04 February 2010

Vine, vine... bombardeaua


La început a fost... nu cuvântul, nu merg spre acest început, doar spre începutul sfârşitului recent. La început a fost şedinţa CSAT.

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Joi, 21 ianuarie a.c., a avut loc la Palatul Cotroceni şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.

La şedinţă au participat primul-ministru al României, Emil Boc; ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea; ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi; ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu; ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu; directorul Serviciului Român de Informaţii, George Cristian Maior; directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu; şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin; consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Iulian Fota; consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; secretarul CSAT, general-locotenent Ion Oprişor; purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Valeriu Turcan.

CSAT a analizat şi a aprobat Planul întrebuinţării forţelor şi mijloacelor Armatei României ce vor fi puse la dispoziţie în anul 2010 pentru a participa la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi de tip coaliţie, în afara teritoriului statului român.

CSAT a aprobat o suplimentare cu 600 de militari a forţelor care acţionează în teatrul de operaţii din Afganistan, numărul maxim al acestora putând să ajungă la 1798 militari. În anul 2010, Armata României va putea participa la misiuni în afara teritoriului statului cu un efectiv de 3753 militari, forţe dislocate, 2342 militari, şi forţe dislocabile la ordin, 1411 militari.

În cadrul şedinţei CSAT, ministrul Afacerilor Externe a prezentat conceptul pentru întărirea capacităţilor civile naţionale în domeniul gestionării crizelor (civilian crisis management), elaborat în scopul unei participări a României în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare. Documentul reprezintă punctul de plecare în elaborarea unei strategii naţionale care să definească viziunea şi principiile participării României cu capacităţi civile la operaţiunile de gestionare a crizelor.

CSAT a aprobat documentul prezentat de ministrul Afacerilor Externe şi a hotărât înfiinţarea unui grup de lucru interministerial, coordonat de către Ministerul Afacerilor Externe, format din reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei şi ai altor instituţii.

În cadrul şedinţei, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a prezentat măsurile pentru reorganizarea sectorului de producere a energiei electrice din subordinea ministerului, având ca obiectiv creşterea siguranţei şi a securităţii în alimentarea cu energie. CSAT a aprobat reorganizarea în cadrul ministerului a două companii cu portofoliu mixt de centrale.

La finalul şedinţei, s-a aprobat Planul naţional de Priorităţi Informative şi Programul de activitate al CSAT pentru anul 2010.

(sursa: http://csat.presidency.ro/?pag=46&id=11977)


Mă tot întrebam de unde până unde "conceptul pentru întărirea capacităţilor civile naţionale în domeniul gestionării crizelor", şi încă la externe...

Când astăzi... Dar înainte de astăzi, vreau să introduc o ştire din septembrie anul trecut:
Statele Unite intenţionează să deschidă una sau mai multe baze militare în Polonia. Informaţia a fost anunţată de un cotidian de la Varşovia, care citează surse diplomatice poloneze, sub acoperirea anonimatului.

Potrivit ziarului, decizia a fost luată după ce Statele Unite au renunţat la scutul antirachetă, ce urma să fie amplasat în Polonia şi Cehia. Jurnaliştii spun că în nordul Poloniei va exista o bază permanentă de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. Baza va fi coordonată de un centru american de logistică.Paralel, vor fi şi cîteva baze mobile.

Presa scrie că acordul se va concretiza săptămâna viitoare, când vice-ministrul polonez de externe se va afla la Washington. Ştirea nu a fost confirmată de surse oficiale de la Varşovia.
(sursa: http://www.realitatea.net/presa-poloneza-scrie-ca-americanii-vor-avea-o-baza-de-rachete-in-nord_624142.html)

Premierul rus Vladimir Putin l-a felicitat, vineri pe presedintele american Barack Obama, pentru decizia "curajoasa" de a renunta la scutul antiracheta din Estul Europei, pe care il considera o amenintare.

Vladimir Putin a adaugat ca decizia va duce la imbunatatire a relatiilor dintre cele doua tari.

"Sper ca aceasta decizie corecta si curajoasa va fi urmata si de altii", a declarat Vladimir Putin, potrivit New York Times.

Administratia de la Washington a anuntat, joi, ca face ample schimbari la planurile de aparare impotriva rachetelor din Europa, sustinand ca scutul antiracheta va fi inlocuit cu un sistem de senzori de tipul celor folositi de marina americana, iar sistemul se va concentra pe rachete cu raza scurta si medie.

Premierul Putin si alti oficiali rusi nu au raspuns la intrebarile reporterilor, privind concesiile pe care le-ar putea face Rusia in urma mutarii Statelor Unite, in special privind programul nuclear al Iranului, pe care regimul de la Moscova nu l-a condamnat pana acum.

Potrivit admministratiei de la Washington, Iranul a facut progrese in ceea ce priveste programul sau nuclear. Rusia, care are drept de veto in cadrul Consiliului de Securitate al ONU, s-a opus aplicarii de sanctiuni.
(sursa: http://www.ziare.com/articole/putin+scut+antiracheta)

Cehia a anuntat ca Statele Unite au renuntat la amplasarea in Europa de Est a elementelor scutului anti-racheta. Premierul ceh, Jan Fischer, a declarat intr-o conferinta de presa la Praga ca a fost informat telefonic de catre presedintele american, Barack Obama, cu privire la aceasta decizie.

Presedintele Barack Obama a anuntat ca SUA au "o noua abordare" in legatura cu planul antiracheta, care prevede intial deplasarea in zona a unor vase dotate cu interceptoare, pentru ca, ulterior, elemente ale scutului sa fie instalate in 2015 in Cehia si Polonia. "Noul proiect de aparare antiracheta va fi mai puternic, mai inteligent si mai rapid", a spus Obama. Liderul de la Casa Alba a dat asigurari aliatilor europeni ca securitatea lor va fi consolidata odata cu implementarea noului plan antibalistic.

Washington Post: SUA vor sa instaleze interceptoare de rachete cu raza scurta de actiune in Romania, Israel si Turcia

Administratia Obama se gandeste la instalarea in Romania, Israel si Turcia a unui sistem defenisv impotriva rachetelor cu raza scurta de actiune, in defavoarea scutului "prostesc si provocator" destinat rachetelor cu raza lunga, conceput de fostul presedinte George W. Bush, noteaza Ezra Klein, blogger al publicatiei Wasghinton Post. Afirmatiile sale au fost facute in aceeasi zi in care presedintele Barack Obama a anuntat ca SUA au "o noua abordare" in legatura cu planul antiracheta, care prevede pentru inceput deplasarea in regiune a unor vase dotate cu interceptoare, pentru ca, in 2015, Pentagonul sa instaleze elemente ale scutului defensiv in Cehia si Polonia.

O delegatie americana va sosi in capitala ceha pentru a explica in detaliu aceasta masura, a mai anuntat primul ministru ceh. Delegatia Washingtonului s-a aflat deja in Polonia, unde a comunicat autoritatilor de la Varsovia decizia finala a presedintelui Barack Obama. Fostul presedinte american, George Bush, se intelesese cu liderii de la Praga si Varsovia pentru instalarea, pana in 2013, a zece interceptoare de rachete in Polonia si a unui radar in Cehia.

Ministrul adjunct de externe de la Varsovia, Andrzej Kremer, a declarat ca a auzit din mai multe surse ca exista "sanse serioase" ca scutul anti-racheta sa fie instalat in Polonia. "Cu tot respectul pentru Wall Street Journal sau oricare alt ziar, media nu este canalul prin care guvernele comunica intre ele. Astfel de informatii similare au circulat in ultima perioada, dar noi suntem interesati in decizia finala a guvernului SUA", a precizat Kremer.

Oficialii rusi nu au dorit sa comenteze informatia, declarand
ca asteapta confirmari, insa o sursa din Ministerul de Externe de la Moscova a spus ca "in principiu, o astfel de decizie va ajuta la dezvoltarea relatiilor noastre bilaterale cu Statele Unite".

"Asteptam o declaratie oficiala pe aceasta tema din partea secretarului american al apararii, Robert Gates", a declarat sursa de la Moscova.

Obama vrea relatii mai bune cu Rusia

Wall Street Journal precizeaza ca decizia Administratiei de la Washington vine in urma unei revizuiri a planului, ceruta de presedintele Barack Obama. Administratia fostului presedinte George W. Bush a spus mereu ca scutul urma sa protejeze Statele Unite si aliatii sai europeni de rachetele lansate din Iran sau Coreea de Nord.

Wall Street Journal afirma ca SUA vor cere dezvoltarea unor scuturi balistice regionale in Europa, care sa fie "mai putin amenintatoare" pentru Rusia.

Expertii de la Washington estimeaza ca renuntand la scutul care irita Moscova, Rusia va ajuta la descurajarea procesului de inarmare a Iranului.

In 2008, Varsovia si Washingtonul au ajuns la un acord in legatura cu mobilizarea pana in 2013 in Polonia a zece interceptoare de rachete balistice cu raza lunga de actiune, cuplate cu un puternic radar in Cehia. Acordul a fost insotit de mobilizarea in Polonia a unei baterii de rachete americane sol-aer Patriot, ceea ce a nemultumit si mai mult Rusia.

Socialistii si democratii europeni (S&D) au salutat joi abandonarea de catre SUA a planurilor pentru un scut anti-racheta in Europa si au facut apel la un nou aranjament global de securitate care sa implice Uniunea Europeana, SUA, Rusia si China. Vicepresedintele S&D in materie de politica externa si aparare, Adrian Severin, a afirmat ca planul avansat de administratia Bush a fost “o relicva a unei mentalitati de razboi rece, condusa mai degraba de un spirit de confruntare decat de o preocupare reala pentru securitate".
(sursa: http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_18254/SUA-renunta-la-amplasarea-scutului-anti-racheta-in-Europa-de-Est.html)


În acel context, Mircea Geoană cerea SUA să pună antirachetele în România...

"În ceea ce priveşte decizia administraţiei Obama de a revedea acest scut antirachetă din Europa, nu sunt unul dintre alarmiştii din regiune şi sunt sigur că măsurile luate ne vor afecta pe toţi, există ameninţări din partea Iranului. Vor lua toate măsurile necesare pentru a ne proteja teritoriile şi cetăţenii pentru că aceasta este esenţa NATO şi sunt convins că în final vom fi împreună", a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană, la Seminarul "Ameninţări la adresa securităţii regionale".

Preşedintele Senatului a mai vorbit şi despre importanţa regiunii de la Marea Neagră şi a afirmat că aceasta reprezintă un "punct strategic de relevanţă". "Unii spun că regiunea Mari Negre nu mai este atât de importantă. Eu spun contrariul. Face parte din arcul stabilităţii. Marea Neagră este, a fost, şi va fi un punct strategic de relevanţă. Este o piesă mai mare într-un puzzle mai mare", a conchis preşedintele Senatului.
(sursa: http://www.realitatea.net/geoana-despre-scutul-antiracheta--nu-sunt-unul-dintre-alarmisti--dar-masurile-ne-vor-afecta-pe-toti_620132.html)


Ei bine, astăzi preşedintele anunţă că Barack Obama a lansat invitaţia privind participarea României la dezvoltarea sistemului american de apărare antiracheta. Mai mult, domnia sa a sugerat că era de aşteptat încă de la summitul NATO ca domnul Obama să trimită o astfel de invitaţie. Aici nu mai este nevoie de nici un referendum? Eu nu ştiu ce ar putea cineva bombarda în România. Dacă se construieşte acest scut, iată că cineva are ce bombarda.

În timp ce occidentul se juca de-şa cultura renaşterii, menuetul, şi civilizaţia, românii erau ocupaţi cu turcii şi apărau occidentul. Drept mulţumire, occidentul a tras linia astfel încât să fim parte din EST şi nu din lumea occidentală. Astăzi occidentul ne trimite invitaţia ca bombardelele să cadă la noi, că de ce să-i deranjeze pe domniile lor cu chestiuni din acestea? Poate se gândeşte cineva că dacă Iranul, de care îi este frică domnului Geoană, trimite o rachetă cu încărcătură nucleară (din acelea care nu provoacă o reacţie nucleară, doar împrăştie material radioactiv), resturile vor cădea pe pământ românesc şi nu pe pământ occidental. România a fost vândută de lideri, acest lucru devine din ce în ce mai mult o certitudine.

Declaraţia de presă
a preşedintelui României, Traian Băsescu,
la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
(Palatul Cotroceni, 04 februarie 2010)

Bună ziua,
Anunţ opinia publică din România cu privire la invitaţia făcută de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, privind participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă.

Mesajul Preşedintelui american a fost adus la Bucureşti de către doamna Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor, care se află în România în fruntea unei echipe de experţi americani şi cu care am avut o întrevedere în prima parte a zilei.

Dezvoltarea gradual-adaptivă a sistemului de apărare antirachetă în Europa, cu stabilirea unor componente şi în România, este în deplin acord cu deciziile adoptate la Summit-ul NATO de la Bucureşti, dar şi la cel de la Kehl, prin care au fost reiterate principiile privind indivizibilitatea securităţii şi solidarităţii aliate.

Pe teritoriul României vor fi amplasaţi interceptori tereştri, ca parte componentă a sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu partea americană vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul ţării noastre începând cu anul 2015.

Subiectul apărării antirachetă este unul de maximă actualitate pe agenda aliaţilor NATO. Statele aliate sunt din ce în ce mai conştiente de proliferarea programelor balistice - şi vă sunt cunoscute numele ţărilor despre care se vorbeşte şi se fac analize. Ca atare, sistemul vine să răspundă acestei noi categorii de ameninţări.

Aici aş face o paranteza: vechea amplasare a sistemului nu acoperea teritoriul României decât într-o mică parte a zonei de vest, noua amplasare garantează acoperirea integrală a teritoriului României pentru eventuale lovituri cu rachete balistice sau cu rachete cu rază medie de acţiune.

Noul sistem nu este îndreptat împotriva Rusiei. Acest lucru doresc să îl subliniez, în mod categoric, nu este găzduit pe teritoriul României un sistem care să fie îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva altor ameninţări.

În acelaşi timp, România a apreciat transparenţa de care au dat dovadă SUA în ceea ce priveşte promovarea noului proiect de apărare antirachetă. Şi vă aduceţi aminte că Preşedintele Barack Obama a făcut precizări încă din luna septembrie, anul trecut, că vizează o regândire a sitemului de apărare antirachetă care să se constituie într-un sistem de protecţie a ţărilor din Sud-Estul Europei.

În şedinţa de astăzi, CSAŢ a aprobat propunerea părţii americane privind participarea României la sistemul antirachetă. Pe teritoriul naţional vor fi amplasate capabilităţi terestre de interceptare, ca elemente componente ale sistemului.

Pentru materializarea deciziei, în perioada imediat următoare, vor fi iniţiate negocieri bilaterale pentru încheierea acordurilor necesare, urmând ca acestea să fie ratificate de către Parlamentul României. Repet, Parlamentul României va fi cel care va aproba acordurile care vor fi negociate în perioada următoare.

Decizia pe care am luat-o astăzi este extrem de importantă în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, dar cel mai important lucru pe care l-am făcut astăzi la capătul unei perioade îndelungate de discuţii cu partenerul american, este acela că această decizie şi operaţionalizarea sistemelor cresc foarte mult nivelul de securitate al României. Este cel mai mare câştig pe care îl avem. România nu era protejată împotriva unor eventuale lovituri cu rachete balistice.

Îmi permit să spun că este şi un succes al României, nu numai în relaţia bilaterală, dar şi ca partener de încredere pentru statele membre NATO şi pentru statele membre ale Uniunii Europene.

Dacă discutăm de parteneriatul strategic româno-american, trebuie să subliniez faptul că acesta este un element în plus care arată încrederea reciprocă între România şi Statele Unite, între Statele Unite şi România, încredere care, iată, nu s-a manifestat numai în Irak şi Afganistan, acum vine să prefigureze nişte sisteme care vor ţine legate cele două ţări foarte multe zeci de ani de acum înainte.

Decizia adoptată de CSAT care, repet, trebuie să fie aprobată de Parlamentul României atunci când Acordul cu partenerii americani va fi finalizat s-a adoptat în baza articolului 118, alineatul 5 din Constituţia României, în baza Legii 291 din 2007, Legea privind intrararea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, de asemenea, hotărârea CSAT este în acord cu Legea siguranţei naţionale, Legea 51 din 1991, şi Legea apărării naţionale a României, numărul 45 din 1994.

Dacă doriţi, pentru cele două legi, pentru Legea 51/1991 sunt vizate articolele 17 şi 2, iar din Legea 45/1994 articolul 1.

Vă atenţionez, însă, asupra articolului 118, alineatul 5 din Constituţie şi cu privire la articolul 3 din Legea 291/2007. Am ţinut să vă dau aceste elemente de legalitate pentru ca dezbaterile care vor urma, dacă este posibil, să se facă în conformitate cu legile statului român şi nu fără a citi legile.

Vă mulţumesc mult.

Departamentul de Comunicare Publică
04 Februarie 2010

8 comments:

nimrod said...

Ehe! Iată-ne în sfârşit angajaţi până-n gât în cruciada metodistă fiindcă, n-aşa, cehii, ca din totdeauna, la plăcinte înainte, la război înapoi. Situaţia îmi aminteşte de Festung Ploieşti deşi pe vremea aia măcar mai erau de păzit vreo două-trei găleţi cu petrol autohton. De aia sper că măcar n-or să ne fie livraţi la pachet şi băieţii de la Halliburton şi Blackwater...

LuMassa said...

Doamne biblio, tu ai umor nu gluma, cand am citit titlul, am zis gata vine bombardeaua si eu nu stiu :) M-ai derutat putin, apoi citind despre ce e vb m am luminat, da' nu de tot!

Bibliotecaru said...

Păi să aprindă cineva un chibrit, să ne luminăm... numai să nu aprindă chibritul în sala cu muniţii. :D

LuMassa said...

O da, fereasca D-zeu de asa ceva. Biblio, te rog nu le mai da idei, te rog...... ca la mintea lor pot crede ca e de bine!

ion adrian said...

Biblio ,
Gresesti, nu poti sta si-n caruta si-n teleguta.
De asemeni sa fie clar daca scutul ar fi numai al nostru care nu avem rachete ofensive si ar apara doar teritoriul Romaniei ar fi un sistem strict defensiv.
Fiind al nato este si defensiv dar si ofensiv daca ma intelegi matale.
Dar cand intri in hora taticu joci si las-o cu istoria ca la toti li s-a rupt li se rupe si li se va rupe in saispe de sacrificiile noastre cate or fi fost. Oricum l-am facut pe Stefan sfant ptr felul in care a aparat crestinatatea.
Nu stiu daca Roma recunoste canonizarile nostre si reciproca dar sper ca da ...:)
Cuvantul cheie este:trackla

Bibliotecaru said...

Ştiu şi eu.
Împotriva rachetelor de croazieră cu care ne-ar putea bombarda Iranul, avem şi noi rachete sol aer S-75M3 Volhov (le-am văzut la defilare) şi sistemul integrat Hawk XXI pentru Bucureşti (la defilare am văzut numai rachetele, nu cred că au fost AN/MPQ-urile).

Nu m-am prins ce înseamnă trackla.

Anonymous said...

Amplasarea scutului este un supliciu al presedintelui Traian Basescu.
Deciziile cu privire la siguranta tarii nu de iau in decurs de cateva ore decat daca incerci sa linistesti apele cu americanii(apele autohtone sunt linstite deja).
Prin urmare nu este vorba de o apropiere a Romaniei fata de SUA ci de o apropiere a lui Traian Basescu fata de SUA.
Capacitatea de a "sta in caruta si-n teleguta" e o manifestare a politicii externe (execrabila pentru Romania, ca sa nu strig vasalitate).
Respecte pentru modul in care va argumentati ideile!

Bibliotecaru said...

@ birloiu
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.