08 March 2012

Războiul Antena 3 vs. CNA, prima victimă


Plecând de la un "trosc cu mucii în fasole", cum se spune în popor, războiul Antena 3 vs CNA, practic două entităţi ideal apolitice, a început să facă victime politice. Iată ştirea
Liderul PNL Crin Antonescu este în stare de orice pentru a ridica audiențele Antelor și pentru spălarea „onoarei” tonomatelor lui Felix-Mircea Voiculescu. Șeful liberalilor i-a ținut recent hangul, într-o emisiune la Antena3, tonomatului Mihaiță Gândea care avea o dilemă maximă și o logică strâmbă. Gândea se întreba retoric de ce un monarhist declarat ca Dan Grigore, membru din partea PNL în CNA, poate să fie de acord cu pedepsirea lui pentru jignirile pe care i le-a adus șefului CNAS, Lucian Duță. Schimonosit de ură și venin, pe Gâdea îl chinuia astfel cum gând: cum un monarhist ține partea lui Băsescu? De parcă decizia de a-i sancționa nesimțirea ar fi trebuit să aibă colorată politică. Așa cum se întâmplă în ograda de talibani anteniști din curtea Grivco. „La maestrul Grigore partea artistică i-o respect foarte mult, e un mare pianist şi asta e recunoscut. E un lucru totuşi care mă stupefiază în ce priveşte domnia sa. Îl cunosc ca pe unul dintre cei mai convinşi de idealurile monarhice. Să fii monarhist şi să sprijini un preşedinte care l-a făcut trădător şi i-a spus cele mai oribile lucruri regelui Mihai… pentru mine este ceva ce-mi depăşeşte capacitatea de înţelegere. Dar eu sunt limitat. Şi sunt şi extremist. Sunt radical şi…”, s-a tânguit Gândea. Acest moment de dilemă a fost risipit imediat de Antonescu: „Este lipsă de onoare!”.
(mai multe pe http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012030769543/Politic/Antonescu-apara-nesimtirea-tonomatelor-lui-Felix.html)


Trebuie să spun că doamna Olga Dumitrescu, cea care a scris articolul de mai sus din Curentul, are un ton mult prea agresiv decât aş aprecia, cu siguranţă însă că domnia sa sesizează ceva ce s-a întâmplat. Am văzut acel moment şi m-am mirat că domnul Gâdea a vorbit mult despre CNA, nepoliticos de mult faţă de invitatul său, iar domnul Crin Antonescu, nu numai că nu a fost deranjat... dar a părut că are şi un acces de servilism faţă de realizatorul Gâdea, atât de pronunţat şi neobişnuit încât m-a uimit. Poate că acel cuvânt, "servilism", este puternic, prea puternic... Dar nu ştiu cu ce să-l înlocuiesc. Poate "îndatoritor"... Nu-mi dau seama ce aş putea să pun în loc pentru a fi mai exact şi mai puţin agresiv, dar nu era o simplă susţinere, era un atac violent menit să-l mulţumească pe domnul director Gâdea.

Înainte de şedinţa de joi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Dan Grigore a vorbit despre declaraţiile făcute la adresa sa de preşedintele PNL, Crin Antonescu, în emisiunea "Sinteza zilei" de la Antena 3, pe 1 martie.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/9380224/1/dan-grigore-tibi-bologh.jpg?width=400
Dan Grigore: Fapta lui Crin Antonescu se înscrie într-un proces de degradare a spaţiului public (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)

"Din punctul meu de vedere, fapta comisă se înscrie într-un proces de degradare a spaţiului public, în care cei care-şi închipuie că fac politică se angrenează de bună voie şi mi se pare o mare dovadă de inconştienţă, pentru că societatea românească nu de asta are nevoie", a spus Dan Grigore joi, înaintea şedinţei CNA, de la care s-a retras după declaraţia de presă.
(mai multe pe http://www.mediafax.ro/cultura-media/dan-grigore-fapta-lui-crin-antonescu-se-inscrie-intr-un-proces-de-degradare-a-spatiului-public-9380224/)

Dan Grigore, membru al CNA, a declarat la şedinţa de marţi că îşi va da demisia din Consiliu, dacă preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu-şi va cere scuze pentru o afirmaţie pe care a făcut-o la adresa sa. Crin Antonescu a spus în cadrul unei emisiuni televizate că pianistul nu are onoare. "Dacă domnia sa, cu întreg aliotmanul opoziţiei, se împiedică de ciotul Dan Grigore din CNA, adică de mine, îi propun un schimb reciproc avantajos domnului Crin Antonescu. Dacă, până la şedinţa următoare, nu «proliferează», ca să citez din gândirea publică a doamnei reprezentante a postului, scuzele de rigoare sau ceva echivalent, cum va socoti domnia sa de cuviinţă, eu, joi, la şedinţa următoare, îmi voi da demisia din CNA", a declarat Dan Grigore. Afirmaţia făcută de Crin Antonescu a venit în contextul în care, în timpul emisiunii "Sinteza Zilei" de la Antena 3, şeful PNL a fost întrebat ce părere are despre faptul că Dan Grigore, "un binecunoscut monarhist", este şi un simpatizant al preşedintelui Băsescu.
(http://www.gandul.info/news/motivul-pentru-care-dan-grigore-ameninta-ca-isi-va-da-demisia-din-cna-9374903)
Un politician care-şi cere scuze "când face o nefăcută" de fapt câştigă, domnul Antonescu nu vrea însă să arate cumva o slăbiciune...
http://media.rtv.net/image/201203/w620/crin_antonescu_dcnews_ro_62874400.jpg
Antonescu îşi menţine afirmaţiile care l-au iritat pe Dan Grigore
Foto: dcnews.ro
"Nu am pentru ce să-mi cer scuze. Toate afirmaţiile pe care le-am făcut sunt afirmaţii pe care le susţin în continuare, iar eventuala demisie a domnul Dan Grigore este exclusiv treaba domniei sale. Nu văd ce afirmaţie făcută de mine la Antena 3 ar putea fi pusă în discuţie şi în orice caz nu-mi retrag niciuna şi nu am pentru ce să-mi cer scuze", a declarat Antonescu.
(http://www.rtv.net/antonescu-refuza-sa-si-ceara-scuze-asa-cum-a-cerut-dan-grigore_19476.html)
Iată textul demisiei:
Stimate Domnule Preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului,

Vă rog să primiţi demisia mea din funcţia de membru al CNA, cu începere de astăzi 8 martie a.c. pentru următoarele motive :
Am acceptat să fac parte din CNA numai pentru că aceia care m-au propus mi-au confirmat că reprezint pentru ei o garanţie solidă de probitate morală şi profesională.
Cred cu tărie că o societate în care legea nu e respectată, e sortită eşecului. Ţările civilizate în care tot mai mulţi români aleg să trăiască, au ajuns acolo unde sunt în primul rând pentru că oamenii respectă regulile pe care singuri şi le impun, pentru că sunt corecţi, îşi respectă cuvântul dat, îşi fac treaba cu seriozitate.
Legile sunt făcute de noi şi dacă vedem că sunt proaste trebuie să cerem să fie schimbate, nu să lucrăm pe dedesubt.
În timpul celor două mandate la CNA am respectat legea deşi nu e cea mai bună posibil, drept pentru care am şi propus, alături de câţiva colegi, schimbarea ei. Nu ne-a reuşit decât în mică parte deocamdată. E loc destul pentru mai bine iar piaţa audiovizualului confirmă acum că toate propunerile noastre erau corecte.
Am respectat legea fără să ţin cont de interesele de partid sau de grup care se ghiceau de multe ori în spatele faptelor pe care trebuia să le cântărim.
Am apărat de multe ori oameni pe care nu i-aş fi salutat niciodată doar pentru că eu cred că orice om are drepturi care trebuie respectate indiferent dacă eu îl simpatizez sau nu, dacă sunt sau nu de acord cu partidul din care face parte sau dacă lucrează la o televiziune la care nu m-aş uita vreodată dacă n-aş fi membru CNA.
În cei 11 ani de mandat am fost prea de multe ori denigrat şi calomniat inimaginabil în seriale întregi TV, am fost ameninţat eu şi familia mea, mi s-au înscenat scandaluri în speranţa că voi căpăta pedepse penale care să mă oblige la demisia din Consiliu, am fost târât în procese nedrepte fără vreo bază reală, am fost acuzat de fapte abominabile, sunt urmărit şi hăituit pentru că îmi fac datoria cu conştiinciozitate şi pentru că nu raspund nici unui fel de presiune.
Ce se întâmplă pe unele posturi TV este pur şi simplu terorism. Terorism mediatic.
În numele libertăţii şi democraţiei, în numele slujirii opoziţiei, se calcă în picioare legi, se încalcă drepturi câştigate cu sânge în decembrie ’89.

Limbajul agramat şi stâlcirea limbii române, înjurăturile cele mai josnice, aluziile sexuale neruşinate, comportamentul sub-uman, incitarea la violenţă, şantajul, calomnia şi ameninţarea, terfelirea valorilor culturale, senzaţionalismul ieftin, dezinformarea, panica indusă, sunt doar câteva din instrumentele de manipulare folosite de unele posturi TV şi care ne îndepărtează cu viteza luminii de lumea civilizată.
Ceea ce fac eu în acest Consiliu al Audiovizualului a fost şi este atacat permanent cu arme măsluite, de către aceleaşi televiziuni, în încercarea de a-mi distruge credibilitatea.
Acuzaţia că aş fi trădat idealurile monarhiste şi pe Rege şi că l-aş susţine pe Băsescu am demontat-o cu vehemenţă de multă vreme dar acum directorul unei televiziuni m-a lovit din nou sub centură prefăcându-se (sau chiar fiind ?!) neinformat iar actualul preşedinte PNL, în legătură cu aceeaşi enormitate, m-a acuzat de lipsă de onoare. O afirmaţie venită din partea unui oficial, pe care eu nu o pot lăsa nesancţionată. Și mi s-a mai reproşat voalat că nu sunt omul celor care ”m-au trimis în CNA”. E adevărat : n-am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată “omul cuiva” deşi în România se cam obişnuieşte.
Asta a fost doar picătura care a umplut paharul :
Demisionez din Consiliul Audiovizualului pentru că nu pot funcţiona într-o instituţie care e obligată să lucreze într-un climat de presiune permanentă, de lipsă de respect faţă de reguli, de făţărnicie şi de măsluire sistematică a celor mai elementare principii, de monumentală rea-credinţă şi de poluare gravă a spaţiului public;
pentru că vocea mea este acoperită de puhoaie de batjocură şi ameninţări;
pentru că nu mai vreau să suport un stres care nu produce nici cel mai mic bine social după ce decenii întregi am trăit stresul nobil al scenelor de concert şi al întâlnirilor cu publicul de pretutindeni;
pentru că prevăd o campanie electorală de o ferocitate fără precedent în care respectarea legii riscă să pară chiar infracţiune în ochii celor prea mulţi care cred că ”scopul scuză mijloacele”. Iar eu văd cu oroare cum fărădelegea ne duce în haos.

Dan Grigore, 8 martie 2012

Domnului RĂSVAN POPESCU
Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului
Crin Antonescu "a cam luat-o pe coajă" la această bătălie morală şi nu ştiu cum va da o replică inteligentă.

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.