Bună ziua, La revedere!

---

Declaraţia de presă
a preşedintelui României, Traian Băsescu
(Palatul Cotroceni, 09 mai 2010)

Bună ziua.
După cum ştiţi, astăzi am avut o întâlnire cu liderii marilor centrale sindicale, o întâlnire care a fost dedicată discutării programului pe care Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional pentru perioada următoare.

Aş vrea să reiterez un lucru pe care l-am mai spus şi îl repet: ar fi nedrept dacă, vreodată, cineva ar acuza Fondul Monetar Internaţional de acest program. Programul care a fost negociat şi încă este în curs de negocieri la detalii cu Fondul Monetar Internaţional este un program al Guvernului României. Repet: este un program al Guvernului României. Dacă populaţia va fi nemulţumită, dacă programul va fi un eşec, nu Fondul va fi cel responsabil, ci instituţiile statului român, începând de la Preşedinte şi până la cea mai mică instituţie din angrenajul statului; sigur, inclusiv Guvernul sau în primul rând Guvernul, care trebuie să execute programul pe care-l convine astăzi cu Fondul.

Pentru că nu mi se pare suficient modul cum au fost clarificate lucrurile legat de acest program, vreau să vă spun că, la momentul sosirii Fondului, anticipându-se principalele obiective cu care va veni Fondul, Guvernul României a fost pregătit cu un program alternativ, care nu implică o creştere a fiscalităţii. Iar acest program este cel care s-a discutat cu Fondul Monetar Internaţional. S-au discutat amândouă, în fază iniţială, după care opţiunea Guvernului a fost programul care acum este în curs de finalizare. Repet, obiectivul major al programului Guvernului a fost să nu se crească fiscalitatea, adică TVA-ul, cota unică, obiective care aveau în pachet şi reducerea cu 20% a veniturilor în sectorul bugetar.

În ceea ce priveşte discuţiile de astăzi, am precizat foarte clar pentru centralele sindicale că nu Fondul Monetar Internaţional va mai putea fi acuzat, de acum înainte, sau va mai putea fi luat de coresponsabil, alături de Guvern, pentru eventuale neîndepliniri de program. Fondul, Uniunea şi Banca Mondială au fost de acord cu programul prezentat de Guvernul României, cu condiţia să fie şi implementat. Aş mai da o explicaţie legată de principalele coordonate ale acestui program. Ele sunt legate de trei obiective. Primul şi cel mai important: reducerea cheltuielilor bugetului de stat - şi, aşa cum vă spuneam, fondul de salarii reprezintă circa 27% din bugetul de stat. Reducerea cheltuielilor sociale - şi, aşa cum vă spuneam, cheltuielile sociale, împreună cu fondul de pensii, reprezintă peste 35% din bugetul de stat. Şi o informaţie pe care la intervenţia de acum două zile nu v-am dat-o, dar v-o dau acum: un alt obiectiv este reducerea obligaţiilor de plată ale bugetului de stat.

Ca să înţelegeţi mai bine, în acest an, ca urmare a datoriilor pe care România le-a contractat în 2007, 2008 şi parte din 2009, bugetul de stat trebuie să plătească 10,007 miliarde euro. Repet: 10,007 miliarde euro. Dacă doriţi, vă dau şi tranşele de plată. În primul trimestru am plătit 260 de milioane. În trimestrul al II-lea plătim 2,257 miliarde euro. În trimestrul al III-lea avem de plată 3,16 miliarde euro, iar în trimestrul al IV-lea avem de plată 2,5 miliarde euro, reprezentând serviciul datoriei pe care bugetul de stat îl are. În total, anul acesta, ca urmare a creditelor pe care le-am angajat în anii anteriori pentru a susţine deficitul bugetului de stat, avem de plătit peste 10 miliarde de euro. Şi, ca să vă fie şi mai clar de ce trebuie să ne diminuăm cheltuielile bugetare, pentru a diminua creditele pe care le angajăm, vă pot spune că numai dobânzile pe care trebuie să le plătim anul acesta sunt peste 1,8 miliarde euro, ceea ce înseamnă de două ori tranşa următoare de la Fondul Monetar Internaţional. Din acest motiv, am considerat că trebuie să adoptăm o politică de reducere a îndatorării noastre. Dacă nu se luau măsurile pe care vi le-am anunţat, de reducere a salariilor şi a pensiilor, la începutul anului următor trebuia să angajăm un nou credit - şi poate nu 20 de miliarde ca de data aceasta, ci 30 de miliarde. Am fi amanetat cu totul viitorul ţării şi viitorul fiecăruia dintre români. Una din concluziile acestei decizii grele pe care am fost nevoiţi s-o luăm este că trebuie să nu ne mai amăgim, să nu mai vindem falsuri românilor ori de câte ori ne aflăm în campania electorală sau premergător campaniei electorale. Banii care s-au dat mărindu-se pensiile, mărindu-se salarii, dându-se sporuri, toate acestea astăzi se răzbună şi, din păcate, nu se răzbună pe cei care au profitat, pe cei care au mituit populaţia cu astfel de angajamente care nu aveau acoperire în timp. Deci, mi se pare esenţial ca următoarele şase luni să fie o perioadă de realism a politicienilor, a Guvernului, a sindicatelor, a fiecărui român. Repet: anul acesta plătim pentru ce am consumat fără să producem. În 2007, 2008 şi începutul anului 2009 plătim peste 10 miliarde de euro. Imaginaţi-vă aceşti bani în investiţii. Dar plătim la ce am consumat fără să avem acoperire în ce am produs.

În ceea ce priveşte înţelegerile de astăzi cu sindicatele, ele vizează în primul rând o participare a tuturor la soluţionarea problemelor actuale şi de perspectivă ale României. Din acest motiv am răspuns pozitiv solicitării sindicatelor de a se constitui un grup pe care-l putem numi oricum, un grup de analiză, la care să participe Guvern, sindicate, patronat, reprezentanţi ai partidelor parlamentare şi Preşedinţia României şi, împreună, în următoarele şase luni, să găsim soluţii pentru a cheltui mai bine şi mai eficient începând cu 1 ianuarie 2011. Personal sunt conştient de nevoia absolută de cooperare între toate forţele societăţii. Pentru că ţara nu este a Preşedintelui, ţara nu este a Guvernului, ţara nu este a unui lider de partid sau a altuia, ţara este a celor 22 de milioane de români, iar ceea ce eu propun societăţii româneşti este ca împreună să prevenim „grecizarea” ţării. Dacă noi mai angajăm un credit, probabil nu de 20, ci de 30 de miliarde, vom ajunge ca în situaţia din Grecia. Ori, cred că este ultimul moment în care, împreună, putem să evităm agravarea situaţiei financiare a ţării şi împreună putem găsi soluţii ca anul 2011 să fie un an în care instituţiile statului să funcţioneze altfel, să funcţioneze mai ieftin, mai eficient şi dedicate interesului public.

Printre obiectivele sindicatelor în aceste discuţii se află lucruri cu care sunt de acord, lucruri cu care nu sunt de acord, dar pe care nu eu le pot hotărî, ci ele trebuie hotărâte în cadrul sindicate-Guvern-patronat şi partide politice, pentru că orice decizie va trebui adoptată pe urmă prin Parlament, prin legi. Printre aceste solicitări, menţionez câteva care mi s-au părut extrem de importante, cu care sunt de acord: o îmbunătăţire a legislaţiei privind combatarea evaziunii fiscale, o îmbunăţire a legislaţiei privind inspecţia muncii, stabilirea de comun acord sindicate-Guvern a criteriilor de reducere a posturilor în aparatul central al Guvernului, în primării, în regii autonome. Deci criteriile trebuie să fie comune, fără însă a face cumva din sindicat element de decizie sau de codecizie în acţiunea managerilor de reducere a numărului de personal, ci doar cu privire la criteriile care se aplică pentru reducerile de personal.

A fost o problemă care eu cred că nu este numai o concesie, ci este şi un lucru de bun-simţ, pe care îl solicită sindicatele din educaţie, legat de noua Lege a educaţiei. Acest lucru se referă la titularizare. Sigur, noua Lege, care se află în dezbatere la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, prevede titularizarea strict pe şcoală, acolo unde dascălul dă examen, şi renunţarea la titularizarea la nivel naţional, ceea ce mi se pare corect. Sindicatele spun însă, că o soluţie ar fi titularizarea la nivelul localităţii şi mi se pare că este corectă abordarea. Un liceu din Craiova, spre exemplu "Mihai Viteazul", ar putea avea nevoie pentru patru ani de un contract cu un profesor de fizică. Este normal ca, la sfârşitul contractului, dacă există un post de profesor de fizică la un alt liceu, tot din Craiova, acesta să fie oferit cu prioritate dascălului care a terminat contractul, dar a fost titularizat la un alt liceu - poate Liceul, să spunem, "George Enescu" are un loc liber de profesor de fizică, şi atunci titularizarea la nivel local ar permite şi o menţinere a dascălilor în localitatea în care ei trăiesc. Mi se pare corectă observaţia şi, de asemenea, ca şi celelalte iniţiative, o voi susţine.

Un alt subiect de discuţie şi care, de asemenea, ar trebui rezolvat în această perioadă de modernizare a legislaţiei României, a fost legat de protecţia juridică a funcţionarilor. Aţi văzut şi dvs la televizor atitudini ale concetăţenilor noştri faţă de poliţist, faţă de un inspector al Gărzii Financiare, atitudini de intimidare, de umilire sau, atunci când oameni în exerciţiul funcţiunii fac un proces-verbal de contravenţie sau un proces-verbal prin care constată ilegalităţi, agentul economic sau persoana fizică se îndreaptă în instanţă împotriva persoanei fizice care este funcţionarul - fie că e poliţist, fie că e inspector ANAF sau al Gărzii Financiare şi aşa mai departe. Şi eu am trecut prin astfel de situaţii. Ca primar al Capitalei, aveam la un moment dat nu mai puţin de vreo 500 de procese şi a trebuit să-mi plătesc din buzunar avocaţii, deşi dărâmarea chioşcurilor, spre exemplu, fusese o acţiune în interes public sau în exerciţiul funcţiunii. Protecţia pe care trebuie s-o dăm funcţionarilor statului este, pe de o parte, protecţie prin asistenţă juridică, în situaţia unor astfel de procese, iar, pe de altă parte, sancţionarea acelora care umilesc instituţiile statului sau funcţionarii statului, atât timp cât ei sunt corecţi. Cei care fac abuzuri trebuie să răspundă în faţa legii. V-am dat doar câteva exemple asupra lucrurilor cu care ne-am înţeles.

Cu ce am mai fost de acord, deşi am exprimat punctul meu de vedere că nu sunt în asentimentul sindicatelor - este legat de analiza reducerii cu 25% a salariilor. Ca şi în discuţiile pe care le-am avut cu Guvernul, unii lideri sindicali au ridicat problema menţinerii anvelopei de reducere de 25%, dar o aplicare diferenţiată a procentului. Personal nu sunt un adept al acestei soluţii, pentru că ea va genera blocaj. N-o să se ştie cui mai mult, cui mai puţin, cine are mai multe drepturi, cine are mai puţine. Până la urmă situaţia de criză este în toată ţara şi o repartizare proporţională din punct de vedere procentual, o repartizare unică din punct de vedere procentual, mi se pare singura soluţie, care nu lasă loc la îndelungate negocieri. M-am arătat însă deschis de a mijloci o astfel de discuţie, de a media o astfel de discuţie cu Guvernul.

Încă un punct asupra căruia am fost de acord, dar cu rezerve, având probabil informaţii diferite - sindicatele au solicitat să înceteze transferul de 0,5% contribuţie pentru Fondul de pensii către pilonul al II-lea de pensii. Eu ştiam că acest transfer încetează. Sindicatele ştiau că nu încetează sau că nu va înceta. Ceea ce eu ştiu este că s-a luat în calcul acest deficit de 15% în fondul de pensii cu două corecţii. Una - contribuţia din bugetul de stat cu 1,7 miliarde, care se menţine, şi, a doua - încetarea de a se plăti 0,5% la pilonul al II-lea de pensii. Dacă domnii de la sindicat au fost mai bine informaţi, sunt de acord că o contribuţie cu 0,5% ar putea să îndulcească puţin acel 15%. Informaţia mea însă, este că acest 0,5% nu se transferă în continuare la pilonul al II-lea de pensii, deci diminuarea cu 15% este cu acest 0,5% luat în calcul.

Cam acestea au fost discuţiile. Aş vrea să trag o singură concluzie - în primul rând că au fost discuţii foarte bune. Bune în sensul că am analizat raţional situaţia în care ne aflăm. Înţeleg foarte bine că liderii sindicali trebuie să dea explicaţii membrilor lor, explicaţii pe care nu ei trebuie să le dea, ci Guvernul, partenerii lor sociali şi, din acest motiv, nu se li se poate cere mai mult decât să-şi apere interesele membrilor lor. Eu însă solicit tuturor şase luni în care să dea o şansă României, până la sfârşitul anului. În opinia mea, aplicarea acestor măsuri dure, grele pentru populaţie - şi vă rog să mă credeţi că îmi este extrem de greu să mă gândesc cum primeşte un pensionar sau un salariat la stat astfel de măsuri; înţeleg nemulţumirea, dar în acelaşi timp vreau ca toţi să ştim ce facem - a continua cum am mers până acum înseamnă să angajăm un nou împrumut. A continua cum am mers până acum înseamnă să ne creştem în fiecare an ceea ce vă spuneam că anul acesta plătim ca dobânzi şi rambursări de credite, peste 10 miliarde de euro. Nu vor mai rămâne bani în buget pentru nimic. La cele 62 de procente, pe care le reprezintă salariile şi asistenţa socială, mai adăugaţi 10 miliarde şi veţi constata că depăşim 70 de procente din bugetul de stat numai pe consum. Cu ce să mai funcţioneze sistemul de sănătate, cu ce să funcţioneze Ministerul de Interne, Poliţia, cu ce să funcţioneze în afară de salarii sistemul de educaţie şi aşa mai departe? În ceea ce mă priveşte, vă asigur, şi nu vreau să pară un populism, că sunt dispus ca până la sfârşitul anului să virez salariul într-un fond de solidaritate. Dacă vă uitaţi pe declaraţia de avere, veţi putea constata că pot să fac acest lucru, deci, cred că avem nevoie de solidaritate în momentul de faţă dacă vrem să nu împingem ţara către o situaţie ca în Grecia. Vă rog, dacă sunt întrebări.

Întrebare: Domnule Preşedinte, ce garanţii aveţi că nu se va prelungi situaţia şi după această perioadă de şase luni ?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Atenţie! Eu nu am făcut o înţelegere cu sindicatele. Sindicatele nu au cum să vină la mine şi să spună: „Noi suntem de acord”. Ei trebuie să-şi consulte membrii de sindicate - deci nu vreau să fie o confuzie. Ceea ce am stabilit cu sindicatele este funcţionarea unei comisii sindicate-Guvern-patronate-partide politice şi Preşedinţie, pentru a discuta aceste probleme şi care sunt soluţiile în continuare. Eu nu am cum să dau o garanţie, dar nu puteţi să mă suspectaţi că nu m-am uitat foarte bine în cifrele bugetului, că nu înţeleg foarte bine ce urmează să se întâmple. Sigur, avem o variantă lesnicioasă şi încă nu s-a semnat acordul cu Fondul, putem să-l schimbăm imediat de la soluţiile pe care Guvernul le-a propus şi să trecem pe creşterea de fiscalitate. Dar, după părerea mea, acea soluţie este una care frânează dezvoltarea economică şi care ne va împinge să continuăm să luăm credite tot mai mari ca să putem să ne plătim ineficienţa aparatului de stat şi sistemul exagerat de protecţie socială pe care-l avem. Deci, nu pot să dau garanţii. Ceea ce cred însă este că, dacă aplicăm acest program, România trece pe creştere economică, nu va mai avea creştere negativă.

Întrebare: (…) la ce subvenţii făceaţi referire şi, încă o întrebare, mai spuneau liderii de sindicat că nu e corect ca doar funcţionarii, ca doar angajaţii de la stat să plătească preţul crizei, ci v-au propus ca şi patronatele să plătească. V-aţi gândit şi la o astfel de variantă?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Doamnă, patronatele au plătit deja printr-o restructurare consistentă în anul 2009. Statul n-a reuşit să se restructureze din punct de vedere al cheltuielilor, decât într-o măsură foarte mică. Nu cred că sectorului privat - şi aici vreau să înţelegem foarte bine: când mă refeream la cei trei milioane, nu mă refeream strict la sectorul privat. Sunt şi foarte multe societăţi cu capital integral sau majoritar de stat, care funcţionează în economia reală. Sectoarele din economia reală s-au restructurat în 2009, creşterile de şomaj pe care le-aţi văzut vin preponderent din această zonă a economiei reale, fie că e sector privat sau sector de stat, dar economie - producţie sau servicii. Deci, nu este corect. Ei au plătit deja costul. Ce cost să mai punem pe spatele societăţilor, ca să creştem veniturile în bugetul de stat? Şi pun şi eu o întrebare ca şi colega dumneavoastră. Ce garanţii avem că, dacă am creşte taxele pe companii, dacă am creşte TVA-ul, dacă am creşte cota unică la 20%, am avea încasări mai mari în bugetul de stat? Eu cred că nu. Privind la dificultatea cu care firmele plătesc în momentul de faţă obligaţiile sociale şi obligaţiile faţă de bugetul de stat, cred că sunt la limita de supravieţuire cei care au scăpat. Ce să mai împingem în spatele lor? Deci, cred că este o abordare care ne duce direct către a apela din nou, imediat ce terminăm actualul acord, să întrebăm din nou pe pieţele externe şi pe la instituţii financiare de alte zeci de miliarde. Ori, trebuie să ne obişnuim să trăim cu cât producem şi să nu mai trăim cu iluzii, cu falsuri, promise de politicieni, acceptate de sindicate, acceptate de populaţie. A venit momentul în care să optăm pentru o ţară care să se poată dezvolta sănătos sau o ţară care să-şi arunce toată resursa în plata datoriilor şi în asistenţă socială, inclusiv asistenţă socială prin menţinerea unor locuri de muncă inutile în aparatul de stat. Ultima întrebare, dacă mai este altcineva.

Întrebare: (…)

Preşedintele României, Traian Băsescu: Da, în ceea ce priveşte subvenţiile, vă pot spune despre două care nu vor fi atinse. Este vorba de ajutorul pentru persoane cu handicap şi indemnizaţia pentru copii; în rest, toate sunt subiect de analiză, reducere sau chiar anulare. Nu ştiu cum a finalizat Guvernul analizele. Vom vedea mâine.

Întrebare: (…)

Preşedintele României, Traian Băsescu: Doamnă, eu sunt dispus la orice analiză, dar ştiu care este soluţia corectă şi este cea pe care v-am spus-o: reducere egală din punct de vedere procentual pentru toţi, pentru că cel căruia îi reduceţi 25% şi are 5000 de lei salariul, acela plăteşte 1000 şi ceva de lei, cel căruia îi reducem 25% din 700 plăteşte 100 şi ceva de lei, deci de 10 ori mai puţin. În mod indiscutabil, contribuţiile sunt diferite, pentru că salariile sunt diferite, şi atunci mi s-ar părea incorect celui cu 5000 să-i iau 3800 şi celui cu cel mai mic salariu deloc. Până la urmă, am avut o creştere explozivă a aparatului de stat în perioada 2007-2008, ne-am bucurat să fim salariaţi la stat, performanţele le vedem în calitatea actelor normative, în absorbţia fondurilor, în efiecienţa Gărzii Financiare, în eficienţa Inspectoratului de Muncă, acolo sunt funcţionarii despre care vorbim. Ori, trebuie să înţeleagă că până la sfârşitul anului rămân cei mai buni, cei care într-adevăr îşi fac treaba. Vă mulţumesc mult, vă doresc o duminică plăcută!

Departamentul de Comunicare Publică
09 Mai 2010

(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12089&_PRID=lazi)

Declaraţii de presă susţinute de primul-ministru Emil Boc şi de ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu

Emil Boc:
Bună seara tuturor. Am avut în aceste zile multiple întâlniri cu reprezentanţii coaliţiei care susţin guvernul, de asemenea întâlniri cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene, Băncii Mondiale, de asemenea întâlniri cu membrii Guvernului şi preşedintele României.
În acest moment suntem în măsură să vă prezentăm, în sinteză, câteva dintre concluziile acestor întâlniri şi cu privire la ceea ce urmează să se întâmple în perioada următoare.
În ceea ce urmează, am să mă axez pe patru elemente în prezentarea mea: Unu. De ce suntem nevoiţi să luăm măsuri de austeritate? Doi. Ce alternative avem? Trei. Ce măsuri propune guvernul? Patru. Care sunt consecinţele acestor măsuri pe care le propunem?
Prima problemă: de ce suntem nevoiţi să luăm măsuri sporite de austeritate. Aici trebuie să o spunem direct şi fără echivoc, datorită cheltuielilor fără acoperire cu salariile şi pensiile, începând cu 2007, şi mai ales datorită anului 2008, când aceste cheltuieli publice, cu salariile şi pensiile, au depăşit cu mult, cu foarte mult posibilităţile ţării. În al doilea rând, suntem nevoiţi să luăm în continuare măsuri de austeritate datorită crizei economice şi, în special, în urma ultimelor evoluţii care au avut loc inclusiv în Grecia. Aşa cum am spus, începând cu anul 2007, cel puţin, de la mijlocul lui, s-a rupt echilibrul între productivitate şi salarii în România. Cu alte cuvinte, am început să consumăm mai mult decât am produs şi, din acest punct de vedere, poate fi sugestivă şi o asemenea evoluţie a corelării productivităţii cu salariile şi pensiile din România. După cum puteţi observa (nn din graficul prezentat) din această evoluţie, productivitatea a mers în jos, salariile şi pensiile în sus, evident am ajuns la deficite structurale. Ce înseamnă asta? Că am consumat mai mult decât am produs, iar aceste exemple pe care vi le-am oferit pot fi demonstrate şi cu cifre foarte clare în privinţa cheltuielilor bugetare. De exemplu, în privinţa fondului de salarii, dacă, în 2004, fondul de salarii era 17,6 miliarde de lei, în 2005 a fost 21,4 miliarde de lei, în 2006 a fost 27,6 miliarde de lei, în 2007 a ajuns la 33,7 miliarde de lei, în 2008 la 45,6 miliarde de lei, iar în 2009 am încercat să plafonăm prin măsurile pe care le-am propus la aproximativ acelaşi nivel. Deci, de la 33,7 miliarde de lei în 2007, fond de salarii în sectorul public, la 45,6 miliarde lei în 2008, în condiţiile în care aţi văzut, productivitatea muncii nu a fost aceea care ar fi putut să susţină o asemenea creştere. La fel, în privinţa pensiilor, dacă în 2004 cheltuielile cu pensiile erau 15,78 miliarde, în 2005 au fost 17,24 miliarde, în 2006 - 18,04 miliarde, în 2007 – 22,66 miliarde de lei, în 2008 – 33,19 miliarde de lei, şi ca urmare a creşterilor cu pensiile din luna octombrie a anului 2008, în 2009 - 39,85 miliarde de lei, cu menţiunea că, în 2009, nu au fost majorate pensiile decât a fost situaţia pensiei sociale minime şi a indexării cu inflaţia a pensiilor. Repet, în 2007cheltuieli cu pensiile - 22,6 miliarde de lei, în 2008 – 33 miliarde lei, deci, de la 22,66 miliarde lei la 33,19 miliarde lei, creşteri, repet, exponenţiale, care, din nefericire, nu au avut acoperire în ceea ce a însemnat productivitatea muncii, în România. Plătim, în consecinţă, faptul că, în anul electoral 2008, s-au produs deficite structurale, adică deşi existau atunci bani, pe moment, deficitul s-a accentuat, pentru că acele creşteri de salarii şi pensii după aceea trebuiau aplicate în toţi anii care urmează, iar, mai mult decât atât, a venit criza economică, în economia românească, evident, nu avea posibilitatea să susţină în continuare această creştere în sectorul public, a salariilor şi a pensiilor care să nu aibă acoperire reală în productivitate.
În privinţa numărului de personal în sectorul public: 1.239.000 în 2005, 1.395.000 în 2008, o creştere de 162.000 de persoane, în martie 2010, sunt 1.360.000 de persoane, mai puţin cu aproximat 36.000, raportându-ne la decembrie 2008.
În anul 2009, în contextul crizei economice, am încercat să limităm efectele negative ale crizei economice şi să plafonăm aceste cheltuieli, aşa cum aţi văzut, care s-au făcut cu salariile. Dacă în anul 2009, nu am fi întreprins nicio măsură şi am fi lăsat să curgă toate măsurile pe care Guvernul anterior le-a luat, inclusiv, de exemplu dacă am fi lăsat majorarea cu 50% a salariilor profesorilor şi alte majorări care se propuseseră, am fi ajuns în 2009, la un deficit de 12%. Prin plafonarea cheltuielilor am reuşit să-l menţinem la 7,4% în anul 2009.
În privinţa împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, până în acest moment până în acest moment, România a luat 12 miliarde de euro, după cum urmează: Banca Naţională a României 7.110.000.000 de lei de la Fondul Monetar Internaţional; Guvernul României 4.950.000.000 de lei, după cum urmează: de la Fondul Monetar Internaţional 2.150.000.000, de la Comisia Europeană 2.500.000.000, de la Banca Mondială 300.000.000 de lei. Deci, în acest moment, aceştia sunt banii, pe care România i-a luat. Banca Naţionala este cea care returnează împrumutul de la FMI, pentru componenta pe care a primit-o. Guvernul României, în tranşele care vor fi stabilite în anii următori, va returna împrumutul pe care îl are până în momentul de faţă, repet, 4.950.000.000.
Se pune întrebarea: ce au făcut sau unde sunt aceşti bani? Aceşti bani au fost folosiţi, în anul 2009, pentru acoperirea deficitului bugetar, deficit bugetar de 7,4%. Prin deficit bugetar, am avut si cheltuieli cu investiţiile pentru finalizarea lucrărilor de investiţii despre care ştiţi, dar şi acoperirea unor cheltuieli sociale, pentru că deficitul bugetar este nediferenţiat şi, evident, pentru acoperirea unei părţi a deficitului bugetar din 2010, deficit care, aşa cum a fost prognozat prin Legea bugetului de stat, era de 5,9%. Acum, dacă România continua fără să facă măsuri de ajustare a cheltuielilor publice şi fără, cu alte cuvinte, să ţină cont de un Acord cu Fondul Monetar Internaţional, vom ajunge, în 2012, la o datorie publică de aproximativ 62% din Produsul Intern Brut. Astăzi, avem o datorie publică sub 30%. În concluzie, dacă nu luam măsuri de austeritate şi care, practic, să pună în acord ceea ce producem cu ceea ce consumăm, riscăm să ne îndatorăm în continuare şi să ajungem la o datorie explozivă extrem de greu de finanţat, dacă nu imposibil, fără să putem realiza lucrări de investiţii, care să menţină şi să aducă locuri de muncă. În aceste condiţii, se pune întrebarea ce avea şi ce alternative are Guvernul în faţă?
Cele două alternative sunt următoarele: prima, alternativa oferită de FMI, de creştere a TVA la 24%, de majorare a cotei unice la 20% şi de reducere cu 20% a fondului de salarii sau cea de-a doua alternativă, propusă de România, de Guvernul României, de reducere a cheltuielilor cu salariile şi pensiile în cifrele anunţate, 25% reducere a cheltuielilor care vizează sectorul bugetar cu veniturile bugetarilor, 15% - reducerile cu pensiile şi alte transferuri sociale. Am avut de ales între aceste două soluţii. Am ales răul cel mai mic. De ce? Pentru că, dacă am fi ales soluţia majorării taxelor, acest lucru nu ar fi fost decât un lucru suplimentar, care ar fi generat o presiune suplimentară pe singura categorie care mai plăteşte impozite şi taxe în România, mă refer la sectorul privat, după ce acesta a suferit deja o ajustare în anul 2009. De asemenea, majorarea taxelor, cu siguranţă, evident, ar fi dus la o creştere a inflaţiei, la o devalorizare a puterii de cumpărare a oamenilor şi, în consecinţă, ar fi avut loc o înrăutăţire suplimentară a nivelului de trai. În aceste condiţii, menţinem un maxim de spaţiu, atât cât putem, pentru sectorul privat, în condiţiile date, pentru a se putea dezvolta şi a putea genera locuri de muncă şi pentru a putea asigura condiţiile pentru o creştere economică sănătoasă în România. Creşterea impozitelor şi taxelor în perioada de criza nu reprezintă o soluţie. De asemenea, nu putem accepta în continuare să nu privim realitatea în faţă şi să ajustăm sectorul bugetar şi să ajustăm cheltuielile sociale la un nivel sustenabil pentru România. Chiar şi în aceste condiţii, vreau să ştiţi, că pentru a putea plăti pensiile, chiar şi la nivelul diminuat cu 15%, tot trebuie să mai aducem de la bugetul de stat aproximativ 1,7 miliarde de euro, pentru a corecta, repet, derapajele care au avut loc în trecut sau începând cu anul 2007-2008 şi să putem asigura susţinerea pe termen mediu şi lung a plăţii pensiilor în aceasta ţară şi, poate, încă o data, voi fi înţeles cu aceasta ocazie, cât de necesară este corectarea pensiilor speciale şi cât de nedreaptă este măsura aceea, prin care se plătesc în continuare pensii în România, fără să aibă la baza principiul contribuţiei, ci doar un principiu care se bazează pe 80% din veniturile din ultima lună. Cred că, încă o dată, ne dăm seama că o asemenea modalitate nu mai poate continua. Am fost în faţa Parlamentului, am pierdut un Guvern, când am mers în octombrie 2009, pentru a impune acel principiu corect al pensiilor pe bază de contributivitate şi nu voi ezita în continuare să mă bat pentru un asemenea principiu, împreună cu Guvernul, ca asemenea măsuri să se implementeze. De aceea, Guvernul a optat pentru această soluţie, care vizează nemajorarea taxelor, dar impunerea unor măsuri de austeritate pentru sectorul bugetar, iar aceste măsuri, despre care am vorbit, sunt cele pe care le cunoaşteţi - mă refer aici la reducerea veniturilor bugetarilor cu 25%, reducerea pensiilor şi altor transferuri sociale cu 15%. Fac precizarea că nu este afectată alocaţia pentru copii şi indemnizaţia pentru persoanele cu handicap, aşa cum am menţionat, şi, de asemenea, niciun salariu nu va scădea sub 600 de lei, conform salariului minim pe economie, deci niciun salariu nu va coborî sub 600 de lei.
Se pune întrebarea: facem aceste măsuri de austeritate şi nu le iau cu inima uşoară, cu inima grea propun aceste măsuri, dar îmi dau seama că sunt singurele care ne pot asigura pe termen mediu şi lung o creştere sănătoasă acestei ţări, să putem realiza şi investiţii în autostrăzi, în spitale, în şcoli, în centuri ocolitoare şi, de asemenea, să nu ajungem niciodată într-o situaţie de genul celei în care se zbat unele ţări din Uniunea Europeană în momentul de faţă. Asemenea măsuri sunt dureroase astăzi, dar sunt corecte cu ceea ce înseamna viitorul României. Deci ce se întâmpla dacă luăm aceste măsuri, ce putem face?
În primul rând aceste măsuri ne vor permite să plătim datoriile către firme. Vom putea plăti datorii de aproximativ 1 miliard de euro, inclusiv bani către sectorul medical, astfel încât să eliminăm blocajele din economie, în trimestru 2, poate şi 3 să finalizăm aceste datorii pe care le are statul de aproximativ 1 miliard de euro. Domnul Vlădescu vă va da detalii despre mecanismul prin care se poate face acest lucru. În al doilea rând să putem asigura programul de investiţii publice pentru că, singurele modalităţi prin care putem păstra şi aduce noi locuri de muncă şi creştere economică sănătoasă în această ţară este să susţinem investiţiile publice în România. Iar, dacă toţii banii vor merge în continuare pe consum, nu vom avea resurse să menţinem nici ceea ce avem în momentul de faţă pentru investiţiile publice. Pot să vă spun ce vom putea asigura în continuare ca şi investiţii publice, dacă acest program va fi aplicat. În primul rând, vom avea un program de investiţii în economia rurală de 1 miliard de euro din fonduri europene şi naţionale, care vizează Întreprinderile Mici şi Mijlocii din mediul rural, drumuri şi alte forme de infrastructură în mediul rural. Acest program nou se va derula începând cu 15 mai, şi avem, dacă programul merge mai departe, asigurată cofinanţarea naţională pentru susţinerea acestui program de 1 miliard de euro în economia rurală. De asemenea, un program în infrastructura de mediu de 700 de milioane de euro din fonduri europene şi fonduri naţionale, cofinanţare care să aducă din nou locuri de muncă şi modernizarea ţării De asemenea, vom putea susţine un program de investiţii de 2 miliarde de euro prin cele 24 de companii de la Ministerul Economiei în lucrări în continuare şi lucrări noi, care vor menţine locuri de muncă şi vor genera locuri de muncă. Vom putea finaliza anul acesta 4.000 de locuinţe ANL din banii pe care îi avem în buget în condiţiile acestui program de austeritate. Vom finaliza anul acesta 500 de kilometri de drumuri judeţene în cadrul programului de reabilitare a 10.000 de kilometri. Atât putem anul acesta, 500 de kilometri. În anii următori vom putea mai mulţi, dacă acest program, repet, merge mai departe şi asigură menţinerea de soluţii financiare pentru investiţii. În cadrul Programului "Zece case pentru specialişti. Renaşterea satului românesc", este un program de 25.000 de case. Anul acesta putem face 1.000 de case. Atâta avem si vom avea resurse financiare să le putem construi, finaliza şi da în folosinţă. În materie de infrastructură, ne vom permite să avem resurse financiare să finalizăm centura ocolitoare a municipiului Sibiu, de 14,86 de kilometri, să finalizăm centura ocolitoare a municipiului Oradea, de 8,62 km, să finalizam 20 km din Centura Bucureşti Nord-Chitila-Voluntari, care va uşura traficul rutier din Capitală şi tranzitul în Bucureşti. Ne va permite să finalizăm Centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, Centura ocolitoare a muncipiului Lugoj, de 9,6 km, să finalizam Centura ocolitoare a municipiului Iaşi, de 10,3 km şi, nu în ultimul rând, să finalizăm, adică să terminăm reabilitarea a 400 km de drumuri naţionale. Asta înseamnă lucrări de amploare. Reparaţiile sunt una, reabilitarea înseamnă lucrări de amploare la covorul asfaltic a 400 km de drumuri naţionale care, din nefericire, vedeţi cum arată în unele părţi ale ţării. Aceste lucruri se vor putea realiza sub aspect de finalizare. De asemenea, ne va permite bugetul să continuăm lucrările la Autostrada Transilvania, la Autostrada Arad-Timisoara, la Autostrada Cernavodă-Constanţa, inclusiv Centura ocolitoare a municipiului Constanţa, şi la Autostrada Bucureşti-Ploieşti, lucrări care nu se vor termina în 2010, se vor termina în anul următor, dar ne vor permite resursele financiare să continuăm lucrările şi la aceste obiective de investiţii. În al doilea rând, ne va permite bugetul să continuăm programele pe care le ştim şi care s-au demonstrat a fi bune. Programul "Rabla" va continua şi va fi susţinut de Guvernul României. Programul "Prima casa" va continua. Programul "Primul siloz" va fi continuat. De asemenea, vom extinde mecanismul garanţiilor guvernamentale pentru a putea ajuta şi alte domenii ale economiei naţionale, după modelul "Prima casa", pentru susţinerea activităţii economice, şi mă gândesc aici în special la un program de susţinere a întreprinderilor care au câştigat proiecte europene, dar nu au resursele financiare pentru cofinanţare, pentru ca băncile încă nu dau împrumuturi.
Aici vom încerca să găsim un mecanism, împreună cu Ministerul Finanţelor, cu Ministerul Economiei, cu Banca Naţională, prin care firme care au câştigat proiecte europene să nu poată fi puse în situaţia să renunţe la asemenea programe pentru că băncile nu le dau credite. Garanţiile guvernamentale vor deveni un instrument, în continuare, pentru susţinerea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, inclusiv a întreprinderilor care au accesat şi câştigat fonduri europene. Vom avea resurse financiare să continuăm Programul care sprijină firmele care angajează şomeri. Firmele care angajează şomeri în continuare vor avea posibilitatea să beneficieze timp de şase luni de reducerea şi de deducerea cheltuielilor cu contribuţiile sociale dacă angajează şomeri, nu vor plăti contribuţii de asigurări sociale pentru a putea crea noi locuri de muncă pentru români. Vestea bună pe care am văzut-o – dacă este totuşi o veste bună – că în luna aprilie şomajul uşor, uşor a scăzut faţă de luna martie. Nu vrea să tragem concluzii pripite, dar este o direcţie bună care, cu atât mai mult ne justifică măsura de a nu creşte taxele în condiţiile în care, iată, numărul şomerilor începe uşor să scadă şi care va permite mediului privat să susţină activitatea economică.
Vom avea un program extreme de agresiv de combatere a evaziunii fiscale. Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor au deja pregătite măsurile şi cu o voinţă mult mai determinată pentru implementarea acestor măsuri în toate domeniile, fără niciun fel de excepţii, fără niciun fel de privilegii, dacă mă pot exprima în termini plastici, pentru a putea continua acest program.
În materia licitaţiilor publice, am atras atenţia tuturor miniştrilor să fie extreme de atenţi la toate licitaţiile publice pe care le gestionează. Să fie extrem de atenţi la orice achiziţie pe care o pune pe SEAP. Chiar personal am fost nevoit să intervin şi să anulez o licitaţie de 100.000 de euro privind unele cercetări sociologice cu privire la impactul asupra populaţiei a unor măsuri. Banii trebuie să meargă pentru investiţii. Am cerut tuturor membrilor Cabinetului să supravegheze personal, inclusiv la agenţiile din subordine, ce achiziţii publice vor fi făcute în continuare şi să le restrângă la minimum, doar la cele necesare, astfel încât, dacă toată lumea suferă de austeritate, mă refer la personalul bugetar, la pensionari, e firesc să luptăm cu evaziunea fiscală, să tăiem din această evaziune fiscală şi să tăiem din cheltuielile care nu sunt justificate din procedura de achiziţii publice. Nu în ultimul rând, acest program ne va permite, în continuare, să susţinem cota unică şi TVA neschimbate şi neimpozitarea profitului reinvestit, ca măsuri pentru stimularea şi susţinerea mediului de afaceri, ca temei pentru asigurarea unei creşteri economice sănătoase.
Aceste măsuri, pe care în esenţă le-am enunţat în sinteză, ne vor permite să rămânem în deficit bugetar de 6,8% din PIB, convenit cu FMI şi Comisia Europeană. Deci, tot vom avea un deficit bugetar, dar el va putea fi finanţat şi va arăta încredere pentru toţi că România este pe drumul cel bun al corectării acestui deficit. Anume, că el nu mai merge doar în plata consumului, a salariilor şi a pensiilor, ci, dimpotrivă, se ajustează, astfel încât să fie sustenabilă creşterea economică a României în anii următori şi să nu ajungem niciodată într-o situaţie în care să nu putem plăti obligaţiile sociale ale statului. Repet: riscul este îndatorarea ţării la un ritm şi la un nivel la care nu am mai putea găsi surse de finanţare, cu pericolul de a nu va mai putea plăti obligaţiile sociale, dacă acum nu corectăm aceste dezechilibre despre care am vorbit.

Sebastian Vlădescu:
Am să continui cu lucruri foarte tehnice. Astăzi am încheiat discuţiile cu Fondul Monetar pe Scrisoarea de intenţie. Am stabilit parametrii de deficit bugetar pentru anul 2010, care este de 6,8% din PIB în termini cash, deci după standardele cu care lucrăm cu FMI. Am stabilit toate celelalte amănunte legate de rectificarea bugetară, zonele în care vor exista diminuări de venituri, zonele în care vor exista reduceri de cheltuieli, urmând ca ele să fie implementate în perioada următoare. Data până la care aceste lucruri vor trebui implementate este până la 20 iunie, astfel încât la momentul prezentării Scrisorii de intenţie în board o bună parte dintre cele asumate să fie deja implementate, astfel încât să putem primi tranşa de la FMI până la sfârşitul lunii iunie, urmând ca tranşa de la Uniunea Europeană să sosească în funcţie de procedurile lor interne. Deci, independent de noi, fie până în luna iulie, fie în luna septembrie. Menţionez încă o dată, independent de acţiunile noastre, ţine strict de birocraţia internă a UE.
În ceea ce priveşte negocierile, vreau să menţionez două lucruri. Nu a existat nicio variantă uşoară în acest proiect de Scrisoare de intenţie. De la început a fost foarte clar că ajustarea de peste 3 puncte procentuale din PIB, 3,2% pentru că deficitul estimate împreună cu specialiştii FMI şi ai Comisiei Europene, dar estimat şi de noi anterior pentru acest an, trecea de 9%, 9,1%, cum veţi vedea de altfel şi în scrisoarea de intenţie. Aceasta ajustare nu se putea face pe alte tipuri de cheltuieli, aşa cum am auzit că se discută. În nici un caz pe cheltuielile de capital, care sunt insuficiente vizavi de nevoi, vizavi de ceea ce ne-am dori să pompăm în economia românească pentru a crea locuri de muncă şi pentru a da un imbold creşterii economice, iar în ceea ce priveşte cheltuielile materiale, ele deja s-au ajustat din 2008 şi până acum, cu 1,1% din PIB, de la 6,2 la 5,1%. O bună parte din aceste cheltuieli sunt cheltuieli pentru sectorul sanitar, deci nu sunt cheltuieli ale administraţiei publice, aproape jumătate din ele, şi în aceste condiţii, o ajustare a cheltuielilor materiale cu un procent sau două la sută din PIB ar fi făcut diverse sisteme nefuncţionale. Este evident ca în momentul în care trebuie să faci o ajustare de 3 puncte procentuale, aceasta nu se poate face decât în zona în care cheltuielile sunt excesive, şi aceasta zona, aşa cum a menţionat şi domnul prim-ministru şi a dat şi argumentele numerice, este zona cheltuielilor materiale şi a cheltuielilor de personal şi cheltuielilor sociale. Aceasta necesitate de ajustare, care ar fi putut fi compensată prin creşteri de taxe, nu era suficientă fără ajustarea cheltuielilor salariale. Deci indiferent dacă măream sau nu taxele, noi trebuia să ajustăm cheltuielile salariale cu procentul cu care le ajustăm în acest moment. Dezbaterea ulterioară a fost vizavi de majorarea taxelor, vizavi de reducerea cheltuielilor sociale. Analiza pe care am făcut-o împreuna a arătat foarte clar că nereducerea cheltuielilor sociale într-un sistem în care cheltuielile de pensii sunt excesive în raport cu colectarea sistemului de pensii, iar cheltuielile sociale sunt crescute la nivele nesustenabile pentru economia româneasca, nu ar fi rezolvat problema pe termen lung. Deci, riscam ca majorând taxele, undeva peste 3 luni sau 6 luni, în condiţiile în care evoluţiile în sectorul de pensii sunt cele care au fost de la începutul acestui an, o creştere a numărului de pensionari şi o creştere a pensiei medii, să ajungem tot la o necesitate de ajustare a acestor cheltuieli. Iar creşterea taxelor ar fi însemnat automat o ajustare a nivelului consumului, inclusiv a pensionarilor, şi ar fi însemnat ceva suplimentar: o majorare a poverii asupra sectorului privat, cel care s-a ajustat în cursul anului 2009, inclusiv dumneavoastră. În sectorul în care lucraţi dumneavoastră, reducerile salariale între 20 şi 50% au fost naturale anul trecut şi au fost făcute fără tulburări sociale şi fără reacţii violente împotriva patronatelor sau a proprietarilor sau a celor care conduc sectorul pe care-l reprezentaţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat în foarte multe alte sectoare economice şi sectorul privat s-a ajustat. 5% în plus la TVA, 5 puncte procentuale în plus la TVA însemna că inclusiv cei care anul trecut au plătit pentru criza economică plăteau în continuare în acest moment. Iar cei care nu au plătit nimic, salariaţii din sectorul bugetar, continuau să plătească doar o mică parte, iar dvs. trebuia să compensaţi diferenţa.
Au fost foarte multe analize, de aceea negocierile au fost lungi şi cei care, colegii dvs., care au stat în faţa Ministerului Finanţelor ştiu câte ore s-au petrecut împreună. Au fost analizate toate variantele pe care chiar dvs. le-aţi analizat, cele de creşteri de taxe şi mă bucur că finalmente ceea ce era clar rezultat din dezbaterile pe care le-aţi avut, că o majorare de taxe ar fi generatoare de colaps pentru economia românească. A fost o soluţie pe care clasa politică românească a acceptat-o, fiind cea mai dură soluţie pentru clasa politică. Din acest punct de vedere, ceea ce s-a acceptat în acest moment în România este cea mai bună soluţie pentru România, pentru toţi cetăţenii români, inclusiv pentru cei care sunt acum afectaţi, inclusiv pentru cei care au fost afectaţi anul trecut.
Vreau să vă mai spun un singur lucru: astăzi a avut loc la Bruxelles, şi mulţi dintre dvs. ştiţi, reuniunea de urgenţă a miniştrilor de finanţe. Nu am fost acolo, dar s-a decis un pachet suplimentar de 60 de miliarde pentru zona euro. Ceva în lumea aceasta nu merge bine, iar noi trebuie să fim, de data aceasta, cu un pas înaintea crizei, pentru a nu risca ca viitoarea criză, dacă ea va exista, să ne ducă într-o zonă în care ajustările, şi pentru cei care sunt aici poate nu înseamnă nimic, dar pentru unii dintre noi, care am negociat cu FMI în '97 sau '98, ştim ce înseamnă să nu fie atât de dramatice.
Emil Boc: Trei întrebări, daca sunt, pentru mine si pentru domnul ministru?
Reporter: Domnule prim-ministru, aceste măsuri au creat foarte multe nemulţumiri în rândul bugetarilor şi pensionarilor. V-aş întreba - ce-au spus părinţii dvs. când au aflat că le veţi reduce pensiile cu 15%?
Emil Boc: Părinţii mei vor trebui, la fel ca toţi pensionarii din această ţară, să înţeleagă ceea ce trebuie făcut. Dacă nu facem acest lucru, vom ajunge într-o situaţie în viitor, nu ştiu cât de departe, dar oricum, nu foarte departe, să nu putem plăti deloc pensii, în România. Am ales răul cel mai mic.
Reporter: Pentru domnul ministru Sebastian Vlădescu. Se acuză guvernarea Tăriceanu pentru aceste cheltuieli excesive. Dvs. aţi fost ministru în guvernarea Tăriceanu. De ce n-aţi luat atunci măsurile acestea, pentru a nu ajunge în situaţia asta critică?
Sebastian Vlădescu: Am încep prin a vă răspunde la întrebarea pe care i-aţi pus-o primului-ministru. Mama mea nu mai este şi nu poate să mă acuze că-i reduc pensia, dar mama mea nu înţelegea, în 2007, când îi explicam că măsura de majorare a pensiilor este nepotrivită şi că, dacă ea va fi luată, va genera în viitor greutăţi mult mai mari, inclusiv pentru pensionari. Şi cred că, în felul acesta, v-am răspuns la ambele întrebări. Eu am fost ministru în Guvernul Tăriceanu atât timp cât zona pe care o păstoream a fost păstorită corect. În momentul în care politic s-au luat decizii, ţineţi minte şi vedeţi că aveţi înregistrări, care au fost declaraţiile mele vizavi de sustenabilitatea economică a acestor masuri.
Reporter: Având în vedere că, în urma reducerii cu 25% a salariilor, un medic rezident sau un profesor va avea un salariu minim pe economie, mă refer la cei care intră în profesie, de vreo 6 milioane, luaţi în considerare, totuşi, o reducere, pe niveluri de salarii, în această reducere largă, de 25% a fondului de salarii?
Sebastian Vlădescu: În acest moment, singura măsură pe care o vom introduce va fi aceea de reducere uniformă, cu 25%, a tuturor salariilor în sectorul bugetar. Vizavi de problema ridicată de dumneavoastră, este vorba de restructurarea sistemului de salarizare în sectorul bugetar. A existat şi în trecut, în acordul cu FMI şi există şi în această scrisoare de intenţie clar specificat că, până la sfârşitul anului 2010, vom avea un nou sistem de salarizare a personalului din sectorul bugetar, iar acest sistem de salarizare va ţine cont de treptele pe care fiecare angajat în sectorul bugetar va trebui să se aşeze şi aceste trepte vor trebui să fie egale, indiferent dacă acel angajat este într-o primărie sau într-o zonă de administraţie centrală, dacă responsabilitatea este egală, şi, de asemenea, fără discrepanţe majore între sectoare, lucru care astăzi nu este rezolvat. Se va reduce, precum bine ştiţi, inclusiv raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu din sectorul bugetar, iar în acel moment, lucru pe care putem să-l facem şi mai repede dacă acest lucru va putea fi negociat cu sindicatele şi vom avea o grilă de salarizare agreată de noi toţi mai repede, acest lucru se va putea face şi mai repede, în limitele fondului de salarii disponibil.
Reporter: Deci vom avea o noua lege a salarizării bugetarilor?
Sebastian Vlădescu: Vom avea o nouă lege a salarizării bugetarilor la 1 ianuarie 2010, lucru care a fost prevăzut şi în anterioara scrisoare de intenţie. Nu e nimic nou.
Reporter: Şi pentru domnul prim-ministru: din ce ne-aţi prezentat, reiese că măsurile acestea drastice sunt necesare, în urma cheltuielilor exagerate, în anii 2007, 2008, mai ales că 2008 a fost an electoral. Dvs. conduceţi două guverne, mă rog, două cabinete, începând cu 2009. 2009 a fost an electoral. Consideraţi că dvs. aveţi vreo responsabilitate pentru aceste măsuri dure?
Emil Boc: Din nefericire, începând cu 2007 s-a rupt acest echilibru, după plecarea ministrului Vlădescu din Guvern, s-a rupt acest echilibru între ce producem şi ce consumăm. Vârful de sarcină a fost anul 2008, când, din nefericire, şi repet - nu-mi face plăcere să dau vina pe nimeni -, dar asta arată realitatea că, v-am explicat, sectorul public, fondul de salarii în 2008 a ajuns la 45,6 miliarde lei de la 33,7, cât era în 2007. Această creştere n-a avut o acoperire sustenabilă în realitate. La fel şi în privinţa cheltuielilor sociale şi a cheltuielilor cu pensiile. Ce am putut să facem noi în anul 2009 a fost să punem capacul pe oală, adică să limităm acest exces să meargă mai departe. Acum este rândul să corectăm din temelii aceste dezechilibre. Dacă în 2009 nu puneam capacul pe oală, adică să plafonăm şi să îngheţăm salariile, de exemplu, aşa cum am spus, ajungeam la un deficit de 12% şi nu de 7,4. Atât s-a putut face în 2009 în prezenţa acelui guvern pe care l-am condus alături de PSD. Acum îmi asum responsabilitatea, care nu este una plăcută, pentru mine, ca persoană, este cea mai grea decizie pe care am luat-o de când sunt în politică şi va fi, cu siguranţă, cea mai grea decizie pe care o voi avea cât timp voi mai sta în politică. Dar îmi dau seama că, dacă e să fac ceva pentru această ţară, este să le spunem lucrurilor pe nume, este să arătăm cât consumăm şi cât producem, să încercăm să corectăm aceste lucruri, oricât de dureros ar fi şi că România va merge pe un drum bun în continuare. Nu eu sunt important ca persoană, importantă este această ţară cum va merge mai departe pe termen mediu şi lung. De aceea am convingerea intimă, oricât de sufleteşte aş fi aproape de cei care suferă şi vor suferi, că măsura este raţională pentru această ţară, pentru 22 de milioane de români. Asta este realitatea.
Reporter: Pentru ce perioadă estimaţi că vor fi luate măsurile de austeritate şi dacă reducerea cu 25 se va aplica şi indemnizaţiilor de conducere şi indemnizaţiilor parlamentarilor.
Emil Boc: Repet, am spus veniturile bugetarilor se afectează de la salariul preşedintelui, indemnizaţii parlamentare, salariu de prim-ministru, la tot ce înseamnă venituri în sectorul bugetar, fără excepţie. Iar când această aşezare se va face pe bază sănătoasă şi când economia, acum, o punem pe un lucru corect, eu spun: aceste măsuri - o să-mi daţi dreptate, veţi vedea - vor crea premisele creşterii economice încă din acest an în România. Prognoza este pe 0, dar dacă aceste măsuri ne ajută Dumnezeu să le ducem la capăt, veţi vedea că ele vor fi premisa creşterii economice a României. Şi atunci putem vorbi de creşteri salariale, de creşteri de pensii, dar sănătoase pe termen mediu şi lung, să nu mai existe riscul că vreodată va trebui să se revină la o asemenea situaţie. Astăzi se va întâmpla, dar dacă nu facem acest lucru, vom ajunge mai repede sau mai târziu, dar nu foarte târziu, tot aici.
Reporter: Şi perioada pentru care stimaţi că se vor lua măsurile?
Sebastian Vlădeascu: Aceste măsuri sunt măsuri care se aplică începând cu acest moment, ele sunt măsuri la care nu se va reveni în cursul anului 2011, în cursul anului 2011 vom avea o nouă lege a pensiilor care va stabili un nou cadrul de plată a pensiilor şi limitele în care, în cadrul acestei noi legi a pensiilor, se va încadra cheltuiala de pensii, iar în ceea ce priveşte cheltuiala pentru sectorul bugetar veţi vedea în scrisoare că va există o limită a cheltuieli salariale pentru anul viitor şi o limită a numărului de personal. Din acest punct de vedere măsurile constituie baza stabilizării sistemului de pensii şi a sistemului de salarizare în zona bugetară pentru o perioadă lungă de timp.

Reporter: De ce acest pachet de măsuri a fost prezentat de preşedintele Traian Băsescu şi nu l-aţi prezentat dumneavoastră pentru că sunteţi şeful Executivului?

Emil Boc: După cum ştiţi, în România puterea executivă este formată din preşedinte şi Guvern, şi niciodată nu am ascuns parteneriatul care a existat, există şi va exista între preşedinţie şi Guvern.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 09.05.2010

Declaraţii de presă susţinute de primul-ministru Emil Boc la Palatul Victoria

Declaraţii de presă susţinute de primul-ministru Emil Boc şi de Sebastian Vlădescu la Palatul Victoria

(sursa: http://www.guv.ro/declaratii-de-presa-sustinute-de-primul-ministru-emil-boc-si-de-ministrul-finantelor-publice-sebastian-vladescu__l1a109020.html)

Este interesant cum domnul preşedinte şi domnul Boc au aflat ieri că au de plătit nişte datorii? Cum de nu au ştiut domniile lor despre aceste datorii în 2007, 2008, 2009?

Cum de spune astăzi domnul Boc... Dacă în anul 2009, nu am fi întreprins nicio măsură şi am fi lăsat să curgă toate măsurile pe care Guvernul anterior le-a luat, inclusiv, de exemplu dacă am fi lăsat majorarea cu 50% a salariilor profesorilor şi alte majorări care se propuseseră, am fi ajuns în 2009, la un deficit de 12%. Prin plafonarea cheltuielilor am reuşit să-l menţinem la 7,4% în anul 2009. Păi nu domnia sa a votat această mărire, nu domnul Băsescu a promulgat-o, nu PDL şi-a asumat în campania electorală această majorare?

Revin însă, că acest lucru mi se pare foarte important...
De ce acum domnul preşedinte Traian Băsescu are dreptul instituţional să vină şi să ne spună de datorii, de exerciţiul datoriei externe a României, de măsurile pe care domnia sa crede că ar trebui luate şi toate cele ce le-a spus în ultimele două zile, în timp ce în 2007, 2008, 2009 nu a avut voie să spună aceste lucruri? De ce astăzi ne vorbeşte despre o datorie împovărătoare şi nevoia de a strânge cureaua şi anul trecut, când la cârma guvernului era tot PDL, tot domnul Boc premier, ne spunea că România va începe din acest an să-şi revină economic?

Domnul preşedinte cunoştea toate cele care le-a spus astăzi încă de dinainte de alegerile prezidenţiale, pentru că între timp nu s-a schimbat absolut nimic. Totuşi sărăcia iese la iveală nu atunci, ci acum. Dacă domnii Băsescu şi Boc (în calitate de preşedinte de partid) îmi spuneau aceste lucruri undeva în 2007 era OK, România nu se împrumuta, lua măsurile atunci, în 2007, şi acum eram cât de cât într-o situaţie acceptabilă. Puteau să fie spuse în 2008, înainte de alegerile parlamentare. Domnia voastră cereţi că domnul Boc şi domnul Băsescu nu ştiau cât au de plătit în momentul în care s-au împrumutat? Desigur, plata datoriei vine şi din urmă, de la domnul Tăriceanu, dar anul trecut credeţi că domnii Boc şi Băsescu nu aveau aceste cifre, au fost descoperite ieri?

Iată ce spunea domnul preşedinte Traian Băsescu în data de 30 octombrie 2008:
Aş vrea să nu se facă nicio speculaţie. Nu susţin că România nu va fi afectată. Va fi afectată, şi acest lucru îl vedem deja. Dar susţin că putem să evităm o criză dramatică, pentru că avem toate mijloacele. Ne mai trebuie voinţă şi cap, inteligenţă, să utilizăm toate pârghiile de care dispunem. Aş vrea să fac o observaţie şi legat de mult vehiculatele deprecieri ale raitingului de ţară, pe care le-a lansat “Standard & Poor’s”. Este o companie de rating pentru care avem tot respectul, dar Standard & Poor’s, în evaluarea pe care a făcut-o României, nu este credibilă. Pentru un motiv simplu: în comunicatul dat publicităţii de depreciere a ratingului de ţară pentru România, de la 3B la 2B, Standard and Poor’s nu vorbeşte nimic despre datoria publică a României, vorbeşte despre datoria privată şi nu vorbeşte nimic despre rezerva valutară a României şi nici nu face nicio referire la politica monetară a Băncii Naţionale. Sunt trei elemente care sunt esenţiale atunci când se discută despre ratinguri suverane, ratinguri de ţară.

Nu ştia PDL de această viziune apocaliptică? Ba sigur că ştia, dar preşedintele Traian Băsescu a trecut-o sub tăcere. Iată dovada cunoaşterii:

Theodor Stolojan: Riscul există, iar România, uitând de această criză internaţională, uitând de inflaţia care a răbufnit în România, România mai are o vulnerabilitate excesivă pe care iarăşi guvernarea actuală nu doreşte să o prezinte când prezintă rezultatele, şi anume: în patru ani de zile am triplat datoria externă a ţării, de la 21 de miliarde de euro am ajuns la o datorie externă de 65 de miliarde de euro. Acest lucru ce arată? Că economia românească se află necondiţionat dependentă de finanţarea externă. Finanţarea externă a deficitului de comerţ exterior a României se face azi din investiţii străine şi din credite, şi după cum vedeţi, datoria externă s-a triplat în patru ani de zile. Prin urmare, orice fractură în intrarea de fonduri în România ne poate conduce la o depreciere masivă a monedei naţionale, a leului, care înseamnă sărăcie. Pentru a nu se întâmpla acest lucru, şi eu consider că România mai are o fereastră de 2-3 ani de zile, în care trebuie să ia măsuri serioase de restructurare, pentru că altfel ne vom întâlni cu această vulnerabilitate. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că agricultura noastră să nu mai fie o agricultură care importă, sau România să nu mai fie o ţară net importatoare de produse agroalimentare. Anul trecut am avut importul mai mare decât exportul de produse agroalimentare cu 2 miliarde de euro. Dar nu e vorba numai de asta, e vorba de infrastructură. Am pierdut o investiţie serioasă, Mercedes, care ne-a spus clar: nu venim în România datorită situaţiei autostrăzii. Deci aici noi vorbim despre toate aceste lucruri. De aceea spun că acest program e un program solid.

Ce a făcut domnul Boc de când a fost premier, a omorât subvenţiile pentru agricultură, le-a dat parţial şi cu multă întârziere… Primul Siloz a apărut şi el după ce grâul era deja strâns. NIMIC PENTRU AGRICULTURĂ.

Poate că însă vine norul şi ne acoperă cu zgură ca Vezuviul Pompeiul.

(sursa: http://g1b2i3.wordpress.com/2008/10/09/dezastrele-naturale/vezuviu/)