08 March 2012

Un mesaj de stânga, surprinzător şi interesant











(http://www.ted.com/talks/lang/ro/richard_wilkinson.html)

Sigur, dl. Wilkinson nu vorbeşte neapărat despre egalitarism, în concept comunist, porneşte însă de la ceva evident, anume că satisfacţia socială stabilizează societatea. Şi de aici restul este evident, societatea trebuie să aibă o scară socială îndeajuns de răsfirată încât fiecare să aibă satisfacţia prestaţiei sociale, dar şi îndeajuns de condensată încât fiecare să aibă satisfacţia prestaţiei sociale. Cât de condensată şi de răsfirată? Aici abia răspunsul nu este chiar atât de simplu.

17 comments:

vib said...

Daca o condenseaza sau o rasfireaza birocratii... stim ce iese :D. Comunitatile trebuie sa faca asta singure, nefortate, prin educatie morala sanatoasa inceputa in familie si continuata la maturitate: ajutorarea celor nevoiasi, activitati in comun, initiativa in caz de necaz... tot ceea ce statul promite si face prost. Un efect si mai nociv este ca atunci cand statul promite, cetateanul nu se mai simte responsabil de aceste chestii ("Platesc taxe! Sa se ocupe statul de orfani/cersetori/etc"). Socialismul este pentru solidaritate ceea ce religia este pentru credinta: birocratizarea si sufocarea unui concept frumos. Sa lasam oamenii sa isi asume aceste concepte de buna voie si nesiliti de nimeni. Nu pot decat sa imi amintesc o formularea a lui Milton Friedman (e cam aproximativa): "Daca nu stii ce e pacatul cum poti recunoaste virtutea?"

Vasile, said...

Dupa conceptul colegului cel mai virtuos roman ar fi Becali!

Asterisc said...

Sunt două chestiuni de luat în discuţie, moralitatea şi legea. Între cele două, avem principiile. Principiile ar trebui să se bazeze pe moralitate, iar legile pe principii. Principiile stau, de asemenea, la temelia regimurilor. Cît de mult se apropie ele de morală şi cît de bine sunt transpuse în legi, iată, după părerea mea, rezultatul practic al unei societăţii.

Bibliotecaru said...

@ vib

Stimate domn,
"Cestiunea" ridicată de vorbitor era secundară relativ la cum se poate comasa dezechilibrul veniturilor în scopul creşterii satisfacţiei sociale. Sunt două căi prezentate, una a impozitului diferenţiat mai mare pentru câştigurile mari (aşa numitul impozit progresiv), fie prin acordarea de alte surse de venit de la stat celor dezavantajaţi în paralel cu taxarea suplimentară a produselor de lux.

Baza expunerii nu se referă la cum se face această condensare a "scării sociale", ci la faptul că o scară socială mai comasată induce un stil de viaţă şi o societate mai echilibrate, mai benefice. De aceea spuneam că este un mesaj de stânga.

Cetăţeanul nici nu trebuie să fie o soluţie alternativă la serviciile pe care trebuie să le ofere statul român.

Una este să strângi bani pentru o cercetare privată de studiere a cancerului, alta este să strângi bani şi să ajuţi bolnavii de cancer pentru că nu-şi permit medicamentele şi statul se face că plouă.

Şi domnul Vasile spune bine, gestul domnului Becali de a ajuta la deszăpezire îi face cinste, dar domnia sa suplineşte o disfuncţionalitate a statului şi nu un aport social peste ce ar fi trebuit statul să facă.

Bibliotecaru said...

@ Asterisc
Asta dacă şi regimurile respectă principiile şi legile. Or în România este cam pe dos, nevoile politice modifică principiile, legile, moralitatea, realitatea... orice este posibil să fie modificat sau falsificat.

Asterisc said...

Eu am spus cum văd eu lucrurile din punct de vedere teoretic, fără să am în vedere un anume regim.

În practică, de cele mai multe ori, legile nu au nici măcar principii, ci sunt elaborate avînd la bază doar interese. De exemplu, legea sănătăţii care s-a vrut şi care se vrea acum, nu are alt obiectiv decît banul, ceea ce, evident, nu constituie principiul de bază, cel al asigurării sănătăţii omului.

vib said...

Eu cred ca statul e format tot din oameni. Daca oamenii nu cred in principiile respective statul va functiona disfunctional, oricate reguli si regulamente si legi si constitutii scornim. E exemplul Romaniei unde statul se angajeaza sa faca o groaza de chestii, dar romanul de rand nu crede in ele pentru ca a fost "educat" altfel acasa: sa faca altii (eventual statul).
Mai mult decat atat, in majoritatea covarsitoare (si aici cunosc cateva exemple in cercul meu), la stat ajung sa lucreze pe probleme sociale persoane motivate de salariu (sau de un loc caldut, eventual de spaga), nu de convingerea in binele pe care il fac. Firesc ar fi sa se ocupe voluntari de aceste probleme. Din acest motiv cred ca asumarea datoriei sociale de catre stat mai mult face rau decat bine. Argumentul cel mai bun este ca traim efectiv acest fenomen: taxe si bani pompati cu ipocrizie si demagogie in politici sociale care nu ajuta pe cine ar trebui ci pe birocrati. Vina si responsabilitatea o poarta fiecare cetatean care sta cu mana in san atunci cand "statul" nu face ce ar trebui si care se lasa taxat. Solutia nu este reprezentata de tot felul de sisteme complicate de impozitare progresiva, de mai multe reguli si regulamente si comisii si studii. Tot ce trebuie sa faca statul, in opinia mea, este sa arata cat mai transparent imaginea societatii in care traim si sa traga un semnal de alarma pentru cetatenii responsabili, iar acestia sa se ocupe mai departe de chestiune... dar asta ar priva niste birocrati de locul lor de munca plus niste bani de impartit :D.
Ca de obicei socialistii nu pot face diferenta intre rezultat si mijloc de actiune. Daca nu stii drumul, destinatia va fi cu totul alta decat cea sperata.

Bibliotecaru said...

@ Asterisc
Teoretic aveţi perfectă dreptate, asta spuneam şi eu... Cum facem însă ca cei ce ocupă organigrama statului să respecte legile şi principiile?

Bibliotecaru said...

@ vib
Poate că primul lucru pe care ar trebui să-l lămurim ce anume constituie normalitatea. La şcoală această educaţie civică care învaţă un tânăr cum ar trebui să funcţioneze societatea românească cred că este cea mai importantă materie. La televizor, în loc de mii de discuţii sterile despre nimic, aceste lucruri ar trebui lămurite.

Numai că politicienii nu vor să lămurească lucrurile. Poate nu le ştiu nici ei, poate că nu vor să ştie populaţia ce trebuie să ceară de la politicieni...

Bibliotecaru said...

@ vib
Dincolo de asta, un loc de muncă la stat nu este o ţintă. "Te scoţi" dacă ajungi să conduci o instituţie, ca funcţionar nu faci altceva decât să munceşti ca oriunde altundeva, nu cred că are importanţă "la stat" sau "la privat".

Cel care vorbeşte nu este socialist, este un om care face studii, un cercetător sau sociolog, dacă vreţi. Realităţile descrise de domnia sa sunt obiective pentru că sunt verificate prin cifre. Nu ştiu dacă observaţi, dar în acele statistici Statele Unite stă întotdeauna cel mai prost şi asta spune ceva.

vib said...

@Bibliotecarul: Normalitatea cred ca depinde de circumstante. Una este normalitatea in asediul Leningradului si alta este normalitatea in America anilor '90 de exemplu. "Normal" e un cuvant periculos in opinia mea. As utiliza cuvantul "sanatos" sau "benefic".
Mai cred ca educatia incepe in familie. Scoala cred ca are mai degraba un rol de cizelare, de rafinare. La ora actuala nici una dintre aceste doua "institutii" care creeaza viitorii cetateni nu functioneaza sanatos/benefic in opinia mea. Politicienii nu au nici o vina directa, ei sunt doar o oglinda a societatii noastre. Nu le putem cere mai mult decat ne cerem noua. Se pune pret, incepand din familie, pe comfortul material, iar comfortul spiritual este ignorat. Se considera ca satisfactie/satietate=fericire.

Bibliotecaru said...

@ vib
Stimate domn,
Normalitate nu poate însemna "asediul Leningradului". Înţeleg însă ce spuneţi şi aveţi dreptate, cu nuanţa că principiile definesc nişte limite şi în cazurile anormale. De exemplu, codul penal are o dimensiune şi pe timp de război.

Avem Constituţia care defineşte principiile fundamentale, avem normele-normalitatea definite de sistemul legislativ. Sistemul instituţional defineşte normalitatea. Principiile sunt mai tari decât legile.

vib said...

@Bibliotecarul: Sentimentul pe care il incerc eu in comunitatea in care ma invart este ca principiul dominant e: scopul scuza mijloacele. Pe romaneste: "merge si-asa". Nu stiu de ce e asa, sau daca a fost asa mereu. E lene, e indiferenta, e vreo determinare istorico-geografica? Probabil e o combinatie complicata intre acestea. Partea buna e ca ne putem elibera din amorteala asta. Trebuie insa sa si vrem. Nu degeaba spune imnul: "Desteapta-te romane", in loc de "Desteapta-te statule" :)).

Bibliotecaru said...

De aceea şi spun că schimbarea de mentalitate ar trebui să fie prima noastră grijă. Avem cu toţii nevoie de a învăţa normalitatea.

Vasile, said...

Biblio,

In principul aveti dreptate ,dar va plasati in zona "podului prea indepartat", in zona unor sperante care de fapt sunt vise nascute din dezamagiri.

Este imposibil ca din doi romani sa nasti miine un neamt , echivalentul unui accident genetic,bineinteles ca ar fi o sansa daca "la bloc" am avea numai vecini nemti ,iar blocul ar fi plasat in Germania.
Saracii sasi le-a fost mai greu sa se adapteze in Germania decit etnicilor turci!

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Stimate domn,
Ceea ce ne diferenţiază de nemţi este cultura socială. Nemţii îşi pot pierde şi ei calităţile în doar o generaţie sau două, românii le pot căpăta şi ei pe ale nemţilor... cineva trebuie însă să-şi dorească, venind din interior, asta. Priviţi la Japonezi cum tradiţia lor milenară începe să cedeze în faţa occidentalismului numai după o jumătate de secol de influenţă americană.

Eu nu cred că trebuie să ne transformăm în nemţi, cred că trebuie să ne găsim calităţile noastre şi să le exploatăm.

Dacă omului îi place să petreacă zi şi noapte, va fi ineficient dacă îi vei folosi resursa umană într-o fabrică, dar va fi excelent pus într-un restaurant sau într-un loc turistic unde dragostea lui de petrecere face bani. Totul este potriveşti omul potrivit la locul potrivit, aici este cheia succesului.

demneura said...

:))))))))))

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.