26 May 2012

Nu ar da aviz, dar nu ar vrea nici repercursiuni din partea "cuiva" prin intermediul justiţiei


Cel puţin eu aşa înţeleg din ceea ce spune Mircea Diaconu. Iată nişte ştiri care, puse cap la cap, denotă faptul că nimeni nu are curajul să se împotrivească puterii financiare ce a pus mâna pe Roşia Montana şi care a lovit (cu valută) în sistemul instituţional românesc.
15 mai 2012
"Am găsit acel document botezat de presă audit, am cunoştinţă de conţinutul lui, însă nu a fost luată vreo decizie în legătură cu opiniile juriştilor. Voi convoca o şedinţă a CAT-ului în care vor fi discutate aceste puncte de vedere şi acolo va fi luată o decizie", a declarat, marţi, ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Săptămâna trecută, Rovana Plumb declara că nu a primit auditul prin care juriştii recomandă oprirea analizei proiectului de la Roşia Montană în lipsa unor planuri de urbanism valabile, fiind contrazisă atunci de fostul titular al portofoliului, Korodi Attila, care afirma că i l-a predat.

În scurtul său mandat ca ministrul al Mediului în Guvernul Ungureanu, Korodi Attila a cerut şi primit o analiză a juriştilor cu care ministerul lucrează de mai mulţi ani, ale cărei concluzii propuneau întreruperea evaluării impactului proiectului Roşia Montană asupra Mediului în lipsa unor planuri de urbanism valabile.

Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto

(http://www.mediafax.ro/social/comitetul-de-analiza-tehnica-pentru-rosia-montana-va-discuta-vineri-despre-oprirea-evaluarii-in-lipsa-puz-si-pug-9628278)

16 mai 2012
"Mă văd nevoită să amân convocarea CAT. Intenţionam ca vineri să aibă loc această şedinţă, însă acum trebuie să ne concentrăm pentru altceva: luni vin la Bucureşti experţii Comisiei Europene pentru a verifica modul în care ne-am îndeplinit sarcinile pe chestiunile pentru care suntem subiect de infringement. Mai întâi vom discuta despre chestiunile legate de directive şi implementarea lor la nivel naţional, iar către sfârşitul lunii, cu o altă echipă de la CE, vom discuta despre certificatele de emisii, un alt subiect la care suntem cam în urmă", a declarat agenţiei MEDIAFAX Rovana Plumb.

"Nu vă pot spune o dată exactă, dar vă anunţ că imediat ce terminăm cu experţii CE ne ocupăm de acest subiect extrem de important de pe agenda publică", a spus Rovana Plumb.
(http://www.mediafax.ro/social/rovana-plumb-amana-convocarea-comitetului-de-analiza-tehnica-pentru-rosia-montana-din-cauza-vizitelor-unor-experti-ce-9632654/)

"Eu am avut o discuţie, zilele acestea, destul de aşezată cu doamna ministru al Mediului (Rovana Plumb - n.r.), deci nu e niciun fel de problemă. I-am spus tot ceea ce ţine de minister fiindcă doi ani de zile am fost la cârma lui. I-am spus foarte clar că mă interesează tot ce se întâmplă cu acest minister şi eu vreau ca acest minister să funcţioneze bine. Şi dacă acceptă unele sugestii sau informaţii, îi stau la dispoziţie. Nu e niciun fel de discuţie în contradictoriu în acest moment", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, fostul ministru al Mediului Laszlo Borbely.

"Da, mi-a cerut punctul de vedere, cum văd eu Roşia Montană. I-am spus că văd Roşia Montană cum am văzut când am prelua ministerul. I-am spus că nu ar trebui să facă altceva decât aşa cum am făcut eu, aşa cum a făcut şi Korodi Attila, să respecte legislaţia UE. Atunci când am plecat a apărut această decizie a Curţii de Apel Alba Iulia şi, în momentul de faţă, trebuie să clarifice dacă certificatul de urbanism e valabil sau nu. Evident că juriştii investitorului spun că e valabil şi probabil că poate fi o altă interpretare la nivelul ministerului. Acest lucru trebuie clarificat, ca şi alte lucruri tehnice", a declarat Borbely.

"La nivelul UDMR încă nu am ajuns în faza în care să decidem ce atitudine avem din punct de vedere politic. Din punctul de vedere al ministrului Mediului, eu sunt cu conştiinţa împăcată şi liniştit pentru că nu am făcut altceva decât am reprezentat ceea ce reprezintă şi UE în acest domeniu, şi legislaţia României. Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu, asta trebuie să vă spun. Nu sunt foarte trist că nu am dat un acord de mediu pentru Roşia Montană", a afirmat el.

Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto

(http://www.mediafax.ro/social/borbely-despre-rosia-montana-nu-sunt-foarte-trist-ca-nu-am-dat-un-acord-de-mediu-9649131/)

"Preşedintele ţării a avut perfectă dreptate aici: spuneţi odată ceva, ori pe stânga, ori pe dreapta, dar nu o mai ţineţi atâta. Despre asta e vorba şi e corect", a spus Diaconu, într-o conferinţă de presă în care a fost întrebat de proiectul de la Roşia Montană.

El a spus că nu vrea să se grăbească să se lanseze în discuţii foarte amănunţite despre acest proiect, precizând însă că în aproximativ trei săptămâni acest subiect ar putea intra pe agenda sa la minister.

Întrebat ce părere are, ca şi cetăţean, despre proiectul de la Roşia Montană, Diaconu a răspuns că este greu să se pună în această postură, deoarece trebuie să ţină cont de faptul că "i s-a întâmplat accidentul numit ministru".

"Dacă mă întrebaţi ca pe un om de pe stradă, asta pot să vă zic: mie îmi plac munţii noştri cum sunt, netăiaţi, nesparţi, nesăpaţi. Mie aşa îmi plac, ca şi cetăţean, cu pădurile lor pe ei, mie aşa îmi plac şi nu îmi place când cineva îi toacă, să zicem", a spus Diaconu.

El a precizat că nu poate intra foarte mult în substratul acestui subiect deoarece la Ministerul Culturii trebuie să facă arbitraj.

"Nu vreau să intru în subiectul acesta pentru că am responsabilităţi pe tema aceasta. Eu trebuie să fac arbitraj la Ministerul Culturii", a conchis Diaconu.

Imagine: Arhiva Mediafax Foto

(http://www.mediafax.ro/social/diaconu-despre-rosia-montana-presedintele-tarii-a-avut-dreptate-ori-pe-stanga-ori-pe-dreapta-9671440/)

Se observă cu ochiul liber că toţi nu ar vrea să dea avize... dar se tem să facă asta fără să dea altcineva motivaţia pentru răspunsul negativ.

16 comments:

Anonymous said...

multumesc,
sunteti printre cei foarte putini care "sparg" blocajul mediatic impus de compania Gold.
Au ramas foarte putine canale de comunicare pentru informatiile referitoare la proiect, media este pur si simplu inundata cu reclame pro exploatare.
Nu cred ca cele 300 de locuri de munca ce vor fi create temporar justifica riscurile de mediu pe termen nelimitat aduse de cel mai mare lac cu cianuri din Europa.

ZeV said...

Corectati in preambul.
In loc de Rovana Plumb, ati scris Mircea Diaconu.
E normal. Tot la cultura va ganditi, tot timpul.
;))

ZeV said...

...scuze...
am postat in timp ce citeam.
;)))

Bibliotecaru said...

@ Anonymous

Blogul meu nu are reclame, nu este comercial, nu sunt cumpărat de interese... cine să-mi interzică să cer să nu se exploateze cu cianuri, să nu mi se macine munţii, să nu mi se distrugă istoria... Sunt obligat de Constituţie să am o voinţă politică în cele ce fac obiectul interesului public.

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Bănuiesc că este nevoie şi de un aviz de la ministerul culturii pentru descărcare istorică, dar fiind că este o zonă de vestigii romane.

Noi mai avem un drum roman care vroiau "nişte unii" să-l asfalteze.

Anonymous said...

Biblio răspunde-mi la o întrebare.
Cu DA sau NU!

AI FOST LA ROŞIA MONTANĂ?

:)))))))

PS Repet!
Cu DA sau NU!

Anonymous said...

Aloooooo, biblioteca, nu-i nici-un bibliotecar p-acolo ca să-mi răspundă?

Hihihi.....

Bibliotecaru said...

Sâmbăta e program redus la bibliotecă...

Nu am fost la Roşia Montana.

Vasile, said...

Dmneurgul,

Ne trimite sa vedem Rosia Montana, DA am fost , inainte de gaura......

Ca fapt divvers cea mai mare exploatare aurifera din lume , exploatarea Glasberg , din Indonesia mai precis Papua,impreuna ca o mare exploatare de cupru , tot la suprafata, nu a adus nici indeajuns de multe locuri de munca si nici vre-un cistig ca sa-i ridice pe papuasi mai sus de gradul de pauperi!

Bibliotecaru said...

Ei bine acum, nu trebuie să trag o fugă până la Hiroshima ca să văd că "bombardeua câh". Pot citi pe Eugen Jebeleanu...

Bibliotecaru said...

SURÂSUL PESTE MOARTE

Şi iată-aud acuma glasul celor
trecuţi prin flăcări
cum se-mpleteşte într-un singur glas,
un singur glas sunând cum sună fierul,
cum sună stolurile de oţel fierbinte,
şi fiecare glas acum e-o sabie
încovoiată care se-nvârteşte
deasupra ucigaşilor sclipind ---
şi toate împreună se înalţă
peste cenuşă ca un nimb al vieţii ...
Şi iată-le ( o, vulturi mari şi-albaştri,
suiţi, suiţi! ) cum prind să se rotească,
cum se rotesc crescând fără-ncetare,
cum se răsfrâng în ocean, săpând-i
mari guri rotunde, veşnic rotitoare,
ce dau porunci talazului să crească,
să suie stâlpi de trombe pân la stele,
ca să măsoare înălţimea Crimei.

Şi iată cum
zbucnind deodata ca din milioane
de arcuri zbârnâind ---
ca milioane de săgeţi, sărmanii
se-adună într-un singur snop de fier,
ce se roteşte pe pământ de strajă,
cu ochi de raze lungi zvâcnind spre tâmple,
şi îndreptaţi mereu spre ucigaşi.

Şi vin desculţii, ne-ncetat, sorbind
cu-o nemaiîntâlnită sete cerul,
ca pe un vin din struguri de azur.
Şi cei mai mulţi nu de pe creste-apar,
ci din adâncul văilor, din neguri,
Acolo unde munca naşte-n chinuri
o zeitate-n veci nepieritoare:
Speranţa-Luptă,
Visul de ne-nfrânt,
Speranţa ce se-nalţă ne-ncetat,
Speranţa care nu poate să fie
ucisă niciodată,
Speranţa pentru toţi cei strânşi în lanţuri.

Şi cei mai mulţi se caţără din văi,
din văile unde-s cărbunii beznei,
pe care milioanele de oameni
le scot scrâşnind, mereu ameninţate
de rânjetul mitralierei,
îi scot gemând de veacuri, ca să stoarcă
de ele sâmburi lungi de diamante
lungi lacrimi de lumină-ncremenită,
o rouă ce li-i smulsă ne-ncetat,
şi care-mpodobeşte sânii Crimei
şi răcoreşte Demonului chipul.

Şi iată,
un sărac cu trupul gol
de bronz şi-nalt până la cer, cum e
doar zeul uriaş din Kamakura,
un om sărac
îşi spintecă obrazul,
îşi spintecă obrazul, deschizându-şi
cincizeci de guri --- şi sângele nu curge,
cincizeci de guri pe care le îndreaptă,
ca pe cincizeci de peşteri infinite
spre cele patru zări,
şi dă un strigăt,
un strigăt ca un tunet bubuind,
mult mai puternic decât glasul bombei:
---Hei, fraţi ai mei!

Şi ocean peste ocean îl duce,
vuind ca pe-o corabie purtată
de-un fulger,
din continent în continent, şi munţii,
legând ecouri de ecouri, fac
să se rotească
strigătul în jurul
pământului, şi pe pământ trecând
din ţară-n ţară, străbătând văzduhuri,
pe unde glasul omului e liber
şi se-nfrăţeşte cu al ciocârliei ...
şi străbătând prin ţări unde văzduhul
vărgat e şi se-aude zornăind
ca lanţurile,
şi unde chiar şi luna aurită
e o ghiulea ...

Hei, fraţi ai mei!

Ca la un semn,
uzinele întregului pământ,
pădurile, şi fluviile,
secerătorii, aplecaţi spre spice,
tăcuţii înţelepţi
ce vor să prelungească
bătaia inimilor omeneşti ---
şi-ntorc deodată faţa spre faţa Hiroshimei,
Sfântă milă,
şi tu mânie,
solidaritate
a celor mulţi şi tari,
surâsuri blânde,
salut, o, miliarde
de inimi fâlfâinde, ce răspundeţi!

--- Hei, fraţi ai noştri! Sîntem lângă voi!

Se-nalţă oceanul şi salută
şi fluturii cenuşii-au tresaărit ...
Şi-acum, te uită:
din propria ei plagă răsărind,
ţâşnind înaltă ca dintr-un vulcan,
ca dintr-un trandafir de scrum fierbinte,
se-nalţă Hiroshima peste lume
( oh, chipul ei, care-a trecut prin moarte )
C-un roz obraz la fel ca faţa lunii
şi celalt ca de fildeş însorit
( priveşte, Demone, şi-nmărmureşte )
se-nalţă, Hiroshima, lin surâde
( oh, zâmbetu-i care-a trecut prin moarte! ... )
surâde Hiroshima, scut punându-şi
deasupra leagănelor, braţu-i ars,
surâde Hiroshima şi arată
cu ochii-i negri către ucigaşi ---
şi-mparte arme, arme ale vieţii,
pe care ucigaşii nu le văd,
pe care nu le pot zări vreodată,
semnale şi stindarde,
lumini şi căşti înalte din văzduhuri,
urmate de-amintirile desculţe,
de nevinovăţiile ucise,
lumini ce-n bezne dând, înaintează,
lumini ce-naintează surâzând ...

Vasile, said...

Translarea talentul in patetism de curbura biblio,


Imi dau seama ca Hirosima a trezit emotii in toata lumea intro perioada in care curajosii neinduplecati pacifisti ai lumii isi exprimau mania proletara , sau mania pacifista in aceuiai directie pina la granitele
cortinei de fier...pur si simplu pentru minorul fapt ca nu primeau nici aviz de la primarie pentru manifestatie si nici viza de intrare.....,iar ceilalti din langar nu primeau viza de iesire..


Jebeleanu, Sadoveanu ...niste mari care au dat mana cu diavolul pentru a demonstra cit de jos poate ajunge cultura sau omul de cultura .Cei doi academicieni au fost exemplul lingusitorilor care vor fi depasiti in mesaj de tristii lor elevi, ajunsi la randul lor profesori in patetism pupincurist.. printre care si amicul dumitale turbionarul Paunescu...!

Vasile, said...

Translarea talentul in patetism de curbura biblio,


Imi dau seama ca Hirosima a trezit emotii in toata lumea intro perioada in care curajosii neinduplecati pacifisti ai lumii isi exprimau mania proletara , sau mania pacifista in aceuiai directie pina la granitele
cortinei de fier...pur si simplu pentru minorul fapt ca nu primeau nici aviz de la primarie pentru manifestatie si nici viza de intrare.....,iar ceilalti din langar nu primeau viza de iesire..


Jebeleanu, Sadoveanu ...niste mari care au dat mana cu diavolul pentru a demonstra cit de jos poate ajunge cultura sau omul de cultura .Cei doi academicieni au fost exemplul lingusitorilor care vor fi depasiti in mesaj de tristii lor elevi, ajunsi la randul lor profesori in patetism pupincurist.. printre care si amicul dumitale turbionarul Paunescu...!

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

Ştiţi că Jebeleanu a scris acea carte chiar la Hiroshima...

Vasile, said...

Biblio,

Dupa razboi multi viteji se arata , pai de ce nu a fost si la Pearl Harbou la Iwo Jima si de ce nu la Stalingrad sau la Don Elbow?

Adica de ce nu a fost sa protesteze pentru pace pe zidurile Cremlinului?

Bibliotecaru said...

Pe de altă parte, radiaţii erau şi atunci, în anii '5o.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.