În anumite situaţii valorile mele se ciocnesc unele de altele. De exemplu, ce este mai grav, cenzurarea unui site de către autorităţi sau textele pline de intoleranţă şi anti-europenism al acelui site.
(http://en.wikipedia.org/wiki/Cristian_Preda)
Cristian Preda:
PVV e acronimul unui partid din Olanda, Partij voor de Vrijheid, adică Partidul Libertății. Liderul său – Geert Wilders – și-a făcut un nume în viața politică olandeză prin atacurile la adresa Islamului politic. De ceva timp, Wilders are o nouă țintă, și anume cetățenii din fostele țări comuniste care au intrat în Uniunea Europeană. PVV e azi parte a coaliției care sprijină guvernul de la Haga. Șantajul pe care îl exercită PVV e deja cunoscut publicului de la noi: în 2010, la formarea guvernului minoritar din Olanda, PVV a promis susținere – între altele – dacă românii și bulgarii nu sunt primiți în Schengen.Ministerul Afacerilor Externe:
Zilele trecute, PVV a inventat o nouă formă de intoleranță și discriminare: a deschis un site unde cetățenii olandezi sunt invitați să denunțe pierderea slujbei din cauza unui român, bulgar sau polonez. E o modalitate de a stigmatiza popoare, de a stârni ura și disprețul față de ceilalți, în contextul crizei de pe piața muncii.
Din nefericire, guvernul olandez nu a reacționat până la această oră față de un gest care intră în conflict cu valori europene exprimate de numeroase documente ale Uniunii. Tăcerea e cu atât mai penibilă cu cât MAE de la București a cerut în mod formal explicații acum două zile. Premierul Olandei a afirmat doar, într-o dezbatere de ieri, că PVV nu e un partener în chestiuni europene al cabinetului de la Haga. Ca și cum înțelegerea cu Wilders referitoare la Schengen nu ar fi de notorietate…
Le propun, de aceea, colegilor mei români din Parlamentul European – indiferent de grupul politic la care sunt afiliați – să reacționăm cu fermitate, denunțând inițiativa PVV. Plenara de săptămâna viitoare de la Strasbourg ne oferă o ocazie potrivită.
Nu trebuioe să uităm că Olanda e unul din locurile în care s-a născut cultura toleranței.
Românii, bulgarii, polonezii și ceilalți europeni ar trebui să se asocieze pentru a cere Olandei să redevină țara pe care o știm.
Fiindcă PVV sfidează nu doar europenii din Est, ci și Olanda tolerantă, o parte a lumii noastre comune!
(http://cristianpreda.ro/2012/02/11/pvv/)
MAE salută reacţia Comisiei Europene faţă de site-ul discriminatoriu lansat de PVV din Olanda
Ministerul Afacerilor Externe salută reacţia Comisarului european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, conform căreia Comisia Europeană condamnă acest site, considerându-l contrar principiilor europene privind libera circulaţie.
“Cerem tuturor cetăţenilor Olandei să nu urmeze această iniţiativă intolerantă, ci să declare în mod hotărât pe site-ul PVV că Europa este un spaţiu al libertăţii“, a declarat comisarul european, Viviane Reding.
Poziţia oficialului european vine ca urmare a demersurilor pe care, România, prin Ambasada de la Haga şi prin Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles le-a întreprins, alături de Bulgaria şi Polonia, pentru adoptarea unor măsuri în consecinţă, având în vedere caracterul vădit discriminatoriu al acestui site, care încalcă normele europene în vigoare.
(http://www.mae.ro/node/12135)
(http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/105372-MAE-saluta-reactia-CE-de-condamnare-a-siteului-olandez-discriminatoriu.html)
No comments:
Post a Comment