20 February 2012

Proiectul Monica Macovei


Doamna Monica Macovei, speriată că Ion Iliescu ar putea să intre în zona de prescriere pentru cercetările cu revoluţia şi mineriadele, a propus ca faptele de omor să nu fie prescrise. La cel moment am adus câteva argumente contra la care nu am primit nici un fel de răspuns.

Iată că lucrurile au mers mai departe. Iată ştirea:
Deputaţii din Comisia juridică au aprobat luni modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilităţii faptelor de omor.

http://www.agerpres.ro/media/images/2012-02/02202040-1551911918.jpg

În cadrul aceleiaşi şedinţe au început discuţiile şi asupra modificării Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri din timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

"Am discutat astăzi modificarea Codului penal sub aspectul imprescriptibilităţii infracţiunii de omor. Este o lege foarte importantă şi această lege face ca, practic, toate infracţiunile de omor contra păcii şi omenirii să fie imprescriptibile. Altfel spus, dacă o infracţiune de omor nu a fost urmărită şi judecată într-un termen de timp, înainte vreme răspunderea penală se prescria pentru cel care a săvârşit această faptă. Iată că prin această modificare adusă în şedinţa Comisiei juridice de astăzi, practic, aceste infracţiuni nu se prescriu. Este o lege care va intra la vot în plenul Camerei Deputaţilor, urmând a fi trimisă la promulgare", a declarat la finalul şedinţei preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda.

El a precizat că modificarea adusă Codului penal se referă şi la faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei. "Inclusiv faptele de omor petrecute în timpul Revoluţiei vor deveni imprescriptibile", a afirmat democrat-liberalul.

Întrebat dacă în acest caz nu se va aplica principiul retroactivităţii legii, Buda a răspuns: "Atâta vreme cât nu discutăm despre infracţiuni care nu au fost urmărite şi nu au fost judecate în această perioadă nu putem vorbi despre o retroactivitate".

"Au fost discuţii pe această chestiune a retroactivităţii, dar există şi o decizie a CEDO care ne îndreptăţeşte să adoptăm acest proiect de lege", a adăugat Daniel Buda.

În aceeaşi şedinţă, deputaţii jurişti, alături de mai mulţi reprezentanţi ai revoluţionarilor, au început discuţiile la modificările ce urmează să fie aduse la Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 (Legea 341/2004).

La discuţii a participat şi deputatul aparţinând grupului minorităţilor naţionale Nicolae Mircovici, ca reprezentat al mai multor asociaţii de revoluţionari din Timişoara.

Dezbaterile asupra amendamentelor la Legea recunoştinţei s-au blocat din cauza mai multor discuţii în contradictoriu între preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, şi Nicolae Mircovici.

Mărieş i-a reproşat lui Mircovici că prin amendamentele pe care acesta a spus că le susţine din partea mai multor asociaţii de revoluţionari din vestul României încearcă blocarea dezbaterilor, în condiţiile în care de mai bine de trei luni se poartă discuţii între reprezentanţii revoluţionarilor asupra amendamentelor la Legea 341/2004.

Pentru deblocarea situaţiei, preşedintele Comisiei juridice, deputatul Daniel Buda, a decis suspendarea lucrărilor şi reluarea lor marţi, la ora 10,00.

Printre alte modificări ce ar urma să fie aduse Legii 341/2004 se numără şi cea privind modificarea perioadei de referinţă din timpul Revoluţiei luată în calcul pentru acordarea certificatelor de revoluţionar, căzându-se de acord ca în noul act normativ să se ţină cont de perioada 14-22 decembrie 1989.
(AGERPRES http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/107137-Deputatii-juristi-au-decis-modificarea-Codului-penal-sub-aspectul-imprescriptibilitatii-faptelor-de-omor.html)
Desigur că pagina web a Camerei Deputaţilor nu are de gând să se deschidă, de aceea sper că vorbim totuşi de această lege de pe pagina Senatului...
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.15/1968 - Codul Penal al României şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal
Număr de înregistrare Senat:L318/2011
Adresa: -
Prima cameră:Senat
Tip inițiativă:Propunere legislativă
Inițiatori:Anastase Roberta Alma - deputat PD-L; Ganţ Ovidiu Victor - deputat FDGR (minoritãti); Iorguş Zanfir - deputat PD-L; Spînu Teodor-Marius - deputat PD-L; Stavrositu Maria - deputat PD-L; Voicu Mădălin-Ştefan - deputat PSD; Voinescu-Cotoi Sever - deputat PD-L
Număr de articole:8
Avizul Consiliului Legislativ:294/17.03.2011
Procedura de urgență:Nu
Stadiu: Trimis la Cameră pentru dezbatere
Caracterul legii:Organică

Derularea procedurii legislative:
DataAcțiunea
09-02-2011 Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b44 (adresa nr.bpi21/07/02/2011)
16-02-2011 trimis pentru aviz la Consiliul legislativ (termen: 18.03.2011)
16-02-2011 trimis pentru punct de vedere la Guvern
17-03-2011 primire aviz de la Consiliul legislativ - cu nr. 294/17.03.2011 (favorabil)
18-04-2011 cu nr.L318 prezentare în Biroul permanent; Senatul e prima Cameră sesizată
18-04-2011 trimis pentru raport la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (TERMEN: 25/05/2011)
18-04-2011 trimis pentru aviz la Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi (TERMEN: 24/05/2011)
04-05-2011 primire punct de vedere de la Guvern - cu nr. 949/04.05.2011 (favorabil)
25-05-2011 Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi transmite avizul cu nr. 128-NEGATIV
21-06-2011 Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări depune raportul cu nr. 282-FAVORABIL cu amendamente
22-06-2011 înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului
22-06-2011 adoptat de Senat (nr. voturi: DA= 108 NU=1 AB=1)

Documente asociate proiectului de lege:
- adresa de înaintare a iniţiativei legislative pentru dezbatere
- adresa de desesizare a Camerei care nu are competenţă de primă Cameră sesizată
- forma iniţiatorului
- expunerea de motive la iniţiativa legislativă
- adresa pentru aviz la Consiliul legislativ, Guvern, Consiliul economic şi social,…
- avizul Consiliului Legislativ
- punctul de vedere al Guvernului
- avizul comisiei
- raportul comisiei sesizate în fond
- forma adoptată de Senat
- adresa prin care iniţiativa legislativă e transmisă la cealaltă Cameră spre dezbatere

Dacă este chiar acest proiect de lege şi nu altul similar, trebuie spus că Comisia Senatului a dat aviz negativ, Consiliul Legislativ spune că prelungirea termenului de prescrie reprezintă o lege penală mai puţin favorabilă şi deci nu poate fi retroactivă, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a dat un aviz favorabil prelungirii termenului de prescriere, dar pe baza faptului că în Belgia lucrurile stau un pic altfel decât în România şi deci la noi nu se aplică (şi mă opresc aici că lista e foarte lungă). Guvernul face şi el nişte amendamente, mai ales în punctele esenţiale. Senatul însă adoptă această modificare şi o trece Camerei Deputaţilor. La Comisia din Camera Deputaţilor se pare că toate probleme dispar şi totul este OK, asta poate pentru că nu au fost membrii PSD şi PNL pe acolo.

Poate când voi reuşi să accesez site-ul Camerei Deputaţilor care, dintr-un motiv sau altul, nu prea vrea să se deschidă...

Ei bine, nu. S-a făcut dimineaţă, am putut să accesez pagina Camerei Deputaţilor, am accesat ordinea de zi...

http://www.cdep.ro/co/docs/F2120603815/oz-21februarie.pdf

Pe ordinea de zi două proiecte care modifică Codul Penal...

PLx 100/2011 şi PLx 785/100... Desigur, aţi ghicit, nici o treabă cu termenele de prescriere.

UPDATE:
Ce să vezi? Ordinea de zi s-a schimbat :D Şi ce credeţi că a apărut, exact chestiunea cu prescripţia... Unde a fost şi de ce nu era acolo... asta numai cine trebuie ştie.

http://www.cdep.ro/co/docs/F-1894230272/aoz-21februarie.pdf

Iată şi fişa de la camera deputaţilor.
PL-x nr. 458/2011
Proiect de Lege pentru modificarea Codului penal şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal

Nr. înregistrare:
- B.P.I.:21/01-02-2011
613/23-06-2011
- Camera Deputatilor:458/27.06.2011
- Senat:L318/18.04.2011
Procedura legislativa:cf. Constitutiei revizuita în 2003
Camera decizionala:Camera Deputatilor
Tip initiativa:Proiect de Lege
pentru modificarea L. nr. 15/1968
Caracter: organic
Procedura de urgenta:nu
Stadiu: raport depus
Initiator:7 deputati+senatori
deputati PD-L:Anastase Roberta Alma, Iorguş Zanfir, Spînu Teodor-Marius, Stavrositu Maria, Voinescu-Cotoi Sever
deputati PSD:Voicu Mădălin-Ştefan
deputati Mino.:Ganţ Ovidiu Victor
Consultati:
Format PDF - 185 kb Expunerea de motive
Format PDF - 471 kb Avizul Consiliului Legislativ
Format PDF - 184 kb Punctul de vedere al Guvernului
mai multe documente la caseta electronica a deputatului
fisa de la Senat

Derularea procedurii legislative
Data
Actiunea

CD
07.02.2011
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
SE
07.02.2011
înaintat la Senat
22.06.2011
adoptat de Senat
adoptare cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constitutia României
Format PDF - 66 kb Forma adoptată de Senat
CD
27.06.2011
prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor
Format PDF - 39 kb Adresa Senatului


înregistrat la Camera pentru dezbatere


trimis pentru raport la:
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
termen depunere amendamente: 02.09.2011
termen depunere raport: 08.09.2011


trimis pentru aviz la:
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
06.09.2011
primire aviz de la:
PDF format Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
13.12.2011
primire raport de respingere de la:
PDF format Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
face parte din categoria legilor organice
19.12.2011
înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor
20.02.2012
trimis pentru raport suplimentar la:
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
21.02.2012
primire raport de la:
PDF format Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi


Şi raportul spune, halucinant, următoarele:

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea actualului Cod penal, precum şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în sensul stabilirii imprescriptibilităţii răspunderii penale şi a executării pedepsei în cazul tuturor infracţiunilor care au avut ca urmare moartea victimei.
Totodată, se propune modificarea normelor referitoare la imprescriptibilitatea infracţiunilor contra păcii şi omenirii, pentru corelare cu dispoziţiile Convenţiei asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 noiembrie 1968, ratificată de România prin Decretul nr.547/1969.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Comisiei au examinat iniţiativa legislativă susmenţionată, în şedinţa din 22 noiembrie 2011, întocmind raportul iniţial nr. PL-x 458 din 22 noiembrie 2011, prin care, cu majoritate de voturi (6 voturi împotrivă), s-a propus plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de Lege pentru modificarea Codului penal şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Plenul Camerei Deputaţilor, în şedinţa din 20 februarie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, a hotărât retrimiterea iniţiativei legislative Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în vederea reexaminării şi depunerii unui nou raport.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia a reluat dezbaterile asupra acestei iniţiative legislative în şedinţa din 20 februarie 2012.
Din numărul total de 23 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au participat la dezbateri 12 deputaţi.
În urma reexaminării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii Comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de Lege pentru modificarea Codului penal şi a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în forma adoptată de Senat.


Deci la început proiectul a fost propus spre respingere, plenul a trimis din nou la Comisie ca să fie amendat textul şi acum textul are aviz spre dezbatere şi aprobare... Dacă îl mai trimit o dată ce aviz vor mai da? Poate de incertitudine.

3 comments:

Horia Pana said...

Scuza-mi limbajul, dar Daniel Buda a studiat Dreptul chincit pe buda din Romanasii Salajului natal.
Este stupefiant cum un absolvent de studii de filosofie (doctor chiar) si de drept, presedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputatilor nu are habar de notiunea de (ne)retroactivitate a legilor.

Se pare ca traseul filosofie - drept, urmat si de Emil Boc, este catastrofal la UBB Cluj.

Oricum, in cazul lui Daniel Buda, el este intai si intai absolvent de Zootehnie. Probabil ca empatia sa cu boii s-a perpetuat pana in ziua de azi.

Bibliotecaru said...

Nu cred că este vorba despre asta. Cred că diferă problema.

Ne-am aştepta ca problema să fie de tipul "ce este prescripţia şi cum se aplică principiul neretroactivităţii unei legi penale în cazul ei", din păcate cred că problema sună cam aşa, "demonstraţi că prescripţia se poate majora fără a băga de seamă principiul neretroactivităţii legii penale"...

Vasile, said...

Eu va contrazic categoric domnule,


Este vorba de un reflex natural din lumea animala. Nu stiu ce rase de ciini alaturi de pitbulli de ex. dupa muscatura au o contractie a muchilor maxilarelor care blocheaza maxilarul pe pozitia inchis !

In mod normal asemenea specimene sunt tinute cu botnita la gura si daca se intampla ca totusi musca , daca sunt pericol public sunt eutanasiate!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.