31 October 2012

Ironia salvează România


Vă amintiţi cu domnul Băsescu s-a trezit să spună, la o întâlnire informală, că România nu este stat social? Atunci am reacţionat, alături de alte voci, nu foarte multe, care spuneau că cel ce veghează la respectarea Constituţiei vorbeşte despre încălcarea ei (pe la art. 47 în special). Iată o poziţie, alta decât a mea, să nu fiu acuzat de nimic.

S-a vorbit mult si, ma tem, degeaba despre statul social, saptamana aceasta. Traian Basescu l-a contestat si considera ca i-a cam sunat ceasul. PSD s-a dus sa-l apere la Cotroceni, cerand chiar intarirea lui. Nu e doar o disputa romaneasca, sa zicem justificata, intre dreapta si stanga, la vreme de criza. Este o dilema europeana, dar dezbatuta cu mult mai serios in alte tari.

Asadar, Traian Basescu are o atitdine extrem de transanta: "Acesta este comunismul exprimat in fiecare dimineata in mijloacele mass-media, ca statul este responsabil, se incearca acreditarea ideii ca statul, guvernul este responsabil pentru fiecare cetatean, ceea ce nu este adevarat, romanii trebuie sa inteleaga ca fiecare este responsabil pentru el, statul nu mai are resursele comunismului" .

Pana la un punct asa este, mai ales in privinta propagandei desantate a televiziunilor de stiri. Dar presedintele pare a face o confunzie intre statul asistential si statul responsabil.

(http://www.ziare.com/basescu/criza/ce-fel-de-stat-vrem-de-fapt-1063121)

Mie îmi venea să strig atunci... Bre, măi nea... românul plăteşte să fie asigurat de stat că nu moare de foame, sete şi dor de iarbă verde, nu aduci domnia ta banii de acasă să ajuţi mămicuţele şi bebeluşii...! Dar m-am oprit că nu m-ar fi auzit, microfoanele înregistrează numai ce trebuie.

Surpriză însă, domnul Martin Schultz vine pe la Bucureşti, părăsindu-şi biroul de preşedinte al Parlamentului European, şi vorbeşte românilor prin intermediul microfonului tribunei parlamentare. Şi ce să vezi, repetă iar şi iar... "social" (în nemţeşte este cu "ţ")... la traducerea de la TV nu se aude, de regulă, tradus acest social. Ce a spus domnul Martin Schultz însă foarte, foarte interesant? A spus că România a trecut de la economia socialistă la economia SOCIALĂ de piaţă. Până şi domnul Schultz ştie cum stă treaba cu Constituţia Română. Bravo domniei sale!

Eu abia aştept traducerea exactă să văd cum se va "deconta" acel "social" împrăştiat la tot pasul de domnul Schultz.

29 October 2012

Dacă Europa trebuie să cumpere drone, nu mai bine le iau din Iran?


Vă amintiţi că iranienii au doborât o dronă americană? Ei bine, iranienii se pare că nu s-au uitat la dronă precum la poarta nouă viţelul adult... şi au replicat-o. Păi atunci de ce luăm dronele scumpe de la americani şi nu pe cele ieftine de la iranieni?

Ştire:
Drona Hezbollah, care a pătruns pe teritoriul israelian, este o copie a unui aparat american, fabricată în Iran, a declarat un reprezentant al Gărzii Revoluţionare Islamice din Iran.

În decembrie 2011, deasupra Iranului a fost doborâtă drona RQ-170 Sentinel. Potrivit reprezentantului Gărzii, Hezballah a lansat mai multe astfel de drone în Israel cu scopul de a cerceta şi aduna informaţii.

Totodată, ministrul iranian al Apărării, Ahmad Vahidi, a declarat că drona, care a pătruns în Israel, nu este nici de departe cel mai performant model elaborat de inginerii iranieni.

La începutul anului, militarii iranieni au anunţat descoperirea principiilor de funcţionare a dronei americane capturate de ei RQ-170 Sentinel şi începerea copierii ei.

Potrivit şefului detaşamentului aerospaţial al Gărzii Revoluţionare a Iranului, inginerii iranieni au reuşit să obţină accesul la informaţiile care se păstrau în sistemele computerizate ale RQ-170 Sentinel, interesate de modul de funcționare fiind Rusia și China.
(http://www.dcnews.ro/2012/10/iranul-a-reusit-sa-copieze-drona-capturata-de-la-americani/)
Sigur, articolul nu vorbeşte neapărat de o dovadă a existenţei dronei iraniene dincolo de fotografia următoare:


... dar dacă Rusia şi China sunt interesate... poate că ştiu ele ceva... or poate nu...

28 October 2012

Candidaţii PSD


Dacă nu ştiţi în ce colegiu sunteţi... iată distribuţia pe colegii din 2008:
http://www.becparlamentare2008.ro/colegii_uninominale.html


Alba

Jidveianu Ovidiu Viorel – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Dîrzu Ioan – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Arad

Măduţa Flavius – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Luca Ciprian Florin – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Căprar Dorel George – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Popa Dorel – Colegiul 3 pentru Senat

Argeş

Marin Gheorghe – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Mircea Drăghici – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Oprescu Simona Bucura – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Bogdan Niculescu Duvăz – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Radu Vasilică – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Şerban Valeca – Colegiul 2 pentru Senat

Constantin Tămagă – Colegiul 3 pentru Senat

Bacău

Necula Cosmin – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Şova Lucian – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Iancu Iulian – Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Hrebenciuc Viorel – Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor

Vlase Petru Gabriel – Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor

Tătaru Dan – Colegiul 3 pentru Senat

Bihor

Bogdan Gheorghe – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Roman Ioan Sorin – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Drăghici Sonia – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Bodog Florin – Colegiul 4 pentru Senat

Bistriţa-Năsăud

Pană Doina Adriana – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor (ar putea fi retrasă)

Suciu Vasile Daniel – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Pugna Alexandru – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Botoşani

Dolineaschi Andrei – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Baltă Mihai – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Ciofu Tamara – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Fedorovici Doina – Colegiul 1 pentru Senat

Braşov

Ochi Ion – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Niţă Constantin – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Niţă Emil – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Adam Ioan – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Chiriac Viorel – Colegiul 2 pentru Senat

Brăila

Dragomir Viorel Marian – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Tudose Mihai – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Rizea Cristian – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Rotaru Ion – Colegiul 1 pentru Senat

Mocanu Adrian – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Ghiveciu Marian – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Ciolacu Marcel – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Mocanu Victor – Colegiul 1 pentru Senat

Teodorovici Orlando – Colegiul 3 pentru Senat

Caraş-Severin

Nicula Tudoriţa – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Mocioalcă Ion – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Doruţ Aurel – Colegiul 1 pentru Senat

Călăraşi

Florea Daniel – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Steriu Valeriu-Andrei (şi nu Vrăjitoru Sorinel Marian) – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Cluj

Cristea Aurelia – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Popa Irimie – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Itu Cornel – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Ivan Ilarie – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Colegiul 1 pentru Senat e în discuţii

Cordoş Alexandru – Colegiul 4 pentru Senat

Dumitrache Ileana – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Băbuş Radu – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Martin Eduard Stelian – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Dobre Mircea Titus – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Mitrea Manuela – Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Cernea Remus Florinel – Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor (ecologist)

Voicu Mădălin Ştefan – Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor

Moga Nicolae – Colegiul 2 pentru Senat

Mazăre Alexandru Colegiul 3 pentru Senat

Covasna

Grama Horia – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Palela Rădiţă – Colegiul 1 pentru Senat

Dâmboviţa

Plumb Rovana – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Stan Ion – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Stanciu Zisu – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Săvoiu Ionuţ – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Moldovan Carmen – Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Badea Leonardo – Colegiul 1 pentru Senat

Calcan Valentin – Colegiul 3 pentru Senat

Dolj

Nicolae Vasilescu – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor*

Gust Florentin – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Petrescu Petre – Colegiul 5 pentru camera Deputaţilor

Manda Claudiu – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Zgonea Valeriu – Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor

Călin Ion Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor

Fifor Mihai – Colegiul 2 pentru Senat

Voinea Florea – Colegiul 3 pentru Senat

Geoană Mircea – Colegiul 5 pentru Senat

Galaţi

Viorel Ştefan – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Dan Nica – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Florin Costin Pâslaru – Colegiul 6 pentu Camera Deputaţilor

Lucreţia Roşca – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Aurel Nechita – Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor

Ionel Daniel Butoi – Colegiul 1 pentru Senat

Gheorghe Saghian – Colegiul 2 pentru Senat

Giurgiu

Nicolae Florian – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Bădălău Nicolae – Colegiul 1 pentru Senat

Gorj

Weber Mihai – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Iriza Scarlat – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Khraibani Camelia – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Popeangă Vasile – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Ponta Victor Viorel – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Greblă Toni – Colegiul 2 pentru Senat

Harghita

Mircea Duşa – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Petruţ Dan Emanuel – Colegiul 2 pentru Senat

Hunedoara

Nistor Laurenţiu – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Intotero Natalia – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Resmeriţă Cristian – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Rus Ioan – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Necula Cosmin – Colegiul 1 pentru Senat

Ialomiţa

Neacşu Marin – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Cazan Liviu Aurelian – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Găină Mihăiţă – Colegiul 2 pentru Senat

Iaşi

Mocanu Vasile – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Răţoi Neculai – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Stanciu Anghel – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

? Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Nichita Cristina – Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor

Iacoban Sorin Avram – Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor

Lazăr Sorin Constantin – Colegiul 2 pentru Senat

Constantinescu Florin – Colegiul 3 pentru Senat

Ilfov

Mihălcescu Horia – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Gabriela Vrînceanu Firea Pandele – Colegiul 1 pentru Senat

Maramureş

Ursache Mircea – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Tătaru Florin – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Matei Călin – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Gheorghe Simion – Colegiul 2 pentru Senat

Godja Eugenia – Colegiul 3 pentru Senat

Mehedinţi

Traicu Rodin – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Daea Petre – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Nicolae Şerban – Colegiul 1 pentru Senat

Mureş

Anne Jugănaru – Colegiul 6 pentru Camera Deputaților

Florin Buicu – Colegiul 2 pentru Camera Deputaților

Vasile Gliga – Colegiul 8 pentru Camera Deputaților

Alexandru Petru Frătean – Colegiul 4 pentru Senat

Ștefan Someșan – Colegiul 1 pentru Senat

Neamţ

Marcoci Vlad – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Harbuz Liviu – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Munteanu Ioan – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Marian Enache – Colegiul 8 pentru Camera Deputaților

Arsene Ionel – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Chelaru Ioan – Colegiul 2 pentru Senat

Olt

Emil Moț – Colegiul 1 pentru Camera Deputaților

Daniel Bărbulescu – Colegiul 2 pentru Camera Deputaților*

Florin Iordache – Colegiul 3 pentru Camera Deputaților

Virgil Delureanu – Colegiul 4 pentru Camera Deputaților

Dan Ciocan – Colegiul 5 pentru Camera Deputaților

Alexandru Stănescu – Colegiul 7 pentru Camera Deputaților

Darius Vâlcov – Colegiul 1 pentru Senat*

Dan Șova – Colegiul 3 pentru Senat

Prahova

Ghiţă Sebastian – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Cosma Vlad – Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Eparu Ion – Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor

Sava Andrei – Colegiul 12 pentru Camera Deputaţilor*

Severin Georgică – Colegiul 1 pentru Senat*

Savu Daniel – Colegiul 2 pentru Senat

Oprea Radu – Colegiul 4 pentru senat

Mitu August – Colegiul 5 pentru Senat

Satu Mare

Bura Nicolae – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Petric Octavian – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Ardelean Ciprian George – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Valer Marian – Colegiul 1 pentru Senat

Sălaj

Iuliu Nosa – Colegiul 3 pentru Camera Deputaților

Gheorghe Pop – Colegiul 2 pentru Senat

Sibiu

Orlăţan Florin-Ioan – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Roman Gheorghe – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor*

Axente Ioan – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Frăticiu Gheorghe – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Arcaş Viorel – Colegiul 2 pentru Senat

Suceava

Mîrza Gavril – Colegiul 3 pentru Camera Deutaţilor

Uricec Eugen Constantin – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor*

Stan Ioan – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Iane Ovidiu Cristian – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor (ecologist)

Bejinariu Eugen – Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Bereanu Neculai – Colegiul 1 pentru Senat

Brădăţan Tiberius Marius – Colegiul 2 pentru Senat

Sandu Capră Mihai – Colegiul 4 pentru Senat

Teleorman

? Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Petrica Parvu – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Liviu Dragnea – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Ioana Pop – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Nicolae Mohanu – Colegiul 1 pentru Senat

Timotei Stuparu – Colegiul 3 pentru Senat

Timiş

Grindeanu Sorin – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Tiuch Cătălin – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Stragea Sorin – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Andea Petru – Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor

Covaci Viorel – Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor

Ciobanu Gheorghe – Colegiul 10 pentru Camera Deputaţilor*

Suciu Matei – Colegiul 3 pentru Senat

Sârbu Ilie – Colegiul 4 pentru Senat

Tulcea

Zaharcu Neviser – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Avram Marian – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor*

Bălan Ion – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Trifon Belacurencu – Colegiul 2 pentru Senat

Vaslui

Cristea Victor – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Birchall Ana – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Solomon Adrian – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Lungu Cristian – Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor

Stativă Irinel Ioan – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor

Silistru Doina – Colegiul 1 pentru Senat

Creţu Gabriela – Colegiul 2 pentru Senat

Vâlcea

Rădulescu Constantin – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Bleotu Vasile – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Vlădoiu Aurel – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Coca Laurenţiu – Colegiul 1 pentru Senat

Vrancea

Ciprian Nica – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Tîlvăr Anghel – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Dumitrescu Cristian – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Roman Victor – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Petru Filip – Colegiul 1 pentru Senat*

Miron Mitrea – Colegiul 2 pentru Senat

BUCUREŞTI

Sectorul 1

Tudorache Daniel – Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor

Titus Corlăţean, Colegiul 1 pentru Senat

Sectorul 2

Nassar Rodica – Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

Tudorie Violeta – Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor (nu o vrea organizaţia)

Sectorul 3

Podaşcă Gabriela – Colegiul 14 pentru Camera Deputaţilor

Petrache Adrian – Colegiul 15 pentru Camera Deputaţilor

Voinea Liviu – Colegiul 13 pentru Camera Deputaţilor

Ionuţ Vulpescu (încă ezită între Sectorul 3 şi sectorul 6)

Ecaterina Andronescu – Colegiul 6 pentru Senat

Sectorul 4

Diaconu Mihai Bogdan – Colegiul 17 pentru Camera Deputaţilor

Bănicioiu Nicolae – Colegiul 18 pentru Camera Deputaţilor

Sectorul 5

Chiriţă Dumitru – Colegiul 20 pentru Camera Deputaţilor

Pop Georgian – Colegiul 21 pentru Camera Deputaţilor

Oana Mizil – Colegiul 23 pentru Camera Deputaţilor***

Croitoru Cătălin – Colegiul 9 pentru Senat*

Sectorul 6

Ionuţ Vulpescu – Colegiul 25 pentru Camera Deputaţilor

Mihăilescu Bogdan – Colegiul 28 pentru Camera Deputaţilor

Mutu Gabriel – Colegiul 12 pentru Senat*

Diaspora

Socaciu Victor – Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor

Alexeev Victor – Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor

Prodan Ionela – Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor

Anghel Adrian – Colegiul 2 pentru Senat

Cine nu a mai prins candidaturi

Deputaţi în funcţie

Radu Coclici – Alba

Ion Burnei – Argeş

Filip Georgescu – Argeş

Gheorghe Antochi – Bacău

Costică Macaleţi – Botoşani

Obuh Buhăianu – Botoşani**

Narcis Chisăliţă – Caraş-Severin – nerefăcut în urma unui grav accident de circulaţie

Ioan Damian – Călăraşi

Dumitru Boabeş – Călăraşi

Matei Brătianu – Constanţa

Antoanela Marinescu – Constanţa – numită consul la Toronto (Canada)

Gheorghe Ana – Dâmboviţa

Ion Dumitru – Dâmboviţa

Mugurel Surupăceanu – Gorj****

Dan Mircea Popescu – Ialomiţa

Gheorghe Ciocan – Satu Mare

Silvestru Lup – Sibiu

Doina Burcău – Bucureşti

Jipa Ruxandra – Bucureşti

Senatori în funcţie

Cătălin Mardare – Bacău

Elena Mitrea – Bacău

Ioan Mang – Bihor

Dănuţ Prunea – Bistriţa-Năsăud

Gheorghe Marcu – Botoşani

Ion Vasile – Buzău***

Gheorghe Pavel Bălan – Caraş-Severin

Cezar Măgureanu – Giurgiu*

Sorin Bota – Maramureş

Legendă:

* venit în timpul mandatului de la alt partid

** venit în timpul mandatului de la alt partid, dar în trecut membru PSD

*** plecat şi revenit în PSD în timpul mandatului

**** demisionat în aceste zile din PSD

Realocarea Strategică, un interviu de urmărit


Încălcarea legii cu promisiuni de campanie electorală


Ce spune legea?

Legea Nr. 14/2003 partidelor politice spune că...

Art. 3
(1) Pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale.
(2) Sunt interzise partidele politice care, prin statutul, programele, propaganda de idei ori prin alte activităţi pe care le organizează, încalcă prevederile art. 30 alin. (7), art. 37 alin. (2) sau (4) din Constituţie.


Constituţia spune că...
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.


Art. 37 a devenit, în 2003, după revizuire, art. 40. Deci...
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.


Să vedem ştirea:
Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi-a prezentat, sâmbătă, candidaţii la alegerile parlamentare, în cadrul unei manifestări desfăşurate la Cluj.

Popularii maghiari au jurat susținerea autonomiei Ardealului.
Ei au depus un jurământ prin care s-au angajat să sprijine cauza autonomiei, iar la eveniment a participat şi un secretar de stat din Ungaria.

Prezentarea candidaţilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a avut loc la un restaurant din Cluj-Napoca, iar la eveniment au participat europarlamentarul LaszloTokes, preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Toro T. Tibor, preşedintele PPMT, Németh Zsolt, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, ambasadorul Ungariei în România, Fuzes Oskar şi consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos, scrie Mediafax.

Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul ceremoniei, că formaţiunea are 40 de candidaţi la Senat şi 39 pentru Camera Deputaţilor la nivel naţional.

“PPMT a prezentat candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie, iar luni vom depune candidaturi în 16 judeţe din Trasilvania, Bucureşti şi Bacău, plus colegiul din străinătate. Avem 40 de candidaţi la Senat şi 39 pentru Camera Deputaţilor. Ne-am focusat pe judeţe din secuime şi judeţele unde maghiarii sunt majoritari. Candidaţii noştri au depus jurământul ca să servească cauza autonomiei în activitatea lor politică şi publică. Ne-am bazat pe jurământul similar rostit acum 20 de ani, când comunitatea maghiară a lansat, în 1992, Declaraţia de la Cluj, document de referinţă al scopurilor noastre, şi anume crearea cadrului legislativ şi constituţional pentru un sistem de autonomii comunitare şi autoguvernare internă”, a spus Toro.

Acesta a precizat că PPMT speră să intre în Parlament în baza unei prevederi din Legea Electorală din 2008 care face referire la “pragul alternativ” şi care arată că dacă în şase colegii pentru Camera Deputaţilor şi în trei de Senat câştigă candidaţii unui partid, acel partid intră în Parlament chiar dacă nu are 5 la sută din voturi, cât este pragul electoral.
(http://www.dcnews.ro/2012/10/popularii-maghiari-au-jurat-sustinerea-autonomiei-ardealului/)
Ce spune Legea Nr. 14/2003 partidelor politice în cazul încărcării legii?

Art. 46
(1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii:
a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 37 alin. (2) şi (4) din Constituţie, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege;


Cum se face dizolvarea? Scrie în aceiaşi lege:
(2) Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului Bucureşti de către Ministerul Public şi se soluţionează potrivit normelor de procedură stabilite la art. 26 alin. (2)–(5).

Art. 26
(2) În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii Ministerului Public, Tribunalul Bucureşti se va pronunţa asupra acesteia.
(3) Împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti, partea interesată poate face apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
(4) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă prin hotărâre definitivă în termen de 15 zile de la înregistrarea apelului.
(5) Hotărârea definitivă de admitere a modificării statutului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

27 October 2012

Absorbţie fonduri europene


ABSORBŢIE 30.sep 30.apr diferenţă
POS Transport 295,18 279,86 15,32
POS Mediu 277,05 197,17 79,88
POR 786,26 560,5 225,76
POS DRU 268,84 190,33 78,51
POS CCE 172,91 164,47 8,44
PO DCA 35,83 23,02 12,81
PO AT 26,8 18,41 8,39
TOTAL 1862,87 1433,76 429,11

vezi:
http://www.maeur.ro/files/articles/Stadiul_absorbtiei_la_30_septembrie_2012.pdf
http://www.maeur.ro/files/articles/Stadiul_absorbtiei_la_30_aprilie_2012.pdf

20 October 2012

Joseph Farah and Alex Jones




© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.