De ce are nevoie un partid pentru a beneficia de câştigarea alegerilor? Are nevoie de oameni, mulţi oameni. Mai întâi are nevoie de un premier. Premierul are nevoie de miniştrii şi de secretari de stat, directori şi alţi funcţionari de rang înalt care să populeze ministerele. Apoi mai este nevoie de oameni care să susţină politica guvernului în teritoriu. În sfârşit, dar nu ca ultimă preocupare, un partid aflat la guvernare ar trebui să-şi asigure o presă favorabilă. Desigur, ar ajuta şi un program de guvernare de maximă coerenţă care să aibă şi o susţinere entuziastă sau moderată din partea celorlalte partide.
PSD este pregătit. Nu o spun eu, o spune preşedintele acestui partid pe site-ul de partid, http://www.psd.ro.
Postat la 2008-08-21
Declaraţia preşedintelui PSD Mircea Geoană la finalul şedinţei departamentelor PSD – 20.08.2008
Bună ziua! Aş dori să vă informez cu privire la deciziile pe care departamentele PSD, în colaborare cu colegii de la PC, le-au avut astăzi dimineaţă. Suntem în dispozitiv de luptă şi suntem pregătiţi pentru câştigarea alegerilor parlamentare din această toamnă, de la final de noiembrie. Câteva teme mai importante pe care le-am dezbătut astăzi: în primul rând, continuarea energică a dezbaterilor publice legate de oferta noastră de guvernare, dialogurile naţionale. Vineri, la Bucureşti, vom avea o dezbatere publică pe teme de natură socială, săptămâna viitoare, pe 29, la Alexandria-Forumul agricultorilor şi pe 30 august, la Piteşti, un forum dedicat ecologiei. Am discutat, de asemenea, despre solicitarea pe care partidul nostru a făcut-o după ce premierul Tăriceanu a prezentat în Parlament acel raport destul de subţire cu privire la răspunsul la inundaţii. Reiterăm solicitarea PSD de a convoca o sesiune extraordinară pe acest subiect şi pe alte teme de natură socio-economică, la începutul lui septembrie, în care vom veni şi cu propunerile şi acţiunile concrete pe care dorim să le facem în acest domeniu.
Avem informaţii din teritoriu, din Suceava, de exemplu, că după ce primul ministru, alţi miniştri sau preşedintele României au făcut fotografii şi băi de mulţime în timpul inundaţiilor, practic au încetat acţiunile de sprijin pentru refacerea infrastructurii. Din Suceava avem elemente concrete, din comune în principal pesediste, care sunt ocolite în mod deliberat de sprijinul guvernamental. Două teme de natură politică şi extrem de severe, pe care aş dori să le semnalez şi pe care, după aceea, colegii mei le vor detalia. În primul rând, ieri am asistat la un moment al adevărului, al dreptăţii şi al adevărului, atunci când premierul Tăriceanu şi fostul ministru Berceanu s-au declarat în contradictoriu, dar împreună, complici în fraudarea licitaţiilor privind marea infrastructură a României. Dl Tăriceanu care şi-a dat arama pe faţă, nu vorbim doar de limbajul neprotocolar pe care l-a folosit, dar ceva cu mult mai grav: premierul României a recunoscut în faţa camerelor de luat vederi că în structurile guvernamentale pe care le conduce se practică trucarea grosolană a licitaţiilor. În al doilea rând, premierul a confirmat că, în ciuda informaţiilor pe care le deţine, nu a făcut nimic nici pentru a opri şi nici pentru a sancţiona pe cei pe care i-a acuzat că au făcut sau trucat licitaţii şi afaceri de sute de milioane de euro. A fost evident că cel vizat este fostul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, fost ministru în guvernul Tăriceanu, e adevărt cu altă compoziţie politică. Este în acest moment clar că cei care au guvernat România în cei patru ani de zile sunt complici la această operaţiune deliberată de fraudare a licitaţiilor şi de realizare a bugetului public. În acest context, considerăm că este obligaţia DNA să se autosesizeze pornind de la declaraţia foarte clară a premierului cu privire la trucarea de licitaţii, se pare, pe tronsonul Bucureşti-Piteşti, eternul tronson Bucureşti-Piteşti, şi sunt absolut convins că DNA se va autosesiza, independentă cum o ştim, şi în orice caz, vom urmări şi noi în mod atent acest subiect şi vom acţiona pe canal politic şi eventual chiar penal în perioada următoare. În al doilea rând, rog după aceea pe Sorin Bota să spună câteva cuvinte, guvernul Tăriceanu I şi II este un guvern campion la desenat şosele. Este un discurs mincinos şi impertinent, pe care reprezentanţii guvernului îl au faţă de infrastructura acestei ţări. Este, dacă vreţi, un guvern care se pregăteşte să înaugureze triumfal, la final de mandat de patru ani, un petic de autostradă de 5 kilometri care a costat şi pentru care am plătit cu toţii din buzunarul propriu, al contribuabilului român 600 de milioane de euro, un contract care a fost încheiat în 2004 de guvernarea noastră şi care, pur şi simplu, a fost pus pe linie moartă. Este un lucru care, evident dacă nu ar fi extrem de trist pentru România, ar fi de-a dreptul ridicol.
De asemenea, aş dori să mai spun un cuvânt despre ceea ce înţelegem că guvernul se încăpăţânează să-l discute şi intenţionează să-l discute astăzi, la şedinţa de guvern de astăzi, am spus-o şi eu, a spus-o şi domnul Şereş, în câteva reprize: guvernul doreşte cu orice chip să înfiinţeze o companie naţională de energie, în care să grupeze activele energetice şi de producţie de energie care există în bazinul principal al Olteniei. Am spus-o şi cu alte ocazii, o spun şi astăzi şi mai răspicat, această acţiune este o acţiune pripită, antieconomică şi antinaţională. În condiţiile în care avem criza din Georgia şi sunt întrebări foarte mari cu privire la alimentarea de gaze independentă a României de gazele ruseşti, în condiţiile în care lipseşte o strategie energetică a acestei ţări, în condiţiile în care suntem pe ultimii metri ai unei guvernări care n-a fost capabilă să pună acest subiect pe masa reală a dezbaterii publice, în condiţiile în care avem un guvern care nu răspunde la problema tarifului social, conform solicitărilor repetate pe care opoziţia le-a făcut şi în cadrul convorbirilor de la Cotroceni, repet ceea ce a spus şi cu altă ocazie colegul nostru Codruţ Şereş, şi o spun şi eu extrem de răspicat: dacă guvernul României adoptă vreo hotărâre de guvern fără aprobarea parlamentului şi dezbatere publică, o astfel de decizie, această decizie este motiv de moţiune de cenzură şi de acţiune în contencios imediat după ce aceasta s-ar întâmpla. Nu ne putem permite, într-un moment în care energia devine o temă socială, economică şi strategică, să ne jucăm doar de dragul de a crea o jucărie pentru acoliţii politici ai actualului guvern. Atenţie foarte mare şi atrag atenţia cetăţeanului obişnuit, pentru că el va fi cel care va plăti preţul pentru astfel de construcţii la final de mandat. Este o temă serioasă şi atrag încă o dată atenţia guvernului cu privire la modul, de foarte multe ori, frivol, sau iresponsabil, sau lacom la care se raportează un astfel de subiect. Închei aici şi îl rog pe dl Şereş să spună două cuvinte despre acest subiect, urmând ca după aceea, Sorin Bota, pe subiectul infrastructurilor şi dna vicepreşedinte Rodica Nasar, pe teme din domeniul sănătăţii şi a performanţei domnului ministru Nicolăescu.
Nu am mai aflat ce anume a spus Sorin Bota şi Rodica Nasar, ştiu însă că după această şedinţă se pregăteşte o moţiune.
No comments:
Post a Comment