03 April 2012

Încep să cred că întreg statul român reprezintă un "grup infracţional organizat"


DNA îşi face atât de bine treaba încât în acest moment am impresia că întreg statul român, în cele trei puteri ale sale, este de fapt un stat mafiot, respectiv "grup infracţional organizat".

Am avut procurori arestaţi? Am avut. Judecători? Am avut. Parlamentari? Am avut şi deputaţi şi senatori... Membri ai guvernului? Am avut. Ar mai lipsi un preşedinte al României să fie suma completă cu o cireaşă pe tort sau colivă.

Iată o "victorie" proaspătă şi ciudată a DNA. Ştire:

Sorin Petre Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.

Alături de acesta sunt cercetaţi Gabriel Dan Mihuţ, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi Gabriela Dumitriu, consilier al preşedintelui CCIB, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi opt infracţiuni de şantaj în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2010 - martie 2012, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin Petre Dimitriu, în asociere cu alte persoane cu funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi instituţii, între care Gabriel Dan Mihuţ şi Gabriela Dumitriu, au constrâns opt angajaţi ai instituţiei, prin ameninţarea cu încetarea contractului de muncă, să dea lunar o sumă de bani cuprinsă între 30 şi 70 la sută din valoarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi să semneze, lunar, un înscris intitulat "contract de sponsorizare" cu instituţia, având ca obiect aceste sume de bani.

Până în prezent s-a stabilit că sumele reţinute nejustificat totalizează peste 300.000 de lei, au precizat procurorii DNA.

Sorin Dimitriu (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

"În cazul a trei dintre salariaţii care au solicitat plata integrală a drepturilor băneşti cuvenite, conducerea CCIB a procedat la desfacerea contractelor de muncă, fără a invoca un motiv plauzibil", potrivit procurorilor.

Celor trei inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar în 2 aprilie procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore.

Procurorii au cerut, marţi, instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile

(http://www.mediafax.ro/social/presedintele-camerei-de-comert-si-industrie-bucuresti-retinut-sorin-dimitriu-este-acuzat-de-constituire-a-unui-grup-infractional-organizat-9471930)

Nu ştiu cât de bine o să fie apreciată activitatea DNA în străinătate, dar eu încep să văd un infractor în toţi cei care ocupă un post în organigrama statului român.

6 comments:

nimrod said...

:))))

Biblio,

Abia acu' v-aţi prins cât de mare e "grupul"?
Altfel, cred că de picat, pică doar cine trebuie. Să fie doar o întâmplare că Sorin Dimitriu e peneţecedist din vechea gardă fiindcă n-o fi omu' singurul şef care face mobbing pe bani, asta dacă o fi adevărat!

Bibliotecaru said...

Păi nu... dar mă întreb de ce trebuie să suportăm noi un stat care seamănă cu un grup infracţional organizat?

epolitikon.wordpress.com said...

Asta probabil ca a tinut doar pentru el, n-a impartit cu nimeni. Adica n-a inteles realitatile unui an electoral.
Oricum, ii urez de pe acum "justitie placuta".

Bibliotecaru said...

Poate că totuşi nu e vinovat... Important este totuşi că asta nici nu mai contează pentru că poporul român nu ştie astăzi cine e domnia sa, dar nici nu va sesiza dacă va primi NUP. Se va reţine că cineva important dintr-o instituţie cheie a ajuns la DNA... şi grup infracţional organizat.

Jose Luis Forneo said...

Atat firmele cat si statele nu sunt decat mafie in capitalist: unica diferenta este ca in anumite ocazii se vede mai mult ca in altele. Romania este in primul caz.

Salutari

Vasile, said...

Pai hai sa judecam logic cazul "granzilor" din fotbalul romanesc.

- Diferenta uriasa in perceptia organelor de cercetare vs. solutionarea cauxzaei!

a)Sa ceri 20 de ani si sa priomesti nimic naste doua prezumtii:
- Ori procurorii sunt imbecili total!
- Ori juedecatorii sunt corupti total!

Mai apoare un indiciu pe care tare as fi curios sa stiu cum va fi solutionat, prin tacerea lui Gica Popescu?

Se cunoaste deja ca Gica Popescu a returnat inca de la inceperea cercetarii suma de care a fost acuzat.

Ceilalti becali nu au returnat absolut nimic ,atunci apare paradoxul ii vor fi returnati banii lui Gica Popescu?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.