21 October 2011

Băsescu-Boc@România se înţelege foarte bine cu Jintao-Jiabao@China


Ţineţi minte cât de mult încearcă doamnele şi domnii de la PDL să ne convingă că domniile lor sunt "singurii de dreapta", populari, creştin-democraţi şi alte curente mai mult sau mai puţin ideologice, mai mult sau mai puţin doctrinare? Ei bine, nici măcar preşedintele Ion Iliescu, despre care se spunea că are legături speciale cu un înalt oficial chinez, Li Peng, nu a reuşit să aducă China cu investiţii economice substanţiale în România.
Mai mult, în 2003 a fost suspendată cursa directă TAROM Bucureşti-Beijing şi parcă acest semn a fost mai puternică decât lipsa colaborărilor ulterioare stabilite în urma vizitei domnului Ion Iliescu în China anului 2003 (şi proiectele erau legate de drumuri şi poduri plus telecomunicaţii).

Impresia mea este că întotdeauna România a avut un fel de pudoare nejustificată în a trata cu Rusia şi China, probabil şi pentru că o astfel de colaborare era supusă unei acuzaţii de pro "sovietizare" (pe cât de absurdă, pe atât de eficientă mediatic, pentru că, din păcate, consumatorul de presă din România nu este întotdeauna omul raţional cu care România se mândreşte). Astfel România întorcea spatele vechilor "colegi" din comunitatea socialistă pentru a-şi declara, necondiţionat, adoraţia spre capitalismul invaziv al occidentului. Economic acest lucru este fatal, pentru că România se putea folosi de fosta cordială relaţiie cu ţările socialiste pentru a mijloci la graniţa dintre est şi vest. În acest timp "lăcustele economice" din occident au trecut peste România şi s-au înfipt, deloc pudice, într-o strânsă colaborare cu estul, fără să le pese că cineva i-ar putea cataloga comunişti "din moment ce colaborează cu ţările din blocul de est". China investeşte 40-50 de miliarde dolari anual, în China intră câte un miliard săptămânal... este evident că toată lumea vrea o feliuţe de câteva miliarde.

Sigur, China nu este un străin prin România, cetăţenii chinezi sunt vizibili, pe stradă... Lucrurile chinezeşti abundă, încep să crească şi investiţiile chinezilor (trei sau patru sute de milioane de dolari), avem 60 de ani de relaţii diplomatice... Şi totuşi? Totuşi este de neînchipuit ca cineva din China să aibă o revelaţie managerială legată de faptul că în România ar putea investi în ouăle de bibilică cu tradiţie dacică. Cum România nu este o ţară atât de cunoscută la nivel mondial, mai ales din punct de vedere economic, este absurd să ne gândim că cineva din China poate să observe o oportunitate a investiţiei fără să se deplaseze în România şi să studieze totul la faţa locului. Cum în România avem două realităţi crunte, instabilitatea politico-legislativă şi "şpăgăraia" pe care trebuie să o dai structurilor de interese pentru a putea presta o activitate economică... cine să investească? Iată, deşi România a avut o relaţie preferenţială cu China anilor '60-'70, având o contribuţie importantă în efortul chinezesc de industrializare, tehnologizare, modernizare (în special în cazul industriei grele şi a industriei energetice), în anumite momente fiind cel mai mare colaborator al Chinei pe acest domeniu, astăzi relaţia este mai mult întreţinută la nivel diplomatic.

Se pare totuşi că ceva s-a deblocat în 2008, după vizita lui Ion Iliescu în China. Deşi nu am observat să se fi întâmplat ceva de semnalat în acel moment, personal îmi parce că acea vizită a constituit o schimbare. Ion Iliescu s-a întâlnit cu fostul său coleg Li Peng, dar asta părea mai mult o întâlnire de curtoazie decât una de protocol cu caracter lucrativ.

http://media.hotnews.ro/media_server1/image-2008-09-11-4316516-41-iliescu-stadionul-olimpic-din-beijing.jpg
(Foto: ioniliescu.wordpress.com/)

Ei bine, în zilele prezentului am fost cu toţii martori la viitorul China Town din România. Festivism, scandalul penibil cu casele de marcat... o investiţie cam părăginită la start dar cu posibilităţi pentru viitor. Iată însă o ştire mult mai serioasă.
Companiile Nuclearelectrica SA şi China Guangdong Nuclear Power Group au semnat, azi, la Beijing, acordul de confidenţialitate privind accesul companiei chineze la documentaţia proiectului privind construirea reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă.

Ceremonia s-a desfăşurat la sediul Ambasadei României la Beijing, în prezenţa ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, şi a vicepreşedintelui companiei chineze, Zheng Dongshan.

Documentul a fost semnat de directorul general al companiei Nuclearelectrica SA, Pompiliu Budulan, şi de directorul general adjunct pentru dezvoltarea afacerilor internaţionale al companiei China Guangdong Nuclear Power Group, Yang Maochun.

Acordul de confidenţialitate, semnat azi, va permite accesul companiei chineze la informaţii relevante privind modalitatea de a investi în proiectul reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă. Acordul este un document aferent procedurii de selectare de noi investitori în proiectul reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă.

Anterior semnării documentului, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, şi vicepreşedintele companiei China Guangdong Nuclear Power Group au avut o întrevedere în care au discutat despre stadiul proiectului reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă. În cadrul întâlnirii, ministrul Ion Ariton şi-a exprimat convingerea că proiectul va fi concretizat cât mai repede, reafirmând interesul major al statului român în vederea construirii şi punerii în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 Cernavodă.
(Sursa MECMA Bucureşti http://romanian.cri.cn/341/2011/10/19/1s121551.htm)
Recunosc că am ceva semne de întrebare, pentru că prevederile Acordului sunt foarte importante. Una este investiţia chinezilor astfel încât cele două reactoare să fie ale lor, alta este intrarea Chinei în parteneriat cu Nuclearelectrica SA, caz în care partea românească poate deţine, sau nu, pachetul majoritar.

"Listarea la bursă" a Nuclearelectrica SA este un concept al domnului Videanu din aprilie 2011...
"Romania nu este in stare azi sa privatizeze Hidroelectrica, Nuclearelectrica si Romgaz. Procesul de privatizare trebuie sa fie diferit fata de ce a fost inainte, nu sa vindem pachetul majoritar la niste companii. Trebuie sa se faca transparent, pe bursa, iar statul sa pastreze 51% din actiuni, insa managementul sa fie preluat de cel care are pachetul majoritar din restul actiunilor"
(http://www.ziare.com/adriean-videanu/energie/videanu-romania-nu-este-in-stare-sa-privatizeze-hidroelectrica-nuclearelectrica-si-romgaz-1086672)

Managerul Fondului Proprietatea, domnul Greg Konieczny, acţionar minoritar al Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, are şi domnia sa o părere despre "listarea la bursă":
"Fara a pierde controlul companiilor, statul poate castiga 2,2 miliarde de euro din listarea la bursa a Hidroelectrica si alte 1,3 miliarde in cazul Nuclearelectrica. Acesti bani pot fi folositi in investitii sau in achizitii in Romania sau in afara tarii"
"Deci nu este nevoie de mult timp pentru a face asta. La fel se poate face si cu Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Aceste companii au potential mare de a genera cash-flow. Cheia este un management profesionist si o oferta publica initiala, pentru listarea la bursa"

Ei bine, câteva luni mai târziu lucrurile au devenit sensibil diferite... Ministrul Ion Ariton şi delegatia Fondului Monetar Internaţional condusă de Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, au avut o poziţie mai tranşantă, pentru că a început să se vorbească nu despre listarea la bursă a unor acţiuni deţinute de stat, adică despre o privatizare a capitalului existent, ci de capitalizarea Nuclearelectrica prin emitere de acţiuni.
Astfel, potrivit MECA, in urma analizei datelor economice din ultimele sase luni, companiile s-au incadrat in indicatorii bugetari stabiliti si, in paralel, se analizeaza posibilitatea, "agreata si de FMI, a reorganizarii sectorului energetic in doua companii, care sa asigure o exploatare optima din punct de vedere tehnic, bazata pe un mecanism clar de functionare, in care sa nu mai fie incluse Hidroelectrica si Nuclearelectrica".
Pentru marile companii romanesti s-a stabilit tot marti care sunt urmatorii pasi pe care Ministerul Economiei ii va face.

"In cazul celorlalte companii: se continua programul de vanzare a 15% din pachetul de actiuni la TRANSELECTRICA si TRANSGAZ. Procesul SPO este programat a se finaliza la sfarsitul anului 2011.Pentru ROMGAZ va avea loc listarea la Bursa de Valori Bucuresti si vanzarea pachetului de 15% din capitalul social, iar pentru S.C. HIDROELECTRICA si NUCLEARELECTRICA S.A., pentru generarea de investitii suplimentare considerabile, se va demara procesul de majorare de capital cu 10% prin oferta publica primara (IPO)", se arata intr-un comunicat la Ministerului Economiei
http://www.citynews.ro/_Files/NewsAttachments/2011/07/26/0000127175/1258_0000127175.jpg
(http://www.citynews.ro/arad/economic-25/fmi-si-ariton-au-facut-calendarul-privatizarii-companiilor-127175/)
Iată de ce cred eu că acest Acord va fi foarte important şi trebuie neapărat urmărit. Cum spuneam... Unicii reprezentanţi ai mamei politice non-doctrinare de dreapta, respectiv gruparea Băsescu-Boc@România, se înţeleg foarte bine cu grupul exploziei economiei de piaţă aflat în fruntea creşterilor economice, adică Jintao-Jiabao@China. Cum şi de ce dreptacii români au uitat brusc de "adversitatea lor" faţă de stângacii comunişti?

Deşi preşedintele Traian Băsescu strânge mâna preşedintelui Chinei cu dreapta...

http://www.mfa.gov.cn/eng/wjb/zzjg/xos/gjlb/3215/3217/W020050512357882342964.jpg
(http://www.mfa.gov.cn/eng/wjb/zzjg/xos/gjlb/3215/3217/t195221.htm)

... la întâlnirea cu Li Changchun, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, stânga se reuneşte cu dreapta...

http://romanian.cri.cn/mmsource/images/2011/04/15/l.jpg
(http://romanian.cri.cn/341/2011/04/15/1s116344.htm)

... şi de salutat salută cu stânga...

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/6077038/1/3844421-mediafax-foto-valentina-sarosi.jpg?width=630
(http://www.gandul.info/news/traian-basescu-se-va-intalni-cu-presedintele-chinei-la-sfarsitul-lunii-iulie-6077038)


Pe timpuri, domnul Alexandru Andrieş avea un cântec, foarte popular între România post-revoluţionară, care spunea aşa:

M-am culcat sub Ceausescu,
M-am trezit sub Iliescu
Si faptul ca numele lor rimeaza nu-i vina mea...
Primul nu stia nici romaneste,
Al doilea vorbeste perfect ruseste,
Stie englezeste, stie frantuzeste,
Am zis "Asta da, dom'le, da !"

Ei bine... şi domnul Băsescu s-a culcat social-democrat şi, după ce a părăsit PD-ul pentru a ocupa Palatul Cotroceni, s-a trezit cu o revelaţie capitalistă şi veleităţi de dreaptă populară. Nu mai vorbesc că numele rimează în continuare cu trecutul Comunist... Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu, Băsescu...

Alexandru Andries - Ca simplu cetatean

DEMOCRAŢIA
Sper sa fie bine pusa undeva

Si macar de alegeri s-o putem consuma !

Să nu se înţeleagă că am ceva cu investiţiile chinezeşti în România, frica mea este relativă la oficialii români care cam au tendinţa de a vinde pe nimic (doar pentru avantaje personale sau succesul politic imediat) avuţia naţională şi viitorul României.
Să nu cumva să facem un detaliu la strângerea de mână şi să observăm că...

http://static.ziarulatac.ro/imagini-articole/palma-galaiala-sau-sandvis-ascundeau-spaga-din-portul-constanta-1.jpg
(http://www.ziarulatac.ro/eveniment/palma-galaiala-sau-sandvis-ascundeau-spaga-din-portul-constanta)

2 comments:

Anonymous said...

Bine ai venit.

Bibliotecaru said...

Mulţumesc.
Din păcate nu sunt bine, dar mă chinuiesc să postez... cu speranţa că nu se observă prea tare.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.