Ce s-a întâmplat la audierea publică din Parlamentul European, dedicata abuzurilor anti-democratice din Romania

---

The Romanian Democracy 31 January 2012

Daţi clic pe lista din dreapta pentru a sări direct la vorbitor.

(http://webcasts.barouhandpartners.com/event/2/the_romanian_democracy)

UPDATE:
Daniel Constantin


Domnule Hannes Swoboda,
Domnule Guy Verhofstadt,
Doamnelor si domnilor europarlamentari,
Motivele pentru care am venit astazi in Parlamentul European sunt din punctul meu de vedere doua as dori sa le mentionez inca de la inceput:
1.Inprimul rand starea de fapt care s-a instalat in Romania odata cu realegerea alegerile prezidentiale din 2009
2.In al doilea rand recentele evenimente din ultimele 2 saptamani din Piata Universitatii si din majoritatea oraselor Romaniei
Contrar aparenţelor şi a unor susţineri oficiale, mişcarea protestatară din România nu poate fi comparată cu protestele privind măsurile de austeritate din alte ţări europene. Criza economică şi măsurile anticriză alcătuiesc numai fundalul valului de proteste. În România, acestea exprimă la temperatura disperării altceva şi anume neîncrederea absolută a populaţiei în guvernanţi şi în instituţii, precum şi lipsa totală de speranţă că lucrurile vor fi îndreptate chiar dacă se sfârşeşte criza. Mişcarea protestatară nu este inspirată politic şi nu este coordonată de partide. Este vocea şi expresia prăpastiei care s-a creat între instituţii şi populaţie.
Înainte de a fi apărut criza economică, începând cu anul 2004, România a suferit o politică perfidă şi insistentă de discreditare a statului de drept. Toate instituţiile sociale, cu excepţia instituţiei Preşedintelui, au fost supuse pe rând unor activităţi de compromitere, de golire de competenţe, de aservire partinică şi slăbire a capacităţii funcţionale. Sub diferite pretexte, unele cu aparenţă rezonabilă sau chiar corectă, rând pe rând, Parlamentul, justiţia, armata, poliţia, administraţia locală, partidele din opoziţie, sindicatele, presa au constituit ţinta fie a unor culpabilizări de grup, fie a şantajului, a impregnării lor cu persoane obediente dar incompetente, a discriminării bugetare, a amputării efectivelor umane. Asemenea politici au dus la proteste în stradă până şi ale unor categorii atipice cum ar fi poliţiştii, militarii în rezervă sau proteste nemaîntâlnite în istorie, cum a fost refuzul magistraţilor de a mai judeca.
Politica discreditării şi şantajului a fost viclean disimulată si faţă de comunitatea statelor europene prin sloganuri făţarnice ca lupta împotriva corupţiei sau lichidarea urmărilor comunismului. În fapt, corupţia s-a generalizat iar metodele de guvernare actuale seamănă perfect cu cele ale statului totalitar comunist.
Cel mai grav lovite au fost Parlamentul şi Justiţia. A fost întreţinut un asemenea climat, încât dialogul politic dintre partidele aflate la putere şi cele din opoziţie a devenit imposibil. Legiferarea s-a redus la o maşină de vot, care adoptă în goană, fără analiză şi dezbateri, proiectele guvernului, adesea dictate de interese de grup sau clientelare. Predomină actele normative emise de către Guvern (ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă) ori pachete de legi adoptate fără dezbatere, prin folosirea excesivă a asumării răspunderii de către Guvern.
Distrugerea Parlamentului a fost escamotată prin lozinci şi practici diversioniste, aşa cum a fost organizarea unui aşa-zis referendum (în fapt o consultare electorală anexată alegerilor prezidenţiale şi servind ca propagandă electorală pentru candidatul aflat la putere). Populaţia a fost consultată printr-o întrebare echivocă cu răspuns previzibil afirmativ, ceea ce a devenit pretextul unor permanente insistenţe de revizuire a Constituţiei. Revizuirea este necesară, dar pentru consolidarea constituţională a statului de drept şi a regimului democratic, pentru independenţa justiţiei şi punerea instituţiilor în slujba cetăţenilor, nu pentru concentrarea puterii în mâinile unei persoane şi a reîntoarcerii la sistemul partidului unic şi de neclintit.
Au fost adoptate unele măsuri legislative spectaculare (coduri), inclusiv o aşa zisă Lege a micii reforme în justiţie. Printre scopurile declarate avem accelerarea judecăţilor şi degrevarea instanţelor. Micile rezultate sub aspectul duratei proceselor au fost obţinute cu preţul micşorării drepturilor şi garanţiilor procesuale, a posibilităţilor de îndreptare a erorilor judiciare. În schimb, activitatea instanţelor a devenit cu 50 – 100% mai încărcată, atingând maxime istorice. Aceasta pentru că viaţa economică şi socială înregistrează tot mai multe abuzuri. Iar când justiţia acordă în mod frecvent dreptate unor categorii de cetăţeni, intervine Guvernul cu hotărâri ale puterii executive care anulează efectele şi aplicarea hotărârilor judecătoreşti.
Chiar şi criza economică are în România cauze subiective. Suprafiscalitatea descurajează creşterea economică şi consumul ca motor al acesteia, dar ea nu este resimţită de numeroşii şi marii evazionişti, ocrotiţi de partidul dominant. Deficitul bugetar nu este cauzat în primul rând de o politică socială prea generoasă, ci de risipa şi cheltuielile ineficiente. Ţara nu are şosele, dar se construiesc, de către clientela politică, piscine şi patinoare cu standarde înalte în sate fără drumuri, apă şi canalizare. Orice lucrare plătită din bani publici (inclusiv deszăpezirile din această iarnă) costă mai mult decât în orice altă ţară.
Mai grav este faptul ca instalarea practicilor actualului regim politic are repercusiuni si in activitatea economica si sociala. Procesul de politizare a institutiilor publice, legalizat in 2009 printr-o hotarare de guvern dovedita neconstitutionala, afecteaza cel mai important proces avand in vedere criza economica, si anume procesul de absorbtie a fondurilor europene. Nu va vorbesc in calitatea pe care am dobandit-o recent, aceea de om politic, ci ca persoana care si-a dezvoltat cariera profesionala in institutii din sistemul public, cu speranta intretinuta de procesul de aderare la UE, ca sistemul de promovare se va face intr-un final in functie de competenta si nu pe criterii politice.
Politizarea excesiva este una dintre cauzele care a adus Romania la un procent foarte redus in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene, si anume 3.72%.
Un alt motiv care determina rata scazuta de absorbtie a fondurilor il reprezinta lipsa unei viziuni coerente pe termen lung a autoritatilor, raportata la realitatile economice atat de pe piata interna cat si de pe piata externa, cat si lipsa unor strategii de dezvoltare viabile care sa contina obiective si masuri asociate cu necesitatile interne. O lipsa de performanta poate fi explicata si prin prisma gradului redus de motivare a personalului din subordinea acestor institutii si autoritati de management. Capacitatea administrativa scazuta la nivel central si local, atat prin numarul redus de personal cat si printr-un nivel extrem de scazut al venitului functionarilor din institutiile care gestioneaza fondurile europene, conduc la inregistrarea gradului scazut de absorbtie.
O alta explicatie este reprezentata de lipsa de interes a sistemului bancar in co-finantarea proiectelor europene. Bancile prefera sa imprumute Statul roman care este un debitor mult mai bun prin prisma dobanzilor atractive pe care le ofera, in special in cazul titlurilor de stat.
Perioadele foarte mari pentru aprobarea proiectelor si toate piedicile pe care le au autoritatile publice locale si companiile private vin din dorinta acuta a unor personaje numite politic de a controla directia acestor fonduri, de a executa lucrarile cu firme agreate, la costuri mult mai mari decat cele reale. Coruptia in acest sistem a atins cote alarmante si totul se datoreaza implicarii factorului politic in procesul managerial si de aprobare a proiectelor, masuri ca externalizarea anumitor servicii din Autoritatile de Management ramanand doar la stadiul de angajament politic.
Cadrul financiar 2014-2020 reprezinta cea mai importanta provocare in vederea dezvoltarii economice si sociale in Romania. Tocmai de aceea, negocierea acestuia cat si absorbtia cat mai buna a fondurilor din cadrul 2007-2013 trebuie lasate pe mana profesionistilor, departe de orice interes de partid sau electoral.
Toate masurile gresite ale Guvernului Boc, atat in domeniul fondurilor europene, cat si in toate celelalte domenii, au fost suportate de populaţie cu resemnare şi cu multă rezervă de optimism. Acum răbdarea s-a sfârşit şi nu mai există nicio licărire de speranţă. Pentru peste 80% dintre români e limpede că reformele şi măsurile de austeritate proclamate de cei aflaţi la putere nu sunt decât scuze şi pretexte pentru incompetenţa şi reaua credinţă adânci, permanente, fără leac.
Românii doresc în continuare să meargă cu consecvenţă pe drumul comun european, se simt solidari cu destinele Europei, înţeleg să fie împreună şi la bine şi la greu. Vrem însă ca noi să nu complicăm dificultăţile comunităţii cu dificultăţi suplimentare, subiective, născute tocmai din abateri de la normele şi spiritul european.
Rezolvarea nu depinde însă numai de noi. Bune intenţii ale prietenilor noştri pot fi deformate şi vă propunem să prevenim aceasta. Spre exemplu, populaţia noastră deja revoltată a privit foarte defavorabil vizita Secretarului General al Partidului Popular European, Dl. Antonio Lopez, care, în loc de orice alt contact, s-a prezentat pentru interese de partid la Preşedintele Republicii, deşi conform Constituţiei României Preşedintele trebuie să se afle în afara partidelor, iar principalul reproş pe care i-l fac românii este tocmai ostentativa implicare a Peşedintelui în activitatea partidului dominant.
(http://www.danielconstantin.ro/2012/02/discursul-meu-din-parlamentul-european/comment-page-1/#comment-4471)