De la începutul anului a exista un "scandal al noii constituţii". În acest scandal PDL s-a zugrăvit drept cavalerul călare pe cal alb care să luptă cu sistemul ticăloşit al PSD şi PNL pentru a impune, cu forţa dacă este nevoie, schimbarea cât mai rapidă a Constituţiei, astfel încât să apară peste noapte o nouă lege fundamentală cu o singură cameră, mai puţin parlamentari şi cu puteri sporite acordate preşedintelui... în general, un ceva care să facă din România o ţară mai uşor de controlat. Discursul demagogic şi populist sa canalizat pe faptul că Revizuirea Constituţiei este una din priorităţile naţionale şi că deja nu mai putem respira cu prevederile actuale.
Membrii PDL au mimat cu atâta voioşie graba încât proiectul încă mai era pe masa Guvernului că ei şi puneau problema adoptării. Deşi iniţiativa trebuia să vină de la preşedinte în urma propunerii guvernului, domnul Boc nu a mai avut răbdare să respecte aparenţele, i-a fluturat preşedintelui proiectul şi apoi POC! cu el în parlament.
Dintre cei mai moderaţi (în sensul de puţin entuziaşti) de la PSD a fost Ion Iliescu care a spus că un astfel de proiect trebuie analizat cu maximă atenţie, nu se face pe fugă.
Domnul Ion Iliescu spunea pe blogul domniei sale...
Cabinetul Emil Boc a elaborat, ieri, in regim de “maxima urgenta”un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei, pe care preşedintele Traian Băsescu ar urma să-l trimită Parlamentului, spre aprobare. Punctul meu de vedere l-am exprimat in cursul diminetii intr-un amplu interviu acordat postului “Radio France Internationale”.
(sursa: http://ioniliescu.wordpress.com/2010/04/22/revizuirea-constitutiei/)
A urmat apoi "scandalul înfiinţării comisiei".
Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului au decis, in sedinta de luni, sa amane infiintarea Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constitutiei. PD-L a propus constituirea comisiei, insa reprezentantii PNL si PSD au votat impotriva, informeaza Agerpres. Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a acuzat PSD si PNL ca se folosesc de artificii procedurale pentru a bloca procesul de revizuire a Constitutiei.
"In Birourile Permanente comune s-a intamplat, cred, un lucru extrem de periculos pentru Romania. Practic, folosindu-se de artificii procedurale, parlamentarii de la PSD si PNL incearca sa blocheze procesul de revizuire a Constitutiei', a declarat Anastase. Presedintele Camerei Deputatilor a anuntat ca va convoca din nou conducerea Parlamentului, pentru a reusi sa infiinteze comisia pentru modificarea Legii Fundamentale, ceruta de rezultatul referendumului din noiembrie 2009.
"Solutia va fi sa solicitam convocarea unui nou birou permanent si sa venim cu aceeasi propunere. Este o propunere legala si procedural corecta", a anuntat Anastase.
Domnul Ponta a replicat că dacă tot se schimbă, măcar să o schimbăm prin locurile esenţiale:
"Vom avea o pozitie transanta si clara fata de modificarea Constitutiei. (...) Nu dorim sa ne asociem intentiei PDL de a considera un referendum consultativ ca pe o initiativa de revizuire a Constitutiei. Dorim, alaturi de toate celelalte forte politice, sa declansam un proces serios care inseamna revizuirea Constitutiei, nu doar intr-un punct care a fost tema de campanie electorala", a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.
(sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6948133-conducerea-parlamentului-amanat-infiintarea-comisiei-pentru-revizuirea-constitutiei-victor-ponta-nu-consideram-referendum-initiativa-revizuire-constitutiei.htm)
Un adevărat scandal.
Apoi comisia s-a făcut, proiectul de Constituţie s-a depus, şi...
Desigur, v-aţi aştepta ca parlamentarii, în special cei din PDL , să tragă tare la comisie ca să termine rapid...
Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României
Legislatura 2008-prezent |
Funcţia | Numele şi prenumele | Grupul parlamentar | ||
1. | Preşedinte | Buda Daniel | deputat PD-L | |
2. | Vicepreşedinţi | Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton | deputat PNL | |
3. | Şova Dan Coman | senator PSD+PC | ||
4. | Secretari | Pambuccian Varujan | deputat Minoritati | |
5. | Varga Attila | deputat UDMR | ||
6. | Membri | Andronache Gabriel | deputat PD-L | |
7. | Câmpanu Liviu | senator Mixt | ||
8. | Chelaru Ioan | senator PSD+PC | ||
9. | Cionca-Arghir Iustin-Marinel | deputat PD-L | ||
10. | Ciucă Liviu-Bogdan | deputat PSD+PC | ||
11. | Dobre Ciprian Minodor | deputat PNL | ||
12. | Gorghiu Alina-Ştefania | deputat PNL | ||
13. | Greblă Toni | senator PSD+PC | ||
14. | Humelnicu Augustin Daniel | senator PD-L | ||
15. | Iordache Florin | deputat PSD+PC | ||
16. | Márton Árpád-Francisc | deputat UDMR | ||
17. | Meleşcanu Teodor Viorel | senator PNL | ||
18. | Nicolicea Eugen | deputat Indep. | ||
19. | Ponta Victor-Viorel | deputat PSD+PC | ||
20. | Ruşeţ Ion | senator PD-L | ||
21. | Ştirbeţ Cornel | deputat PD-L | ||
22. | Urban Iulian | senator PD-L | ||
23. | Vasile Aurelia | deputat PSD+PC | ||
24. | Voinescu-Cotoi Sever | deputat PD-L | ||
25. | Zgonea Valeriu Ştefan | deputat PSD+PC |
Înfiinţare: | 20.04.2010 |
Aprobare componenţă: | 20.04.2010 |
(sursa: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.co?idc=31&cam=0&leg=2008&idl=1&poz=1)
De atunci nu ştiu să se mai fi întâmplat ceva... şi a trecut aproape o lună...
6 comments:
@Biblio,
În cazul PDL-Băsescu, populismul şi demagogia sunt obligatorii fiindcă baza fundamentului electoratului favorabil binomului respectiv este târgoveţimea (cu precizarea că a fi târgoveţ e, în primul rând, o stare de spirit). Nu degeaba afirmaţia aia cu 99%, ca să nu se simtă băieţii înstrăinaţi în propria ţară... Am mai spus-o, Băsescu lucrează cu securişti tineri care înţeleg corect realitatea fiindcă n-au pe ochi solzul marxist-leninist. Aşa că, binomul de la putere poa' să stea liniştit... Cum, în aceste condiţii, toată agitaţia de pe sticlă e degeaba, m-am hotărât să petrec un week-end apolitic. Ieri, de exemplu, am făcut o faptă bună:I-am pus în braţe lui tata, rămas singur săracu din iarna trecută, o plasmă cât toate zilele, ca să nu se deprime de tot deşi nu poate să-i ia Boc cât a putut el munci o viaţă, pe de o parte şi să vadă mai bine campionatul mondial de fotbal, pe de alta. Apoi am dat fuga la Arhiepiscopie să-l ascult pe Casian, venit în vizită, un strălucit orator (anul ăsta se împlinesc 125 de ani de autocefalie şi 85 de patriarhie)pentru ca în cele din urmă să dau televizorul la maxim ca să acopăr majoritatea next door şi să ascult cum trebuie Concertul de Crăciun susţinut în 2007 la Lucerna de Orchestra somfonica venezueleană de tineret Simon Bolivar. Deci se poate. Azi muncesc. La bună vedere!
În urma unui fulger care a împroşcat ceva energie statică pe fire, televizorul meu de 17" a luat hotărârea să arate mai puţin verde decât trebuie. De atunci câmpia arată maroniu-cenuşie...
Cu toate acestea, dacă cineva ar veni să-mi pună în braţe o plasmă ultimul tip, nu cred că m-aş bucura.
Aş minţi să spun că sărăcia mă apasă, însă statul, oamenii, dezumanizarea care este la tot pasul, mă apasă până la a nu mai putea îndura. România, românii, întreaga omenire s-a transformat într-o lume pe care nu o mai recunosc, nu este a mea, cu atât mai mult nu este o lume în care să vreau să trăiesc, să aleg să trăiesc. Poate că aveam un văl pe ochii înainte şi toate acestea existau şi acum 30 de ani, poate că astăzi eu văd realitatea deformat, cert este că trăiesc într-o lume care îmi este ostilă, care mă goneşte. Ce bine ar fi ca toate problemele să se rezolve dând televizorul mai tare sau prin introducerea unor nişte dopuri în urechi!
@Biblio,
a.Deşi folosesc în mod curent antifoane să zicem domestice (dopuri de-alea din material cu memorie), asta ca să-mi folosesc energia direct pentru muncă şi nu mai ales pentru efortul de concentrare, nu înseamnă că trăiesc cu capul în nisip. Doar că nu-i las pe cei din jur să-mi fac program. Nu i-am lăsat niciodată. Mă consum enorm din cauza asta, fiindcă n-am structură de combatant. De aia "rup lupta" din când în când...
b. Cadourile, oricare ar fi ele, nu se refuză... Nu-i gigea...
Da. Dar bucuria?
@Biblio
Scuze pentru imixtiunea in discutia cu @nimrod. Doar o fraza: bucuria de a darui este mai mare decat cea de a primi.
Cat despre graba parlamentarilor de a adopta una sau alta dintre legi, trebuie sa-i intelegem: sunt ocupati sa decida ce cheltuieli personale vor taia. O mare dilema, sunteti de acord....
Illinca
De acord.
Post a Comment