31 March 2009

O zi, două discursuri, un caraghios


COMUNICAT DE PRESĂ
(31 martie 2009)

Întâlnirea preşedintelui României cu preşedinţii Camerelor de Comerţ din Sistemul Cameral Românesc


Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit marţi, 31 martie a.c., la Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu preşedinţii Camerelor de Comerţ din Sistemul Cameral Românesc.

Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului:

„ Bună ziua,

Bine v-am găsit, felicitări în primul rând pentru că aţi reuşit să daţi o pildă de reorganizarea eficientă a unei structuri naţionale, poate privesc şi autorităţile administraţiei de stat către ce aţi făcut dumneavoastră şi vă urmează cu repeziciune exemplul. Obiectivul şi trebuie să vă spun că a fost iniţiativa Administraţiei Prezidenţiale să avem o discuţie cu camerele de pe întreg teritoriul ţării pentru ca mesajul şi corecta interpretare legată de acordul cu Fondul şi cu Uniunea Europeană să fie preluate direct de la sursă. Ca să nu existe niciun dubiu, îmi asum decizia politică alături de Guvern şi de Banca Naţională ca acest acord să existe. Mulţi au dubii dacă după ce am presat ca acest acord să se facă, nu cumva când mi-o veni bine voi face pasul înapoi să arăt la Guvern şi la Banca Naţională. Nu. Îmi asum această responsabilitate alături de Guvern şi de Banca Naţională. Aş vrea să mai explic un lucru, şi nu o fac pentru presă, ci pentru dumneavoastră, pentru că într-adevăr, şi eu realizez că a fost o prea puternică şi publică implicare a şefului statului în diverse etape de derulare a acestui acord. Nu e nimic anormal. Eu nu am făcut decât să dau curs deciziilor pe care împreună cu ceilalţi 26 de şefi de stat şi de Guvern din Uniunea Europeană le-am luat în decembrie, dar şi la summit-urile informale de după Summit-ul Consiliului European din decembrie. Este absolut clar şi fără dubii că în momentul de faţă implicarea oamenilor politici la vârf, şefi de stat şi de Guvern, în ameliorarea efectelor crizei este crucială.

Sistemul financiar bancar este în dificultate şi singurul sprijin real poate să vină din zona puterii politice. Ca atare, implicarea oricărui şef de stat, a oricărui şef de guvern în prefigurarea evoluţiilor în sistemul financiar bancar al unei ţări este nu o chestiune de bună voinţă, este o obligaţie. Cine stă pasiv şi priveşte la ce se întâmplă îşi asumă responsabilitatea de a nu fi făcut ce trebuie atunci când lucrurile vor sta mai rău. Şi venind acum la acordul cu Fondul. După cum vedeţi, în România nu avem în acest moment o problemă de prăbuşire, de depreciere a sistemului bancar. Ca atare, este evident numai şi prin această realitate că România nu a apelat la o centură de salvare prin acordul cu Fondul, ci la o centură de siguranţă plecând de la ceea ce întrevedem că s-ar putea întâmpla. Obiectivul deciziei politice de a se face acordul cu Fondul şi cu Uniunea Europeană pentru angajarea a aproape 20 de miliarde de euro, a vizat în primul rând prevenirea unui derapaj. Nu vreau să nominalizez ţări, dar sunt state ale Uniunii Europene care au apelat prea târziu la finanţare de la Fond şi de la Uniunea Europeană, ceea ce a făcut ca finanţarea, sosită odată intraţi în derapaj, efectele acestei finanţări să fie consistent diminuate. Văzând lecţia celor care au apelat la Fond prea târziu, decizia noastră a fost să o facem în timp util.
Aş vrea să mai clarificăm un lucru pentru ca destinaţia reală a acestui împrumut să fie foarte clară, mai ales pentru mediul de afaceri. Statul român are datorii de plăţi externe în acest an 1,6 miliarde de euro. Repet, nu e o greşeală, 1,6 miliarde. O datorie infimă faţă de potenţialul României de a rambursa credite angajate pe termen mediu şi lung. Ea de altfel se şi află prinsă în bugetul de stat, partea care revine Guvernului, partea care revine Băncii Naţionale la Banca Naţională. Deci România nu are o problemă de rambursare a datoriilor statului De asemenea, situaţia băncilor din sistemul bancar românesc permitea bugetului de stat să-şi asigure resursa internă în resursa generată de deficitul bugetar şi de datoriile pe termen scurt de pe piaţa internă. Dar efectele ar fi fost cele pe care le-aţi văzut în ianuarie şi februarie, relativă lipsă de lichidităţi şi dobânzi foarte mari. În această situaţie, după toate analizele am ajuns la concluzia că trebuie să scoatem din piaţă un jucător care aspira aproape toate lichidităţile, adică bugetul de stat. Să-i creăm condiţii să-şi asigure sursele necesare finanţării deficitului din alte zone, iar resursa financiară generată de băncile din România să rămână la dispoziţia mediului de afaceri. Tot în această direcţie s-a îndreptat şi componenta cu Fonudul Monetar Internaţional. Cele 12,95 miliarde de la Fond sunt destinate strict rezervei Băncii Naţionale. Niciun cent de aici nu poate fi cheltuit pentru altceva decât pentru consolidarea rezervei BNR. Ceea ce, după ce eliminăm bugetul de pe piaţă, va permite Băncii Naţionale ca treptat să reducă rezervele băncilor comerciale de la procentajul mare de 40 la sută, să pună aceste rezerve treptat la dispoziţia pieţei. Repet, treptat.

Nimeni nu va arunca toţi banii o dată şi în niciun caz nu va fi zero rezerva luată de la băncile comerciale. Un alt element important pe care aş vrea să ştiţi că l-am urmărit prin acest acord a fost şi moneda naţională, crearea condiţiilor ca Banca Naţională într-o politică corelată cu Ministerul Finanţelor să menţină leul la un raport acceptabil. Nici foarte puternic să inhibe exporturile şi să stimuleze importurile, dar nici atât de slab încât să reducă veniturile populaţiei în echivalent euro la valori inacceptabile. Deci aici se va urmări prin politicile monetare şi fiscale un echilibru al interesului general. În sfârşit, este de recunoscut un lucru. Oricât am fi spus că avem rezervele Băncii Naţionale în valoare de 26 sau 27 de miliarde, depinde când se făcea declaraţia despre rezerve, certitudinea rămâne una singură: din această rezervă 12 miliarde, repet, 12 miliarde erau banii băncilor comerciale. Şi atunci găsirea unui optim cu privire la cât se eliberează din aceste garanţii către piaţă, este iarăşi o problemă care a stat în atenţia guvernatorului Băncii Naţionale, a Guvernului atunci când s-a angajat acest lucru. Mi-aş permite o concluzie la ceea ce v-am prezentat până acum. Acest împrumut are o foarte puternică componentă care în mod indirect se răsfrânge în mod pozitiv asupra comunităţii de afaceri. Lichidităţi, pe de o parte, iar pe de altă parte o prognozată scădere a dobânzilor ca urmare a existenţei unui nivel de lichiditate satisfăcător. Eu cred că atunci când oamenii de afaceri se întreabă ce a făcut Guvernul pentru ei sau statul pentru ei trebuie să privească şi la acest angajament, zic eu, curajos al statului român în raport cu FMI şi Uniunea Europeană.

Deci 12,95 miliarde vor fi banii destinaţi Băncii Naţionale pentru consolidarea rezervei, 6 miliarde vor fi bani, 5 de la Uniunea Europeană, un alt miliard de la Banca Mondială care sunt destinaţi Ministerul Finanţelor. Sigur, şi o spun cu deplină asumare a ceea ce spun, niciun euro din banii destinaţi Ministerului Finanţelor nu poate ajunge în salarii şi sporuri. Niciun euro din banii care merg la Banca Naţională nu poate ajunge în salarii sau sporuri. Aceştia sunt bani pentru România. Acordul cu Fondul şi cu Uniunea Europeană nu este un acord cu Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor, deşi ei sunt semnatarii, sau un acord cu Guvernul României. Acordul de 20 de miliarde este un acord cu România pe fondul lui atât practic, cât şi din punct de vedere politic. De aceea acest acord necesită solidaritatea societăţii. Nu se poate pe de o parte criza să genereze şomaj, iar alţii să stea în stradă că vor măriri de salarii. Cei care produc pleacă acasă, iar bugetarii rămân în greve şi îşi continuă discursul că trebuie mărite salariile, discursul legat de angajamente de campanie. Da, în Parlament am spus categoric că îmi asum nerespectarea angajamentelor dinainte de campanie. Deşi nu era treaba mea, trebuia să o facă partidele. Dar nu se poate mai mult. Nu putem trece peste nişte limite care nu au fost generate neapărat de fostul Guvern.

Vreau să fim foarte clari. Foarte mulţi în dezbateri politice încearcă să acrediteze ideea: situaţia i se datorează fostului Guvern. Abordarea corectă este: situaţia economică cu implicaţiile sociale pe care să le vedem se vor accentua, se datorează crizei economie globale. Dar a fost adâncită într-o oarecare măsură de politici ale fostului Guvern, de decizii ale Parlamentului trecut. Însă nu putem pune în spatele Guvernului trecut criza globală. Că aceasta mai lipseşte să vedem la televizor, cum fostul Guvern este vinovat de criza globală. Cum la fel, niciun Guvern al României nu va putea face singur relansarea economică. Vreau să ştiţi abordarea pe care o avem la nivel politic de vârf. România nu se poate relansa singură. Obiectivul nostru este să rămânem într-un stadiu de diminuare, atât cât putem, a efectelor crizei economice globale şi să fim gata ca în momentul în care ţările de care depinde relansarea economică: Statele Unite, Germania, Franţa, Marea Britanie, China, India, Brazilia, îşi vor relua creşterea economică, atunci România să fie pregătită să intre imediat în ritmul de reluare a creşterii economice şi să nu fim o ţară zdrobită din punct de vedere al economiei şi al stării sociale. Acesta este motivul de fond al angajării acestui credit FMI – Uniunea Europeană. Să diminuăm efectele crizei şi să fim gata să ne reluăm creştere atunci când economia globală îşi va relua trend-ul pozitiv. Dacă vreţi o apreciere din acest punct de vedere nu o am, dar vă spun şi eu ce aflu de la specialişti, de la colegi şefi de stat. Şi ceea ce toţi spun este că nimeni nu ştie cât va dura criza. Cei mai optimişti întrezăresc ieşirea din criză către sfârşitul anului 2010. Cum la fel de profesioniste par abordările care spun: discutăm 2014-2015. În momentul de faţă nimeni nu poate da o prognoză corectă.

Dacă îmi permiteţi o observaţie personală, este absolut personală. Nu are nimic comun cu judecăţile de valoare, ci pur şi simplu mi se pare că este corect să vă spun ce gândesc. Mi se pare că modul cum încercăm să relansăm economia la nivel global, băgând sume gigantice de bani în bănci care au portofoliu de active practic trecut în proporţii mari pe pierdere, nu poate fi o soluţie pe termen lung. Putem avea o relansare de un an, doi, trei să începem să ne mişcăm, dar realităţile bancare vor „ţipa” din interiorul băncilor, iar România este una dintre ţările care au trăit această experienţă, cu cele trei recapitalizări ale băncilor sale din anii 90. Până când nu s-a luat măsura curăţării la a treia recapitalizare, curăţării băncilor de activele neperformante, de acele credite care erau pierderi, nicio injecţie de capital nu a folosit nimănui. Spun aceasta ca un om care a condus exact al treilea program, cel care a avut ca obiectiv întâi curăţarea băncilor şi pe urmă recapitalizarea, şi nu invers. În ceea ce ne priveşte, acordul cu Fondul nu este un acord tipic relaţiilor anterioare cu Fondul Monetar Internaţional. Obiectivul acestui acord este accentuarea programelor noastre de convergenţă la Uniunea Europeană, programe care au fost abandonate în ultimii doi ani. Deci nu este o relaţie Fond – România, pe schemele clasice ale Fondului, ci este o relaţie Uniunea Europeană – Fond – România şi are obiectiv principal atingerea obiectivelor de convergenţă. De aceea se şi menţine obiectivul ca în 2014 să intrăm în zona euro. Se menţine obiectivul ca în 2014 România să treacă la euro, la moneda Uniunii Europene.

Anul acesta vom avea un deficit bugetar de 4,6 la sută, acceptat de toate cele trei părţi. De ce s-a ajuns la acest deficit de 4,6 la sută? Pentru că evaluările Fondului, şi aici el era cea mai autorizată instituţie să aibă o evaluare, sunt că România va înregistra o creştere economică negativă de doi la patru la sută, între minus doi şi minus patru. Sigur, dacă privim la prognoza care a stat la baza alcătuirii bugetului de stat, cea a Institutului Naţional de Statistică din decembrie care dădea creştere economică 36 la sută pentru anul 2009, este o discrepanţă mare. Şi totuşi decizia politică care s-a luat a fost să mergem pe cel mai rău scenariu. Şi atunci toate calculele noastre, toate calculele Guvernului şi ale Băncii Naţionale sunt făcute pe o creştere negativă de minus patru procente, deşi nu veţi vedea această cifră în scrisoarea către Fondul Monetar Internaţional. Însă ideea a fost prudenţă şi pentru a fi prudenţi am luat cel mai rău scenariu, rectificarea bugetului de stat se va face plecând de la acest scenariu, cel mai rău. În interiorul acestui scenariu negativ s-a făcut o partajare a suportării diferenţei de la bugetul cu creştere de 2,5 la sută şi deficit de doi la sută din Produsul Intern Brut, la bugetul construit pe cel mai rău scenariu: creştere economică negativă de patru la sută. Şi atunci în negocierile cu Fondul, 2,6 procente au fost mutate în deficit, deci de la minus doi, de la doi, două procente din PIB, cât era deficitul bugetului adoptat de Parlament, s-a trecut la 2,6, dar ne mai trebuia ceva ca să acoperim toată pierderea de venituri în buget şi acel ceva era în zona bugetului. Deci 2,6 procente s-au luat, s-au acceptat a fi trecute în deficit, iar 1,3 procente au trebuit făcute reduceri de cheltuilei în bugetul de stat şi singura zona care se preta la reduceri era zona salariilor, a sporurilor şi a cheltuielilor materiale. Sigur, până la urmă în negocieri de la 1,3 s-a ajuns la 1,1 economii de cheltuieli pe care trebuie să le facă bugetul de stat. Aceste 1,1 procente din Produsul Intern Brut se vor materializa în reducere de cheltuieli prin îngheţarea salariilor bugetarilor şi printr-o trecere treptată la un cuantum total al sporurilor de 30 la sută din salarii. Aceasta va fi limita pe care se vor proiecta sporurile în perioada următoare.

Sigur, aici trebuie discutat de la caz la caz, sunt zone în care trebuie dat un spor de 50 la sută, nu-mi dau seama care sunt acelea, dar pot fi, şi zone în care un spor de 10 la sută este mai mult decât ce se poate justifica, dar trebuie să ajungem pe o medie de 30 la sută a sporurilor în raport cu salariile. În ceea ce priveşte sistemul de pensii, de asemenea, şi ele trebuie menţinute la nivelul la care Guvernul s-a angajat pentru anul acesta. În buget, se vor aloca însă resurse pentru a se creşte salariile mici şi pensiile mici. Aşa este convenit să evoluăm în perioada următoare atât cu Fondul, cât şi cu Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte legislaţia viitoare, una dintre primele legi care trebuie făcută este noua lege a salarizării, noua lege a pensiilor, la acestea Guvernul s-a angajat să le finalizeze până la sfârşitul anului, deci să le aibă şi adoptate pentru ca în 2010 să se intre pe noua lege a salarizării. De asemenea, tot în înţelegerea cu Fondul este reviziurea Codului fiscal pentru diminuarea numărului mare de taxe, multe dintre ele cu costuri de administrare mai mari decât veniturile pe care le aduc bugetului. Şi, extrem de important, legea răspunderii fiscale, în care oricine, de la judecător la parlamentar, este obligat să spună de unde se finanţează tot ce dă prin deciziile lui. Dacă nu ştie de unde, actul nu este valabil.

În felul acesta se încearcă o echilibrare şi o punere sub control a costurilor cu forţa de muncă şi ceea ce domnul preşedinte remarca în discursul domniei sale este absolut adevărat. În România s-a ajuns la situaţia paradoxală în care salariile celor din sectorul privat sunt mult mai mici decât ale bugetarilor. Aici trebuie să venim la o realitate şi eu nu sunt aici să bârfesc sau să atac bugetarii, pentru că nu este atât responsabilitatea lor, cât a oamenilor politici, care pentru a şi-i lua de votanţi au promovat tot soiul de legi speciale, tot soiul de sporuri sectoriale, tot soiul de angajări excesive, extinderi de scheme şi aşa mai departe. Nu cred că ceea ce spune domnul preşedinte se poate întâmpla, o reducere cu 50 la sută a aparatului bugetar. Nici nu ar fi posibilă, nici nu este necesară. Dar în pachetul cu îngheţarea salariilor şi aşezarea sporurilor la un nivel de 30 la sută există şi recomandarea unei reduceri cu 5 la sută a personalului bugetar. Oricum în ceea ce priveşte personalul bugetar, aş trage o concluzie: nu ducem lipsă de salariaţi, ducem lipsă de salariaţi de calitate. Practic calitatea este marea problemă. Şi vă pot spune că una din marile erori ale politicului este că şi-a asumat ceea ce n-a făcut corpul funcţionarilor. Politicul a trebuit întotdeauna să se recunoască a fi vinovat: că nu s-au făcut tragerile, că nu se derulează proiectele, că se întârzie proiectele în timp ce funcţionarii au stat fără nicio responsabilitate şi au lăsat să se transfere totul pe politicieni. Politicianul e om politic, el stabileşte nişte obiective, dar modul cum se realizează revine ca responsabilitate funcţionarilor publici şi nicidecum politicienilor în mod direct.

Este o abordare pe care am avut-o şi la întâlnirea cu cele mai reprezentative organizaţii ale funcţionarilor: funcţionari publici şi funcţionari contractuali; şi mesajul meu către ei a fost să-şi asume responsabilitatea pe care o au ca funcţionari ai statului român, pentru că după cum bine vedeţi la câte un minister se schimbă şi trei miniştri într-o lună, iar funcţionarii rămân acolo, sunt protejaţi de contracte, de statutul lor de funcţionari publici, ei au responsabilitatea continuităţii. Sigur, la fel de exagerată este şi abordarea politicienilor de a schimba până la şefi de birou, uneori, funcţionarii, dar aici sunt gata să intru într-o contradicţie deschisă cu oricine spune că acest lucru este generalizat. Sunt foarte mulţi noi demnitari care îşi păstrează portofoliul de funcţionari pentru că realizează nevoia de a lucra cu ei. Nu acesta este cel mai important lucru – problema funcţionarilor, la discuţia noastră de astăzi, dar am vrut să vă aduc la cunoştinţă şi această abordare pe care o am: responsabilizarea şi responsabilitatea funcţionarilor. Nu miniştrii fac proiecte, nu secretarii de stat fac proiecte, nu miniştrii şi secretarii de stat dau avizele - cele 50-100 de avize care ne trebuie pentru un proiect finanţat de Uniunea Europeană, ci funcţionarii. Iar aici responsabilitatea lor este majoră.

N-aş vrea să extind discuţiile doar vă mai dau ca informaţie faptul că Guvernul este în ultima fază a obţinerii aprobării pentru capitalizarea C.E.C..Vă mai informez că Banca Europeană de Investiţii are la dispoziţia României un miliard de euro care să fie utilizaţi, anual – deci până în 2013 în actualul exerciţiu bugetar al Uniunii, România are alocat de către Banca Europeană de Investiţii, câte un miliard în fiecare an pentru a-i constitui în componenta autohtonă la banii Uniunii Europene. În acelşi timp, Banca Europeană de Investiţii are program separat de finanţare a înteprinderilor mici şi mijlocii, iar cele patru bănci agreate de Banca Europeană de Investiţii pot apela la sume până la o sută, două sute milioane de euro spre a fi puşi la dispoziţia comunităţii de afaceri din România. Mai mult decât atât, dobânzile sunt cele ale Băncii Europene de Investiţii, deci dobânda este controlată, nu este dobânda pieţei din România şi cei care doresc, băncile care doresc să angajeze credite pentru IMM-uri de la Banca Europeană de Investiţii trebuie să accepte dobânda Băncii Europene de Investiţii, dar care este euribor plus unu probabil sau plus doi, comisionul de gestionare a liniei de credit. Mai sunt lucruri de spus, nu aş vrea însă să mă lungesc într-un exagerat de lung discurs, mai bine vă stau la dispoziţie.

Vă mulţumesc mult.”

Departamentul de Comunicare Publică
31 Martie 2009

Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială

31 martie 2009 - Participare la întâlnirea cu preşedinţii Camerelor de Comerţ din Sistemul Cameral Românesc – tema “Acordul cu FMI”

Discursul
preşedintelui României, Traian Băsescu,
susţinut în deschiderea Şedinţei comune a celor două Camere ale Parlamentului României cu prilejul aniversării a 5 ani de la aderarea României la Alianţa Nord Atlantică şi a 60 de ani de existenţă a NATO
(Palatul Parlamentului, 31 martie 2009)

Stimaţi membri ai Parlamentului României,
Doamnelor şi domnilor,

Sunt onorat să mă adresez domniilor voastre în acest moment în care sărbătorim şaizeci de ani de existenţă a NATO , precum şi cinci ani de la momentul în care România a devenit membru de jure al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Ziua de astăzi este o bună ocazie pentru a ne reaminti însemnătatea aderării României la NATO, dar şi rolul pe care ni l-am asumat şi pe care înţelegem să îl ducem la îndeplinire cu responsabilitate. Astăzi, Alianţa Nord - Atlantică reprezintă principalul garant al securităţii României. Apartenenţa la NATO înseamnă pentru România mai mult decât asigurarea unei umbrele de securitate, având, în acelaşi timp, şi o puternică componentă simbolică.

Aderarea la Alianţa Nord Atlantică a marcat o etapă importantă a reintegrării progresive a ţării noastre, după 1989, în familia democraţiilor euroatlantice, a însemnat un proces care a avut ca finalitate integrarea în Uniunea Europeană. Obiectivul aderării la NATO a dat coerenţă şi direcţie administraţiei centrale şi clasei politice româneşti. Într-o vreme când confuzia politică era încă mare şi ne confruntam cu o severă criză economică, deschiderea uşii NATO a contribuit la depăşirea unui moment dificil pentru România. Odată cu semnarea Parteneriatului pentru Pace, în 1994 a început drumul aderării, care a fost accelerat după 1997, datorită realizării primei alternanţe democratice la putere din România. După alegerile din 2000, România şi-a continuat parcursul integrării, astfel încât putem spune că meritele aderării României la NATO pot fi împărţite egal de partidele politice care au guvernat România.

De altfel, România a câştigat un plus de respect pentru că partidele politice nu au politizat raportarea ţării noastre faţă de această organizaţie. Fie că a fost vorba de susţinerea solidară a obiectivului integrării în NATO, fie că este acum vorba de respectarea angajamentelor luate odată cu integrarea efectivă în structurile Alianţei, toate formaţiunile politice parlamentare au privit prezenţa României printre statele NATO ca fiind un obiectiv care ţine de interesul naţional. Putem găsi explicaţia acestei atitudini solidare în ataşamentul României faţă de o organizaţie care încurajează progresul democraţiei în lume, după ce am fost în secolul trecut victima celor două regimuri totalitare: nazismul şi comunismul.

Dacă anul acesta se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea NATO, trebuie să ne reamintim că tot în acest an se împlinesc 70 de ani de la semnarea pactului între cele două totalitarisme, tratatul Ribbentrop-Molotov, pe care istoria l-a condamnat de mult, dar ale cărui consecinţe nu au fost toate depăşite. Experienţa noastră istorică ne învaţă aşadar unde să identificăm interesul naţional în materie de securitate, în materie de aliaţi şi în ceea ce priveşte ameninţările potenţiale.

Doamnelor şi domnilor,
Acum mai bine de un deceniu a fost iniţiat procesul de extindere a NATO, pornind de la o concepţie politică vizionară, şi anume că securitatea statelor aliate se susţine cel mai uşor în momentul în care statelor din vecinătate le sunt sprijinite aspiraţiile pentru valorile fundamentale ale comunităţii euroatlantice. Succesul tranziţiei ţărilor central şi est – europene se datorează, în mare măsură, îndeplinirii criteriilor de aderare la NATO. Aproape că devine imposibil să concepem cum ar arăta în prezent centrul şi estul Europei fără extinderea Alianţei.

O dimensiune importantă care defineşte profilul României ca aliat este cea de ţară aflată la frontiera comunităţii euroatlantice. Este o postură din care dorim să construim punţi de cooperare către statele din proximitatea noastră, conştienţi fiind că securitatea Europei este strâns legată de consolidarea democraţiei şi a stabilităţii în regiunile adiacente NATO şi Uniunii Europene. România se numără printre acele ţări în care sprijinul populaţiei faţă de NATO s-a situat întotdeauna la cote înalte. Efortul poporului român de a proba că România este un participant activ la politica NATO este apreciat la nivelul Alianţei.

Aş dori să mulţumesc cu această ocazie tuturor concetăţenilor români, care au acceptat sacrificiile necesare, contribuind în mod decisiv la aderarea României la NATO. Devenind membri NATO, ne-am angajat să fim mai mult decât consumatori de securitate, ne-am angajat să devenim un furnizor net de securitate. Cu cei 148 de militari care sprijină misiunea NATO din Kosovo şi cu cei 899 de participanţi la misiunea din Afganistan, putem afirma că România contribuie substanţial la efortul comun al Alianţei. Participarea în aceste teatre de operaţiuni a implicat costuri semnificative pentru România, atât financiare cât, mult mai important, costuri umane.

Aş vrea să profit de acest prilej pentru a onora încă o dată militarii români care participă la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România şi să cinstesc memoria celor care şi-au dat viaţa sau au fost răniţi în teatrele de operaţii, în cadrul misiunilor desfăşurate sub egida NATO, Oraganizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi al misiunilor „ de tip coaliţie” cum avem în Irak.

Doamnelor şi domnilor,
În această perioadă, ţara noastră a avut şansa să joace un rol important în adaptarea Alianţei la noile realităţi. Am acţionat în permanenţă pentru promovarea de către România a profilului unui aliat european, susţinător al unei Alianţe solide, capabile să contracareze provocări globale, cu rol fundamental în asigurarea securităţii euroatlantice, bazate pe o relaţie transatlantică puternică şi un parteneriat consolidat cu Uniunea Europeană.

Anul trecut România a avut onoarea de a organiza cel mai mare eveniment din istoria Alianţei, la doar patru ani după ce a devenit membru NATO. Acesta este o dovadă incontestabilă a aportului pe care ţara noastră îl aduce la succesul organizaţiei, cât şi al aprecierii de care se bucură în rândul aliaţilor. Acest Summit NATO a fixat Bucureştiul pe harta lumii transatlantice şi în conştiinţa opiniei publice internaţionale, prin vizibilitatea proiectată asupra României.

Summit-ul NATO de la Bucureşti a marcat un moment deosebit de important în ceea ce priveşte trasarea unei viziuni strategice asupra modului în care Alianţa va continua să îşi îndeplinească scopul pentru care a fost creată acum 60 de ani, şi anume asigurarea securităţii statelor care o compun. Materializarea acestei viziuni implică transformarea Alianţei, incluzând aici atât extinderea spaţiului democraţiei şi stabilităţii, prin acceptarea de noi membri, cât şi îmbunătăţirea capacităţilor operaţionale, pentru a face faţă cu succes misiunilor militare.

Summitul care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, găzduit de Franţa şi Germania, va ilustra, inclusiv prin simbolismul locaţiei, vocaţia NATO de reunificare a Europei. România va continua şi de data aceasta să acţioneze pentru promovarea energică a unei politici active în cadrul Alianţei pentru realizarea păcii şi îndeplinirea obiectivelor NATO. În acelaşi timp, România va duce o politică de susţinere a interesului naţional în interiorul Alianţei. Nu este doar în interesul României să existe o zonă de pace şi de linişte la frontiera de sud-vest, dar este şi în interesul NATO şi al Uniunii Europene ca zona Balcanilor de Vest să fie o zonă care se îndreaptă spre democraţie.

Totodată, faptul că NATO se va reuni anul acesta în oraşul-gazdă a Consiliului Europei este relevant pentru filosofia Alianţei, în care securitatea se fundamentează pe valorile democratice. Din această perspectivă, este important ca apropiatul Summit de la Strasbourg - Kehl să consolideze rolul Alianţei în sprijinirea proceselor de transformare democratică şi integrare în spaţiul euroatlantic. NATO nu reprezintă doar o alianţă militară, ci şi cadrul care susţine comunitatea transatlantică de valori. Resursele şi viziunea aliaţilor de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului de Nord oferă şansa ca NATO să reprezinte, pe scena regională şi pe cea globală, o forţă indispensabilă pentru crearea unei lumi mai bune, stabile şi sigure.

Doamnelor şi domnilor,
Aniversăm zilele acestea şaizeci de ani de la înfiinţarea unei alianţe fundamentate pe principiul solidarităţii şi pe un set de valori comune.

Prin prestaţia sa în cadrul NATO, România s-a afirmat ca un aliat european cu vocaţie trans-atlantică. Este un profil pe care dorim să-l consolidăm, prin contribuţia activă, inclusiv din cadrul Uniunii Europene, la întărirea relaţiei trans-atlantice şi a cooperării între NATO şi Uniunea Europeană. România are obligaţia să manifeste fermitate pentru menţinerea obiectivului general reflectat de Declaraţia de la Bucureşti, axat pe indivizibilitatea securităţii Alianţei, solidaritatea colectivă şi asigurarea unei „arhitecturi cuprinzătoare” pentru un posibil sistem NATO antirachetă, interconectat cu cel american, care să acopere şi să protejeze „întregul teritoriu Aliat”.

În domeniul securităţii energetice, sprijinim de asemenea o abordare orientată spre rezultate, care să dea un nou impuls dialogului şi iniţiativelor pe această linie, conform deciziilor Summit-ului de la Bucureşti. Susţinem promovarea subiectului atât în planul dialogului politico-strategic, cât şi în sensul dezvoltării opţiunilor concrete de asigurare a securităţii infrastructurii energetice critice şi pentru extinderea rolului NATO spre asigurarea securităţii resurselor energetice.

România îşi va continua politica de a fi un membru activ al NATO şi vă asigur că ţara noastră îşi va respecta toate angajamentele asumate, atât în interiorul Alianţei, cât şi în relaţiile bilaterale, că vom continua să contribuim la întărirea securităţii statelor membre NATO şi a statelor Uniunii Europene.

Nu aş dori să închei înainte de a îmi exprima încă o dată recunoştinţa faţă de toţi acei soldaţi români care, prin profesionalismul şi competenţa cu care îşi îndeplinesc misiunile, fac cinste României. Este important ca noi, reprezentanţii statului român, să le dăm siguranţa că le putem oferi resursele necesare pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile. Secolul XXI stă sub semnul persistenţei unora dintre ameninţările tradiţionale dublate de noi ameninţări la adresa securităţii aliate. Rachetele balistice, atacurile informaţionale sau întreruperea fluxului resurselor energetice sunt preocupări ale agendei actuale a Alianţei. Ne este clar că toate aceste probleme nu pot fi rezolvate de niciun stat, de unul singur. Iată de ce NATO devine o structură de cooperare pentru securitate colectivă mai necesară ca niciodată.

Vă mulţumesc.

Departamentul de Comunicare Publică
31 Martie 2009

Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială
31 martie 2009 - Discursul preşedintelui României la Şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului României cu prilejul aniversării a 5 ani de la aderarea României la Alianţa Nord Atlantică şi a 60 de ani de existenţă a NATO


(sursa: http://www.presidency.ro)



30 March 2009

Participarea preşedintelui României la Congresul Extraordinar al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică


Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat duminică, 29 martie a.c., la Palatul Parlamentului, la Congresul Extraordinar al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică. Vă prezentăm alocuţiunea susţinută de şeful statului cu acest prilej:

„Bună dimineaţa! Bine v-am găsit! Înţeleg că în sală sunt funcţionari publici, funcţionari contractuali, în primul rând, din diverse domenii. Erau reclamaţii din partea presei? Cred că este o întâlnire binevenită, mai ales că în momentul de faţă corpul funcţionarilor face obiectul unei atenţii publice deosebite, dar trebuie să recunosc că sunteţi în atenţia mea, pentru că sunt lucruri bune pe care le faceţi, dar şi lucruri care vă pot fi reproşate. Nu am nici un motiv să retractez ceea ce am spus în discursul din Parlament, care a făcut o radiografie a situaţiei actuale a ţării. Iar în acest discurs am avut un spaţiu rezervat funcţionarilor, în ansamblul lor: funcţionari publici şi funcţionari contractuali. În mod egal, i-am vizat pe cei din instituţiile centrale şi pe cei din administraţia locală. Şi reiau, afirmând că, pe ansamblu, în ceea ce priveşte funcţionarii, nu avem o problemă de cantitate, ci o problemă de calitate. Este sigur un lucru care, spus, poate genera controverse. Dar nu sunt eu chiar omul care să se ferească de controverse, dacă tot e să fie, să fie. Şi, când mă refer la calitate, nu vizez fiecare om în parte, ci vizez rezultatul activităţii corpului funcţionarilor în general. Vă este cunoscut faptul că populaţia are sentimentul că nu este servită în instituţiile publice cu promptitudinea cu care ar trebui să fie servită pe de-o parte, aproape uităm traducerea cuvintelor "public servant", şi, pe de altă parte, calitatea serviciilor pe care le oferă funcţionarii este de multe ori dificitară.

Aici însă ar trebui să mergem mai departe de public, să privim la eficienţă. Eficienţa este una dintre modalităţile de a măsura aptitudinile, valoarea funcţionarului. Şi, din acest punct de vedere, de asemenea se pot da cu uşurinţă exemple, plecând de la fondurile europene, dacă vreţi, la activitatea funcţionarilor cu statut special, pentru că sigur nu puteam să nu avem noi ca întotdeauna şi categorii speciale, iar aceste lucruri sunt nişte realităţi care se văd în viaţa de zi cu zi. Din punctul meu de vedere, un stat nu poate funcţiona fără un corp de funcţionari publici şi contractuali, funcţionari ai statului care pe de-o parte să apere interesele instituţiei şi pe de altă parte să fie primii la dispoziţia cetăţeanului. Or, dacă discutăm chiar despre legea funcţionarului public, vedem câte atribuţiuni pe care nu le regăsim nicicum în faptele, în acţiunea funcţionarilor publici. Mă refer la un lucru care, spre exemplu, este de maximă actualitate pentru noi în momentul de faţă; elaborare de proiecte, programe de dezvoltare ş.a.m.d, sunt scrise chiar în lege, elaborare de politici. Noi lăsăm elaborarea politicilor încă la mâna politicienilor, ceea ce este greşit. Politicianul trebuie să beneficieze de capacităţile unui corp de funcţionari care să-i pună la dispoziţie alternative, politicianul doar să decidă. Uitaţi-vă în dezbaterea publică - toată lumea aşteaptă politici de la partide, cărora nu le scrie în lege că au obligaţia să genereze politici, ci dumneavoastră vă scrie în lege, funcţionarilor.

Şi atunci problema este: utilizăm noi, politicienii, corpul funcţionarilor publici, şi aici vin către politicieni; utilizăm noi, politicienii, corpul funcţionarilor publici şi al funcţionarilor contractuali în atribuţiunile pe care legea le stabileşte pentru acest corp de elită al birocraţiei
româneşti sau pur şi simplu ne ignorăm reciproc. Politicienii ignoră atribuţiunile funcţionarului public, iar funcţionarul public îşi ignoră propriile atribuţiuni. Cred că dezbaterea de pe care dumneavoastră o organizaţi este extraordinar de importantă, pentru că de aici, după părerea mea, trebuie să plece un semnal de autoidentificare a dumnevoastră în faţa celor 22 de milioane de români. Cred că a fost foarte inspirată organizarea acestei întruniri, a acestei dezbateri şi cred că trebuie să aveţi grijă ca acest semnal să pornească - acest semnal de asumare a marilor responsabilităţi pentru România.

Dumnevoastră sunteţi corpul de elită care ar trebui să pună la dispoziţia politicianului informaţia şi soluţia. Din păcate, noi bâjbâim. Vin politicienii după o şedinţă de birou permanent naţional făcută lunea şi dau soluţiile care nu au nici un temei, suport, al expertizei funcţionarului public şi emit doar deziderate care de cele mai multe ori nu se întâmplă, nu devin realitate, pentru că nu au fundamentarea profesională dată de corpul de funcţionari, de cei care prin lege trebuie să pună la dispoziţia decidentului politic soluţiile. Nu ştiu dacă acesta vă este obiectivul întâlnirii, nu exclud posibilitatea ca obiectivul întâlnirii de astăzi să fi fost să vă plângeţi pe umăr unul la altul. Vreau să ştiţi că şi eu plâng pe umărul dumneavostră. Puteţi plânge şi dumnevoastră pe al meu, dar daţi acest semnal extrem de important. Sunteţi cei care trebuie să vă asumaţi administraţia şi să vă asumaţi soluţiile şi să vă asumaţi procesul de modernizare a statului. Aveţi obligaţia să fiţi parte activă într-un proces care nu mai începe odată. Noi, toţi, am spus şi ni s-a părut că suntem grozavi că am intrat în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Uniunea Europeană a stabilit nişte criterii minimale ca un stat să poată intra în acest grup de ţări care au aspiraţii şi obiective comune, dar statul nu a intrat performant în Uniunea Europeană. Instituţiile statului au intrat în Uniunea Europeană încă grevate puternic de birocaţie şi ineficienţă şi mai ales grevate de neasumarea de către funcţionari a misiunii lor, a corpului funcţionarilor.

Sigur, nu discutăm despre funcţionarul care este la un ghişeu; discutăm de funcţionarii din spatele ghişeelor şi funcţionarii din spatele decidenţilor politici, cei care ar trebui să creeze politici, ar trebui să stabilească şi să propună decidentului politic obiectivele şi ritmul de realizare a obiectivelor. Acum o să pragmatizez puţin lucrurile, o să vin la o realitate a noastră, de acum, şi trebuie să vă spun că sunteţi singura şansă pentru România. Oamenii politici nu vor putea să facă ceea ce eu vă cer dumnevoastră şi ceea ce ţara are nevoie. Avem o mare problemă - incapacitatea de a trage fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Nu cred că este o misiune mai importantă pentru funcţionarii publici în acest moment. Practic, toată dezvoltarea şi proiecţia pe termen mediu a României depinde de utilizarea acestor fonduri. Ştiţi foarte bine că, incluzând bugetul de anul acesta, avem 5,9 miliarde de euro la dispoziţie până acum, din 2007, 2008 şi 2009, 5,9 miliarde de euro, din care am tras 170 de milioane, spunem 200 de milioane, rotund. Doamnelor şi domnilor, acestă realitate, sigur, poate fi reproşată şi oamenilor politici, dar este în primul rând responsabilitatea dumneavoastră. Ori proiectele zac prea mult până când li se dă drumul, ori proiectele până când să ajungă să fie definitivate aşteaptă prea mult avizele de la funcţionari publici, nu de la politicieni, sau de la funcţionari contractuali; ori proiectele sunt respinse pentru că nu vreau să-mi asum o semnătură finală; ori proiectele sunt aprobate şi sunt greşite - avem această realitate.

Vreau să ştiţi că, dacă România nu reuşeşte în următorii ani să tragă banii, situaţia se agravează, pentru că tot acest acord cu Fondul şi cu Uniunea Europeană a fost conceput pe de o parte să ne dea stabilitate acum, să nu intrăm într-un puternic derapaj economic şi social, iar, pe de altă parte, a fost conceput la rambursare în ideea că vom putea compensa rambursarea banilor împrumutaţi cu intrări echivalente sau aproape echivalente de resursă financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Aici aveţi o misiune extrem de importantă, care trece peste fluctuaţiile la putere a partidelor. Politicienii vin şi pleacă, dumnevoastră rămâneţi. Cred că spiritul responsabilităţii pentru utilizarea acestor fonduri trebuie să domine corpul funcţionarilor publici şi al funcţionarilor contractuali din România, având în vedere că aproape nu există instituţie care să nu fie beneficiară de astfel de fonduri sau gestionară de astfel de fonduri. De aceea m-aş bucura mult dacă ziua de astăzi ar însemna un semnal de asumare a responsabilităţii de către funcţionari. Aş vrea, pentru că sunteţi categoria cea mai vizată de acordul cu FMI, să fiu foarte deschis cu dumnevoastră, în prespectiva a ceea ce urmează.

În acordul cu Fondul s-a stabilit sau singura soluţie - de fapt, n-ar trebui să încep cu mijlocul, ci chiar cu o explicaţie cap-coadă. După cum ştiţi, bugetul a fost conceput iniţial pe o creştere
economică de 2,5 la sută. Punctul de vedere al Fondului, punct de vedere exprimat în urma unei reevaluări a evoluţiei economice în statele Uniunii Europene a fost că vom avea o creştere economică negativă, de minus patru la sută din PIB. Asta a însemnat că... Şi guvernul a acceptat această variantă. Vă spun şi care a fost logica. Exista tentaţia negocierii, hai că nu e minus patru, hai să punem minus doi. Decizia politică ce s-a luat a fost să ne pregătim pentru ce-i mai rău, şi atunci s-a acceptat evaluarea de creştere economică negativă de patru procente a PIB. Aceasta implică în mod automat o reducere a veniturilor bugetului de stat, corespunzătoare deprecierii de la plus 2,5 la sută, creştere economică, la minus patru, deci 6,5 la sută diferenţă între evaluarea iniţială a bugetului şi noua proiecţie bugetară. Negocierea cu Fondul a fost în altă zonă, în zona asumării acestui deficit al bugetului, de la plus 2,5 la minus patru, şi în negociere s-a stabilit ca plăţile din bugetul de stat să-şi asume 1,1 la sută reducere, iar instituţiile financiare să accepte 2,6 la sută transferat în deficitul bugetar, care creşte de la doi la 4,6. Eu cred că a fost o distribuţie fair a proiecţiei de nerealizare a bugetului, pentru că trebuie să fie şi efortul naţional, că acea diferenţă o acoperim din împrumut la deficit. 1,1 reducere de cheltuieli de asemenea nu poate afecta investiţiile. Şi atunci rămân zona salarială şi cheltuielile materiale ale instituţiilor publice, atât instituţii centrale, cât şi administraţii locale.

Cum se poate materializa această reducere de cheltuieli? În două zone. O dată îngheţarea salariilor funcţionarilor publici şi contractuali şi, în timp, deci gradat, nu peste noapte, o aşezare a sporurilor la 30 la sută din salariu, totalul sporurilor, bineînţeles nu se poate aplica liniar, ci va trebui de la categorie la categorie aplicat acest lucru; sau o alternativă: reducerea cu 5 la sută a numărului funcţionarilor existenţi în administraţia centrală şi locală. Sigur, modul cum se vor aplica aceste prevederi ţin de negocierea cu sindicatele, negociere care va trebui făcută şi va trebui făcută inteligent, că nu sunt toate catetgoriile pe care le poţi încadra în 30 la sută adaus ca sporuri, unele pot fi încadrate, altele prin legi, prin Codul Muncii trebuie să obţină mai mult de 30 la sută, şi atunci este o chestiune de apreciere şi de negociere. Ce nu pot fi afectate însă - salariile mici. Salariile mici - va trebui să se găsească formulă să fie uşor ridicate chiar în această perioadă de criză economică; valabil şi pentru sistemul de pensii. Pensiile mici vor continua să crească măcar la nivelul acoperirii inflaţiei. Am vrut să vă spun aceste lucruri ca un semnal şi de asumare, adică nu vreau să spun: uite, băieţii ăia răi au negociat treaba asta, iar eu nu am ştiut nimic şi ce ochi mari fac eu în faţa acestor ştiri. Le-am ştiut, dar au fost singurele soluţii de a realiza acel echilibru între ceea ce produce economia şi exigenţele de salarizare ale unui corp bugetar destul de mare în raport cu cei care generează venituri în bugetul de stat. Şi aici aş vrea să fac o precizare pe care să o ştiţi şi dumneavoastră.

În momentul de faţă, cei circa 3,2 milioane de oameni care produc fie în sfera industrială, fie în zona serviciilor ţin prin taxele pe care le plătesc tot sistemul de plăţi al bugetului de stat, şi pensii, şi salarii în zona bugetară, armată, sănătate, toate cele care provin dintr-o zonă destul de strânsă de producţie. Avem acest dezechilibru în structura socială şi economică a României, va trebui să-l gestionăm aşa cum putem sau cât mai bine, cât mai puţin dureros într-o perioadă de criză economică. Când este creştere, aceste realităţi economice se simt mai puţin. Când se intră în criză economică, ele devin mai usturătoare atunci când trebuie aşezate lucrurile în realitatea lor. Sigur că nimeni nu a vrut criză economică globală, dar trebuie să o trecem şi, aşa cum rugam sindicatele în discuţia pe care am avut-o la Cotroceni după ce s-a finalizat negocierea acordului, avem nevoie de o minimă solidaritate, este un cuvânt pe care noi, românii, l-am cam uitat în ultimii 10, 15 ani, dar cu siguranţă solidaritatea nu poate veni dacă oamenii cărora le cer solidaritate nu primesc explicaţiile de ce li se cere acest lucru. Poate şi din acest motiv am extins puţin explicaţia asupra acestui lucru. Altfel, reverind la speranţă, e întotdeauna neplăcut să fii cel care aduce veştile proaste, dar nici să nu ţi le asumi nu e în regulă. Revenind la speranţă, cred că România şi-a luat măsurile de care avea nevoie pentru ca această criză economică să nu ne dezechilibreze, să nu genereze un derapaj puternic economic şi social; totul este cum vor fi gestionate resursele şi cât de eficient vor fi utilizate.

Se are în vedere nevoia de a se menţine un curs rezonabil, pentru că a menţine un curs rezonabil al leului este cea mai importantă modalitate de a prezerva puterea de cumpărare a salariaţilor. Degeaba s-ar mări cu 50 la sută salariile dacă se duce leul la cinci lei-euro. Deci obiectivul major este prezervarea sau menţinerea unui curs acceptabil al leului în raport cu euro şi cu dolarul, în aşa fel încât derapajele sociale să fie minimalizate. Nu în ultimul rând, extrem de important este ca prin acest împrumut să se creeze condiţii pentru ca economia reală să primească bani şi să genereze un minim de producţie, deşi noi ştim foarte bine că, odată contactate pieţele de export - Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania, principalele noatre pieţe de export- efectele aici se produc aproape instantaneu prin reducerea producţiei sau chiar închiderea fabricilor. Situaţia nu se prefigurează a fi uşoară, dar nici nu suntem într-o situaţie disperată. Avem soluţia să ne menţinem la un nivel rezonabil pe perioada crizei, cu condiţia să fim solidari. În ceea ce priveşte activitatea dumnevoastră, revin şi fac o precizare care nu vreau să semene cu nimic din istorie sau din vorbele celebre ale unor mari politicieni din perioada celui de-al doilea război mondial, dar vreau să ştiţi că eu conştientizez şi aş vrea să conştientizaţi şi dumnevoastră că, mai mult ca niciodată, România este dependentă de performanţa dvs. Mai mult ca niciodată.

Şi mi-aş dori mult să înţelegeţi pe de-o parte acest lucru şi pe de altă parte, dacă îl înţelegeţi, mi-aş dori mult să-l şi materializaţi. Şi, revin, misiunea cea mai importantă pe care o aveţi şi care poate contribui la modernizarea României chiar în perioadă de criză este atragerea fondurilor europene. Atragerea fondurilor europene, utilizarea sumelor uriaşe pe care le avem din credite externe de la Banca Mondială, de la BERD, de la BEI, alături de fondurile europene nerambursabile. Ce vreau să ştiţi - sunt create condiţiile totale ca România să aibă contribuţie minimală din punct de vedere financiar la acea componentă autohtonă care condiţionează utilizarea banilor europeni. Avem anual, repet, anual, garantat un miliard de euro de la Banca Europeană de Investiţii care să substituie contribuţia autohtonă, miliard care
poate fi extins la 1,3 miliarde, dar esenţial este ca aparatul de stat să mişte proiectele, să aibă curajul să semneze, să aibă curajul să dea drumul la lucrări, să avizeze foarte rapid. Aveţi o misiune extraordinară care excede politicul. Vă repet, nu un ministru sau un secretar de stat o să vină să dea avizul pe care trebuie să-l dea funcţionarul. Daţi-l şi mişcaţi lucrurile! Am speranţa că o veţi face şi că o veţi face bine, pentru că, dacă vreţi, puteţi cu siguranţă.

Vă mulţumesc mult!”

Departamentul de Comunicare Publică
29 Martie 2009

(sursa: http://www.presidency.ro)

Activitatea reprezentanţilor români în Parlamentul European


Am preluat informaţia de pe site-ul...
EuroParlamentarii la raport (ianuarie 2008 - februarie 2009)
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: MUNTENIA (Analiza activitatii individuale 2004 - 2008)
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: Regiunea ARDEAL (Analiza activitatii individuale 2004-2008)
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: metodologie si rezultate generale la nivel national
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: situatia statistica la nivel national
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: BANAT-CRISANA-MARAMURES (Analiza activitatii individuale 2004 - 2008)
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: MOLDOVA (Analiza activitatii individuale 2004 - 2008)
download

PARLAMENTARII LA RAPORT: OLTENIA (Analiza activitatii individuale 2004 - 2008)
download

Analiza raspunsurilor - sondajul on-line Busola Politica (7-21 oct) PDF
download

Rectificare la Hotarârea Guvernului nr. 802/2008
download

Constitutia Romaniei, republicata
download

Legea nr.334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale
download

Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului
download

Delimitarea colegiilor uninominale pentru Camera Deputatilor si Senat
download
(sursa: http://www.qvorum.ro)

29 March 2009

Coşmar cu lunetist şi balcon


Uneori viaţa este un coşmar, alteori coşmarul este o transpunere onirică a vieţii reale. Oare suntem în stare să deosebim viaţa de realitate şi realitatea de vis?

Am să povestesc un vis al meu...

Se făcea că auzeam sirene în parcul ce se (mai) întinde în spatele blocului meu. Am ieşit curios afară... dar nu se vedea mare lucru. În schimb a zărit pe blogul de alături un om îmbrăcat în uniformă anti-tero cu ditamai puşcociul în mână. L-am văzut cum îşi îndreaptă ţeava puştii înspre mine şi m-am cutremurat pentru o secundă. Îi simţeam privirea prelungită prin lunetă, o privire ce parcă mă pipăia ca un poliţist din filme să vadă dacă nu am asupra mea arme de foc, arme albe sau alte corpuri contondente... Pentru o clipă m-am gândit... "fără mişcări bruşte!". Niciodată nu poţi cunoaşte ce este în ochiul care clipeşte foarte rar de dincolo de lunetă. Ne studiam unul pe altul, el profesionist, eu amator şi fără aparate optice...

Mi s-a părut că a durat o veşnicie acest moment, simţeam cum sudoarea începe să se prelingă pe frunte şi pe ceafă... Dacă el interpreta această sudoare ca pe un semn al vinovăţiei, dacă degetul aflat pe trăgaci tremura într-un strănut. Ce moarte stupidă ar fi! Nu m-ar deranja moartea, sunt urmaş de dac, moartea m-ar elibera, dar aşa de stupid?!?!



Nu pot ştii cât a durat, poate mai puţin de o secundă, poate câteva minute... În astfel de momente adrenalina dilată timpul, se joacă cu el, îi face noduri, îi face tăieturi, onduleuri... nu mai vorbesc că în vis timpul are cu totul altă valoare.

La un moment dat degetul s-a dezlipit de pe trăgaci pentru a face un arc în aer... uniforma îmi făcea semn să intru în apartament. M-am executat maşinal, încă hipnotizat de licărul lentilei cărămizii. Intrat în casă simţeam cum ochiul vigilent mă urmăreşte prin striurile transperantului.

Abia atunci m-am simţit eliberat de legătura mentală a militarului. Prin mintea mea eliberată se rostogoleau deja articole de legi, prevederi constituţionale...

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viata şi la integritate fizică şi psihică
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Oare dacă nu intram în casă ar fi tras. Dacă aş fi ieşit în mână cu ceva ce seamănă cu o puşcă, o coadă de mătură de exemplu... de unde să ştie exact ce este, doar câmpul vizual era limitat, poate ar fi tras.

ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

Eu nu mă simţeam liber. Asta este libertatea... democraţia?
Este vorba de siguranţa celui care a intrat în trombă şi urlet de sirenă în parc... siguranţa mea. Eu nu am dreptul la un lunetist care să-mi păzească viaţa? VIAŢA MEA!!!!

ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizica are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Încălcasem eu o regulă socială ieşind pe balconul meu... al meu... AL MEU... Acel om în uniformă, despre care ştiam că este de la SPP şi nu un banal terorism doar pentru că îmi acordase atenţie, avea jurisdicţie asupra balconului meu? Îmi putea spune mie că nu am voie să ies pe balconul meu?


ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţa religioasă, contrare convingerilor sale.

LIBERTATEA MEA! Am fost ţintuit de o ţeavă dătătoare de moarte şi eu vorbesc despre libertatea mea.


ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
(2) Proprietatea privata este garantata şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular

Cine m-a ocrotit pe mine? Cine mi-a garantat proprietate? De ce brusc balconul meu nu a mai fost al meu.
Închid ochi şi văd acel gest repetându-se iar şi iar ca o secvenţă de obsesie intrată în buclă.


ARTICOLUL 136 - Proprietatea
(5) Proprietatea privată este inviolabilă

IN VI O LA BI LĂ ! Şi ecoul repetă izbindu-se de lentila cărămizie LA BI LĂ, BI LĂ, LĂ... Ă!
Propietatea mea era labilă, nejustificată, mă simţeam vinovat că realitatea mea este nejustificabilă. Realitatea mea, proprietatea mea... nimic nu era pentru acel om în uniformă.

Uneori se întâmplă ca un coşmar să ia brusc un final neaşteptat. Alteori coşmarul se întâmplă indecis, în mijlocul întâmplări... cândva te trezeşti. Eu nu m-am trezit. Să fi fost oniric tot ce am povestit? Am scris totul pentru a visa că nu am scris nimic sau pentru a mă trezi să văd că am trăit totul...


Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială

COMUNICAT DE PRESĂ
(27 martie 2009)

Întâlnirea preşedintelui României, Traian Băsescu, cu preşedintele Republicii Serbia, Boris Tadić

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit vineri, 27 martie a.c., la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Serbia, Boris Tadić, cu ocazia vizitei de stat pe care o efectuează în România, la invitaţia şefului statului român.

În cadrul vizitei, preşedintele României a avut convorbiri tete-a-tete cu omologul său, la finalul acestora cei doi preşedinţi au susţinut o declaraţie de presă comună în care au prezentat concluziile convorbirilor.

Preşedintele Traian Băsescu a subliniat faptul că, în cadrul discuţiilor cu preşedintele Boris Tadić, au fost abordate subiecte de interes major pentru ambele ţări, inclusiv legate de perspectiva Acordului de Stabilizare şi Asociere al Serbiei cu Uniunea Europeană.

De asemenea, o atenţie deosebită a fost acordată problematicii minorităţilor româneşti şi Bisericii Ortodoxe Române din Serbia. Preşedintele Tadić l-a asigurat pe preşedintele Traian Băsescu că drepturile minorităţii române din Serbia se vor îmbunătăţi şi se vor îndrepta foarte curând către standardele europene rezervate minorităţilor şi, totodată, că problema Bisericii Ortodoxe se va rezolva cât mai curând.

În context, preşedintele României a precizat că pe agenda discuţiilor s-au aflat şi elemente de natură economică: „Am făcut împreună o analiză a modului cum criza financiară şi economică afectează regiunea şi în mod deosebit fiecare din cele două ţări. De asemenea, un subiect discutat a fost cel legat de Dunăre şi de proiectul promovat de România ca în perioada următoare la nivel european să declanşăm discuţii politice legate de unificarea regulamentelor Dunării şi ale Rinului în aşa fel încât calea de navigaţie dintre Marea Nordului şi Marea Neagră, dintre Constanţa şi Rotterdam să poată fi valorificată. Aici fac precizarea că Serbia este o ţară extrem de importantă în acest proiect, având în vedere că este depozitarul Convenţiei Dunării”.

La rândul său, preşedintele Boris Tadić i-a mulţumit şefului statului român pentru primirea călduroasă de la Bucureşti: „Această primire dovedeşte încă o dată prietenia seculară între cele două ţări. Am ajuns la concluzii complet unitare asupra problemelor politice şi economice din zona noastră”.

În cadrul convorbirilor, cei doi omologi au abordat subiectul situaţiei economice globale, cu acest prilej preşedintele Republicii Serbia accentuând importanţa colaborării între ţări pentru depăşirea crizei economice:„Avem experienţe comune şi este bine că am pornit aceste discuţii din timp”.

De asemenea, a fost acordată o atenţie deosebită problemelor strategice, şeful statului sârb sublinind importanţa Portului Constanţa : „Are o deosebită importanţă. Dacă aş putea să spun - Portul Constanţa îl considerăm puţin şi portul nostru. Semnarea protocolului Rhin - Main - Dunăre care să lege ţările de Portul Constanţa în mod regulat este de mare importanţă pentru Serbia, precum şi pentru România”.

Preşedintele Boris Tadić a menţionat că unul dintre obiectivele Serbiei este aderarea la Uniunea Europeană:„Ţara noastră niciodată nu o să renunţe la intrarea în Uniunea Europeană”. În acelaşi timp, preşedintele Tadić a reiterat poziţia sa faţă de independenţa provinciei Kosovo: „Sunt împotriva acceptării independenţei provinciei Kosovo şi ştiţi poziţia mea. Doresc să îi mulţumesc preşedintelui Băsescu şi României întregi pentru că ne susţine şi pe problema Kosovo”.

În încheiere, preşedintele Republicii Serbia a reafirmat importanţa prieteniei dintre cele două state: „Poporul român este un popor prieten. În istoria noastră comună nu există niciun moment de conflict şi acesta este încă un motiv pentru care eu personal, ca preşedinte al Serbiei, mă voi lupta ca aceste drepturi ale minorităţilor române să fie în continuare susţinute pe teritoriul Serbiei”.

Departamentul de Comunicare Publică
27 Martie 2009

(sursa: http://www.presidency.ro)

27 March 2009

Eveniment ICR Viena


https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjj3h25rTbBBNblm6HuEA2w1ZE_uNO_x38GDkVMH8lxdiZgGwZYNn4OKIZ4LPl12RLjTXEwU8zvFQJnzPI7yk0jUJ1kzTS6eRVEkkRY4aZfphdQ1LQaIUKpzoRU8LEeC-_5Zr87DF_QvejV/s1600-r/20+Years+After.JPG
(sursa: http://www.romania-20yearsafter.blogspot.com/, blogul evenimentului)

A fost sau n-a fost?
27.03.2009, Internationales Kongresszentrum Hofburg, Schweizer Hof, Botschafterstiege




ICR Viena a lansat în ianuarie 2009 o linie dedicată de programe pentru a marca 20 de ani de la prăbuşirea comunismului în România. Iniţiativa, singulară în comunitatea reprezentanţelor culturale străine acreditate la Viena, a fost primita excepţional de parteneri, public şi originari din România. “Sunt surprins că tocmai ICR Viena şi nu institutele culturale ale altor state vecine nouă şi-a propus să marcheze anul 1989 printr-o direcţie specială de programe sub motto-ul ROMANIA 20 years after. 1989 a fost din punctual meu de vedere un an foarte complicat pentru România. Dacă ne uităm la proiectele ICR Viena programate pentru acest an, putem înţelege cât de complicată este chestiunea schimbării, a revoluţiei, cum este tratată această chestiune a schimbării chiar şi în prezent. Faptul că tocmai o ţară ca România joacă rolul de deschizător de drumuri în acest an jubiliar, într-o manieră discursivă, reflexivă şi autocritică mi se pare exemplar”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ambasadorul Emil Brix, directorul Direcţiei Politici Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Europene şi Internaţionale al Austriei.
ICR Viena - A fost sau n-a fost?

(sursa: http://www.icr.ro)

Parlamentul European solicită eliminarea vizelor pentru SUA


Într-un raport elaborat de eurodeputatul Francisco José Millán Mon (PPE-DE, Spania) referitor la relaţiile transatlantice, ce urmează a fi dezbătut în 25 martie, se solicită ca "SUA să ridice regimul de vize pentru cele şase state membre UE care nu au fost incluse în programul de scutire de vize şi să trateze toţi cetăţenii UE în mod egal pe baza reciprocităţii depline".

Potrivit raportului, chestiunea eliminării vizelor trebuie să fie pentru Comisia Europeană o prioritate a dialogului cu noul guvern american.

Membrii comisiei parlamentare pentru afaceri externe invită UE şi SUA să dezvolte o strategie comună privind cele şase state din Estul Europei (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus), vizate de Politica europeană de vecinătate, pentru a ajunge la rezultate concrete şi durabile în implementarea noului Parteneriat estic şi în Sinergia Mării Negre.

Având în vedere dinamica actuală, pentru a îmbunătăţi şi a reînnoi cadrul relaţiei transatlantice, deputaţii insistă asupra faptului că Noua Agendă Transatlantică (NAT), care datează din 1995, ar trebui înlocuită cu un nou Acord de Parteneriat Transatlantic, care să ofere relaţiei o bază mai stabilă şi actualizată.

O piaţă transatlantică până în 2015
Pentru realizarea unei pieţe transatlantice unificate până în 2015 trebuie analizate obstacolele existente în calea integrării economice. În acest sens, Comisia Europeană este îndemnată să elaboreze o foaie de parcurs detaliată cu obstacolele existente, care trebuie eliminate în vederea respectării acelei date-ţintă.

Consiliul Economic Transatlantic (CET) reprezintă un important cadru de cooperare macroeconomică între ambii parteneri şi încurajează instituţiile monetare competente să îşi întărească coordonarea.

În special în domenii precum investiţiile, standardele de contabilitate, aspectele de reglementare, siguranţa produselor importate şi aplicarea a drepturilor de proprietate intelectuală, ameliorarea cooperării a avut deja drept rezultat un progres semnificativ care trebuie continuat.

Pieţele serviciilor financiare
Integrarea pieţelor serviciilor financiare, fără o revizuire paralelă a cadrului de reglementare şi a normelor de supraveghere, ar crea dificultăţi autorităţilor în exercitarea unui control eficient. Prin urmare, în raport se susţine adoptarea unor reglementări care să garanteze competiţia, să asigure mai multă transparenţă şi o supraveghere efectivă a produselor, a instituţiilor şi a pieţelor financiare, şi care să creeze modele comune de gestionare a riscului, în conformitate cu acordurile încheiate la reuniunea la vârf a G20 din noiembrie 2008.

Deputaţii europeni solicită îmbunătăţirea cooperării între organismele de supraveghere pentru urmărirea activităţilor instituţiilor financiare transfrontaliere şi evitarea acţiunilor întreprinse de instituţiile financiare cu sediul în jurisdicţii necooperante şi netransparente şi solicită eliminarea paradisurilor fiscale.

Ameninţări globale
Europarlamentarii salută angajamentul ferm asumat de noul preşedinte al SUA privind combaterea schimbărilor climatice. UE şi SUA trebuie să preia iniţiativa şi să ajungă, cu ocazia Conferinţei de la Copenhaga, care urmează să aibă loc în 2009, la un acord ambiţios pentru perioada ulterioară anului 2012, acord la care să fie parte toate ţările care generează volume importante de gaze cu efect de seră, convingându-le să-şi asume obiective obligatorii pe termen mediu şi lung.

Membrii PE solicită UE şi SUA să coopereze mai strâns în sectorul energetic. Pe lista de priorităţi ar trebui să fie înscrise coordonarea eficientă a poziţiilor lor faţă de ţările producătoare şi creşterea diversităţii în materie de aprovizionare, resurse şi transport. Totodată se pledează în favoarea unei cooperări ştiinţifice şi tehnologice mai strânse în domeniul energiei şi al eficienţei energetice.

***

Într-un raport elaborat de eurodeputatul Francisco José Millán Mon (PPE-DE, Spania) referitor la relaţiile transatlantice, se solicită ca "SUA să ridice regimul de vize pentru cele şase state membre UE care nu au fost incluse în programul de scutire de vize şi să trateze toţi cetăţenii UE în mod egal pe baza reciprocităţii depline."

Potrivit raportului, chestiunea eliminării vizelor trebuie să fie pentru Comisia Europeană o prioritate a dialogului cu noul guvern american.

Membrii Parlamentului European invită UE şi SUA să dezvolte o strategie comună privind cele şase state din Estul Europei (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus), vizate de Politica europeană de vecinătate, pentru a ajunge la rezultate concrete şi durabile în implementarea noului Parteneriat estic şi în Sinergia Mării Negre.

Parlamentul European salută cu satisfacţie întâlnirea la nivel înalt ce urmează a avea loc la Praga, la 5 aprilie 2009, între Preşedintele Obama şi cei 27 şefi de state şi de guverne ale UE şi speră că această reuniune va da un puternic impuls consolidării relaţiei transatlantice şi stabilirii unei agende comune.

Nou cadru juridic cu o nouă arhitectură instituţională
Având în vedere dinamica actuală, pentru a îmbunătăţi şi a reînnoi cadrul relaţiei transatlantice, deputaţii insistă asupra faptului că Noua Agendă Transatlantică (NAT), care datează din 1995, ar trebui înlocuită cu un nou Acord Transatlantic de Parteneriat, care să ofere relaţiei o bază mai stabilă şi actualizată.

Noul acord ar trebui să creeze un organ de consultare şi coordonare sistematică la nivel înalt în legătură cu politica externă şi de securitate; se recomandă ca acest organ să fie prezidat, pentru UE, de Înaltul Reprezentant / Vicepreşedintele Comisiei şi, pentru SUA, de Secretarul de Stat şi să se reunească cel puţin odată la trei luni, fără a aduce prejudicii contactelor neoficiale. Acest mecanism ar putea fi denumit Consiliul Politic Transatlantic (CPT).

O piaţă transatlantică până în 2015
Pentru realizarea unei pieţe transatlantice unificate până în 2015 trebuie analizate obstacolele existente în calea integrării economice. În acest sens, Comisia Europeană este îndemnată să elaboreze o foaie de parcurs detaliată cu obstacolele existente, care trebuie eliminate în vederea respectării acelei date-ţintă.

Consiliul Economic Transatlantic (CET) reprezintă un important cadru de cooperare macroeconomică între ambii parteneri şi încurajează instituţiile monetare competente să îşi întărească coordonarea.

În special în domenii precum investiţiile, standardele de contabilitate, aspectele de reglementare, siguranţa produselor importate şi aplicarea a drepturilor de proprietate intelectuală, ameliorarea cooperării a avut deja drept rezultat un progres semnificativ care trebuie continuat.

Pieţele serviciilor financiare
Integrarea pieţelor serviciilor financiare, fără o revizuire paralelă a cadrului de reglementare şi a normelor de supraveghere, ar crea dificultăţi autorităţilor în exercitarea unui control eficient. Prin urmare, în raport se susţine adoptarea unor reglementări care să garanteze competiţia, să asigure mai multă transparenţă şi o supraveghere efectivă a produselor, a instituţiilor şi a pieţelor financiare, şi care să creeze modele comune de gestionare a riscului, în conformitate cu acordurile încheiate la reuniunea la vârf a G20 din noiembrie 2008.

Deputaţii europeni solicită îmbunătăţirea cooperării între organismele de supraveghere pentru urmărirea activităţilor instituţiilor financiare transfrontaliere şi evitarea acţiunilor întreprinse de instituţiile financiare cu sediul în jurisdicţii necooperante şi netransparente şi solicită eliminarea paradisurilor fiscale.

Ameninţări globale
Europarlamentarii salută angajamentul ferm asumat de noul preşedinte al SUA privind combaterea schimbărilor climatice. UE şi SUA trebuie să preia iniţiativa şi să ajungă, cu ocazia Conferinţei de la Copenhaga, care urmează să aibă loc în 2009, la un acord ambiţios pentru perioada ulterioară anului 2012, acord la care să fie parte toate ţările care generează volume importante de gaze cu efect de seră, convingându-le să-şi asume obiective obligatorii pe termen mediu şi lung.

Membrii PE solicită UE şi SUA să coopereze mai strâns în sectorul energetic. Pe lista de priorităţi ar trebui să fie înscrise coordonarea eficientă a poziţiilor lor faţă de ţările producătoare şi creşterea diversităţii în materie de aprovizionare, resurse şi transport. Totodată se pledează în favoarea unei cooperări ştiinţifice şi tehnologice mai strânse în domeniul energiei şi al eficienţei energetice.

Raportul PE a fost adoptat cu 503 voturi pentru, 51 împotrivă şi 10 abţineri.

Intervenţii ale europarlamentarilor din România în cadrul dezbaterii parlamentare
Adrian Severin (PSE)
Statele Unite ale Americii au nevoie de State Unite ale Europei, care să fie puternice. Uniunea Europeană are nevoie de o Uniune Americană puternică. Împreună, Statele Unite şi Uniunea Europeană ar putea reprezenta o garanţie pentru securitatea şi stabilitatea mondială şi ar putea oferi un model pentru ordinea globală.

Acest raport nu vorbeşte numai despre consolidarea relaţiilor transatlantice, ci şi despre echilibrarea acestor relaţii. Există asimetrii între cele două ţărmuri ale Atlanticului care afectează în mod negativ cooperarea transatlantică. De aceea, consolidarea politică a Uniunii Europene este esenţială pentru cooperarea viitoare cu Statele Unite.

Între aceşti doi parteneri obiectiv strategici sunt necesare atât relaţii mai profunde şi mai bine structurate, cât şi o instituţionalizare a relaţiilor. Un parteneriat strategic consolidat şi procesul conducând către acest parteneriat sunt recomandări propuse de raportul pe care îl discutăm astăzi. Urmând aceste linii, ar trebui să ne propunem crearea unui organism transatlantic cu adevărat confederal între UE şi SUA.

În acelaşi timp, consolidarea parteneriatului strategic transatlantic ar trebui să ofere o nouă oportunitate pentru avansarea cooperării cu un al treilea actor politic major al emisferei nordice, şi anume Rusia. Relaţiile UE-SUA nu ar trebui privite ca o alianţă transatlantică dirijată împotriva Rusiei, ci ca un punct de pornire în stabilirea unei formule pentru o cooperare trilaterală în vederea menţinerii securităţii şi stabilităţii globale.

În concluzie, prioritatea noastră nu este aceea de a ne exprima aşteptările de o manieră auto-amăgitoare, ci aceea de a construi pe baza unor presupuneri realiste asupra rezultatelor pe care UE şi SUA le pot produce, în timp ce Uniunea continuă să îşi consolideze capacitatea de a produce aceste rezultate.

Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE)
Ca membri ai Parlamentului European, trebuie să insistăm ca Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii să dezvolte o strategie comună privind cele şase state din estul Europei, respectiv Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, vizate de politica europeană de vecinătate, pentru a ajunge la rezultate concrete şi durabile în implementarea noului parteneriat estic şi în sinergia Mării Negre. Apreciez includerea în raport a amendamentului meu pe această temă şi le mulţumesc colegilor mei pentru susţinerea acestei idei.

De un interes deosebit este, între altele, şi propunerea raportorului de eliminare a vizelor pentru toţi cetăţenii europeni care vor să călătorească în Statele Unite. Toţi cetăţenii europeni trebuie să fie trataţi în mod egal. Este inacceptabil ca o parte dintre cetăţenii Uniunii Europene să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.

Subliniez progresele concrete şi importante realizate în scopul scutirii de vize, ca de exemplu introducerea în România din ianuarie 2009 a noilor paşapoarte biometrice dotate cu cipuri care stochează datele personale ale cetăţenilor, având 50 de elemente de siguranţă, cu 18 mai multe decât paşapoartele actuale, dar consider că paşapoartele biometrice nu trebuie să fie o condiţie eliminatorie pentru intrarea în programul de scutire de vize.

Includerea tuturor statelor Uniunii Europene în programul „Visa Waiver” trebuie să fie o prioritate în dialogul Comisiei Europene cu Statele Unite ale Americii.

Ioan Mircea Paşcu (PSE)
Actuala criză şi provocările comune - pentru Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii - pe care aceasta le creează fac necesară intensificarea cooperării dintre aceşti doi actori internaţionali majori.

Chiar dacă unitatea occidentală ne-a ajutat să ne câştigăm independenţa şi să încheiem Războiul Rece, până la momentul la care ţările noastre au aderat atât la NATO, cât şi la Uniunea Europeană, relaţiile transatlantice nu erau în cea mai bună formă.

Criza prezentă şi provocările comune pe care le creează – deteriorarea mediului de securitate, chestiuni globale precum energia, schimbările climatice, proliferarea nucleară şi noile centre de putere, chestiunile regionale precum Orientul Mijlociu, Afganistan-Pakistan, Iran şi Africa – fac necesară intensificarea cooperării noastre transatlantice.

În acest context, raportul aduce o contribuţie pozitivă prin sugerarea de modalităţi care să instituţionalizeze această relaţie, să abordeze în comun Rusia şi cele şase state est-europene, să obţină o piaţă transatlantică unificată până în 2015, să integreze gradual pieţele noastre financiare şi să extindă programul de exceptare de la viză la toate statele membre UE. Nu putem rata, altfel costul pentru Occident ar fi pierderea iniţiativei în afacerile internaţionale, posibil pentru o lungă perioadă de timp.

Alexandru Nazare (PPE-DE)
Ţinând cont de evoluţiile ultimilor ani în Uniunea Europeană, la nivelul administraţiei americane, cât şi pe plan mondial, acum este momentul să regândim parteneriatul transatlantic şi să îl adaptăm noilor realităţi.

Acest raport coagulează într-un document extrem de util principalele priorităţi ale Europei în relaţia sa cu Statele Unite.

În primul rând, cooperarea în domeniul securităţii trebuie să continue. A venit momentul ca Europa să contribuie mai mult în teatrul din Afganistan, unde se duce un război crucial pentru viitorul regiunii. Aş dori să menţionez de asemenea că ţara mea, România, a acordat asistenţă eforturilor Statelor Unite atât în Irak, cât şi în Afganistan.

În al doilea rând, în dosarul energetic cred că este necesar un efort comun pentru coordonarea eforturilor de cercetare şi identificarea de surse noi nepoluante de energie.

În ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, consider oportună o abordare coerentă între Statele Unite şi Europa, pe de o parte, şi Rusia, pe de alta.

În final, aş vrea să salut propunerile deosebit de constructive de înfiinţare a unor organisme de consultare transatlantice, inclusiv în ceea ce priveşte politica externă şi de securitate.
(sursa: http://www.europarl.europa.eu)

Corina Creţu: Pentru eliminarea vizelor SUA


martie 27, 2009 by corinacretu

In calitate de membru al Delegatiei Parlamentului European pentru Relatiile cu Congresul SUA, am subliniat, in sesiunea plenara de la Strasbourg, cu prilejul dezbaterilor consacrate Raportului privind stadiul relatiilor transatlantice in urma alegerilor din SUA, importanta renuntarii la obligativitatea vizelor SUA pentru toti cetatenii UE, in vederea asigurarii unui regim nediscriminatoriu care va consolida parteneriatul transatlantic. In urma votarii, ieri, a acestui raport, Parlamentul European solicita oficial ridicarea vizelor SUA pentru toate statele UE.


In interventia mea, am aratat ca alegerea presedintelui Barack Obama poate reprezenta inceputul unei noi epoci in relatiile dintre Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana, cu conditia ca ambele parti sa treaca de la bunele intentii si de la declaratiile prietenoase la pasi mai concreti pentru strangerea legaturilor si pentru eficientizarea cooperarii.


Criza economica si contextul geostrategic actual impun o mai mare preocupare pentru imbunatatirea colaborarii transatlantice, intrucat ne confruntam cu provocari comune grave. SUA si UE sunt legate printr-un parteneriat fundamental pentru ambele parti, care acopera toate sferele de activitate, de la schimburile comerciale pana la alianta militara.


In aceste conditii, consider imperios necesara eliminarea ultimelor discriminari ce exista in relatiile SUA-UE. Faptul ca vizele pentru intrarea in SUA sunt inca obligatorii pentru cetatenii din sase state membre ale Uniunii Europene trebuie sa constituie o prioritate a dialogului Comisiei si Parlamentului European cu autoritatile americane, pentru a se ajunge la un tratament egal al tuturor cetatenilor din tarile UE, pe baza reciprocitatii depline. In acest sens, salut includerea in acest raport a solicitarii adresate Statelor Unite de a ridica regimul de vize pentru cele sase tari care nu au fost inca incluse in Programul de scutire de vize.


Ca membra a Delegatiei europarlamentare pentru relatiile cu Congresul SUA, voi pleda in aceasta directie si la conferinta interparlamentara transatlantica programata in aprilie la Praga, cu atat mai mult cu cat eforturile depuse de aceste tari, asa cum este introducerea pasapoartelor biometrice de catre Romania, nu trebuie trecute cu vederea. Precedentele reuniuni ne-au demonstrat importanta dialogului si a prezentarii corecte a situatiei de fapt pentru mai buna intelegere a necesitatii de a nu mai face diferentieri nedrepte intre cetatenii europeni.
(sursa: http://corinacretu.wordpress.com/)
© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.