08 January 2009

Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu


...la şedinţa de bilanţ a activităţii din anul 2008
a Consiliului Superior al Magistraturii
(08 ianuarie 2009)

“Buna ziua,

În primul rând, aş vrea să vă mulţumesc pentru calitatea discuţiilor. Aş avea însă o curiozitate, dacă spre exemplu, doamnă judecător, aţi avut aceeaşi abordare şi înainte de Bilanţ, în şedinţele CSM? Da? Excelent atunci. De doamna am aflat, că s-a manifestat pe urmă pe site-ul propriu. Deci este în regulă dacă problemele, aşa cum le ridicaţi acum, se ridică şi atunci când nu suntem la momente de bilanţ. Probabil că va trebui să fiţi mai insistentă şi dumneavoastră, şi dumneavoastră doamna judecător, pentru că mi se pare extrem de important ca unul din lucrurile care acum nu există, responsabilitatea fiecărui membru al CSM, să se poată manifesta mai devreme sau mai târziu. Răspunderea colectivă este, ştim toţi din experienţă, răspunderea nimănui. Şi dacă vă aduceţi aminte, acum doi ani insistam ca în regulamentul de funcţionare fiecare să îşi preia nişte responsabilităţi, iar când venim la bilanţ să ştim: domnul judecător sau domnul procuror a avut responsabilităţile acestea, care nu s-au realizat. Poate că merită să luaţi în consideraţie în modul cel mai serios abordarea celor două doamne. Venind la ceea ce mi se pare extrem de important, ca obiectiv pe termen scurt, să convingem, prin raportul din iulie al Comisiei Europene, că România nu mai trebuie monitorizată pe justiţie. Şi o spun încă o dată: este surprinzător faptul că un corp intelectual de elită nu reuşeşte să ajungă la un standard minimal cerut de calitatea de stat membru al Uniunii Europene.

Deci, cea mai mare densitate de oameni instruiţi este în magistratură, nu ştiu alt loc: judecători, procurori, grefieri, oameni instruiţi. Şi totuşi nu reuşim să mobilizăm sistemul în direcţia în care trebuie să o facem, spre a preveni riscuri pentru România, nu pentru altcineva. Şi cred că este cam exact acelaşi lucru pe care l-am spus şi anul trecut: inadmisibil, inadmisibil. Şi aici sunt două zone de responsabilitate. Nu vreau să pun totul în spatele dumneavoastră. Este şi zona politică, care şi-a dat măsura anul trecut, când prin decizii ale Parlamentului a fost o grosolană interferenţă în justiţie, lucru care a fost remarcat şi de raportul Comisiei Europene. Parlamentul nu este chemat să judece, nu este chemat să decidă. Sunt magistraţii. Procurorii în fază iniţială, judecătorii în faza finală. Impresia mea, nu pot avea certitudini, este că CSM a făcut eforturile necesare pentru ca observaţiile Comisiei să fie rezolvate şi sper ca acest efort să fi fost şi credibil pentru cei care au făcut evaluarea activităţii CSM în luna decembrie.

Şi efortul va fi credibilizat dacă este urmat de acţiune, ca, spre exemplu, problema inspectorilor CSM, modul de selectare a lor. Şi cred că aici ar trebui foarte rapid să încetaţi prelungirea mandatului celor care au fost şi urgent organizat un concurs sau o selecţie bazată pe noul regulament, pentru că asta într-adevăr ar convinge că noul regulament este funcţional. Dacă rămânem cu regulamentul editat cu o săptămână înainte de venirea inspectorilor şi pe urmă cu prelungirea mandatelor inspectorilor de la Inspecţie, cred că vom avea o problemă de credibilitate. Dar optimismul meu legat de CSM este în această paradigmă a observaţiei că CSM a ţinut cont de raportul Comisiei Europene de anul trecut şi, cel puţin la nivelul documentelor, încearcă să anuleze observaţiile negative din anul trecut. Să sperăm că o va face şi parlamentul şi vom scoate cei doi piloni, cei doi furnizori de observaţii negative din raportul din februarie chiar. Pentru că nu putem spera la o încetare a monitorizării în vară, în iulie, în septembrie, când se va face raportul în 2009, dacă raportul din februarie nu este unul care să marcheze progres consistent faţă de anul trecut. Este imposibil să mai menţinem obiectivul.

De fapt, acum în februarie vom şti dacă ne mai putem menţine obiectivul: ridicarea monitorizării în vară. Dacă acest raport nu va constata un progres consistent în zonele cele mai sensibile ale raportului anterior, obiectivul nu poate fi atins. Să sperăm însă că şi parlamentul va reacţiona pozitiv, iar măsurile pe care dumneavoastră le-aţi luat vor fi şi implementate ca să devină foarte credibile. Cred că a doua prioritate a acestui an sunt Codurile. Şi aici o spun, chiar dacă aduc în discuţie şi politicul, decizia legată de Coduri este ca, şi sper să o ducem aşa până la capăt, putem să îi spunem o decizie provizorie, pentru că nu a venit încă momentul deciziei finale, este să se meargă cu toate cele patru Coduri pe asumarea răspunderii guvernului. Asta înseamnă că ar trebui să avem convingerea că ele sunt perfecte sau aproape perfecte, că nu mai sunt generatoare de prelungire de termene în instanţe, că nu mai sunt generatoare de complicaţii, că nu mai sunt generatoare de interpretări diferite la fiecare instanţă.

Ar trebui să fie o operă juridică de cea mai înaltă calitate, ar trebui să fie în aşa fel încât asumarea răspunderii să se facă până la vacanţa de vară, să existe timpul de tranziţie pentru familiarizarea judecătorilor, şi procurorilor, şi grefierilor cu conţinutul acestor noi Coduri şi undeva la anul, în 2010, să le punem în aplicare, după asumarea răspunderii. Soluţia asumării răspunderii mi se pare cea care răspunde şi imperativului timp şi imperativului democratic, pentru că oricine poate să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernului, care şi-a asumat răspunderea pe un asemenea pachet de legi de o asemenea importanţă, şi mai ales mi se pare că prezervă riscul sau elimină riscul, scuzaţi-mă, de a se face pe Coduri intervenţii necorelate cu alte articole şi atunci să ajungem, ca de obicei, la o legislaţie afectată de lipsa de corelare, să spunem. Cred că aceasta va fi soluţia politică şi din acest motiv rugămintea mea ar fi, nu ştiu în ce măsură aţi trecut prin toate Codurile, dar să vă mai uitaţi o dată, pentru că va fi o asumare şi pe ea nu mai avem ce face dacă Codurile scapă la promulgare cu erori.

Sigur şi partidele cu specialiştii lor vor fi chemate să privească în Coduri, chiar dacă se va merge pe asumarea răspunderii, ele nu vor fi un secret pentru partide, dar Ministerul Justiţiei va sta la dispoziţie să explice de ce în cazul în care vor fi întrebări asupra conţinutului unor articole, şi cred că este o soluţie mai bună decât să le lăsăm într-o lungă analiză şi dezbatere. Cred că nu ar putea să iasă tot setul de Coduri mai devreme de 4-5 ani din Parlament. Şi asta ar întârzia foarte mult şi obligaţiile asumate de noi, pe de o parte, faţă de Comisia Europeană, şi capacitatea noastră de a face justiţia mai eficientă şi, de ce nu, mai dreaptă. Or, cred că aceasta va fi una din soluţii. De aceea, îl rog şi pe domnul ministru şi pe dumneavoastră să mai cheltuiţi timp în a privi în aceste Coduri. Şi să avem o operă juridică, şi nu nişte legi obişnuite, care să ne trezim că trebuie modificate pe urmă, pentru că în practică au putut fi eşecuri.

Deci, aceste două lucruri cred că sunt obiective majore, unele doar pentru dumneavoastră, cu semnificaţii în principal pentru dumneavoastră, altele cu semnificaţii în principal pentru parlament sau pentru guvern, să reuşim să ridicăm monitorizarea şi anul 2009 să fie anul în care să avem Codurile în vigoare, promulgate. Din câte ştiu eu, asta a fost şi una din marile tentaţii ale rămânerii în funcţie a domnului ministru Predoiu, Codurile, şi cred că este un lucru bun. Sunt lucruri care s-au spus, parcă nici nu are rost să le reiau sau să le redau în propria-mi interpretare. Şi totuşi o să fac câteva observaţii.

În primul rând legat de ordonanţa devenită deja celebră cu blocarea posturilor libere şi în acelaşi timp o altă ordonanţă care vizează necumularea pensiei cu salariul, şi cu salariul de profesor, şi cu salariul de magistrat, şi cu pensia de magistrat, şi cu toate la un loc. Sigur că ea nu a vizat nici însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi, nu a vizat nici pe Victor Rebengiuc, actorul, ci a vizat abuzurile. Abuzurile din Ministerul Apărării, abuzurile din Ministerul de Interne, abuzurile din Justiţie. S-a ajuns la venituri uriaşe de la stat. Şi sigur am văzut toţi reacţia când un guvern are curaj să scrie legi fără excepţii. Cum Dumnezeu să scriem în anul 2008 la sfârşit o lege care nu are un articol, care spune “se exceptează preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, scuze este doar un exemplu, “se exceptează membrii CSM”, “se exceptează generalii din Ministerul de Interne”, “se exceptează generalii din Ministerul Apărării”. Cam aşa arată democraţia, fără excepţii. Ştiu că este deranjant, că ne-am obişnuit să fim clienţii excepţiilor. Dar marea mea rugăminte este să trataţi lucrurile fără excepţii.

Îmi este foarte bine cunoscut efectul presiunii care se face acum pe Curtea Constituţională. Sigur şi ea are patru judecători care sunt şi pensionari şi judecători ai Înaltei Curţi, cu siguranţă se va izbăvi, victoria probabil, excepţia. Dar este prima reglementare care nu creează articol cu excepţii şi a înfuriat pe toată lumea. Cred că această ordonanţă respectă Constituţia, aplicarea egală a legii pentru toţi. Dacă va fi nevoie, se va găsi soluţia promovării prin alte formule legislative a aceluiaşi subiect. Vă repet: obiectiv nu a fost nici însoţitorul omului cu dizabilităţi, obiectiv nu a fost nici actorul care joacă nu ştiu ce piesă, ci obiectivul acestei ordonanţe au fost abuzurile făcute pe seama banului public. Şi mai venim într-o zonă asupra căreia aş vrea să fac o menţiune pentru că într-un fel sau altul a deschis-o domnul Lupaşcu. Şi nu aş vrea să rămână un secret dacă tot a fost deschisă. Nu am avut-o în obiectivul de a fi abordată ca subiect. Conflictul între Preşedinte şi Înalta Curte.

Probabil că arată că nici Justiţia nu poate face chiar orice. Adică să oblige pe preşedintele României să facă general un ofiţer. Aşa ceva nu se poate. Cum? Domnilor judecători şi procurori nici un judecător nu poate stabili execuţia bugetului statului român. Şi nici cheltuielile bugetului statului român. Acest lucru este un atribut al puterii executive şi al puterii legislative. Sunt foarte multe procese. Nu aş vrea să intru în detalii şi să vă spun că hotărârea adoptată prin care s-au mărit salariile este, în opinia mea, o interferenţă gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă care este singura care poate spune câţi bani are. Cu atât mai mult cu cât pe celebra ordonanţă din 2000 prin care se scotea sporul de suprasolicitare şi stres, dacă vă duceţi în expunerea de motive aţi fi văzut că a fost scos pentru că s-a introdus în salariu. Deci dumneavoastră, instanţele, au dublat aproape salariile magistraţilor pe o ordonanţă care nu mai era în vigoare. Nu aş vrea să înţelegeţi altceva. Sunt un susţinător al plăţii corecte a magistraţilor. Sunt un susţinător al faptului că şi numărul dumneavoastră nu e atât de mare. Nu sunteţi milioane. Sunteţi câteva mii.

Statul român poate suporta salarii bune pentru magistraţi. Şi probabil că nivelul pe care îl au acum salariile magistraţilor este un nivel corect. Dacă este ceva deranjant este modul, scuzaţi-mă că o spun, din punct de vedere al Executivului vă spun, abuzul prin care s-a obţinut, prin încălcarea legii. Acest lucru nu trebuie să creeze un precedent. Şi eu cred că Executivul şi Legislativul ar trebui să reacţioneze. Pentru că mâine veţi da o hotărâre judecătorească în care stabiliţi cine este ministru. Poimâine veţi stabili prin hotărâre judecătorească bugetul de stat al României. Ori o putere când scapă dincolo de limitele ei trebuie adusă în limitele responsabilităţilor ei. Acesta este un lucru important pe care am dorit să vi-l spun. Nu generaţi. Vă plângeaţi de intereferenţa politicului în justiţie şi eu am recunoscut-o prin abuzul făcut de Parlament. Dar în acelaşi timp vă atenţionez că, la rândul dumneavoastră, nu puteţi face abuzuri.

Trebuie să rămâneţi în atribuţiunile dumneavoastră. Iau ce este în instanţe acum de la colegi de-ai dumneavoastră şi probabil că vor câştiga glorios. Unul cere acordarea tichetelor de masă, un magistrat. Are procesul în instanţă. Alt magistrat constatând că sunt categorii cărora statul le asigură maşina CASCO cere şi dumnealui, prin instanţă, ca statul să-i asigure maşina, asigurare CASCO. Un altul cere acordarea pe ore suplimentare pentru magistraţi prin invocarea discriminării faţă de ofiţerul de poliţie. Nu ştiu cât este de drept. Şi multe altele. Spor de fidelitate. Păi ce spor de fidelitate ar trebui să ia preşedintele României? Cred că toţi suntem datori cu fidelitate faţă de locul de muncă. De ce trebuie acordat un spor de fidelitate magistratului? Nu jură să respecte legile ţării? Îi plătim ca să-şi respecte jurământul sau care este semnificaţia acestei acţiuni deschisă de un magistrat? Sunt multe altele. Sunt 28 de cauze pentru care magistraţi din diverse puncte din ţară au introdus acţiuni care să le mai aducă bani. De la asigurarea maşinii până la tichetele de masă, şi aşa mai departe.

Domnilor judecători şi procurori, rugămintea mea este să analizaţi foarte bine această situaţie care, după părerea mea, este o gravă ingerinţă în puterea Executivă, o substiuire de putere executivă. Nu este un drept pe care dumneavoastră l-aţi dobândit şi vi s-a luat. Ci este un drept pe care l-aţi avut dobândit şi vi s-a introdus în salariu, după care pe ordonanţă anulată vi l-aţi mai dat o dată. Acest lucru nu este de tolerat. Şi puterea legislativă şi executivă vor reacţiona într-un fel sau altul. Sigur, va trebui să găsim formula, mărirea legală a salariilor magistraţilor, dar nu printr-un abuz de putere. Este lucrul pe care eu l-am cerut Guvernului. Voi discuta şi cu grupurile parlamentare la revenire. Pentru că acest precedent este intolerabil. Vă repet, fiind unul dintre politicienii care susţin că magistratul, procurorul trebuie bine plătit. Cum la fel susţin că şi profesorul trebuie bine plătit sau medicul. Dar având în vedere importanţa şi faptul, realitatea că statul nu merge fără justiţie, sunt un susţinător al ideii că judecătorul, magistratul trebuie bine plătit. Însă vreau să găsim forma prin care să nu se facă prin ingerinţă în Executiv şi Legislativ. Vom vedea.

Probabil pare o chestiune complicată şi vreau să vă spun că este doar o observaţie. Eu nu am dreptul să judec. Nu am dreptul să pun sub semnul întrebării hotărârile judecătoreşti. Dar ca şef al statului am obligaţia să veghez la buna funcţionare a instituţiilor. Iar dacă s-a produs cumva un abuz din acest punct de vedere, un abuz de putere, voi cere să fie reglementat corect prin menţinerea salariilor judecătorilor şi procurorilor. Nu asta este problema care mă deranjează. Ci modul în care s-a reglementat. Dacă nu am dreptate voi avea capacitatea să spun: „Nu am avut dreptate”. Dar dacă am cumva, şi vă invit şi pe dumneavoastră să citiţi expunerea de motive de la ordonanţa prin care s-au anulat aceste sporuri, probabil magistraţii care s-au pronunţat nu au citit-o. Era un alt subiect pe care doream să îl ridic. De asemenea, vă cer să aveţi în vedere că se intră într-un an de austeritate. Nu este dorinţa nici unui politician să spună că blocăm locuri de muncă libere, neocupate. Nu există această dorinţă. Nu există nici un fel de dorinţă a vreunui politician să spună: „Nu putem să dăm bani la salarii, la pensii.” Dar asta este realitatea.

România intră în 2009 cu un deficit bugetar pe standarde europene de peste 5 la sută din PIB, în condiţiile în care avem o contracţie a producţiei industriale. Ca să fie mai uşor, ştiţi că dumneavoastră puteţi spune: „Nu mă interesează, statul să plătească”. Sau poate spune oricine. Domnilor judecători şi procurori, România are aproape 5 milioane de salariaţi activi, din care 1,5 milioane sunt bugetari şi din care 4,9 milioane sunt pensionari la stat, în afară de pensiile agricole. Câţi oameni credeţi că pot duce în spate 3,5 milioane de salariaţi care produc, că sunt sfera serviciilor, că sunt sfera industrială? Deci 4,9 milioane pensionari şi 1,5 milioane bugetar duşi de 3,5 milioane. Din păcate abordarea de anul trecut şi acum 2 ani a fost că bugetul de stat este locul nostru comun, acolo de unde ne înfruptăm toţi bugetarii şi nu ne mai interesează nimic altceva.

Anul acesta lucrurile se vor schimba radical. Se vor schimba radical pentru că nu mai merge. Asta este o extindere la ce vă spuneam mai înainte. Nu mai vorbim de alte sporuri care sunt acum în pline procese. Le aveam notate pe aici, dar nu are rost să le mai reiau. Concluziile: nu mergeţi până la limita la care să constatăm oficial ingerinţa gravă a puterii judecătoreşti în puterea executivă şi puterea legislativă. Aşa cum politicienii, sau eu cel puţin, vă respectă independenţa aveţi în vedere că puteţi genera reacţia puterii legislative şi executive. Şi vă dau un tip de reacţie: se dau bani din bugetul de stat atâţi cât sunt şi nu cât aveţi scris în hotărârile judecătoreşti. Ce faceţi? Este o reacţie simplă, firească. Atâţi bani sunt. Deci atenţie la abordările de acest gen. Bugetul de stat nu este infinit. S-a crezut că este infinit, că duduie economia, s-a ajuns la deficit de minus 5 la sută din PIB ceea ce pune România într-o situaţie extrem de dificilă. Bun, aş veni la lucruri mai bune, dar acest lucru trebuia să îl spun pentru că am şi obligaţia să vă transmit sentimentele sau realităţile celorlalte puteri, eu având acces prin voia Constituţiei în toate puterile. Şi în Parlament să mă duc, şi la Guvern şi la dumneavoastră.

Şi atunci vă transmit nişte discuţii care sunt şi în partea cealaltă. Ca să fie ştiute. Altfel cel puţin de când sunt eu Preşedinte, cred că un mandat eficient, cel desfăşurat de cele două doamne în fruntea CSM-ului. Sper ca şi un mandat în care vor fi numai bărbaţi de data aceasta, dacă prin vot aşa veţi decide, să fie cel puţin la fel de eficient. Şi chiar mi-aş dori mult ca responsabilizarea să vină într-o formă sau alta. Resopnsabilizarea individuală cred că este un mod şi de creştere a calităţii prestaţiei CSM-ului. Nicăieri organismele care îşi asumă colectiv răspunderea de fapt nu răspund de nimic. Şi la fel cum discutăm de responsabilitatea magistratului, care încă nu a răspuns pentru soluţiile greşite pentru care tot plătim la CEDO, încă nu a răspuns nici un magistrat în România şi mă întreb de ce? Cred că trebuie să venim şi către responsabilizarea fiecărui membru al CSM-ului pe o zonă de proprie responsabilitate. Pentru că în momentul de faţă, şi acesta este sentimentul meu, şi nu numai sentimentul meu. Este şi litera şi spiritul legii. CSM-ul administrează Justiţia în România, nu Ministrul Justiţiei. Şi apropo de acest lucru, cu scuzele de rigoare că nu-mi dau seama dacă ceea ce voi spune acum este corect din punct de vedere al legii.

Eu ştiu de ce şi pentru o mustrare un magistrat trebuie să ajungă la CSM. Şi spunea bine domnul Lupaşcu: „Dar poate controla şi ministrul Justiţiei, poate controla şi procurorul general”. Da, poate controla, şi ce face? Dacă la nivelul procurorului general, la nivelul ministrului Justiţiei nu cred că se impune aşa ceva. Dar procurorul general dacă se duce, face un control la o unitate de parchet, dacă el nu poate aplica nicio sancţiune prompt, când a constatat neregula, care e eficienţa controlului? Poate că sancţiunile până la un anumit nivel, de genul mustrare, reţinere din salariu cu 5 la sută, poate nu chiar 10 la sută. Dar ceva trebuie lăsat şefilor de structuri, fie că discutăm de instanţe de judecată. Un şef de Curte de Apel trebuie să vină la dumneavoastră să vă roage să aplicaţi o mustrare, un şef de parchet de pe lângă o Curte de Apel la fel când el are responsabilitatea teoretică a funcţionării. Cred că puţină descentralizare, menţinând totul sub controlul CSM, nu strică. Pentru că orice magistrat sancţionat de şeful Curţii de Apel, de procurorul şef al parchetului de pe lângă Curtea de Apel, magistratul se adresează dumneavoastră şi dacă a greşit, dar procesul acesta foarte lung de a aplica o sancţiune minimală cred că este şi descurajant, şi ineficient.

Cred că parte din sancţiuni pot fi delegate, dar, repet, nu ştiu dacă legea vă permite să delegaţi sau trebuie modificată. Dar este imposibil ca un şef de Curte de Apel să nu aibă drept să îşi sancţioneze un judecător care nu ştiu ce a făcut. Pentru ce trebuie să ajungă totul la dumneavoastră, din toată ţara asta? Eu vă cer scuze că mi-am permis să-mi dau cu părerea pe tema asta. Bun, mie mi se pare foarte greoi sistemul. Puteţi să o faceţi cum vreţi. Lăsaţi-o şi aşa, dar eficienţa suferă, mai ales cum aveţi prin lege inspecţiile.

Numai ce am auzit aici, la sesizarea procurorului general nu aţi luat nicio măsură. Abia când s-a pornit o campanie de presă s-a revenit şi v-aţi autosesizat. Hai s-o închidem. Oricum mi se pare greoi sistemul de sancţiuni. Cred că şeful instituţiei ar trebui să aibă oarecare atribuţiuni din acest punct de vedere şi şi le asumă, că ajunge tot la CSM dacă nu e în regulă. Altfel, eu cred că anul 2009 poate fi un an bun din punct de vedere al justiţiei, dacă lucrurile vor merge în continuare într-un crescendo din punct de vedere al eficienţei CSM-ului ca unic, repet, unic administrator al justiţiei. Ştiţi, am văzut că au crescut şi la dumneavoastră numărul de sesizări de la cetăţeni, de la justiţiabili. Trebuie să vă spun că la Preşedinţie s-a dublat. Mare parte din sesizări sunt retrimise de la noi către dumneavoastră, pe unele nu le mai trimitem. Dar ştiţi care sunt cele care creează cele mai mari probleme? Unii ne trimit în copie hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă şi ei cred că ar judeca Preşedintele. Spun domnule Preşedinte, aşa scrie acolo “Noi Preşedintele României” şi primul lucru trebuie să-i scriu omului “nu eu am judecat”. Nu se poate renunţa la chestiunea aceasta?

Eu vă mulţumesc mult, vreau să vă asigur că eu vă voi fi un partener şi nu cred în chestiunea aceasta cu izolarea, una este izolarea şi alta este independenţa puterilor între ele. Puterile trebuie să găsească formula să comunice măcar, măcar să comunice, nu să se subordoneze una alteia, nu să-şi transfere una alteia interesele, dar comunicarea este esenţială. Şi eu cred că cel puţin în problema Codurilor şi a raportului care să ne facă să atingem obiectivul anul acesta chiar cred în nevoia de a comunica, între toate puterile - legislativă, executivă şi puterea judecătoarească. Aş mai spune un lucru, că se observă, şi nu vreau să dau niciun nume. Nu. Mai bine o spun când suntem numai noi, nu mai spun nimic. Poate o să vă invit la o şedinţă închisă, nu într-o şedinţă deschisă. Se pot organiza? Dacă se pot organiza vreau să facem şi o şedinţă închisă pentru că sunt lucruri care nu pot fi publice, dar pe care eu cred că dumneavoastră trebuie să le ştiţi, la modul cel mai sincer cred că trebuei să le ştiţi măcar la nivelul CSM-ului. Eu vă mulţumesc mult şi vă asigur de dorinţa mea de a face un parteneriat, vă asigur că am ridicat problema salariilor pentru că mi se pare că este ceva în neregulă cu modalitatea, nu cu nivelul salariilor. Salariile la magistraţi trebuie să fie în regulă, satsifăcătoare şi nu sunteţi mulţi, deci este o categorie căreia i se poate rezolva această problemă, dar după părerea mea trebuia altfel, dar repet, eu sunt inginer, eu s-ar putea să greşesc, dumneavoastră ca judecători…

Eu vă mulţumesc mult şi vă doresc în modul cel mai sincer un an bun, că dacă aveţi dumneavoastră un an bun avem şi noi un an bun.”

Departamentul de Comunicare Publică
08 Ianuarie 2009

2 comments:

Darius said...

Desi suntem in 10 o s-ami permit cu scuzele de rigoare pt intarziere sa va urez un an nou cat mai prolific.

Bibliotecaru said...

Vă mulţumesc şi vă urez mult succes în dimensiunea politică pe care doriţi să o creaţi.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.