31 July 2009

Cine spunea că nu se face cercetare în România...


... probabil că a căutat în curtea ministerului Educaţiei această cercetare şi nu acolo unde este, în subordinea Ministerului Turismului.

Ministerul Turismului
Ordin nr. 508 din 02/06/2009 (Ordin 508/2009)
pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Turism - INCDT Bucuresti

Publicat in Monitorul Oficial nr. 529 din 31/07/2009


In temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 324/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, in conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 1.719/2008 privind organizarea si functionarea Ministerului Turismului, cu modificarile ulterioare, avand in vedere referatul de aprobare a bugetului de venituri si cheltuieli al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Turism - INCDT Bucuresti pe anul 2009, avizat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si de Ministerul Finantelor Publice,

ministrul turismului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aproba bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare in Turism - INCDT Bucuresti, din coordonarea Ministerului Turismului, prevazut in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor totale inscrise in bugetul de venituri si cheltuieli prevazut la art. 1 reprezinta limite maxime ce nu pot fi depasite.
(2) In cazul in care in executie se inregistreaza nerealizari ale veniturilor aprobate, Institutul National de Cercetare- Dezvoltare in Turism - INCDT Bucuresti va efectua cheltuieli in functie de realizarea veniturilor, cu incadrarea in indicatorii de eficienta aprobati.
Art. 3. - Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Turism - INCDT Bucuresti din coordonarea Ministerului Turismului va duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
p. Ministrul turismului,
Gheorghe Nastasia,
secretar general


Cam de ce sume vorbim? Cam de două milioane lei noi... o nimica toată.

(sursa: http://www.legestart.ro/Ordin-nr-508-din-2009-(MzM2MjQy).htm)

Eu sunt mulţumit că acest institut înfiinţat din 1971 şi care şi-a dublat cifra de afaceri din 2004 în 2008, există şi există în 2009 aproximativ la aceiaşi parametrii ca în 2008 şi dă o pâine celor peste 20 de angajaţi.

30 July 2009

Cuvântul care îndobitoceşte



REALITATEA.NET - T. Băsescu: Nu putem trece peste criză fără un împrumut - ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET
(sursa: http://www.realitatea.net/audio_692172_t--basescu--nu-putem-trece-peste-criza-fara-un-imprumut---asculta-interviul-complet_473776.html)

Declaraţia de presă a primului-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern



Emil Boc: Voi fi foarte scurt având în vedere că la ora 20.00 vom avea o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional, întâlnire politică a Coaliţiei.
Aş vrea să mă refer la două subiecte.
În primul rând, astăzi am adoptat în Guvern proiectul de lege care vizează ratificarea Acordului de stand-by de împrumut cu FMI. Acest proiect urmează să fie trimis spre aprobare la Parlament. Cu această ocazie, foarte pe scurt, vreau să fac următoarea precizare şi colegul meu, ministrul Finanţelor o să vă detalieze acest subiect.
Este vorba de împrumutul de 13 miliarde de euro pe care România l-a contractat de la FMI, împrumut care, în integralitate, merge la Banca Naţională a României, pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării. Şi, aici, aş vrea ca toţi să înţeleagă un lucru foarte simplu: aceşti bani nu ajung la ministerul Finanţelor sau la vreun ministru al Guvernului României. Aceştia bani nu sunt utilizaţi pentru proiecte de infrastructură, cheltuieli de personal sau altceva. Pur şi simplu, aceşti bani nu sunt văzuţi de către ministerul Finanţelor sau de către Guvernul României. Ei merg doar la BNR, pentru consolidarea rezervelor valutare, astfel încât BNR să poată diminua rezervele minime obligatorii – de la 40% cât sunt acum - spre 3%, când vom ajunge să aderăm la moneda euro pentru a îndeplini această cerinţă.
Cu alte cuvinte, şi returnarea împrumutului îi aparţine BNR. Şi vreau să fiu iarăşi foarte clar: Nici un român nu plăteşte nici un cent, nici leuţ dobândă pentru banii pe care îi returnează BNR la FMI, pentru că tot BNR îi împrumută pentru consolidarea rezervelor valutare ale ţării, în condiţiile în care ei îşi diminuează rezervele minime obligatorii. Au această sumă de bani să compenseze rezervele valutare şi tot ei, evident, în aceste condiţii, returnează banii către FMI.
Tot ceea ce ia Guvernul din cei 20 de miliarde de euro despre care s-a vorbit este suma de 5 miliarde de euro. Aceşti bani vin de la Comisia Europeană în diverse tranşe şi prima tranşă de 1,5 miliarde dec euro a ajuns în România. Mai urmează să primim pe parcursul celor doi ani încă 3,5 miliarde de euro. Aceşti bani sunt utilizaţi de către Guvernul României pentru lucrări de infrastructură, pentru susţinerea deficitului bugetar, potrivit aprobării Parlamentului. Aceşti bani îi returnează, deci, ministerul Finanţelor în doi ani de zile: 5 miliarde de euro.
Restul de 2 miliarde până la 20 sunt bani care au mers la bănci pentru a putea să acorde credite şi care nu reprezintă, repet, o datorie directă a statului român.
De aceea, lămuresc încă o dată toate aceste detalii ca să se ştie. Guvernul României, din tot acest împrumut are acces la 5 miliarde de euro de la Comisia Europeană, din care am primit 1,5 miliarde şi vom primi şi restul.
În privinţa negocierilor şi a acordului cu CE şi FMI, ceea ce este important este că România, până la data de 1 iulie, adică după primul semestru al anului, şi-a respectat angajamentele de natură fiscală şi bugetară aşa cum au fost ele stabilite, iar deficitul bugetar agreat cu Fondul şi Comisia a fost respectat pe primele şase luni ale anului, urmând acum să discutăm în noul context economic datele economice.
Al doilea subiect pe care vreau să îl ating este cel legat de reformele structurale pe care Guvernul trebuie să le realizeze. Am spus încă de prima dată când am ajuns la acest microfon la Palatul Victoria că actualul Guvern al României, care are la bază o Coaliţie extrem de puternică - cel puţin teoretic - în Parlament, dacă nu face reformele structurale care nu au fost făcute în ultimii 20 de ani sau reforme pe care nimeni nu a avut curajul să le facă, acest Guvern nu-şi justifică existenţa.
Am început cu justiţia şi 2 din cele 4 coduri sunt adoptate şi publicate în Monitorul Oficial. Celelalte două sunt în acest moment în dezbatere la Parlament şi urmează ca ele să fie aprobate în perioada următoare. Avem de continuat aceste reforme structurale pe care acest Guvern, repet, s-a angajat că le face. Dacă nu, nu are nici un rost să-şi mai continue activitatea şi aici mă refer la următoarele reforme structurale:
Legea salarizării unice: Am dat termen 14 august forma finală a proiectului de lege trebuie prezentată pe masa Guvernului astfel încât, din acel moment, în orice secundă, să fie pregătit pentru o discuţie cu Parlamentul cu privire la forma de adoptare. Personal, optez pentru angajarea răspunderii. Consider că o asemenea lege atât de importantă cum este cea a salarizării unice nu poate fi adoptată prin alte mijloace decât cu un mijloc instituţional al angajării răspunderii în faţa Parlamentului având în vedere că şi în acordul cu CE şi FMI avem termenul de 30 octombrie pentru adoptarea acestei legi. Or, parcurgerea procedurii în ambele Camere ale Parlamentului ar putea conduce la neîndeplinirea acestui obiectiv.
În al doilea rând, reforma sistemul educaţional. Încă de săptămâna trecută am dat termen, 14 august, ca ministrul educaţiei să prezinte la Guvern, legile educaţiei având ca suport central de analiză, pachetul de legi Miclea, discutat şi prezentat, unul care răspunde nevoilor educaţiei româneşti. Urmând ca în această perioadă ministrul educaţiei să vină cu precizările necesare şi să îl avem pregătit pentru a putea fi angajată răspunderea.
În al treilea rând mă refer la reforma agenţiilor şi a structurilor guvernamentale, proces care a intrat în linie dreaptă. Vreau să vă spun că astăzi am avut, iarăşi, peste două ore de discuţii cu privire la reforma agenţiilor. Pot să vă spun că ceea ce am convenit, punctual pe agenţii dar şi la nivel conceptual ca pentru unele agenţii să aplicăm desfiinţarea prin trecerea lor în structura ministerelor, pentru altele, comasarea unor agenţii într-o formă riguroasă prin preluarea a unei structuri, a două sau trei structuri existente în momentul de faţă. În privinţa altora care vor rămâne fie că sunt cerute de raporturile cu Uniunea Europeană, fie că sunt indispensabile funcţionării statului, acolo vom opera reduceri fie de salarii fie de personal, în funcţie de specific. Vreau să vă spun că există agenţii guvernamentale unde nu se simte nici un fel de criză, în aceste agenţii. Avem agenţii unde salariul conducătorului auto este de 41 de milioane de lei, în agenţii din România. Există încă agenţii unde salariile unor directori, nu mă refer la şeful agenţiei a cărui salariu a fost redus la 48 de milioane de lei vechi, la alţi directori din sistem unde avem salarii de 176 de milioane de lei vechi. Aici, vreau să vă asigur că vom lua acele decizii pentru ca şi aici lucrurile să fie aduse sub control iar salarizarea să fie decentă pe măsura muncii pe care o prestează. E vorba în esenţă de acele agenţii care practic prestează servicii, fiind cu statut de monopol. Nu mai există un alt oficiu, un alt Inspectorat de Stat în Construcţii sau altă Agenţie de Cadastru de exemplu. Sunt singure autorităţi, care pun taxe prin lege, ele le încasează, ele le cheltuiesc. Aici, va trebuie să găsim o formulă şi juriştii lucrează la acest mecanism pentru ca veniturile acestor structuri guvernamentale să se facă venit la bugetul de stat, după care ei să primească pentru plata salariilor, ca toţii ceilalţi bugetari ai statului, salarii corespunzătoare, decente şi care să respecte cadrul legal. Salariile se negociază. Nu există un regim aplicabil printr-o lege naţională, sunt lăsate la nivel de negociere între Consiliul de Administraţie şi conducere şi de aici s-a ajuns la situaţii în care chiar dacă noi am impus anumite măsuri de austeritate, în interiorul unor structuri, acest lucru nu s-a materializat. Vom merge şi aici până la capăt cu o asemenea decizie. Vreau însă să ştiţi că nu este foarte uşor, din punct de vedere legal, pentru că sunt contracte colective de muncă încheiate şi care prevăd o sumedenie de bonusuri, prime şi c are trebuie să fie rediscutate în cadrul legal şi ca toţi, practic, să fie readuşi la un numitor comun al utilizării eficiente a banului public. Pentru aceasta eu, vineri, sâmbătă şi duminică mă voi întâlni punctual cu fiecare ministru care are în subordine structuri şi agenţii şi vom discuta în detaliu fiecare agenţie, fiecare structură pentru a reglementa cadrul legal, evident cu asistenţa Ministerului Finanţelor, a Ministerului de Justiţie, astfel încât pe 14 august să avem finalizat acest proiect de lege care va viza reformarea şi restructurarea tuturor agenţiilor Unele sunt înfiinţate prin hotărârii de guvern, prin ordonanţe de urgenţă, prin ordonanţe simple, altele prin legi. Practic va trebuie să fie un singur act normativ care reglementează funcţionarea şi reorganizarea tuturor acestor agenţii, după care vom lua decizia promovării lui la Parlament. De asemenea pe componenta descentralizării am decis astăzi ca până în data de 15 septembrie, Ministerul Finanţelor, M.A.I împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei să pregătească standardele de cost pentru administraţia publică. Adică ce observăm, că dacă există unele reduceri ale cheltuielilor cu personal la nivel central nu acelaşi lucru s-a întâmplat peste tot în ţară, la foarte multe structuri administrative sau structuri autofinanţate din bugete locale sau şi bugete locale şi finanţare proprie, iar acolo criza încă nu a ajuns şi nu i-a atins cu nici un leuţ. Aici trebuie să stabilim standardul de cost în felul următor: o primărie până la 1.000 de locuitori, ce personal obligatoriu trebuie să aibă, şi pe care statul se obligă să-l plătească. De aici încolo, dacă tu vrei să îţi mai angajezi în plus – am văzut azi că cineva şi-a angajat soacra sau pe nu ştiu cine – îţi angajezi pe banii tăi personali sau, dacă ai resurse suplimentare, foarte bine, dar nu pe banii – repet, ai bugetului de stat sau pe banii publici, în esenţă; primării până la 10.000 de locuitori, până la 20.000 de locuitori, la 50.000, la 100.000, la 300.000 – pentru fiecare vom stabili standardul de cost, adică ceea ce statul consideră că este optim pentru funcţionare şi este absolut necesar să existe. De acolo încolo, cei în cauză trebuie să ia decizia: au resurse suplimentare, evident pot să-şi angajeze, nu au resurse – rămân în ceea ce statul se obligă să asigure ca şi funcţionalitate. Din nefericire, timp de 20 ani, s-a scăpat de sub control acest fenomen, iar astăzi suntem în următoarea situaţie: sunt primării, sunt consilii judeţene care au o lipsă de personal, pentru că au fost decenţi şi nu şi-au angajat în decursul timpului foarte multe persoane, iar acum o duc foarte greu pentru că sunt suspendate funcţiile din administraţia publică. În acest timp sunt alte structuri administrative foarte umflate, şi care se nu justifică să aibă un număr atât de mare. Din din cauza acelora care au fost şi sunt supradimensionaţi, suferă aceia care sunt subdimensionaţi şi ar avea nevoie pentru funcţionarea serviciilor. În primul rând, trebuie utilizat acest echilibru al utilizării corecte a banului public. Evident că acest lucru va fi unul foarte tăios. Nu va fi uşor. Va trezi foarte multe nemulţumiri. Dar acest guvern nu este aici la Palatul Victoria să facă pe plac la toată lumea. Este aici să ia acele decizii pentru România, chiar dacă vor fi mai exigente şi mai dure, dar care vor repune lucrurile în ordine, acolo unde ele au fost scăpate de sub control timp de 20 de ani şi cu brio acele reforme la care nu avut curajul alţii să se apropie şi să ia decizii în acest sens.
Şi ultima decizie, ca până în 1 septembrie să avem prima formă a bugetului de stat pe anul 2010, prezentat în Guvern în primă lectură, astfel încât în luna octombrie să poată fi înaintat spre dezbatere la Parlament potrivit legii. Asta înseamnă să ne respectăm angajamentele legale, potrivit obiectivelor stabilite.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 29.07.2009

(sursa: http://www.guv.ro/declaratia-de-presa-a-primului-ministru-emil-boc-la-finalul-sedintei-de-guvern__l1a106127.html)

Uneori, când mănânci îngheţată sau ceva foarte rece, ai o puternică durere de cap de la răcoarea răspândită în oasele craniului. Cam aşa simt şi eu când aud astfel de discursuri.

29 July 2009

Înregistrările audio-video 1


Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul privind «Campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, Lot II - Difuzare/Publicare» la data de 28 aprilie 2009, prin negociere fără anunţ de participare


Data Detalii
şedinţă
Înregistrarea audio-video Durata Calitate
Real Media Windows Media
1. Jo 09-07-2009 [...] Video Video in format Windows Media 3:12:21 150 kbps 320x240
2. Mi 08-07-2009 [...] Video Video in format Windows Media 2:40:29 150 kbps 320x240

(sursa: http://www.cdep.ro/co/sedinte.video?idc=108&cam=2&an=2009)

28 July 2009

Şedinţa cu valuri de aroganţă politică



http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.ram?rmfile=2009/20090727dep_1.rm

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.ram?rmfile=2009/20090727dep_2.rm

http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.ram?rmfile=2009/20090727dep_3.rm

(Sursa: http://www.cdep.ro/)

Monica Ridzi: PSD este parte a partidului de guvernământ (video minutul 1:16)

REALITATEA.NET - Monica Ridzi: Cred în nevinovăţia mea şi o voi demonstra în faţa instanţei

Doamna ex-ministru Monica Iacob Ridzi a citit un discurs. Dacă vorbea liber, aş fi putut cred că emoţia i-a provocat o eroare de exprimare. Citind după foaie, trebuie să consider fiecare cuvânt gândit şi cântărit foarte bine. Ce a vrut doamna Monica Iacob Ridzi să spună prin... "cu toate că PSD este parte a partidului de guvernământ". Nu înţeleg, PSD face parte din alt partid? Dacă da, din ce partid face parte PSD?

Elena Udrea: Parlamentul ar putea să înfiinţeze o comisie...

REALITATEA.NET - Elena Udrea: Trebuie să verificăm şi activitatea Guvernului liberal

Chiar aşa, de ce nu se înfiinţează comisii pentru toţi, să terminăm o dată acest bâlci în care se gestionează neperformant banii României?

UPDATE:
Declaraţie a Ministrului Turismului, Elena Udrea, în faţa plenului Parlamentului României, 27.07.2009

Am venit astăzi, în faţa dumneavoastră, pentru a vă cere să fiţi de acord cu înfiinţarea Comisiei Parlamentare „Vanghelie”, al cărei scop declarat este acela de a măsura jaluzelele de la Ministerul Turismului. Pentru a ajuta comisia să funcţioneze cât mai eficient, am pregătit pentru membrii comisiei rulete şi abacuri.

Dacă veţi fi de acord cu înfiinţarea acestei comisii astăzi, până la sfârşitul săptămânii am putea clarifica ce se întâmplă la turism, mai ales că, aşa cum am spus, membrii comisiei vor avea la dispoziţie instrumentele necesare cercetării.

Astfel, de săptămâna viitoare, parlamentarii ar putea trece, în comisii, la verificarea cheltuielilor publice şi în alte ministere, cum ar fi cele gestionate de PSD. Dacă vorbim despre modul în care am cheltuit, în acest an, aproximativ 3 milioane de Euro pentru promovarea internă şi externă a destinaţiilor turistice româneşti, vă propun să înfiinţaţi comisii care să cerceteze şi cum au fost angajate următoarele cheltuieli:
- La Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condus de un coleg de la PSD - aproximativ 10 milioane de EURO pe servicii de publicitate constând în îmbunătăţirea strategiei de comunicare şi a identităţii vizuale sau publicitate într-un cotidian central naţional
- La Ministerul Muncii, condus de un ministru PSD - peste 10 milioane de EURO pentru o campanie de publicitate de suport pentru dezvoltarea resurselor umane în zonele rurale
- La Ministerul Mediului, condus de alt coleg de la PSD - aproximativ 3 milioane de EURO pentru campanii radio, TV şi print naţionale
- La Ministerul Administraţiei şi Internelor, condus şi acesta de un ministru PSD - 600.000 de Euro pentru servicii de consultanţă în publicitate

Sper că, până la alegerile prezidenţiale, vom avea rapoarte ale comisiilor parlamentare de la toate ministerele, inclusiv pe perioada gestionării ministerelor de către PNL.
- Astfel, Parlamentul ar putea înfiinţa o comisie de anchetă a lui CRIN ANTONESCU pentru a elucida cum a fost posibil ca, în perioada în care era Ministru al Tineretului şi Sportului, să înstrăineze Ştrandul Tineretului din domeniul public al statului către firma Trigranit, firmă care are în spate un controversat om de afaceri
- O altă comisie de anchetă parlamentară ar putea să lămurească ce a făcut fostul premier atunci când a aflat că Bogdana Balmuş, consilieră a sa şi, în acelaşi timp, membră în Consiliul de conducere al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), vinde prin firma familiei sale, un imobil către ISC cu suma de 12 milioane Euro; imobilul fusese achiziţionat cu 5 săptămâni în urmă la jumătate din preţul de vânzare
- Tot o comisie parlamentară ar trebui să îl ancheteze pe LUDOVIC ORBAN care, în perioada în care era Ministru al Transporturilor, a plătit firmei Romstrade suma de 64 milioane de Euro pentru reparaţia pistei Aeroportului Băneasa, chiar dacă firma se angajase, atunci când câştigase licitaţia, să facă respectivele lucrări pentru 17 milioane de Euro. Aceeaşi comisie ar trebui să lămurească de ce un avocat de casă al PNL a primit de la ministerul condus de Orban un onorariu de 6 milioane de Euro pentru contractul Bechtel
- Nu în ultimul rând, Parlamentul ar trebui să lămurească modul în care fostul Ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cheltuit 14 de milioane de Euro pentru 39 de studii de fezabilitate identice pentru 39 de spitale regionale şi judeţene, dar şi modul în care acesta a cheltuit 240.000 de milioane de Euro pentru programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, din care 40 milioane de Euro au fost costuri operaţionale, printre care se numără şi cele de tipărire şi difuzare a buletinelor de analize, în timp ce campania de informare a populaţiei în cazul gripei porcine se desfăşoară fără costuri pentru stat.

În urmă cu o jumătate de an, mă anagajam să încerc să rezolv problemele unui domeniu de mult abandonat de politicienii din România. Este vorba de turism, domeniu care, împreună cu agricultura, ar putea aduce avantaje competitive ţării noastre în următorii ani, ar putea aduce mulţi bani la bugetul statului şi ar putea crea locuri de muncă pentru oameni disponibilizaţi din alte sectoare ale economiei. M-aţi mandatat atunci, dumneavoastră, Parlamentul României, să mă ocup de promovarea ţării noastre ca destinaţie turistică şi de rezolvarea problemelor de infrastructură din turism, iar eu am luat în serios mandatul pe care mi l-aţi încredinţat şi am trecut la treabă. ”Ce greşeală!”, spun astăzi PNL şi PSD, măcinaţi de interese mărunte, cu parlamentari intraţi în Parlament de pe locurile 2-3, având candidaţi la preşedinţie de locurile 3-4. ”Desfiinţaţi ministerul”, strigă primarul care este, primar PSD care este la putere atunci când îşi pune oameni în poziţii de conducere în instituţiile de stat şi care este în opoziţie atunci când apare la televizor.

În legătură cu modul de cheltuire a banilor publici pentru promovarea României ca destinaţie turistică şi pentru încurajarea consumului de turism intern, nu este nevoie decât să accesaţi site-ul Ministerul Turismului pentru a vedea toate aceste contracte, iar, dacă nu reuşiţi sau nu vă merg calculatoarele ori internetul, sigur că puteţi vota pentru înfiinţarea unei comisii care cu asta să se ocupe.

Dacă deja v-aţi lămurit că probleme de legalitate nu există şi vreţi să verificaţi oportunitatea acţiunilor întreprinse la minister, vă reamintesc că deciziile de oportunitate aparţin ministrului. Cu toate acestea, vă aduc la cunoştinţă că deciziile mele se înscriu în planuri şi strategii aprobate de Guvernul Tăriceanu, şi amintesc:
- Master Planul Turismului Naţional Român 2007-2026, elaborat în 2007 de o echipă a Organizaţiei Mondiale de Turism şi aprobat de Guvernul Tăriceanu
- Hotărârea de Guvern nr. 1726/2006, aprobată de Guvernul Tăriceanu, care cuprinde lista proiectelor de investiţii în infrastructura turistică ale unui număr de 32 de consilii locale şi judeţene, proiecte care se încadrau în subprogramele naţionale de investiţii în turism, aşa cum au fost acestea concepute şi aprobate în 2006 tot de către Guvernul Tăriceanu: „Schi în România”, „Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă”, “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a staţiunilor turistice balneoclimaterice” şi “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor turistice de pe litoralul Mării Negre”.

Oricine îşi poate da seama că asistăm la refacerea majorităţii parlamentare PSD-PNL, responsabilă de cheltuirea a 3,2 miliarde de Euro din Fondul Naţional de Dezvoltare, în ultimele luni ale guvernării Tăriceanu. Aceasta este „Coaliţia 322”, în varianta PSD la putere, PNL în opoziţie.
În ceea ce îi priveşte pe partenerii noştri de guvernare de la PSD, în final, remarc că întreg bugetul Ministerului Turismului, care reprezintă dealtfel 0,06% din PIB, nu este decât a 6-a parte din comisionul despre care presa vremii susţine că ar fi fost încasat de Adrian Năstase pentru vânzarea Petrom.
(sursa: http://www.elenaudrea.ro/blog/declaratie-a-ministrului-turismului-elena-udrea-in-fata-plenului-parlamentului-romaniei.html#comments)

26 July 2009

Dăbuleni, 15 minute de publicitate şi gafa este reparată


Traian Băsescu: "Înţeleg că domnul Geoană, lucrând la Dăbuleni şi fiind şef peste bostănărie, nu peste Senatul României, nu are nicio responsabilitate pentru întârzierea dosarelor în Parlament..." (sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=11303&_PRID=lazi)

Primarul din Dabuleni a initiat o petitie care va trimisa lui Traian Basescu, cetatenii semnatari cerandu-i presedintelui scuze publice pentru ca i-a jignit, numindu-l pe liderul PSD Mircea Geoana "sef peste bostanarie", iar pe cei din Dabuleni "bostanari".

Cetatenii din Dabuleni sunt oameni muncitori, care isi castiga painea in mod cinstit si se simt jigniti de vorbele presedintelui Basescu, sustine primarul PSD de Dabuleni, Niculae Dragoi.

"Nu trebuie numiti bostanari pentru ca muncesc cinstit, iar presedintele are multe alte lucruri de facut pentru tara. Noi cand a fost in Moldova, nu l-am facut cioban", a declarat Niculae Dragoi, contactat telefonic de Realitatea TV.
(sursa: http://www.ziare.com/Primarul_din_Dabuleni_Basescu_sa_si_ceara_scuze_ca_ne_a_facut_bostanari-830658.html)

Băsescu a ajuns, sâmbătă după-amiază, alături de soţia sa, Maria Băsescu, la Primăria din Bechet, judeţul Dolj, unde urmează să aibă o întâlnire cu autorităţile şi cu loclanici din zonă, preşedintele venind la volanul unei maşini Dacia Logan.

La intrarea în sediul Primăriei din Bechet, preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat de o fetiţă de şase- şapte ani, care i-a spus: "Bine aţi venit în România", la care şeful statului i-a replicat: "Dar tu eşti obişnuită să primeşşti delegaţiile străine?", după care a intrat în Primărie.
(sursa: http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/basescu-intampinat-la-bechet-de-o-fetita-cu-urarea--bine-ati-venit-in-romania/sumar-articol/1335806/)


Preşedintele a ajuns la Dăbuleni la doar o zi după ce primarul oraşului i-a transmis că oamenii s-au supărat pentru că i-a făcut "bostănari". Traian Băsescu nu şi-a cerut scuze, dar le-a explicat localnicilor cum stau lucrurile.

"Eu am văzut un om care nu-şi făcuse datoria. Avea obligaţia să rezolve pentru ţară probleme legate de Senat. Şi a spus: pe mine nu mă interesează nimic! Si-atunci am spus: tu eşti şef peste Senat sau peste bostănărie! Asta e explicaţia!", le-a transmis Traian Băsescu locuitorilor din Dăbuleni. "Am venit să vă demonstrez ce înseamnă minciuna unui om politic", a spus şeful statului.


REALITATEA.NET - Preşedintele Băsescu a fost aplaudat la Dăbuleni, după ce primarul localităţii i-a spus să-şi ceară scuze
(sursa: http://www.realitatea.net/presedintele-basescu-a-fost-aplaudat-la-dabuleni--dupa-ce-primarul-localitatii-i-a-spus-sa-si-ceara-scuze_571917.html)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Rm. Vâlcea, că nu are motive să-şi ceară scuze locuitorilor din Dăbuleni, judeţul Dolj, deoarece nu a jignit pe niciunul dintre membrii acestei comunităţi.

"Pentru ce să le cer scuze? Geoană şi primarul din Dăbuleni au înţeles altceva decât ceea ce am spus. Vreau să ştiţi că celor din Dăbuleni, când eram primar, eu le-am creat condiţii să vândă în Bucureşti, şi ei ştiu asta", a spus Băsescu, transmite corespondentul NewsIn
(sursa: http://www.cotidianul.ro/basescu_face_pace_cu_bostanarii_din_dabuleni-93224.html)

Cum se spunea într-o schiţă a lui Ion Luca Caragiale ("O Conferinţă"), "Frumos ne-ncălţaşi, nene Traiane!".

23 July 2009

Un comunicat aşteptat


Nr. 528/VIII-/2009 Operator 2394
23.07.2009
COMUNICAT

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele :
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 al. 2 din Constituţia României, art. 12, art. 16 al. 2 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, şi având în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 665 din 5 iulie 2007 şi nr. 270 din 10 martie 2008,
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizat prin referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a solicitat:
Parlamentului României – Camerei Deputaţilor, declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Iacob Ridzi Monica Maria, fost membru al Guvernului României şi deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial (prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.(2) din Codul penal); fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie (prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art.17 alin.(1) lit.c) din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) din Codul penal) ; instigare la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate (prev. de art.25 din Codul penal rap. art. 42 alin.(1) şi (3) din Legea nr.161/2003), şi instigare la infracţiunea de ştergere de date informatice fără drept (prev. de art.25 din Codul penal rap. la art.44 alin.(1) din Legea nr.161/2003).
În cauză există indicii că în cursul anului 2009, Iacob Ridzi Monica Maria, în calitate de ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, împreună cu alţi funcţionari ai acestui minister, ajutaţi şi de administratorii a două firme private au prejudiciat bugetul ministerului prin încheierea a trei contracte de servicii fără ca, în prealabil, să fie organizată şi derulată vreo procedură de atribuire potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.
Totodată, există indicii că pentru ascunderea încălcării dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice au fost întocmite, ulterior încheierii celor trei contracte, înscrisuri care să ateste în mod nereal derularea procedurii de achiziţie. Fostul ministru a solicitat administratorului reţelei informatice să şteargă date informatice pentru a nu fi descoperite, scop în care, acesta a accesat fără drept sistemele informatice ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi a şters înregistrările.
Întrucât la data săvârşirii faptelor cu care au fost sesizate organele de urmărire penală, Iacob Ridzi Monica Maria avea calitatea de deputat în Parlamentul României, s-a solicitat Parlamentului României - Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale.

(sursa: http://www.alinagorghiu.ro/wp-content/uploads/2009/07/comunicatul-parchetului.doc)

Nihil Sine Băsescu


Spuneam acum ceva timp despre aşezarea dictaturii precum nisipul pe fundul mării liniştite. Vorbeam de apucăturile ceauşiste din partea preşedintelui şi a premierului şi a multor, foarte multo oameni politici, unii mai importanţi, alţii mai executanţi, de pe tot întinsul clasei politice româneşti (că nu vreau să fac nici o discriminare). Iată un discurs care... Dar mai întâi discursul, lungul discurs...

(sursa: fotografiile din Galeria Foto - Autor Sorin Lupsa / Administraţia prezidenţială)

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut joi, 23 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o conferinţă de presă pe teme de actualitate.

Vă prezentăm integral textul conferinţei:

„Bună ziua doamnelor şi domnilor,

Aş vrea să fac câteva aprecieri legate, în primul rând, de nevoia de continuare a reformelor. Sigur, în interiorul acestor aprecieri, vor exista şi unele drepturi la replică cu privire la analize şi afirmaţii care s-au făcut legate de modul cum aş gândi eu. Acum o să vă spun cum gândesc eu, ca să ştie şi cei care gândesc că eu aş gândi la fel de deformat cum gândesc ei. În primul rând, mă voi referi la Raportul pe Justiţie, Raport care se situează în timp la trei ani de la intrarea noastră în Uniunea Europeană, 2007-2008 şi suntem în luna a şaptea a celui de-al treilea an, deci pot spune că se situează la circa trei ani de la intrarea în Uniune. El are aspecte pozitive şi aspecte negative din punct de vedere al evaluării sistemului de justiţie românesc. Dincolo însă de aceste aspecte există o certitudine: comparativ cu 1 ianuarie 2007, România a făcut progrese în Justiţie, ceea ce a făcut să nu ni se aplice clauza de salvgardare. Este primul lucru pe care îl sintetizez în acest Raport. De asemenea, progresele constatate nu au impus măsuri de restricţii financiare în utilizarea banilor de la Bruxelles de către România. Sunt două lucruri importante, deşi - repet - insuficiente. Mi-aş fi dorit sau poate toţi ne-am fi dorit mult mai mult. Apreciez cu această ocazie, ceea ce am solicitat partidelor politice şi instituţiilor să treacă rapid prin procedură de asumare a răspunderii cele două Coduri, Codul Penal şi Codul Civil, a fost o soluţie corectă, salutată chiar de Raportul Comisiei Europene, chiar dacă au fost mulţi politicieni care se zbăteau şi se întindeau pe trotuare de grija faptului că se adoptă în această formulă constituţională cele două Coduri. Regret, regret că nu s-a atins obiectivul de a se adopta prin aceeaşi procedură şi Codurile de Procedură Penală şi Civilă. Aş spune că, în cele din urmă, politicienii au ajuns la concluzia corectă şi au făcut treaba pe jumătate. Ar fi fost mult mai încurajator pentru noi Raportul dacă o făceau toată şi găseau resurse de respect pentru interesul naţional, să treacă şi Codurile de Procedură.

De asemenea, este încurajator că, în raport cu analiza din primăvară a Comisiei Europene, care viza ultimele şase luni ale mandatului Guvernului Tăriceanu, se constată reluarea reformelor în Justiţie. Este de asemenea un progres evidenţiat de Raport. Deşi am auzit un preşedinte de partid care se jeluia, trebuie să spun public că singurele instituţii care în mod cert primesc un calificativ pozitiv sunt cele pentru care eu am emis decret de numire a şefilor acestor instituţii, fie că vorbim de Daniel Morar la DNA, fie că vorbim de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Regretabil este că Raportul vizează într-un mod delicat chiar poziţia preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca element care trebuie îmbunătăţit, prin desemnarea viitoare a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din păcate, şi Parlamentul este una din instituţiile criticate. Şi aici o să fiu foarte direct, pentru că probabil cei trei ani în care suport continuu aprecierile domnului Adrian Năstase trebuie să se încheie. Şi aici fac un apel la bun simţ, chiar şi la domnul Adrian Năstase. Este evident că blocarea dosarului său în Parlament este unul din elementele care aruncă o lumină foarte proastă pe Parlamentul României ca instituţie. Şi cred, în mod sincer, că a venit momentul ca domnul Adrian Năstase să înţeleagă că deasupra persoanei dânsului se află interesul naţional. Iar eu, dacă vreţi să fiu foarte sincer, cred că Adrian Năstase nu are o problemă dacă se duce în faţa procurorilor. Am convingerea că Adrian Năstase este curat ca lacrima. El nu îşi dă seama că este curat şi fuge din faţa procurorilor. Procurorii nu mănâncă oameni, pur şi simplu, ceea ce ar face Parlamentul ar fi o aprobare ca domnul Adrian Năstase să meargă în faţa procurorului, să dea explicaţii într-un dosar sau în altul. Nu cred că Adrian Năstase nu se poate apăra. Am trecut, de asemenea, în sesiunea parlamentară trecută, pe lângă şansa de a soluţiona un motiv de întârziere a mersului Justiţiei şi v-aş aduce aminte că la un singur vot a fost respinsă propunerea legislativă, ca pe timpul cât o lege sau alta este atacată la Curtea Constituţională, procesul să continue în instanţă.

Acest rateu putea fi prevenit dacă ambele partide care spun că susţin Guvernul ar fi fost cinstite în raport cu angajamentele publice pe care şi le-au făcut. Nu în ultimul rând aş sublinia faptul că, dincolo de aluzia foarte transparentă la cazul domnului Adrian Năstase - şi aici fac din nou un apel la bărbatul Adrian Năstase să înţeleagă că, atâta timp va fugi ascunzându-se în faţa Parlamentului de obligaţia pe care o avem fiecare să mergem în faţa procurorului, va face un mare rău României, decredibilizând Parlamentul. Dar, dincolo de aceasta, Raportul remarcă viteza foarte scăzută cu care Parlamentul aprobă începerea urmăririi penale şi în alte cazuri, nu numai în acest caz, ceea ce, pe ansamblu, pune asupra Parlamentului semnul întrebării legat de capacitatea acestuia de a nu se amesteca în Justiţie, de a nu influenţa Justiţia şi, în acelaşi timp, pune sub semnul întrebării voinţa politică în România de a se lupta împotriva corupţiei. Precizez încă o dată ceea ce eu ştiu ca realitate legislativă: avizul dat de Parlament pentru începerea urmăririi penale nu înseamnă că omul este vinovat, dar, în mod legal, procurorul nu poate să ia o declaraţie unui ministru, membru al Parlamentului, sau unui fost ministru, membru al Parlamentului, dacă nu există acest aviz al Parlamentului. Deci, cred că lucrurile trebuie abordate şi în interes naţional, nu numai în interes personal. În ceea ce priveşte acest Raport, aş mai face menţiune că, prin intervenţii ferme, corecte, am evitat propunerile abuzive făcute de experţii de la Bruxelles, care voiau să cupleze admiterea României în spaţiul Schengen de progresele pe Justiţie. Acest lucru era inadmisibil şi, conform tratatului nostru de aderare, nu există o legătură între Schengen şi funcţionarea mecanismului de coperare şi verificare pe Justiţie. Ca atare, a fost respins şi în cele din urmă această condiţionare nu a apărut în Raport.

Dincolo însă de realitatea evaluărilor Comisiei Europene, cred că Justiţia din România are o problemă pe fond, care nu ţine de aprecieri tehnice, aşa cum le face Bruxellesul, credibilitatea Justiţiei în faţa justiţiabililor. De fapt, aceasta este marea problemă, chiar dacă putem spune că prin soluţionarea benchmark-urilor, prin soluţionarea observaţiilor Comisiei Europene ar creşte şi nivelul de încredere al cetăţenilor în Justiţie. Cam acestea sunt observaţiile pe care am dorit să le fac, trăgând concluzia că avem nevoie în continuare de mecanismul de cooperare şi verificare. Este clar că, prin rapoartele emise în baza acestui mecanism, multe din abordările mincinoase ale politicienilor sunt infirmate. Or, politicienii, uneori, pentru a-şi apăra camarazii sau propriile interese, sunt dispuşi să fabrice adevărate campanii, în care să spună: "Preşedintele este cel care mi-a făcut dosarul", "Preşedintele este cel care nu ştiu ce a făcut". Poate acest Raport îi îndeamnă la luciditate şi la înţelegerea faptului că a arunca pur şi simplu pe Preşedinte o realitate care derivă din propriile tale fapte nu este, nu aş spune cinstit, că nu pot avea pretenţii la unii dintre oamenii politici să fie cinstiţi, dar nu este o soluţie care să rezolve problema. România rămâne în dificultate datorită acestor domni, care - eu sunt convins - se pot apăra foarte bine în faţa procurorilor. Aş trece la un al doilea subiect, care vizează, de asemenea, un segment rămas mult în urmă din punct de vedere al reformelor, şi anume Educaţia.

Am constatat cu neplăcută surpriză analize ale unor oameni care păreau corecţi, în general, precum că prin declaraţia mea, deşi nu am pomenit numele Universităţii "Spiru Haret", în care am afirmat că una din componentele evenimentelor legate de Educaţie este şi bătălia de a diminua sau a elimina din competiţia de pe piaţa educaţională învăţământul privat. Este un lucru pe care îl ştiu demult. Oricine ar afirma că nu există această dorinţă în unele segmente de putere sau sindicale minte. Ştiu şi ura cu care se vorbea de învăţământul privat chiar în discuţiile mele cu sindicatele, aşa că nu văd un motiv de a ascunde acest lucru. Aş vrea să fie foarte clar că, atunci când am spus "Nu ‘Spiru Haret’ este problema, ci reforma", nu am apărat deloc "Spiru Haret". Dar aş aminti moraliştilor din presa de astăzi şi de ieri, care au interpretat această afirmaţie ca fiind în apărarea Universităţii "Spiru Haret", că la Universitatea de stat din Oradea s-a produs şi a fost puternic mediatizată fraudarea acordării unui număr mare de diplome. Mai acum un an, am avut şi la Universitatea de stat, ca şi la cea de stat din Oradea, evenimente cu diplome false la Universitatea din Iaşi. Deci, afirmaţia mea a fost că reforma trebuie făcută în tot sistemul de educaţie, şi nu punctual, la o universitate. Cât timp sistemul de educaţie rămâne nereformat, nu vom rezolva problema calităţii educaţiei numai la "Spiru Haret" sau numai la Universitatea de stat din Oradea sau numai la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" din Iaşi sau poate la Universitatea de stat din Târgu Jiu. Rezolvările punctuale nu duc la creşterea calităţii educaţiei. În ceea ce priveşte "Spiru Haret" acum, nu am informaţii care să certifice nivel de fraude, nivel de legalitate sau de ilegalitate, am doar propriile mele aprecieri, pe care nu le voi face publice, pentru că nu doresc să influenţez ancheta care este în curs de desfăşurare. Dar ce vă pot spune în mod cert este că problema "Spiru Haret" am discutat-o cu doamna ministru Andronescu, în data de 13 aprilie a.c., când m-a informat că la această universitate sunt probleme. Şi, dacă nu mă înşel, subiectul l-am discutat şi pe data de 3 martie a.c.. Au fost două discuţii ale mele cu doamna ministru Andronescu, în care mi-a semnalat problematica, aşa cum o aprecia dânsa la ora respectivă, cu privire la funcţionarea Universităţii "Spiru Haret".

În acelaşi timp, am avut şi discuţiile cu doamna Andronescu legate de necesitatea de a implementa rapid setul de soluţii propus de Comisia Miclea. Constatând că, de fapt, setul de soluţii de reformare a sistemului de educaţie din România întârzie, am mers la şedinţa de Guvern la care v-aţi revoltat toţi şi am abordat în Guvern aceasta problemă a necesităţii aplicării rapide a reformei în Educaţie, sigur, susţinând soluţiile Comisiei prezidenţiale, condusă de domnul profesor Miclea. Aici este momentul să reafirm ceea ce am spus în câteva rânduri şi reafirm că blocajul în reforma Educaţiei este o responsabilitate egal împărţită între sindicate şi oameni politici. Sindicatele sunt elementul major de blocaj în adoptarea soluţiilor Miclea şi, de asemenea, oameni politici, inclusiv doamna Andronescu, din dorinţa de a nu deranja bazinul electoral al partidului, ezită şi face compromisuri inadmisibile în raport cu situaţia grea în care se află sistemul de educaţie din România. Şi, repet, reforma este în mod egal necesară învăţământului privat şi învăţământului de stat. Şi în învăţământul privat, ca şi în învăţământul de stat găsim judecători, salariaţi ai Curţii de Conturi, prefecţi, oameni politici, care o fac, vezi Doamne, pe dascălii şi aceasta pentru a se crea un păienjeniş de susţinere a opţiunilor celor care nu doresc reformarea sistemului de educaţie. Probabil aici găsim şi explicaţia de ce orice acţiune în instanţă a universităţilor este câştigată de universităţi, în detrimentul uneori al respectării legii şi a interesului public de a avea un sistem de educaţie performant. Pentru cei care au făcut o speculaţie atât de urâtă, nu o calific altfel, dar care probabil este în conformitate cu mecanismul lor de a gândi, că Preşedintele a abandonat reforma în Educaţie şi trece de partea fraudelor de la "Spiru Haret", v-aş aduce aminte că în anul 2005, în timpul ministrului Miclea, s-a emis Ordonanţa de urgenţă 75 privind asigurarea calităţii în Educaţie. Această Ordonanţă a fost respinsă de Parlament, pentru că ea înfiinţa ARACIS şi alte structuri de verificare, de evaluare a învăţământului universitar, dar şi a învăţământului preuniversitar, ARACIP. Stabilea de asemenea sisteme de evaluare pentru cadrele didactice sau modul de acordare a gradelor didactice. Ordonanţa iniţiată de ministru, Ordonanţa de Urgenţă nr.75 din 12.07.2005 a fost respinsă de Parlamentul României şi, în mod cert, a fost respinsă plecând de la interesele pe care mulţi dintre parlamentari, dar şi cei din jurul lor, fie că erau oameni din Poliţie, din Justiţie, le aveau să continue să predea în universităţi. Reacţia mea la respingerea Ordonanţei a fost că în data de 25 noiembrie 2005 am solicitat reexaminarea legii de respingere a Ordonanţei 75. Urmare a solicitării de reexaminare cu unele modificări, Ordonanţa a fost aprobată de Parlament în 2006, în aprilie 2006, devenind Legea 87, care stabilieşte sistemul de evaluare şi instituţia ARACIS ca instituţie de autorizare, evaluare a universităţilor.

Deci, din acest punct de vedere, resping categoric orice afirmaţie, speculaţie a doamnelor, domnilor jurnalişti şi politicieni pe care i-ar duce capul că Preşedintele vinde interesele Educaţiei pentru voturi, cum se exprimă în ultimele două zile prestigioşi cunoscători a ceea ce gândesc eu. Aş vrea să precizez că, dincolo de procesele de evaluare care ar trebui să aibă loc în sistemul de educaţie, marea problemă este reforma curriculară. Şi am convingerea că şi aici actualul ministru al Educaţiei, împreună cu sindicatele, vor face să eşueze angajamentul pe care doamna Andronescu şi l-a luat în faţa mea că va face reforma curriculară pentru anul de învăţământ 2009-2010 şi că nu vor mai învăţa copiii 12, 13, 14 materii, ceea ce este un abuz inimaginabil pentru a crea catedre, locuri de muncă pentru clientelă, dar şi pentru dascăli nepregătiţi. Ministerul Educaţiei şi sindicatele trebuie să înţeleagă, şi asta o spun din ce am citit, atâta timp cât a lucrat Comisia prezidenţială pentru educaţie, deci trebuie să înţeleagă şi Ministerul Educaţiei şi sindicatele că un optim este unde va între 5, 6, 7 materii pe an, dar şi aici s-ar putea să avem dificultăţi în a traduce clasicilor educaţiei româneşti, dar educaţia trebuie să fie transdiciplinară, ca, de altfel, şi examinarea. Aş vrea să mai spun că în momentul de faţă cei care evită sau fac toate eforturile pentru blocarea reformei în Educaţie se feresc de programele de evaluare, care trebuie puse în funcţiune imediat ce legea ar fi adoptată în spiritul soluţiilor Comisiei Miclea, se feresc de registrul matricol pentru studenţi, care ar face imposibilă eliberarea de diplome false, şi se feresc de responsabilitatea publică în situaţiile de abuz în procesul de autonomie universitară.

Soluţiile Comisiei Miclea propun şi responsabilitatea publică a universităţilor în condiţiile în care autonomia universitară creşte mai mult decât nivelul de autonomie existent în acest moment. Sigur, evaluările periodice ale cadrelor didactice, ale elevilor, ale universităţilor în ansamblul lor, ale cursurilor, ale programelor, sunt cele care sperie în momentul de faţă şi atât parte din oamenii politici, cât şi sindicatele nu doresc reforma sistemului de educaţie, pentru că îl văd ca pe un sistem producător de bani pentru ei şi nu ca pe un sistem în mijlocul căruia se află elevul şi studentul. Acestea erau observaţiile pe care doream să le fac legat de acest al doilea segment nereformat suficient alături de Justiţie. Mai fac o observaţie, este paradoxal cum sisteme cu o densitate foarte mare de oameni cu studii superioare nu pot fi sau nu se lasă reformate datorită influenţei pe care o au în clasa politică, dar şi beneficiilor pe care le aduc unor politicieni, pe când mineritul a putut fi reformat. Calea ferată a putut trece printr-un sistem de reformă, chiar dacă este ea în pierdere. Dar acolo erau oameni mai simpli, oameni care nu aveau la ce uşi să bată şi atunci politicul i-a reformat, pe când în Educaţie şi Justiţie reforma este departe de a fi o carte de vizită chiar pentru cei care lucrează permanent în interiorul celor două sisteme. Acestea sunt cele două teme pe care le-am abordat. Vă stau la dispoziţie pentru întrebări. Este ora 15:30. Până la ora 16:00. Dacă nu aveţi întrebări, vă mulţumesc. Aveţi?

Întrebare: Domnule Preşedinte, după publicarea Raportului de ţară pe Justiţie, foarte mulţi politicieni, şi îi citez aici pe Mircea Geoană şi Crin Antonescu, au spus că ceea ce se scrie în Raport este, pe fond, este un eşec şi acest eşec vi se datorează. Credeţi că sunteţi vinovat de ceea ce scrie în Raport, de neîndeplinirile până la urmă ale obligaţiilor României?

Preşedintele Traian Băsescu: Să ştiţi că nu mă desolidarizez de faptul că încă se continuă mecanismul de cooperare şi verificare, pentru că, în calitate de şef al statului, dacă priviţi în Constituţie, într-un fel sau altul, pot fi prezent în toate cele trei puteri ale statului. Am dreptul să particip la şedinţele CSM. Am dreptul să particip la şedinţele de Guvern. Am dreptul să cer să mă prezint în faţa Parlamentului. Deci, nu mă pot desolidariza. Ceea ce pot spune însă este că nici nu am posibilitatea să mă substitui Parlamentului. Bănuiesc că nu are nimeni niciun dubiu că, dacă ar fi fost în puterea mea să nu se întârzie începerea urmăririi penale pentru demnitari, aş fi făcut-o fără nici o reţinere, cum, de altfel, am făcut-o în toate cazurile în care acest lucru depindea de mine. Dar nu mă desolidarizez. Înţeleg că domnul Geoană, lucrând la Dăbuleni şi fiind şef peste bostănărie, nu peste Senatul României, nu are nicio responsabilitate pentru întârzierea dosarelor în Parlament, mai ales că am înţeles că dânsul nici măcar nu este membru al PSD. Sigur că domnul Geoană nu are responsabilităţi, dânsul nu poate avea. Dar eu îmi asum, alături de celelalte instituţii, pentru că sunt şeful statului în primul rând, singurul care are acces în interiorul tuturor celor trei puteri, chiar dacă nu le poate substitui niciodată şi nici nu este acesta rolul meu, dar nu mă dezic de responsabilitatea în calitate de şef al statului.

Întrebare: Vroiam să vă întreb cum comentaţi faptul că un primar a apărut îmbrăcat într-o uniformă pe care unii au catalogat-o ca fiind nazistă?

Preşedintele Traian Băsescu: Teribilism. Teribilism de prost gust.

Întrebare: După cum ştiţi, în ultima vreme, în ultimele zile au apărut informaţii conform cărora la Ministerul Turismului s-ar fi oferit nişte bani pentru ziarişti sub formă de diurne. Vroiam să vă întreb cum apreciaţi felul ăsta de raport între ziarişti şi miniştri şi dacă ştiţi şi alte cazuri în acest sens?

Preşedintele Traian Băsescu: Nu cunosc cazul. Nu. Ce vă pot spun este că pentru ziariştii acreditaţi la Preşedinţie niciodată nu au primit, în mandatul meu cel puţin, diurnă, cazare sau altceva. Pur şi simplu, noi anunţăm instituţiile de presă, în limita locurilor disponibile, îi luăm cu noi pentru a le uşura misiunea, dar şi acest lucru este în evaluare.

Întrebare: Vreau să vă întreb, ştiţi că ieri liberalii au cerut constituirea unei comisii de anchetă pentru anchetarea faptelor, modului în care ministrul Turismului, doamna Udrea, a cheltuit banii din bugetul Ministerului şi vroiam să vă întreb cum vedeţi dumneavoastră această iniţiativă? Este al doilea ministru PD-L care este anchetat.

Preşedintele Traian Băsescu: Cred că orice ministru este supus controlului parlamentar şi miniştrii au obligaţia să răspundă solicitărilor Parlamentului indiferent din ce partid fac parte. Deci, cred că nu suntem într-o situaţie de anormalitate.

Întrebare: Domnule Preşedinte, aş vrea să vă întreb, la precedenta dumneavoastră declaraţie referitoare la cazul Ridzi, au fost nişte nelămuriri. Când aţi aflat exact de ceea ce aţi numit "parteneriatul murdar dintre oamenii politici şi presă"? Aţi spus că este vorba de 29 mai şi că filmul a continuat cu Ziua Tineretului, Ziua Tineretului fiind pe 2 mai. Puteţi să ne spuneţi ?

Preşedintele Traian Băsescu: Nu vreau să redeschid subiectul, pentru că avem o soluţie a Parchetului care îmi cere începerea urmăririi penale. Deci, nu voi merge eu în alte detalii. Ce vă pot spune însă din ceea ce presa a promovat - şi o să vă rog să mă scuzaţi că vă aduc la cunoştinţă un lucru care ţine mai mult de chestiuni personale, profitând de întrebarea dumneavoastră, s-a spus că acel eveniment a fost făcut, printre altele, şi pentru promovarea fiicei mele. Vreau să ştiţi că pe 1 şi 2 fiica mea a fost cu mine şi nu a participat la nici o acţiune a Ministerului Tineretului ca invitat al Ministerului Tineretului, doar seara s-a dus la concertul formaţiei Vama Veche, cu care are o legătură personală se pare. Mi se pare chiar dvumneavoastră aţi scris despre nişte clipuri - nu pentru Vama, Voltaj, scuzaţi-mă - pe care fiica mea le-a filmat cu ei. Deci, are o relaţie specială. S-a dus acolo datorită relaţiei ei cu Voltaj, dar, în rest, pe data de 1 şi 2 a fost cu mine, la Neptun. Deci, nu văd nici o legătură între Zilele Tineretului şi fiica mea. Poate aceasta este mai interesant, pentru că restul va fi public îndată, documentul Parchetului, şi veţi vedea de acolo puncte de vedere autorizate.

Întrebare: Aţi spus şi dumneavoastră, procurorul general a cerut în mod oficial începerea urmăririi penale în cazul Ridzi. Mai este acest scandal Udrea, care pare să semene, cel puţin din dezvăluirile care s-au făcut până acum. Doamna Plăcintă, care i-a luat locul Monicăi Ridzi în Guvern, are de asemenea nişte prezenţe în presă cam de aceeaşi natură. ANI declanşează o anchetă. Aveţi ceva să transmiteţi Guvernului din acest punct de vedere, cum comentaţi toate aceste cazuri?

Preşedintele Traian Băsescu: Dacă transmit, îi transmit Premierului, însă este surprinzător că aceste cazuri trebuie anchetate. Dar oare de ce nu se anchetează cum s-au risipit în ultimele trei luni de guvernare 3,2 miliarde de euro? Cred că şi acest lucru ar trebui anchetat. Fondul de Dezvoltare, rezultat din vânzarea BCR-ului şi a unei distribuţii de electricitate, erau 3,2 miliarde de euro, s-au risipit. Nu mai ştie nimeni. Probabil nu ne interesează cifrele mari. Sau costurile la prelungirea pistei la Aeroportul Băneasa. Cred că, în afară de cele ce le-aţi menţionat, şi aceste lucruri ar putea face obiectul unor anchete parlamentare, pentru că sunt sume uriaşe în joc. Numai dacă pronunţăm 3,2 miliarde de euro, nu ştiu dacă vă daţi seama cum ar fi stat bugetul şi deficitul bugetar dacă acei bani nu erau aruncaţi, cel puţin în primă fază, fără forme legale, fără să fi trecut printr-o lege. Deci, sunt lucruri care trebuie toate anchetate: de la suma foarte mică până la cele mai mari. Se pare că ne-am obişnuit ca sumele mari să nu ne mai intereseze. Eu cred că toate trebuie anchetate. Şi suspiciunile care există acum şi cele peste care s-a trecut cu multă bunăvoinţă cu vederea, deşi vă pot spune că la formarea alianţei era o mare discuţie, PSD - PD-L, ce s-a făcut cu cele 3,2 miliarde de euro, Fondul Naţional de Dezvoltare, bani rezultaţi din vânzarea BCR şi a distribuţiei Banat, mi se pare, distribuţiei de electricitate. Deci, răspunsul meu este da şi că trebuie aprofundat acest control pe toate palierele de interes şi acolo unde există suspiciunea risipirii banilor publici. Indiferent de sumă, mare sau mică.

Întrebare: Aţi făcut referiri concrete la Adrian Năstase, Ecaterina Andronescu şi, spre finalul discursului dumneavoastră, la Mircea Geoană, motiv pentru care putem să presupunem că veţi fi acuzat de începerea campaniei electorale pentru prezidenţiale. Şi vroiam să lămurim această problemă: dacă v-aţi hotărât sau nu.

Preşedintele Traian Băsescu: Când nu am fost eu acuzat? Eu sunt acuzat că merg în teritoriu, ca şi cum aş fi preşedinte în Papua-Noua Guinee, şi nu în România.

Întrebare: Aţi luat o hotărâre? Veţi candida la prezidenţiale?

Preşedintele Traian Băsescu: Lăsaţi-mă să vă dau răspunsul. Deci, şi eu sunt acuzat de orice fac. Dacă mă duc în orice localitate, în orice întreprindere, oriunde, sunt în campanie, dar vă rog să vă aduceţi aminte că acest lucru se întâmplă din anul 2005. Deci, un obicei sau o plăcere, pentru că îmi place să mă duc între oameni, este pus sub sigla campaniei electorale. Eu cred că primul rost al unui om politic este să fie în legătură cu cei care l-au ales, şi în momente mai dificile şi în momente mai plăcute. Deci, din acest punct de vedere acuzaţiile, chiar modul cum formulaţi, arată o deformare: sunteţi acuzat că... Este o acuzaţie să fii cu oamenii? Uite! M-am uitat ce furtună a stârnit faptul că mi-am pus un clop în cap - şi acesta este element de port popular românesc - şi m-am uitat cu câtă veselie, până când v-a trezit presa internaţională, aţi primit un politician îmbrăcat în uniformă hitleristă şi zâmbeaţi şi eraţi toţi o fericire, stăteaţi pe televiziune: "ia uite ce inteligent!", "şi ce tare! cool!", pentru voi. Aşa aţi prezentat în prima seară evenimentul. Pe urmă v-a trezit presa internaţională şi v-aţi dat seama că parcă este mai bine să pui un clop de oşean în cap decât o uniformă de hitlerist. În ceea ce priveşte candidatura, vă asigur că atunci când voi lua această decizie o voi face publică. Deci, deocamdată nu am luat-o.

Întrebare: Voiam să vă întreb, având în vedere nemulţumirile mediului de afaceri legate de măsurile economice luate de Guvern şi faptul că o ţară vecină, Ungaria, se descurcă mult mai bine după ce a numit un Guvern de tehnocraţi, întreb dacă aveţi în vedere o asemenea soluţie?

Preşedintele Traian Băsescu: Ţara vecină, Ungaria, care se descurcă mult mai bine, este cea care a amputat masiv salariile şi pensiile. Eu sunt un adept al efortului maxim al Guvernului să nu se ajungă la această situaţie. Şi acolo cheltuielile bugetare erau marea problemă. Sigur, putem discuta de reduceri de sporuri, de stoparea abuzurilor cu hotărârile judecătoreşti, dar în această perioadă nu sunt adeptul unei astfel de soluţii. Trebuie să încercăm, dacă putem, să trecem decent perioada de criză. Deci, aceasta este părerea mea. Sigur cea mai facilă economic soluţie ar fi reducerea cheltuielilor bugetare. Dar nu sunt adeptul acestei soluţii acum. Atâta timp cât există şi alte soluţii de a face faţă crizei decât reducerea salariilor, cred că trebuie să evităm acest lucru. Spre exemplu, investiţia în infrastructură. Probabil ştiţi, că sunteţi de la "Ziarul Financiar", Guvernul angajează acum un credit intern de un miliard de euro, pentru a-şi restructura datoria pe termen scurt şi foarte scurt, care este extrem de împovărătoare. Ştiu condiţiile de angajare a creditului, care sunt bune, sunt mult mai bune decât dacă Guvernul ar fi ieşit pe piaţa internaţională pentru angajarea unui credit de un miliard. Dacă înţeleg bine, şi "Prima Casă" este gata să pornească. Sper ca acest program, "Prima Casă", să stimuleze în primul rând construcţii noi şi să nu se găsească o portiţă ca apartamente ipotecate deja să fie parte a acestui program, sper. Aş mai enumera, ca să nu credeţi că ştiu doar una, două. Ştiu mai multe. Decizia Guvernului de a restrânge numărul de taxe, mai ales cele care nu îşi acopereau costurile de gestionare a lor, erau mai mari decât veniturile pe care le produceau. Şi mai plecaţi de la o premisă, pe care îmi permit să o afirm chiar dacă există riscul să stârnesc o furtună de nemulţumire, eu sunt dintre polticienii convinşi că România nu poate să iasă singură din criză. Obiectivul Guvernului nu trebuie să fie ieşirea din criză, ci diminuarea efecte lor crizei. Un program de ieşire din criză ar fi atât de scump şi cu rezultate atât de îndoielnice, încât nu merită asumat riscul ieşirii din criză. Ca să faci ce? Să fii singurul ieşit din criză. Şi unde vinzi ce produci? Că se pot pompa bani în societăţi să le punem să producă pe stoc. Să le dăm bani de la buget să producă. Şi atunci o să ne bucurăm că am stopat creşterea negativă şi o asemenea soluţie este extrem de scumpă. Noi nu suntem Statele Unite, nu suntem nici Germania şi nici Marea Britanie. Deci, opţiunea mea pentru a putea valorifica relansarea economică la nivel european este ca acum să facem cheltuieli minime în diminuarea efectelor crizei, în aşa fel încât la momentul la care se va relua creşterea economică să nu fim atât de împovăraţi de datorii încât să nu putem să beneficiem de momentul de reluare a creşterii.

Întrebare: Vreau să vă întreb dacă aţi fi de acord cu numirea în fruntea Justiţiei a unui politician şi nu a unui om din afara politicului, în condiţiile în care social-democraţii, chiar şi oficial au cerut demisia domnului Predoiu?

Preşedintele Traian Băsescu: Păi, social-democraţii ar vrea să o pună pe doamna Stănoiu probabil la Justiţie. Nu sunt de acord cu remanierea ministrului Predoiu, cred că şi-a făcut treaba, ceea ce ţinea de dânsul. Şi, repet, dânsul nu se putea duce în Parlament să voteze mai repede începerea urmăririi penale pentru multe dintre dosare, cum nici nu putea să facă unificarea jurisprudenţei în locul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deci, cred că Predoiu şi-a făcut misiunea la un nivel acceptabil. Nu văd de ce ar trebui schimbat. În niciun caz, nu trebuie adus un politruc la Justiţie. Iar Predoiu nu îmi dă această impresie, trebuie să recunosc.

Întrebare: Domnule Preşedinte, în 2004, la prima conferinţă de presă, în calitate de preşedinte ales al României, aţi declarat: "Vă garantez că presa va fi liberă în România. Îmi voi face o datorie de onoare din a asigura libertatea presei". Există în acest moment, şi probabil că le cunoaşteţi, documente oficiale şi publice ale Guvernului României care atestă două încercări, cel puţin, de control la adresa presei. Este vorba de cele trei contracte de la MTS, care conţin în anexe cumpărarea de ştiri şi de reportaje de televiziuni, şi există documentele răspunsurilor oficiale ale Ministerului Turismului, care arată că acel minister a dat în mod repetat de luni de zile, dacă nu de ani de zile, bani de buzunar jurnaliştilor care au participat la târgurile internaţionale. Spuneţi-ne, vă rog, tot în 2004 aţi declarat următorul lucru: "Cine controlează presa face primul pas spre controlul pentru a lua libertatea poporului". Întrebarea mea pentru dumneavoastră este următoarea: în aceşti cinci ani de zile, care au fost deciziile, acţiunile dumneavoastră pentru a vă onora promisiunea de atunci?

Preşedintele Traian Băsescu: Prima şi cea mai importantă este că nu am intervenit niciodată la presă. Puteţi să îmi spuneţi vreun caz în care am rugat să nu mai daţi în bietul Preşedinte? Aveţi vreo astfel de situaţie? Sau oricare dintre dumneavoastră. Cel mult, uneori am încercat să explic de ce o abordare este corectă sau incorectă, dar nici nu am fost în negocieri cu trustul de presă şi nici cu ziariştii. În ceea ce priveşte libertatea presei, ce s-a întâmplat din 2005 încoace este un lucru pe care dumneavoastră îl ştiţi foarte bine. Şi să ştiţi că nu mi-a plăcut modul necinstit în care aţi pus întrebarea, domnule Tolontan. De exemplu spuneţi în ultimele luni s-au dat bani la ziariştii, s-a dat diurnă sau...

Întrebare: Cel puţin în ultimele luni, dacă nu în ultimii ani.

Preşedintele Traian Băsescu: Nu vreţi să fiţi mai precis, că se pare că sunteţi foarte bine documentat? Dar puteţi fi cinstit? Deci, de când se plătesc diurne ziariştilor care merg la târguri?

Întrebare: Ministerul Turismului le-a comunicat astăzi că se dau, acesta este al treilea an, comunicat cel puţin de către Ministerul Turismului.

Preşedintele Traian Băsescu: Nu am văzut comunicatul mărturisesc.

Întrebare: Aseară. Aseară au dat comunicatul, inclusiv cifrele.

Preşedintele Traian Băsescu: Eu am venit azi-noapte din Turkmenistan, vă promit că mă documentez şi vă dau un răspuns.

Întrebare: /.../

Preşedintele Traian Băsescu: Nu ştiu. În mod categoric, trebuie văzut şi punctul de vedere al ziariştilor, după părerea mea. Cine sunt? Îi ştiţi?

Întrebare: Nu au fost comunicaţi.

Preşedintele Traian Băsescu: (...) la banul de la politician.

Întrebare: Nu este politician, iertaţi-mă, este banul guvernului, este public în cazurile despre care am vorbit.

Preşedintele Traian Băsescu: Nu. Zic: cum au întins mâna ziariştii la banul dat de politician? Este o întrebare pe care o am şi eu. Vă promit însă, domnule Tolontan, că mă documentz şi vă dau un răspuns la întrebarea dumneavoastră. Nu am venit decât azi-noapte din Turkmenistan. Nu ştiu exact.

Întrebare: Bun, pentru că aş vrea să rezum răspunsul dumneavoastră, şi aş vrea să nu îl înţeleg greşit, în privinţa acţiunilor pe care le-aţi făcut pentru a vă onora promisiunea respectivă aţi spus două lucruri, dacă le-am înţeles corect, şi anume că nu aţi intervenit dumneavoastră personal niciodată în libertatea presei...

Preşedintele Traian Băsescu: Şi nici prin intermediari.

Întrebare: Şi nici prin intermediari. Şi, al doilea, că aţi explicat când s-a ivit ocazia. Acestea două erau acţiunile pe care le vizaţi şi în 2004 pentru a asigura libertatea presei ca preşedinte al României?

Preşedintele Traian Băsescu: Eu am mers întotdeauna pe principiul că presa trebuie să îşi ia libertatea atât cât vrea ea. Când este coruptă îşi ia mai puţină, că primeşte bani, şi atunci rămâne în diapazonul corupţiei împreună cu politicienii, când nu ia bani de la politicieni poate fi corectă, ca de exemplu, situaţiile în care nu neapărat trebuie ziaristul care scrie, poate soţia lui, primeşte printr-un SRL bani să facă o promovare la nu ştiu ce. Este tot corupţie, egală cu a politicianului. Mă gândesc eu. Însă principiul trebuie să fie că presa trebuie să fie liberă să îşi ia libertate atât cât vrea ea. Dacă o vrea totală, o are totală, dar asta înseamnă să fie integră. Dacă o vrea la jumătate, întinde mâna la banii de la politicieni. De ce credeţi că moralitatea politicienilor care plătesc voturi, spre exemplu, ar fi una când îi dă lui nenea Gheorghe o pereche de pantofi ca să îl voteze şi alta când îi dă ziaristului bani, chiar bani publici? De ce credeţi că este diferită abordarea? Nu, se întâlnesc doi oameni... Acum trebuie văzute şi reglementările, trebuie să recunosc. Nu mă pot lansa într-o afirmaţie, trebuie văzut ce înseamnă reclamă, ce înseamnă publicitate, până unde se merge, domnule Tolontan. Acest lucru aş vrea să mi-l clarific şi pe urmă să vă răspund.

Întrebare: O să daţi un comunicat cu acest lucru, cu această întrebare? Ştiţi de ce vă întreb, domnule Preşedinte, sunteţi Preşedintele tuturor românilor, dar şeful statului, nu şeful tuturor românilor, sunteţi şeful celor din Guvern, în modul constituţional, dacă mă pot exprima vulgar.

Preşedintele Traian Băsescu: Nu, din păcate nu sunt. Pentru că, spre exemplu, dacă aş fi fost şeful celor din Guvern, aş fi cerut tratament egal şi pentru Ridzi şi pentru Nemirschi, care a dat bani mult mai mulţi presei.

Întrebare: Când aţi garantat, v-am citat ceea ce aţi spus în 2004, v-aţi referit...

Preşedintele Traian Băsescu: M-am referit în primul rând la mine, atunci era discuţia legată de mine, deci nu am făcut niciun gest prin care să limitez libertatea presei.

Întrebare: Pentru că răspunsul dumneavoastră s-a concentrat 80 la sută pe chestiunea jurnaliştilor, considerând că este egal imoral ceea ce au făcut şi ministerele, şi jurnaliştii. Acesta înţeleg că este răspunsul.

Preşedintele Traian Băsescu: Nu domnule Tolontan, aveţi pasiunea unui răspuns care să vă convină, probabil. Nu, răspunsul meu este că trebuie văzută legea în primul rând, deci - repet, dacă discutăm în afara legii nu este în regulă. În al doilea rând, aşa cum afirmat şi la remaniere, există tandem corupt politician – ziarist şi căutaţi-vă şi patronii puţin, dacă se poate.

Întrebare: Păi i-am cam căutat, da. Bun, aşteptăm un răspuns după ce consultaţi cazurile concrete.

Preşedintele Traian Băsescu: Da, cred că şi Parlamentul are obligaţia să dea un răspuns la cazul Nemirschi. Şi aici, uite, vă spun în modul cel mai cinstit, nu înţeleg tratamentul diferit între cazul Monica Ridzi şi cazul Nemirschi. De ce sunt tratate diferit? A plătit mai mult Nemirschi trusturilor de presă sau nu? Dacă a plătit mai mult, pot să înţeleg.

Întrebare:/.../ Într-un contract, pentru că noi le cunoaştem pe ambele, este trecut explicit cumpărare ştiri şi reportaje, din cele trei contracte ale Monicăi Ridzi...

Preşedintele Traian Băsescu: Mărturisesc că nu le cunosc.

Întrebare: Domnule Preşedinte, legându-mă de ultima dumneavoastră declaraţie că dacă aţi fi fost şi şeful Guvernului, aţi fi cerut tratament egal între Nemirschi şi Ridzi, în afară de presă unde a mai fost tratament inegal şi ce vă împiedică să cereţi tratament egal Guvernului?

Preşedintele Traian Băsescu: Nu Guvernului, Parlamentului. Parlamentul are nişte anchete dacă nu mă înşel.

Întrebare: De ce nu faceţi totuşi, de ce nu cereţi Parlamentului?

Preşedintele Traian Băsescu: Tot sper să fie tratament egal şi aplicată legea egal, tuturor.

Întrebare: Legat de doamna Monica Ridzi, spuneaţi că există o anchetă finală şi că vom vedea rezultatele finale. Cum comentaţi cererea procurorului şef al DNA şi mai ales modul în care a fost făcută această cerere şi dacă ştiaţi ceva.

Preşedintele Traian Băsescu: Dar care e modul?

Întrebare: La televizor am înţeles, a anunţat.
Preşedintele Traian Băsescu: Nu a dat o informaţie falsă, credeţi că a dat o informaţie falsă? Dacă a dat o informaţie corectă, de ce să nu o spună la televizor? Vă referiţi că a spus-o la o anume televiziune? Trebuia dată tuturor în acelaşi timp, probabil. La aceasta vă referiţi? Da.

Întrebare: Şi ştiaţi ceva dinainte, de intenţiile domnului procuror?

Preşedintele Traian Băsescu: Nu, nu m-a sunat în Turkmenistan să-mi spună.

Întrebare: Vă mulţumesc.

Preşedintele Traian Băsescu: Şi eu vă mulţumesc. Doamnelor, domnilor, timpul nostru a expirat.

Întrebare: De ce nu aţi fost astăzi la CSM, este pentru prima oară în mandatul dumneavoastră când nu mergeţi?

Preşedintele Traian Băsescu: Dintr-un motiv simplu, pentru că am de făcut un proces de mediere şi pentru că intuiam că astăzi CSM-ul îşi va prezenta triumfalist rezultatul, fără să ia notă de faptul că în Raport se face trimitere la faptul că dosarele procurorilor nu înaintează, în mod deosebit anumite dosare. Şi atunci CSM-ului trebuia să îi spun două lucruri; unul, că este în regulă legat de inspecţie, legat de programul de asigurare cu judecători şi procurori a instanţelor, dar cel mai grav semnal din Raport, în ceea ce priveşte activitatea judecătorească este că DNA-ul, Parchetul General fac dosare, iar în instanţe nu se mai întâmplă nimic. Deci acesta este - el trebuie citit în nota corectă a Raportului şi nu în nota triumfalistă pentru că Raportul este unul care constată progresul indubitabil, este un Raport care a făcut să nu ni se aplice clauza de salvgardare, este un Raport care nu stabileşte sancţiuni financiare pentru România aşa cum s-a întâmplat în cazul altor ţări, dar este un Raport care în spatele lui reflectă şi faptul că justiţiabilul are motive majore de insatisfacţie faţă de două aspecte; unul că Justiţia nu e egală pentru toţi - şi aici vezi comportament Parlament, doi, a doua oară nu e egală pentru toţi, dosarele importante de oameni politici stau blocate în Justiţie, nu auzim nimic de ele şi nu vi le nominalizez eu că dacă faceţi un minim efort, o să le puteţi lista chiar şi dumneavoastră. Vă doresc o zi bună şi mult succes.

Departamentul de Comunicare Publică
23 Iulie 2009

(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=9603&_PRID=)

Mai întâi vă rog să observaţi cum tot ce se spune în discurs este raportat la imaginea personală, " legate de modul cum aş gândi eu", "Mi-aş fi dorit", eu, eu, eu... Toată istoria României pare să graviteze în jurul domnului Băsescu. Totul a culminat, din punctul meu de vedere, cu un vârf al absurdului "trebuie să spun public că singurele instituţii care în mod cert primesc un calificativ pozitiv sunt cele pentru care eu am emis decret de numire a şefilor acestor instituţii, fie că vorbim de Daniel Morar la DNA, fie că vorbim de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.". Aferim domnule preşedinte, eu credeam că important este ca CSM-ul şi ministrul Justiţiei să aleagă pe cine trebuie, dar, după cum se vede, important este cine-i numeşte. Eu înţeleg cumva din textul de mai sus că preşedintele sugerează că lucrurile au mers bine datorită lui. Adică spune domnul preşedinte că şi-a subordonat DNA şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Se pare că da, văd că spune şi "Iar eu, dacă vreţi să fiu foarte sincer, cred că Adrian Năstase nu are o problemă dacă se duce în faţa procurorilor. Am convingerea că Adrian Năstase este curat ca lacrima.". De unde să ştie Adrian Năstase ce părere au procurorii, nu ştiu, dar întrebarea şi mai mare este de unde ştie preşedintele aşa ceva? Aproape că-mi vină să cred că domnul Băsescu ştie că nu este nimic în dosarele DNA pentru că domnia sa a "făcut" acele dosare. Altfel de unde să-şi permită o astfel de pronunţare asupra unei investigaţii care este în curs? În plus, dacă domnul Năstase este curat ca lacrima, atunci parlamentul a făcut bine că i-a recunoscut în mod direct, prin vot, "dosarul politic". Deja m-am enervat suficient, nici nu mai scriu nimic. Sunt atâtea dovezi în acest text de "Statul sunt eu!" încât numai un orb se poate face că nu le vede. Un orb sau Marcel Hoară care pare să fie noul reportofon al preşedintelui. Am auzit astăzi de la domnia sa cel puţin 3 fraze reproduse aproape cuvânt cu cuvânt din "discursul" de mai sus al preşedintelui. Bănuiesc că micile modificări au fost cauzate de o alunecare de memorie. Parcă suntem în plină civilizaţie orwelliană.

22 July 2009

Raportul pe Justiţie, între ieri şi mâine


S-a discutat ieri despre ce o să fie, să discută astăzi despre ce a fost.
http://www.capital.ro/usr/imagini/0-33907-romania_report_20090722_ro.pdf

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE
Bruxelles, 22.7.2009
COM(2009) 401 final
RAPORT AL COMISIEI
CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și
verificare
{SEC(2009) 1073}
RO 2 RO
RAPORT AL COMISIEI
CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare și
verificare
1. INTRODUCERE - CONTEXT șI METODOLOGIE
1.1. Obiectiv:
În ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, a fost instituit un
Mecanism de cooperare și verificare (MCV)1 pentru a ajuta acest nou stat membru să
abordeze necesitatea recunoscută de a realiza o reformă profundă a sistemului
judiciar și să combată corupția. MCV este o decizie autonomă a Comisiei, care are la
bază Tratatul de aderare. Acest mecanism îi permite Comisiei să conlucreze
îndeaproape la nivel politic și tehnic cu autoritățile române pentru a monitoriza și
evalua progresele realizate de România, precum și pentru a-i furniza consiliere
tehnică și sprijin financiar. MCV permite tuturor celorlalte state membre să
urmărească și să sprijine evoluțiile înregistrate în aceste domenii în România, precum
și să îi acorde expertiză și sprijin financiar. Rapoartele intermediare și anuale
pregătite de Comisie în cadrul MCV evaluează progresele și identifică deficiențele
care mai trebuie remediate, ajutând astfel România să stabilească ce acțiuni trebuie
întreprinse prioritar pentru a îndeplini pe deplin obiectivele de referință stabilite în
momentul aderării.
Prezentul raport prezintă evaluarea făcută de Comisie în ceea ce privește progresele
înregistrate în îndeplinirea acestor obiective de la ultimul său raport complet (23 iulie
2008). Acesta include, de asemenea, recomandări adresate României, bazate pe
evaluarea efectuată de către Comisie. În documentul de lucru al serviciilor Comisiei,
anexat la raport, este prezentată evaluarea detaliată a progreselor înregistrate în ceea
ce privește fiecare obiectiv de referință, efectuată de Comisie. Raportul se bazează pe
informațiile furnizate regulat de către autoritățile române, în special ca răspuns la
chestionarele detaliate trimise de către Comisie pentru fiecare obiectiv de referință.
Comisia a fost asistată de o serie de experți de nivel înalt din statele membre și s-a
bazat, de asemenea, pe documentația și informațiile primite din diverse alte surse.
1.2. Metodologia privind obiectivele de referință:
Comisia consideră că toate obiectivele de referință sunt strâns legate între ele. În
dialogul său cu România, au fost prezentate numeroase dovezi privind faptul că
înregistrarea de progrese în privința unui obiectiv de referință contribuie la obținerea
de progrese și în ceea ce privește alte obiective de referință. Scopul MCV nu este de
1 Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie de stabilire a unui mecanism de cooperare și de
verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință
specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției (JO L 354,
14.12.2006, p. 56).
RO 3 RO
a stabili o listă de verificare, ci de a dezvolta un sistem judiciar independent și stabil,
în măsură să detecteze și să sancționeze conflictele de interese și să combată corupția
în mod eficace. Prin urmare, Comisia nu are în vedere eliminarea pe rând a
obiectivelor de referință, ci intenționează să conlucreze cu România până când MCV
va lua sfârșit în întregime.
2. SITUAțIA PROCESULUI DE REFORMĂ DIN ROMÂNIA
Realizări
La fel ca în anii precedenți, în actualizarea factuală anexată la prezentul raport se
regăsește o evaluare detaliată efectuată de către Comisie cu privire la progresele
înregistrate în îndeplinirea obiectivelor de referință prevăzute în cadrul MCV.
Raportul principal sintetizează constatările principale ale Comisiei și prezintă
recomandări privind acțiunile care ar trebui întreprinse de către România.
Guvernul român, sprijinit de o alianță între parchete și instanțe, a reacționat în mod
eficace la preocupările exprimate în raportul intermediar al Comisiei din 12 februarie
2009. Au fost întreprinse o serie de măsuri cu caracter practic și legislativ și s-a dat
un nou impuls continuării procesului de reformă. Cu toate acestea, schimbările
efectuate nu au dus încă la obținerea de rezultate practice pentru cetățenii români. În
plus, această dorință de continuare a reformei nu este însoțită de un angajament
neechivoc al partidelor politice. Parlamentul, în special, ar trebui să ia decizii
consecvente pentru a sprijini eforturile executivului privind reforma sistemului
judiciar și eradicarea corupției.
Noul Cod civil și noul Cod penal
Guvernul român și-a luat un angajament public clar de a adopta noul Cod civil și
noul Cod penal ca urmare a recomandărilor făcute de Comisie în rapoartele
anterioare. Adoptarea celor două coduri în iunie 2009 este o dovadă importantă a
angajamentului politic și un pas înainte semnificativ în ceea ce privește asigurarea
unui sistem juridic mai eficient. Cu toate acestea, se preconizează intrarea în vigoare
a codurilor numai atunci când se va încheia dezbaterea privind codurile de procedură
relevante (prezentate în același timp Parlamentului de către Guvern) și se va ajunge
la un acord în privința acestora în cadrul procedurii parlamentare ordinare. Se
preconizează că cele patru coduri vor intra în vigoare cel mai devreme în 2011.
Va fi necesară o lege de punere în aplicare a codurilor. Este important să se asigure
faptul că această lege de punere în aplicare și procedura de adoptare a codurilor de
procedură nu conduc la reintroducerea unor dispoziții contestate în trecut sau la
introducerea unor dispoziții noi care să submineze eficiența unor anchete aprofundate
privind corupția la nivel înalt și procedurile judiciare ulterioare.
O bună exemplificare a acestui risc va fi soarta Legii nr. 78/2000, care în prezent este
temeiul juridic al anchetelor anticorupție la nivel înalt și stă la baza activității
Direcției Naționale Anticorupție (DNA). În etapa premergătoare adoptării definitive
a codurilor, va fi important să se asigure faptul că acest cadru crucial este menținut
fără restricții.
RO 4 RO
Noul Cod penal prevede diminuarea pedepselor maxime pentru infracțiunile în
domeniul proprietății, în special pentru corupție și infracțiunile legate de aceasta.
Motivul invocat pentru formularea acestei dispoziții a fost dorința de a îmbunătăți
coerența cadrului legal, chiar dacă la prima vedere aceasta ar putea părea a fi în
contradicție cu eforturile întreprinse în vederea combaterii corupției.
Grupul de lucru privind individualizarea pedepselor pentru infracțiunile de corupție a
raportat existența unor discrepanțe în ceea ce privește hotărârile judecătorești. Grupul
de lucru a propus recomandări concrete privind măsurile care trebuie întreprinse,
recomandări care ar trebui puse în aplicare în special de către Înalta Curte de Casație
și Justiție (ICCJ), care a fost de acord să emită orientări privind pedepsele pentru
infracțiunile de corupție. Acestea vor reprezenta un pas înainte important în direcția
îmbunătățirii consecvenței jurisprudenței.
Reforma sistemului judiciar
A fost adoptată o nouă strategie a gestionării resurselor umane pentru sistemul
judiciar, însă situația privind resursele umane în acest domeniu continuă să reprezinte
o provocare pentru România din punct de vedere al costurilor bugetare, al recrutării
de personal calificat și al infrastructurii de sprijin. În ciuda acestor dificultăți, au fost
întreprinse unele măsuri în ceea ce privește situația personalului din cadrul
instanțelor și al parchetelor de la nivel local, însă sunt necesare îmbunătățiri
suplimentare. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a intensificat inspecțiile
judiciare menite să îmbunătățească calitatea justiției, în special în ceea ce privește
asigurarea aplicării uniforme și a consecvenței la nivelul tuturor instanțelor
judecătorești. Au avut loc proceduri de numire și s-au organizat noi concursuri în
conformitate cu obiectivele stabilite de asigurare a obiectivității și a înaltei calificări
a personalului. Cu toate acestea, CSM trebuie să își intensifice activitatea, astfel încât
să se asigure că politica în materie de resurse umane este eficientă și flexibilă.
Impactul noii strategii nu poate fi încă evaluat în totalitate, dar se pot observa deja un
mai mare grad de conștientizare a problemelor și o mai bună anticipare a acestora.
Constrângerile în materie de personal au devenit și mai acute în urma deciziilor
recente ale CSM de a modifica normele privind detașarea, care practic nu îi permit
instituției care a efectuat detașarea să înceteze detașarea judecătorilor sau a
procurorilor în cauză chiar dacă se confruntă cu o problemă gravă în materie de
personal. În plus, din cauza posibilităților manageriale limitate ale procurorului
general în ceea ce privește promovarea, măsurile disciplinare sau transferul
personalului, restructurarea organelor de urmărire penală este deosebit de dificilă.
Este necesară intensificarea cooperării din partea CSM în vederea reorganizării
eficace a parchetelor.
Unificarea jurisprudenței
Procurorul general a introdus activ recursuri în interesul legii în fața Înaltei Curți de
Casație și Justiție (ICCJ), atacând hotărâri care erau în contradicție cu jurisprudența
existentă, ceea ce a contribuit la o mai mare uniformizare a jurisprudenței. Numărul
recursurilor în interesul legii au atins un maxim în 2007, numărul mai mic înregistrat
în 2008 putând indica faptul că s-au obținut unele progrese în privința unificării.
RO 5 RO
ICCJ a emis numeroase hotărâri privind recursurile referitoare la interpretarea și
aplicarea uniformă a legislației de către toate instanțele judecătorești. Cu toate
acestea, procedura greoaie și discutabilă conform căreia două treimi din cei 120 de
judecători trebuie să participe la adoptarea hotărârilor și să fie de acord cu motivarea
acestora (după adoptarea hotărârilor) duce la întârzieri și, uneori, la formularea unor
considerente neclare. Au fost întreprinse eforturi suplimentare în vederea unificării
jurisprudenței, prin publicarea sistematică a jurisprudenței, și au fost organizate
reuniuni cu judecătorii din cadrul instanțelor inferioare. Un pas important în acest
context îl va reprezenta emiterea de către ICCJ a orientărilor privind pedepsele
pentru infracțiunile de corupție, care, conform promisiunii ICCJ, este prevăzută să
aibă loc în toamna acestui an.
Va fi important ca executivul să convină cu legiuitorul asupra modificării legii
privind funcționarea Curții Constituționale, astfel încât să se elimine suspendarea
judecării cauzelor atunci când pârâtul/învinuitul invocă excepția de
neconstituționalitate. Tot astfel, excesele de natură procedurală care implică
invocarea excepției de ilegalitate, care duce, la rândul său, la suspendarea judecării
cauzei, trebuie limitate prin lege. Aceste probleme, care duc la întârzieri
inacceptabile, ar trebui abordate fie în dezbaterile viitoare privind codurile de
procedură fie, mai devreme, prin modificarea normelor de punere în aplicare
relevante.
Numirea unui nou președinte al ICCJ în toamnă va fi o ocazie propice pentru a
demonstra angajamentul în ceea ce privește reforma și modernizarea sistemului
judiciar, precum și privind o mai mare transparență a acestuia.
Combaterea corupției la nivel înalt
Procedura Parlamentului României privind cererea de deschidere a anchetelor în ceea
ce privește foștii miniștri nu pare a fi nici uniformă, nici rapidă. De la ultimul raport,
Parlamentul a aprobat deschiderea anchetei în patru cazuri, însă a refuzat să aprobe
deschiderea anchetei în alte două cazuri. În unul dintre acestea două, membrul
respectiv al Parlamentului și-a dat demisia, făcând astfel posibilă începerea urmăririi
penale, în timp ce în ceea ce privește cel de al doilea caz Parlamentul a respins
cererea, motivând că este inadmisibilă. Este important ca Parlamentul să își arate
angajamentul deplin privind continuarea combaterii corupției la nivel înalt.
Renumirea în funcție a Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA)
în luna februarie a acestui an a marcat un pas important în ceea ce privește asigurarea
stabilității și continuității autorităților responsabile de combaterea corupției.
Existența în continuare a unui cadru anticorupție specializat și eficient este vitală
pentru România.
DNA și-a menținut bilanțul pozitiv de anchete imparțiale privind cazurile de corupție
la nivel înalt.
Agenția Națională de Integritate (ANI)
În prezent, ANI este operațională și a obținut rezultate bune, întreprinzând măsuri
privind declarațiile de avere ale membrilor guvernului, ale magistraților, ale
funcționarilor care au funcții de conducere și de control și ale tuturor funcționarilor
publici, care vor fi îmbunătățite și mai mult în momentul în care va fi finalizat
RO 6 RO
sistemul informatic integrat planificat. Se asigură în oarecare măsură un efect
preventiv prin faptul că ANI ia măsuri sistematic cu privire la toate declarațiile de
avere care lipsesc, aplicând amenzi administrative și având posibilitatea introducerii
unor acțiuni ulterioare. Aceste anchete ex officio inițiate de ANI sunt de apreciat. Cu
toate acestea, impactul efectiv al activității ANI nu va putea fi evaluat în totalitate
decât în momentul în care se va lua o hotărâre în privința primelor cauze privind
averile nejustificate, incompatibilitățile sau conflictele de interese, care sunt încă
pendinte în fața organismelor judiciare sau disciplinare relevante. În fine, ANI și
Consiliul Național de Integritate, care garantează și monitorizează activitatea ANI, ar
trebui să construiască o relație de lucru stabilă, bazată pe încredere reciprocă.
Combaterea corupției de la nivel local
Prin ordinul procurorului general, diferitele organe de urmărire penală teritoriale au
adoptat strategii de combatere a corupției de la nivel local. Pe lângă această inițiativă
demnă de laudă, au loc schimburi regulate de cele mai bune practici și se acordă
prioritate sectoarelor vulnerabile. În urma acestei inițiative, organele de urmărire
penală regionale au devenit mai conștiente de existența corupției la nivel mic, care
pare a fi răspândită pe scară largă în unele domenii de activitate (de exemplu, în
educație și în sistemul de sănătate). Numărul cazurilor instrumentate de către
organele de urmărire penală teritoriale este acceptabil, deși probabil că încă nu se
bazează suficient pe anchete ex officio, și anume din proprie inițiativă. Se constată,
de asemenea, o lipsă de inițiativă în detectarea corupției în ceea ce privește
inspectoratele locale de sănătate sau departamentele de educație și autoritățile fiscale,
precum și în ceea ce privește alte organisme de control intern ale instituțiilor publice.
În general, ar trebui pus mai mult accentul pe inițiativele cu rol preventiv, precum
campaniile de sensibilizare destinate opiniei publice și tuturor nivelurilor
administrației, pe transparența procedurilor administrative, pe punerea în aplicare a
dreptului de acces la documente publice etc. În anumite domenii de activitate în care
sunt dovezi cu privire la existența corupției la nivel mic (achiziții publice, finanțări
nerambursabile, autorizații și permise, educație, sănătate etc.), un efort structural de
prevenire ar putea da mai multe rezultate pe termen lung decât o analiză de la caz la
caz a punerii în aplicare a legii. Desigur, ambele sunt necesare, întrucât prin cazurile
individuale se arată că abuzurile nu vor fi tolerate și vor fi detectate.
3. CLAUZE DE SALVGARDARE
Având în vedere evaluarea de mai sus, se pune întrebarea dacă ar trebui activată
clauza de salvgardare. În discuțiile publice privind MCV se face adesea confuzie
între durata probabilă a mecanismului și clauzele de salvgardare, care au o durată
limitată, prevăzute în Tratatul de aderare. Nu există o legătură automată între MCV și
clauzele de salvgardare consacrate în Tratatul de aderare a României. Clauzele de
salvgardare sunt o caracteristică standard inclusă în tratatele de aderare. Clauzele de
salvgardare au fost introduse pentru a asigura funcționarea eficientă a pieței interne și
a spațiului de libertate, securitate și justiție. Acestea pot fi activate până la sfârșitul
anului 2009 pentru a permite suspendarea temporară a aplicării legislației comunitare
relevante, dacă este necesar. Comisia consideră, pe baza evaluării de mai sus, că nu
sunt îndeplinite condițiile pentru activarea clauzelor de salvgardare.
RO 7 RO
Este deja cel de-al treilea an de existență a MCV. Acesta nu a fost introdus pentru o
perioadă fixă, întrucât ar trebui să se renunțe la acesta numai în momentul în care vor
fi fost îndeplinite satisfăcător toate obiectivele de referință. Este clar că îndeplinirea
acestora este o sarcină pe termen lung: de exemplu, eliminarea cauzelor profunde ale
corupției va necesita timp. Schimbările radicale necesare nu pot proveni decât din
interiorul societății românești. MCV este un instrument de sprijin în acest sens;
acesta nu este un scop în sine și nu poate înlocui angajamentul pe care autoritățile
române trebuie să și-l asume pentru a alinia sistemul și practica judiciară la
standardele generale ale UE.
4. CONCLUZII șI RECOMANDĂRI
De la raportul Comisiei din 2008, România a întreprins o serie de măsuri binevenite
în vederea relansării procesului de reformă: s-a dat un nou impuls în acest sens, care
a dus la întreprinderea unor măsuri pozitive. Cu toate acestea, România se confruntă
în continuare cu dificultăți legate de faptul că cele două coduri, civil și penal, nu au
fost niciodată revizuite în totalitate. Acest lucru a dus la o serie de modificări
legislative și la numeroase ordonanțe de urgență. În această situație, nu este
surprinzător faptul că jurisprudența sistemului judiciar românesc este contradictorie,
ceea ce duce la întârzieri nejustificate, care, la rândul lor, sunt abordate printr-un
amalgam legislativ de ordonanțe de urgență, norme și practici de punere în aplicare.
Situația complexă astfel rezultată este urmarea unui proces politizat și nu a fost încă
obținut nici consensul politic pe scară largă care trebuie să stea la baza reformei, nici
un angajament neechivoc al tuturor partidelor politice de a asigura progrese reale în
interesul poporului român. Există riscul ca numărul tot mai mare de acte legislative,
de norme și de practici de punere în aplicare care rezultă din disensiunile permanente
dintre partidele politice să determine toate părțile implicate să piardă din vedere
obiectivul principal, acela de a construi un sistem judiciar independent și stabil, în
măsură să detecteze și să sancționeze conflictele de interese și să combată corupția în
mod eficace.
În acest context, rezultatele pozitive ale eforturilor concrete de realizare a reformei la
nivel tehnic rămân fragmentate, reformele nu sunt încă bine înrădăcinate și continuă
să existe deficiențe.
Având în vedere constatările de mai sus, Comisia invită România să întreprindă
acțiuni în următoarele domenii:
În ceea ce privește noile coduri:
• să efectueze o evaluare amănunțită a impactului celor patru coduri asupra
funcționării sistemului judiciar și asupra organizării instanțelor și parchetelor și să
cuantifice mijloacele bugetare necesare punerii lor în aplicare;
• să realizeze o consultație publică cu privire la Codul de procedură civilă și la
Codul de procedură penală și să le adopte cât mai curând;
• să faciliteze intrarea rapidă în vigoare a celor patru coduri, prin adoptarea unei
legi de punere în aplicare care să asigure coerența cadrului legislativ.
În ceea ce privește reforma sistemului judiciar:
RO 8 RO
• să pună în aplicare, în ceea ce privește resursele umane, o abordare flexibilă,
bazată pe priorități, concretizată pe termen scurt prin luarea de măsuri de urgență,
precum transferarea posturilor vacante acolo unde este mai mare nevoie de ele
(inclusiv efectuarea de transferuri între grade de jurisdicție diferite), prin
transferarea sarcinilor administrative personalului auxiliar, introducând manageri
de instanță și, pe termen mediu și lung, prin elaborarea unei scheme de personal
adaptate nevoilor sistemului judiciar, prin efectuarea de simulări și previziuni în
ceea ce privește numirile, transferurile de personal, detașările și pensionările;
• să consolideze transparența și răspunderea Consiliului Superior al Magistraturii,
inclusiv prin asumarea de către Consiliu a responsabilității care îi revine, și anume
de a avea o abordare mai proactivă în privința recrutărilor, a promovărilor, a
măsurilor disciplinare, a transferurilor de personal și a detașărilor și prin
publicarea hotărârilor motivate ale Consiliului într-un format clar și accesibil.
În ceea ce privește unificarea jurisprudenței:
• să întreprindă măsurile adecvate ca urmare a recomandărilor Grupului de lucru
privind individualizarea pedepselor pentru infracțiunile de corupție;
• să consolideze rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în unificarea jurisprudenței,
inclusiv prin simplificarea procedurii care se aplică în cazul recursurilor, în
vederea interpretării și aplicării legii în mod coerent, precum și prin elaborarea de
orientări privind pedepsele pentru infracțiunile de corupție.
În ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt:
• să asigure faptul că procedura prin care se permite începerea urmăririi penale care
vizează membri ai Parlamentului care sunt foști și actuali membri ai Guvernului
este aplicată uniform și rapid de către Parlamentul României;
• să monitorizeze eficiența sistemului judiciar în ceea ce privește judecarea
cazurilor de corupție la nivel înalt;
• să asigure stabilitatea cadrului legal pentru combaterea corupției la nivel înalt,
inclusiv în contextul noilor coduri;
• să adopte o lege care să prevadă eliminarea suspendării judecării cauzelor atunci
când se invocă excepții de neconstituționalitate.
În ceea ce privește activitățile Agenției Naționale de Integritate:
• să continue să obțină rezultate în ceea ce privește verificarea averilor, a
incompatibilităților și a conflictelor de interese;
• să asigure faptul că organismele judiciare și disciplinare întreprind în timp util
măsurile adecvate în ceea ce privește cauzele înaintate de ANI referitoare la averi
nejustificate, la incompatibilități și la conflicte de interese.
În ceea ce privește combaterea corupției de la nivel local:
RO 9 RO
• să urmărească îmbunătățirea coordonării strategiei naționale anticorupție, pentru a
permite o mai bună identificare a punctelor vulnerabile și a domeniilor care
prezintă riscuri, astfel încât să fie elaborate strategii de atenuare prioritare la toate
nivelurile;
• să continue punerea în aplicare a strategiilor locale elaborate de către procuratură,
adaptate la necesitățile locale, și să asigure o mai mare eficacitate a acestora;
• să accelereze întreprinderea de măsuri de prevenire a corupției în sectoarele
vulnerabile, organismele centrale și cele locale coordonându-se în acest sens.
Comisia invită România să continue procesul de reformă și să pună în aplicare
recomandările pe care i le-a făcut. Comisia va sprijini și va monitoriza anul viitor pe
această bază progresele realizate. Este nevoie de presiuni continue pentru a se obține
rezultate, iar Comisia invită celelalte state membre să continue să acorde asistență
României și să o ajute să realizeze progrese. În ceea ce o privește, Comisia va
continua să sprijine eforturile României, prin dialog politic și tehnic și prin furnizarea
de expertiză adecvată, dacă este necesar.
Perspective:
Prezentul raport demonstrează faptul că Guvernul a prezentat propuneri importante
de reformă și că rezultatele pozitive obținute de procuratură încep să fie însoțite de
acțiuni din partea sistemului judiciar. În România s-a dat din nou impuls realizării
reformei, adăugându-se noi rezultate la cele incluse în raportul din iulie 2008 al
Comisiei. Cu toate acestea, pentru ca România să poată demonstra obținerea de
progrese susținute, procesul reformei sistemului judiciar nu ar trebui politizat. Este
necesar un consens al tuturor actorilor implicați pentru a permite sistemului judiciar
să funcționeze independent, astfel încât să se desfășoare anchete imparțiale ale
cazurilor de corupție, care să ducă la hotărâri rapide și eficace. Comisia consideră că
mecanismul este un instrument de sprijin care trebuie menținut până la realizarea
acestor reforme. Comisia va evalua progresele viitoare în vara anului 2010.
(sursa: http://www.capital.ro/articol/update-3-raportul-pe-justitie-romania-nu-scapa-de-monitorizare-122571.html)
© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.