28 February 2011
Începe războiul pentru primăria capitalei
Primul pas l-au făcut consilierii PDL care au măcelărit bugetul domnului Oprescu. Acesta, la rândul lui, a reacţionat prompt şi "a dat pe goarnă" totul. Aşteptăm cu interes (cu inima la gură) reacţia doamnei Udrea. Eu am înţeles până acum că s-au oprit nişte fonduri care mergeau către investiţii ale unor lucrări în curs de construcţie pentru ca... Dar să-l ascultăm pe domnul Oprescu:
(http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/71422/Oprescu-Asistam-la-hotarari-politice-care-contravin-intereselor-bucurestenilor/
http://www.antena3.ro/romania/oprescu-guvernul-nu-doreste-sa-termin-nici-un-fel-de-lucrare-niste-fraieri-119505.html)
Şi-mi aduc aminte de o vorbă mai veche a domnului Sorin Oprescu...
Pot sa va spun pe cine n-as pune niciodata prim-ministru? Pe domnul Basescu sau pe domnul Boc. Pentru ca multi cred ca functia asta li se potiveste ca o manusa si ea este ca o palarie foarte mare care cade peste ochi. Si in timpul asta, curea la pantaloni baietii n-au si cad pantalonasii. Si-atunci, la un moment dat, se incurca si nu mai stiu ce sa faca. Palaria de pe cap trebuie sa si-o dea un pic la o parte ca sa vada sa paseasca, si-atunci cad pantalonasii si cand cad pantalonasii li se vede cocoselul.
(http://infomm.ro/candidat-cu-obscenitati-sorin-oprescu-ii-cauta-pe-boc-si-basescu-la-cocosel-bdquo-n-au-baietii-curea-la-pantaloni-si-cand-duc-mana-la-palarie-le-cad-pantalonasii-pana-li-se-vede-cocoselul-rdquo)
Codul Muncii, angajarea minciunii
Luni, 28 februarie 2011
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului Muncii în procedura de angajare a răspunderii conform art. 114 din Constituţia României
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 28.02.2011
(sursa: http://www.guv.ro/guvernul-a-aprobat-proiectul-de-lege-privind-modificarea-codului-muncii-in-procedura-de-angajare-a-raspunderii-conform-art-114-din-constitutia__l1a112469.html)
Vineri, 25 februarie 2011
Declaraţii ale primului-ministru Emil Boc după întâlnirea cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor
Emil Boc:
Bună ziua tuturor. Am avut o discuţie de peste trei ore astăzi cu sindicatele şi patronatele. Discuţia cu sindicatele a fost în exclusivitate pe Codul Muncii, iar discuţia cu patronatele a fost centrată pe aspecte ce ţin de mediul de afaceri, dar am primit un material-sinteză şi cu privire la câteva propuneri de îmbunătăţire a Codului Muncii.
Acum, în privinţa discuţiei cu sindicatele. Am primit un număr de propuneri pe care sindicatele le-au formulat, propuneri care vor fi analizate de către minister şi în Guvern vom lua decizia cu privire la acceptarea sau neacceptarea lor, urmând ca după aceea, evident, proiectul să fie trimis în procedura asumării răspunderii la Parlament.
Am luat act, de exemplu, de o propunere care se referă la procedura delegării şi cred că este posibil să acceptăm teza potrivit căreia, în cazul în care prelungirea delegării nu este acceptată de către salariat, refuzul delegării să nu constituie motiv de desfacere a contractului de muncă. Cu alte cuvinte, dacă accepţi delegarea este în regulă, dacă refuzi prelungirea delegării să nu constituie un motiv pentru desfacerea contractului de muncă. Cred că acest lucru poate fi discutat şi găsită o formulă de a implementa propunerea respectivă în Codul Muncii.
După cum vom analiza cu justiţia posibilitatea reabilitării de drept, după 6 luni, în cazul în care s-a săvârşit o abatere de o anumită gravitate, să existe şi aici posibilitatea unei reabilitări de drept. Vom discuta cu Ministerul Justiţiei posibilitatea introducerii unui asemenea instrument. Mai sunt şi alte propuneri pe care le vom avea în analiză în perioada următoare, în vederea unei decizii finale.
De asemenea, cred că am lămurit foarte clar, încă odată explicit şi fără echivoc, faptul că prin modificările la Codul Muncii nu se intenţionează sub nici o formă modificarea prevederilor constituţionale cu privire la durata normală a zilei de lucru, cu privire la durata orelor pe care trebuie să le prestezi ca muncă. Textul constituţional este şi rămâne respectat. Spun asta în contextul în care articolul 41 din Constituţie, la aliniatul 3, spune: durata normală a zilei de lucru este în medie de cel mult 8 ore. Şi actualul Cod al Muncii, pe care îl avem în vigoare astăzi, stabileşte clar următorul lucru: că pentru salariaţi angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână. Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Acest lucru este şi acum în Codul Muncii, va fi şi în viitorul Cod al Muncii. Adică durata maximă de 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Deci 40 de ore obişnuit, 8 ore suplimentare. Acum actualul Cod al Muncii stabileşte faptul că media celor 48 de ore pe săptămână se stabileşte la un interval de trei luni de zile. Adică într-o lună poţi să lucrezi mai mult, cu menţiunea ca în lunile următoare să echilibrezi şi să ajungi la media de 48 de ore pe săptămână într-un interval de trei luni de zile. Singura modificare pe care noi o propunem aici este de a extinde intervalul în care se calculează media de 48 de ore pe lună, de la trei luni la patru luni de zile. De ce asta? Pentru că există anumite domenii de activitate, precum în construcţii sau în turism, unde mai mult se lucrează vara şi atunci să-i dai posibilitate angajatorului şi angajatului să flexibilizeze programul de muncă, dar fără a ieşi din cadrul acesta al celor 48 de ore pe săptămână, ca medie la nivelul celor 4 luni de zile. Şi acum în Codul Muncii este posibilitatea ca, prin contractele colective, să se negocieze această perioadă de referinţă la 12 luni, noi dăm posibilitatea ca această perioadă de referinţă, dacă există acordul părţilor, să se poată stabili la 6 luni sau la 12 luni. Deci rămâne pe aceeaşi prevedere existentă în Codul Muncii. De aceea resping categoric orice afirmaţie că prin Codul Muncii am institui un regim de tip sclavagist pentru cei care muncesc în România. Am subliniat, încă o dată, textele din Constituţie şi din actualul Cod şi din Codul pe care îl propunem, pentru a elimina orice suspiciune pe marginea acestui subiect.
Acum, în privinţa întâlniri cu mediul de afaceri, a fost o întâlnire bună şi am ţinut cont de câteva din propunerile pe care mediul de afaceri le-a avansat, propuneri care vor fi analizate de către structurile ministeriale. O propunere pe care o vom analiza inclusiv cu Consiliul Concurenţei, din perspectiva legislaţiei europene, este cea legată de propunerea ca în supermarketuri să existe un procent de 20-30% din spaţiu alocat pentru produsele autohtone. Propunerea mie mi se pare corectă, dar va trebui să fie analizată din perspectiva legislaţiei şi directivelor europene. Dacă acest lucru este posibil, eu voi susţine implementarea unui asemenea punct de vedere, ca în supermarketuri să se stabilească un procent , a fost propunerea a 20-30%, vom vedea în concret unde să se vândă produse autohtone. Cred că acest lucru este binevenit, sub rezerva de a analiza legislaţia europeană în materie şi acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare.
De asemenea, în privinţa fondurilor europene am discutat câteva aspecte pentru îmbunătăţirea mecanismului de rambursare a cheltuielilor cu fondurile europene. Pentru că, aşa cum ştiţi, România acum stă foarte bine la capitolul contractare, sunt proiecte în teren, în momentul de faţă, semnate, de peste 10 miliarde de euro. Dar încă avem probleme la rambursările efective de lucrări, de cheltuieli cu privire la aceste fonduri. Adică aşteptăm acum de la autorităţile locale, de la beneficiarii proiectelor europene, să şi facă aceste lucrări, să şi pună în practic aceste contracte pe care le-au semnat, pentru a aduce efectiv banii europeni în România. Pentru că cele mai multe sume sunt pe cofinanţări, pe partea de prefianţare la diversele proiecte. Acum aşteptăm şi efectiv lucrul în teren, ca aceşti bani să fie implementaţi în economia românească. Din acest punct de vedere am scurtat durata perioadei de rambursare, la unele componente, de la 60 de zile la 45 şi chiar la 30 de zile. Tocmai pentru a accelera implementarea proiectelor europene.
În al treilea rând, am spus foarte clar mediului de afaceri următorul lucru, împreună cu colegii mei: România a reuşit să se stabilizeze din punct de vedere macroeconomic. Toate semnalele interne şi internaţionale, aţi văzut şi J.P. Morgan, arată foarte clar că România păşeşte pe drumul creşterii economice. Şi că acest lucru a fost posibil datorită reformele pe care le-am făcut în anul 2010, a pachetului de asistenţă financiară pe care l-am avut la dispoziţie şi a faptului că nu am cedat pe drumul acesta al reformelor, care au consolidat macroeconomic România, au pus-o pe un teren de stabilitate şi au creat premisele pentru creşterea economică.
Acum putem discuta în viitorul apropiat de reducerea a contribuţiilor de asigurări sociale. Am spus că cea mai importantă măsură pe care o avem în vedere pentru sprijinirea mediului de afaceri este reducerea contribuţiilor de asigurări sociale pentru angajator. Cu ce procent, vom discuta, şi probabil că va fi o scădere treptată a contribuţiilor de asigurări sociale în funcţie de mersul economiei. Pentru că acum este posibil acest lucru, din moment ce România arată că economia începe să se stabilizeze, să meargă pe trendul creşterii economice. De aceea, cele două componente, spunem noi flexibilizarea pieţei forţei de muncă şi scăderea contribuţiilor de asigurări sociale, vor fi două elemente extrem de importante ce vor genera sute de mii de locuri de muncă în România. Evident, coroborat cu adoptarea Legii zilierilor, aflată acum în Parlamentul României.
În concluzie, toate aceste modificări şi propuneri pe care le avem vizează în fapt un singur lucru: locuri de muncă pentru români. Prin modificarea Codului Muncii - ca românii să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, pentru angajator - să-i poată angaja mai uşor, iar pentru economia românească - să avem mai multe contracte de muncă, iar având mai multe contracte de muncă, avem mai multe resurse financiare la buget cu care putem să acoperim cheltuielile sociale ale statului. Pe domnii miniştri, dacă doresc să adauge suplimentar câteva lucruri, îi rog să o facă.
Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice:
Eu am primit un material de la mediul de afaceri. Marţi, i-am invitat la Ministerul de Finanţe să discutăm şi legat de atragerea de fonduri europene şi legat de legislaţia fiscală. Vă spun că avem condiţii să discutăm reducerea contribuţiilor sociale, mă refer la angajator, pentru că în România costul forţei de muncă este ridicat în comparaţie cu celelalte ţări. Vă mulţumesc.
Ioan Nelu Botiş, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale:
O foarte scurtă declaraţie. Consider că Ministerul Muncii a dovedit şi astăzi că are toată disponibilitatea în a negocia cu partenerii sociali. Participarea sindicatelor astăzi, la evaluarea în finală a Codului Muncii, cred că a fost exact în această idee. Trebuie să remarc şi că patronatele ne-au trimis câteva propuneri, propuneri care este posibil să fie preluate în draft-ul Codului Muncii. Încă odată vreau să exprim totală disponibilitate a Ministerului Muncii în dialogul social şi cred că am dovedit în ultimele trei luni, din decembrie, de când am început să discutăm pe Codul Muncii, că am avut deschidere totală spre negocieri, spre discuţii şi spre a obţine, într-adevăr, o lege bună pentru români. Vă mulţumesc.
Emil Boc: Dacă sunt întrebări pentru mine sau domnii miniştri. Vă rog.
Reporter: Când credeţi că veţi termina de analizat punctele rămase de discutat?
Emil Boc: În acest week-end avem muncă non-stop.
Reporter: Când îşi va suma Guvernul răspunderea pe Codul Muncii?
Emil Boc: La începutul săptămânii viitoare.
Reporter: Este adevărat că i-aţi dat afară pe sindicalişti?
Emil Boc: Exclus. Dimpotrivă. Noi am adresat astăzi o invitaţie sindicatelor şi patronatelor, separat, pentru că am avut trei întâlniri înainte de această întâlnire de astăzi şi, din nefericire, mult timp din discuţie, în perioadele întâlnirilor anterioare, au fost luat cu anumite atacuri la persoană, între patronate şi sindicate. Astăzi am luat decizia să-i invităm separat tocmai pentru a câştiga timp şi pentru a fi eficienţi pe modificările la Codul Muncii. Din motive de timp, prima parte a întâlnirii s-a prelungit peste ora planificată. Au intrat şi patronatele în sală, dar nu au intervenit pe discuţia pe care au avut-o sindicatele. După ce s-a finalizat această întâlnire, sindicatele au decis să nu mai rămână la întâlnirile organizate cu patronatele.
Reporter: De mâine încep protestele sindicaliştilor? Ce părere aveţi despre asta?
Emil Boc: Vom discuta raţional şi dialogul social va merge până la capăt şi va fi în permanenţă menţinut. Cu alte cuvinte, împreună cu ministrul Muncii, cu ceilalţi colegi din Cabinet, vom discuta cu fiecare sindicalist, dacă este nevoie, despre necesitatea acestei modificări a Codului Muncii şi de a elimina acele suspiciuni că prin acest Cod al Muncii se urmăresc alte interese, altele decât acelea de a crea locuri de muncă în România.
Reporter: Unele patronate insistă pe reducerea TVA-ului şi a cotei unice. Este posibil să luaţi în calcul astfel de măsuri? Ce veţi face în condiţiile în care preţul carburanţilor auto este în creştere rapidă, sub motivele situaţiei din Africa?
Emil Boc: Cu privire la prima întrebare, în acest moment nu. În privinţa preţului carburanţilor, aşa cum aţi aflat de la purtătorul de cuvânt, am dispus atât Consiliului Concurenţei, cât şi ANAF-ului, să adâncească analizele şi să treacă de partea de analiză superficială pe care mi-au prezentat-o până în momentul de faţă.
Reporter: Ce veţi face pentru a debloca pre-finanţările cu proiectele europene? Foarte multe ONG-uri, de exemplu, se plâng că sunt şi 100 de zile de întârzieri pentru primirea acestor bani.
Emil Boc: Aici este o obligaţie corelativă. Pe de o parte, ONG-urile trebuie să înţeleagă faptul că, dacă nu există rambursări efective pe fondurile europene, nu avem bani pentru a asigura pre-finanţări. Spun asta pentru că există o sumă de bani fixă de la UE pe care o putem aloca pentru pre-finanţări, iar această sumă de bani trebuie să vină înapoi la Ministerul de Finanţe din rambursări pe proiecte europene. Deci, dacă ONG-urile nu implementează proiectele ca să existe rambursări la Ministerul de Finanţe, nu avem bani pentru a merge mai departe cu pre-finanţările. Este vorba de a asigura acel cash-flow despre care se ştie în economie şi la Ministerul de Finanţe. Deci, pe de o parte, ei trebuie să pună accentul pe rambursări, iar noi am decis să scurtăm perioadele de rambursare, aşa cum am spus, de la 60 de zile la 45 de zile, şi în unele situaţii la 30 de zile.
Iar în privinţa întâlnirii cu sindicatele, am observat că, din nefericire, în loc ca fundamentul discuţiilor să fie concentrat pe prevederi pe Codul Muncii care să ţină de angajator, de angajat, de drepturile specifice, foarte multe discuţii sunt concentrate pe drepturile sindicatelor ca atare. Noi nu facem un Cod al Muncii doar pentru sindicate. Iar teama sindicatelor, că îşi pierd influenţa şi puterea la nivel naţional, i-a determinat să fie uneori mai agresivi decât altă dată. Invitaţia mea este una raţională: să nu punem interesele personale în faţa intereselor generale şi să avem un Cod al Muncii care să fie benefic pentru ţară, pentru ca oamenii să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, iar angajatorii să-i poată angaja mai uşor şi să nu ne uităm, în primul rând, dacă se protejează sau nu drepturile liderilor de sindicat sau ale sindicatelor. Eu cred că românii trebuie să aibă acces la un Cod al Muncii corect pentru 22 de milioane şi nu doar pentru sindicate.
Reporter: Aţi vorbit despre agresivitatea sindicatelor. Dl. Hossu ne-a declarat că un angajator i-a pus la dispoziţie trei tone de piatră XXL. V-au spus şi ce vor să facă cu ele?
Emil Boc: V-aş ruga să-i întrebaţi pe domniile lor. Ce pot să vă spun este că, din punctul nostru de vedere, dialogul social se menţine în permanenţă şi împreună cu domnul ministru, aşa cum am demonstrat-o şi până acum, vom discuta cu fiecare partener social să-i explicăm aceste motivaţii ale modificărilor Codului Muncii din perspectiva creării de noi locuri de muncă, dar, pe de altă parte, sindicatele să înţeleagă că, dacă ele vor rămâne cantonate doar în interesele lor personale sau de grup, nu vom putea avea un Cod al Muncii pentru 22 milioane de români.
Ioan Botiş: Eu avut o discuţie cu domnul preşedinte Bogdan Hossu şi mi-a precizat că este vorba de piatră cubică pentru Lipscani. Nu era vorba de altceva.
Reporter: Domnul Hossu vă acuză şi de interese personale.
Ioan Botiş: Da. Am un interes personal. Acela de a fi ministrul Muncii şi de a da românilor şi României un Cod al Muncii bun şi de a crea noi locuri de muncă pe acest Cod. E foarte greu de spus că eu aş avea interese personale, atâta vreme cât eu nu sunt nici acţionar, nici proprietar al unei afaceri. În consecinţă, nu cred că aş avea un interes personal.
Reporter: De ce aţi avea nevoie la nivelul Guvernului de înfiinţarea unui grup de experţi de afaceri şi din mediul academic?
Emil Boc: Când va fi decizia finalizată vă vom prezenta concluziile ei. Vă mulţumesc mult.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 25.02.2011
Întâlnirea primului-ministru Emil Boc cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale
(sursa: http://www.guv.ro/declaratii-ale-primului-ministru-emil-boc-dupa-intalnirea-cu-reprezentantii-confederatiilor-sindicale-si-intalnirea-cu-reprezentantii-patronatelor__l1a112450.html)
Emil Boc, despre modificarea Codului Muncii: Dacă îţi faci treaba şi esti performant, legea te apără. Ioan Botiş: Nu vă temeţi cei care trăiţi din munca dumneavoastră (video)
DIRECTIVA 2003/88/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru
Organizarea timpului de lucru ***II Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 17 decembrie 2008 referitoare la poziția comună a Consiliului în vederea adoptării directivei Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (10597/2/2008 — C6-0324/2008 — 2004/0209(COD))
Comunicare a Comisiei către Parlamentul european, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Revizuirea directivei privind timpul de lucru (prima fază a consultării partenerilor sociali la nivelul Uniunii Europene în temeiul articolului 154 din TFUE)
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR Revizuirea directivei privind timpul de lucru (A doua fază a consultării partenerilor sociali la nivel european în temeiul articolului 154 din TFUE)
Şi acum să luăm un exemplu, cel al Hotărârea Curţii (Camera a doua) din 25 noiembrie 2010 (cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Verwaltungsgericht Halle — Germania) — Günter Fuß/Stadt Halle (Saale) (Cauza C-429/09) ( 1 )
Veţi vedea că aceste prevederi "armonizate" au ceva probleme în momentul când norma de 48 de ore pe săptămână este depăşită. Eu prevăd că vor fi nesfârşite procese tocmai din cauza acestor ambiguităţi. ale codului muncii. Mi-ar plăcea să iau cele 16 pagini, punct cu punct, dar ar fi prea mult, chiar şi pentru mine.
Mercantilismul Politic
Este evident că Libia înseamnă, înainte de toate, interese financiare. Iată, revolta pare că este înspre satisfacerea voinţei poporului, dar se constată restaurarea unui guvern bazat pe legea islamică şi nu o democraţie.
http://www.reporterntv.ro/video/2011/02/27/14316.flv
27 februarie 2011
Muammar Kadhafi ar putea fi judecat pentru crime împotriva umanităţii. Decizia va fi luată de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite care a analizat astăzi un proiect de rezoluţie în acest sens. Asta după ce ieri ONU a adoptat un document prin care impune sancţiuni severe colonelului Gaddafi, familiei sale şi apropiaţilor.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Al-Arabiya, unul dintre fii liderului libian a apreciat că situaţia este excelentă în trei sferturi din ţară.
La puţin timp după apariţia în direct, organizaţia teroristă Al-Qaida în Peninsula Arabă a difuzat pe internet o declaraţie audio a unui fost deţinut de la Guantanamo. Acesta le-a cerut musulmanilor din lumea arabă să îşi înlăture liderii de la putere şi să instaureze guverne bazate pe legea islamică.
Uniunea forţelor rezistenţei din Ciad, care grupează mai multe facţiuni rebele din acest stat, s-a declarat îngrijorată de zvonurile privind prezenţa în Libia a unor mercenari care ar participa la reprimarea manifestanţilor alături de armata libiană.
Totodată Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a impus sancţiuni severe regimului libian, între care îngheţarea conturilor familiei Gaddafi şi ale unor apropiaţi, precum şi interdicţia de a călători pe teritoriul ţărilor membre.
Tot azi, cele 15 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU au analizat un proiect de rezoluţie prin care avertizează că Muammar Kadhafi ar putea fi judecat pentru crime împotriva umanităţii de către Curtea Penală Internaţională.
(sursa: http://www.reporterntv.ro/stire/muammar-kadhafi-ar-putea-fi-judecat-pentru-crime-impotriva-umanitatii Autor: Gabi CRETU)
27 February 2011
Trei surori
Teme din "Skylife" de David Balakrishnan şi "Oblivion" de Astor Piazzolla. Interpretează violoncel Maria Ahn, pian Lucia Ahn şi vioară Angella Ahn.
Avem la Guvernare un Trio, PDL, UDMR şi UNPR... Nu ştiu de ce dar parcă fiecare dintre surorile guvernării cântă altă melodie, iar rezultatul este extrem de dizarmonic şi dezagreabil.
Aparent ceea ce se întâmplă în Libia are legătură cu democraţia
În fapt are legătură cu faptul că ţările occidentale au nevoie de noi teritorii "de muls", altfel nu au nici cea mai mică şansă de a ieşi din criză. Cu alte cuvinte au nevoie de ţările arabe pentru a se dezvolta, pentru a constitui pieţe noi de desfacere, pentru a cumpăra serviciile în aceste ţări, pentru a-şi investi moneda devalorizată şi a o aprecia, pentru a capta întreg comerţul din aceste ţări, pentru a prelua economia ţărilor arabe la preţuri de nimic...
În plus, peste toate acestea... De fapt să las articolul să vorbească de la sine.
Potrivit mesajului redactat în ianuarie 2010 de ambasada americană la Tripoli, fondul suveran al ţării deţine 32 de miliarde de dolari şi "mai multe bănci americane administrează fiecare 300 până la 500 de milioane de dolari".
Aceste informaţii au fost furnizate Statelor Unite de directorul acestui fond (Autoritatea libiană de investiţii), Mohamed Layas, potrivit căruia cea mai mare parte a celor 32 de miliarde de dolari este păstrată "sub formă de depozite bancare care ne vor oferi dobânzi mari pe termen lung".
În condiţiile represiunii sângeroase exercitate de regimul libian asupra insurgenţilor, aceste active ar putea fi vizate de sancţiuni internaţionale. Nu a fost făcut niciun anunţ în acest sens, dar autorităţile americane au îngheţat recent activele liderilor din Iran, Zimbabwe sau Belarus.
"Dispunem de o amplă serie de instrumente", a declarat, joi, Philip Crowley, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, menţionând sancţiunile financiare ca una din posibilităţi.
Potrivit lui Layas, fondul suveran libian a acuzat pierderi, după falimentul băncii americane de investiţii Lehman Brothers în septembrie 2008, şi a fost abordat de oamenii de afaceri americani Bernard Madoff şi Allen Stanford, primul condamnat pentru escrocherie, al doilea urmărit din aceleaşi motive.
(sursa: http://www.mediafax.ro/externe/libia-detine-miliarde-de-dolari-in-conturi-bancare-din-statele-unite-8011318)
Democraţia este un opium pentru ţările arabe. În fapt senzaţia de libertate a cetăţenilor, cea care împinge astăzi şi libienii împotriva preşedintelui Gaddafi, un vis care transformă revolta într-un drum spre luptă pentru libertate, se va transforma într-o altfel de sclavie, asemănătoare cu cea pe care o simţim şi noi astăzi.
UDMR între guvernare şi guvernare
Mai vrednic oare e sa rabzi in cuget
a vitregiei prastii si sageti, sau arma s-o ridici
asupra marii de griji, si sa le curmi?
Sa mori, sa dormi… Atat.
Si printr-un somn sa curmi durerea din inima
si droaia de izbelisti ce-s date carnii.
Este-o incheiere cucernic de dorit.
Sa mori, sa dormi. Si poate sa visezi.
Aici e greul, caci ce vise pot rasari in somnu-acesta-al mortii
cand ne-au lepadat hoitul muritor?
La asta se cuvine a cugeta.
De-aceea, viata e napasta.
Altfel cine-ar mai rabda a lumii bice si ocari,
calcaiul tiran, dispretul omului trufas,
chinul iubirii-n van, zabava legii, neobrazarea carmuirii,
scarba ce-o zvarlu cei nevrednici celor vrednici,
cand insusi ar putea sa-si faca seama
doar c-un pumnal?
Cine-ar rabda poveri, gemand si asudand sub greul vietii,
cat teama a ceva de dupa moarte,
taramul neaflat, de unde nimeni
nu se intoarce, ne-ncalceste vrerea.
si mai curand rabdam aceste rele
decat zburam spre alte nestiute.
Astfel misei pe toti ne face gandul:
si-astfel al hotararii proaspat chip
se galbejeste-n umbra cugetarii.
Iar marile, inaltele avanturi…
de-aceea se abat din cursul lor…
Si numele de fapta-l pierd.
William Shakespeare - Hamlet, act3, scena 1, în traducerea lui Dan Duţescu şi Leon Leviţchi
(sursa: http://www.dcnews.ro/wp-content/uploads/2010/12/Kelemen_Hunor.jpg)
Continuarea politicii transilvane constituie o valoare importantă
2011. 2. 24.
*** “Trebuie să readucem în conştiinţa publică politica transilvană care se leagă cel mai mult de numele lui Kós Károly. Singurul cadru posibil al acestei conştiinţe a identităţii este democraţia, de aceea numai reprezentând întotdeauna interesele comunităţii noastre, şi căutând continuu parteneriatul cu forţele democratice ale naţiunii majoritare, vom putea merge pe drumul nostru propriu. Pentru aceasta avem nevoie şi de sprijinul guvernului ungar dintotdeauna. Eu am fost atacat de multe ori şi de mulţi că reprezint continuitatea. Dacă este vorba de politica transilvană, independentă, atunci îmi asum această continuitate. Comunitatea noastră s-a putut întări deoarece nu a devenit niciodată acolitul nimănui, a stat întotdeauna pe propriile picioare şi a adoptat mereu deciziile corespunzătoare pentru ea”, a declarat ministrul culturii, Kelemen Hunor, luni, la Mediaş, la şedinţa Comitetului teritorial al Organizaţiei Judeţene Sibiu a UDMR.
Kelemen Hunor a vorbit în discursul său cu precădere despre autonomia UDMR, subliniind unul din punctele de bază ale programului său: Uniunea Democrată Maghiară din România are un singur aliat etern: comunitatea maghiarilor din România. „De aceea, pornim şi în viitor de la dorinţa noastră de a asigura reprezentarea politică a intereselor comunităţii maghiare la nivelul administraţiei locale, pe plan naţional şi european deopotrivă. Trebuie să continuăm construcţia Uniunii pornind de la ideea fundamentală că UDMR este nu doar al politicienilor, al liderilor ei, ci al tuturor maghiarilor din România. Eu sunt încredinţat că vom putea reda încrederea acelora care în ultimul timp s-au îndepărtat de politică, de viaţa publică. Toţi maghiarii au interesul ca UDMR să fie puternic, consecvent şi credibil. Dacă realizăm acest deziderat, vom avea o Uniune în care oamenii vor avea în continuare încredere şi de care cu toţii vom putea fi mândri”, a subliniat Kelemen Hunor.
(sursa: http://www.udmr.ro/stiri.php?hir=936)
26 February 2011
Cineva mi-a spus că a călătorit în toată lumea privind Travel Channel
Eu i-aş propune să privească http://graphis-artwork.blogspot.com pentru a călători în România pe care am început a crede că nu mai există:
Spring/ Primavara
Autumn/ Toamna
Va folosi UDMR "perversa de la Oradea"
Cu toţii ştim de "perversa de la Târgu Ocna", a făcut vâlvă în mediul internet, acel clip a fost accesat de milioane de ori. Astăzi însă cei de la UDMR ar putea inventa şi ei o lovitură perversă...
Organizarea Congresului UDMR - în linie dreaptă
2011. 2. 11.
La 6 februarie s-a încheiat termenul de depunere a candidaturilor, iar la 12 februarie Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) are inclus pe ordinea de zi dezbaterea modificărilor Statutului şi Programului UDMR. Paralel, lucrările de organizare a Congresului se desfăşoară în ritm intens, a anunţat comisarul pentru Congres, vicepreşedintele executiv, Kovács Péter, la Oradea, după şedinţa Comisiei de organizare a Congresului.
La consfătuire au fost prezenţi reprezentanţi ai Prezidiului Executiv al Uniunii şi ai organizaţiei judeţene Bihor a UDMR, responsabili cu diverse segmente ale organizării forului suprem al Uniunii.
Stafful lărgit este compus din circa 100 de persoane. În şedinţa de la Oradea au fost stabilite sarcinile concrete ale fiecăruia, şi termenele de realizare, s-au listat problemele de soluţionat.
O mare atenţie este acordată chestiunilor tehnice pentru desfăşurarea fără reproş a alegerilor preşedintelui UDMR, a informat comisarul pentru Congres, Kovács Péter. - Printre altele, vom asigura condiţii egale celor trei candidaţi, pentru prezentarea programului fiecăruia, precum şi condiţii tehnice corespunzătoare pentru asigurarea desfăşuării regulamentare şi secrete a votului. Astfel vor fi instalate pe scenă 4 cabine de vot, şi vom propune Congresului ca în Comisia de numărătoare a voturilor fiecare candidat să-şi poată nominaliza un reprezentant propriu, a menţionat şeful staffului, Kovács Péter.
(sursa: http://www.udmr.ro/stiri.php?hir=933)
Continuarea politicii transilvane constituie o valoare importantă
2011. 2. 24.
*** “Trebuie să readucem în conştiinţa publică politica transilvană care se leagă cel mai mult de numele lui Kós Károly. Singurul cadru posibil al acestei conştiinţe a identităţii este democraţia, de aceea numai reprezentând întotdeauna interesele comunităţii noastre, şi căutând continuu parteneriatul cu forţele democratice ale naţiunii majoritare, vom putea merge pe drumul nostru propriu. Pentru aceasta avem nevoie şi de sprijinul guvernului ungar dintotdeauna. Eu am fost atacat de multe ori şi de mulţi că reprezint continuitatea. Dacă este vorba de politica transilvană, independentă, atunci îmi asum această continuitate. Comunitatea noastră s-a putut întări deoarece nu a devenit niciodată acolitul nimănui, a stat întotdeauna pe propriile picioare şi a adoptat mereu deciziile corespunzătoare pentru ea”, a declarat ministrul culturii, Kelemen Hunor, luni, la Mediaş, la şedinţa Comitetului teritorial al Organizaţiei Judeţene Sibiu a UDMR.
Kelemen Hunor a vorbit în discursul său cu precădere despre autonomia UDMR, subliniind unul din punctele de bază ale programului său: Uniunea Democrată Maghiară din România are un singur aliat etern: comunitatea maghiarilor din România. „De aceea, pornim şi în viitor de la dorinţa noastră de a asigura reprezentarea politică a intereselor comunităţii maghiare la nivelul administraţiei locale, pe plan naţional şi european deopotrivă. Trebuie să continuăm construcţia Uniunii pornind de la ideea fundamentală că UDMR este nu doar al politicienilor, al liderilor ei, ci al tuturor maghiarilor din România. Eu sunt încredinţat că vom putea reda încrederea acelora care în ultimul timp s-au îndepărtat de politică, de viaţa publică. Toţi maghiarii au interesul ca UDMR să fie puternic, consecvent şi credibil. Dacă realizăm acest deziderat, vom avea o Uniune în care oamenii vor avea în continuare încredere şi de care cu toţii vom putea fi mândri”, a subliniat Kelemen Hunor.
Raportul preşedintelui UDMR Markó Béla la al X-lea Congres UDMR
2011. 2. 26.
Onorat Congres,
Nu mă aflu pentru prima oară la microfonul unui Congres al UDMR, şi nu pentru prima oară încerc să sintetizez rezultatele unui mandat de preşedinte al Uniunii, promisiunile îndeplinite sau neîndeplinite şi, mai ales, învăţămintele unui mandat. Există însă o deosebire fundamentală faţă de prilejurile anterioare, fiindcă evident, aceste dări de seamă mi-au oferit şi şansa ca, trecând în revistă trecutul apropiat, să vorbesc despre viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat. Mai mult, pentru mine raţiunea majoră a retrospectivei, a cronicii şi a oricărui decont este că oferă posibilitatea deschiderii perspectivei. Ei bine, retrospectiva de acum are, aparent, o cu totul altă semnificaţie: nu cuprinde o perspectivă politică personală, în subtext nu se ascunde un discurs programatic, ci ar putea fi vorba de un fel de încheiere de bilanţ al unei epoci. Şi într-adevăr, nu doresc să vorbesc doar despre cei doi ani scurşi de la Congresul nostru de la Cluj, deşi formal, aşa ar fi corect, eventual cu o retrospectivă până la ultimul Congres când au avut loc şi alegeri în Uniune, cel de la Arad, de acum patru ani, ci permiteţi-mi un salt mai mare, pentru ca – încadrându-mă, fireşte, în timpul rezervat – să încerc prezentarea concluziilor principiale-ideologice ale ultimilor optsprezece ani. Cu menţiunea că la urma urmei şi asta o fac cu intenţia căutării perspectivei, eu considerând şi în continuare că acesta este rostul unui astfel de demers. Fiindcă istoria UDMR nu se referă la soarta noastră personală, ci la viitorul nostru comun, aşa cum consider ca fiind creaţia noastră colectivă, ba mai mult, una din cele mai mari valori ale noastre faptul că după peste două decenii de la înfiinţarea ei, această Uniune este, şi azi, principalul instrument politic al comunităţii maghiare din România. S-a încercat, ce-i drept, să se inventeze altceva mai bun în locul lui, dar fără succes. Poate pentru că nici nu poate fi un instrument mai bun, mai eficient, mai performant pentru realizarea obiectivelor noastre decât o uniune. Iată, în săptămânile din urmă am fost stupefiat, dar apoi m-am liniştit văzând că toţi contestatarii din oficiu ai UDMR, cei prea grăbiţi sau prea reţinuţi, mari visători sau sceptici, frustraţi, bocitori, sau adepţi ai drumului propriu, au atenţia îndreptată spre Congresul UDMR, fac evaluări şi analize, trădând fără voia lor că nici pentru ei nu există un eveniment politic mai important decât acesta, inclusiv propriile manifestări. Toţi cei care au intervenit, într-un fel sau altul, în campania pentru alegerea preşedintelui UDMR, s-au demascat că sunt conştienţi nu doar de valoarea de până acum a acestei Uniuni, ci şi de cea viitoare. De ce ar fi preocupaţi de noi cei ce cred că viitorul nostru se împuţinează?
Iată de ce m-au liniştit, de fapt, aceste intervenţii, deşi unele m-au şi revoltat, fireşte. Dar apoi m-am gândit că până când alţii se dau de ceasul morţii pentru sufletul nostru, nu-i niciun bai, fiindcă asta înseamnă că valorează ceva. Numai că sufletul nostru n-a fost de vânzare nici până acum, şi sunt încrezător că nu va fi nici în viitor. Independenţa sufletului transilvan, această idee a lui Kós Károly, ne-a păstrat în viaţa politică în deceniile din urmă, şi sunt convins că ne va păstra şi în viitor.
Aceasta este, de altfel, şi unul din marile învăţăminte ale muncii mele de optsprezece ani. De la Bethlen Gábor la Kós Károly sau Márton Áron, toţi marii noştri înaintaşi ştiau asta, de ce ar trebui să susţinem noi alte principii?
Onorat Congres,
Drumul parcurs împreună a fost, fireşte, lung, dar întrebarea este, oare cât s-a schimbat lumea în jurul nostru şi dacă am mers sau nu în direcţie bună. Eu spun că da. Avem termen de comparaţie, avem şi instrument precis de măsură, că doar se poate citi programul nostru, formulat la începutul anilor 90, îi putem alătura programele de acţiune adoptate pe parcurs, putem răsfoi Memorandumul semnat de mine şi de Takács Csaba în 1993 şi înaintat Consiliului Europei, şi putem vedea ce s-a realizat şi ce nu. Cel ce va face acest lucru, va fi surprins: cele mai multe puncte ale acelor documente s-au îndeplinit, numai autonomia teritorială, amintită atunci doar la modul general, a rămas o revendicare neîmplinită, fiindcă pentru asta este nevoie în continuare de reforme profunde în administraţie şi de organizare a statului.
Unele condiţii ale autonomiei culturale sunt însă cuprinse în Legea Educaţiei, recent adoptată: în privinţa şcolilor noastre, în cea mai mare parte, vom putea decide noi.
Dar, evident, autonomia poate fi marea prioritate a următorilor ani, dacă există deja premizele acestei autonomii. Ori, în opinia mea, aceste premize le-am şi creat. Menţionăm însă că asemenea obiective, ca şi până acum, pot fi cucerite numai în deplină unitate politică.
La începutul anilor 90, când mi-am asumat preşedinţia UDMR,am fost încă departe de acest obiectiv. Ne-am aflat atunci în faţa a două sarcini fundamentale. Pe de o parte a trebuit să refacem unitatea UDMR, adică a trebuit să transformăm din nou această uniune, practic divizată în două tabere, într-un instrument politic eficace, şi a trebuit să trecem, cumva, la înfăptuirea programului. Au trecut apoi mai mulţi ani până când au apărut primele rezultate. Dar până atunci am mai trecut prin multe încercări.
La 4 octombrie 1991 am decis, la Arad, că trebuie să organizăm un congres pentru alegerea noii conduceri şi a trecut aproape un an şi jumătate până ce am reuşit. E drept, întretimp am elaborat, în cadrul unei Mese Rotunde de Mediere, noul statut al organizaţiei care cu modificări mai mici sau mai mari s-a dovedit viabil până azi, ba aş îndrăzni să spun că acest statut ne-a asigurat unitatea. Am vorbit adineaori de două tabere. Puţini ştiu, însă, că pe atunci mai existau şi partide maghiare în jurul nostru: Partidul Creştin-Democrat Maghiar din România, Partidul Micilor Agrarieni Maghiari din România şi Partidul Independent Maghiar. Ultimul a mai apărut, la fiecare alegere, dar n-a reuşit să obţină un număr semnificativ de voturi, creştin-democraţii s-au integrat ca mişcare în UDMR, iar agrarienii s-au transformat treptat în organizaţie civilă.
Confruntarea fundamentală a constitut-o însă ceea ce s-a numit lupta dintre moderaţi şi radicali. În această disociere există, la urma urmei, mult adevăr, fiindcă cei care în Parlamentul României, şi mai apoi în coaliţii de guvernare, au încercat să obţină rezultate, pot fi pe drept cuvânt numiţi moderaţi, faţă de cei care atunci încă mai negau vehement rostul dialogului politic, eventual al colaborării cu românii. Aceştia erau adepţi ai rezistenţei active sau pasive, ai mijloacelor extraparlamentare, nedefinite exact. Încă în 1993, în primele mele luni de preşedinţie, a trebuit să mă confrunt cu acel conflict acut, pe care l-au numit „cazul Neptun”, şi până la urmă acesta a constituit pentru multă vreme disputa decisivă între moderaţi şi radicali, dispută în care niciuna dintre tabere nu a avut câştig de cauză, dar am rămas împreună. A fost, acesta, şi primul meu examen. Atunci am clarificat în ce condiţii putem continua dialogul cu partidele româneşti, şi tot atunci a început şi procesul care a dus la decizia de importanţă istorică din 1996, de asumare a răspunderii guvernării.
Nu doresc să evoc acum toate disputele noastre, toate deciziile noastre importante, dar cred că în acei ani s-a hotărât situaţia noastră de azi. Noi, cei care am trăit acel martie de la Târgu Mureş, am ştiut că există alternativă: am văzut fantoma războiului civil în Transilvania, în Ţinutul Secuiesc, pe când în fosta Iugoslavie era încă pace. Atunci miza – cine ce cale alege – a fost uriaşă, iar ulterior, privind în urmă, nici nu ştiu de ce ne-am gândit, uneori chiar ruşinaţi, că în privinţa obiectivelor suntem radicali, dar în cea a mijloacelor suntem moderaţi. Fiindcă cea mai mare schimbare politică internă rezidă tocmai în aceea că în acest sens disputa se desfăşoară deja între moderaţi şi moderaţi. De asta s-a şi putut ajunge, la un moment dat, la înţelegere.
Observ cu satisfacţie că cel care ne-a atacat cel mai zgomotos pentru faptul că avem încredere în politica parlamentară, se află acum în Parlamentul European, întemeiază un partid şi visează, probabil, la prezenţă parlamentară şi, eventual, la guvernare. În concluzie, ori a devenit oportunist şi cel care ne-a acuzat, ani în şir, de oportunism, ori adevărul a fost de partea noastră de la bun început. Sunt convins că despre asta e vorba: adevărul nostru este împărtăşit, azi, şi de cei care altminteri ne-au criticat. Acesta este poate cel mai mare rezultat politic al nostru. Desigur, unii au ajuns până la urmă la această recunoaştere întorcând spatele UDMR-ului, în afara Uniunii, dar tocmai asta mă îndreptăţeşte să pun întrebarea: la urma urmei ce stă în calea unirii noastre? Că nu gândim la fel despre toţi şi despre toate? Ce e rău în aceasta? Un ardelean ar trebui să ştie că esenţa istoriei noastre este: toleranţa. Cum vrem să fim toleranţi faţă de alţii, dacă nici între noi nu suntem?
UDMR este averea noastră spirituală-politică comună. Chiar şi a acelora care au convingerea că nu iubesc această Uniune.
Retrospectiva pe care o fac este, acum, poate, de mai mare anvergură, decât e necesar. Dar repet, nu o fac pentru trecut, ci pentru viitor. În 1993 am intrat, cu sprijinul premierului ungar, Antall József, în Uniunea Democrată Europeană – EDU. Nu cu mult înainte devenisem preşedintele UDMR, şi la Congresul EDU de la Budapesta am putut mulţumi, în prezenţa lui Jacques Chirac şi Helmut Kohl, pentru primirea noastră în EDU. Apoi, în toamna acelui an, ţinând seama de Memorandumul UDMR, Consiliul Europei, a inclus în hotărârea privind primirea României în CE, unele dintre revendicările noastre. De atunci suntem permanent prezenţi în organizaţiile minoritare internaţionale, în primul rând în FUEN, şi suntem membru al Partidului Popular European. Iar acasă, în România, am stabilit relaţii de parteneriat cu diferite partide politice, avem deja, azi, un grup de politicieni calificaţi, pricepuţi în administraţie şi guvernare, care nu pot fi ocoliţi. Am demonstrat aceasta în mai multe guverne, ceea ce mulţi ne reproşează, dar tocmai aceasta este virtutea noastră: noi respectăm înţelegerile, nu-i păcălim pe cei cu care ne-am înţeles, însă nu avem decât un singur aliat veşnic, propria noastră comunitate maghiară, cei care ne-au mandatat să-i reprezentăm.
Onorat Congres,
Cred că nu exagerez când afirm că UDMR este, până azi, cea mai mare şi mai durabilă organizaţie maghiară de apărare a intereselor din Bazinul Carpatic, şi aş vrea să cred că în aceasta, alături de Dumnevoastră, am avut şi eu o contribuţie. Ne-am temut împreună pentru ea, am susţinut împreună această Uniune, în timp ce înaintea fiecărei alegeri se înmulţeau prorocirile sumbre, suporterii adverşi strigau tot mai tare că vom pierde, nu vom intra în parlament. În optsprezece ani am luptat împreună în 14 campanii de alegeri: în 4 alegeri locale, 4 alegeri parlamentare, 4 alegeri prezidenţiale şi 2 alegeri europarlamentare. Am câştigat toate alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare, ne-am prezentat bine la toate alegerile prezidenţiale, odată, în 2004, eu însumi mi-am asumat candidatura la preşedinţia ţării. Degeaba tot socotesc unii că am pierdut sau nu alegători, fiindcă noi, maghiarii, ne-am păstrat mereu procentul de votanţi şi, suntem şi acum prezenţi în Parlamentul României în acelaşi procentaj, ca în 1993. Iar asta înseamnă că susţinerea noastră electorală în totalul voturilor exprimate este la fel de mare ca acum două decenii. Mai mult, şi la ultimele alegeri locale, mult mai problematice, am obţinut voturile a 85% din electoratul maghiar, avem 184 primari, 2284 consilieri locali şi judeţeni şi 4 preşedinţi de consiliu judeţean, în timp ce o altă organizaţie politică maghiară, folosind divizarea comunităţilor maghiare locale, respectiv slăbiciunea câte unei organizaţii UDMR, a reuşit să obţină doar 15%. Desigur, şi acest procent de 15% a constituit un serios avertisment pentru noi, tocmai de aceea am făcut tot ce am putut pentru a nu risca reprezentarea noastră în Parlamentul European, şi astfel am reuşit să creăm Solidaritatea Maghiară. Noi am fost cei puternici în această înţelegere, şi tot noi am fost şi cei mai concilianţi, deoarece am ştiut că faţă de interesul UDMR un singur interes poate fi mai important: interesul general al comunităţii maghiare din România, pentru care a şi luat fiinţă, odinioară, această Uniune. Nutresc încrederea că Uniunea noastră va privi la fel lucrurile acestea şi în viitor.
Onorat Congres,
Pentru mine este indubitabil că în cazul unei comunităţi aflată în situaţie minoritară, unitatea politică constituie şi în sine o valoare de preţ, deoarece dovedeşte că în acea comunitate dorinţa de solidaritate este mai puternică decât discordia, interesele comune sunt mai puternice decât deosebirile de păreri. Totuşi, problema principală este: ce am obţinut prin această unitate, uneori avariată, dar niciodată ruptă? La ce a servit ea comunităţii maghiare din România? În general, a fost ea bună la ceva? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie, fireşte, să recurgem din nou la comparaţii: ce drepturi şi instituţii am avut acum două decenii, şi ce drepturi şi instituţii avem azi. La urma urmei timpul scurs poate fi măsurat, în primul rând, prin aceasta.
În martie 1990 manifestaţia românilor, care peste două zile avea să se transforme la Târgu Mureş într-o încercare sângeroasă de pogrom ce a adus mai mulţi morţi şi sute de răniţi, a pornit de la o farmacie din cartierul Tudor. Mânia maselor de români a fost stârnită de faptul că farmacista a scris pe vitrina farmaciei, alături de denumirea românească şi denumirea în limba maghiară: Gyógyszertár. Ei bine, să ne gândim că azi sistemul sanitar din România este condus de un ministru al UDMR, în sarcina şi responsabilitatea sa cade şi această problemă: cum se pot asigura din bugetul restrâns mai multe medicamente compensate românilor, maghiarilor, tuturor cetăţenilor care au nevoie de ele. Iar după ce anii nouăzeci au trecut, la Târgu Mureş şi în multe alte locuri din Transilvania, cu aceea că noi am afişat inscripţiile în limba maghiară iar alţii le-au îndepărtat sau le-au mâzgălit, noi le-am pus, ei le-au luat, iar le-am pus, iar le-au luat, şi tot aşa – din 2001 legea asigură dreptul la utilizarea publică, verbal şi în scris, a limbii maghiare, acolo unde procentajul minorităţii este de peste 20%. Această prevedere referitoare la administraţiile locale am introdus-o, în 2003, şi în Constituţie, extinzând dreptul de utilizare a limbii în instituţiile deconcentrate şi în justiţie. De atunci în numeroase localităţi din Transilvania limba maghiară este din nou acasă, în mod oficial, iar indicatoare bilingve îi întâmpină pe cei care vizitează aceste localităţi.
Cine îşi mai aduce aminte de farmacia de odinioară?
Noi ne amintim, stimaţi delegaţi, noi, cei care care am trăit acea perioadă ca politicieni responsabili, şi ştim că istoria doar atunci nu se repetă dacă suntem suficient de înţelepţi şi suficient de prevăzători.
Limba maghiară are, azi, în Transilvania, în numeroase situaţii, statut oficial: principiul l-am făcut acceptat, practica există, asta trebuie să lărgim în viitor. Consider aceasta o uriaşă schimbare în zece ani, din 2001 în 2011.
Sau cine îşi mai aminteşte azi, în zonele de diasporă internă, de aniversările fără imn, fără cocarde, temătoare şi friguroase, de 15 Martie?
Noi ne amintim, stimaţi delegaţi, noi, cei care am obţinut ca sărbătoarea noastră naţională să fie salutată, în fiecare an, de şeful statului şi de primul ministru român, iar folosirea simbolurilor noastre este garantată de o hotărâre guvernamentală.
Şi cine îşi mai aminteşte amarnicul război de uzură în jurul Statuii Libertăţii din Arad, bătălia disperată pentru eliberarea acestei capodopere? Noi ne aducem aminte, fireşte, noi toţi cei care am crezut în această eliberare, am muncit pentru ea, şi iată, toată această poveste pare, azi, o nimica toată.
La urma urmei asta trebuie să urmărim: ca marile noastre ţeluri să pară, ulterior, bagatele, fiindcă se înfăptuiesc, să se integreze în viaţa noastră, să devină aproape de neobservat.
Ascultând darea mea de seamă, sau răsfoind-o ulterior, se vor găsi unii care vor spune că iar am întocmit un fel de listă triumfalistă, că din nou vin în faţă cu rezultatele. Dar ce-aş putea face? Fiecare vine cu ce are. Noi, onorat Congres, de ce să negăm, avem rezultate, aceasta e situaţia, nu putem să le negăm, trebuie doar să ieşim, aici, la marginea oraşului Oradea, şi să privim indicatoarele bilingve, după care, de asemenea, putem felicita UDMR-ul din Oradea pentru autonomia teatrului maghiar, dar putem să plecăm la ceva mai mult de o sută de kilometri, la Arad, în Piaţa Pompierilor, credeţi-ne, Statuia Libertăţii e cu adevărat acolo. Repet, toţi ne mândrim cu ce avem. Dacă, de pildă, nu am avea aceste rezultate, probabil că acum am fi înfiinţat centre de democraţie. Am şedea acolo, înăuntru, şi am aştepta, poate o intra democraţia pe uşă. Sau am medita la ce nume frumos i-am găsit acestui autentic birou de partid: centru de democraţie.
Dar aceştia, spun eu, nu suntem noi. Noi vorbim acum mai degrabă despre faptul că lupta noastră de două decenii pentru învăţământul maghiar integral a fost, în sfârşit, încununată de succes. Iar dacă putem arăta progrese spectaculoase într-o perioadă de timp cât o generaţie, atunci poate tocmai situaţia învăţământului maghiar demonstrează cel mai elocvent că există schimbări reale şi profunde. Fiindcă în 1995, când am strâns 500.000 de semnături în sprijinul proiectului legii învăţământului elaborat de noi, şi pe care l-am înaintat Senatului, legea de atunci interzicea examenul de admitere în limba maghiară, învăţământul profesional în limba maternă, învăţământul superior în limba maternă - cu excepţia pregătirii profesorilor, medicilor şi actorilor. Nu îngăduia această lege nici înfiinţarea de catedre universitare şi facultăţi, şi nu asigura reprezentarea proporţională în conducerea instituţiilor de învăţământ. De aici am pornit. Eram în opoziţie, în zadar exista hotărârea de primire în Consiliul Europei, în zadar cele o jumătate de milion de semnături, legea învăţământului adoptată atunci, în 1995, nu a slăbit aproape nimic din chingi.
Apoi, în 1996, a învins Convenţia Democratică şi am intrat în guvern. Pasul era atunci, istoric vorbind, absolut fără precedent, nici la noi, nici aiurea, în întreg spaţiu carpato-dunărean nu exista vreun exemplu cum că în guvernul unei ţări considerate stat naţional, şi care până atunci chiar se comporta ca atare, să fie prezenţi reprezentanţi ai unei alte comunităţi etnice. Cred că nu este exagerat să afirmăm că am creat, atunci, un precedent care influenţează, până azi, întreaga regiune, dar pentru aceasta a fost nevoie de curaj – aş zice chiar îndrăzneală – din partea noastră, dar şi a partidelor româneşti democratice.
Aşa am reuşit să înfrângem şi rezistenţa faţă de învăţământul în limba maternă, deşi guvernarea comună a avut, evident, o însemnătate mult mai mare. În 1999, după dezbateri lungi, de aproape un an, am adoptat o lege a învăţământului mult mai bună, cu posibilitatea examenului de admitere, a învăţământului profesional şi superior în limba maghiară. Pe această bază a putut demara învăţământul profesional în limba maghiară, a putut lua fiinţă universitatea privată Sapientia, începând din 2003, ca urmare a înţelegerii UDMR cu partidul aflat atunci la guvernare, în şcolile din Ţinutul Ceangăilor a început să se predea limba maghiară, întâi pentru 19 copii, iar azi pentru peste 1000 de copii, în anii din urmă au luat fiinţă în Transilvania un şir de noi şcoli maghiare de sine stătătoare: Liceul „Áprily Lajos” la Braşov, „Németh László” la Baia Mare, „Téglás Gábor” la Deva, „Leöwey Klára” la Sighetul Marmaţiei, „Kemény János” la Topliţa, „Jósika Miklós” la Turda.
Astăzi în România funcţionează 68 de licee maghiare, şi învaţă în limba maghiară 7113 studenţi numai la Universitatea Babeş-Bolyai, alţi 1606 la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, 1940 la Universitatea Sapientia, 955 la Universitatea Creştină Partium şi 365 la Universitatea de Artă din Târgu Mureş.
Iar recent adoptata Lege a Educaţiei a anulat prevederile discriminatorii încă existente, toate materiile, fără excepţie, pot fi predate în limba maghiară, inclusiv istoria şi geografia ţării, limba română poate fi predată ca o limbă străină, deci poate fi mai uşor însuşită. Ceea ce este însă şi mai important, legea transferă deciziile privitoare la unităţile şcolare în mâinile comunităţilor locale, şi ca urmare, în numeroase cazuri noi decidem cu privire la şcolile noastre.
În acelaşi timp mai multe prevederi asigură protecţia şcolilor sau claselor din diasporă şi prezenţa proporţională a pedagogilor maghiari în conducerea acestor şcoli.
Dar nu doresc să parcurg articol cu articol această lege de importanţă decisivă pentru noi, într-un anumit sens, fiindcă există - şi vor mai fi - analize amănunţite privitoare la ea. Am dorit doar să relev ce drum important am parcurs de la începutul şi mijlocul anilor 90. Aceeaşi diferenţă ar putea fi surprinsă, dealtfel, şi în dezvoltarea administraţiei locale sau în cultură, dar şi în funcţionarea mass media audiovizuală în limba maghiară, fie vorba de radioul şi televiziunea publică sau comercială. Sunt date, azi, condiţiile emisiunilor radio în limba maghiară pe durata întregii zile, în ce priveşte spaţiile de emisie ale diverselor posturi, aceasta s-a şi realizat, trebuie doar să le punem cap la cap, şi trebuie să urmăm aceeaşi direcţie şi în privinţa televiziunii publice. Dealtfel este unic şi pe plan european faptul că la noi există deja radio public, comercial şi ecleziastic în limba maternă.
Viaţa noastră culturală maghiară s-a schimbat şi ea în mod fundamental, deoarece s-a lărgit semnificativ cercul teatrelor, al publicaţiilor culturale care beneficiază de sprijinul statului sau al administraţiei locale; în plus, am reuşit să demarăm activitatea mai multor centre de diasporă, a aşa numitelor „Case Maghiare”. După cum cu ajutorul Fundaţiei Communitas am creat un sistem de sprijinire a culturii, artei şi presei, care ar putea constitui un model şi pentru alţii.
Onorat Congres,
Repet, nu doresc şi nici n-aş putea să enumăr acum toate schimbările importante. Nu vreau nici să creez impresia că de-acum totul este în ordine, fiindcă de asta suntem încă departe. Dealtfel în cele spuse sunt cuprinşi şi ultimii patru ani. În această perioadă se înscrie, fireşte, amintita lege a educaţiei, dar şi realizarea Solidarităţii Maghiare. Am fost în această perioadă, vreme de un an, în opoziţie, şi am demonstrat că ştim să trezim solidaritate, că se pun în mişcare alături de noi zeci de mii de maghiari atunci când trebuie să protestăm împotriva discriminării etnice. Am trecut din nou proba opoziţiei, iar apoi, prin demararea reformei în sănătate şi prin adoptarea Legii Educaţiei am trecut şi proba guvernării reformatoare, în ciuda tuturor greutăţilor economice şi a inevitabilei pierderi de popularitate.
După opinia mea, azi ar trebui să răspund, în final, la două întrebări legate între ele: ce drum politic a parcurs Uniunea Democrată Maghiară din România şi ce politică ar trebui să urmeze ea în viitor.
După cum reiese şi din raport, într-un fel neconvenţional, nu prea îmi place să vorbesc la persoana întâi, singular, fiindcă sunt convins că politica înseamnă o muncă colectivă, iar meritul personal poate consta cel mult în ce măsură ştim să menţinem trează această solidaritate şi dacă în momentele critice îi putem eventual determina direcţia în care să se îndrepte.
Din când în când se aude, ironic, din gura câte unui critic al nostru că în UDMR de multă vreme se afirmă aşa numita „doctrină Markó”. Eu nu cred că deciziile politice importante luate de maghiarii din Transilvania ar trebui legate de numele a doi-trei oameni. Liderii politici, repet, ar putea avea cel mult meritul de a descifra voinţa comună, existentă în fapt, dar neexprimată corespunzător, şi de a o amplifica. De această dată, însă, dincolo de orice ironie, îmi asum cu satisfacţie crezul politic, acel arsenal de mijloace politice care mi se atribuie, fiindcă evident, şi eu însumi am contribuit la configurarea lui, şi susţin şi azi că acesta este drumul corect. Dar nici vorbă că acest program de acţiune, dealtfel foarte precis definit de noi, în comun, în mai multe rânduri, ar putea fi legat exclusiv de unul sau altul dintre noi.
Am amintit deja că în situaţii grele, înaintaşii noştri ardeleni au ajuns mereu la concluzii asemănătoare. Oare nu ideea unei politici maghiare independente din Transilvania a formulat-o şi Kós Károly în al său Cuvânt strigat? Şi au existat oare, în cazul lui Kós Károly şi al contemporanilor săi, contradicţii între ideea politicii maghiare de sine stătătoare din Transilvania şi ataşamentul puternic faţă de cauza întregii naţiuni maghiare?
Evident că nu au existat asemenea contradicţii. Dimpotrivă, de la bun început, numai gândind cu capul nostru şi pornind de la cunoaşterea situaţiei noastre am putut privi în faţă izolarea noastră spirituală şi politică de după Trianon.
Pierzându-ne apartenenţa statală de până atunci, nu am avut altă cale decât organizarea unei vieţi publice maghiare autonome în Transilvania. După decembrie 1989 a trebuit să ne asumăm, din nou, această sarcină şi s-o ducem mai departe, nu doar în politică, ci şi în cultură. Nu afirm că în legătură cu o astfel de concepţie despre naţiune şi o astfel de politică naţională nu ar trebui să demarăm mereu noi dezbateri, deoarece pentru noi este o dilemă cotidiană cum ne putem integra în naţiunea maghiară în ansamblu, pe de o parte, şi în societatea din România, pe de altă parte, fiind în acelaşi timp şi independenţi şi, în fond, deciziile importante noi să le luăm. Nu ştiu dacă cu toţii am clarificat pentru noi înşine, că de fapt aceasta este autonomia. Nu cred nici că în aceste două decenii am făcut totul bine; comunităţii maghiare din România, lipsită de experienţă, i s-a dat posibilitatea să-şi spună cuvântul cu privire la propria soartă după o lungă întrerupere. Dar la mijlocul anilor 90, s-a produs o schimbare în viaţa maghiarilor din România, fiindcă până atunci, timp de aproape optzeci de ani, doar ni s-a tot luat, am fost frustraţi pe rând de drepturi şi de instituţii, însă după 1996 acest curs s-a întors, am început, treptat, să recucerim ce pierdusem. Am făcut şi greşeli, fără îndoială, aş putea chiar aminti două-trei scăpări principiale importante. De pildă au dreptate cei care susţin că politica noastră externă a fost întâmplătoare, pripită, de multe ori fără vlagă, în ultimii ani. Dar în esenţă, după opinia mea, am urmat, totuşi, drumul corect, şi în această privinţă şi în ţară, şi în Ungaria, eu însumi am atras asupra mea supărarea multor persoane – în acest caz îmi asum persoana întâi, singular, tocmai pentru ca această presupusă vină să nu cadă asupra următorului preşedinte al Uniunii – , deci mulţi s-au supărat pe mine pentru că am ţinut cu încăpăţânare la principiul relaţiilor de parteneriat, bazate pe egalitatea în drepturi. Mai mult, unora li s-o fi părut chiar aroganţă, orgoliu provincial că nu am contenit să susţinem: noi ştim mai bine ce este cu noi. Dar acesta e adevărul!
Eu, stimaţi delegaţi, nu am o părere foarte bună despre politica maghiară din secolul 20. Ba, dacă-mi permiteţi, am o părere foarte proastă despre ea. După primul război mondial, marile puteri au împins această naţiune într-o situaţie atât de disperată, s-au purtat atât de profund nedrept cu ea, încât sentimental sunt de înţeles toate îndârjirile noastre, scrâşnirile de dinţi, nostalgiile demodate, autoacuzaţiile pustiitoare, pregătirile cu pumnii strânşi pentru schimbare, aşteptarea miracolului, toată aversiunea noastră faţă de politica pragmatică. Dar tocmai pentru că printr-o decizie nedreaptă pe noi ne-au transformat în perdanţi, şi în schimb, toate naţiunile vecine în câştigători, putem schimba această situaţie numai în deplină solidaritate şi mobilizându-ne toate capacităţile. A-i înfiera ca trădători sau a-i stigmatiza ca oportunişti pe cei care gândesc raţional şi care avansează, cu paşi mici, dar cu îndârjire, nu ajută la nimic, la fel cum e inutil a-i face proşti pe cei veşnic înfierbântaţi. Dacă nu în privinţa mijloacelor, măcar în privinţa ţelurilor ar trebui din nou şi din nou să ne înţelegem. De pildă în chestiunea dacă cu toţii mai vedem oare în Transilvania viitorul maghiarilor născuţi aici, dacă ţelul nostru principal este pe mai departe de a ne găsi rostul şi a ne afirma neîngrădit ca maghiari pe pământul natal. Dacă da, atunci să stăm şi să convenim, cum putem realiza aceasta în continuare. Fiindcă se poate critica doctrina sau ideologia urmată de UDMR, din când în când ea chiar trebuie corijată, dar un lucru este de netăgăduit: cu voie sau fără voie, înaintaşii noştri ne-au risipit moştenirea, dar noi totuşi am mai recuperat ceva din ea, şi nu doar drepturi, ci şi bunuri materiale, milioane de hectare de terenuri şi păduri private sau ale composesoratelor, imobile ale persoanelor particulare, clădiri comunitare sau bisericeşti. Nu câte ni s-au luat? E adevărat. Dar multe, deja! Şi lupta aceasta trebuie continuată. Eu am încredere că în ciuda tuturor necazurilor noastre din secolul 20, putem să ne reclădim, pas cu pas, viitorul, precum un mozaic sau un puzzle, dar ştiu la fel de bine că printr-o singură mişcare proastă se poate distruge sau elimina şi ceea ce am reclădit până acum.
Stimaţi delegaţi,
După mult timp am decis să nu solicit din nou încrederea Dumneavoastră pentru un nou mandat de preşedinte şi să mă retrag din această funcţie. A fost o grea dilemă pentru mine, fiindcă vreme de douăzecişiunu de ani viaţa mea s-a scurs sub semnul politicii, şi din aceşti douăzecişiunu, peste optsprezece am lucrat ca preşedinte al Uniunii. Ne cunoaştem bine, într-un fel sau altul soarta noastră s-a împletit. Nu vreau şi nici n-aş putea să ies din viaţa publică, ba deocamdată nici din politică, în sensul strict al cuvântului. Fiindcă eu cred că un intelectual maghiar are datoria să se implice în ceea ce se întâmplă cu el şi cu semenii săi, şi nu are dreptul să-şi ţină ascunse cunoştinţele, experienţa, opinia. Însă am considerat că după atâta vreme este nevoie de o schimbare în fruntea Uniunii Democrate Maghiare din România, şi în timp ce mulţumesc, desigur, pentru opinia acelora care regretă retragerea mea, sunt convins că în adâncul sufletului lor ştiu şi ei că din timp în timp este nevoie de schimbare. Le mulţumesc acelora care au vrut să mă convingă să rămân, Vă mulţumesc Dumneavoastră, care sunteţi aici, şi acelor foarte mulţi maghiari din Transilvania cărora m-am putut adresa de atâtea ori şi cu care am putut munci mereu împreună, mulţumesc colegilor şi prietenilor cu care suntem împreună din decembrie 1989 şi în situaţii care ne pun la grea încercare. Mulţumesc tinerilor care au păşit în politică după 1989 pentru faptul că ne-au urmărit cu atenţie şi ne sunt azi alături ca oameni maturi, treptat, ei vor putea prelua ştafeta de la noi. A sosit timpul să fortifice şi ei uniunea pe care am închegat-o acum 21 de ani şi pe care am păstrat-o mereu, şi în împrejurări schimbătoare.
Le mulţumesc pentru colaborare şi acelor politicieni români cu care am purtat multe negocieri grele şi care au înţeles că se poate şi trebuie stabilite relaţii de parteneriat fiindcă acesta este interesul celor două comunităţi, al celor două popoare.
Şi mulţumesc numeroşilor politicieni din Ungaria care ne-au ajutat, şi chiar dacă nu întotdeauna am gândit la fel, au conlucrat cu noi pentru ca această naţiune să poată fi din nou împreună.
Rog Congresul ca prin deciziile pe care le va lua în chestiuni de principiu şi personale să dea vot de încredere pe mai departe politicii pe care am elaborat-o împreună şi a cărei esenţă este că trebuie să fim o uniune, să fim uniţi, noi trebuie să decidem soarta noastră şi în viitor.
Oradea,
26 februarie 2011
(sursa: http://www.rmdsz.ro/file/CK_1298717604_@D__HS20110226012.jpg)
Vezi şi:
https://picasaweb.google.com/kptivu/UDMR?authkey=Gv1sRgCPyj1fz4lIq5Iw#
25 February 2011
Fraţii, 160 BC
(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Terence)
Publius Terentius Afer este cel care a spus, "Homo sum, humani nihil a me alienum puto", adică Sunt om, nimic din ceea ce este uman nu este străin de mine. Intelectualii recunosc în zicerea acestui latin, descendent berber, locuitor al Eladei până la moarte, originalul citat al preşedintelui Traian Băsescu, "Sunt marinar şi nimic din viaţa marinărească nu îmi este necunoscut!" (am îndreptat un pic literar zicerea prezidenţială).
Mă gândeam să dedic preşedintelui original piesa acestui necunoscut, Terentius...
Welcome to the oceans in a labeled can,
Welcome to the dehydrated lands,
Welcome to the self police parade,
Welcome to the neo-golden age,
Welcome to the days you've made
You are welcome
Fratii - Publius Terentius Afer înregistrare din 1977 - Din distribuţie : Radu Beligan , Matei Alexandru , Mihai Mălaimare, Mihai Fotino , Constantin Dinulescu -(33:34min)-
24 February 2011
Emil Boc la "Ediţie specială", 24 februarie 2011
Ramona Avramescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor! Bine aţi venit la "Ediţia specială"! Invitatul nostru în această seară este premierul României, domnul Emil Boc. Bună seara, domnule prim-ministru! Bine aţi venit!
Emil Boc: Bună seara! Mulţumesc pentru invitaţie.
Ramona Avramescu: Aţi avut în această săptămână consultări cu toate grupurile parlamentare din coaliţia de guvernare pentru angajarea răspunderii pe Codul Muncii. Aţi ajuns la o decizie? Când veţi merge cu legea în Parlament?
Emil Boc: Săptămâna viitoare, guvernul îşi va angaja răspunderea pe Codul Muncii. Am aşteptat avizele de la Consiliul Economic şi Social şi de la Consiliul Legislativ. În urma şedinţei de guvern de ieri am dat, practic, o formă finală codului, urmând ca, în procedura parlamentară, evident, să discutăm, eventual să acceptăm amendamente ale parlamentarilor, pentru că procedura permite ca, înainte de forma finală, care va fi trimisă la Monitorul Oficial, , să putem accepta amendamente în cazul în care moţiunea de cenzură, dacă va fi depusă, va fi respinsă. În concluzie, astăzi a avut loc, am înţeles, reuniunea CES, aşteptăm să primim avizul şi săptămâna viitoare Guvernul îşi va angaja răspunderea pe Codul Muncii.
Ramona Avramescu: Ce s-a întâmplat cu propunerile partenerilor dumneavoastră de guvernare? UNPR cere menţinerea contractului colectiv de muncă, UDMR părea să nu fie de acord cu sancţionarea penală a celor care încurajează munca la negru. Cum aţi rezolvat aceste lucruri?
Emil Boc: Am găsit soluţii pentru a integra propunerea partenerilor de coaliţie. În ceea ce priveşte UNPR, am ţinut cont de propunerea formulată de colegii noştri, în sensul că am făcut referire la faptul că acele contracte colective de muncă se vor reglementa prin lege specială. Nu am abrogat Legea contractelor colective de muncă, aşa cum era iniţial programat. În Codul Muncii facem doar o trimitere la legea specială care va reglementa aceste situaţii. Evident că am ţinut cont şi de propunerea partenerilor de la UDMR ceea ce priveşte includerea unor observaţii în Codul Muncii. Aşa cum am spus, inclusiv în cadrul amendamentelor depuse de parlamentari, vom ţine cont poate chiar şi de amendamente de la opoziţie, dacă vor dori să depună şi, dacă ele sunt în concordanţă cu filosofia actuală a Codului Muncii, cu deschiderea spre locuri de muncă, le vom accepta.
Ramona Avramescu: În cazul UDMR, aţi renunţat la sancţionarea muncii la negru cu..., se ajungea până la închisoare?
Emil Boc: Şi în actualul Cod există sancţiunea penală. Am nuanţat această prevedere, dar, repet, rămâne ca o contrapondere la faptul că se flexibilizează, adică se vor putea mai uşor găsi locuri de muncă, iar pe de altă parte, românii vor avea ocazia să poată mai uşor să intre într-un contract de muncă fie pe durată nedeterminată, fie pe durată determinată. Deci flexibilizăm, pe de o parte, forţa de muncă, dar şi înăsprim sancţiunile pentru cei care, după această flexibilizare, ar mai utiliza munca la negru. Pentru că un om care munceşte la negru este un om care are în pericol pensia lui, evident, salariul lui, care este mult mai mic, este în pericol sănătatea lui, este în pericol, practic, întreaga lui familie. De aceea, locul de muncă reprezintă cea mai bună formă de protecţie socială şi am înăsprit sancţiunile pentru cei care vor continua să lucreze la negru după această modificare din Codul Muncii, pentru că, pe de o parte, dai angajatorului mai multă flexibilitate, dar îl protejezi şi pe salariat...
Ramona Avramescu: Şi cum aţi înăsprit aceste sancţiuni? Cât de mari vor ajunge ele?
Emil Boc: Am triplat amenzile pentru cei care lucrează cu muncă la negru şi am detaliat prevederea sancţiunii penale pentru cei care, peste un anumit număr de angajaţi la negru, ar utiliza această formă ilegală, mergând cu amendă penală sau închisoare de la 1 la 2 ani. Cu alte cuvinte, încercăm să păstrăm un echilibru între flexibilizare, dar şi de sancţionare a acelora care nu ar respecta legea, pentru că nu-i dorim să-i lăsăm pe salariaţi pradă în faţa abuzului, dacă nu am întări aceste sancţiuni care vizează munca la negru, concomitent cu întărirea locului şi rolului inspecţiei muncii ca organ fundamental de a-i proteja pe salariaţi. Dar facem precizarea că nici cel care munceşte la negru nu va mai fi liniştit, pentru că şi pentru el este o sancţiune mai mică, este adevărat, cu amendă, dar nici pentru el nu va mai fi forma de a fi încurajat să muncească la negru. De ce vrem să eliminăm munca la negru? Pentru că, pe de o parte, am spus, el nu este protejat, nici în privinţa contribuţiei la sănătate, nici în privinţa contribuţiei la şomaj, nici în privinţa contribuţiei la pensii. În al doilea rând, acel om se duce pe asistenţă socială, şi asta înseamnă că statul trebuie să facă un efort suplimentar din banii tuturor pentru a-i da după aceea un ajutor social, atâta vreme cât el nu figurează cu un venit dat dintr-un contract de muncă. Pe de altă parte, noi avem nevoie de cât mai multe contracte de muncă pentru a avea cât mai mulţi bani la bugetul de stat, pentru a se susţine bugetul de pensii, bugetul de sănătate şi bugetul naţional, pentru că de acolo se plătesc salarii, pensii şi ajutoare sociale, deci se leagă aceste două elemente. Mai multe contracte de muncă, mai multe impozite care se plătesc la stat, mai mulţi bani pentru salarii, pensii şi asistenţă socială. Şi fiecare dintre noi, la rândul nostru, suntem protejaţi, pentru că avem un ajutor de şomaj, dacă ne pierdem, Doamne fereşte, locul de muncă; avem o asigurare de sănătate când mergem la spital şi avem o pensie când ajungem la bătrâneţe. Dacă muncim la negru, toate acestea nu există.
Ramona Avramescu: Mai este posibil, în acest moment, un dialog social pe acest Cod al Muncii, pentru că până acum a părut, aşa, un fel de dialog al surzilor. Tot ceea ce spuneţi dumneavoastră că este bine, sindicatele spun că este rău, Şi invers. Mai aveţi vreo şansă de a discuta cu sindicatele?
Emil Boc: Eu nu aş fi chiar aşa de categoric, pentru că am avut, eu, personal, fără întâlnirile ministrului Muncii şi ale echipei de la Ministerul Muncii, trei întâlniri de câte două-trei ore, chiar de patru ore, cu patronatele şi sindicatele şi am căzut de acord asupra multor texte din Codul Muncii. Deci dialogul social a existat şi eu am spus că va exista în permanenţă. Chiar mâine am lansat o invitaţie atât patronatelor, cât şi sindicatelor, de a discuta pe forma Codului Muncii discutată în Guvern, de a culege ultimele puncte de vedere inclusiv de la partenerii sociali şi dialogul va continua şi săptămâna viitoare, în cadrul procedurii parlamentare de asumare a răspunderii. Deci eu n-aş spune că dialogul social s-a întrerupt, cel puţin din punctul nostru de vedere, avem toată deschiderea de a-l continua în permanenţă, pentru că, în ultimă instanţă, eu cred că avem un obiectiv comun, pentru că ce-şi propune acest Cod al Muncii? Foarte simplu. Îşi propune două lucruri: românii să-şi poată găsi mai uşor un loc de muncă, iar angajatorii să-i poată angaja mai uşor pe cei care doresc un loc de muncă. De ce? Pentru că actualul Cod al Muncii, din anul 2003, înainte de intrarea României în UE, înainte de criza care a venit în anul 2009, acest cod nu mai răspunde nevoilor zilei. Când vedeţi..., ai nevoie de un contract de muncă pe perioadă determinată... De exemplu, au apărut proiectele europene, cu o durată de 3-5 ani de zile. Nu poţi să angajezi un om pe perioadă nedeterminată atâta vreme cât tu ai nevoie în mod special doar pe perioada proiectului, 3-5 ani de zile. Codul Muncii spune că maximum doi ani de zile poţi să angajezi o persoană pe durată determinată. Or, tu ai un proiect de 3-5 ani şi nu ştii dacă după terminarea proiectului mai poţi sau nu să-l ţii pe acel om. Acum, noi flexibilizăm, extindem la trei ani de zile durata contractului pe durată determinată şi prin acordul părţilor se mai poate prelungi cu câte un an, până la cinci ani, dacă este nevoie de continuarea în vederea finalizării proiectului. Ca să folosesc acest exemplu, uitaţi, în UE, România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul contractelor de muncă pe durată determinată în ponderea totală a contractelor de muncă; deci, din cele 27 de ţări, România este pe ultimul loc, 1,1% pondere, în timp ce, de exemplu, Polonia are 27% pondere a contractelor de muncă pe durată determinată. Ce înseamnă asta? Că se dă o mai mare flexibilitate în economie relaţiei dintre angajator şi angajat. Vreau să-mi iau a doua slujbă, să mai muncesc câteva ore. Vreau să muncesc la un proiect european pentru doi sau trei ani de zile, alături de o altă slujbă, să am posibilitatea de a mă angaja. Acum, acest lucru este foarte rigid şi de aceea mulţi preferă partea aceasta a muncii la negru, pentru că actualul cadru legal le pune beţe în roate. Flexibilizăm, dar şi întărim sancţiunile, repet, pentru cei care ar utiliza, după această flexibilizare, munca la negru.
Ramona Avramescu: Totuşi, vă reproşează sindicatele, domnule prim-ministru, că acest Cod al Muncii îl avantajează mai degrabă pe angajator, care are în mână pâinea şi cuţitul; aţi introdus nişte prevederi privind stabilirea unor obiective de performanţă şi a unor criterii de evaluare în contractul de muncă. Acestea, spun sindicatele, sunt stabilite unilateral de angajator; angajatorul poate reduce programul de lucru de la cinci zile lucrătoare la patru zile lucrătoare, tot unilateral, cu scăderea salariului şi aşa mai departe.
Emil Boc: Ultimul caz - preferi să mergi în şomaj sau, în cazul în care ai temporar o comandă mai redusă, să-i dai posibilitatea să-şi ajusteze programul. În loc să-l trimiţi pe om în şomaj, mai bine ajustezi programul o lună-două luni de zile până când revine piaţa. Pentru că, ne-a demonstrat criza economică, avem nevoie de această flexibilitate. Dar să iau pe rând aceste observaţii. În primul rând, aş spune că nu sunt de acord cu afirmaţiile făcute de aceia care susţin că actualul Cod al Muncii propus ar promova sclavagismul sau afectarea vieţii salariatului. Nu. Eu o spun foarte direct şi foarte clar: acest Cod al Muncii răspunde nevoilor vieţii, viaţa care ne cere să muncim şi să fim bine plătiţi. Pentru asta ai nevoie de un cadru legal care să-ţi permită acest lucru. Am dat exemplul cu contractele individuale de muncă pe durată determinată. Acum este posibil doi ani de zile, noi extindem la trei ani de zile de acolo încolo, până la maximum cinci ani de zile, cu câte un an succesiv, numai dacă există acordul lor scris. Dacă nu există acordul scris, nu se poate merge mai departe. Şi uitaţi cum este în Uniunea Europeană: de exemplu, în Italia, în Olanda, în Polonia, în Marea Britanie nu există nici un fel de limită în privinţa duratei maxime a unui singur contract pe durată determinată, poate fi oricât, nu există o limită. În Germania există opt ani ca durată maximă cumulată a contractelor succesive pe durată determinată. În România va fi maximum cinci ani, dar în Germania, repet, este opt ani de zile. În Ungaria este cinci ani de zile durata maximă a contractelor succesive pe durată determinată. Sau, în Polonia, este fără limită, lăsând la îndemâna pieţei să-şi regleze acest element. Acum, al doilea lucru: criterii obiective de performanţă. Este un lucru în avantajul ambelor părţi. De ce spun asta, că este în avantajul ambelor părţi? Atunci când vei fi angajat, prin contractul de muncă se vor putea stabili şi obiectivele de performanţă, adică ce ai de făcut acolo, pentru ce eşti angajat, care îţi este obiectul muncii; şi, doi, cum eşti evaluat pe baza criteriilor stabilite. Dar aceste lucruri se stabilesc de comun acord în cadrul contractului individual de muncă ce se semnează la momentul în care ocupi locul de muncă. Care este mutaţia fundamentală de gândire şi de lucru? Vom pune accent pe performanţa în muncă. Numai aşa vom putea fi competitivi cu cei din Uniunea Europeană sau cu cei din afara Uniunii Europene care muncesc foarte serios. Trebuie să ştim că munca este un lucru serios, nu mergem acolo să bârfim sau să ne facem că muncim. Orele de muncă pe care le avem trebuie să fie dedicate muncii, care să fie evaluată pe bază de criterii de performanţă. Şi acum vin şi spun: dacă fiecare om care va fi angajat îşi va face datoria, legea îl va proteja până în pânzele albe. De ce spun asta? Pentru că acum are un mai mare accent condiţia socială în protecţia unui salariat, adică dacă are un venit mai redus, dacă nu are casă, dacă stă în chirie şi eşti protejat mai puţin dacă eşti performant. Acum spunem: eşti protejat de lege în primul rând dacă îţi faci treaba şi eşti performant. Criteriul social este subsidiar. Ce înseamnă asta? Când vor apărea - noi nu dorim să apară, evident -, dacă apar problemele legate de concedieri colective, primul criteriul este cel legat de performanţă, iar, dacă patronul sau angajatorul, oricare ar fi el, ar dori să săvârşească un act de abuz împotriva ta, să te concedieze abuziv, nu ar putea să o facă pentru că te duci în instanţă cu criteriile de performanţă şi cu criteriile de evaluare şi spui: „eu mi-am făcut datoria, nu poţi să mă dai afară şi legea mă apără cât sunt performant'. Însă, dacă legea pune accent pe alte aspecte, şi nu pe performanţă, atunci evident că nu suntem competitivi nici în raporturile europene. Poate că nu este popular ce spun, pentru că la români munca nu este încă, după părerea mea, valorizată aşa cum ar trebui să fie într-o societate care vrea să aibă prosperitate. Munca nu a prins încă conturul pe care eu mi-aş dori să-l aibă, pentru că fără muncă nu se poate în lumea asta să ai performanţă, nici individuală şi nici colectivă. Actualul Cod al Muncii pune accent pe muncă, o preţuieşte, o apără cu toate mijloacele legale şi să o plătească şi bine. Acesta este scopul.
Ramona Avramescu: Experienţa arată totuşi, domnule prim-ministru, aţi dat poate acele exemple din alte ţări ale UE, dar noi trăim totuşi în România şi, dacă ne uităm la ce se întâmplă pe piaţa muncii, s-a văzut că angajatorii sunt, nu toţi, dar mulţi dintre ei sunt tentaţi adesea să folosească la maximum toate portiţele de scăpare pentru a scăpa de nişte obligaţii pe care le au faţă de angajaţi, fie că nu plătesc contribuţii sociale, fie că îi angajează la negru şi aşa mai departe. De ce credeţi că, dintr-o dată..., din acest punct de vedere poate obiecţiile sindicatelor, temerile sindicatelor sunt justificate, de ce credeţi că dintr-o dată angajatorii vor deveni fair-play şi nu vor profita în continuare de aceste înlesniri pe care le oferă legea acum?
Emil Boc: Pentru că v-am spus că punem puşcăria ca alternativă. Deci, dacă în continuare se abuzează, sancţiunea este de natură penală, tocmai pentru a proteja salariatul împotriva eventualelor abuzuri care ar sta la îndemână. Deci am spus: flexibilizăm angajările, flexibilizăm programul de lucru, să poată fi negociat mai uşor, ţinând cont de interesele părţilor, dăm posibilitate la mai multe contracte individuale de muncă pe durată determinată. Dar, dacă şi în aceste condiţii, în care am flexibilizat pentru angajatori, se munceşte în continuare la negru, atunci sancţiunea merge până la această formă dură de natură penală. Am văzut, în contextul a ceea ce menţionaţi dumneavoastră, o discuţie că actualul Cod propus de Guvern ar obliga românii să lucreze 16 ore pe zi, să devină sclavii angajatorilor. Vreau să spun că este fals şi complet neadevărat. De ce spun asta? Avem textul Constituţiei, care a fost, este şi, evident, rămâne în vigoare, care ne spune foarte simplu, la art. 41 alin. 3: durata normală a zilei de lucru este în medie de cel mult opt ore; aşa spune Constituţia, aşa va fi în continuare şi se respectă. Ce se modifică? Vă citez din actualul Cod al Muncii pentru a respinge teza potrivit căreia noul Cod al Muncii ar obliga pe români să muncească nelimitat şi i-ar face sclavii cuiva - este exclus şi nu are argumente o asemenea susţinere. Actualul Cod al Muncii, în art. 109, spune aşa: „pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de opt ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”. Acest lucru rămâne valabil în continuare. Nu se modifică. Tot actualul Cod al Muncii spune aşa: „durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare”. Asta este şi rămâne în continuare valabil. Durata maximă de ore rămâne 48 de ore, adică 40 obişnuit, plus maximum 8 ore suplimentare, ore care sunt plătite, orele suplimentare. Repet, citez din actualul Cod al Muncii. Prin excepţie, spune actualul Cod al Muncii, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă calculate pe o perioadă de referinţă de trei luni calendaristice să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. Noi ce modificăm? Deci actualul Cod al Muncii ne spune: media este de 48 de ore pe săptămână, dar o calculăm la un nivel de trei luni, să calculăm să fie 48 de ore pe săptămână la un interval de trei luni. Acum noi doar mărim intervalul de la trei luni la patru luni şi spunem: media aceasta de 48 de ore pe săptămână să fie calculată la un interval de patru luni.
Ramona Avramescu: De ce aţi mărit acest interval?
Emil Boc: Pentru a da flexibilitate. De exemplu, în construcţii, când vara lucrezi mai mult, că acolo este domeniul, lucrezi zi-lumină; în turism, tot vara, lucrezi mai mult. Să ai posibilitatea ca în relaţia dintre angajator şi angajat să-ţi respecţi timpul de 48 de ore pe săptămână ca medie, numai că media să ţi-o calculezi la un interval de patru luni de zile, care să-ţi acopere o perioadă când poate tu desfăşori o activitate sezonieră. Actualul Cod al Muncii ce spune? Pentru anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii, stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional, se pot negocia perioade de referinţă mai mari de trei luni, dar să nu depăşească 12 luni. Exact asta spunem şi noi în continuare: dacă există acordul părţilor, prin contractul lor colectiv, pot să negocieze 4, 6 sau chiar 12 luni, dar trebuie să fie acordul lor, maximum de până la patru luni se poate stabili de către angajator; peste patru luni, numai dacă prin contractele colective se negociază acest lucru şi părţile sunt de acord. Dar în niciun caz nu trebuie să iasă la nivel media mai mare de 48 de ore pe săptămână, deci nimeni nu obligă pe cineva să lucreze 16 ore pe zi în fiecare zi, aşa cum au încercat unii să spună. Deci asta este o dovadă de flexibilizare, pentru că are anumite domenii - şi am menţionat turismul sau construcţiile - să poată avea o negociere cu privire la timpul de lucru, când ai nevoie de un obiectiv pe care doreşti să-l duci la bun sfârşit. Deci nu se încalcă nici Constituţia, nici reglementările europene. Mai mult decât atât, am auzit un lider de sindicat spunând că această prevedere încalcă Directiva 88 a UE cu privire la timpul de muncă. Fals şi neadevărat, pentru că acea directivă, dacă ar fi aplicată, ar fi mult mai dură decât prevederea propusă de noi în Codul Muncii. Noi propunem timp de odihnă 48 de ore, de regulă sâmbăta şi duminica. Or, directiva europeană recunoaşte numai 35 de ore timp de odihnă, şi nu 48, aşa cum recunoaşte Codul Muncii propus de noi în momentul de faţă. Respectăm toate normativele europene, Constituţia României, doar că lăsăm o mai mare flexibilitate în ocuparea locurilor de muncă.
Ramona Avramescu: Domnule prim-ministru, este suficientă modificarea Codului Muncii pentru stimularea muncii? Pentru că aş vrea să comentaţi puţin o declaraţie a guvernatorului Băncii Naţionale care a spus în această săptămână că esenţială este reducerea poverii fiscale la nivelul companiilor, pentru că de fapt de aici vine munca la negru, şi cei care produc sunt sugrumaţi, spunea Mugur Isărescu, cu taxe de 60%, în proporţie de 60%. E suficientă această modificare sau poate vă gândiţi şi la reducerea acestei fiscalităţi?
Emil Boc: Dacă aţi observat, în momentul când am vorbit de noul acord cu Comisia Europeană şi FMI şi BM, am spus că printre cele mai importante obiective ale noului acord avem şi obiectivul reducerii contribuţiilor de asigurări sociale. Încă de la începutul anului am spus un lucru: economia dă semne bune că merge în direcţia recuperării şi a creşterii economice. Trimestrul IV a fost mai bun decât trimestrul III. Trimestrul I se preconizează a fi mai bun decât trimestrul IV, ceea ce va marca şi oficial ieşirea din recesiune. Încasările sunt mai bune la bugetul de stat, exporturile sunt pe un trend, pe o direcţie foarte bună. Numărul contractelor de muncă de la sfârşitul anului ne-a arătat că suntem pe o direcţie bună şi acum trebuie să facem aceste două lucruri. Ar fi ideal să le facem concomitent, dar, oricum, aşa cum am spus, cel târziu în partea a doua a anului, trebuie să operăm reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Cu cât nu vă pot spune astăzi, dar cu siguranţă această reducere a contribuţiilor sociale va avea loc, ca un semnal direct alături de flexibilizarea pieţei forţei de muncă, de susţinere a mediului de afaceri pentru a crea cât mai multe locuri de muncă cu putinţă. N-am putut să facem până acum. Mi-aş fi dorit să fi putut propune reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, dar n-am putut, atâta vreme cât atât de dezechilibrat a fost bugetul de stat, în sensul că atât de multe cheltuieli aveam de acoperit şi venituri atât de puţine. Am fost nevoiţi anul trecut să luăm măsuri de austeritate, să croim un buget după posibilităţile României. Acum am reuşit acest lucru, s-a stabilizat economia, acum deja putem să ne gândim la pasul acesta al doilea, de a reduce contribuţiile de asigurări sociale, pentru a încuraja crearea cât mai multor locuri de muncă.
Ramona Avramescu: Şi o veţi face cu certitudine anul acesta?
Emil Boc: Cu siguranţă acest lucru se va întâmpla anul acesta, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale. Repet, procentul, de la unul mic la unul mai mare, va fi în funcţie de mersul economiei, dar, repet acest lucru, se va întâmpla pentru că ăsta este mersul firesc. Noi am preluat o ţară cu un buget care avea foarte multe cheltuieli de toate de felurile, sociale şi de altă natură, şi cu venituri foarte mici. Şi atunci a trebuit să echilibrăm. Cum să putem echilibra? Tăind acele cheltuieli care erau exagerate, unele abuzive, altele care nu erau justificate şi acum ne apropiem de un buget relativ echilibrat. Acum, după ce am tăiat aceste cheltuieli, cu costurile sociale pentru români, cărora le mulţumesc pentru înţelegere şi pentru faptul că şi-au dat seama că, indiferent ce ar spune unii sau alţii pe la diverse posturi de televiziune, viaţa este cea care ne-a obligat pentru a ne salva ca ţară să luăm măsuri dure, aspre, şi care ne-au costat pe noi, politicienii. Dar acum, uitaţi, putem să ne uităm cu mai mult optimism la viitor, că nu ne mai pasc pericolele care ne păşteau în 2009 şi în 2010 sau care pândesc alte ţări care n-au luat măsuri de reformă pentru a-şi ajusta deficitele. Pentru că ce înseamnă aia deficit? Consumi mai mult decât produci. Noi acum suntem pe cale de a echilibra încetul cu încetul acest raport şi de a lua banii din împrumut să-i ducem numai la investiţii, care înseamnă locuri de muncă pentru români în perioada următoare. Acest efort a meritat, roadele începem să le culegem anul acesta, 2011, şi în anul următor. 2012, şi din punct de vedere politic, eu cred că cei care au avut curajul să ia măsurile pentru a salva ţara vor fi aceia care vor câştiga în anul următor.
Ramona Avramescu: Sondajele vă contrazic pentru moment. Aş vrea să revenim puţin la...
Emil Boc: Dacă ai guverna o ţară după sondaje în fiecare zi, vă asigur că acea ţară s-ar scufunda, pentru că n-ar lua niciodată măsurile care sunt necesare pentru a salva o ţară, ci pentru a salva un politician sau altul într-un moment. Adevăraţii politicieni iau măsuri care salvează ţara pe termen lung şi culeg, chiar dacă în timp, beneficiile unei asemenea măsuri. Cei care ar guverna doar cu gândul la ziua de astăzi ca să nu scadă în imagine ar duce ţara în prăpastie, vă asigur. Ceea ce s-a întâmplat în 2008 este o dovadă a acestui lucru, că politicienii din 2008 care au fost la guvernare s-au gândit doar la interesul lor electoral de moment, au împrăştiat în dreapta şi în stânga cu pomeni electorale şi au scufundat ţara, au lăsat-o cu un deficit de 5,2% când am avut o creştere de 8% şi cu o criză economică ce era în derulare. Aceea a fost iresponsabilitate, şi politică, şi electorală.
Ramona Avramescu: Aş vrea să revenim la procedura angajării răspunderii. În această situaţie opoziţia are dreptul constituţional să depună o moţiune de cenzură, şi, de altfel, a şi anunţat că o va face. V-aţi făcut calculele, cum staţi în această situaţie?
Emil Boc: Sincer să fiu, nici n-am numărat numărul moţiunilor de cenzură prin care am trecut, dar cred că este guvernul care a avut de-a face cu cele mai multe moţiuni de cenzură de după 1989, aşa încât niciodată nu m-a speriat şi nu mă sperie o moţiune de cenzură, atâta vreme cât ştiu că ceea ce propun este sănătos, este corect cu viaţa românilor şi le va aduce îmbunătăţiri pe termen scurt, mediu şi lung. N-aş face aceste lucruri. Cum şi atunci când am promovat legea pensiilor sau legea educaţiei sau legea salarizării sau alte legi, codurile juridice, am făcut-o pentru că am ştiut că sunt necesare ţării şi vor aduce beneficii. Uitaţi-vă la legea pensiilor. Cât am fost de criticaţi pentru faptul că ne-am asumat răspunderea la un moment dat, că am promovat-o în Parlament, deja se văd roadele. Care sunt roadele? Că ne permitem acum, datorită faptului că am impus o lege corectă, pe baza principiului contributivităţii, să îi sprijinim pe cei care au muncit în grupele I şi II de muncă, adică cei care au muncit mai greu, să primească mai mult la pensie. 1.541.000 de pensionari beneficiază de o medie de 93 de lei începând cu luna ianuarie..., evident că se dă retroactiv, aş vrea să fiu bine înţeles. Această majorare de pensie la grupele I şi II de muncă se dă de la 1 ianuarie, pentru faptul că legea s-a publicat în Monitorul Oficial doar din 29 sau 30 decembrie şi n-a fost posibil în luna ianuarie să se aplice această majorare. Ea se aplică în luna februarie, luna martie, dar, retroactiv, cu banii din luna ianuarie şi înseamnă un efort de 403 milioane de euro. Dacă nu făceam o reformă a pensiilor, n-aveam aceşti bani să îi plătim mai bine pe cei care au muncit mai mult. Erau mai bine plătiţi ca şi venit la pensie cei care beneficiau de legi speciale sau de alte avantaje date de către Parlament prin legi privilegiate. În concluzie, ştiu că este un lucru corect, ştiu că e un lucru poate nepopular să spun că încurajăm munca până la capăt şi punem accent pe ea, sunt conştient că acest Cod al Muncii va înăspri sancţiunile pentru cei care vor dori să lucreze în continuare în ilegalitate, adică să prolifereze munca la negru, dar sunt convins că ea va fi o reformă care, inclusiv la nivel mental, va schimba tot ceea ce este în România în momentul de faţă, cei care muncesc vor fi cu adevărat răsplătiţi şi oamenii îşi vor găsi mai uşor un loc de muncă, pentru că, în ultima instanţă asta este sarcina unui Guvern, să dea posibilităţi oamenilor să aibă cât mai multe locuri de muncă.
Ramona Avramescu: Apropo de moţiunea de cenzură, aş vrea să discutăm puţin situaţia coaliţiei şi un eveniment care s-a întâmplat astăzi. În judeţul Bihor, partenerii dumneavoastră de la UDMR au semnat un protocol de colaborare pe cinci ani, dacă nu mă înşel, cu Uniunea Social-Liberală, cu opoziţia, cu adversarii dumneavoastră politici. Cum vi se pare această situaţie şi cum intenţionaţi să o reglementaţi în interiorul coaliţiei, dacă intenţionaţi?
Emil Boc: Când am luat decizia asumării răspunderii, am făcut-o cu acordul coaliţiei. Nu am luat niciodată o decizie până când nu m-am consultat cu toţi partenerii de coaliţie, PD-L, UDMR, UNPR, grupul minorităţilor naţionale. Pentru mine, partenerii de coaliţie, indiferent de numărul parlamentarilor pe care-l au în această coaliţie, au aceeaşi pondere şi aceeaşi greutate. De fiecare dată m-am consultat şi mă voi consulta pentru orice decizie importantă pe care o luăm, chiar dacă decizia de asumare a răspunderii este o decizie unilaterală a primului-ministru. El ar putea să meargă în Guvern, zice se asumă răspunderea şi se merge mai departe, dar niciodată nu am luat decizii până când nu mi-am consultat partenerii, am ţinut cont de propunerile lor, de părerile lor, am căzut de acord că sunt necesare aceste modificări. În acest moment ne aflăm în această situaţie. La nivelul coaliţiei există acordul politic pentru asumarea răspunderii, la nivel parlamentar am făcut deja o consultare cu toate grupurile parlamentare şi am ţinut şi vom ţine, inclusiv în procesul depunerii de amendamente, cont de observaţiile lor. Deci, din acest punct de vedere, cred că Codul Muncii va trece şi România va avea o nouă legislaţie a muncii într-o perioadă scurtă de timp de aici înainte.
În privinţa acordului care am înţeles că s-a semnat astăzi la Bihor sau este pe cale să se semneze, am avut în această seară o discuţie cu preşedintele Marko Bela. El m-a informat că nu este vorba de nici un fel de schimbare a politicii UDMR-ului cu privire la alianţele la nivel naţional, este o situaţie locală ce ţine de particularităţile existente acolo, le vom discuta în continuare şi în cadrul coaliţiei, dar nu are nici un fel de incidenţă în ceea ce priveşte schimbarea politicii la nivel naţional.
Ramona Avramescu: Aţi anunţat şi dumneavoastră, şi partenerii dumneavoastră de coaliţie că intenţionaţi să semnaţi un protocol de funcţionare a acestei coaliţii. Când îl veţi semna?
Emil Boc: Săptămâna viitoare protocolul va fi semnat, după Congresul UDMR.
Ramona Avramescu: Şi în ce limite se va menţine el? Menţionaţi acolo doar obiective sau aveţi şi reguli de funcţionare a coaliţiei? De exemplu reglementarea unei situaţii de tipul celei de care am vorbit mai devreme.
Emil Boc: Acest protocol este unul de susţinere a actului guvernamental la nivel naţional, adică de susţinere a Guvernului în vedere promovării politicilor care vizează pe de-o parte consolidarea stabilităţii economice, adică am fost la greu împreună, am luat împreună cele mai dureroase măsuri posibile, ca să salvăm ţara şi acum am asigurat stabilitatea macroeconomică. Acum, aceeaşi coaliţie ce îşi propune? Creşterea economică şi resimţirea acestei creşteri economice de către români, inclusiv în buzunar. E obiectivul fundamental al protocolului ca această coaliţie să aibă acum forţa să meargă mai departe, să culeagă roadele economice şi politice ale măsurilor aspre pe care le-am luat tot împreună în anul 2010.
Ramona Avramescu: Şi mai departe până în 2012 sau vreţi să aruncaţi, să faceţi un preambul şi pentru ce se va întâmpla după...?
Emil Boc: Evident că scopul acesta este - ca actuala coaliţie să aibă posibilitatea, prin măsurile pe care le va lua în continuare în 2011 şi în 2012, să pregătească terenul pentru a obţine cu un vot mai mult decât opoziţia în alegerile din 2012 în vederea continuării guvernării. Pentru că eu cred că cei care au avut curajul să facă ceea ce trebuie când a trebuit, trebuie să fie aceia care să aibă prima şansă de a continua, pentru că au demonstrat că pot să facă ceea ce trebuie pentru ţară, chiar dacă nu le-a plăcut acest lucru. Să nu credeţi că a fost o plăcerea pentru mine sau pentru un alt membru al coaliţiei să luăm măsuri de tăiere a unor salarii. Am făcut-o, evident, cu inima îndoită, ştiind că e neplăcut pe termen scurt, dar am ştiut de atunci că aceste măsuri vor avea un caracter temporar şi vom salva ţara, iar după aceea vom intra într-o linie de creştere economică. Altfel riscam să ne ducem în prăpastie cu toţii. Şi cine pierdea? Pierdeau 22 de milioane de români.
Ramona Avramescu: Dar nu vă temeţi că opoziţia va avea o ofertă mai convenabilă pentru partenerii dumneavoastră de la UDMR, în special? Nu s-au ascuns deloc în sensul acesta.
Emil Boc: Nu vreau să-mi laud partenerii de coaliţie. Dar vreau să vă spun că am avut o experienţă extrem de plăcută cu actualii parteneri de coaliţie. Şi cuvântul dat a fost cuvânt respectat. Şi nu au fost lucruri uşoare asupra cărora am bătut palma, care au fost respectate. Şi atunci, dacă am bătut palma şi am fost împreună la greu, nu văd de ce nu am putea fi împreună acum, când lucrurile arată că mergem într-o direcţie mai bună şi suntem pe cale să culegem din roadele muncii noastre din anul 2009 şi din anul 2010.
Ramona Avramescu: Deci nu vă temeţi că stabilitatea coaliţiei ar avea cumva...
Emil Boc: Eu în acest moment nu am o reţinere cu privire la stabilitatea coaliţiei, dimpotrivă, o consider consolidată.
Ramona Avramescu: Nici după Congresul UDMR de la sfârşitul acestei săptămâni?
Emil Boc: Nici după Congresul UDMR nu am nici un fel de reţinere că acest congres al partenerilor de la UDMR ar afecta stabilitatea coaliţiei. Repet, pentru că am avut această încredere în cuvântul dat şi a respectării lui, indiferent de situaţie. Şi cred că acest lucru se va menţine şi în continuare, pentru că împreună avem obiectivele să relansăm economic ţara, mai multe locuri de muncă, să implementăm proiectele europene. Adică ar fi chiar culmea, am muncit doi ani de zile, de la vechea guvernare nu am găsit nimic pe fonduri europene, era un mare zero barat. Acum am reuşit să depunem proiecte, să evaluăm proiectele, să semnăm proiectele, să avem în implementare proiecte de peste zece miliarde de euro ca rod al muncii noastre, ar fi culmea ca acum, după rodul muncii noastre de aproape doi ani de zile, să vină altcineva să culeagă rezultate, să spună 'vedeţi că noi am atras mai multe fonduri europene', când, de fapt, e munca noastră de săptămâni şi de ore nesfârşite de şedinţe şi de simplificări şi de acte legislative pentru a... Chiar azi am avut o discuţie de două ore - cine ştie de treaba asta, puţini ştiu - pentru a putea să aducem câţi mai mulţi bani europeni în ţară, pentru că am pornit, repet, cu un handicap de doi ani de zile care au fost pierduţi şi toată lumea ne raportează, 2007 - 2013, nimeni nu spune că a început din 2009 absorbţia fondurilor europene. Doi ani. România i-a pierdut şi atunci am fost obligaţi să recuperăm acest interval de timp şi ar fi păcat ca acest efort pe care l-am făcut să fie cules de altcineva, şi nu de către noi sau de faptul că...
Ramona Avramescu: Dar nu ar fi, domnule prim-ministru, nu ar fi culmea ca după aceşti doi ani să vă ceară partidul sau preşedintele dumneavoastră să vă daţi la o parte şi să vină un alt prim-ministru care să culeagă roadele acestea despre care vorbim?
Emil Boc: În politică...
Ramona Avramescu: Vi s-ar părea deplasat?
Emil Boc: În politică eşti acolo atâta vreme cât ai susţinere politică - asta e regula guvernării, funcţiile politice nu sunt funcţii pe care le-ai câştigat ca urmare a unor merite profesionale sau a unui concurs. Ele sunt funcţii politice şi este un efort de echipă. Echipa este cea care decide care e cea mai bună formulă pentru a câştiga competiţia viitoare. Iar o asemenea discuţie trebuie refuzată, o discuţie care există şi în partidul pe care îl conduc, care e cea mai bună formulă ca echipa pe care o conduc...
Ramona Avramescu: În ce punct se află această discuţie?
Emil Boc: Ea e în plină derulare. Evident că totul se va finaliza cu congresul PD-L şi va alege noua structură de conducere a partidului nostru. Am fost o echipă, suntem o echipă şi vom fi o echipă, pentru că împreună doar am câştigat toate bătăliile din 2004. Sunt la conducerea partidului din decembrie 2004 şi am câştigat toate bătăliile politice, împreună cu colegii din partid şi în parteneriat cu preşedintele României. Nu văd de ce acum nu am păstra acelaşi parteneriat şi să găsim cea mai bună soluţie pentru partid să meargă mai departe, pentru că în spatele nostru sunt sutele de mii de militanţi ai PD-L care aşteaptă de la noi decizii pentru a avea partidul acolo unde şi-l doresc cu toţii. Iar pentru ţară să ducem România pe creştere economică şi cu cât mai multe locuri de muncă. Astea sunt cele două obiective fundamentale: ţara şi evident partidul să fie acela care să culeagă roadele politice ale creşterii economice din România.
Ramona Avramescu: Spuneaţi că v-aţi asumat - PD-L şi dumneavoastră - scăderea în sondaje, scăderea popularităţii, pentru că aceste măsuri erau necesare. Dumneavoastră personal v-aţi asumat şi această situaţie ca într-un anumit moment partidul să spună: mulţumim, nu mai avem nevoie, ne-ar fi mai bine cu altcineva, dintr-un interes electoral, poate până la urmă legitim.
Emil Boc: Eu ştiu că în politică nu eşti pe viaţă, că nu sunt funcţii pe care să le moşteneşti sau pe care să le deţii pe viaţă.
Ramona Avramescu: Vă referiţi la funcţia de la guvern sau la cea de la partid?
Emil Boc: Orice funcţie politică este trecătoare şi temporară pentru că asta este democraţia. Toţi liderii politici merg, atâta vreme cât pot să dea ce e mai bun, ştafeta se duce mai departe prin alegeri sau prin alte formule care se stabilesc în echipă şi partidul este acela care câştigă. De aceea, acum, obiectivul meu este să finalizăm aceste reforme, pentru că în şirul reformelor statului ultima care a rămas ca importanţă este această reformă a muncii, pentru că reforma justiţiei a fost făcută, reforma educaţiei a fost făcută, reforma pensiilor a fost făcută, reforma salarizării a fost făcută, reforma personalului bugetar a fost făcută, reforma fiscală a fost făcută, avem acum reforma legislaţiei muncii care trebuie să întregească oarecum acest pachet de reforme extrem de important pentru ţară şi care îi vor asigura o evoluţie temeinică pentru viitor.
Ramona Avramescu: Sunteţi de acord cu propunerea care se vehiculează în PD-L, aceea de separare a funcţiei de preşedinte al partidului de funcţia de premier?
Emil Boc: Eu am o părere pe care o să mi-o expun în forurile partidului şi nu aş vrea să mi-o expun la televiziune cu privire la acest aspect şi perioada următoare va fi cadrul în care o să pot să spun şi eu ca, preşedinte al partidului, punctul de vedere cu privire la această soluţie. Recunosc că părerile sunt împărţite în momentul de faţă, inclusiv în partid. Şi trebuie acceptată soluţia care va fi găsită majoritară cu cele mai bune argumente.
Ramona Avramescu: Presupun că nu o să anunţaţi la televiziune, dar măcar aţi luat o decizie: veţi candida sau nu pentru un nou mandat de preşedinte?
Emil Boc: După Consiliul Naţional de Coordonare, în timpul legal de depunere a candidaturilor, voi lua această decizie. Nu am vrut până acum să pun accent pe ceea ce înseamnă viaţa de partid în detrimentul muncii de zi cu zi pentru ce înseamnă soarta României şi a românilor.
Ramona Avramescu: Dar simţiţi că din această cauză aţi scăpat cumva partidul din mână, aşa cum se vorbeşte în partid, şi în presă şi în...
Emil Boc: Nu. Dacă vă veţi uita la evoluţia noastră din 2004 încoace, veţi putea observa că am condus partidul ca o echipă şi nu ca o persoană solitară care ia decizii de unul singur, fără consultarea colegilor. Din 2004 încoace, deciziile pe care le-am luat în partid, bune sau rele, dar s-a demonstrat că au fost bune pentru că am câştigat toate alegerile, au fost luate pe baza consultării partenerilor mei din partid, a colegilor din conducerea partidului. De aceea nu am greşit, pentru că, atunci când asculţi mai multe minţi, ai toate şansele ca decizia să fie mai bună. Cu cât de izolezi şi iei decizii individuale, cu atât rişti uneori să iei decizii greşite. La fel am condus şi guvernul. Întotdeauna am ţinut cont de părerile din coaliţie, de punctele de vedere ale partenerilor, pentru a putea găsi acel numitor comun care să ne ducă înainte, pentru că altfel nu poţi să construieşti dacă pui orgoliul tău în faţa intereselor echipei din care faci parte. La fel şi acum, echipa trebuie să fie aceea care să meargă mai departe.
Ramona Avramescu: Această echipă despre care vorbiţi, de conducerea PD-L, pare să nu mai fie atât de solidă, pare să se fi scindat cumva, după ce Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu au plecat din guvern. În ce relaţii sunteţi acum cu aceşti lideri?
Emil Boc: Sunt în relaţii foarte bune atât cu Adriean Videanu, cât şi cu Vasile Blaga, cu Radu Berceanu, ca de altfel şi cu domnul Theodor Stolojan sau cu Gheorghe Flutur, nucleul de conducere a PD-L. Mă aflu într-o relaţie foarte bună şi sunt convins că, indiferent de competiţia care va fi în acelaşi partid, vom rămâne aceiaşi colegi şi aceiaşi prieteni, pentru că asta dă forţă unui partid: capacitatea de a fi o echipă.
Ramona Avramescu: În această competiţie vă vedeţi făcând parte tot din această echipă sau cumva candidând împotriva ei?
Emil Boc: Haideţi să aşteptăm data Consiliului Naţional de Coordonare, după care voi lua decizii inclusiv pe linia de partid. Acum, repet, atenţia majoră pe care o am este concentrată pe finalizarea acestor reforme despre care am vorbit, în special Codul Muncii, dar şi celelalte măsuri care ţin de accelerarea investiţiilor, de Legea parteneriatului public-privat, de implementarea proiectelor, de absorbţia fondurilor europene, de locurile de muncă... Aici sunt preocupările mele de zi cu zi care ţin de activitatea Executivului. În plan politic, evident, ca orice partid, împreună cu colegii noştri, ne propunem câştigarea următoarelor alegeri. Nu ştiu de ce îi deranjează pe unii sau pe alţii că aud că un partid îşi propune să câştige următoarele alegeri. Ar fi culmea ca un partid să-şi propună să piardă următoarele alegeri. Aş vrea să văd care-i partidul ăla care există pe scena politică. Dar în viaţa guvernamentală, care reprezintă practic munca mea de zi cu zi, este aceasta legată de locurile de muncă, de traiul românilor şi de investiţiile pe care să le aducem din fonduri europene sau cele din bugetul de stat să le implementăm, care, după aia, se regăsesc în salarii, pensii, prestaţii sociale şi alte bonusuri pe care le putem oferi.
Ramona Avramescu: Chiar dacă dumneavoastră spuneţi că sunteţi preocupat mai mult de activitatea guvernului, în partid lucrurile se mişcă în vederea...
Emil Boc: E un partid dinamic, e un partid democrat.
Reporter: Credeţi că e posibilă o scindare a PD-L la acest congres? Se vorbeşte de aripi, de facţiuni, se vorbeşte de apariţia unui nou partid pe scena politică care ar putea atrage o parte din PD-L. Vă temeţi de acest lucru?
Emil Boc: La acest moment eu exclud o asemenea ipoteză şi nici nu cred că ea ar putea să se materializeze sau să se concretizeze, pentru că partidul acesta a rezistat pentru că a fost o echipă. Partidul acesta a câştigat toate bătăliile electorale pentru că au ştiut să facă echipă toţi cei care i-au dorit binele acestui partid. Nu văd acum de ce, după o perioadă grea şi când am stat împreună, când să culegem roadele acestor măsuri ar trebui să ne separăm sau ar trebui să creăm grupuri sau grupuleţe. Forţa acestui partid a rămas şi va rămâne capacitatea lui de a fi unit, indiferent de greutăţile prin care trece. Am această convingere pentru că îl cunosc.
Ramona Avramescu: Şi credeţi că până la urmă se va rămâne în echipă şi se va negocia o soluţie?
Emil Boc: Eu cred că e firesc, când sunt alegeri, să apară competitorii, să apară puncte de vedere diferite. E chiar normal. Cum să vă spun? Ar fi anormal să nu existe puncte de vedere diferite. Dar, în urma dezbaterilor, în urma discuţiilor, în urma conturării unui punct de vedere majoritar, sunt convins că după aceea partidul va rămâne în jurul echipei care va reuşi să-şi impună punctul de vedere şi toţi vor trage la aceeaşi trăsură, pentru că în PD-L avem această regulă: regula celor trei D. Ştiţi bine: dezbatere, cât este necesar; decizie, după aceea, care trebuie să fie respectată până la capăt de către toţi cei care sunt în partid, dar până se ia decizia, evident, că trebuie respectată democraţia; şi ultimul - disciplină, deci după ce ai avut dezbatere, ai avut decizie, ai disciplină. Ea trebuie să fie respectată după aceea, indiferent despre cine este vorba. Şi asta se va întâmpla şi în viitor în PD-L.
Ramona Avramescu: Dumneavoastră ce rol vă vedeţi jucând în PD-L, după congres? Şi nu mă refer neapărat la funcţii, că înţeleg că nu vreţi să faceţi anunţul la televiziune.
Emil Boc: Va depinde evident de decizia pe care o voi lua după deschiderea competiţiei oficiale în partid, va depinde şi locul şi rolul acesta. Dar n-am fost niciodată un om care să mă leg de vreo funcţie sau care să aspir cu o dorinţă nemărginită la o anumită poziţie. Voi vedea exact care este cea mai bună poziţie, după ce voi declanşa competiţia internă în urma CNC.
Ramona Avramescu: Şi veţi urma întocmai ce va decide partidul dumneavoastră, aşa cum aţi făcut-o în...
Emil Boc: Până la urmă, partidul e cel care decide în toate aceste structuri. Nu poţi să vii să-ţi propui altceva.
Ramona Avramescu: Dar dumneavoastră, care aţi fost tot timpul un soldat loial şi disciplinat al partidului, unde v-a trimis, acolo v-aţi dus, aţi câştigat bătăliile electorale pe care partidul vi le-a cerut să le câştigaţi, nu aţi simţit niciodată că şi partidul vă datorează ceva, nu v-aţi simţit niciodată cumva sacrificat, folosit?
Emil Boc: Ştiţi cum e vorba aceea: "Nu întreba ce a făcut partidul pentru tine, întreabă-te în primul rând ce poţi face tu pentru partid". E valabil şi pentru mine acest lucru. În primul rând, fiecare dintre noi să ne întrebăm ce am făcut noi pentru partid şi acel lucru să predomine, pentru că, repet, poate am spus de prea multe ori cuvântul echipă: dacă nu faci echipă, nu ai performanţă în politică şi dacă fiecare judecă doar individual din perspectiva propriului interes, echipa nu va câştiga niciodată. O echipă câştigă dacă reuşeşte să pună interesele acestea mici, personale, în slujba unui interes general. Şi asta e vorba şi cu un guvern: dacă nu vede interesul general, care este salvarea ţării, şi pune doar interesul de imagine al primului-ministru sau al unui ministru să nu facă asta, nu va salva o ţară, o va duce în prăpastie şi am decis să ne sacrificăm din punctul de vedere al imaginii în anul 2010 luând măsurile şi asumându-ne reducerea cheltuielilor pentru a salva ţara, repet, acum rezultatele încep să se vadă şi se vor vedea lună de lună de aici înainte: în creştere economică, în bănişori mai mulţi, fie la bugetari, fie la pensii, în unele alocaţii sociale, dar cu acoperire reală. Că nu mai încurajăm genul ăla de economie bazată pe consum sau pe împrumut, cum era în 2008. Că în 2008 erau motoarele acestea: împrumut-consum şi boom imobiliar. Aceste motoare de creştere artificială economică au dispărut. Acum trebuie să ne bazăm pe productivitate şi pe muncă, singurele care ne dau salarii şi pensii. Asta facem noi acum, şi prin Codul Muncii, şi prin reformele pe care le promovăm: să avem o creştere economică sănătoasă pe termen lung, care să ne dea certitudinea că banii vor fi în buzunar şi nu vor fi din ăia virtuali, pe care azi îi avem şi mâine nu.
Ramona Avramescu: Revenind la partid, sunteţi mulţumit de felul cum a evoluat PD-L în aceşti ani în care dumneavoastră l-aţi condus, de multe ori de la distanţă - fie de la Cluj, fie de la guvern - pentru că, se spune în presă, aţi fost comparat la un moment dat cu Ion Iliescu, "sărac şi cinstit", dar în spatele lui PD-L-ul s-a apropiat foarte mult de imaginea PSD-ului din 2004?
Emil Boc: Cred că aici este profund, eu zic, nedrept ca de PD-L să se lege ştampila corupţiei sau să fim asimilaţi şi identificaţi cu ceea ce a fost PSD-ul în perioada...
Ramona Avramescu: Sunt totuşi doi parlamentari care au...
Emil Boc: Vă răspund la această întrebare, că aveţi dreptate. De ce era PSD-ul pe vremea domnului Năstase şi Iliescu şi poate puţini îşi mai amintesc de ce vremuri erau atunci. Şi n-aveam practic posibilitatea să vorbim, să ne exprimăm şi acum se spune că e dictatură, dar asta e o altă temă. Deci, eu cred că e incorect, asta o spun poate sufleteşte, că mă doare să văd că un partid pe care îl conduc este asimilat cu corupţia, atâta vreme cât noi niciodată, niciodată nu am făcut zid, aşa cum au făcut cei din PSD, în jurul unui demnitar să meargă la Parchet, să-l protejeze...
Ramona Avramescu: N-a fost zid fizic, dar a fost un zid din voturi în parlament.
Emil Boc: Ce e în parlament e o chestiune care ar trebui privită oarecum mai larg, fără să exclud vina PD-L-ului. Nu spun că PD-L-ul a fost curat şi toţi parlamentarii PD-L au pus bilele în urnă pentru a da justiţiei dreptul de a se exprima şi a merge mai departe. Au fost şi de la noi. Deci, eu spun în felul următor, că e nedrept să fie pusă eticheta pe PD-L. De aceea, am propus ca la Consiliul Naţional de Coordonare din 5 martie să adoptăm în statut o regulă foarte clară şi explicită prin care toţi membrii PD-L, împotriva cărora s-a făcut un dosar penal soldat cu trimiterea în judecată prin rechizitoriul Parchetului să fie suspendat de drept din partid. Ca să nu mai existe nici un fel de dubiu. Şi am spus şi am văzut că cineva a preluat o înregistrare trunchiată şi au tăiat din ea, eu am spus în partid următorul lucru: avem nevoie de principii, şi nu de reguli pentru persoane. S-ar putea ca o asemenea regulă să afecteze persoane, dar, dacă ne vom gândi la interesul de persoane, al meu, al cuiva, nu vom câştiga ca şi partid, ci va trebui să impunem principii spunând: partidul este deasupra acestor reguli. Oricine intră sub incidenţa unui dosar penal trebuie să-şi rezolve personal problema, este suspendat pe acea perioadă a trimiterii în judecată şi a soluţionării procesului, după care, dacă iese nevinovat, revine în partid. E o regulă care dacă era poate impusă mai repede avea mai multe beneficii pentru PD-L. Dar nici acum nu este prea târziu.
Ramona Avramescu: Vă mulţumesc pentru prezenţă, domnule prim-ministru.
Emil Boc: Şi eu vă mulţumesc.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 25.02.2011
(sursa: http://www.guv.ro/premierul-emil-boc-a-participat-la-emisiunea-editie-speciala-la-tvr__l1a112446.html)