de sport…? De ce aceste elemente construite cu bani mulţi nu sunt folosite pentru a scoate bani, pentru a reprezenta un factor economic în zonă?
Un stadion într-o comună plină de oameni bătrâni? S-ar putea organiza un centru de cantonament care să permite şi bătrânilor să închirieze, să vândă un kilogram de brânză, o roşie, un litru de lapte, un pui, un porc…. să închirieze o cameră…
De ce aceste cheltuieli nu sunt folosite?
Să fiu un primar într-o localitate în care bazinul de înot stă pentru că de la guvern s-au blocat posturile şi nu se angajează personal de întreţinere?… eu m-aş duce să fac treabă acolo benevol… numai să nu las bazinul să devină ruină.
Pentru bibliotecaru:
Tocmai asta e problema!Hotii portocalii ,condusi de blonda din Pleskoi,aproba fonduri nu pentru relansarea economica (cum bine zici tu)ci pentru a-si umfla conturile personale,cum am explicat in cazul primarului Negoita,de la sectorul 3.
Madama Nutika ot Pleskoi isi permite sa poarte sa poarte posete,rochii(precum ultima,la TV) ori pantofi de zeci de mii de euro! Aici ,la lacustele portocalii se duc banii de pensii ori cei ai bugetarilor (medici,profesori,politisti,etc).
Daca nu ai fi asa de portocaliu in suflet si gandire(cum bine zice Zoe!) ai intelege ca toate aceste “opere”basiste nu vor produce decat profit pentru ei si pierderi incalculabile pentru bugetul public ori local.
Ca sa intelegi nesimtirea lor iti mai spun un lucru:pentru recuperarea banilor cheltuiti(mai bine zis furati de ei) la un singur patinuar ar trebui 3000 de ani! No comment!
Am să scriu un pic mai mult, pentru că nu am cum să fiu scurt. Vă rog totuşi să citiţi, chiar dacă este plictisitor.
Eu nu vă contrazic, deşi mi-ar plăcea ca cele ce le spuneţi să fie înşiruite în dosare penale, adică administrate juridic.
Ceea ce încerc eu să spun este că nu spunând “Madama Nutika ot Pleskoi” se rezolvă astfel de lucruri. Cu cât dumneavoastră şi alţii, precum “Zoe”, reacţionează astfel, cu atât cei care încalcă legea au prilejul să spună că astfel de acuzaţii nu există în realitate, ci sunt expresia unei propagande juridice jignitoare. Sistemul politic nu poate fi corupt cu uşurinţă, deşi ştiu că aceasta este impresia. Coruperea politicii de la rolul ei într-un sistem funcţional conduce la ostracizarea celui care corupe sistemul. Politica are nevoie de un mecanism care să “prostească” mulţimea, astfel încât o minoritate să beneficieze de pe urma politicii. Şi aici sunt două metode, cea totalitară în care există o mână forte ce rupe gâtul tuturor celor care se împotrivesc şi generalizează o propagandă adecvată şi, a doua metodă, pluralismul politic contorsionat ca scop care, prin această ceartă a unui partid împotriva altui partid, construiesc o polarizare socială antagonică ce susţine abuzul politic. Desigur, există şi variante mixte între cele două metode.
Ciclul nu se poate rupe decât dacă cetăţenii conştientizează interesul lor personal în afara, sau chiar împotriva, politicii disfuncţionale în ansamblul ei.
Personal asta încerc să fac, să cer fiecărui politician să renunţe la interesele de grup pentru a servi intereselor civice. Ce spuneţi dumneavoastră, Zoia, papa de la Roma despre ce fac eu, nu are nici o importanţă, nu are cum să mă afecteze, pentru că ştiu că sunteţi cetăţeni blocaţi în una din cele două metode de mai sus şi sunteţi pierduţi pentru o reacţie civică în interesul cetăţenilor şi al domniilor voastre ca cetăţeni. (şi nu e nici o intenţie peiorativă în ceea ce spun… vă puteţi extrage de acolo oricând vreţi, numai să doriţi)
În consecinţă eu nu mă voi solidariza cu PSD sau domnul Ponta cât timp PSD şi domnul Ponta nu serveşte interesul cetăţenilor, ci interesul politicii în formă de clasă socială. Dar mă voi solidariza cu orice politician care serveşte cetăţenii şi sistemul instituţional democratic. Acum ceva timp domnul Ponta a spus că PSD-ul va lupta împotriva politicianismului, şi i-am acordat credit pentru această intenţie. Apoi a spus că USL va răsturna sistemul politic contorsionat pentru a reda un sistem politic cu funcţionare corectă, acesta fiind şi sensul colaborării unui partid de stânga cu unul de centru şi cu unul de dreapta. Am susţinut şi susţin aceste idei. Nu pot însă să susţin nici o formă de manifestare a sistemului politic bolnav, de aceea intervin ori de câte ori constat acest lucru. Dumneavoastră şi cei ca dumneavoastră, intervenind un pic agresiv la adresa celor ce le spun pe acest blog, nu-mi faceţi neapărat mie rău, dar susţineţi, fără măcar să vă daţi seama, politicianismul în toate formele sale, pentru că, aşa cum v-am spus mai sus, pe asta se şi bazează el. În consecinţă, fie că vă deranjează, fie că nu vă deranjează, eu nu voi lupta împotriva PDL susţinând PSD sau USL şi în general nu voi lupta împotriva unui partid politic sau pentru un partid politic, pentru că astfel nu voi obţine nimic pentru mine şi români. Eu voi lupta pentru ca politica să-şi facă treaba pentru care ea există, adică să guverneze România, renunţând la dimensiunile care deturnează politica de la rostul ei, la politicianism, la populism, la manipulare…
PS.
Nu cred că toată lumea ar fi de acord cu dumneavoastră atunci când spuneţi: “Daca nu ai fi asa de portocaliu in suflet si gandire(cum bine zice Zoe!) ai intelege ca toate aceste “opere”basiste nu vor produce decat profit pentru ei si pierderi incalculabile pentru bugetul public ori local.”
Puteţi să vizitaţi blogul următor şi să vedeţi şi părerile altora (că de aceea am făcut blogul)
http://injuratbibliotecaru.blogspot.com/ Dacă doriţi să aveţi o intrare a dumneavoastră pe acest blog, mie nu mi-e greu să o fac, trebuie doar să spuneţi şi vă voi populariza părerea negativă pe care o aveţi despre mine. Eu încerc să nu pun la inimă astfel de reacţii şi mai sper că, undeva în viitor, şi dumneavoastră veţi înţelege că trebuie să aveţi o poziţie pro România şi români şi nu neapărat să încurajaţi războiul politic, căci, deşi aveţi impresia că faceţi un act de mare curaj spunând “Madama Nutika ot Pleskoi”, în fapt PDL şi doamna Udrea se bucură, pentru că agresivitatea dumneavoastră va provoca agresivitatea susţinătorilor domniei sale şi nimeni nu mai observă ce anume se întâmplă cu adevărat rău.
@gigip1948,
Citeste mai jos ( iti scrie “bibliotecaru”) si te cruceste.
Ma rog mereu la Dumnezeu sa nu-mi ia mintile, ca rau mai e sa fii dus cu pluta !
Eu te-am atentionat sa nu-ti bagi în cârd cu onor “bibliotecaru” ca mai usor scapi de râie decât de gura lui, dar nu m-ai ascultat. Acum sa te vad pe unde scoti camasa, ha ha ha !
Ha,ha,ha! Prietena Zoe,intamplarile vietii m-au adus in preajma si in viata celor mai importanti oameni ai vietii publice postdecembriste,de la Ion Iliescu,Emil Constantinescu,Traian Basescu,Adrian Paunescu,Radu Vasile,Victor Ciorbea si altii.Nu m-am speriat eu de ei,uneori zic chiar dimpotriva,asa ca nu ma sperii de bibliotecaru ori altii ca el.
Pentru cine vrea sa vada ce am scris despre unii dintre ei si despre intamplarile din decembrie ’89,traite personal,pe blogul:http;//gigimarcu.wordpress.com,capitolele intitulate;Anonim printre vedete si Amintiri din ’89-jurnalul unui maior anonim!
Stimate bibliotecaru,comiti grave contradictii in termeni,in logica gandirii! Nu am nimic cu tine(te rog sa mi te adresezi cu “tu”),nu ideile tale ma intereseaza.Eroarea ta este ca nu vrei sa recunosti raul imens pe care clanul mafiot basist l-a facut medicilor,profesorilor,pensionarilor,persoanelor cu dizabilitati,bebelusilor saraci,numiti de catre ei “nesimtiti”-carora le-au taiat alocatia de alaptare,etc.
Din 2004 cand dictatorul matroz,presedinte jucator a preluat (prin frauda,vezi indepartarea lui Stolojan de la candidatura prezidentiala si acuzele nefondate de fraudare a alegerilor dupa primul tur,pierdut detasat de catre el)a incalcat permanent Constitutia,l-a atacat pe Tariceanu,cel care l-a ajutat sa ajunga presedinte pentru ca nu a acceptat sa-i fie sluga,precum Boc,cel mai prost premier din istoria Romaniei,singurul demis prin motiune de cenzura!
A divizat PNL-ul,prin cumpararea aripii Stoica-Stolojan,i-a corupt cu grade si functii pe ,pesedistii cei mai corupti;Ontanu,devenit general din plutonier,Marian Sarbu,colonel,Cristian Diaconescu,colonel,Niculicea,locot.colonel,toti grupati in fictivul partid politic,UNPR,o gasca de profitori si de slugi basiste.In loc sa numeasca premier,dupa demiterea lui Boc cel prost pe Klaus Iohanis,primarul Sibiului,sustinut de peste 70% dintre parlamentari,a incalcat rezultatul alegerilor si a numit un guvern dintre slugile si amantele lui!
Cum mai gandesti sa faci teoria chibritului,bla-blaul asta penibil despre politicianism,de dreapta,de stanga,niste idei tembele cu care matrozul ii prosteste pe din ce in ce mai putinii prosti care il mai cred.
Romania nu mai e un stat de drept,e feuda personala a carmaciului,unul in care ,presedinta parlamentului,chilotareasa Roberta Anastase a furat public voturile la legea unitara a pensiei,prin care milioane de romani au fost jefuiti de putinii bani pe care ii mai aveau!
Romania este cotropita de clanul politico-mafiot portocaliu! Se poate elibera doar prin unitatea fortelor democrate,grupate in USL.Daca nu scapam de BUBA(regimul dictatorial Basescu,Udrea-care a vorbit la TV despre inghetarea pensiilor fiind imbracata intr-o rochie de 800 milioane lei vechi,adica pensiile medii insumate a 200 de pensionari,pe 1 an,romanii vor fi sclavi in propria tara.
Nu am nici cea mai vagă idee de unde aţi ajuns la concluzia că nu vreau să recunosc “raul imens pe care clanul mafiot basist l-a facut medicilor, profesorilor, pensionarilor, persoanelor cu dizabilitati, bebelusilor saraci, numiti de catre ei “nesimtiti”-carora le-au taiat alocatia de alaptare, etc.”
Dumneavoastră faceţi o înşiruire cu încălcări ale principiilor şi constituţiei… Nu am de ce să vă contrazic. Întrebarea este… ce anume puteţi face dumneavoastră, ce anume pot face eu, ce anume pot face milioanele de cetăţeni? Absolut nimic în limitele normalului, poate doar o revoluţie ca element de excepţie non-democratice. De ce? Pentru că aceste infracţiuni nu sunt precum vânzarea flotei sau imobilul din Mihăileanu, unde încălcarea legii are o dimensiune penală, aici vorbim despre anormalităţi care au sancţiuni politice. Sancţiunea politică înseamnă demisie, demitere, nealegere… Or cetăţenii sunt cu adevărat neputincioşi, sistemul este atât de controlat de politică şi organigrama statului (şi ea controlată politică) încât cetăţenii nu mai au dreptul controlului direct asupra ceea ce face statul şi asupra cum funcţionează societatea. Nici chiar votul nu mai reprezintă o modalitate de sancţiune sau reconstrucţie a normalităţii, pentru că este rar la 4 ani, al 5 ani… şi, după cum devine din ce în ce mai evident, un pretext de fraudă pentru partidele politice. Să înjur guvernul şi preşedintele? La ce-mi foloseşte?
Dacă aş veni pe acest blog şi aş fi isteric împotriva PDL, împotriva premierul Boc şi a miniştrilor săi, împotriva preşedintelui Traian Băsescu… eu, cetăţeanul Gheorghe Florescu, ce aş avea de câştigat? Aş dormi mai împlinit la noapte gândind că “vai ce tare sunt eu, i-am terfelit eu pe ăştia de nu s-au văzut, ce tare sunt!”? În afară de o atmosferă viciată de ură nu aş “câştiga” nimic. Ce ar avea de câştigat România, românii, dumneavoastră şi doamna Zoia? Nu este mai profitabil pentru ţară, pentru popor, să cauţi o cale spre normalitate, spre echilibru? Nici un cetăţean nu câştigă nimic arborând ura ca un stindard al revoltei impotente.
Spuneţi:
“Romania este cotropita de clanul politico-mafiot portocaliu! Se poate elibera doar prin unitatea fortelor democrate,grupate in USL.”
Mie îmi sună asta foarte cunoscut. Îmi amintesc cum prin 2004 cei din DA spuneau acelaşi lucru despre “clanul mafiot condus de Adrian Năstase”, vorbea despre “distrugerea mafiei din administraţiei”… Mai mult, atunci forţele democrate erau declarate în DA. Stimate domn, astfel de vorbe nu reprezintă nimic. Ele nu sunt evidenţe ale unor realităţi ci un fel de propagandă. “Clanul mafiot” nu trebuie “rezolvat” de cetăţenii revoltaţi, el trebuie să fie în atenţia justiţiei. Cetăţenii nu pot fi un substitut al Poliţiei, al Procuraturii, astfel încât să se ajungă la concluzia că efortul civic în această direcţie produce şi efecte.
Important nu este să dai jos pe cineva şi să vină altcineva… important este ca România să funcţioneze normal. Într-o Românie normală, preşedintele nu poate fi dictator, premierul nu poate să taie, de capul lui pensii şi salarii, parlamentarii nu pot să legifereze tot felul de aberaţii care le trec prin cap.
Dumneavoastră nu vorbiţi însă despre o Românie normală, dumneavoastră vorbiţi despre o Românie în care anumite persoane să fie îndepărtate şi, eventual, şi încarcerate… Chiar dacă aceste persoane fac România disfuncţională şi produc din ce în ce mai multă disfuncţionalitate, îndepărtarea lor nu vor face România funcţională. Dacă cineva vă loveşte cu o bâtă de baseball, împiedicarea loviturilor nu vă însemna şi faptul că dumneavoastră sunteţi imediat bine, tot aveţi nevoie de un doctor care să “vă repare”. La fel şi în acest caz, îndepărtarea factorilor perturbatori este doar o condiţie, dar nu şi o condiţie suficientă, pentru că îndepărtarea lor ar trebui să vină ca efect al funcţionării normale a societăţii Româneşti, care să vindece România.
Care este diferenţa? Dumneavoastră construiţi un sistem funcţional pentru USL în scopul îndepărtării clanului Băsescu-PDL, numai că scopul partidelor politice al oricărui partid politic, deci şi al USL, nu este îndepărtarea cuiva “de la putere”, ci guvernarea României. Dacă USL vine la putere pentru a îndepărta PDL de la putere, asta nu înseamnă că România va fi guvernată mai bine sau diferit.
Dacă însă USL constituie în aceste moment premisele unei funcţionări normale a României, planifică funcţionarea normală a României, instituind un plan de guvernare normală a României, cu siguranţă că USL va fi ales, va îndepărta şi PDL-ul “de la putere”, dar, suplimentar, România are o şansă de a funcţiona, pentru prima dată după revoluţie, normal.
În lipsa normalităţii, oricât de bine intenţionat ar fi cei de la USL, România tot anormal va funcţiona.
Te mentii in sfera discutiilor teoretice!Care justitie sa faca ordine in tara,care procuror?Daniel Morar,sluga lui Basescu,cel care pentru sinecura primita ii lustruieste ,cu limba pantofii cel care ,ca si baschetbalista Laura Codruta Kovesi au dispus neinceperea urmaririi penale in cazul hoatei nationale,Roberta Anastase,care,prin fraudarea votului la legea pensiei unitare a nenorocit milioane de pensionari,in special pe rezervistii armatei romane?
Cat timp matrozul si gasca lui de corupti nu va fi alungat de la Cotroceni,Romania nu are nicio sansa sa redevina stat de drept.Un singur om,prin coruperea rebuturilor din PNL si PSD,in frunte cu Gabriel Oprea,fost sef al mafiei personale a lui Adrian Nastase,a deturnat votul romanilor si a acaparat puterea totala in tara.
Nu inteleg de ce te deranjeaza ca eu si Zoe,precum alti milioane de romani,multi dintre ei fiind fostii lui votanti,ii injuram cu naduf.De cand este Romania ,de la Moromete la Dandanache si pana la Dinescu,romanii injura cu naduf pe guvernantii corupti si incompetenti,asta le-a mai ramas.
De ce nu mai iese in public matrozul?A spus-o cu gura lui,de teama ca va fi injurat de catre romanii batjocoriti de el si gasca lui.
Cu alte cuvinte, dumneavoastră doriţi o anarhie la nivel instituţional dominată de o autoritate din afara statului român, adică o rezolvare a problemelor în afara logicii instituţionale şi a structurii sociale, dar şi o dictatură, pentru că cei pe care îi însărcinaţi cu nevoia de anarhie nu se identifică cu entitatea numită, generic, popor, ci o o structură politică care se preia în forţă leadershipul acestei ţări. Sigur că este o discuţie teoretică, dar este o discuţie teoretică despre un viitor practic. Ea se duce în jurul loviturii de stat versus democraţie.
Întrebaţi, “Nu inteleg de ce te deranjeaza ca eu si Zoe,precum alti milioane de romani,multi dintre ei fiind fostii lui votanti,ii injuram cu naduf”. Nu mă deranjează, chiar vă explicam mai sus că înţeleg astfel de reacţie a românilor care, captivi în sistemul pus în funcţiune de partidele politice, pun în operă stabilitatea sistemului politic prin falsa paradigmă stânga/dreapta, sau reformator/conservator… de fapt nici nu contează de ce tip este falsa paradigmă cât timp ea funcţionează şi stabilizează clasa politică în rolul său anormal.
Chestiunea este nu că mă deranjează pe mine că înjuraţi cu năduf, ci că domnia voastră nu acceptaţi ca eu să caut şi să promovez soluţii în afara înjurăturii. Dumneavoastră înjuraţi pe oamenii lui Băsescu, de partea cealaltă sunt nişte cetăţeni care înjură oamenii lui Iliescu, alţii înjură oamenii lui Patriciu, apoi ai lui Crin, sau poate oamenii lui Vadim, Voiculescu, Dan Diaconescu, Miluţ, Kelemen… O învălmăşeală de înjurături cu năduf. Toţi aceşti oameni privesc cu suspiciune la cei care nu înjură, pentru că-i observă ieşiţi din cercul înjurături şi atunci îi includ în cercul de înjurături ca fiind cumva “agenţi provocatori din partea celuilalt”…
Eu înţeleg toate acestea, înţeleg şi alţii, nu numai eu. Mai mult, şi eu am trecut prin stadiul de om care înjură cu năduf pe “ceilalţi”, doar că de mai mult de zece ani am trecut de acest stadiu. Astăzi nu mai urmăresc venirea cuiva la putere ci funcţionarea normală a instituţiilor statului. Asta destabilizează oligarhia politică a statului mai mult decât înjurătura. Atunci când milioane de români vor conştientiza normalitatea funcţională a statului român, politicienii nu vor mai putea să-şi folosească interesul personal prin puterea conferită de funcţie.
Am să vă rog să urmăriţi două filmuleţe care sintetizează, destul de bine, ceea ce spun.
Cum vă spuneam, unii fac jocul politic, din interiorul cercului, alţi, din afara cercului vor să facă, să silească, politica să funcţioneze democratic. Sunt două poziţii diferite, dar nu în conflict. Eu nu am cum să vă silesc la a avea o poziţie din afara cercului, pentru că este în afara principiilor democratice. Nu vreau să fac asta, nici nu mă gândesc la o cale să fac asta… e în afara principiilor mele. Pe de altă parte a vă spune că înjurând pe Traian Băsescu susţineţi practic sistemul construit de Traian Băsescu şi cei ca domnia sa ce vor urma după domnia sa, nu încalcă nici un fel de principiu. Domnia voastră sunteţi absolut liber să acţionaţi şi să reacţionaţi cum credeţi că e mai bine, înjurând din interior sau acţionând din exteriorul “arenei gladiatorilor”.
Sunt foarte mulţi oameni care susţin democraţia cu acţiuni şi valori nedemocratice. Pe cât posibil, pentru că ştiu că înţelegerea mea este limitată. Dacă drumul bătătorit spre democraţie conduce la mijloace nedemocrate… nu mă interesează să-l parcurg pentru că, sunt convins, democraţia nu va fi atinsă astfel niciodată. Prefer să o iau pe arătură, cum se spune.
@gigip1948,
Dragul meu, oricât te-ai strdui sa-l faci sa’nteleaga pe acest Gica/contra
ar fi în zadar. Nu vezi ca e fixat pe niste sabloane din care nu iese nici mort ?! Poti sa-i aduci tu 1001 argumente în sustinerea unei idei, el nu vede, nu aude si atunci nu vad de ce sa ne irosim timpul si rabdarea cu
un asemenea specimen. Nici nu trebuie sa asociezi numele unor personalitati în preajma carora ai fost si care cu siguranta indiferent de eventuale lacune sau greseli, se situeaza mult deasupra nivelului acestui stimabil “bibliotecaru”. Lasa-l în durerea lui sa vorbeasca, ca televizorul!
Sau mai pe “bagabonteste”, da-l în spumele marii, ha ha ha !
Sigur, eu pot să rămân în spumele mării, că nu sunt important. Important este că întreaga ţară rămâne în spumele mării cuprinsă de Vraja Mări, "fiul cel mai iubit" al Constanţei, primul marinar al Ţării-EPAVĂ, şi generaţia lui, şi atunci cine este de vină? Eu?
Rezultate finale în Neamţ şi Maramureş: Adrian Rădulescu (PDL) şi Florin Tătaru (PSD) au câtigat alegerile din Colegiul uninominal 6 Neamţ şi din Colegiul Uninominal 2 Maramureş cu 54,9%, respectiv 42,67% dintre opţiuni.
După numărarea voturilor din cele 82 de secţii de votare din judeţul Neamţ, Adrian Rădulescu a întrunit 54,95 % dintre opţiuni (17.186 de voturi) în timp ce contracandidatul său, Liviu Harbuz (PDL) a primit 14.089 voturi (45,05 dintre opţiuni), informează Mediafax.
În Maramureş, după numărarea voturilor din cele 79 de secţii de votare d, Florin Tătaru a întrunit 42,67% dintre opţiuni (9433 de voturi) fiind urmat de Mariana Popa (PDL) cu 35,48% dintre opţiuni (7845 de voturi). Candidatul PER a primit 4338 voturi (19,62%) şi cel al PRM a primit 493 de voturi (2,23%).
Prezenţa la vot la alegerile parlamentare parţiale pentru Camera Deputaţilor a fost, duminică, la ora 21.00, de 55,88 % în Colegiul uninominal 6 Neamţ şi de 28,46 % în Colegiul uninominal 2 Maramureş, conform datelor furnizate MEDIAFAX de autorităţile electorale locale.
(http://www.antena3.ro/politica/rezultate-finale-in-neamt-si-maramures-adrian-radulescu-pdl-si-florin-tataru-psd-au-castigat-alegerile-134389.html)
UPDATE:
Iată şi conferinţa de presă.
http://www.b1.ro/stiri/politica/crin-antonescu-despre-alegerile-par-iale-usl-i-a-dovedit-rostul-i-func-ionalitatea-9949.html
Din câte observ, playerul nu este funcţional şi de aceea dau şi link, cu speranţa că îşi va reveni la un moment dat.
Te-ai aştepta ca pe timp de criză creditele spre persoane particulare să scadă. Sigur, teoretic ar trebui să te împrumuţi când nu ai bani, gândirea asta însă a dispărut de mult. În "capitalismul modern" cei care se împrumută sunt mai ales cei care au bani şi vor să aibă mai multe decât îşi permit cu gândul că vor plăti ei creditele odată şi odată. Numai că logica asta funcţionează mai ales atunci când veniturile sunt multe şi sigure. La fel şi băncile, nu se înghesuie să acorde împrumuturi pentru cei care nu au după ce bea dar au nevoie de o operaţie importantă şi riscantă, se îndreaptă şi ei spre cei cu bani care cumpără prostii, o maşină, ultimele modele de aparatură electronică şi electrocasnică...
Criza temperează deci încrederea celor cu venituri mari că în viitor vor fi plini de bani, în consecinţă şi a băncilor. Sau cel puţin teoretic, căci iată că băncile riscă numai pentru a avea şansa să trăiască bine şi pe timp de criză.
Profitul brut al ING Bank România a crescut, în primele şase luni din 2011, cu 8% şi a ajuns la valoarea de 65 milioane lei, relevă datele băncii, publicate duminică.
Potrivit sursei citate, şi portofoliul de credite s-a majorat, în primul semestru al anului, cu 7% faţă de perioada similară din 2010, ajungând la 8.140 milioane lei. Creşterea s-a datorat, în principal, numărului de împrumuturi acordate persoanelor fizice (+11%).
În prima jumătate a anului curent, ING Bank România a înregistrat un profit brut de 65 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de anul anterior, rezultatul fiind marcat de reducerea costului cu provizioanele de risc, pe fondul îmbunătăţirii profilului de risc a portofoliului de credite, şi de creşterea veniturilor din operaţiunile cu clienţii.
Pe de altă parte, economiile şi depozitele populaţiei au înregistrat, în aceeaşi perioadă, o creştere de 2%, ajungând la 9.245 milioane lei, în timp ce activele totale au crescut la 12.442 milioane lei, cu 6% peste valoarea din primul semestru al anului trecut.
În plus, din studiul 'Customer Satisfaction' realizat de către AC Nielsen în noiembrie-decembrie 2010, reiese că ING Bank şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă după nivelul general de satisfacţie a clienţilor. Aceeaşi cercetare a arătat că ING Bank România a înregistrat, în 2010, cea mai mare pondere în portofoliu a clienţilor loiali din piaţa locală de retail banking.
(http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/78757-ING-Bank-Romania-a-raportat-un-profit-brut-in-crestere-cu-8-in-primul-semestru-din-2011.html)
Nu sunt atât de credul, este evident o reclamă linguşitoare, poate şi un pic mascată.
Profitul în creştere de 8% pe un trimestru dublat de reducerea costului cu provizioanele de risc... Foarte riscant, părerea mea. Mă întreb ce e pe la celelalte bănci, căci parcă prevăd prin 2013, atunci când criza ne va conduce spre un stil de viaţă de tipul Somaliei, aceste bănci for falimenta spectaculos precum floricelele în cuptorul cu microunde, una după alta, pentru că va urma un alt val de credite neperformante.
Din episodul trecut aminteam că va urma un ultim episod legat de locul exteriorului în circuitul economic. Deci...
LOCUL EXTERIORULUI ÎN CIRCUITUL ECONOMIC
De ce este importantă reliefarea acestor fluxuri? Pentru că economiile naţionale nu sunt închise la graniţă, în cadrul activităţilor din economie au loc, destul de des, tranzacţii economice cu străinătatea. Exteriorul se implică în economia internă ca un Agent Economic şi apare ca atare în derularea tranzacţiilor şi fluxurilor economice în aşa-numitele economii deschise.
Pentru că altfel schema s-ar complica foarte, foarte mult, apelez la un tablou simplificat. Simplificarea constă în faptul că din toate tipurile de tranzacţii reprezentarea se va limita la tranzacţiile cu bunuri economice. Tot din acelaşi motiv, se presupune că exporturile şi importurile sunt egale, asta pentru a "scăpa" de economii şi transferuri de venituri din exterior şi către exterior.
Iată schema.
Avem deci schema din episodul trecut la care se mai ataşează Străinătatea în relaţionare cu Firmele.
Tranzacţiile tipice cu străinătatea sunt exportul şi importul de bunuri economice.
În cazul exportului de bunuri avem fluxurile exportului de bunuri EXB care realizează venituri din export VEX.
În cazul importului avem importul din exterior IMB şi, în sens opus, fluxuri de cheltuieli CIM.
În mod general, fluxurile economice internaţională pot fi comerciale sau financiare.
Din rândul fluxurilor economice comerciale fac parte... - Bunuri Tangibile, adică materii prime, semifabricate, bunuri manufacturate... - Bunuri intangibile, adică proiecte, brevete, know-how - Servicii
Din rândul fluxurilor economice financiare fac parte... - Compensarea activităţilor comerciale - Fluxuri financiare independente, adică împrumuturi, credite, investiţii, transferuri, venituri din plasamente, mişcări de capital...
În mod real nu avem exportul egal cu importul, aşa cum am simplificat pentru schema de mai sus. Ne vom afla deci într-una din următoarele trei situaţii.
balanţă excedentară sau activă (valoarea exportului e mai mare decât valoarea importului)
balanţă deficitară sau pasivă (valoarea exportului e mai mică decât valoarea importului)
balanţă echilibrată sau soldată (valoarea exportului este egală cu valoarea importului)
Există o serie de indicatori care relevă participarea cu bunuri şi servicii a unei economii la comerţul internaţional. Cei mai folosiţi sunt următorii: - Volumul valoric al exporturilor anuale de bunuri şi servicii ale unei tari şi ponderea acestora în produsul intern brut (exprimat în procente %). Astfel se exprimă performanţa exterioară a economiei naţionale. - Exportul/locuitor. Astfel se pot compara economiile mai multor ţări. De remarcat că exportul trebuie să cuprindă atât bunurile (tangibile şi intangibile) cât şi serviciile (produse intangibile). - Volumul valoric al importurilor anuale de bunuri şi servicii şi mărimea relativă (exprimată în procente %) a acestora în raportul cu PIB-ul. Astfel se exprimă dependenţa economiei naţionale faţă de pieţele externe de aprovizionare. - Exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate procentual în raport cu PIB. Astfel se exprimă rolul schimburilor comerciale cu străinătatea în crearea şi utilizarea produsului brut. - Exprimarea rezervei oficiale a ţării în luni de import prin împărţirea rezervei oficiale de valută la importul mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru. Astfel se exprimă capacitatea de plată a economiei. Rezultatul se interpretează în felul următor. Un raport de minimum 2,5 luni exprimă uşurinţa în respectarea angajamentelor internaţionale de plată. - Excedentul/deficitul balantei comerţului cu bunuri şi servicii se raportează la PIB. Astfel de exprimă situaţia dezechilibrului comerţului exterior.
Aceşti indicatori nu sunt extrem de precişi. Precizia se naşte din combinaţia acestor indicatori cu cei de structura a schimburilor comerciale cu străinătatea şi, în special, cu ponderea acelor produse care au o valoare adăugară mai mare.
Dacă vi s-au părut utile şi credeţi că ar fi bine să continui, vă rog să-mi daţi de ştire. Feedback-ul este important pentru mine.
NOTĂ: "Învăţătura" mea îşi are rădăcinile, cum este şi normal (că doar nu am inventat eu economia), într-un curs scris de profesorul Niţă Dobrotă. Dacă doriţi mai mult, mai exact, mai elegant, mai academic... căutaţi cursurile domnului profesor.
Gândirile guvernării sunt cam descheiate în zonele care acoperă "ruşinica pudica". Stinghereala celui care se află în societatea dar nu ştie să se comporte în societate, este vizibilă la tot pasul la doamnele şi domnii din Guvernul României. Politica românească este plină de oameni care au ajuns foarte sus deşi nimeni nu i-a pregătit pentru a face faţă acestei zone rarefiate a societăţii. Astăzi am auzit la ştiri că domnul Igaş mai are de dat afară şi nişte pompieri şi nu am putut gândi altceva decât... omul ăsta e normal? Cum să dai afară pompierii?
Mi-am dat seama că domnia sa nu poate să vadă deloc în spatele cifrelor, pentru că nu înţelege sistemul şi care este rolul fiecărui angajat în sistem
Ministrul Traian Igaş a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor se apropie de finalizare, astfel încât, din octombrie, aparatul central şi structurile subordonate vor funcţiona cu 10.000 de oameni mai puţin.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a precizat în conferinţă că până acum au fost organizate şi s-au desfăşurat concursuri pentru 38.850 de posturi din structurile subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care au participat 41.880 de persoane.
Dintre cei înscrişi, 36.069 au promovat concursul, iar restul au fost respinşi sau nu s-au prezentat. În urma concursurilor organizate au fost înregistrate 242 de contestaţii, din care 187 au fost respinse, 25 sunt în curs de rezolvare, iar restul au fost admise. Rata mică de contestaţii înregistrată este pusă pe simplul fapt că toate concursurile au fost înregistrate video.
La nivelul întregului minister, 46.997 de persoane au fost puse la dispoziţia conducerii unităţilor din care fac parte, urmând ca în perioada imediat următoare să fie şi ultimele concursuri, astfel încât începând cu luna octombrie Ministerul Administraţiei şi Internelor să funcţioneze cu 10.000 de oameni mai puţin.
Bancul lui igaş: 1.000 de pagini de bibliografie ca să răspunzi la întrebarea "De ce te-ai încadrat în Poliţie?"
Criteriile de evaluare a poliţiştilor pentru disponibilizări, bătaie de joc marca Igaş
Autor: MARA RADUCANU
Pe 24 septembrie 2010, peste 8000 de poliţişti au dat "examenul" vieţii în faţa Palatului Cotroceni. De atunci,"caschetele" au avut multe de pătimit, iar şeful lor,Traian Igaş, le-a servit mai mereu ca fel principal ameninţarea cu disponibilizările şi balonul de săpun despre reorganizarea Ministerului de Interne (MAI). Ca un om trecut prin febra examenelor- căci, aşa cum îl recomandă CV-ul, Igaş are la activ vreo trei facultăţi şi un bacalaureat, luat ce-i drept, pe la 23 de ani- ministrul a hotărât să-i facă pe subordonaţii săi să-şi merite locul în sistem. Aşa că, dacă e ordin, cu plăcere, toată lumea să poftească la interviu!
Un interviu banal şi subiectiv care şterge însă tot trecutul profesional al unui lucrător - fie el de la Ordine Publică, de la Investigaţii Criminale, din Jandarmerie, IGSU etc- cu ani de experienţă, de muncă şi de realizări. Ceea ce ne îndreptăţeşte să vă întrebăm, domnule ministru Traian Igaş, în calitate de şef peste Interne, dacă dumneavoastră credeţi că în acest mod veţi reuşi să-i păstraţi în sistem pe cei cu adevărat profesionişti şi valoroşi. Şi dacă cinci, 11 sau 20 de întrebări sunt concludente într-atât încât să distrugeţi viaţa unui om după 25 de ani de muncă?! Pe când o testare şi pentru Domnia-voastră?
S-a strigat catalogul şi pentru lucrătorii de la Investigaţii Criminale, Secţia 5!
Ieri a fost rândul lucrătorilor de la Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 5 să treacă prin febra testării. Cu solicitare făcută de ziarul nostru la Poliţia Capitalei şi aprobată, am intrat preţ de juma de oră să luăm pulsul examenului şi să vedem cum stau candidaţii cu emoţiile şi cu... cunoştinţele. Ca să intre mai bine în atmosferă, şi implicit în peisajul anilor de şcoală, cei 21 de lucrători de la Investigaţii Criminale au fost chemaţi pentru testare chiar într-o unitate de învăţământ de pe lângă secţia de poliţie.
Ora 8:45, dimineaţa. Doi câini - aduşi parcă special pentru asistenţă, probabil trimişii ministrului - ne ies în întâmpinare. Intrăm în şcoală, iar preşedintele Comisiei, de altfel Adjunctul Secţiei 5, ne face semn să mergem înt-o sală de clasă. În bănci, aşezaţi ca nişte şcolărei cuminţi şi disciplinaţi, mai bine de zece persoane îşi aşteaptă rândul la interviu. Văzând desenele făcute de elevii care învaţă în respectiva şcoală, expuse pe perete, ai senzaţia că bieţii oameni aşteaptă parcă să se strige catalogul. Nu unul cu note bune sau proaste, ci cu disponibilizări. Alţii fac ture-ture, pe hol. Un singur absent.
În mâinile Comisiei de evaluare - formată dintr-un preşedinte, un şef de birou, un ofiţer de la Investigaţii Criminale, doi reprezentanţi din cadrul sindicatului SNPPC - stă soarta acestor oameni. Unii dintre ei cu ani grei de experienţă în spate. Interviul cu pricina, pe cât de simplu, pe atât de subiectiv. Cinci întrebări profesionale. Big Brotherul din sala de examen surprinde tot. Pentru mai multă transparenţă… "Au fost două variante de subiecte făcute de dimineaţă, sigilate. Unul dintre candidaţi a fost chemat să extragă varianta de examen. Intră un singur om, are timp de gândire, are timp să-şi structureze pe o ciornă subiectele şi după vine şi prezintă în faţa comisiei. Sunt camere video instalate, iar candidaţii pot veni după să facă contestaţie", povesteşte comisarul-şef Iordache, adjunctul Secţiei 5.
Din câte înţeleg, după marele test, trei vor trebui să plece. Oamenii par nemulţumiţi şi resemnaţi. Şi-au adus cu ei cărţi şi cursuri de specialitate. Să mai repete. Emoţiile îi trădează şi nu fac decât să mai răsfoiască din când în când maculatura. Nu comentează prea multe.Ţinând cont de loc, de timp şi de moment, e de înţeles. "Aveţi emoţii pentru astăzi?", îl întreb pe un domn cam la vreo 40 si ceva de ani. Iniţial tace. "Cred că e examenul vieţii mele. Vă daţi seama că de ceea ce se întâmplă astăzi atârnă serviciul nostru". "Nu este normal", intervine în discuţie un alt candidat. "Practic sunt cele cinci întrebări şi atât. Noi doar pe baza acestor întrebări suntem păstraţi sau daţi afară. Gândiţi-vă că nu se mai ţine cont de experienţa noastră, de activitatea noastră de până acum. Practic, de întreaga noastră muncă. Ce se întâmplă dacă avem trac sau dacă emoţiile sunt aşa de mari încât nu putem să ne concentrăm? Nu e corect. Avem oameni, profesionişti desăvârşiţi, cu ani de experienţă, dar care nu mai ştiu poate în teorie, spre exemplu care sunt etapele într-un dosar de omor…Însă face o muncă impecabilă. Ce facem? Îl dăm afară?"
36 de ore la examenul-interviu de la Gherla
Şi de la Bucurteşti, Secţia 5 Poliţie, ne mutăm cu testările la Gherla, acolo unde examenul-interviu pentru cei 38 de agenţi de la Ordine Publică, a durat vineri 36 de ore fără întrerupere. S-a dormit cu capul pe mese, nu s-a mâncat, iar la ora patru dimineaţa candidaţii mai erau încă în sala de testare. O singură persoană a picat interviul. Un profesionist cu peste 20 de ani de experienţă în spate. Nu a mai contat pentru nimeni acest aspect. "Într-adevăr, a durat 36 de ore. Interviurile au avut loc vinerea trecută, începând de la ora 9.30. Oamenii au fost chemaţi într-o încăpere şi ţinuţi 36 de ore. Nu se poate aşa ceva. Stăteau cu capul pe mese, pe scaune îmbrăcaţi în uniformă. Mi se pare degradant. A mers foarte greu. Intra câte unul, erau 11 întrebări- profesionale şi întrebări de personalitate- şi dura 40 de minute, o oră, o oră şi jumătate. În funcţie şi de cum decurgea discuţia. A fost totul înregistrat şi audio şi video", a povestit pentru Jurnalul Naţional un om al legii de acolo care a hotărât pentru mai multă siguranţă să-şi păstreze anonimatul.
Întrebări cu iz de disponibilizare
"Ce te-a determinat să vii la acest examen?"; "De ce te-ai încadrat în poliţie?"; "Enumeraţi nişte infracţiuni prevazute în legea 61/1991"; "Modul de intervenţii în diferite situaţii"; "Vorbiţi despre regimul disciplinar în cadrul MAI". Sunt câteva dintre întrebările la care a trebuit să găsească un răspuns pe placul comisiei candidaţii de la Poliţia Gherla. "Sincer, eu examenul ăsta l-aş fi văzut în scris. Sub forma unui text grilă. S-a dat o bibliografie stufoasă de o mie şi ceva de pagini. Sunt colegi la anumite secţii de poliţie care au un volum mare de activitate şi nu au timp să stea mereu să citească. Şi omul se blochează, unii sunt mai emotivi", susţine aceeaşi sursă.
21 de posturi desfiinţate la Poliţia Iaşi
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi a stabilit să desfiinţeze 21 de posturi. Însă acest număr nu implică faptul că 21 de poliţişti nu vor mai avea de lucru. Mai mult decât atât, la Iaşi există câteva cadre din sistem care fie au depus cerere pentru ieşirea la pensie, fie şi-au depus demisia din diferite motive. Evaluările celor vizaţi s-au făcut deja în capitala Moldovei încă de pe 28 iulie, mai rămânând doar trei subunităţi unde susţinerea evaluării s-a amânat câteva zile. "Noul stat de organizare a venit de la conducerea IPJ Iaşi cu un anumit număr de posturi în minus iar la subunităţile unde acestea s-au desfiinţat s-a organizat această evaluare", a mai spus inspectorul Ţăranu. În ce priveşte criteriile de care s-a ţinut seama în alegerea subunităţilor vizate, reprezentantul IJP Iaşi a spus că s-a avut în vedere desfiinţarea unor posturi nu de mult timp înfiinţate, cum ar fi cele de poliţie rurală. (Cristinel C. Popa)
17 disponibilizări la poliţia Hunedoara
Şi în judeţul Hunedoara au început evaluările poliţiştilor. Deocamdată nu se cunoaşte numărul celor care vor părăsi sistemul. Neoficial s-a vorbit de 17 poliţişti. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, agent principal, Adriana Voina, în judeţ au început evaluările poliţiştilor: "Aceste evaluări pe teme profesionale se desfăşoară în două centre, unul la Deva şi altul la Petroşani. Nu putem să spunem câţi poliţişti vor părăsi sistemul până nu se încheie procesul de evaluare. Există departamente în care sunt, de exemplu, patru poziţii şi trebuie să rămână doar trei, dar, pe de altă parte, există altele în care sunt doar două posturi ocupate şi ar fi nevoie de trei. Astfel, un poliţist care va fi alt patrulea în departamentul lui, ar putea să dea concursul pentru o funcţie în altul. De aceea, încă nu ştim exact dacă vor pleca sau nu poliţişti". Toate evaluările sunt înregistrate audio. (Monalise Hihn)
(http://www.jurnalul.ro/special/special/bancul-lui-igas-1-000-de-pagini-de-bibliografie-ca-sa-raspunzi-la-intrebarea-de-ce-te-ai-incadrat-in-politie-587087.html)
Eu îi doresc domnului Igaş să nu ajungă în poziţia de a încerca roadele propriilor reforme, dar tare aş vrea să fie primul din seria de politicieni "de aur" ai României care să ofere răspuns la întrebarea "Ce cauţi în politică, musiu? Nu-ţi era bine acasă făcând..." şi aici este ceva personalizat, adică "administrator" pentru domnul Igaş.
PS.
I-aş fi transmis domnului Igaş această postare dacă domnia sa ar fi avut, desigur, un blog unde să poţi să şi comentezi ceva.
Şi pentru că veni vorba despre blogul domniei sale, domnul Igaş are un blog format exclusiv cu citate din presă despre domnia sa. Sau domnia asa a lăsat pe altcineva să facă blogul, sau blogul este realizat de cineva fără legătură cu domnul Igaş, sau domnia sa este incredibil de narcisist.
De exemplu:
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, a susţinut astăzi, 18 august a.c., la sediul M.A.I., o conferinţă de presă pe teme de actualitate aflate pe agenda ministerului.
Cu acest prilej, ministrul Traian Igaş a prezentat stadiul procesului de revizuire a pensiilor, modificările ce vor fi aduse statutului poliţistului, introducerea obligativităţii absolvirii cursului de management strategic pentru persoanele care vor ocupa funcţii de conducere, precum şi stadiul procesului de evaluare a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul M.A.I.
Potrivit centralizării realizate la data de 10 august a.c, pentru ocuparea a 38.850 posturi a fost necesară organizarea de examene. Din cele 46.997 persoane puse la dispoziţie, 41.880 si-au manifestat intenţia de a participa la examenele desfăşurate în intervalul 15 iunie – 15 septembrie 2011.
Până la data realizării acestei centralizări au fost declarate admise 36.069 persoane şi respinse 5.105, iar 716 persoane înscrise la examen nu s-au prezentat la acesta. În urma afişării rezultatelor la examenele desfăşurate au fost depuse 242 contestaţii dintre care 187 au fost respinse, 30 admise iar 25 erau în curs de soluţionare.
„Numărul posturilor efectiv ocupate în urma examenelor era de 36.069. Procesul de evaluare va continua până la data de 15 septembrie 2011”, a precizat ministrul Traian Igaş.
Referindu-se la Statutul poliţistului, ministrul Traian Igaş a declarat că se intenţionează introducerea în fluxul legislativ, în scopul adoptării, a unei noi forme a acestuia, în perioada imediat următoare. În acest sens, vor fi operate modificări în ceea ce priveşte condiţiile de admitere în corpul ofiţerilor de poliţie, transferul lucrătorilor ministerului de la o armă la alta, precum şi modificarea perioadelor de avansare în gradul profesional.
La conferinţa de presă au mai participat secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul M.A.I., chestor de poliţie Ioan DASCĂLU, şi inspectorul General al Poliţiei Române, chestor de poliţie dr. Liviu POPA. Preluare site MAI
Mereu mă întrebam cum anume se pot număra în Parlament voturi care nu s-au exprimat, cum pot apărea o mulţime de voturi exprimate la o singură circumscripţie de la Paris, cam cât pentru diaspora dintr-un continent întreg, sau cum poate fi cineva sigur că un anumit cetăţean votează un anumit candidat... în general, mă întrebam cum anume pot frauda unii tot ce mişcă şi, deşi vezi că ceva se întâmplă, raţiunea îţi comunică, în subconştient, aşa ceva nu este posibil. Răspunsul este prin contrast şi nuanţă. Iată exemplificarea acestui fenomen.
Mai întâi ai nevoie de o lumină puternică care să producă efectul "îţi fură ochiul" şi de încă una difuză, care definitivează efectul. Această lumină puternică poate să izvorască dintr-o conştiinţă necurmată de băsescianism, de exemplu, în timp ce lumânările aprinse de poporul român poate construi lumina difuză, umbrele morţilor. Apoi este nevoie de un corp care să facă umbră unde trebuie şi prin vecinătăţi. În prestidigitaţie acesta este gestul care captează atenţia şi induce în eroare. Apoi este nevoie de un ochi de pictor care să nuanţeze totul exact atât cât trebuie. Dacă nu există un pictor ca secretarul camerei Sever Voinescu, uneori se poate folosi şi computerul care să calculeze, prin iteraţii succesive, exact nuanţa care trebuie. După aceea este nevoie de o mână fină de domnişoară care să facă, ca prin minune, albul în negru şi negru în alb.
Privind acest clip am avut, cu mine însumi, următorul dialog...
- Te-ai prins, bă?
- Ei, acum m-am prins... totul e clar...
- Să mori tu că te-ai prins... ha ha ha
Până la urmă şi explicarea iluziei este tot o iluzie.
Declarații de presă susținute de premierul Emil Boc la finalul întrevederii cu reprezentanții Fondului Național pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri
Emil Boc:
Am discutat cu colegii de la Fondul de garantare şi de la Ministerul Finanţelor situaţia implementării la câteva programe importante ale Guvernului: programul "Prima casă", Programul de garanţii pentru autorităţile locale în vederea cofinanţării proiectelor europene, Programul acordărilor de garanţii pentru IMM-uri - parte a cardului Kogălniceanu - şi Programul Fondului de garantare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Aceste lucruri le discutăm în contextul în care susţinerea activităţii economice se poate face prin diverse modalităţi. O primă modalitate este susţinerea programului de investiţii şi ştiţi bine că România are cel mai ridicat procent din PIB, dintre ţările UE, alocat investiţiilor. Anul acesta, după rectificarea de buget, investiţiile se ridică la 36 de miliarde de lei. În 2012, volumul investiţiilor va fi de 43 de miliarde de lei, reprezentând 7,33% din PIB, adică asta înseamnă orientarea politicii Guvernului spre susţinerea investiţiilor şi a locurilor de muncă.
Altfel spus, Guvernul, în această perioadă extrem de dificilă, şi-a orientat activitatea pe două componente: restructurarea cheltuielilor guvernamentale, şi ştiţi, această componentă, şi cea mai importantă componentă, spunem noi, este aceea de susţinere a economiei şi rezultatele se văd. Trei trimestre consecutive de creştere economică, ieşire din recesiune, 1,5 creştere economică în 2011, în jur de 3,5 - 4% în 2012 şi chiar aprecierile din "Financial Times", ca România fiind una dintre surprizele plăcute din Europa Centrală şi de Est din punct de vedere economic. Aceste lucruri se pot realiza în continuare, dar doar dacă aceste programe guvernamentale de investiţii merg mai departe. Şi acum, în concret, pentru programul "Prima casă", în momentul de faţă sunt 16 bănci care şi-au manifestat intenţia de a lucra în acest program, 14 deja au semnat convenţiile cu Fondul şi sunt direct implicate în aplicarea acestui program. Până în acest moment, în două luni de zile de la noua variantă a programului "Prima casă", s-au acordat 4173 de garanţii guvernamentale în valoare de aproximativ 160 de milioane de euro, 80 de milioane suportate de bănci, 80 de milioane suportate de stat, prin Fondul de Garantare în noua lui formulă. Cu alte cuvinte, programul îşi atinge scopul, acela de a-i sprijini - în primul rând - pe cei care nu au casă să şi-o achiziţioneze şi să nu mai plătească chiria. Din acest punct de vedere, cu banii pe care îi plăteau pe chirie, acum plătesc o rată la bancă, dar au casa în proprietate. Cele mai multe apartamente sunt cele cu două camere. Ca pondere, Bucureşti, Cluj, Timişoara, sunt judeţele şi oraşele cu cea mai mare pondere în cadrul programului "Prima casă".
Al doilea program extrem de important şi pentru care mă aflu aici este cel legat de cardul Kogălniceanu pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. Am stabilit graficul de implementare a programului Kogălniceanu şi în 9 septembrie 2011, întreprinderile mici şi mijlocii pot să acceseze, pentru a se înscrie în acest program, pe site, astfel încât să poată obţine sprijinul statului la acordarea de subvenţie la dobândă şi de garantare a creditului pe care îl pot lua prin intermediul acestui program. Cu alte cuvinte, în 9 septembrie se pot înscrie IMM-urile pentru a accesa acest program. Am acordat la rectificarea de buget 24 de milioane de lei pentru acordarea subvenţiei la dobânzile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi avem un plafon de 400 de milioane de lei pentru acordarea de garanţii pentru aceste IMM-uri, IMM-uri care vor crea locuri de muncă, le vor menţine pe cele existente şi vor ajuta la generarea creşterii economice.
Şi ultimul program pe care l-am discutat este acela prin care Fondul de Garantare acordă garanţii IMM-urilor. Aici, până în momentul de faţă, putem să vă spunem că s-au acordat în 2011 garanţii pentru IMM-uri în valoare de 300 de milioane de euro pentru un număr de aproximativ 6000 de IMM-uri. Noi aşteptăm ca anul acesta să atingem 10.000 de IMM-uri ca număr, cu sprijin de la Fondul de garantare, pentru a putea să-şi dezvolte în continuare afacerile. Simplu spus, Guvernul lucrează pe multiple paliere şi prin multiple forme să sprijine mediul de afaceri, astfel încât activitatea economică să poată să dea roadele la care ne aşteptăm cu toţii.
Sunt puţin dezamăgit de faptul că programul de garanţii guvernamentale pentru autorităţile locale, în vederea cofinanţării proiectelor europene, nu este suficient de mult solicitat de primării şi de consilii judeţene. Doar trei autorităţi locale, până acum, au primit garanţii în urma solicitării lor şi doar 16 sunt acum în procedură de acordare, prin cererea de acord în vederea susţinerii cheltuielilor cu cofinanţarea proiectelor europene. Noi am pus la dispoziţie acest mecanism, printr-o garantare de 300 de milioane de euro, să asigurăm primăriilor posibilitatea de a se împrumuta cu garanţia statului, peste plafonul de îndatorare pe care primăriile sau consiliile judeţene îl au, pentru a putea să atragă banii europeni. Din nefericire, nu au apelat încă autorităţile locale - şi fac încă o dată un apel la primării, la consilii judeţene, să îşi aducă banii pentru cofinanţarea proiectelor europene, prin acest instrument pus la dispoziţie de către stat, cofinanţare cu garanţia statului şi peste plafonul de îndatorare pe care primăriile îl au astăzi, sau consiliile judeţene, pentru a mări rata de absorbţie a fondurilor europene. Acum, dacă pe aceste probleme sunt întrebări, colegii mei sunt alături de mine, după care voi mai rămâne eu să vă mai răspund şi la alte teme, dacă veţi fi interesaţi. Dacă pe aceste teme sunt întrebări, Prima Casă, IMM-uri, Fondul de garantare, Cardul Kogălniceanu, Programul pentru autorităţile locale. Deci nu mai aveţi ale întrebări, vă mulţumesc atunci /…/.
Reporter:
Domnule premier, există în acest moment discuţii la nivelul guvernului despre noi disponibilizări în rândul bugetarilor? Întreb aceasta pentru că ministrul de finanţe a declarat astăzi că există în continuare instituţii de stat care au un număr prea mare de angajaţi şi acest număr ar trebui redus.
Emil Boc:
Acordul cu Comisia Europeană este foarte clar, se menţine ca politică generală angajarea la doar o persoană din şapte care ies din sistem, pe această modalitate. În rest, acolo unde există proces de restructurare, cum este la ANAF sau la Ministerul de Interne, acolo procedurile se duc mai departe, în baza standardelor de personal stabilite de către autorităţile respective. Repet, ca politică generală, aceasta este cea pe care o promovează guvernul, politica 1 din 7 de înlocuire şi de restructurare acolo unde procedurile sunt în derulare. Dar asta nu înseamnă că, de exemplu, la companii de stat sau la alte structuri din ceea ce înseamnă regii ale statului, care nu sunt bugetari, nu fac parte din cadrul acelui număr de bugetari despre care am vorbit, pentru a putea eficientiza funcţionarea regiilor, ca să nu mai producă pierderi, nu vor fi avute în vedere procese de analiză şi restructurare la nivelul personalului, dar pe bugetari politica este, în esenţă, 1 din 7.
Reporter:
Ce se întâmplă cu proiectul Roşia Montană? Preşedintele a spus că ar trebui regândit din perspectiva profiturilor.
Emil Boc:
Amintiţi-vă că am declarat de mai multe ori că nu sunt un fan al acestui proiect, din mai multe motive, printre motivele invocate este şi acela că după părerea mea, beneficiul statului încă nu este suficient în cadrul proiectului pe care îl are în momentul de faţă negociat statul român cu întreprinzătorii şi cu siguranţă, aici ar trebui revăzut, după cum aştept şi alte concluzii pe ceea ce înseamnă componenta de mediu şi mă voi pronunţa după ce voi avea toate aceste date. Încă o dată, reafirm că nu am fost şi nu sunt un fan al acestui proiect.
Reporter:
Mai e nevoie de acordul autorităţilor europene pentru demararea unui astfel de proiect?
Emil Boc:
Aştept să-mi spună specialiştii cu privire la acest subiect.
Reporter:
Domnule prim-ministru, v-aţi apucat de lucru pe proiectele negociate în China? Ştiţi că Victor Ponta a cerut decontul deplasării?
Emil Boc:
Foarte bine, să ceară orice. Înainte de a întreba de proiecte, l-aş întreba pe copilul de casă al Guvernului Năstase, Victor Ponta, pentru că din câte am aflat, în timpul guvernării Năstase se călcau în picioare delegaţiile în China - ale lui Năstase şi ale celorlalţi din Guvern - şi nu au încheiat un contract, dar au încheiat contracte cu încredinţare directă cu alte companii şi cu alte ţări. Nu au fost în stare, în perioada când România nu era membră a UE şi legislaţia permitea, să încheie măcar un contract cu China pentru centura Bucureştiului sau pentru podul de la Brăila sau pentru un obiectiv major, n-au fost în stare. Acum, au gură mare şi văd că sunt foarte viteji. Întrebarea mea este, în primul rând, de ce, când România putea, cu încredinţare directă, să dea Chinei contracte, au avut în preşedintele Iliescu mare susţinător al relaţiilor cu China şi nimic nu s-a întâmplat, de Adrian Năstase, care a adus containere nenumărate din China, iar vizitele au fost pe măsură, niciun contract nu s-a încheiat. Pentru prima dată Guvernul pe care îl reprezint s-a dus pe masă cu cinci proiecte, mari şi late, le-a prezentat părţii chineze, am primit acceptul părţii chineze de a colabora în aceste proiecte, conform legislaţiei româneşti şi a UE şi inclusiv utilizând parteneriatul public-privat să fie implementate, iar începând cu toamna acestui an, veţi vedea că - punct cu punct -, aceste proiecte se vor implementa în concordanţă cu legislaţia românească şi a UE, pe care trebuie să o respectăm. Deci, în primul rând, ar trebui să-şi facă un inventar al activităţii lui, domnul Ponta, ca ministru în Guvernul Năstase şi a incapacităţii, şi a impotenţei funcţionale de a nu putea crea un contract pentru statul român în relaţia cu China.
Emil Boc: Deci, în primul rând, ar trebui să-şi facă un inventar al activităţii lui, domnul Ponta, ca ministru în Guvernul Năstase şi a incapacităţii şi a impotenţei funcţionale de a nu putea crea un contract pentru statul român în relaţia cu China.
Reporter:
Aţi avut o întâlnire, astăzi, cu domnul ministru al sănătăţii, domnul Ritli. L-aţi întrebat şi de problemele dânsului vizavi de acţiuni, de firmele dânsului?
Emil Boc:
Am discutat aspectele care ţin de funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi de priorităţile pe care guvernul le are. Am luat punct cu punct necesităţile de reformă pe care ministerul trebuie să le facă, avem un acord pe aceste lucruri, urmează ca ele să fie implementate. Aspectele care ţin de situaţia anterioară a domnului Ritli au fost discutate la momentul numirii lui. Partea de firme, nu ştiu la ce vă referiţi, că n-am informaţii despre firme. Ştiu doar de partea cu demisia lui de la Direcţia Sanitară.
Reporter: /.../
urgenţă cu CNAS-ul va fi gata în curând?
Emil Boc:
Va fi pregătită conform celor declarate.
Reporter:
În legătură cu numărul de angajaţi la companii n-aţi fost foarte clar. Vreţi să ne spuneţi cam câţi credeţi dumneavoastră că ar trebui să mai plece, pentru a fi eficiente companiile?
Emil Boc:
Eu spun doar că trebuie făcute analize pe fiecare companie în parte, pentru că obiectivul este ca aceste companii de stat să nu mai producă pierderi, pentru că aceste pierderi se decontează din buzunarul dumneavoastră şi al fiecărui cetăţean român. Orice companie de stat care lucrează pe pierderi înseamnă bani luaţi de la pensii, de la salarii, de la învăţământ, de la educaţie şi daţi acolo, ca să lucreze nişte oameni pe pierderi planificate. Acest lucru nu mai poate continua, iar deciziile,repet, aparţin miniştrilor care trebuie să facă în concret aceste planuri.
Reporter:
Aveţi vreo ţintă pentru numărul de bugetari anul viitor?
Emil Boc:
Repet, 1 din 7, se continuă această politică.
România are acest lucru precizat în acordul cu Comisia Europeană şi acest lucru se respectă, conform înţelegerii.
Reporter:
/.../ 1,1 milioane, cât trebuie să fie la finalul anului?
Emil Boc:
O să vedeţi şi în acordurile pe care le avem cu Comisia Europeană că nu este o cifră, este doar un principiu care se respectă şi care conduce la restructurarea sau la menţinerea unui număr scăzut de funcţionari în domeniul public din România, dar, repet, potrivit principiului menţionat.
Reporter:
Guvernul ia în calcul efecte ale problemelor de pe pieţele financiare internaţionale sau nu se întâmplă nimic?
Emil Boc:
Precauţia, moderaţia şi echilibrul - aceasta e cea mai bună politică a unui Guvern în perioada de criză. Noi am depăşit vârful de sarcină în 2010 cu măsurile pe care alte state europene trebuie să le ia acum. Vedeţi că această criză a datoriilor suverane pune şi Italia şi Grecia şi Portugalia şi Spania şi Irlanda să ia măsuri extrem de dure, la fel cum am luat şi noi. Noi le-am luat în 2010, de aceea, astăzi, avem încrederea investitorilor străini şi România este mai bine poziţionată în clasament decât aceste ţări din UE, pentru că aceste lucruri grele le-am făcut. Evident că nu suntem imuni, aşa cum am declarat, la ce se întâmplă în Europa şi n-avem voie să facem niciun fel de derapaj, din punctul de vedere al politicilor macroeconomice. Pot doar să constat că liderii opoziţiei din România - Victor Ponta şi Crin Antonescu -, sunt cei mai populişti şi iresponsabili lideri politici din Europa, pentru că n-am văzut o declaraţie responsabilă la aceşti lideri, ca să salveze ţara. Ei cred că ar fi dat chef, dacă România intra în colaps. Miza lor era cu orice preţ să ajungă la putere, chiar dacă România s-ar fi scufundat. Nu i-ar fi interesat soarta României în ansamblu, i-ar fi interesat doar ca ei să ajungă la putere cu măsuri populiste. Românii, însă, încep să-i taxeze şi încep să facă diferenţa între politicieni realişti, chiar dacă măsurile propuse sunt mai aspre, şi politicieni populişti, care sunt interesaţi doar de un succes electoral de moment. Vremurile populismului cred că trec şi în România în plan secundar, iar politicieni ca Ponta şi Antonescu vor ajunge la muzeul antichităţilor, antichităţilor politicii din România, pentru că nu se mai poate să guvernezi cu populisme gen Ponta şi Antonescu, într-o perioadă în care vedeţi ce se întâmplă în Europa şi în lume. Vă rog să urmăriţi cum s-au comportat liderii opoziţiei în Portugalia, chiar şi în Grecia, când au venit în parlament cu măsuri de austeritate: le-au susţinut, arătând că trebuie să faci un efort naţional putere-opoziţie, să treci peste această perioadă grea. La noi, toţi aceşti lideri n-au fost decât promotorii populismului deşănţat, care ar fi scufundat România. Dar ne-am asumat aceste lucruri mai grele şi acum măcar acest climat de stabilitate economică e o premisă pentru o viitoare creştere economică. Cu măsurile lui Ponta şi Antonescu eram demult în colaps, într-o situaţie mult mai grea decât Grecia sau Portugalia.
Reporter:
Sunteţi de acord cu afirmaţia domnului Lăzăroiu că nu e sigură nicio creştere, majorare salarială anul viitor?
Emil Boc:
Eu v-am spus lucrurile acestea: din ce avem, în momentul de faţă, acordat ca drepturi, nu avem în vedere restrângerea sau diminuarea celor existente.
Reporter:
Eu vorbeam de majorare.
Emil Boc:
În contexul în care strategia financiar-fiscală se respectă, creşterea economică, deficitul bugetar, evident că este loc pentru creşteri salariale, ţinând cont, repet, de ceea ce se va întâmpla în economie. Strategia fiscală permite aceste lucruri, dar trebuie să fim precauţi şi prudenţi. Strategia fiscală, evident, lasă loc pentru recuperarea salariilor bugetarilor, repet, lasă loc pentru acest lucru. Vom vedea în concret la Legea bugetului şi la Legea salarizării pe 2011 etapele şi modalităţile concrete de recuperare a drepturilor salariale.
Reporter:
Strategia fiscal-bugetară ia în calcul creşterea taxelor pentru case şi maşini anul viitor?
Emil Boc:
Ceea ce se aplică şi anul ăsta. Adică, pentru cei care au mai multe case, mai multe maşini sau maşini mai sofisticate vor plăti mai mult. Acest lucru l-am spus demult, pentru că la parlament s-a aplicat numai până în 31 decembrie această politică şi am anunţat încă de atunci că vom extinde şi pentru 2012 politica de impozitare suplimentară a celor cu mai multe case sau a celor cu maşini scumpe.
Card Kogălniceanu? Ce treabă are fostul premier al României cu un card? Ei bine, nu veţi crede, dar există totuşi un răspuns.
Deşi propus de un UDMR-ist, cardul poartă numele unui mare politician român. Motivaţia iniţiatorului constă în faptul că perioada guvernării Mihail Kogălniceanu (1863-1865) a fost cea mai însemnată din punctul de vedere al reformelor adoptate în România, reforme care au pus, în fapt, bazele statului român modern.
De numele său au fost legate, de altfel, Legea secularizării averilor mănăstireşti (1863), Legea agrară (1864), Legea învăţământului (1864), introducerea Codului civil şi a Codului penal, constituirea Curţii de Conturi, înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, adoptarea Statutului Dezvoltator al Convenţiei de la Paris (document cu rol de lege fundamentală a Principatelor Unite în perioada 1864-1866).
(http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cardul-kogalniceanu-ajutorul-firmelor-mici-148101.html)
Acum pe bune, unde e camera ascunsă? Nu se poate, trebuie să fie o farsă... hai ieşiţi că m-am prins.
Toţi cei care comentează pe blogul meu poartă răspunderea afirmaţiilor lor. Se consideră implicită rugămintea mea ca afirmaţiile să fie însoţite de probe. În caz contrar, recomand celorlalţi cititori care citesc aceste comentarii să considere, la fel ca şi mine, că sunt banale elemente de propagandă fără nici un fel de acoperire.
ArtHalle One Summer Show
-
'Bucharest weather may be unpredictable,
but you can always rely on ArtHalle to bring the heat with our One Summer
Show.
F...
Inalienabilitatea teritorială
-
Tot auzim de diferite chestii inalienabile pe care apoi le observăm nu
tocmai inalienabile… Citeam o ştire care spunea aşa “Ambasadorul Italiei,
Mario Cosp...
Scrisoare deschisă către Serviciile Secrete
-
------------------------------
Doamnelor şi domnilor,
Politica vrea să vă capteze şi să vă folosească ca poliţie politică, acum
nu mai este nici o îndoială...
Bibliotecare,traiesti in alta tara!In Romania cel care primeste un contract de constructie cu statul,de coniventa cu primarul ori ministrul care cere lucrarea,umfla devizul la materiale si la manopera de 2-3 ori iar diferenta de miliarde de lei o impart intre ei.Un procent de 60% ia ofertantul lucrarii iar constructorul,40%.
Iata un exemplu real:un prieten bun al unui coleg de-al meu ,afland ca Primaria Sector 3 Bucuresti(a lui Negoita),scoate la licitatie amenajarea unui numar de 17 locuri de joaca pentru copiii de la blocuri,recomandat fiind de Adrian Videanu,nasul lui Negoita,s-a prezentat la primar si a cerut sa i se aprobe amenajarea unui numar de 3 astfel de locuri,el fiind patronul unei mici firma de profil.
Afland cine l-a trimis,primarul i-a cerut sa revina in ziua urmatoare cu un predeviz,privind costul manoperei si al materialelor.Amicul prietenului meu,facand calculele a trecut in predeviz,urmatoarele sume:500 de milioane vechi(pe atunci erau leii,nu roni),contravaloarea materialelor si manoperei,500 miloane,comision pentru primar si 500,profitul sau.In total,1 miliard si jumatate lei vechi.
Cand i-a prezentat oferta,primarul,nervos i-a aruncat-o pe covorul din fata biroului sau.Speriat,amicul a intrebat daca a pus prea multi bani in deviz la care,primarul i-a replicat ca trebuie sa treaca 10 miliarde de lei,ca el are obligatii!
In final amicul a primit numai 500 milioane,restul fiind “comisionul “de aprobare a lucrarii!
PS:pentru neavizati,astfaltarea,inlocuirea bordurilor.amenajarea gardurilor din jurul blocurilor(cele metalice care au impanzit Capitala)dar si fiecare pom plantat,fiecare MP de gazon se platesc din banii publici de 3-10 ori mai scump decat costa,banii fiind impartiti intre functionarul public si constructor!