Un orb a fost amendat că a traversat prin loc nepermis. Sigur, în România este "şocant" că cineva primeşte o amendă pentru traversare prin alt loc decât trecerea de pietoni sau stop. Lumea a fost însă şocată că a fost amendat un orb. Păi de ce un orb nu ar trebui să fie amendat pentru încălcarea legii? Dacă un şofer îl loveşte cu maşina este "mai dispensabil" decât un om obişnuit? Sau de ce anume un orb nu ar fi trebuit amendat. Sigur, eu cred că primii blamabili ar fi cei de la primărie care nu pune pe la semafoare facilităţi pentru cetăţenii cu diferite handicapuri, fie locomotor, fie vizual, fie auditiv chiar... Eu mă gândesc că fie şi pentru un singur om ar trebui să se instaleze acele semne de atenţionare...
(http://thetrendsnow.blogspot.com/2009/05/blind-lives-in-brickfields-kuala-lumpur.html)
Dincolo de aceste lucruri... Mi se pare însă impardonabilă traversarea prin loc nepermis mai ales a unei persoane cu handicap vizual care nu poate să aprecieze eventualul pericol. Mai mult, din câte observ, cetăţeanul în cauză nu avea nici măcar acel baston alb care să atragă atenţia şoferilor.
Ştire:
Poliţiştii au făcut exces de zel în Focşani... unde au amendat un bărbat orb pentru că a trecut strada prin loc nepermis. Nevăzătorul a plătit amenda, după care a contestat-o.
Traian Ilie s-a ales cu o amendă de 140 de lei pentru că un poliţist l-a suprins traversând pe lângă trecerea de pietoni. Bărbatul are 36 de ani, este orb din naştere şi în fiecare zi încearcă să-şi depăşească handicapul. Străbate oraşul ghidându-se după diverse repere de pe stradă, cum ar fi un copac, un gard viu sau un stâlp de semafor.
Agentul crede că şi-a făcut datoria, dar recunoaşte că atunci când a completat amenda nu a ştiut că omul este nevăzător. Nici şefii poliţistului nu consideră că agentul ar fi greşit.
Focşănenii spun că poliţiştii ar trebui să fie mai atenţi când dau amenzi.
Direcţia de Asistenţă Socială Vrancea a confirmat cu acte că Traian Ilie este orb şi dacă Poliţia Locală nu îi va aproba contestaţia, nevăzătorul va apela la ajutorul instanţei.
(http://www.antena3.ro/romania/ca-la-noi-la-nimeni-un-barbat-orb-a-fost-amendat-pentru-ca-a-trecut-strada-prin-loc-nepermis-163596.html)
6 comments:
:))))
Biblio,
Judeţul Vrancea şi, ca să zic aşa, polul său magnetic, municipiul Focşani, e plin de ciudaţi în trafic. Cred, de exemplu, că Focşani e singurul oraş din lume unde atunci când se face verde pentru şoferi, unii dintre ei dau înapoi... Eu am pierdut un prieten şi o amică de-a mea şi-a pierdut fiica de 26 de ani în accidente provocate de vrânceni, prin traversarea E85, cu tractoru', în plin trafic, aşa că poliţistul i-a salvat viaţa orbului că nu degeaba e Anul Sfântului Maslu... Altfel orbii care se descurcă singuri în oraşe sunt impresionanţi. Am şi eu unul în cartier da' cred că s-a săturat de atâta "descurcat" şi şi-a tras GPS...
Cel în cauză, din câte am înţeles eu din ştire... nu avea nici măcar baston. El poate se descurca fără baston, dar cei de lângă el habar nu aveau că nu vede. Nici măcar poliţistul nu a putut fi convins că nu vede, deşi vorbea cu el... Ori când eşti în maşină şi vezi un pieton că vrea să treacă prin loc nepermis... încetineşti, dar pleci de la prezumpţia că cel care traversează te vede şi aşteaptă. Or dacă este orb, cum să te vadă? Cei orbi ar trebui să se gândească şi la asta, tocmai acesta este rolul bastonului alb.
“Un caz clasic de judecare greşită a legii” Oare? Este de admirat acel om care incearca sa-si duca handicapul cu demnitate, mai mult, sa fie considerat de concetateni ca fiind… normal. Ce sa fie normalul? In fata unui eveniment nedorit presa in general va consemna senzationalul. Trebuie oricine constientizat ca normalul insemneaza curgerea cotidianului fara evenimente, intamplari. De aceea trebuie sa i se aplice o sanctiune fie mai blanda si, de ce nu, chiar amenda. Are legea caracter obligatoriu? Prevede exceptii? De aceea suntem aici ca societate, legile au caracter simbolic. Omul acela (din cate am inteles) nu avea nici bastonul alb, nu frizeaza putin a “vitejie” rau inteleasa? Asta nu ar pune in postura nedorita alti oameni care nu sunt atentionati? Aici nu este legea de vina, legea reglementeaza raporturi sociale, oamenii trebuie sa-si ia masuri pentru a nu incalca legea. A facut asa omul acesta?
@ Hellas
După părerea mea primii vinovaţi sunt cei care nu facilitează unui orb să aibă o viaţă normală. În cele mai multe ţări există nişte covoraşe specială de cauciuc care îi permite celui nevăzător să se ghideze, să ştie unde este stopul sau trecerea pentru pietoni, stopul are şi un semnal sonor care să poată fi interpretat de pietonul nevăzător.
Cel amendat a greşit şi el, nu numai pentru traversarea prin alt loc decât cel legal, ci mai ales pentru că nu a folosit bastonul alb, un obiect care este, nu numai un mijloc de "a vedea", dar şi un mijloc de a avertiza pe ceilalţi că eşti nevăzător. Ideal ar fi fost şi un câine utilitar însoţitor (suntem ţara poate cea mai bogată în câini comunitari, ar fi de unde să se aleagă cei mai inteligenţi câini pentru a-i instrui).
De aceea am pus acel titlu, pentru a înţelege că legea trebuie să fie aceiaşi pentru toţi şi, în consecinţă, nu trebuie să judeci legea funcţie de cine încalcă legea.
@Bibliotecaru. De acord in special cu ultimul paragraf. Este bine sa privim si peste gard, dar asta este ceva la care ori cat am visa, este departe. Noi avem de corectat (?) alte lucruri mult mai profunde, tzin de mentaliate. Romanul invata, se pregateste, dar se opreste si copiaza, din nefericire modele facile si superficiale. Se lasa dus de promisiuni, preia usor mesaje nerealiste. Chiar si legile asa cum sunt, trebuie sa-ti iei masuri sa le respecti. De ce trebuie sa gasim motive pentru a fi altfel? Multi duc mesajele catre partea politica, adevarul este acela care i se pare mai bengos (nu gasesc alt cuvant acum), in loc sa-si resolve problemele vietii gasind solutiile adecvate si, invatand. Omul se raporteaza la realitate sau, folosim oportunitatile corespunzator realitatii?
Ba chiar şi mai mult de simpla copiere. "Legiuitorii" au obiceiul de a adopta legi care consfinţesc anormalitatea numai pentru că normalitatea nu le convine.
Post a Comment