De ce?
De ce simte nevoia preşedintele să dea astfel de explicaţii? Aşteptam să înceapă serialul meu preferat pe TVR 1, unul coreean, când programul obişnuit a fost întrerupt pentru a asculta monologul într-un act jucat de domnul preşedinte Băsescu. Prezentarea dramatică s-a limitat la un preşedinte comentând legea educaţiei proaspăt promulgată. Practic mi-am adus aminte de şcoala generală şi orele de limba şi literatura română în care eram chinuiţi de doamna profesoară şi puşi să facem o analiză pe text. Domnul preşedinte ne-a spus astăzi, cu aerul unui şcolar de clasa a opta, ce a vrut să spună poetul în legea educaţiei. Nu văd de ce este treaba domniei sale să facă asta. Partidele politice trebuiau, conform Constituţiei şi legii, să contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, dar ÎNAINTE de stabilirea unei soluţii legislative, astfel încât cetăţenii să-şi poate exprima voinţa politică. Domnul Preşedinte ne vorbeşte despre voinţa sa politică, eventual şi a cuiva din Guvern. Din câte am auzit l-a chemat şi pe domnul Funeriu, probabil să-i dea o fiţuică cu comentariul legii. Haideţi însă să spunem că explicarea legii în termeni de aftărscul ar fi putut fi un serviciu de informare a populaţiei făcut, cu bunăvoinţă şi bun-simţ, de preşedinte, fără să-şi dea seama de penibilul interpretării autorului legii, dar în ce calitate Preşedintele României îşi permite să ridice acuzaţii publice? De ce nu depune o plângere la Parchet? În ce ţară din lume un preşedinte se plânge de anumiţi politicieni ca o bătrânică care şi-a pierdut pisica în faţa blocului. Dacă nişte politicieni sunt vinovaţi astfel încât putem vorbi despre încălcarea unei legi, ei trebuie să fie judecaţi şi condamnaţi, dacă ei nu sunt vinovaţi de încălcarea legii, ci doar de o politică cu care domnul preşedinte, apolitic prin definirea constituţională, nu este de acord... nu ar trebui să ne comunice şi nouă acest lucru, pentru că nu-i treaba domniei sale să stabilească care politici sunt bune şi care sunt mai puţin bune, aceasta este treaba poporului care iese la vot.
În sfârşit, preşedintele dă dovadă de necunoaşterea constituţiei. În primul rând nu există vinovăţii politice ale unui ministru, pentru că în Constituţie este scris foarte clar, "Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.". Apoi preşedintele nu ştie că domnia sa nu trebuie să aprecieze activitatea guvernului, "Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate." În al treilea rând, pentru iniţiative legislative (miniştrii nu pot da legi), miniştrii nu au o răspundere solidară, "Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin". Faptul că preşedintele spune "asumată" în loc de "angajată", iar angajarea răspunderii guvernului are drept caracteristică principală tocmai lipsa de dezbatere democratică... parcă, în context, nici nu mai contează.
COMUNICAT DE PRESĂ
(04 ianuarie 2011)
REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
(04 ianuarie 2011)
REF: Declaraţia de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut marţi, 04 ianuarie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă cu privire la promulgarea Legii educaţiei naţionale. Vă prezentăm textul declaraţiei de presă:
„Bună seara. «La mulţi ani», că ne vedem pentru prima dată anul acesta. Declaraţia de presă este legată de promulgarea Legii educaţiei. Şi pentru că în ultimul timp s-au făcut foarte multe aprecieri legate de noua Lege a educaţiei, aş dori să fac o trecere în revistă a câtorva modificări în sistemul de educaţie pe care această lege le aduce. Consider că promulgarea noii Legi a educaţiei este un moment extrem de important pentru reforma României în ansamblul ei. Legea educaţiei se aşază alături de noua Lege a pensiilor, de noua Lege a salarizării, de Legea cadru a salarizării, în legile importante care vizează modernizarea statului român, bineînţeles nu excluzând şi celelalte acţiuni de modernizare a statului, cum ar fi reducerea aparatului bugetar, descentralizarea spitalelor sau a şcolilor, a poliţiei şi aşa mai departe. Cert este că promulgarea este, până la urmă, finalul unei dezbateri de mai bine de patru ani, o dezbatere care a vizat sistemul nostru de educaţie. Legea asumată de Guvern, acceptată de Parlament şi de Curtea Constituţională, constituie un moment important şi o garanţie că procesul de modernizare a educaţiei din România a devenit ireversibil. O lege care priveşte direct sau indirect toţi cetăţenii români, o lege atât de discutată şi care are 365 de articole nu putea mulţumi pe toată lumea. Şi pot spune că nici nu este de aşteptat să fie o lege perfectă. Dar, pe de altă parte, încrâncenarea pe care o provoacă Legea educaţiei este semnificativă pentru atitudinea faţă de orice schimbare importantă în acest sistem. Pe lângă dezbaterea democratică, a existat multă dezinformare în discursurile adversarilor schimbărilor din învăţământ. Şi aici trebuie să recunoaştem: campioni au fost liderii sindicali, doamna rector Andronescu, domnul rector Marga, care au făcut şi dumnealor câte o reformă a educaţiei, ale căror rezultate se văd acum, după zece ani. Doresc ca românii să afle direct de la Preşedintele ţării de ce se tem cei care sunt extrem de mânaţi în acţiunea de denigrare a actualei legi. Dar, dincolo de a afla de ce se tem aceştia, prin simpla prezentare a motivelor pentru care am promulgat legea, veţi înţelege foarte bine.
În primul rând eu eram obligat să promulg legea din punct de vede politic, nu numai constituţional. Legea este bazată pe Pactul pentru Educaţie, care a fost semnat de toate partidele politice şi de foarte multe organizaţii ale societăţii civile, inclusiv sindicate. Regretabil este că, dintre semnatari, chiar primul semnatar, domnul Geoană, a devenit unul din marii contestatari ai legii. Dânsul are prima semnătură pusă pe Pactul pentru Educaţie, pe care îl am aici în original. Înainte de a prezenta câteva puncte importante din lege, doresc să precizez că nu ne aflăm la un final de drum, ci la începutul procesului de modernizare a domeniului. Este adevărat, având o lege procesul de modernizare devine ireversibil, dar suntem doar la început. Avem legea. Pentru a argumenta câtă nevoie era de o reformă a sistemului de educaţie din România o să dau doar câteva cifre. Ultimul studiu PISA al OCDE, publicat în noiembrie 2010, care analizează nivelul elevilor de 15 ani din peste 70 de ţări, situează România pe locul 49 la lectură, pe locul 47 la matematică şi pe locul 48 la ştiinţe, fiind cel mai prost plasată în interiorul Uniunii Europene. Principalele elemente de modernizare din noua lege sunt: sistemul de educaţie este centrat, are în centrul lui elevii şi studenţii. Sistemul de educaţie atrage în responsabilitate pentru calitatea educaţiei părinţii, profesorii şi conducerea unităţilor de învăţământ, implicit comunitatea locală prin prezenţa acesteia în consiliile de administraţie ale şcolilor. Sistemul de educaţie se descentralizează, devenind parte a comunităţii locale, şi în acelaşi timp permite un control mai eficient al ministerului de resort, al Ministerului Educaţiei asupra calităţii învăţământului. Noua lege stimulează competiţia între şcoli şi universităţi. De asemenea noua lege dă deplină stabilitate sistemului, ancorându-l însă în realităţile comunităţilor locale.
Este relevant faptul că noua lege pune în concurenţă unităţile şcolare, prin mecanismul creat de lege, că elevul optează pentru şcoala la care doreşte să meargă, iar finanţarea urmăreşte elevul. Deci o şcoală cu o bună reputaţie, fie că este vorba de un gimnaziu, de un liceu, va atrage elevi, ceea ce înseamnă că va atrage implicit şi finanţarea care este pe elev, urmând ca şcolile cu o proastă reputaţie să nu aibă elevi şi să aibă ca final închiderea. Legea asigură o puternică implicare a familiei elevului în gestionarea vieţii şcolii. Părinţii vor avea un cuvânt de spus în organizarea şcolii şi vor semna un contract educaţional cu unitatea de învăţământ, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce. Se pare că în ultimii ani, datorită evoluţiilor sociale, prea mulţi părinţi spun că singurii care au obligaţii faţă de copil sunt responsabilii de la şcoală. Nu, părinţii rămân responsabili, alături de dascăli, alături de administraţia locală, pentru evoluţia copilului. Descentralizarea şi creşterea responsabilităţii managementului şcolii este un alt element nou adus de actuala lege, iar creşterea responsabilităţii se manifestă şi prin organizarea concursurilor pentru selectarea profesorilor. Deci cei care câştigă contractul de management al şcolii, la rândul lor organizează concurs şi selectează, angajează prin contract cadre didactice, care ar trebui să fie performante, pentru ca elevii şi familiile lor să fie interesaţi în a urma cursurile acelei şcoli. Se face transferul de la un învăţământ care avea la bază acumularea de informaţii la un învăţământ centrat pe dezvoltarea de competenţe, ceea ce corespunde şi dezideratelor europene.
Extrem de important este că, în baza noii legi, curricula va fi foarte flexibilă. 20% din materii vor fi opţionale, iar în învăţământul obligatoriu până la 30% din orele de învăţământ vor putea fi alocate de dascăli pentru adaptarea nivelului de educaţie la nivelul clasei. Eventual, atunci când sunt elevi care au o mai slabă performanţă, dascălul îşi poate adapta programa de predare şi de însuşire a cunoştinţelor în funcţie de nivelul clasei, de nivelul elevilor. De asemenea legea pune accent pe educaţia timpurie. Se trece, practic, la învăţământul obligatoriu de nouă ani, se face clasa pregătitoare, de la şase ani, şi de asemenea se introduce clasa a IX-a ca şi învăţământ obligatoriu în cursul gimnazial. Va creşte calitatea resursei umane pentru că orice dascăl va fi obligat să aibă un masterat didactic, cu o durată de minim doi ani. De asemenea finanţarea universităţilor va ţine seama de calitatea educaţiei, prin ierarhizarea programelor de studii, iar universităţile vor fi clasate în trei tipuri: universităţi care vor avea ca obiectiv educaţia, pur şi simplu, şi obţinerea unei diplome, o altă categorie de universităţi care vor fi centrate pe educaţie şi cercetare şi o a treia categorie universităţile de vârf, care vor fi centrate pe educaţie şi cercetare avansată. Prima evaluare se va face cu auditori internaţionali. Deci prima clasificare a universităţilor din România nu se va face de către ARACIS sau o instituţie românească, ci de o instituţie internaţională specializată, instituţie care va fi desemnată desigur de Guvern. Statul va finanţa excelenţa universitară, dând bonusuri financiare de până 30% din sumele alocate prin buget ca urmare a numărului de studenţi. Extrem de important pentru cadrele didactice universitare şi, în mod deosebit, pentru cadrele didactice tinere, nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru a dobândi calitatea de profesor, ci valoarea. Sunt prea mulţi tineri valoroşi care stau asistenţi, cel mult conferenţiari, în timp ce clanuri universitare ocupă cu familiile lor toate funcţiile de profesori, iar tinerii universitari stau fără o perspectivă certă.
Legea dă posibilitatea universităţilor să opteze între un sistem în care rectorul este ales prin concurs deschis şi alegerea rectorului prin votul universal la nivelul comunităţii academice respective. Practic discutăm de un management corporatist sau un management de tip rector ales de corpul profesoral şi studenţi. Sper că foarte multe universităţi vor opta pentru sistemul corporatist, care este un sistem eficient, dar acest lucru va fi stabilit la fiecare universitate prin votul profesorilor şi studenţilor, dacă vor opta pentru sistemul corporatist sau cel clasic, care funcţionează şi acum. Sunt introduse mecanisme de control care evită apariţia fabricilor de diplome. Nu vorbesc numai de universităţi private aici. Multe din universităţile de stat s-au transformat în fabrici de diplome prin încărcarea mult peste capacitate cu studenţi a universităţilor, ceea ce a generat o adevărată depreciere a calităţii de diplomat, de deţinător al unei diplome. Paradoxul este că universităţile de stat au fost transformate, multe dintre ele, în fabrici de diplome, care nu mai au ca obiectiv calitatea specialiştiilor pe care îi pregătesc, ci cantitatea, spre buna retribuire a rectorilor, decanilor şi a altor categorii importante ale clanurilor, universitare desigur. Un alt obiectiv al legii este evitarea politizării funcţiei de rector şi, de asemenea, sunt şi alte măsuri menite să conducă la un plus de corectitudine în învăţământul superior. Se incriminează plagiatul, nu mai sunt permise micile “familiuţe”, cu soţ, soţie, fini, rude până la gradul trei în aceeaşi universitate. Cam acestea ar fi câteva elemente care, cred eu, sunt de mare interes. Dar, cu siguranţă, în zilele următoare ministrul Funeriu va face o prezentare în detaliu a legii.
Am observat că există o teamă de schimbare şi aceasta este exploatată de cei care beneficiau până acum de un sistem în care statul plătea, dar nimeni nu răspundea - mă refer la cei din învăţământul de stat, pentru că, sub masca autonomiei universitare, multe universităţi de stat considerau că sunt libere să facă ce vor în interesul rectorilor şi a grupului din jurul acestora sau, mai nou, a directorilor, care sunt mai mari decât rectorii. Critica cea mai lipsită de onestitate în ceea ce priveşte această lege vine din zona discursului naţionalist. Le-aş aminti celor care se tem de studii în limba minorităţilor una dintre tezele care au stat la baza realizării României Mari. În 1918, la Alba Iulia, una dintre teze era următoarea: fiecare popor - se referea la minorităţi -, deci “fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie”. Era una dintre tezele care creau garanţie minorităţilor că îşi vor putea menţine valorile culturale în interiorul graniţelor României Mari. Nu văd de ce astăzi am fi mai puţin înţelepţi decât în 1918, într-o ţară membră NATO, membră a Uniunii Europene. În învăţământul universitar, în mod deosebit, în aceşti ultimi zece ani s-au format adevăraţi baroni ai educaţiei, iar vehemenţa lor împotriva noii legi pleacă din teama că îşi vor pierde privilegiile nemeritate pe care le-au dobândit ca urmare a “legii Marga”.
În ceea ce mă priveşte, fac public un apel la Guvern ca, în procesul de aplicare a legii - care nu va fi uşor, legea va fi implementată în etape, spre exemplu, nu se poate pune problema ca tinerii care vor da bacalaureatul anul acesta, anul viitor, să susţină un bacalaureat pe noul sistem de bacalaureat prevăzut de actuala lege. Deci, este un proces care va lua patru-cinci ani până la completa implementare, dar mi-aş dori ca acest proces să fie condus fără culoare politică şi să menţină spiritul legii, acela de a răspunde în primul rând nevoilor elevului, nevoilor studentului. Am convingerea că acest lucru este posibil dacă reînviem, în ceea ce priveşte educaţia, spiritul de la semnarea Pactului pentru Educaţie. Vreau să cred că legea a prilejuit o luptă politică, o luptă politică care odată cu promulgarea legii s-a încheiat şi cred că toţi trebuie să vedem cum aplicăm această lege mai bine. Repet, legea va fi aplicată etapizat, eu sper ca în foarte scurt timp una dintre etapele care trebuie parcurse, adică descentralizarea, transferul responsabilităţilor către părinţi, manageri şi administraţie locală, să se producă foarte rapid, urmând ca cele ce ţin de curriculă, de proceduri, de procese care au loc în interiorul sistemului să fie un proces mai îndelungat şi raţional condus.
Vreau să cred, de asemenea, că cei care lucrează la noile curricule - lucrul a început încă din luna septembrie a anului trecut -, vor accelera acest proces, în care să avem timp ca, pentru cei care sunt la început de cicluri de învăţământ, să aibă noile manuale, în spiritul noii legi, la dispoziţie începând cu septembrie 2011. Un lucru important pentru elevi: legea limitează numărul maxim de ore de predare, aşa că se va produce o descongestionare a presiunii asupra copilului. La cursul primar nu pot fi mai mult de 20 de ore pe săptămână, la cursul gimnazial maxim 25 şi la liceu maxim 30 de ore pe săptămână, cu tot cu orele “de după ore”, after school-ul. Deci, să sperăm că toţi cei care au de contribuit la implementarea acestei legi, şi aceştia sunt în primul rând dascălii, o vor face cu bună-credinţă, spre binele elevilor şi studenţilor. Vă mulţumesc mult. Vă doresc o seară bună!”
Departamentul de Comunicare Publică
04 Ianuarie 2011
(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12655&_PRID=ag)
No comments:
Post a Comment