15 January 2012

Buboiul Iaşului


Foarte puţine persoane politice înţeleg că protestele din întreaga Românie nu mai sunt împotriva unor oameni, a unui regim, ci împotriva războaielor politice care s-a acumulat şi s-au dezvoltat, până la insuportabil, în ultimele două decenii. Iată de ce ţara arde şi politica se piaptănă.

Adunând aceste două ştiri nu pot obţine decât concluzia că aceşti politicieni ai României au ajuns într-o incapacitate de înţelegere a lumii înconjurătoare. De mai bine de un an vorbesc despre ce se întâmplă astăzi în România şi ei ÎNCĂ NU ÎNŢELEG.

Prima ştire:
Zeci de ieşeni s-au adunat, duminică la prânz, în Piaţa Unirii din Iaşi. Oamenii încep să iasă pe străzi şi în Cluj-Napoca şi Alba-Iulia.

http://media.rtv.net/image/201201/w620/iasi_70831500.jpeg
Foto: bzi.ro

Protestele continuă în ţară. Dacă la Bucureşti este încă linişte, după ce protestele de sâmbătă s-au încheiat târziu în noapte, ieşenii au ieşit în stradă la ora 12.00.

Aproximativ 150 de protestatari au venit deja în Piaţa Unirii şi scandează "Jos Băsescu", afişând şi un banner pe care scrie "SMURD salvează oameni, Băsescu îi omoară". De asemenea, ei flutură mai multe steaguri tricolore. Acest protest este asumat de ONG-uri, Asociaţia Surzilor, PSD Iaşi şi sindicatele din sănătate.

Potrivit bzi.ro, la manifestare sunt prezente câteva zeci de efective de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali.

Tot la Iaşi, în faţa Palatului Culturii este programat un protest autorizat, asumat de organizaţia PNL Iaşi. Grupul care se va strânge la Palatul Culturii ar urma apoi să plece în marş către centrul oraşului şi să se unească apoi cu cel care se află deja în Piaţa Unirii.

Şi la Cluj-Napoca au început să se adune oameni, în centru aflându-se deja 50 de oameni.

Şi la Alba-Iulia, aproximativ 60 de persoane s-au strâns în centrul oraşului.
(http://www.rtv.net/a-treia-zi-de-proteste-oamenii-au-iesit-in-strada-la-iasi_10748.html)
A doua ştire:
Situaţie tensionată în continuare la Iaşi între PDL şi UNPR. Fiecare dintre cei doi parteneri de guvernare îşi are propriul candidat la primărie şi nici unul nu pare dispus să dea înapoi. Democrat-liberalii acceptă să meargă împreună cu uneperiştii doar în condiţiile în care candidatul este de la PDL. "Nu acceptăm candidaturi doar pentru că cineva are senzaţia că poate", atacă democrat-liberalii ieşeni candidatura lui Tudor Ciuhodaru de la UNPR.

http://media.rtv.net/image/201201/w620/boc_si_oprea_militiaspirituala_ro_22121300.jpg
Foto: militiaspirituala.ro

Dacă la Bucureşti, PDL şi UNPR au decis să meargă împreună în alegerile locale, în provincie lucrurile sunt mai complicate.

La Iaşi, şansele primarului Gheorghe Nechita (PSD) de a obţine un nou mandat cresc în condiţiile în care voturile care nu-i vor aparţine vor fi împărţite între doi alţi candidaţi cu notorietate mare în oraş: senatorul PDL Dumitru Oprea şi deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru. De altfel, primarii în funcţie sunt favorizaţi de faptul că edilii vor fi aleşi din 2012 într-un singur tur de scrutin.

În cadrul discuţiilor informale din filială, a reieşit ca foarte probabilă o nouă candidatură din partea PDL a rectorului Universităţii "Al. I. Cuza", Dumitru Oprea, cel care a pierdut la limită alegerile din 2008. În tandem cu acesta ar putea candida pentru preşedinţia Consiliului Judeţean deputatul Nicuşor Păduraru, fost prefect al judeţului.

Păduraru a admis că, deocamdată, el şi cu Oprea sunt persoanele agreate în interiorul organizaţiei.

"Dacă mi se va cere, nu voi ezita să intru în prima linie şi să fiu una dintre 'armele politice' din PDL la alegerile viitoare. Dar asta va depinde şi de contextul politic de până la alegeri, precum şi de acordul conducerii naţionale care va aviza toate marile candidaturi", a declarat Păduraru, pentru RTV.NET.

Cât priveşte o candidatură comună la primărie a PDL şi UNPR, prim-vicepreşedintele PDL Iaşi a lăsat clar să se înţeleagă că este posibilă cu condiţia ca propunerea să fie făcută de către PDL. "

"Eu aş vrea să mergem cu proprii candidaţi. Speranţa mea este că vom fi suficient de înţelepţi pentru a desemna un expert în administraţie (...) Nu accept candidaturi doar pentru că doreşte cineva sau pentru că are senzaţia că poate", a spus Păduraru, referindu-se la posibilitatea susţinerii lui Ciuhodaru.

Pe de altă parte, deputatul recunoaşte că două candidaturi distincte din partea PDL şi UNPR l-ar favoriza pe Nechita, iar această problemă este discutată în interiorul organizaţiei. În cealaltă parte, Ciuhodaru a fost motiv de dispută şi în interiorul USL, atunci când PC, partid în care activa medicul urgentist, a insistat ca opoziţia să-l susţină pentru primărie.

Şansele ca PDL să găsească înţelegere la UNPR sunt foarte mici, din moment ce Tudor Ciuhodaru pare hotărât să candideze, bazându-se pe popularitatea sa printre ieşeni.

"Ieşenii îmi spun în fiecare zi să tratez acest oraş. Nu doar ca medic, ci ca medic primar", a spus Ciuhodaru, arătând că nu este interesat de calcule privind cea mai bună modalitate de a-l da jos pe primarul Nechita.

La Craiova, viceprimarul, în cărţi

Dacă la Iaşi relaţiile PDL-UNPR sunt doar glaciale, la Craiova ostilitatea este una evidentă, capitala Olteniei fiind oraşul în care PDL a pierdut primarul, pe Antonie Solomon, în defavoarea aliaţilor de la guvernare astfel încât democrat-liberalii din Bănie au trebuit să caute un alt candidat.

"Îl vom susţine pe Marinică Dincă, actualul viceprimar", a spus, pentru RTV.NET, europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

Tensiunile din PDL Dolj au răbufnit public în iulie, când Solomon a anunţat că în 2012 va candida pentru primărie din partea UNPR. Liderul organizaţiei, senatorul Radu Berceanu, l-a acuzat de ingratitudine faţă de solidaritatea arătată de colegi în perioada cât a stat la închisoare şi de "furt intelectual" pentru că şi-ar fi arogat merite în proiecte derulate de primărie în mod nejustificat.

În septembrie, Solomon a fost înlăturat de la şefia PDL Craiova, însă democrat-liberalii doljeni nu i-au făcut acestuia favoarea de a-l exclude din partid aşa că, oficial, primarul este încă al PDL. Însă orice puncte de colaborare dintre PDL şi UNPR la nivel judeţean este tăiată din acest motiv.

Competiţia dintre Marinică Dincă şi Antonie Solomon va fi complicată de apariţia candidatului USL, cel mai probabil senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, Ponta declarând încă din octombrie că Vasilescu are şansele cele mai mari la candidatură.
(http://www.rtv.net/cum-se-bat-pdl-si-unpr-pentru-primaria-de-la-iasi_10590.html)
Cum spuneam, ţara arde şi politicienii se ceartă pe ciolanul din toamnă.

9 comments:

Anonymous said...

Vezi si buboaiele usl-a , sunt mai interesante .

Bibliotecaru said...

Buboiul e buboi, are de toate. Important nu este ce e în buboi, important este că buboiul este pe trupul ţării şi consumă din fiinţa cetăţenilor.

nimrod said...

:) Biblio,

Nu e nici un buboi la Iaşi.
Buboiul e la Bucureşti. Dacă e, fiindcă, iată,deşi toţi strigă "Jos Băsescu!" nu se duce nimeni la Cotroceni aşa cum n-am auzit să încerce careva să atace Televiziunea, ca în vremurile bune... Mie totul mi se pare o făcătură mediatică, da' una de criză, cu minim de participanţi şi multe fumigene. Şi fără contra-manifestaţie... :)))

nimrod said...

PS:
Mie mi-a plăcut aia mică cu pancarta "ROMÂNIA MONARHIE". :)

Anonymous said...

..dar fenechiu,primarul Iasului,..cite buboaie au ???
Apoi.nastase,hrebenciug,mitrea ,mazare,dragnea,nicolescu,nicolae,..si lista este mult mai lunga,ei,..ei,cite buboaie au !
Parerea mea este ca au dat in septicemie !
Sa-i dea Dumnezeu Sanatate si intelepciune Presedintelui Traian Basescu,sa rauseasca sa scape tara de aceste lepre,hoti si antiromani.
Mi-e sila ! si apoi ,.NU MOR CAII CIND VOR CAINII "

Bibliotecaru said...

Şi peste toate astea au apărut şi lapidatorii.

Vasile, said...

Anonymus,

Spune ceva de buboaiele USL, unde lupa sugerata de dansul este intradevar nascuta mai putin de disensiunile din USL, si mai de graba de diversionistii puterii , cei cu dosare in mina lui zeus ,niste simple terminale conectate la seful dosarelor!

Uita si ignora ca mai toate persoanele fara onoare fara dicernamant anti=tatrioti , papusi pe sarma ce buboiul cel mare este actuala guvernare!

Printro amara comparatie sustinind ideea anonymului concluzia ar fi data de o comparatie , cam cit au supt buboaiele PSDeului totusi in comparatie cu cit au supt bubuoaiele PDLeului de ne-au fugit investitori, de numai sunt bani de pensii,sanatate , mancare,lumina,gaze si caldura,de nu mai este dec trait in aceasta tara de o populatie majoritara flamanda ?

Vasile, said...

Biblio,


Fiecare patura a societatii cu mijloacele ei de exprimare. La Cairo erau laudati aruncatorii de pietre la Bucuresti blamati!

Bibliotecaru said...

Eu nu am aplaudat astfel de manifestări nicăieri. Ele au început, dacă îmi amintesc eu bine, acum mulţi ani, la Paris. Atunci era un protest al minorităţilor şi se incendiau maşini. Cu ce protestezi asupra autorităţii dacă devastezi localitatea?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.