Sinodul Bisericii Greciei, intrunit in sedinta ordinara pe 5-8 octombrie 2010, doreste sa se adreseze crestinilor sai, poporului lui Dumnezeu, dar si tuturor oamenilor bine intentionati, vorbind pe limba adevarului si a dragostei.
(sursa foto: http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2011/01/enciclica-sfantului-sinod-al-bisericii.html)
Zilele pe care le traim sunt grele si decisive. Trecem ca tara printr-o criza economica cumplita care creeaza multora nesiguranta si teama. Nu stim ce ne aduce ziua de maine. Se pare ca tara noastra nu mai este libera, ci, in fapt, este administrata de creditorii nostri. Stim ca multi dintre voi asteptati de la Biserica ce va pastoreste sa ia pozitie si sa aiba un cuvant asupra crizei la care suntem martori.
Este adevarat ca evenimentele actuale din patria noastra sunt inedite si cutremuratoare. Criza duhovniceasca, sociala si economica este o consecinta fireasca a rasturnarii intregii firi. Se incearca dezradacinarea si distrugerea temeiurilor multor traditii care pana acum erau considerate ca facand parte integranta in chip firesc din viata spatiului nostru (elen). Din punct de vedere social, se urmareste o uzurpare a predaniilor si a drepturilor noastre, desigur, cu un argument evident: masurile acestea le cer creditorii nostri. Declaram de aceea ca suntem o tara sub ocupatie si ca executam poruncile conducatorilor/debitorilor nostri. Intrebarea care se naste este daca solicitarile lor privesc doar chestiunile care tin de economie si de asigurari sau vizeaza si profilul duhovnicesc si cultural al patriei noastre.
In fata acestei situatii, orice om rational se intreaba: de ce nu s-au luat mai devreme toate aceste masuri drastice, care astazi sunt considerate atat de necesare? De ce nu s-au tratat la timpul lor toate aceste simptome ale crizei societatii si economiei pe care azi le traim in un mod brutal? Persoanele de pe scena politica din tara noastra sunt, de decenii, aceleasi. Oare cum au socotit atunci costurile politice, cu toate ca stiau ca duc tara la catastrofa, iar azi se cred la adapost, actionand tot de pe pozitia celor care dau porunci? Suntem martorii unor rasturnari radicale pentru care altadata se revolta intreaga Grecie, iar azi sunt impuse aproape fara nici o impotrivire.
In cuvinte foarte simple, criza noastra economica se datoreaza diferentei dintre productie si consum, mai exact dintre ritmul lent al productiei pe care il atingem si nivelul ridicat de confort cu care ne-am invatat sa traim. Cand ceea ce se consuma este cu mult mai mult decat ceea ce se produce, atunci balanta economica inclina spre partea cheltuielilor. Tara noastra, pentru a face fata acestei situatii, este nevoita sa se imprumute, sperand ca balanta dezechilibrata se va restabili. Insa, atunci cand acest lucru nu se mai intampla, iar debitorii cer returnarea imprumuturilor, plus dobanda, se ajunge la criza si la faliment. Criza care domina tara noastra si provoaca atata suferinta nu este insa decat varful aisbergului. Este urmarea, este rodul unei alte crize – duhovnicesti. Disproportia dintre productie si consum nu are doar o dimensiune economica, ci, in primul rand, este un fapt duhovnicesc. Este indiciul crizei duhovnicesti, care priveste nu doar conducerea tarii, ci si poporul. O conducere care nu a fost capabila sa aiba o atitudine responsabila fata de popor, care nu a putut – sau nu a vrut – sa vorbeasca pe limba adevarului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relatiile clientelare, numai si numai pentru ca scopul sau a fost detinerea puterii. O conducere care, in fapt, se vadeste a fi subminat interesele reale ale tarii si ale poporului.
Si, pe de alta parte, un popor, adica noi, care ne-am purtat iresponsabil. Ne-am lasat prada bunastarii, imbogatirii facile si traiului bun, ne-am dedat castigului usor si inselaciunii, fara a ne mai pune problema adevarului lucrurilor. Revendicarea arbitrara a drepturilor de catre bresle si grupuri sociale si desavarsita nepasare fata de coeziunea sociala au contribuit in mare masura la situatia actuala.
Esenta crizei duhovnicesti este lipsa de sens a vietii si inchiderea omului intr-un prezent rectiliniu, adica in instinctul lui egoist. Un prezent fara viitor, fara perspectiva. Un prezent condamnat la plictis si monotonie. Viata a ajuns doar un interval de timp nedeterminat intre doua date, a nasterii si a ingroparii.
Intr-o asemenea perspectiva, desertaciunea se ia la intrecere cu absurdul, iar lupta o castiga totdeauna tragicul. Cand te adresezi tinerilor si ii intrebi: „de ce iei droguri, fiule?” si iti raspund: „spuneti-mi dumneavoastra de ce sa nu iau? Nu mai sper nimic, nu mai astept nimic, singura mea bucurie o am atunci cand infig injectia si calatoresc (in alte lumi)”. Sau atunci cand atragi atentia unui tanar ca luand droguri va muri, iar el iti raspunde cu un zambet tragic: „nu intelegeti ca eu iau droguri tocmai ca sa traiesc”, atunci intelegi cat de incredibil de adevarate si de adecvate in tragismul lor sunt cuvintele de mai sus. Pentru ca, in loc sa cautam sensul vietii, noi am urmarit bunastarea, traiul bun, puterea economica. Cand insa nu exista alta perspectiva in afara consumului, cand puterea economica si afisarea ei ostentativa devine unicul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singurul cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost. Asa au gandit si au faptuit multi si astfel am ajuns la decaderea morala atat a puterii, cat si a poporului nostru in buna parte. Intrebarea-dilema a lui Dostoievski – „libertate sau fericire?” – o traim acum in tot tragicul ei. Am ales bunastarea contrafacuta si am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut Libertatea tarii noastre. Astazi, omul, in mod justificat tremura mai degraba pentru micsorarea veniturilor, dar nu se nelinisteste pentru deficientele educatiei care ii privesc pe copiii sai si nu se ingrijoreaza de injosirea persoanei umane. Aceasta deci este esenta adevaratei crize si sursa crizei economice pe care atat de nemilos o exploateaza actualii „negustori de popoare”.
Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica, am dorit sa cercetam care este partea noastra de vina in prezenta criza, confruntandu-ne in Sinodul Ierarhiei cu responsabilitatile noastre. Stim ca uneori v-am mahnit, v-am smintit chiar. Nu am reactionat direct si la momentul potrivit la atitudini care v-au ranit. Distrugerea relatiei dintre popor si Biserica sa care il pastoreste a ajuns obiect de negutatorie exploatat in mod pragmatic prin scandalurile fabricate, tintindu-se destramarea increderii voastre in Biserica.
Va spunem ca Biserica are antidotul modului de viata consumerist si acesta este asceza. Si daca consumul este o fundatura, pentru ca este o viata fara sens, atunci asceza este calea, pentru ca duce la o viata cu sens. Asceza nu este privarea de placere, ci imbogatirea vietii cu sens. Este antrenamentul atletului care il pregateste pentru competitie si il conduce la medalie, medalia fiind viata care biruieste moartea, viata care se imbogateste cu dragoste. Asceza este calea libertatii, iesirea din sclavia inutilului care astazi ne injoseste.
Ne ingrijoreaza situatia din cadrul sistemului nostru educational actual, care nu se raporteaza la elev ca la o persoana, ci ca la un computer. Singurul lucru pe care il face este sa il „incarce” cu materie, fara a-i pasa de intreaga sa personalitate si de aceea, pe drept cuvant, copiii nostri i se impotrivesc. Fapt care ne provoaca neliniste in privinta Noului Liceu[1] care se pregateste. Manualele scolare se scriu, intr-adevar, pe raspunderea guvernului, dar continutul lor il priveste chiar si pe ultimul cetatean grec, care asteapta de la Biserica sa spuna cu putere si opinia sa smerita.
Intelegem ca toate parohiile trebuie sa devina spatii primitoare pentru tinerii nostri, asa cum sunt deja multe dintre ele, unde multi dintre tineri isi gasesc refugiu in cautarile lor dupa sens si nadejde.
Stim ca cereti de la noi, pastorii vostri, o Biserica eroica, cu vigoare, care sa aiba cuvant profetic, cuvant pentru tanarul contemporan. Nu o Biserica secularizata, ci una sfintita si sfintitoare, o Biserica libera, pastorind cu putere poporul sau, fara a se teme sa ia pozitie fata de sistemul viclean al acestei lumi, chiar daca impotrivirea conduce la prigoana si martiriu.
Biserica este singurul organism care poate sa stea nemijlocit alaturi de om, sprijinindu-l. Biserica insa suntem cu totii si aceasta este si puterea noastra, si puterea ei. La unitatea dintre pastori si popor tintesc negustorii de popoare si pe aceasta incearca sa o submineze. Ei stiu ca daca vor „pierde” pastorul, cu usurinta vor risipi oile si le vor supune. Istoria ne invata ca acolo unde s-a luptat impotriva lui Dumnezeu, de fapt injosirea omului era scopul final. Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mare recunoastere a valorii persoanei umane. Pentru aceasta, Biserica nu se opune guvernarii, ci acelora care, exploatand guvernarea si ascunzandu-se in spatele puterii, lucreaza sa va fure nadejdea. Aduceti-va aminte ca, pentru multi specialisti in economie, prezenta criza este fabricata, urmarindu-se de catre anumite puteri doar controlul mondial, nu si iubirea de oameni.
Biserica lui Hristos are cuvant pentru actuala situatie, pentru ca nu a incetat sa fie parte a lumii si parte a istoriei. Nu poate ingadui nici un fel de nedreptate, fiind in acelasi timp datoare sa fie gata pentru marturisire si martiriu. Stim ca sunt oameni langa noi care sufera de foame, se afla in saracie, se sufoca economic, deznadejdea de multe ori stapanind inima lor. Noi cunoastem acest lucru, pentru ca primul lor drum in cautarea sperantei este Biserica de langa casa, parohia. Scopul si lupta noastra este ca fiecare parohie sa devina centrul de unde activitatea pastorala sa imbratiseze intreaga societate locala respectiva.
Intentia noastra este de a crea un observator al problemelor sociale care sa urmareasca indeaproape si sa preintampine metodic problemele pe care le produce criza actuala. Scopul nostru este sa dezvoltam lucrarea de asistenta sociala a fiecarei parohii, in asa fel incat sa nu mai existe nici un om care sa nu aiba o farfurie de mancare. Cunoasteti si voi ca in aceasta privinta Biserica realizeaza o lucrare uriasa. Cunoasteti acest lucru, pentru ca multi dintre voi sprijiniti voluntar acest efort al parohiei voastre si il sustineti economic. Va chemam sa stati aproape fiecare de biserica voastra, ca sa depasim impreuna aceste momente grele.
Poporul nostru a trecut si in alte dati prin saracie si foamete, dar a indurat si a biruit, pentru ca atunci avea alte perspective. Multi dintre noi putem sa ajutam pe unul si unul pe multi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frica, ci de putere si de dragoste. Cu acest duh, adunati in jurul Bisericii, care este marea noastra familie, vom scoate la iveala greselile noastre, vom cauta sensul vietii in dragoste si astfel vom iesi din acest ceas greu.
(Enciclica integrala a Sfantului Sinod al Bisericii Greciei: ”Tara noastra se pare ca nu mai este libera, ci in fapt este administrata de creditorii nostri”, http://apologeticum.wordpress.com/2010/12/29/enciclica-integrala-a-sfantului-sinod-al-bisericii-greciei-%E2%80%9Dtara-noastra-se-pare-ca-nu-mai-este-libera-ci-in-fapt-este-administrata-de-creditorii-nostri/)
Preafericitul patriarh al României, Daniel, ar trebui poate să ia aminte de la o asemenea poziţie care face cinste preoţimii Greciei.
12 comments:
Mie mi se pare un text periculos dar care nu ma mira dintr-o tara unde biserica inca se bizuie pe un oarecare radicalism sau chiar fundamentalism ... ce mi-e Iran ce mi-e Grecia in situatia acestei eclaratii politica? Adica asa putem astepta ca si coloneii greci sa-si exprime preocuparile pentru soarta poporului si poate pun de-o lovitura de stat nu?
Pe de alta parte Daniel n-ar putea sa sustina ca ce zic popii greci e corect caci i-ar da implicit dreptate lui A.I.Cuza care trebuie ca o fi spus cam aceleasi lucruri in urma cu aproape 150 de ani cand le-a taiat robinetul "pastorilor". Daca e o morala, asta ar trebui sa fie "Dumnezeu nu bate cu biciul" caci oricarui fanariot i-o fi venit randul sa planga pana la urma ...
Chestiunea este că la greci se pare că biserica nu este tăcută şi prefăcută. Dimpotrivă are un glas puternic... atât de puternic încât s-a auzit şi la noi.
Mi-ar fi făcut plăcere ca, în urma măsurile anti-populare ale domnului Boc, preafericitul Daniel să aibă un punct de vedere oficial... măcar să spună că este alături de popor în aceste momente. Mi-ar fi plăcut ca Biserica Ortodoxă Română să fie mult mai aproape de popor, mai ales că, tradiţional, interacţiunea socială a BOR a avut o însemnătate importantă acum un secol sau două, cu precădere în mediul rural, în special în ceea ce priveşte şcoala, spitalele, săracii şi copii orfani... Astăzi dimensiunea socială a bisericii s-a restrâns foarte mult, practic preotul nici nu prea mai iese din spaţiul bisericii sale, decât poate la "evenimente".
Ce este drept apropierea de mase a bisericii nu se face numai cu cădelnița, cantatul și luatul. Mai trebuie ajutați concret și alții, căzuți în nevoie! Acum ar putea sa ne arate BOR ca este alături de popor cum cer și opoziției în :http://popateapa.wordpress.com/2011/01/12/a-inceput-sfartitul-urgiei-basisto-pdl-iste/
Mie mi se pare incorect,imoral si contraproductiv ca sa enunti:"...cand puterea economica si afisarea ei ostentativa devine unicul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singurul cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost." in timp ce si tu ,ca biserica, practici afisarea opulentei.
Iar afirmatia "Noi, parintii vostri duhovnicesti, ne-am facut autocritica,..." este o vorba goala pentru ca autocritica nu este urmata de autopedepsirea celor "autocriticati" si nu este urmata de masuri reale de corectare a cauzelor care au dus la efectele "autocriticabile".
Si aceste observatii ale mele desi fac referire la actiuni ale Bisericii Greciei nu se adreseaza acesteia.
"Să presupunem că toţi sunt cinstiţi... cum anume vedeţi că se manifestă democraţia, cum anume se pune în practică voinţa poporului?"
Este foarte dificil sa discuti despre vointa poporului.
A.Ca sa discuti despre vointa poporului ar trebui intai sa accepti ideea ca vointa reala a poporului se poate naste doar daca poporul este corect informat. Conducatorii necinstiti ofera informatii trunchiate si false sau dezinformeaza sau nu ofera deloc informatii.
B. Exista insa si aspecte despre care se poate afirma cvasiunanim ca fac parte din vointa poporului. De exemplu limitarea drastica a coruptiei.Este evident ca impunerea de conducatori cinstiti ar limita sensibil coruptia si asta ar veni puternic in intampinarea vointei poporului.
C.Cu un conducator cinstit ar creste probabilitatea sa se manifeste exprimarea vointei poporului.Cu multi conducatori cinstiti ar creste mult probabilitatea sa se reglementeze metode mai corecte si mai eficiente de ascultare si respectare a vointei poporului. Posibil ca "referendumul pentru orice" ar fi o metoda cu mult mai corecta de a asculta vointa poporului.Ar fi posibil sa se ajunga candva la referendum local prin internet.
D.Eu cred ca impunerea treptata de conducatori cinstiti este singura cale (si) pentru a "... se pune în practică voinţa poporului...".
Si pentru a se realiza aceasta eu cred ca este posibil,oportun si necesar ca pentru alegerile locale din 2012 sa fie convinsi unii candidati la functii de primari sau/si presedinti de CJ sa se angajeze public ca daca vor fi alesi vor respecta (si) urmatoarele doua promisiuni:
1.-vor posta detailat si regulat pe site-ul institutiei absolut toate cheltuielile (atat cu achizitiile de materiale,servicii si investitii cat si cu personalul)
2.- in cazul in care institutia a pierdut irevocabil un proces vor recupera rapid de la cei vinovati prejudiciile institutiei(sau vor esalona recuperarea sau vor intenta proces pentru recuperarea acestora).In caz contrar se angajeaza ca vor demisiona.
Aceste idei sunt corecte,nu contravin legii,aplicarea lor nu necesita cheltuieli si sunt populiste ( in sens bun).Ele ar atrage atentia,respectul si sustinerea atat a mediei neutre cat si a cetatenilor dezamagiti, nehotarati sau chiar indiferenti.
Eu caut aliati care sa considere ca este posibil sa fie gasiti candidati care sa promita ca daca vor fi alesi vor respecta aceste doua idei si care sa incerce sa se implice in aceasta privinta.
Sunt perfect de acord cu "...cand puterea economica si afisarea ei ostentativa devine unicul mod al recunoasterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singurul cale de viata, pentru ca altfel, daca esti moral, esti prost."
Aşa este, lipsa de moralitate a societăţii de astăzi, ba chiar şi începerea unei prăbuşiri a stării de valori sociale şi culturale, transformă, din ce în ce, omul într-un banal animal.
Iar împingeţi transparenţa ca instrument al normalităţii. Transparenţa nu este o nevoie într-o stare de normalitate, ea devine nevoie doar în stările aberante.
În starea de normalitate, România este dotată cu 3 puteri care au drept de control asupra activităţii instituţiilor statului de sub umbrela Guvernului. În primul rând este însuşi Guvernul care poate controla instituţiile ce se află în subordinea sa, apoi este Parlamentul care poate cere orice clarificări instituţiilor din subordinea guvernului şi acestea sunt obligate să furnizeze aceste informaţii. În sfârşit, există ministerul Public, DNA, ANI şi, în general, Justiţia care poate ancheta activitatea guvernamentală. Faţă de "cele trei puteri" instituţiile guvernamentale sunt obligate să fie transparente. Faptul că "cele trei puteri" par să afle din presă problemele care apar, nu este un fapt ce descrie normalitatea.
Transparenţa este necesară presei şi cetăţeanului care pot, şi trebuie, să solicite aceste informaţii. În mod normal însă nici presa şi nici cetăţeanul nu au de ce să se intereseze de bucătăria Guvernului. Transparenţa este un lucru bun MAI ALES ÎN SITUAŢIE DE ANORMALITATE, aşa cum suntem noi acum.
Pentru a vă face să înţelegeţi cum înţeleg eu normalitatea, am să plec de la modelul unei asociaţii de proprietari.
Să spunem că vine un inspector de la primărie şi contată că faţada unui bloc stă să cadă. Merge la administrator şi îi comunică că trebuie să refacă faţada blocului. A apărut deci o problemă a proprietarilor imobilului. Ce face administratorul? Convoacă o şedinţă de bloc, spune proprietarilor că trebuiesc făcute reparaţii, supune la vot reparaţiile, valoarea lor, modul de strângere a fondurilor...
Dacă locatarii votează că trebuie făcută faţada, administratorul angajează lucrători, plăteşte materiale, face faţada. Există şi o comisie de cenzori care se asigură că administratorul nu fură din bani.
Avem deci un administrator care constată problema, proprietarii sunt informaţi asupra problemei, îşi formează o opinie, îşi impun voinţa prin vot, administratorul pune în practică voinţa proprietarilor.
Haideţi acum să spunem că proprietarii sunt cetăţenii români, că administratorul este Guvernul, că acea comisie de cenzori este parlamentul, că faţada compromisă este nevoia de a emite legi (legea educaţiei, cele patru coduri, legea pensiilor, legea salarizării unice...). Să spunem că şedinţa informativă reprezintă campania electorală şi votul din şedinţa de bloc este scrutinul electoral.
Cum decurge (sau ar trebui să decurgă într-o stare de normalitate) totul în planul naţional...
Politicienii observă o nevoie a societăţii, să spunem legea educaţiei. Fiecare partid şi fiecare politician care doreşte să candideze în alegerile parlamentare... începe să studieze această problemă gândindu-se la o listă de principii care definesc legea (adică toate acele aspecte dezbătute la talk show-uri).
La fel se întâmplă cu orice lege necesară societăţii. În perioada premergătoare alegerilor parlamentare candidaţii finalizează iniţiativele legislative necesare acestor legi.
Vine campania electorală şi candidaţii trebuie să-şi expună soluţiile, trebuie să explice ce avantaje şi ce dezavantaje are fiecare variantă a iniţiativelor legislative. Sensul acestei campanii este promovarea iniţiativelor şi nu "câştigarea" alegerilor. Atenţie! Politicienii din acelaşi partid pot avea proiecţii similare (pentru că slujesc aceiaşi doctrină) dar nu-i musai să fie şi proiecţii identice. Partidele promovează candidaţii competenţi să ocupe un post de parlamentar (practic garantează pentru competenţa lor) şi nu soluţiile.
Cetăţeanul ascultă şi raţionează pe perioada campaniei electorale. Se uită la alegerile pentru senatori la iniţiativele care sunt în domeniul de legiferare al Senatului (cum ar fi legea educaţiei), se uită la alegerile pentru deputaţi în domeniul de legiferare al Camerei Deputaţilor şi aleg candidaţii care au variante ale legilor cu care sunt de acord.
Candidaţii care au acceptul celor mai mulţi cetăţeni, sunt aleşi. Intră în Parlament şi depun iniţiativele legislative, ţinându-şi promisiunea electorală. Iată cum alegerea transferă voinţa politică a cetăţenilor, care se exprimă nu pentru persoane, nu pentru partide, nu pentru simpatii, ci pentru iniţiativele legislative mai convenabile lui, în voinţă politică parlamentară... şi parlamentarii devin reprezentanţii poporului.
Guvernul este executantul, instituţiile în subordinea guvernului sunt muncitorii de mai sus care fac faţada, cei care pun în practică voinţa politică... Guvernul nu trebuie să facă altceva decât să execute Programul de Guvernare votat de Parlament în limitele legii. În momentul în care se îndepărtează de la Programul de Guvernare şi de la Bugetul aprobat de Parlament, ei ar trebui să fie demişi prin instrumentul Moţiunii de Cenzură. Dacă se dovedeşte că Programul de Guvernare şi Bugetul nu pot fi duse la îndeplinire, Guvernul trebuie să comunice acest lucru Parlamentului iar Parlamentul trebuie fie să demită Guvernul, fie să accept un nou Program de Guvernare. Guvernul comunică Parlamentului necesitatea unui nou Program de Guvernare prin instituţia Angajării Răspunderii Guvernului.
Dacă observaţi, în acest mecanism persoanele contează mult mai puţin... este îndeajuns ca ele să ştie ce au de făcut, să fie competente. În stare de normalitate, atunci când cei aflaţi în slujba poporului român nu fac ce trebuie şi reprezintă interese personale sau "de partid", aberaţia cuiva, oricare ar fi el, poate fi corectată foarte uşor de cineva, de regulă, de Parlament în cazul Guvernului, Preşedintelui, CSM pentru domeniul Justiţiei.
Rolul Curţii Constituţionale este mai mult unul de jurisdicţie juridică (adică ar trebui să judece mai mult ce vine din procese), nicidecum nu ar trebui să fie unul politic.
Rolul preşedintelui este unul foarte limitat, de reprezentare a statului (ca un notar), de autoritate în faţa armatei, şi de stabilizator al echilibrului şi separării Puterilor în Stat.
Din păcate funcţionarea democratică este atât de îndepărtată încât nimeni nu mai pare să conştientizeze normalitatea.
Să nu înţelegeţi că nu sunt de acord cu cele ce le spuneţi, numai că ele stabilesc un mic control civic asupra unei stări de anormalitate, nu conduc la normalitatea instituţională, aşa cum este ea definită în acest moment.
"Să nu înţelegeţi că nu sunt de acord cu cele ce le spuneţi, numai că ele stabilesc un mic control civic asupra unei stări de anormalitate, nu conduc la normalitatea instituţională, aşa cum este ea definită în acest moment."
Nu cred ca ar fi un mic control civic ci unul substantial.
Sunt de acord ca nu conduc obligatoriu la normalitatea institutionala.Dar sunt indispensabile in situatia actuala si ar fi primul mare pas.Si materializarea treptata ar fi posibila.
Eu Va cred ca puneti pe primul plan ideile de democratie si de normalitate institutionala.Dar nu cred ca puteti sa explicitati o modalitate fezabila sa fie materializate care sa nu presupuna obligatoriu apriori moralitatea conducatorilor.Puteti sa formulati concret si ce ar trebui facut?
Nu pot sa inteleg in nici un fel acceptul Dumneavoastra fata de ideea ca imoralitatea conducatorilor este principala cauza a situatiei si neacceptarea ideii ca primul mare pas pentru a face ceva eficient ar fi impunerea de conducatori cinstiti.
Post a Comment