Încep cu Comunicatul de Presă al CCR pentru că nu vreau să am mai mult de o banală observaţie.
7 martie 2012
COMUNICAT DE PRESĂ
Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.l) din Constituţia României şi al art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit în şedinţă în ziua de 7 martie 2012, pentru a soluţiona obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 85 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 53 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii Parlamentului nr.1/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.1 din 9 februarie 2012 pentru acordarea încrederii Guvernului.
În argumentarea soluţiei pronunţate, Curtea a reţinut următoarele:
Comisiile parlamentare sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru o oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.48 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.125 din 21 mai 1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Potrivit prevederilor art.10 alin.3 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, participarea deputaţilor şi senatorilor la şedinţa comună a comisiilor permanente sesizate în fond este obligatorie. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor acestor comisii se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros.
Dat fiind acest caracter de organ intern de lucru al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este acea a unor acte preliminare, cu caracter facultativ, de recomandare, adoptate în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Comisiile parlamentare au obligaţia de a se întruni, însă fiind organe de lucru alcătuite pe criteriul reprezentativităţii politice, acestea pot fi puse în situaţia de a nu realiza activitatea în scopul căreia au fost constituite din cauza neîndeplinirii condiţiei de cvorum pentru desfăşurarea şedinţelor sau a imposibilităţii ca membrii comisiei să ajungă la un acord cu privire la problema supusă dezbaterii. Or, dispoziţiile art.12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care reglementează aceste două ipoteze (cvorumul şi majoritatea necesară adoptării unei hotărâri în cadrul comisiilor) consacră mijloacele procedurale minimale de protecţie în scopul respectării drepturilor tuturor membrilor comisiilor, iar nu ca instrumente de împiedicare a funcţionării Camerelor Parlamentului.
Cu privire la cerinţa de cvorum, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art.67 din Constituţie, aceasta constituie un criteriu de constituţionalitate, condiţionând constituţionalitatea externă a actului, numai în ceea ce priveşte adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor de către Camera Deputaţilor şi Senat, iar nu şi în ceea ce priveşte adoptarea actelor în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa organelor de lucru ale Camerelor.
Pe de altă parte, Curtea reţine că, deşi Parlamentul, în întregul său, şi fiecare dintre cele două Camere ale acestuia se bucură de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce le guvernează organizarea şi funcţionarea, în ansamblul sistemului normativ românesc, hotărârile Parlamentului sunt acte juridice cu forţă juridică inferioară Constituţiei. Interpretarea şi aplicarea acestor norme care instituie reguli procedurale trebuie realizată întotdeauna cu bună-credinţă, în spiritul unui comportament loial faţă de Legea fundamentală. Într-o ipoteză contrară, rezultatul ar fi blocarea activităţii instituţiei, sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale, cu consecinţe negative asupra structurilor democratice pe care se întemeiază statul.
Motivarea pe larg a soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.
Compartimentul relaţii externe şi presă al Curţii Constituţionale
(http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/7martie)
Eu nu vreau decât să subliniez cât de superficială (şi folosesc acest cuvânt pentru a fi elegant) este activitatea politică în parlament şi activitatea politică în CCR (că juridică nu mai e activitatea în CCR de mult timp). Am să uimesc pe toată lumea spunând că avizul comisiilor parlamentare nu era necesar Parlamentului României, ci celui desemnat de preşedinte pentru a fi prim-ministru. Eu cel puţin aşa îmi amintesc, ia să caut. Iată că am şi găsit. Regulamentul... ședințelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului:
Art. 71. - Birourile permanente ale celor două Camere vor asigura multiplicarea şi difuzarea către deputaţi şi senatori a programului şi listei Guvernului, de îndată ce acestea au fost primite de la candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru.
Art. 72. - Birourile permanente, în condiţiile art.3 din prezentul regulament, stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.
Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.
În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
Deci avizul comun consultativ, constituit din toate avizele comisiilor reunite ale celor două camere, nu este necesar Parlamentului ci viitorului premier. Oare Curtea Constituţională nu era normal să sesizeze acest AMĂNUNT? După părerea mea, degeaba mai avem instituţii în stat dacă ele funcţionează după cum interesează pe unul sau altul. Dacă activitatea în comisii este doar o chestie ca parlamentul să se afle în treabă, nu văd de ce să se mai constituie astfel de comisii, să facă un dispozitiv de sprijin pentru mâna liderului de grup parlamentar, să nu obosească cu degetul în sus sau în jos. Să nu mai vorbesc că în Constituţie scrie "Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna." Acest cuvânt, "dezbatere", cred că este scris greşit. În parlament nu mai sunt "dezbateri" ci "des-bateri".
Dacă vreţi să vă aruncaţi ochii peste "judecători" CCR...
Plenul Curţii Constituţionale
Să ne trăiască, că mult bine ne aduc. Nu vă jenaţi, comunicaţi-le admiraţia la adresa oficială a Curţii Constituţionale... ccr@ccr.ro
Staţi liniştiţi, cineva veghează cu privirea ageră.
No comments:
Post a Comment