Deciziile care cresc pensia

---

DECIZIA Nr.223
din 13 martie 2012
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.259 alin.(2)
din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Publicată în Monitorul Oficial nr.256 din 18.04.2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Károly - magistrat-asistent şef
Cu participarea, în şedinţa publică din 6 martie 2012, a reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor dispoziţiilor art.I
pct.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicate de Kiss Andrei în Dosarul
nr.204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi
care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.641D/2011.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 martie 2012 şi au fost consemnate în
încheierea de la acea data, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor
pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor
art.57 şi art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 13
martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr.204/33/2011, Curtea de Apel Cluj
– Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.7 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma
în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Kiss Andrei într-o cauză având ca obiect soluţionarea
unei acţiuni formulate, în temeiul art.9 din Legea nr.554/2004, împotriva Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.107/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prin stabilirea unei cote de
contribuţii de asigurări de sănătate în valoare de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei se
încalcă dreptul constituţional la pensie, drept preconstituit de către cetăţean în perioada activă a
vieţii sale.
Totodată, solicită revenirea la forma Legii nr.95/2006 de dinainte de modificările aduse prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.107/2010, potrivit căreia contribuţia de asigurări sociale nu
se datora asupra unei sume aprioric determinată, respectiv 1000 lei.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal
apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul legal criticat
reprezintă o măsură de justiţie socială, instituindu-se pentru o anumită categorie de pensionari
obligaţia de a contribui la plata asigurării sociale de sănătate, fără însă ca prin deducerea acestei
contribuţii să poată rezulta o pensie netă mai mică de 740 lei. Acest prag minim este o măsură de
protecţie socială a pensionarilor care au venituri reduse şi denotă, totodată, grija legiuitorului de a
nu afecta nivelul de trai decent.
Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest
sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la faptul că la baza sistemului public
de asigurări sociale stă principiul solidarităţii, că cetăţenii au obligaţia de contribui la acest sistem
şi că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca această contribuţie să
fie diferenţiată în funcţie de nivelul veniturilor.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146
lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile
art.I pct.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea
Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.830 din 10 decembrie 2010. În realitate, având în vedere dispoziţiile art.62 din Legea
nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, Curtea reţine că obiect al
excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.372
din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.107/2010. Acestea au următorul cuprins: „(2) Contribuţia datorată de pensionarii ale căror
venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează
odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata
acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de
lei”.
Dispoziţiile constituţionale invocate expres în susţinerea excepţiei sunt cele ale art.47 privind
dreptul la pensie. Pe lângă acest text constituţional, Curtea reţine că din motivarea autorului
excepţiei transpare ideea unei aşezări injuste a sarcinilor fiscale, şi anume sub aspectul materiei
asupra căreia poartă contribuţia de asigurări de sănătate, ceea ce înseamnă că acesta invocă
indirect şi încălcarea art.56 alin.(2) din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sistemul public de asigurări
sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum
de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în
imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate, numai prin plata
contribuţiei de către asiguraţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.934 din 14 decembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2007). De aceea,
principiul solidarităţii ce se aplică sistemului asigurărilor sociale de sănătate impune şi justifică
obligaţia plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile obţinute din
pensii.
Art.56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la
cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi
îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială
a cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.355 din 23 mai 2011).
Prin Decizia nr.258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.338 din 21 mai 2010, Curtea a constatat că principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale impune
ca plata contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui
privilegiu sau oricărei discriminări, astfel încât la venituri egale contribuţia să fie aceeaşi.
Principiul menţionat presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale să ţină cont de capacitatea
contributivă a contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să se ţină seama de
necesitatea protejării păturilor sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele
ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale contribuabililor în cauză.
Curtea, prin Decizia nr.35 din 24 ianuarie 2012*), nepublicată încă la data pronunţării
prezentei decizii, a stabilit că toate acestea demonstrează faptul că pentru a dobândi calitatea de
asigurat persoana în cauză trebuie să contribuie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, iar această contribuţie se materializează prin aplicarea unor cote asupra veniturilor pe
care aceasta le realizează. Numai legiuitorul este în drept să stabilească categoriile de venituri
pentru care urmează a se plăti contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate, iar pensia reprezintă
un astfel de venit. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel
de contribuţii sau de a stabili deducerea din cuantumul pensiei a unei sume lunare asupra căreia
nu se calculează contribuţia de asigurări de sănătate reprezintă chestiuni care ţin în mod exclusiv
de opţiunea sa, opţiune care nu poate fi cenzurată din perspectiva garanţiilor dreptului
constituţional la pensie. Ceea ce Constituţia impune este ca prin astfel de măsuri să nu se aducă
atingere nivelului de trai decent al pensionarilor. În acest sens, legiuitorul a prevăzut atât calitatea
de asigurat pensionarilor care au o pensie sub 740 lei, fără plata contribuţiei corespunzătoare, cât
şi scutirea parţială de la plata contribuţiei, în sensul că prin aplicarea cotei corespunzătoare
pensia netă nu poate fi mai mică de 740 lei.
Distinct de cele arătate în deciziile de mai sus, ale căror considerente de principiu îşi menţin
valabilitatea, Curtea reţine că în cauza de faţă, raportat la veniturile din pensie, autorul excepţiei
aduce un element de noutate faţă de criticile de neconstituţionalitate pe care Curtea le-a
soluţionat în precedent. Critica vizează, de principiu, faptul că, după intrarea în vigoare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010, autorităţile publice competente au interpretat
textul criticat în sensul că această contribuţie de asigurări de sănătate se datorează asupra
întregului venit realizat din pensie, şi nu doar asupra diferenţei rezultate din scăderea sumei de
740 lei din cuantumul pensiei, ceea ce apare ca fiind inechitabil prin prisma sarcinii fiscale pe
care beneficiarii pensiilor de peste 740 lei trebuie să o suporte.
Curtea reţine că dispoziţiile art.259 alin.(2) din lege stabilesc că pensionarii ale căror venituri
din pensii depăşesc 740 de lei datorează o contribuţie de 5,5% aplicată asupra acestor venituri,
dând de înţeles că aplicarea cotei de 5,5% se face numai pentru veniturile din pensii care
depăşesc 740 lei; teza a doua a textului criticat, prevăzând că „prin aplicarea acestei cote nu
poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei”, creează o anumită ambiguitate la nivelul
întregului alineat, aspect care a şi determinat instituţiile statului care aplică prevederile legii să
calculeze cota de 5,5% asupra întregului cuantum al pensiei.
În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că fiscalitatea trebuie să fie nu numai
legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul
grupelor sau categoriilor de cetăţeni (Decizia nr.176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.400 din 9 iunie 2003, sau Decizia nr.3 din 6 ianuarie 1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.145 din 8 iunie 1994). Aşadar, legiuitorul trebuie să
manifeste o grijă deosebită atunci când determină categoria de venit asupra căreia poartă sarcina
fiscală, suma concretă asupra căreia se datorează şi modul concret de calcul a sarcinii fiscale.
Or, în cauza de faţă, Curtea constată că, deşi legiuitorul a determinat categoria de venituri asupra
căreia poartă sarcina fiscală - contribuţia de asigurări de sănătate -, şi anume veniturile din
pensie, autorităţile publice competente interpretează textul în sensul că sarcina fiscală este
stabilită asupra cuantumului întregii pensii şi că prin modalitatea concretă de calcul a acestei
sarcini fiscale sunt scutite total de la plata contribuţiei menţionate numai pensiile de un anumit
nivel, respectiv cele de până la 740 lei, ceea ce, prin urmare, influenţează atât cuantumul in
concreto al sarcinii fiscale care poartă asupra veniturilor din pensie superioare acestei valori, cât
şi, pe cale de consecinţă, nivelul de protecţie de care beneficiază dreptul constituţional la pensie.
*) Decizia nr.35 din 24 ianuarie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.121
din 17 februarie 2012.
În acest fel se ajunge la situaţia ca sarcina fiscală să nu fie nici rezonabilă şi nici echitabilă
în privinţa pensiilor al căror cuantum atrage plata totală sau parţială a contribuţiei de asigurări
sociale de 5,5% din cuantumul pensiei în raport cu pensiile mai mici de 740 lei, care sunt scutite
total de la plata contribuţiei menţionate. Or, având în vedere că aceste contribuţii se datorează
asupra veniturilor din pensie, drept garantat la nivel constituţional şi care beneficiază de o
protecţie în consecinţă (a se vedea Deciziile nr.872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010), regimul de protecţie stabilit de
legiuitor pentru pensiile de un anumit cuantum trebuie să aplice asupra tuturor pensiilor, indiferent
de cuantumul lor concret. Desigur, ţine de opţiunea legiuitorului să instituie în privinţa pensiilor o
scutire de la plata acestei cote, dar, dacă a decis un atare lucru, scutirea trebuie să se aplice, sub
forma deducerii, în mod complet în privinţa tuturor pensiilor indiferent de cuantumul lor, tocmai
pentru ca sarcina fiscală să fie aşezată în mod echitabil în privinţa acestei categorii de venituri.
De altfel, Curtea reţine că veniturile realizate din pensii sunt supuse impozitului pe venit [a
se vedea în acest sens, art.41 lit.e) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003], însă acest impozit nu
vizează întregul cuantum al pensiei, întrucât art.69 din Codul fiscal stabileşte venitul impozabil
lunar din pensii ca suma rezultată prin deducerea din venitul din pensie a unei sume
neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de
persoana fizică.
De aceea este de dorit ca asupra veniturilor din pensie sistemul de calcul a impozitului pe
venit şi al contribuţiei de asigurări sociale să fie similare şi să ţină cont de protecţia constituţională
de care acestea beneficiază, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la consecinţe inechitabile,
întrucât persoana, deşi beneficiază de o deducere din venitul realizat din pensie, indiferent de
cuantumul acestuia, deci beneficiază, din evidente raţiuni sociale, de o scutire totală de la plata
impozitului pe venit asupra sumelor care fac obiectul deducerii, nu se bucură de un tratament
juridic similar şi în privinţa contribuţiei de asigurări sociale.
Întrucât există o modalitate de interpretare a textului conformă Constituţiei, ce rezultă, de
principiu, din dispoziţiile art.213 alin.(2) lit.h) din Legea nr.95/2006, text - cadru care, scutind de la
plata contribuţiei de asigurări de sănătate pensionarii cu pensii mai mici de 740 lei, operează
practic o deducere în privinţa acestei sume, Curtea urmează să constate că textul legal criticat
este constituţional numai în măsura în care, în privinţa veniturilor realizate din pensii, există o
unitate între modul de calcul al contribuţiei de asigurări de sănătate şi al impozitului pe venit.
Având în vedere faptul că neconstituţionalitatea este atât o sancţiune ultimă aplicată de instanţa
constituţională cu repercusiuni asupra existenţei normative a legii, cât şi parte integrantă a ordinii
juridice normative (Decizia nr.847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
nr.605 din 14 august 2008), Curtea va constata constituţionalitatea art.259 alin.(2) din Legea
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii în interpretarea sa conformă prevederilor
Constituţiei, respectiv în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică
numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
Prin urmare, categoria de venituri asupra căreia poartă sarcina fiscală - contribuţia de
asigurări de sănătate -, sunt veniturile din pensie, sarcina fiscală este stabilită asupra diferenţei
dintre cuantumul pensiei şi suma deductibilă de 740 lei, iar prin modalitatea concretă de calcul a
acestei sarcini fiscale se ajunge, în privinţa tuturor pensiilor, indiferent de cuantumul lor concret,
la plata către bugetul asigurărilor sociale de stat a cotei de 5,5% aplicată asupra diferenţei
menţionate şi la scutirea totală de la plata contribuţiei a sumei deductibile de 740 lei.
Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art.147
alin.(4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de către Casa
Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii şi casele sectoriale de pensii, de la
data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, totodată,
instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul
publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în
care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această
ultimă ipoteză, decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit
art.322 pct.10 din Codul de procedură civilă.
În fine, Curtea reţine că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi
deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care
se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale
sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi
forţă tuturor subiectelor de drept.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din
Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că dispoziţiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Kiss Andrei în
Dosarul nr.204/33/2011 al Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, de contencios administrativ şi
fiscal, sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se
aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2012.
(http://www.ccr.ro/decisions/pdf/ro/2012/D0223_12.pdf)

DECIZIA Nr.224
din 13 martie 2012
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.259 alin.(2)
din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
Publicată în Monitorul Oficial nr.256 din 18.04.2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.259 alin.(2) din
Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Iordache Carp,
Petrică Carp şi Ioan Frohlich în Dosarele nr.10.043/62/2011, nr.10.045/62/2011 şi
nr.10.046/62/2011 ale Tribunalului Braşov – Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarelor
Curţii Constituţionale nr.1.363D/2011 - nr.1.365D/2011.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 februarie 2012 şi au fost consemnate în
încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat
pronunţarea la data de 13 martie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 10 noiembrie 2010, pronunţate în Dosarele nr.10.043/62/2011,
nr.10.045/62/2011 şi nr.10.046/62/2011, Tribunalul Braşov – Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.259 alin.(2) din Legea
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Excepţia a fost ridicată de Iordache Carp, Petrică Carp şi Ioan Frohlich cu prilejul soluţionării
unor acţiuni având ca obiect contribuţia la asigurările sociale de sănătate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că
prevederile de lege criticate, care instituie obligaţia plăţii unei contribuţii la sistemul asigurărilor
sociale de sănătate în procent de 5,5% aplicat asupra veniturilor din pensii, exceptând
persoanele ale căror pensii nete sunt mai mici de 740 lei, creează discriminări între diferite
categorii de pensionari, în funcţie de cuantumul pensiei obţinute. De asemenea, consideră că,
prin impunerea obligaţiei de contribuţie la sistemul de asigurări sociale de sănătate, este afectată
pensia, asupra căreia titularii au un drept de proprietate.
Tribunalul Braşov – Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este
întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierile de sesizare au
fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest
sens, arată că obligaţia de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate izvorăşte din
principiul solidarităţii pe care se întemeiază sistemul public de asigurări sociale, ca o manifestare
a statului social. De asemenea, consideră că nu este încălcat dreptul la pensie, întrucât art.259
alin.(2) din Legea nr.95/2006 nu prevede diminuarea cuantumului pensiei contributive care este
un drept câştigat, ci a unei obligativităţi de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de
sănătate. În sfârşit, arată că nu este înfrânt nici dreptul de proprietate privată, deoarece, aşa cum
a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează un anumit cuantum al
dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câştigat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele
de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele
întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146
lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.259 alin.(2) din Legea
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.830 din 10 decembrie
2010.
Textul de lege criticat are următorul conţinut:
- Art.259 alin.(2): „Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc
740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor
băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin
aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei."
Autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate contravin următoarelor texte din
Constituţie: art.16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art.44 alin.(2) privind dreptul de
proprietate privată. De asemenea, invocă art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
referitor la interzicerea discriminării, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
şi a Curţii Europene de Justiţie în materia interzicerii discriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art.259 alin.(2)
din Legea nr.95/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia
nr.428 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.274 din 28
aprilie 2009, Decizia nr.775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.459 din 2 iulie 2009, şi Decizia nr.343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.387 din 2 iunie 2011, Curtea a respins criticile de neconstituţionalitate
formulate în raport cu dispoziţii constituţionale şi motivări diferite de cele invocate în prezenta
cauză.
Prin Decizia nr.28 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.140 din 1 martie 2012, Curtea a analizat însă criticile de neconstituţionalitate aduse art.259
alin.(2) din Legea nr.95/2006 în raport cu prevederile art.16 şi art.44 din Constituţie şi a respins
ca inadmisibile aceste critici, reţinând că „Faptul că unele case judeţene de pensii aplică această
cotă de 5,5%, asupra întregii pensii, iar altele asupra diferenţei ce depăşeşte suma de 740 de lei
nu ţine de constituţionalitatea textului de lege criticat, ci de modul de interpretare şi aplicare a
acestuia.”
Prin urmare, fără a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea textului de lege în sine ori a
interpretării sale în sens constituţional, Curtea a constatat doar că aspectele criticate de autorul
acelei excepţii de neconstituţionalitate proveneau din faptul că autorităţile aplicaseră legea
neunitar, iar această problemă putea face obiectul unui recurs în interesul legii, potrivit art.329 şi
următoarele din Codul de procedură civilă şi ale art.126 alin.(1) din Constituţie, iar nu al unei
excepţii de neconstituţionalitate.
Dacă prin Decizia nr.28 din 19 ianuarie 2012, Curtea doar semnala necesitatea unei
interpretări unitare a dispoziţiilor art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006, în cauza de faţă constată
că este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea uneia dintre interpretările pe care acest text de
lege a primit-o în practică.
Prin urmare, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu
prevederile art.44 din Constituţie, Curtea reţine că una dintre resursele principale care permit
sistemului public de asigurări sociale de sănătate să îşi poată realiza obiectivul principal,
respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru
acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor
de asigurări de sănătate, este contribuţia celor asiguraţi la acest sistem. De aceea, principiul
solidarităţii ce se aplică sistemului asigurărilor sociale de sănătate impune şi justifică obligaţia
plăţii contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate şi pentru veniturile obţinute din pensii. În
sensul celor arătate sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr.934 din 14
decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.53 din 23 ianuarie 2007.
De asemenea, prin Decizia nr.335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.355 din 23 mai 2011, Curtea a reţinut că art.56 din Constituţie prevede
obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul
sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei
constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor.
Constatând că pensia contributivă intră nu doar în sfera de protecţie a dispoziţiilor art.47
alin.(2) din Constituţie, ci şi a dispoziţiilor art.44 din Constituţie, precum şi a celor ale art.1 din
primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa
cum de altfel arată şi autorii excepţiei, Curtea reţine însă, în acord cu cele statuate şi prin Decizia
nr.1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 20
ianuarie 2012, că „exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat făcând
abstracţie de prevederile art.44 alin.(1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora «Conţinutul şi
limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege», precum şi de cele ale art.136 alin.(5), care
consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea organică. În
virtutea acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic
pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în contradicţie cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind
astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat."
De asemenea, Curtea constată că protecţia dreptului de proprietate nu poate fi invocată
pentru a refuza îndeplinirea obligaţiei de ordin constituţional prevăzută de art.56.
De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care,
în cauza Wasa Liv Ömsesidigt, Försäkringsbolaget Valands Pensionsstiftelse şi un grup de
aproximativ 15000 de persoane contra Suediei, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art.1 din primul
Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la protecţia proprietăţii, recunosc autorităţilor naţionale competenţa de a decide
perceperea de impozite, alte taxe sau contribuţii, potrivit aprecierii necesităţilor politice,
economice şi sociale. Aşa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei
contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat
ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă.
Văzând toate aceste considerente, Curtea apreciază că obligaţia de a contribui la fondul
asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă parte din veniturile provenind din pensii nu poate fi
considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la
dreptul la pensie ori la dreptul de proprietate.
Analizând, în continuare, criticile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile
constituţionale şi internaţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării,
Curtea constată că prevederile de lege criticate instituie obligaţia persoanelor ale căror venituri
din pensii depăşesc 740 de lei de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă
de 5,5% din aceste venituri. Această obligaţie nu incumbă persoanelor care au o pensie mai mică
de 740 de lei.
În practică, aceste prevederi de lege au fost interpretate de către unele autorităţi în sensul
că persoanele care, potrivit dispoziţiilor art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006, sunt ţinute să
contribuie, datorează o contribuţie egală cu o cotă de 5,5% calculată asupra cuantumului întregii
pensii.
Or, Curtea constată că prevederile de lege criticate se referă, în mod expres, la
„contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei”,
reglementare ce are semnificaţia deducerii acestei sume de la obligaţia de contribuţie.
În plus, interpretarea de către autorităţi a acestor prevederi în sensul arătat are ca efect
crearea unei situaţii discriminatorii între persoanele care au o pensie mai mică decât suma
amintită şi care nu sunt ţinute de obligaţia de a contribui şi cele care au o pensie al cărei cuantum
depăşeşte această sumă, obligaţia de contribuţie a acestora nepurtând doar asupra sumei care
depăşeşte suma legal dedusă, ci asupra cuantumului întregii pensii. Astfel, în această
interpretare, persoanele aflate în această din urmă situaţie nu ar beneficia de deducerea sumei
de 740 de lei din cuantumul sumei asupra căreia se datorează contribuţia.
Curtea apreciază că această interpretare este contrară principiului constituţional al egalităţii
în drepturi. Astfel, dacă necesitatea instituirii unor scutiri de la plata obligaţiei contribuţiei
reprezintă o reală manifestare a caracterului de stat social prevăzut de art.1 alin.(5) din
Constituţie, aceasta nu poate constitui premisa obligării celor care realizează venituri mai mari şi
au calitatea de contribuabili de a suporta, în mod disproporţionat, contribuţia nu doar asupra
veniturilor care depăşesc suma dedusă de lege, ci şi asupra acestei sume, creându-se astfel o
discriminare între persoane pe criteriul averii.
Este adevărat că teza finală a dispoziţiilor art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 stabileşte că
prin aplicarea cotei de contribuţie asupra pensiei nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740
de lei, însă o asemenea dispoziţie nu poate fi interpretată decât ca fiind o garanţie a respectării
obligaţiei de a deduce această sumă de la obligaţia de plată a contribuţiei.
O interpretare contrară ar crea discriminări între pensionari şi din perspectiva principiului
contributivităţii, ca fundament al dreptului la pensie ocrotit de art.47 alin.(2) din Constituţie, prin
aceea că ar obliga persoanele care au contribuit mai mult la fondul asigurărilor de pensii la plata,
totodată, a unei contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, care, în practică, ar anula
reflectarea acestui principiu în cuantumul pensiei obţinute, prin diminuarea acestuia până la
pragul de 740 de lei. Astfel, persoanele care au avut contribuţii diferite la fondul asigurărilor de
pensii ar putea ajunge la situaţia în care, prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate, să obţină un
cuantum al pensiei egal. Or, dacă principiul egalităţii în drepturi presupune, aşa cum s-a arătat în
mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aplicarea unui tratament juridic egal pentru
persoane aflate în situaţii comparabile, din perspectiva textului de lege analizat, acest principiu
impune ca obligaţia de contribuţie la asigurările sociale de sănătate să fie astfel aşezată încât să
reflecte, în mod egal, principiul contributivităţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie,
precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constată că dispoziţiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, care au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Iordache Carp,
Petrică Carp şi Ioan Frolich în Dosarele nr.10.043/62/2011, nr.10.045/62/2011 şi
nr.10.046/62/2011 ale Tribunalului Braşov – Secţia civilă, sunt constituţionale în măsura în care
se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care
depăşesc 740 de lei.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie 2012.
(http://www.ccr.ro/decisions/pdf/ro/2012/D0224_12.pdf)