COMUNICAT DE PRESĂ
(25 mai 2010)
REF: Declaraţia de presă a preşedintelui Traian Băsescu, la finalul întâlnirilor cu grupurile parlamentare din coaliţia de guvernare
Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut o declaraţie de presă marţi, 25 mai a.c., la Palatul Parlamentului, la finalul întâlnirilor cu grupurile parlamentare din coaliţia de guvernare.
Vă prezentăm textul declaraţiei:
„Vă mulţumesc pentru atenţia pe care o daţi unor întâlniri cu grupurile parlamentare. Astăzi am avut o serie de întâlniri cu toate grupurile parlamentare care suţin guvernul. În afară de aceasta, am avut şi o întâlnire cu comunitatea oamenilor de afaceri italieni. Tema în toate cele patru întâlniri cu grupurile parlamentare a fost legată de scrisoarea către Fondul Monetar Internaţional şi către Uniunea Europeană şi, de asemenea, s-au discutat foarte multe variante, soluţii propuse de grupurile parlamentare. Aş vrea în primul rând să înţelegeţi de ce am considerat că este bine să dau curs invitaţiei parlamentarilor care susţin guvernul de a avea o discuţie cu domniile lor şi să le dau nişte explicaţii, lucru pe care l-aş fi făcut şi cu grupurile parlamentare ale partidelor de opoziţie dacă ar fi existat un astfel de interes. Am considerat că este o chestiune de responsabilitate, o responsabilitate a şefului statului în raport cu situaţia în care se află ţara. Am plecat de la premisa care a dominat şi abordările pe care le-am avut în perioada cât Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială au făcut evaluarea finanţelor ţării pentru acordarea tranşelor următoare şi premisa de la care am plecat a fost concluzia discuţiilor pe care le-am avut cu Guvernul şi cu Banca Naţională înainte de a ne stabili o poziţie unitară legată de ceea ce este de făcut în continuare. Vreau să înţelegeţi foarte bine şi dumneavoastră – dacă veţi reuşi să transmiteţi corect mesajul şi românii, că nu-mi face deloc plăcere să anunţ măsurile care trebuie luate sau că nu mi-a făcut deloc plăcere pe data de 6 mai să anunţ soluţiile de restructurare bugetară care implică reducerea salariilor şi a pensiilor. Dar aşa cum vă spuneam este o chestiune de responsabilitate. Nu de multe ori ai situaţii în care trebuie să ai atitudini, poziţii împotriva cetăţenilor tăi – cel puţin aparent împotriva lor. Eu sunt într-o astfel de situaţie din cauza crizei economice şi am considerat că este obligaţia mea să am o poziţie responsabilă. În acest sens, astăzi am informat grupurile parlamentare care este situaţia reală în care ne aflăm, dincolo de efortul formidabil pe care îl fac unele mijloace mass-media de a dezinforma şi de a trata criza ca o chestiune de incompetenţă a cuiva.
Criza este o realitate la nivel european. Nu este numai în România. Este în toate statele membre ale Uniunii şi numele mai nou, pe care eu îmi permit să-l dau acestei crize, este criza datoriilor suverane a statelor. Este o criză pe care nimeni nu a evaluat-o anul trecut, dar o criză care apasă tot mai tare toate statele Uniunii Europene, inclusiv România. România are şansa, repet, şansa de a avea o datorie publică mult mai mică decât alte state membre ale Uniunii Europene. Şi atunci am considerat că avem obligaţia să acţionăm acum, şi nu mai târziu, pentru a ne reduce dependenţa de împrumuturi externe. Am să încerc să vă explic mai bine - nu ştiu dacă dumneavoastră aveţi la dispoziţie toată noaptea, eu o am - situaţia în care suntem. Ea este o situaţie dificilă, dar nu mai dificilă decât a altor state. Aş spune că dacă luăm măsurile pe care trebuie să le luăm, avem şanse să valorificăm în favoarea noastră momentul când creşterea economică va fi posibilă. Plec de la a vă reaminti - şi cu ocazia asta, dau o replică şi domnului Strauss-Kahn - plec de la a vă reaminti mandatul cu care a venit Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană şi Banca Mondială la Bucureşti. Dar vorbesc în primul rând de mandatul Fondului, mandatul cu care delegaţia Fondului a venit a fost următorul - şi el este scris pe document înaintat autorităţilor române. Dacă domnul Strauss-Kahn are dubii îi voi transmite personal documentul cu care a venit Fondul şi el spunea aşa: creşterea TVA de la 19% la 24%, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea salariilor în sectorul bugetar cu 20%. De ce am respins această variantă? Pentru că era varianta care nu trata problema, adică repartiţia cheltuielilor bugetului de stat al României. În plus, după toate analizele creşterea TVA de la 19% la 24% ar fi generat o inflaţie care în mod cert s-ar fi scris cu două cifre, minim 10% ar fi fost inflaţia anul acesta faţă de obiectivul existent în jur de 4-4,5. De asemenea, ar fi fost un transfer de cheltuieli suplimentare pe zona economică - şi aici nu fac deosebire stat şi firme private, dar pe zona economică, zonă care în linii mari a parcurs un proces de restructurare în anul 2009. Sigur, cu celebrele excepţii din sectorul de stat, regii subvenţionate. Dar, în general, sectorul economic, fie că a fost în zona serviciilor sau în zonă de producţie, a suferit o puternică restructurare în anul 2009, ceea ce nu s-a întâmplat cu sectorul de stat şi cu cheltuielile statului.
Din aceste motive, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu Guvernul şi cu Banca Naţională, noi toţi am stabilit să respingem varianta propusă de Fond. Această variantă avea şi dezavantajul că menţinea cancerul din bugetul de stat al României. Şi acum vreau să ştiţi în cifre ce înseamnă acest cancer. Salariile reprezintă 27% din bugetul de stat. Cheltuielile sociale plus pensiile reprezintă 36% din bugetul de stat. Vă rog să adunaţi 27 plus 36, înseamnă 63% din bugetul de stat salarii în sectorul bugetar plus cheltuielile sociale, 63%. Mai punem o cheltuială fixă, care înseamnă 1% din PIB, deci 3% din bugetul de stat contribuţia noastră la bugetul Uniunii Europene, deci în total 66% din bugetul de stat este cu cheltuieli salariale plus cheltuieli sociale plus taxa de 3% sau contribuţia, cotizaţia de 3% la bugetul Uniunii Europene. Diferenţa este destinată cheltuielilor materiale din spitale, din şcoli, cheltuielilor cu armata, cu Ministerul de Interne şi cu alte instituţii ale statului care trebuie să funcţioneze. Sigur, cheltuielile din aceste sectoare nu se pot încadra în doar 34% din buget, cât le rămâne la dispoziţie, şi atunci aceste cheltuieli se duc în deficit. Fără niciun fel de măsuri de raţionalizare a cheltuielilor cu aparatul bugetar şi a cheltuielilor sociale, în care includ şi pensiile, deficitul bugetului de stat în acest an ar fi minim 9,1% din PIB. 9,1%, pentru acurateţe sau uşurinţă să spunem 9, vă invit la o înmulţire la ora aceasta târzie. Înmulţiţi 9 cu 1,3 miliarde, cât înseamnă un procent din PIB. Înseamnă că statul român trebuia să împrumute 11,7 miliarde euro pentru a-şi acoperi cheltuielile de funcţionare.
Decizia a fost să începem restructurarea propriilor noastre cheltuieli, cu zonele în care avem exagerări şi nu le discut de unde provin şi de când provin. Cheltuielile sociale, inclusiv pensiile, şi cheltuielile cu salariaţii de la bugetul de stat. Reducere 25% la cheltuielile cu salariaţii bugetari şi reducere de 15% pe cheltuielile sociale inclusiv pensiile. Acest lucru ne permite un deficit de 6,8%, în loc de 9,1%, ceea ce înseamnă aproape 8 miliarde de euro deficit. Nu ştiu dacă e foarte corectă cifra. Nu vreau să vă dau loc la speculaţii, deci 8,8 miliarde deficit, prin reducerea în cele două capitole mari: cheltuieli sociale şi salarii în sectorul bugetar. Şi acest deficit implică împrumuturi de pe piaţa liberă în afară de banii pe care îi primim de la Uniunea Europeană şi FMI în acest an. Primim cam jumătate din bani, restul, circa 4 miliarde, trebuie să îi împrumutăm de pe piaţa liberă. Oricum este mult. V-aş ruga să vă uitaţi ce s-a întâmplat cu Spania, care a ieşit pe piaţa liberă cu o emisiune de bonduri, nu a reuşit să adune niciun euro, deci suntem în faţa unei crize a datoriilor suverane în interiorul Uniunii Europene.
Dacă există o opoziţie insuportabilă, o presiune socială insuportabilă, sigur că nimeni nu poate deveni duşmanul propriului lui popor. Şi nu avem decât să nu realizăm cele ce ne-am angajat, reduceri de cheltuieli bugetare, şi să încercăm să ne finanţăm de pe piaţa liberă. Convingerea mea este că nu vom reuşi să o facem din cauza realităţilor pieţelor financiare din Uniunea Europeană. Iar lipsa unui acord cu Fondul, dacă nu adoptăm măsurile la care ne-am angajat, nu poate fi decât o condamnare la nefinanţarea României în actuala situaţie. De aceea, opţiunea mea plecând de la responsabilitatea pe care o am de a face uneori lucruri pe care nu aş dori să le fac, dar ele trebuie făcute este să insist ca scrisoarea către Fond să plece în exact termenii în care a fost negociată, având convingerea că decât mărirea de taxe este mult mai bună această soluţie, în care facem controlat reducerile de venituri, fie că discutăm de salarii, fie că discutăm de pensii sau ajutoare sociale. Le facem controlat având certitudinea finanţării a ceea ce am stabilit că putem plăti. Sigur că situaţia în care am ajuns nu este nici extrem de dificilă şi fără ieşire, avem acest tip de ieşire din ea, şi nu este nici rezultatul unei guvernări de patru luni. Ştiu că se fac eforturi formidabile de decredibilizare, uitându-se că la momentul la care Guvernul trebuia să ia decizii pentru reducerea cheltuielilor bugetare au fost partide care au hotărât să nu avem guvern. La momentul la care li s-a propus un tehnocrat au considerat că nu e în interesul alegerilor prezidenţiale să voteze şi să dea ţării un guvern.
Acestea sunt lucruri trecute. Eu discut realitatea acestui moment. În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, dacă nu am lua măsuri de restructurare a cheltuielilor bugetului de stat, la terminarea actualului acord cu Fondul, dacă nu-l întrerupem acum, şi dacă mergeam strict pe creşterea fiscalităţii, a TVA şi a cotei unice, în martie anul viitor ar fi trebuit să angajăm un nou împrumut. După evaluările făcute de specialişti, noul împrumut pe doi ani ar fi trebuit să fie de circa 27, 28, 30 de miliarde de euro, pentru a susţine în continuare deficitul bugetului de stat, cu destinaţie consum. Obiectivul meu este şi obiectivul nostru ar trebui să fie ca România să nu mai fie dependentă la consum de împrumuturi şi, eventual, dacă mai facem împrumuturi să le facem pentru investiţii, şi nu pentru consum. Vă pot spune că angajarea unui nou împrumut fără restructurarea cheltuielilor bugetare la capătul următorilor doi ani, deci 2011 - 2013, ar face ca România să ajungă la 67% datorie publică, 67% din PIB datorie publică. Ar fi extrem de greu de justificat neluarea măsurilor acum şi amânarea lor pentru 2013, cu un nivel de îndatorare mult mai mare şi cu bani angajaţi pentru a-i consuma, şi nu pentru a-i investi.
De aceea revin şi spun că am apreciat că, indiferent care este costul politic sau costul de imagine, am obligaţia să le prezint românilor situaţia şi să susţin soluţiile corecte. Puteţi da puţin timpul înapoi. Mulţi dintre dumneavoastră, mulţi dintre cei care nu sunt aici, dar sunt zilnic la televizoare, întreabă de ce nu construim autostrăzi. Şi o să vă spun simplu. Pentru că toţi banii pe care îi produce economia românească se află în bugetul de stat, precum şi banii pe care îi împrumutăm, în ultimii 10 ani, se utilizează pentru acoperirea consumului, şi nu pentru investiţii. Se lasă câte o brumă pentru investiţii, iar restul se duc toţi în consum, generat de decizii electorale. Nu vreau să acuz, dar multe ajutoare sociale nejustificate, multe creşteri de salarii, dublării de pensii au fost făcute pentru voturi, şi nu pentru binele ţării. Iar cel mai mare derapaj s-a înregistrat în perioada 2007 - 2008. Puteţi lua actele normative să constataţi acest lucru.
V-aş aduce aminte că şi la adoptarea în Parlament a Legii pensiilor, în primul rând atunci, am spus că nu are acoperire noua lege şi v-aş aduce aminte că în timpul campaniei electorale am spus că fondul de pensii este în colaps. Aş mai aduce aminte amatorilor de minciună că tot timpul în campanie am vorbit de nevoia de restructurare a cheltuielilor bugetare şi a aparatului de stat. Astăzi unii încearcă să-mi aducă aminte de promisiuni electorale. Nu am promis, am vorbit despre modernizarea statului, modernizarea instituţiilor şi restructurarea aparatului bugetar şi a cheltuielilor bugetare. Asta am spus, cred că a venit timpul să o facem pentru că altfel intrăm într-un proces de „grecizare” a ţării. În plus, a continua să consumăm mai mult decât producem înseamnă să sacrificăm investiţiile. Degeaba avem bani de la Uniunea Europeană dacă noi nu suntem capabili ca din ceea ce produce bugetul de stat să punem componenta autohtonă pentru a utiliza fondurile. Sunt foarte multe lucruri care ar mai putea fi spuse, dar aş vrea să vă spun că acesta a fost, pe fond, discursul pe care l-am avut la întâlnirea cu grupurile parlamentare. La fiecare grup mi-am asumat responsabilitatea de a fi partenerul lor, ca, de altfel, şi al Guvernului, dacă aplică acest program, care poate evita intrarea în mari dificultăţi financiare a României şi poate genera perspectiva de creştere economică.
Am constatat în discuţiile cu grupul un mare deficit de comunicare dintre Guvern şi grupurile parlamentare şi cred că miniştrii trebuie să dea o atenţie mult mai mare dialogului şi informării, cel puţin a grupurilor parlamentare care susţin Guvernul, deşi bine ar fi să informeze inclusiv grupurile parlamentare din opoziţie, dacă acestea vor avea o predispoziţie spre dialog. Dar este esenţial ca grupurile parlamentare să fie continuu informate de Guvern cu privire la ce măsuri îşi propun să adopte şi care este motivul pentru care măsurile dure sunt adoptate de Guvern. În procesul de restructurare pe care Guvernul îl va demara în perioada următoare, sper să nu fie aplicate standarde duble, adică miniştrii influenţi rămân băieţi buni şi nu fac restructurări, miniştrii cu mai puţină influenţă fac restructurări de personal, de costuri şi aşa mai departe. Toţi miniştrii trebuie să facă acest lucru. Acelaşi lucru trebuie să-l facă şi primarii. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în sănătate. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în educaţie. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în armată, şi în serviciile de informaţii, şi în Ministerul de Interne. Ministerele trebuie să înţeleagă că procesul de descentralizare este unul necesar. De asemenea, dacă se cer populaţiei sacrificii, prin reducerea salariilor şi prin reduceri de asistenţă socială şi pensii, una din condiţiile esenţiale este ca austeritatea şi transparenţa să se manifeste şi la nivelul instituţiilor publice.
Nu fac niciun secret din a vă spune că la întâlnirea cu grupul PDL am cerut ministerelor ca, în cel mai scurt timp, să afişeze pe site-uri veniturile salariaţilor din ministere, din agenţii, din regii. Dacă nu o vor face, îşi asumă responsabilitatea din a fi în dispută publică cu mine. Este timpul să terminăm şi cu demagogia sindicală a salariilor, dar şi cu faptul că demnitarii sunt părtaşi ei înşişi, vorbesc de salarii, şi nu de venituri, la nivelul instituţiilor publice. Realitatea veniturilor este cu totul alta decât cea a salariilor. De asemenea, am cerut grupului principalului partid, dar şi Premierului şi miniştrilor care au fost la discuţiile cu PDL, o selectare corectă a personalului în procesul de restructurare a instituţiilor publice, o selectare bazată pe competenţă, şi nu pe clientelă politică. Din acest punct de vedere, vă pot spune că am cerut şi sindicatelor ca, împreună cu administraţia, să elaboreze criterii de evaluare a personalului din ministere. Sigur, eu nu am ce să pierd şi nu am de ce să nu le spun şi domnilor lideri sindicali că sunt caraghioşi atunci când vorbesc de corupţia politicienilor. Nu aş vrea să-l întreb pe domnul Marica, spre exemplu, ce ştie de corupţia din vămi sau pe şeful Poliţiei de Frontieră ce ştie despre corupţia din frontiere, pe unde trec tirurile cu ţigări. În opinia liderilor sindicali, funcţionarii sunt nişte îngeraşi, dar să ştiţi că nu miniştrii fac proiectele, nu miniştrii ţin proiectele la aprobare până ori îşi iau şpaga, ori resping proiectul, ci funcţionarii pe care domnii lideri sindicali îi reprezintă. Nu miniştrii sunt de ani şi ani responsabili de gestionarea fondurilor; miniştrii au venit acum câteva luni, vor pleca - cine ştie? - peste câteva luni, peste un an, peste doi, peste trei. Dar cei care vămuiesc proiectele sunt funcţionarii. Or aici trebuie făcută curăţenie radicală. Sunt lucruri pe care le-am spus şi la grupurile parlamentare, le-am mai spus public şi cu altă ocazie, le spun şi acum.
Nu avem variantă decât să privim acest moment al adevărului cu responsabilităţi din partea fiecăruia. Am văzut şi abordarea de genul "dar nu e treaba noastră să descoperim corupţia" - spun unii domni lideri sindicali. Păi nu spune nimeni că e treaba lor să descopere corupţia, dar nici statul nu poate plăti câte un poliţist sau un procuror pentru fiecare funcţionar. Şi ei au responsabilitate pentru cei pe care îi apără fără rezerve, chipurile. Dacă statul este responsabil pentru orice, ar trebui să traduc, după unii domni lideri sindicali, că în spatele fiecărui funcţionar contractual sau funcţionar public trebuie să fie un poliţist sau un procuror. Nu avem atâţia bani încât să alocăm un procuror fiecărui funcţionar. Şi ei au responsabilitate în a contribui, alături de miniştri, alături de politicieni, la curăţarea sistemului public de corupţie, la curăţarea sistemului public de cei care nu aprobă proiecte europene sau nu dau viza decât dacă îşi văd şi propriul venit. La grupurile parlamentare am aflat că domnii de la unităţile acestea de management al proiectelor sunt situaţii în care cer 10, chiar 20% din valoarea proiectului ca să dea aviz. Sper că informaţiile pe care mi le-au dat parlamentarii sunt corecte. Ori toţi, că sunt politicieni, că sunt reprezentanţi sindicali, trebuie să înţelegem că nu mai merge cu minciuna.
Un subiect pe care l-am mai discutat la toate grupurile a fost cel legat de evaziunea fiscală. În mod categoric, trebuie întărite consistent măsurile de combatere a evaziunii fiscale. În acelaşi timp, trebuie să fac o apreciere, recunosc, personală: pare că evaziunea fiscală a devenit panaceu universal. Am văzut şi aprecieri de la oameni care se pretind a fi mari manageri în lumea asta largă, care fac afirmaţii că 40% din PIB sau 40 de miliarde reprezintă evaziunea fiscală. Sigur că există evaziune fiscală şi, din analizele făcute, se ştiu şi domeniile principale în care evaziunea se face. Să sperăm că Guvernul va reuşi să ia măsurile necesare pentru a o combate. Dar cei care avansează astfel de proporţii ale evaziunii sunt cel puţin mincinoşi sau rău intenţionaţi. Ei pleacă de la PIB care ar fi 100%. Uită că 20% din PIB îl reprezintă doar economia naturală, gospodăriile ţărăneşti, care niciodată nu au fost impozitate şi nu vor fi impozitate, că nu o să meargă statul să pună impozit pe fiecare găină, pe fiecare capră, pe fiecare vacă, pe fiecare porc, pe care un om îl are în gospodăria lui de subzistenţă. Şi nicăieri în Uniunea Europeană economia aceasta naturală nu este impozitată. Deci 20%, dintr-o dată, reprezintă zonă din economie care nu se taxează. Nu numai în România, nicăieri. Dar zonele de mare evaziune sunt agricultura, o altă zonă de mare evaziune este alcoolul, altă zonă de contrabandă şi evaziune este cea legată de ţigări. Sigur, legumele care se aduc din import şi care au o adevărată reţea de introducere în ţară, nu aş lăsa nemenţionate florile, chiar comerţul intracomunitar. De prea multe ori primim din câte o ţară a Uniunii Europene carne de vită, de porc, de pasăre care vine etichetată ca fiind produsă într-o ţară a Uniunii Europene şi se poate constata că e tocmai de prin Argentina sau Brazilia. De prea multe ori primim din interiorul Uniunii Europene ananas şi banane şi nu am constatat ca în vreo ţară din Europa de Nord să se planteze ananas şi banane.
Va trebui să clarificăm şi lucrurile acestea şi, până una-alta, statul român să ia măsurile proprii de punere în regulă a comerţului intracomunitar care îl afectează. Cred că în aceste zone va trebui să ne fixăm cu evaziunea fiscală. Sigur, sunt şi la firme, deşi firmele sunt ultracontrolate. Toţi se plâng de faptul că vine şi gardă, vine şi poliţie, vine şi ANAF, vin toate instituţiile la control. Deci, aici măcar ce nu se plăteşte e cam ce nu poate plăti, de regulă, dar zonele pe care vi le-am prezentat mai înainte sunt în responsabilitatea ministrului Finanţelor şi a ministrului de Interne, să diminueze accesul mărfurilor care sunt obiect al evaziunii fiscale sau să diminueze evaziunea fiscală. Nu spune nimeni că nu trebuie să primim ananas, şi fructe, şi roşii şi orice ne trebuie pe piaţă din orice ţară comunitară, sau flori, dar trebuie să punem capăt şi evaziunii fiscale. Şi România îşi va lua propriile măsuri. Pentru că am înţeles de la dumneavoastră că nu aveţi disponibilă toată noaptea, ci aveţi un timp limitat, amân pentru altă dată intrarea în alte detalii. Aştept şi eu ca Guvernul, după adoptarea scrisorii către Fond, să adopte şi un minimal program de stimulare a economiei. Vreau să înţelegeţi şi de ce spun minimal, pentru că România nu dispune de fonduri cu care să facă investiţii şi să stimuleze reluarea creşterii economice. Bruma de fonduri pe care le avem în buget trebuie concentrată pe anumite obiective şi stimulată în principal finanţarea unor obiective de mai mici dimensiuni. Dacă s-ar lua toţi banii şi s-ar duce la programul Bechtel, probabil că am construi 3 km de autostradă. Părerea mea este că banii de care dispune bugetul de stat pentru investiţii trebuie puşi lângă banii europeni pentru a stimula dezvoltarea de IMM-uri sau apariţia de noi IMM-uri. Toate soluţiile însă sper să fie prezentate de Guvern, probabil nu mâine, când se adoptă scrisoarea, probabil joi, pentru a fi congruente şi cu legislaţia pe care Guvernul va urma să-şi asume răspunderea.
Aş trage o concluzie, soluţia pe care Guvernul, eu, Banca Naţională o propunem României - aş vrea să fac precizarea că Banca Naţională nu are responsabilităţi, dar am avut consultări cu Banca Naţională asupra soluţiilor - deci, soluţia pe care românii o au în faţă este o soluţie dură, extrem de dură, dar necesară. Amânarea acestor soluţii de restructurare a cheltuielilor bugetare nu face decât să mărească factura cu fiecare lună cu care amânăm aceste măsuri. Dacă am amâna pentru la anul măsurile de restructurare a cheltuielilor bugetului de stat - şi spun din nou, a cheltuielilor cu salariaţii plătiţi din bugetul de stat şi a cheltuielilor sociale plus pensii, la anul ajustările ar trebui să fie mai dure decât anul acesta. Este, o spun încă o dată, un lucru pe care nu-mi place să-l fac, dar din păcate un lucru pe care trebuie să-l fac. Eu vă mulţumesc. Vă doresc o seară plăcută!”
Departamentul de Comunicare Publică
25 Mai 2010
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12127&_PRID=lazi)
No comments:
Post a Comment