11 October 2011

Laboratoarele CIA prezintă


Nu e nici o îndoială că SUA îşi doreşte un mic război în Iran (prietenii ştiu de ce). Mai lipseşte motivul. La început propaganda SUA a întărâtat Iranul prin absurde declaraţii, Iranul a răspuns şi el cu aceiaşi "maturitate".

SUA: Iranul trebuie sa inceteze imediat fabricarea de rachete balistice

Israelul mai are la dispozitie doar un an pentru a ataca Iranul

Israelul exclude un atac asupra Iranului fara o "coordonare' cu americanii

Hillary Clinton: Daca Iranul ataca Israelul consideram ca ataca SUA

O alianta strategica SUA-Iran? Nu e imposibil!

Iranul, capabil sa loveasca SUA pana in 2015Iranul avertizeaza SUA in legatura cu un atac militar

Iranul, catre americani: Am sapat gropi comune pentru soldatii vostri

Din câte se pare, pretextul construit de "seriviciili" americane este legat de un presupus atac terorist al unui complot iranian. Ei bine, a scăpat unul dintre terorişti care s-a refugiat, unde credeţi?... exact, în Iran.

WASHINGTON -- The U.S. Justice Department is accusing the Iranian government of trying to assassinate Saudi Arabia's ambassador to the United States in a plot that that has been foiled by federal agents. "The United States is committed to holding Iran accountable for its actions," Attorney General Eric Holder said during a news conference.

Earlier Tuesday, the Justice Department announced the indictment of two men, including an Iranian-born U.S. citizen, for conspiring with a purported Mexican drug cartel to kill the Saudi ambassador on U.S. soil.

Manssor Arbabsiar, a naturalized U.S. citizen who holds an Iranian passport and was arrested last month in New York, is accused of working with members of an arm of the Iranian Revolutionary Guard Corps to devise an "international murder-for-hire scheme" targeting the Saudi Arabian ambassador to the United States, Adel Al-Jubeir.

Pe româneşte...

SUA anunta dejucarea unui complot terorist pus la cale de Iran

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3929/8857244/1/amba.jpg?width=630


Iranul respinge acuzaţiile SUA privind planul de asasinare a ambasadorului saudit la Washington.

SUA vor trage la răspundere Iranul după dezvăluirea complotului împotriva ambasadorului saudit

Sunt absolut convins că americanii nu aberează şi datele prezentate de proces sunt destul de aproape de adevăr, sunt absolut convins şi de faptul că Iranul nu nutreşte o dragoste neîmpărtăşită faţă de SUA. Mai cred că iranienii au o aplecare spre răspunsul prin violenţă la atacul asupra demnităţii lor. Cu toate acestea este evident că actualul guvern al SUA este foarte slab, nu are principii democratice şi ar face orice pentru ca, cel puţin politic, să se scoată din criza care se adânceşte. În asemenea condiţii preluarea guvernării de către acţiunile serviciilor secrete americane este din ce în ce mai vizibilă. Domnul Obama este mai slab şi mai puţin influent decât George Bush Jr. sau Bill Clinton, nu mai vorbesc de o comparaţie cu seniorul George Bush. Slăbiciunea domniei sale nu este însă una care să conducă la "statul minimal", ci una de care profită "oamenii preşedintelui" pentru a organiza propriile "jocuri" şi implicaţiile unor acţiuni de lobby ala oligarhiilor economice împotriva poporului american şi a societăţii americane, aşa cum se declară ea, liberă şi democrată. Iată de ce SUA nu poate alege varianta mai avantajoasă a colaborării cu Iranul, deşi partea iraniană s-a arătat deschisă la o colaborare politico-economică. Interesele financiare private împing SUA de la spate într-un război păgubos pentru statul SUA, din toate punctele de vedere, dar fructuos pentru oligarhiile financiare, nu poate decât să adâncească criza economică, pentru că în timp ce interesele financiare fac profit oligarhiei financiare, războaiele se duc pe bani publici, adică ai americanilor. D'aia nu pot să nu acord atenţie şi iranienilor care spun că toată această întâmplare este regizată de CIA.

8 comments:

bgoodforyou said...

da, am remarcat si eu cum SUA isi pregateste urmatoarea actiune.

Iar pregatirea presupune si mici replici privitoare la Iran pentru a intra in mintea poporului incetul cu incetul (o tehnica de psihologie) .

Astfel, se obisnuiesc cu ideea si din asaltul media devin nepasatori fata de subiect si le va fi indiferent de ceea ce se va intampla,

Iar liderii vor actiona asa cum isi doresc.

Bibliotecaru said...

Este un banc...

Se spune că după o şedinţă NATO furtunoasă iese domnul Obama şi prezintă anunţul oficial:

Doamnelor şi domnilor,
După o matură chibzuinţă am luat hotărârea să invadăm Iranul şi să omorâm un milion de bărbaţi cuprinşi între 18 ani şi 50 de ani şi o prostituată blondă cu silicoane.


Imediat toţi ziariştii au sărit să afle ce este atât de special cu prostituata. La care Nicolas Sarkozy:
Vezi băi Obama, ţi-am spus eu că nu va întreba nimeni de milionul de bărbaţi!

Poate nu e tocmai un banc.

nimrod said...

Am revăzut astăzi, în speranţa că voi înţelege mai multe despre care-i treaba cu Iranul, "Lions for Lambs". Din păcate filmul ăsta, în ciuda distribuţiei şi pretenţiilor, e într-adevăr, pardon de vorbă mare, prost cu draci şi nu face decât să-mi reconfirme că americanii, de ani de zile, nu mai pot aplica în practică nici măcar una dintre cele mai simple legi ale lui Murphy, recte, când nu ştii ce faci, lucrează îngrijit.Şi asta nu doar când e vorba de filme. Uitaţi-vă la Hillary Clinton...

Bibliotecaru said...

:)
Nu-mi spuneţi că-mi stricaţi surpriza...

badfory said...

bg.....

A remarcat ca SUA ......dar nu a remarcat ca Iranul in ciuda..a ce spune o lume intreaga .. face ce altii doar promit!

Biblio,

Bancul este un fals falsat si de altii in timp!

Bibliotecaru said...

Bancul spune că practic uciderea în masă a ajuns un fapt cotidian, la ştiri este breaking news pentru un accident cu 4 victime şi nicidecum pentru dramele care se întâmplă într-un teatru de război. Nu se văd cei schilodiţi pe viaţă, nu se vede sărăcia lăsată în urmă care îi aduce pe acei oameni să se bată pentru o bucăţică de ceva comestibil, nu se văd copii emaciaţi şi nici dramele familiilor care văd pe cei dragi că se sting fără a putea interveni, asta pentru că nu-i pot interna şi nu există medicamente...

A făcut cineva o socoteală cam câte persoane a ucis SUA, de la încheierea războiului rece încoace, în mod direct sau ca victime colaterale, pentru aşa numita democraţie? Zeci de mii, sute de mii, milioane? Apare câte un rând pe la ştiri de fiecare dată când un soldat NATO moare prin "teatrul de război", niciodată însă când un "inamic" este ucis, atunci se raportează doar un "schimb de focuri".

Poate se vor fi săturat şi "teroriştii" să tot vină "Lumea Liberă" peste ei, să le fure suveranitatea şi apoi să le mai tragă şi câte una peste ceafă de-i lasă pe năsălie. Cu toată simpatia pentru baschetbalistul american, dar deja de trei zile nu mai aud altceva. Am văzut de sute, poate mii, de ori acele înregistrări ale camerei de supraveghere la ştiri, emisiuni, dezbateri. Dacă mă ucideau pe mine interlopii şi sistemul sanitar românesc, nu era nici măcar un rând în presă, era un fapt banal.

Anonymous said...

Biblio,

A facut cineva o astatistica la nevinovatii care au murit in diferite atentate din intraga lume, ai dumneata un cintar al echilibrului intre mortii unora sau ai altora.
Daca doriti o statistica atunci este clar ca de cind America a redevenit ofensiva numarul americanilor morti in atentate pe teritoriul propriei lor tari a scazut dramatic ce ziceti? Ati fi dorit altceva?
Falsitatea bancului consta in reluarea acestuia ciclic dupa cum bate vantul.
Nu va mai intreb ce s-ar fi intamplat cu o lume pacifista care nu s-ar fi opus Germaniei hitleriste , dumneavoastra ce credeti, ati mai fi scris despre pacifismul fata de Iran ?
Si sa nu imi spuneti ca islamismul fundamentalist este ceva diferit de nazism, ar fi o diferenta ei inca nu au un hitler!

Bibliotecaru said...

Nu-mi întoarceţi cuvintele.

Eu nu am spus că terorismul este justificat sau normal, eu am spus că în timp ce terorismul către americani şi lumea "civilizată" este prezentat în prime time, LIVE, şi comentat nesfârşit, comemorat, prezent în discursul politicii din toată lumea, actele la fel de teroriste, sau cu mult mai teriste (pentru că mijloacele tehnologiei militare diferă de la cer la pământ), conduse de NATO nu prea le vede nimeni la televizor. Dumnevoastră vedeţi ca BBC să prezinte asaltul militarilor americani când împuşcă sau aruncă în aer femei şi copii care sunt "la ei acasă" şi nu în spaţiul ţărilor NATO...? Discursul oficialilor NATO îi numesc pagube colaterale.

Ceea ce s-a întâmplat în toate acele ţări în care armata americană "a introdus democraţia", începând cu Coreea şi Vietnam, toată acea populaţie civilă ucisă cu sânge rece, copii şi femei, bombe cu napalm, oameni torturaţi de serviciile şi armata americană... sunt acte teroriste sau răspuns justificat la o agresiune pe teritoriul american? Atacaseră cu ceva coreenii şi vietnamezii America? Dar irakienii pregătiseră ei bombe biologice şi chimice, aşa cum au fost acuzaţi, au fost găsiţi acolo terorişti? Aveţi impresia că cetăţenii americani militează împotriva războaielor duse de propriul guvern chiar aşa, de plăcere?

Dacă în urma incidentului cu jucătorul de baschet România ar fi dată afară din NATO şi atacată cu bombe... aţi mai găsi justificată folosirea excesului de forţă american?

"Numarul americanilor morti in atentate pe teritoriul propriei lor tari" (şi aici înţeleg că vă referiţi la alte state şi nu la proprii terorişti americani) era zero înainte de 9/11, asta nu a împiedicat americanii să fie cât se poate de ofensivi.

Operaţiunea “Deliberate Force” din Bosnia era împotriva teroriştilor care operau pe teritoriul SUA? Operaţiunea “Allied Force”, condusă de Statele Unite, împotriva regimului de la Belgrad, contra căror terorişti a luptat?

Islamismul fundamentalism este o credinţă religioasă ca şi creştinismul sau iudaismul. Aţi văzut domnia voastră să condamne SUA Israelul pentru că sunt prea tradiţionali? Aceşti islamişti încearcă, cu disperare, să-şi conserve tradiţia şi istoria. La ei acest fundamentalism reprezintă păstrarea tradiţiei de aproape două milenii, liderul absolut, asemănător cu nazism sau fascismul, reprezintă o realitate născută din această tradiţie şi este multi-milenară. În secolul XXI nu-mi aduc aminte ca islamicii să fi pornit o campanie de cucerire războinică a creştinătăţii. Dimpotrivă, cultura occidentală (şi aici nu vorbesc despre creştinism ci despre consumerism şi McDonalds şi Coca-Cola) a năvălit cu bocancii în tradiţia lor pentru a scoate bani. În plus NATO a intervenit într-un război religios care nu avea nimic de-a face cu NATO, şi aici mă refer la problema palestiniană.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.