Geniile Nobel cad în penibil

---

Încep să se vadă zecile de ani în care premiul Nobel a fost acordat mai mult din interese politico-geo-strategice-emoţionale decât acea căutare a genialităţii benefice pământenilor. Este din ce în ce mai evident că nimeni nu înţelege că jocul risipei s-a terminat şi eşecul mondial nu se mai întoarce de la groapă.
Şi mai interesant mi se pare că ei recomandă calea SUA... Care calea SUA, căci SUA este tartorul de la care a pornit eşecul.

Criza datoriei zonei euro este uşor de rezolvat din punct de vedere economic, au declarat luni cei doi economişti americani laureaţi ai Premiului Nobel, Christopher Sims şi Thomas Sargent, recunoscând în acelaşi timp dificultatea politică.

"Aş putea spune ca nu sunt întrebări noi pentru teoria economică cu Europa şi euro", a declarat Sargent într-o conferinţă de presă la Princeton /New Jersey, nord-estul SUA/.
"Dificultatea este politica", a estimat el.

Cercetătorul a explicat că el recomandă să fie urmată calea aleasă de Statele Unite pentru a rezolva criza bugetară a celor treisprezece state fondatoare după obţinerea independenţei în 1776, care au decis să îşi restabilească credibilitatea prin unirea bugetelor lor cu Constituţia din 1787.

"Ne-am născut cu o soluţie definitivă pentru problemele cu care se confruntă Europa de astăzi. Si a fost o soluţie globală, pusă în aplicare într-o anumită ordine. Acest lucru se face în mod simultan mulţumită unui proces ce arată ca un miracol", a reamintit el.

Confratele său, Sims, a pledat de asemenea în favoarea federalismului bugetar în Europa.
"Părerea mea este că dacă euro trebuie să supravieţuiască, trebuie să concepem zona euro într-un mod partajând sarcinile bugetare şi stabilind competenţa fiscală a Băncii Centrale Europeane /BCE/ şi rolul de creditor în ultimă instanţă ", a spus el.

Potrivit lui Sims, "astăzi, niciuna dintre aceste legături nu este clară şi dacă aceste legături rămân atât de neclare şi ei /europenii/ încearcă să se întoarcă la un sistem unde nu există de fapt nicio simetrie bugetară la BCE, previziunile pentru euro vor fi sumbre". AGERPRES

(http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/86419-Criza-zonei-euro-usor-de-rezolvat-potrivit-laureatilor-Nobel-pentru-economie.html)

Nu e de mirare că BNR ne îndemnă să avem încredere în băncile străine (de fapt în ţara noastră sunt doar filiale ale băncilor străine care nu reprezintă forţe economice menite să acopere o cădere în ţările din zona euro)...

Afirmaţiile economistului Nouriel Roubini, conform cărora băncile străine reprezintă cea mai mare vulnerabilitate a României, l-au "uimit" pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

"Ne-am obişnuit ca adeseori istoria să fie şi nedreaptă. Acum 11 ani era imperios ca băncile din România să fie privatizate cu mari bănci cu capital străin, occidental, european, iar acum citesc, nu cu stupoare, dar cu relativă uimire, că vulnerabilitatea cea mai mare a României este faptul că avem bănci străine în România", a declarat joi seară guvernatorul BNR, la conferinţa 'Provocările creşterii economice în Uniunea Europeană. Reforme pentru viitorul Europei'.

La rândul său, viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a declarat că băncile din România cu capital străin sunt persoane juridice române, reglementate şi supravegheate de BNR.



'Solvabilitatea în sistemul bancar, unde capitalul străin reprezintă 90%, este de 14,2 % pe contabilitatea românească. Înseamnă că pe IFRS (standardele internaţionale de raportare financiară) ar fi cu 1-2 puncte procentuale mai mare, deci foarte bună. Băncile greceşti sunt peste aceşti parametri în materie de solvabilitate, iar în materie de lichiditate sunt la nivelul pieţei. Sunt bănci solide', a spus Pop
(http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/isarescu-ii-da-replica-lui-roubini-vezi-ce-spune-despre-bancile-straine-153768.html)

Adică, cum ar spune Caragiale, Când am zis eu că eşti deştept, întâi a zâmbit aşa, adică: „Prost eşti!“ mie, şi pe urmă zice: "O fi deştept, nu zic; dar e cam... zevzec".
"Păi băi musiu" (iată că s-a luat stilul caragielesc), mai citeşte ziarele. Ce naiba, eu să te învăţ...? Ce treabă are cât de solide sunt băncile-filială în România dacă băncile "mame", cele care sunt, nu-i aşa, "la mama lor în ţară", se prăbuşesc? O să fie OK "filialili" pentru că BNR stă cu ochii pe ele ca pe butelie şi le îndoapă cu bunăstare şi voie bună? Chiar şi o bancă mică, dacă dă faliment, induce un curent economic malign, iar atunci economia merge prost, chiar dacă reglementările vor aduce înapoi ceva din banii depuşi acolo, asta pentru că a pus însuşi Mugur Isărescu nişte condiţii (altfel prevăzător). Iată un articol foarte bun (nici eu nu l-aş fi compus mai bine) scris de Mihai Baniţă pentru money.ro.

Europa a devenit capitva crizei datoriilor suverane, care riscă să se transforme într-o criză bancară. Dezastrul este aproape, continentul este pe punctul de a intra într-o nouă recesiune şi contribuabilii rămân să plătească într-o formă sau alta acest fiasco.

Pentru stat şi bancă.

Încă de la începutul anului 2010 Europa stă sub ameninţarea unui faliment statal. A început cu Grecia, dar s-a extins rapid şi la celelalte ţări cu finanţe slabe. Amânarea adoptării unor soluţii clare ne-au adus în situaţia în care să discutăm despre scenarii în care Zona euro se sparge, ori despre cele în care întregul sistem bancar este pus la pământ.

În ultimele luni lucrurile s-au aprins. Grecia ar trebui să primească un nou bailout, deşi nu se ştie dacă o să ia următoarea tranşă din actualul acord, băncile europene au început să fie puse sub presiune pe motiv că au prea multe obligaţiuni neperformante în portofolii. În general, situaţia actuală indică faptul că state care teoretic nu au nicio şansă să-şi plătească datoriile, cum este Grecia, trebuie să fie ţinute în viaţă cu orice preţ. Datoriile făcute cu nesăbuinţă trebuie plătite de alţii, dar banii trebuie să ajungă înapoi la cei care i-au dat cu împrumut, în principal bănci.

Dacă băncile nu îşi mai primesc banii, întregul sistem ameninţă să ajungă în colaps.

Şi avem deja prima mare victimă. Dexia, o bancă în parte belgiană, în parte franceză, va fi spartă în mai multe bucăţi, bucata din Belgia fiind naţionalizată, altă parte fiind ţinută în viaţă cu ajutorul garanţiilor guvernamentale. Este a doua oară când cetăţenii din Belgia, Franţa şi Luxemburg plătesc pentru Dexia, banca mai primind un bailout în 2008, la vârful crizei financiare.

Povestea Dexia tinde să devină una clasică a acestor vremuri, pe care este probabil să o mai vedem repetată în perioada următoare. Banca a împrumutat statele PIIGS, decizie ce s-a dovedit în cele din urmă foarte prost inspirată. În plus pentru că celelalte bănci au mirosit slăbiciunile băncii şi au considerat-o insolvabilă, ori cu o solvabilitate redusă, au refuzat să o mai împrumute sau au făcut-o foarte scump. În acest caz, piaţa a eliminat organismul cel mai slab. Însă, Dexia este o bancă mare pentru Belgia, principala sa piaţă. Atât de mare încât activele sale cumulate reprezentau în iunie 2011, după o reducere cu 91 miliarde, 146% din produsul intern brut al Belgiei. Clienţii Dexia au depozite de aproximativ 80 miliarde euro la bancă. Aşa că unitatea de retail din Belgia va fi naţionalizată pentru 4 miliarde de euro din bani publici, în timp ce guvernele Franţei, Belgiei şi Luxemburgului au anunţat că pun garanţii de stat de 90 miliarde de euro pentru a ţine operaţiunile în viaţă.

Două sunt motivele pentru care cele trei state au luat această decizie. Primul: după judecata guvernanţilor, dacă au dat din bugetul statului 6,37 miliarde pentru a salva banca de la faliment în 2008, fără a-şi recupera investiţia până în acest moment, atunci au decis să mai arunce câteva miliarde pentru a repeta experimentul. Al doilea: guvernele nu îşi pot asuma riscul de a lăsa o bancă să dea faliment, nu în aceste “vremuri excepţionale”, când riscul contagiunii este atât de ridicat. De altfel, guvernele nu fac decât să recunoască faptul că Dexia nu este un caz izolat - totuşi, potrivit rezultatelor testului de stres european, banca era una dintre cele mai solide de pe continent -, că cele mai multe bănci din Zona euro au probleme mari de solvabilitate. La nici câteva zile după ce cazul Dexia a fost făcut public, altă bancă din Zona euro – Proton Bank, Grecia – a fost naţionalizată. Scenariile pnetru o desfiinţare a Zonei euro sunt mai mult decât sumbre, şi conţin expresii precum "colapsul sistemului bancar" sau "război civil".

Partida dintre state şi bănci seamănă cu cea dintre SUA şi URSS din perioada războiului rece: Distrugerea Reciprocă Asigurată. Cele două ţări au construit atât de multe rachete balistice cu focoase nucleare, astfel încât pornirea unui conflict cu aceste ogive ar fi însemnat distrugerea celor două ţări. Diferenţa este că guvernele şi băncile nu sunt deloc duşmani. Băncile cumpără promisiunile de plată ale statelor şi dacă lucrurile merg rău pentru bănci, guvernele se angajează să plătească. Guvernele găsesc astfel bani pentru a plăti promisiunile electorale, băncile îşi asigură profitul sau, în absenţa acestuia, supravieţuirea.

Rezultatul acestei fructuoase colaborări se vede în acest moment. State supraîndatorate, deficite imense, hazard moral, bănci care trăiesc pe bani publici sau sunt la limita falimentului.

Pensionări anticipate, salarii la stat peste cele din mediul privat, posturi plătite de la bugetul de stat fără număr, proiecte publice fanteziste, ori realiste, dar fără sfârşit. Asta au făcut guvernanţii în ţara noastră sau aiurea în ultimele decade, şi consecinţele se văd acum. Nu este nicidecum vina speculatorilor, a agenţiilor de rating păcătoase. Ca orice balon, şi acesta a ajuns să se spargă.

România a trecut şi ea parţial printr-un astfel de moment. Însă, în cazul nostru criza a venit la timp. Altfel, bailoutul de la FMI/CE de 20 miliarde de euro pentru salvarea statului şi a sistemului bancar ar fi fost insuficient. Însă, în acest moment, prin prisma datoriei publice acumulate şi a programelor de austeritate fără reformă, dar cu creşterea taxelor şi impozitelor, ţara noastră stă în faţa intemperiilor mai expusă ca oricând. Aparatul bugetar a fost hrănit atât cât să treacă peste primul val al crizei. Însă, cu o contracţie a economiei la nivel global, s-ar putea să nu mai fie resurse pentru cea de-a doua repriză.

Germania şi Franţa vorbesc acum de recapitalizarea băncilor din bani publici şi despre o soluţie finală pentru această criză, care într-o formă sau alta a mai fost promisă Europei în câteva rânduri, de fiecare dată cu adjectivul "excepţional".

În cele din urmă, oricare ar fi soluţia dictată de guvernele Europei, tot contribuabilul de rând va rămâne să plătească. Fie că vorbim de datorie publică imensă, fie că va fi inflaţie, şi nota de plată nu este deloc mică.
(http://www.money.ro/pentru-stat-si-banca_1119796.html)

Până şi caricatura este excelentă. Iată cum acest tânăr reuşeşte să explice, cu cuvinte simple, că afirmaţiile cu federalizarea a doi bătrâni novelişti, pardon, nobelişti sunt apă de ploaie în gogoşi înfuriate. Aşişderea şi "trilateralul" BNR.

Vin şi eu să vă spun, şi aştept premiul Nobel pentru asta, NU SE POATE IEŞI DIN CRIZĂ... GATA, S-A TERMINAT DISTRACŢIA!

Eu zic să renunţăm la "savanţii finanţelor" că ei ne-au adus aici. Eu cred că trebuie să (re)învăţăm să trăim ca acum 150 de ani că treaba asta cu luxul nu mai ţine.