Cerul e-senin

---

Ne ducem toţi, Serghei Alexandrovici Esenin, traducerea George Lesnea

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.

Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.

Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.

Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara...
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.

Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume.

Neplăcut de jilav clar de lună...

Neplacut de jilav clar de luna...
nostalgia zarilor, mereu,
iata-n tineretea mea nebuna
ce-am iubit, urand nu numai eu!

Pe sub salcii despletite-anume,
cantul carelor ce trec pe drum
n-as mai vrea pentru nimic in lume
inca-odata sa-l ascult acum.

Am uitat de stramta mea cascioara
si de focul vetrei dogarat...
Spulberul de meri in primavara
pentru campul sterp eu l-am urat.

Plug de lemn sa-ti zgaraie campia,
tara mea campestra, ti-e de-ajuns!
Jalnic e sa-si vada saracia
albi mesteceni, plopi cu crestet tuns.

Nu stiu cum mi-i soarta harazita...
Poate-n viata noua nu-s chemat,
dar as vrea-n otel sa-mi vad zidita
biata mea Rusie, chip brazdat.

Auzind latratul de motoare
peste ceturi si furtuni si fum,
n-as mai vrea pentru nimic sub soare
scartait de car s-aud acum.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!

In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.

Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.


Esenin