01 May 2010

Mesaje


În ultimul timp viaţa mea este zdruncinată de mesaje. Ele nu sunt răuvoitoare, sunt doar "reactive"...

De exemplu...

Pe blogul doamnei deputat Diana Tuşa citesc:
Nu pot crede ca trebuie sa citesc … TEORIA TBC …
BIBLIOTECARULE…… MINTE PUTINA.. SE VEDE CA NU AI COPIII.

Sa tremure nitel sufletul in tine….

ESTI SI TU UNUL DIN HITELRISTII CARE SE SUIE IN AVION SI SE DUC LA VIENA SA SE TRATEZE.. RESTUL SA MOARA BINE LA BUCURESTI.

DIN BUN SIMT .. MACAR ABTINETI-VA SI LIMITATI-VA LA A VA FACE MENDRELE CU TARA ASTA SI CU NOI..scrieti pe blogurile voastre portocalii..

ORICUM VINE SI VREMEA VOASTRA .. Dumnezeu nu bate cu parul..

(sursa: http://dianatusa.ro/?p=1663#comment-42664 ; http://dianatusa.ro/?p=1663)

Pe blogul meu primesc următorul comentariu:
In ultima perioada ai ramas fara idei, Biblio'!
Pacat, te suspectasem de reale calitati intelectuale!
Acum constat ca preiei doar comentariile si postarile altora!
Si, din cand in cand, faci comentarii tampe, pe unele blog-uri, ridicand mingea la fileu si aducand elogii unor non-valori din lumea politica.

(sursa: https://www.blogger.com/comment.g?blogID=7198702111683410441&postID=5541944768411714937)

OK, sunt de acord şi-mi însuşesc critica. Nu înţeleg însă ce ar trebui să fac eu şi nu fac? Ar trebui să aplaud demagogia şi populismul, ar trebui să mă apuc eu să rezolv de unul singur problemele României? Poate că ar trebui, dimpotrivă, să tai cablul de internet şi să-mi văd de treabă ca un om foarte limitat ce sunt? Să dau 150 de doctorate astfel încât să mă exprim în orice problemă fără să preiau informaţia de nicăieri?

Nu am efectiv o problemă cu cei care mă înjură, până la urmă nu am o problemă nici cu cei care mi-au raportat blogul celălalt ca fiind generator de spam (sau aşa ceva). Am o problemă foarte mare că nimeni nu oferă şi o soluţie la problema pe care o identifică.

OK, sunt un limitat fără minte, fără suflet, nazist, prefăcut, când portocaliu, când roşu, când sluga mogulilor, când un nesimţit îmbuibat şi plătit să scriu pe bloguri... NIMENI nu spune ce ar aştepta de la mine?

CE AR TREBUI SĂ FAC? DE CE ANUME AVEŢI DOMNIILE VOASTRE NEVOIE? CU CE VĂ POT EU AJUTA?
În afara faptul că vă deranjează că exist, nu-mi transmiteţi nimic.


http://www.invink.com/walkskel.gif
(sursa: http://www.invink.com/cgi-bin/search.pl?BUILDINDEX=y)

13 comments:

nimrod said...

@Biblio,

Hitlerist cu rezervă în ăl mai mare spital vienez, ha ?! Super-tare! Mor de invidie... Să-ţi fie ruşine, n'aşa, Dinu Patriciu!

nimrod said...

PS: Asta fiindcă acum pe seară, după mici, bere, steguleţ, mă prind mai greu. Sunteţi, deci, blogger-ul acoperit al UNPR. Era să scriu PUNR... Deci, general de intendenţă...Aveţi de-a bani din pensie...

Bibliotecaru said...

Recunosc că nu am ştiut din prima ce înseamnă UNPR şi am căutat pe Google. Cu UNPR nu se găseşte nimic esenţial, aşa că am pus UNPR România. Am găsit Uniunea Naţională a Patronatului Roman... Abia ceva mai jos am găsit "Marian Sârbu a fost ales preşedintele UNPR, Oprea este preşedinte ..." şi am înţeles ce doreaţi să spuneţi. :D

Tare aş vrea să văd documentele de la tribunal ca să văd cum au strâns aceşti oameni structura în teritoriu necesară înscrierii partidului, pentru că nu este deloc uşor. Dintre cei cunoscuţi nu sunt destui nici pentru membrii fondatori. Aş mai vrea să văd şi Statutul şi Programul Politic... Sunt obligaţi să aibă aşa ceva.

Ceea ce nu înţeleg eu... cum pot fi ei în Parlament alături de PDL şi nu de PSD din moment ce se declară de stânga, centru-stânga... ca şi PSD. Ce ieftine au ajuns astăzi doctrinele politice. Deşii... oare ce doctrină este aceasta,Progresul României.

Anonymous said...

Nu, nu trebuie sa oferi tu solutii!
Trebuie doar sa-i critici pe cei care se multumesc sa constate si nu fac nimic, desi statutul le confera competente (in sensul de atributii) si responsabilitati.
Ori tu, in ultima vreme lauzi si critici pe cine nu trebuie, esti ... taman pe dos sau, mai bine zis, prost inspirat.
Totusi observatiile tale aveau substanta, nu inteleg ce ti s-a intamplat de ai abdicat.
Ce sau ... cine ti-a intunecat gandirea?

Bibliotecaru said...

Mă îndoiesc că aţi văzut din partea mea laude la adresa cuiva, cel mult aprecieri pozitive... De criticat nu critic pe nimeni, critic fenomene, activităţi, ceea ce fac diferitele personaje.

Spuneţi:
"in ultima vreme lauzi si critici pe cine nu trebuie, esti ... taman pe dos sau, mai bine zis, prost inspirat."

Spuneţi asta de parcă deţineţi adevărul absolut şi puteţi astfel să cântăriţi că eu sunt pe dos decât trebuie. De ce nu-mi spuneţi domnia voastră atunci pe cine trebuie să laud, pe cine trebuie dă critic şi pe cine ar trebui să nu-l bag în seamă... De ce nu faceţia sta, dacă tot deţineţi adevărul?

Stimate Anonymous,
Prima mea ţintă sunt exact oamenii ca dumneavoastră, aflaţi în slujba oamenilor şi nu a principiilor. Domnia voastră sunteţi prima mea ţintă pentru că vă raportaţi la oameni şi nu la ce fac ei, la grupuri denumite generic ca partid şi nu la principiile unui partid.

lulu said...

Bibliooooo, ce are lumea cu tine? Spune mi cine te supara sa intru in actiune hihihih! Vezi cum dai dependenta, vezi ce atent esti citit/urmarit? Buna si critica dar mai conteaza si cine o face. Asa ca fii linistit prietene

nimrod te salut cu drag!

Bibliotecaru said...

Sunt din ce în ce mai dezamăgit de lumea "internată".

Ilinca said...

Seara buna, @biblio!
Cine v-a suparat asa rau la inceput de luna mai?

:)

Gabi said...

Ce-ai păţit sau cu ce-ai greşit atat de rău?! Putem ajuta cu ceva?

Bibliotecaru said...

Păi ştiu şi eu... oameni care scriu pe net...

De fapt nici nu m-au supărat domniile lor, pe mine sunt supărat. Sunt supărat că nu mai e timp...

nimrod said...

Nu-i frumos din partea mea să încep săptămâna cu o răutate da' nu mă pot abţine. Am văzut ieri o poză cu băieţii din UNPR (cred că toţi...) şi mi-am adus aminte de sertarele ceasornicarilor de altă dată, pline încurajator cu rotiţe dar care de fapt ori sunt prea uzate ori nu se potrivesc între ele.
Mai e şi lipsa, că n-am găsit, a vreunei oferte economice. Văd că presiunea e pe sigla naţionalistă şi pe electoratul ardelenesc care încă mai cedează sentimental la "ne fură ungurii ţara".Nimic despre criză, şomaj şi sărăcie. Înclin să cred şi eu că ordinul e ca toate astea să fie puse, la momentul potrivit, în cârca PDL-ului...

Bibliotecaru said...

@ nimrod
Cei despre are vorbiţi nu sunt efectiv un partid politic, pentru că nu a existat o doctrină politică în jurul în care lumea să se strângă natural. Domniile lor reprezintă o "gaşcă" de dezmembrare. Aspectul de rotiţe disparate este natural.

Pe de altă parte, ei nu sunt partid nici acum, pentru că definirea doctrinară încă nu există, oricât ar spune domniile lor că sunt de stânga.

Mie acest partid îmi aminteşte de traseul APR. Se aşteaptă momentul potrivit pentru a trece, cu surle şi trâmbiţe, la PDL pentru a-l redefini doctrinar spre stânga. Rolul lui este deja declarat: ţinta 7%. Să vedem dacă va reuşi să fure de la PNL şi PSD atât.

Virtualkid said...

comentatul "la liber" are dezavantajele sale, insa, demostreaza, inca o data, ca omul isi arata fata dupa ce ii dai o masca!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.