31 August 2012

De ce spun că e dictatură în SUA


Pentru început un filmuleţ cu un individ solid, pus la pământ, care vociferează pentru faptul că este arestat fără să i se spun de ce. Cu alte cuvinte, acel domn cere ofiţerului de poliţie să respecte legea, dat fiind că în SUA, în momentul când cineva face o arestare sau o reţinere, spune celui în cauză care este temeiul legal pentru care i se pun cătuşe... Acţiunea violentă a primul poliţist este absolut gratuită, bărbatul corpolent care stă întins la pământ nici nu are cum să schiţeze un gest de violenţă, cu atât mai mult nu are cum să fie violent altfel decât cu vocea. Ceea ce urmează pare un eveniment suprarealist, este tot timpul imobilizat dureros, tras de păr, cu faţa pusă pe capota maşinii, cu mâinile încătuşate întoarse la spate... şi patru sau cinci echipaje de poliţie în jurul său. Mare atenţie asupra privitorilor. Aceştia sunt stupefiaţi de ce se întâmplă, strigă la poliţişti... dar poliţiştii, deşi ştiu că sunt filmaţi, nu au absolut nici un fel de problemă să facă aceste abuzuri. Iată filmuleţul.



Să nu credeţi că vorbim despre nu ştiu ce stat american în care infracţionalitatea este în floare, arestarea respectivă se face în capitala Minnesota, St. Paul, 3 milioane în zona metropolitană (alături de Minneapolis).

Ce a spus primarul Chris Coleman? A spus că "The video of a St. Paul police officer striking a suspect raises serious questions about the conduct of the officer, I have high expectations for the department and its employees. We will fully investigate and take appropriate action." Deci se lasă cu "fully investigate"... care în româneşte sună mai mult a investigaţie pentru ochii proştilor.

Dave Titus, preşedintele federaţiei poliţiei din St. Paul, a dat o declaraţie cum că chestiunea nu s-a înţeles din cauza contextului... deci domnilor, contextul nu era el acolo, în integralitatea lui... respectiv şi că nu s-a înţeles nici acel inefabil je ne sais quoi "how the officer perceived the threat at hand".

Poate vă întrebaţi de ce anume era acuzat acel domn. El era acuzat nu de terorism, nici de trafic de droguri or de arme or de carne vie... Acuzaţia era că a adus verbal nişte ameninţări (threatening) unei doamne pe care o cunoştea. Îmi şi imaginez lansând, în limba engleză, ceva de tipul "fă, spăl cu tine pe jos!"... pac vine poliţia, cinci echipaje, şi spală cu el pe jos pe alee... Justice Is Served

Am zis şi eu din auzite, dacă nu este aşa, dacă primarul a spus altfel, dacă preşedintele federaţiei a spus şi el altfel, dacă era acuzat de altceva... atunci îmi cer scuze. Îmi este greu să verific sursele americane, poate că este adevărat, poate că nu este adevărat.

Alte informaţii puteţi găsi pe: http://www.infowars.com/video-shows-cop-kicking-defenseless-man-in-the-throat/

OK, violenţa poliţiei nu este ceva tocmai nou în Statele Unite. Haideţi să vedem ceva despre Poliţia Politică... sensibil altceva, nu-i aşa?



Mai multe pe http://www.infowars.com/texas-students-revolt-against-mandatory-rfid-tracking-chips/

Se spune că dacă nu ai nimic de ascuns nu ai de ce să te jenezi că cineva te urmăreşte... numai că există printre drepturile omului şi un drept la intimitate. Când un drept civic este ignorat şi cineva te urmăreşte, ba după RFID, ba după telefonul mobil, ba după IP, ba pe camerele de supraveghere... parcă nu e tocmai în regulă... MIROASE A POLIŢIE POLITICĂ.

Mai erau nişte chestii de spus , dar fiind implicate emailuri şi CIA, ba chiar OBAMA... chiar dacă informaţiile sunt oficial declasificate... mai bine nu mă bag. Cum însă să nu iei în considerare următorul banner?

(http://www.infowars.com/billboards-warning-of-martial-law-go-up-in-florida/)

Cam atât. Priviţi în jur şi, cum vedeţi semene de dictatură, ţipaţi cât puteţi de tare să vă audă toţi românii care mai sunt în România. Măcar să nu ne ia prin surprindere regimul totalitar.

82 comments:

Robert Horvath said...

ESTI DIN CE IN CE MAI PENIBIL !

Robert Horvath said...

ESTI DIN CE IN CE MAI PENIBIL !

Robert Horvath said...

DUBLAREA NU A-MI APARTINE !

Robert Horvath said...

Bibliotecarul
Dece milioane de oameni din intreaga lume vor sa ajunga in dictatura ? Unii legal iar altii ilegal.
Foarte multi cu pretul vietii. SUA reprezinta un experiment unic in istorie . O adevarata democratie si o ultima speranta a omenirii. Barbosule suferi de o boala
greu de tratat....Esti complexat si ignorant !
Cu toata sinceritatea posibila. Trimit aceste randuri de la fata locului......

Vasile, said...

Va contrazic dl. Bibliotecar,

Am fost in mai multe ocazii acolo si la mai corupta , asezata pe malul oceanului Atlantic si la cei mai putin corupti din "westul salbatic" adica pe malurile Pacificului.
America te uimeste in primul rand cu o legislatie coerenta! Bineinteles ca la o legistatie atat de coerenta de completa, abuzurile socheaza.

Nu stiu daca v-am povestit episodul cu periplul meu de sofer cu un auto inchiriat, de facilitatile in trafic de exemplu daca ai in masina 5 persoane sau numai una?

Mergeam aiurea inspre Las Vegas si pana a da in desert , citeam pe franturi un text afisat pe autostrada "10000 .., apoi la urmatorul interval fine 10000, "fine 10000 usd for rinsing"

Probabil in mintea mea coplesita de America, de oboseala de condus dupa satelit , termenul rinsing ,aparea in traducere ranced, si ma gandeam ce dracu spus astia pe autostrada asa de des?

Intru ,dupa desert, in prima benzinarie si constat ca benzinaria avea jocuri de noroc , deci eram pe aproape...cumpar doua sandwichiuri si imi permit sa intru in dialog cu duduia explicaindu-i ca eu sunt de la "Dracu" si nu am inteles ce era cu anuntul dupa autostrada.Duduia mi-a spus ca pentru a intelege pe deplin , try on the high way to throw outside the car window the cigarett butt,and you will certainly understand.

Cu alta ocazie incercam in Florida sa parchez masina in buza oceanului ca sa merg o ora la pescuit.Locuri de parcare erau dar la un km departare si era o caldura ,era duminica nu se lucra am parcat romaneste in in aproprierea unui santier unde bineinteles nu se lucra am stat la pescuit circa 1 1/2 ore , cind m-am intors doua babe in 80-90 de ani , m-au intimpinat razand .. .."you got two tickets"

Americanii port in general arme , in mod special raufacatorii au in mod cert o arma, deci este si normal ca in moemntul in care ai gresit cu ceva si mai ai si ceafa lata ,sa fi pus la pamant inainte de a parlamenta cu tine.

Legea in America este lege dar pe autostrada de exemplu daca nu esti cuvincios si esti oprit, prima data o iei pe spate sau prin locurile intime si dupa aia poti sa-i dau in judecata si chiar sa cistigi , pentru ultraj dar amenda de circulatie ramane!

Vasile, said...

Robert,

Trebuie neaparat sa insulti ?
Inseamna ca nu esti sanatos pe la toate sertarele ,care le mai poti deschide!

Adevarul este forte simplu doar dumneata chiar de acolo nu esti in stare sa-l percepi, America socheaza in bine sau in rau chiar si pe americani !

Cu vreo 10 ani in urma pe blogul de lui Nistorescu la EVZ era un nebun, TC ,metamorfozat mai tirziu in Katrina, care scuza-ma nu era departe de dumneata.

Eu am incercat sa-ti dau o sansa sa va raspund intr-un fel si mesajelor dumneavoastra dar si frustrarilor dumitale melalcolice dar daca vrei sa vorbesti singur
este problema dumitale.

Candid said...

@Bibliotecaru,

Esti in pana de subiecte sau ai incercat marea cu degetul, sa vezi cati fazani cad in plasa intinsa de tine, cu acest filmulet?
Subiecte aveai, daca aveai chef sa scrii ceva interesant. Uite, fara rautate iti ofer eu niste subiecte:
1) O fi adevarat ca ponta a cerut schimbarea locului pentru congresul PES?
2) De ce s-a burzuluit iliescu la voiculescu pe tema unei noi suspendari a presedintelui Basescu?
3)Ce au baut alde fenechiu, ghise, vosganian de vorbesc doar tampenii?
4) Cand se inchide haznaua a3 din lipsa de subiecte, data fiind tacerea strategica a marinarului?
5) Ce va spune Basescu in prima sa declaratie publica, dupa revenirea la Cotroceni?
6)Ce influenta va avea rezultatul referendumului asupra preaentei mesterilor olari la targul de la sibiu, ce se tine anual la inceputul lui septembrie?
7)cati oameni cu drept de vot vor fi pe listele de la alegerile parlamentare, stiut fiind ca Stroe a anuntat "surprize, surprize"?

P.S. Vreau sa stiu si opinia lui Robert despre mesajul meu, asa ca te invit sa nu-mi mai cenzurezi mesajul

Robert Horvath said...


Antiamericanismul, este credibil tocmai pentru ca se adreseaza zonelor infrarationale ale psihicului colectiv in societati debusolate, mai ales in straturile marginale si frustrate. Zev si Bibliotecaru au in comun oroarea in raport cu o lume a riscului si a competitiei libere a valorilor. Pentru ei, exista un singur adevar, anume cel revelat in dogma careia i se inchina : nationalismul primitiv
Occidentul liberal si cei care ii impartsesc valorile refuza tocmai acest aspect exclusvist. Bibliotecarul si partizanii sai sint astfel expresia patologica a unei directii politico-intelectuale impregnata de resentiment anti-modern si dezgust in raport cu tot ce inseamna cultura occidentala
La ora actuala, oricite rezerve am avea fata de unele sau altele din fatetele experimentului numit America, antimericanismul a devenit sinonim cu antiumanism , complex de inferoritate si lipsa de informatie

Robert Horvath said...


Vasile
Esti un campion la capitolul insulte.
Chiar in textul incriminant....insulti.
Bibliotecarul a intrecut masura si bunul simt.
Textul este o provocare evidenta si merita un raspuns pe masura. Nici el nu crede in ce debiteza.....sper.
Este prea cult si inteligent.......

Candid said...

@ Robert,

Nu stiu daca ai citit cartea lui Revel despre obsesia antiamericana, prezenta printre intelectualii de stanga din Franta. Vreau sa spun ca fenomenul acesta de respingere a democratiei americane nu este doar un moft al stangistilor de pe dambovita.
Franta este una dintre tarile in care critica la adresa SUA este cea mai vocala, iar romanasii nostri cam se iau dupa francezi, nu doar in cele bune ci, mai ales, in cele rele, nu pierd nici o ocazie sa nu-si exhibe frustrarile.

vaisamar said...

Slugoiu orbit de ura pentru Traian Basescu se vrea pe lista talibanilor =))))

Robert Horvath said...

Candid
Apreciez atentia dumneavoastra.
Prea multe intrebari deodata. Te rog selecteaza cate una....pe rand. Respectele mele.

Candid said...

@ Robert,

Eu, doar, i-am facut o lista de subiecte lui Bibliotecaru, el nu avea decat sa aleaga. Sunt7 subiecte pentru 7 zile, astfel, poate fi rezolvata o saptamana :D

Robert Horvath said...


@ Candid
Am trait si lucrat in Franta. Disociez pe parizieni si restul. Desi anti americani .....sunt fascinati de tot ce este american. Eu citesc mai ales presa franceza si am
deschis 24 de ore canalul 5 . Ma consider francofon.
90 % din subiecte se refera la realitatea americana. Cand ajungi la Paris te trezesti intr-o tara....saraca....chiar si ca cultura.
Nu vreau sa intorc steoretipurile pe dos....Dar cred ca in NY sint cel putin 30 de orchestre simfonice si nu exagerez cel putin 2.ooo de galerii de arta. De muzeie nu mai vorbesc .....Prefer Metropolitanul ...Luvrului.
La francezi....eternul complez al omului sarac si bogat.
Am petrecut craciunul cu sotia mea Kiyoko la Paris. Comparand cu NY sau Tokyo....saracie lucie. Respecte.
PS Cunosc cartea respectiva.....o analiza corecta

ZeV said...

Candid
Mă băiatule, dă-mi voie să-ți adresez și eu o întrebare:
Este adevărat că Victor Ponta a fost ales în funcția de vicepresedinte al Internationalei socialiste ?
Si o intrebare bonus:
N-ai mătăluță impresia că pui cam multe întrebări ?
Eu aș aștepta, mai degrabă, din partea dumitale, un răspuns la o altă întrebare, aflată pe buzele celor 8,5 milioane de cetățeni normali la cap : incitarea la boicot este permisă de Legea partidelor politice ? Da, sau Nu ?
Si incă un bonus: Cum crezi că vor reacționa cei 7,4 milioane de cetățeni, atunci când dreptacii nevertebrați de conjunctură care le-au furat votul din 29 iulie manipulând instituții de forță ale statului, le vor cere...votul pe 02 sau 09 decembrie 2012 ?
În ceea ce mă priveste, răspunsul îl poți anticipa, deja. Am portbagajul plin de ouă clocite, plus o rezervă babană de roșii.
;)

ZeV said...

PS
Antiamericanismul nu este doar o modă de salon franțuzeazscă, ci, a devenit o stare de spirit planetară urmare a tendinței de globalizare și imixtiune în treburile interne ale multor țări, extrem de vizibilă în perioada lui Bush, si ceva mai cu perdea, dar persistentă (și) in mandatul maimuței afroamericane. Apropo, încă o întrebare (retorică n.r.): Când va înapoia babuinul premiul NOBEL pentru pace, pentru a fi acordat cuiva cu reale merite în această direcție ?
:)

ZeV said...

...In fine, Candid a spus (si) un adevar: romanasii nostri nu trebuie sa se ia dupa francezi. Dar nici dupa portughezi si/sau germani. A venit timpul sa-si foloseasca mintea din dotare, daca isi doresc sa fie luati in seama de..liderii politici romani.
;)

ZeV said...

Biblio
Miticul ti-a sugerat sa cenzurezi selectiv. Poti bloca IP-ul derbedeului americano-japonez (că român nu a fost nicodată), fara nici o problema. Viermele te poate jigmi pe propriul sau blog, unde nu-l deranjeaza nimeni.

Robert Horvath said...


Bibliotecaru
Rasismul acestui Zev este socant.....
Oare nu realizezi....Oare nu exista vreo limita ?
Obama este primul presedinte
intelectual al SUA... un om in a carei prezenta a-ti aranjezi cravata.
Nu pot sa cred ca mai exista ...Sper sa fie o exceptie.

ZeV said...

Horvath
M-am exprimat in spiritul politically correct:
am spsu ,,afroamerican" și nu ,,negru". Apropo, dacă le place atât de mult primul termen, de ce nu se întorc, fie și temporar, în Africa, pentru a implementa și acolo civilizația si democratia invatate in cei 200 de ani necesari colonizarii Americii, inclusiv, prin ocuparea teritoriilor amerindienilor, recte, nativii americani ?
;)
Continentul negru are nevoie de mult mai mult decat mitraliere, bombe, guma de mestecat,coca cola si hamburgheri plini ochi cu colesterol.
;)
PS
Parisul este plin pana la refuz, 24 de ore din 24, de turisti americani si japonezi fascinati de valorile inestimabile ale culturii franceze. Deh, acasa la ei, sunt invadati de cartoon, violență, sex și hip hop.
;)

ZeV said...

..Auziti si va minunati...Obama este primul presedinte intelectual al Americii!
Pai inseamna ca cei 56 de semnatari ai Declarației de Independență, parintii fondatori al Constitutiei americane, au fost niste analfabeți ?!
Băi frate Horvath, da' mare nătărău a rezultat prin nasterea domniei tale. STF!
:D
Recapitulam:
John Adams
Samuel Adams
Josiah Bartlett
Carter Braxton
Charles Carroll
Samuel Chase
Abraham Clark
George Clymer
William Ellery
William Floyd
Benjamin Franklin
Elbridge Gerry
Button Gwinnett
Lyman Hall
John Hancock
Benjamin Harrison
John Hart
Joseph Hewes
Thomas Heyward, Jr.
William Hooper
Stephen Hopkins
Francis Hopkinson
Samuel Huntington
Thomas Jefferson
Francis Lightfoot Lee
Richard Henry Lee
Francis Lewis
Robert R. Livingston
Thomas Lynch, Jr.
Thomas McKean
Arthur Middleton
Lewis Morris
Robert Morris
John Morton
Thomas Nelson, Jr.
William Paca
John Penn
Robert Treat Paine
George Read
Caesar Rodney
George Ross
Benjamin Rush
Edward Rutledge
Roger Sherman
James Smith
Richard Stockton
Thomas Stone
George Taylor
Matthew Thornton
George Walton
William Whipple
William Williams
James Wilson
John Witherspoon
Oliver Wolcott
George Wythe


ZeV said...

Horvath
Despre America stiu mult mai multe decat stii chiar dumneata. Si bune si rele. Nu mă intreba de unde, că nu spui.
:D

Candid said...

@ ZeV,
Tu esti dus cu pluta, tovarase
Asa ca n-am sa ma strofoc sa-ti raspund mai multe. Nu ai decat sa te scalzi in mocirla in care te afli acum:ce merit are ponta daca toti liderii partidelor sunt alesi vicepresedinti? Stii cum vine asta? E ca la gradinita unde umbla nepoata-mea si unde, ca sa nu planga cineva, toti copiii sunt premiati cu diplome :D :D :D

ZeV said...

Gata...Ți-ajunge pentru azi.
Dar dacă te mai iei de Biblio,acasă la el, te fac una cu pământul, cu tot cu steinii, gordonii, barrosii, obamii si merkelii tăi.
Eu am doar doi Dumnezei: al doilea este poporul român.

Robert Horvath said...


Bibliotecarul
"maimuței afroamericane" si " babuin "
Acest limbaj degradant pentru o finta umana
nu ar trebui permis....

ZeV said...

Candid
Eu nu astept , in mod imperios necesar, raspunsuri, decat de la cetatenii cu drept de vot care voteaza, sau care nu o fac din cauze obiective. Doar pe acestia îi iau în serios. Restul, nu exista decat...sub forma unor ectoplasme virtuale, cu care pot conversa aplicat despre orice (femei, vreme, automobile, etc n.r.), in afara de subiecte care privesc politica si interesul public.

Robert Horvath said...

Zev
@pitulice leninista
Dumnezei tai sunt Marx, Enghels, Lenin si Stalin !
Cere azil politic in viitorul URSS ....oricum membrii de partid comunist sau fascist nu sunt primiti in SUA !
Nici cei care scriu impotriva sistemului politic american
....conform legii emigratiei.
Tinand seama ca postarile mele sunt urmarite de ambasada americana....si blogul bibliotecar este cunoscut de Romanian Desk al Dep de Stat, nu cred ca este cazul sa aplici pentru viza americana.....pentru a studia mai bine sistemul de dictatura american.

ZeV said...

Se pare ca, inca din tinerete, de la 17 ani, domnul Neamțu avea simpatii legionare si un dispret profund față de poporul roman.
Am invatat un lucru esential, in ultimele luni, stimati colegi: cei care introduc in fiecare frază rostită în public cuvintele ,,democratie" si ,,justitie" sunt potential dubiosi si, e bine sa fim foarte reticenti cu acesti domni. Si doamne. Acesti indivizi nu cred, sincer, in valorile democratiei si nu dau nici o ceapă degerată pe drepturile esentiale ale cetateanului.

ZeV said...

Asa, Horvath...mie poti sa-mi spui tot ce vrea muschii tăi.
;)
PS
Ghennadi Andreevici Ziuganov nu va fi primit niciodata la Casa Alba...dar nu acelasi lucru se poate spune despre Vladimir Putin. Cu siguranța unui țar, va păși ferm pe covorul rosu si va fi întâmpinat cu onoruri militare... intocmai ca Traian Basescu la intalnirea cu Joe Biden. ;)
Horvath...las-o moartă-n păpușoi. Chiar vrei să te las în fundul gol ? Sincer, îmi stârnești compasiunea, în aceste momente.
:D
PS
Totusi, Ghennadi Andreevici Ziuganov este membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (din 1996).
Ei, ce spui de asta ?
:)

Robert Horvath said...

Zev
@Turturea marxista.
Inaintea de a te arunca in fata sau
sau in spatele metroului moscovit. Preferabil in fata.......
citeste consternat aceste randuri.
Boicotul politic a fost intrebuintat de Martin Luther King, Mandela si Ghandi. Esta o arma a democratiei.
Oricim aritmetic cei 11 milioane care au stat acasa sunt mai numerosi decat cei care au votat.
Ardealul ....romani, unguri si tigani au preferat sa stea
pe la casele lor. Iar in SUA prezenta a fost cu mult sub
1 %. Concluziile sociologice sunt evidente......

ZeV said...

...Bre, daca postarile tale ce mustesc de ,,informație inteligentă" sunt urmarite de ambasada americană, de ce nu te rezumi la blogul personal ?
Acolo, nu vei fi niciodata moderat si/sau cenzurat, asa că, domnul Stein te va citi în timp real, 24 ore din 24. Că...altceva mai bun de făcut nici nu are sireacul.
;))))

Robert Horvath said...

Zev
@cioculet sovietic
Simpatia ta patriotica pentru seful comunistilor este evidenta. Tu tii carnetul rosu sub perna .....
Ce legatura are un tar cu un sef fost si actual sef kgb ? Ce legatura are ciocul tau leninist cu dictatura
americana ?
Te indepartezi de subiect sau constructie logica.
PS
Chiar si un nenorocit parlit ca si tine daca ai fi sef de stat ti s-ar intinde covorasul rosu....iar executia ....cu onoruri militare.

Robert Horvath said...


Zev
@ corcodel stalinist
Postez pe acest blog din doua motive
- Stiu din comentariile lui Voiculescu .....ca el urmareste acest blog. Sper sa-i dau vesti bune .
- Pe acest blog am descoperit un simbol...
Un comunist adevarat trebuie......oriunde se ascunde.

Robert Horvath said...


Zev
@ puturel de colhoz
Dece nu deschizi un blog personal ?
Vei avea avantaje multiple..... Vei polemiza cu
tine insasi. Sugerez un titlu provizoriu
" Colhoznicul mioritic "

Robert Horvath said...

Zev
@ Consomolist batran
Afirmi dezinvolt :
"Despre America stiu mult mai multe decat stii chiar dumneata. Nu mă intreba de unde, că nu spui."
Vrei sa insinuiezi ca ai fost spion...
Ca sa spionezi in US nu ajunge sa fi cunoscator doar de limba rusa....

Vasile, said...

Candid,

Apropo de mocirla in care ne scaldam toti, dumneata insa ai grija nu mai deshide gura ca te ineci!
Si te rog nu mai face pe desteptul sugerand subiecte de idiot!
La fel nu intru in jocul dumitale idiot ! As putea sa-ti raspund eu
de ce Iliescu macane atunci cind ar trebui sa taca dar in mod sigur tot candid o sa ramai chiar si atunci!

Robert,

Boul nu e bou destul pina nu e si fudul. Este elementar ca daca intri in casa omului cu anasîna , este impardonabil sa-l si insulti!

Deci in anii de acasa care va lipsesc , sau cine stie poate nu vi se declanseaza sertarasul cu informatia respectiva , o pilda , "gazda e sfanta"!

Bibliotecaru said...

@ Vasile,

SUA a fost o ţară în concept oarecum democratic pe vremea lui Ronald Reagan... De la George H. W. Bush încoace însă... Statele Unite au început să fie conduse, în principal, de elemente oculte şi serviciile secrete... apoi întreaga lume a început să fie "pusă la cale" de elemente oculte... şi servicii secrete.

Astăzi se vorbeşte despre Noua Ordine Mondială cu gura mare, fără jenă, în toate Guvernele lumii.

Robert Horvath said...


Vasile
Indirect cer scuze gazdei. A fost o reactie spontana.
America are libertatea in sange. Cred totusi ca bibliotecarul vrea sa provoace.....Cine stie...poate chiar pe mine. Printre altele....o tara in care mai tot omul este inarmat....dictatura este imposibila.

Bibliotecaru said...

@ Candid

Dumneavoastră aşa aţi reţinut că mă exprim pe problemele pe care le clevetesc toţi pe la televiziuni?

România joacă astăzi cartea Statelor Unite aşa cum odinioară a jucat-o pe a URSS-ul. Eu semnalez că este foarte posibil să o joace cu acelaşi succes. Dacă mă înşel, cu atât mai bine pentru toţi, dacă nu mă înşel şi proaspătul cutremur din Filipine este opera HAARP, ar trebui să fim pregătiţi pentru ce va urma. Eu nu vreau să fiu acuzat peste 50 de ani aşa cum acuzăm astăzi românii care au primit în România trupele sovietice şi cominterniştii. Domnia voastră faceţi cum doriţi.

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Eu nu sunt anti-american, sunt pro-americani. Mi-e milă de poporul american că trebuie să treacă prin aşa ceva.

Bibliotecaru said...

@ ZeV

Lăsaţii în pace să jignească, nu le mai răspundeţi. Le răspund eu.

Nici nu au sesizat că toate ştirile sunt din mass-media americană, nu am inventat eu nimic.

Robert Horvath said...

@ SUA esteun continent ...... Dinamismul economiei
exclude orice forma de control......Sistemul este prea complex ca sa fie controlat de cineva.
Capitalismul este forta primordiala. Politica intereseaza
numai in preajma alegerilor. Incerc sa fiu politicos dar mintea bibliotecarului este absorbita de teorii conspitationiste de doi bani.
America este condusa de servicii secrete ? O gluma proasta . Orice american i-ar rade in nas.

Robert Horvath said...

Bibl
Mass media americana ? Uriasa. Mii de ziare si posturi de ratio si TV. Opinii extrem de diverse.
Selectezi cateva texte extremiste pe care le prezinti .....
Citesc toata presa americana . Aceste imbecilitati nu sunt citite decat ....de marginea societatii. Dezinformezi cu buna credinta....fara prea mare succes.

Robert Horvath said...

@ TE ASIGUR
POPORUL AMERICAN NU ARE NEVOIE DE MILA TA !
ULTIMUL AMERICAN O DUCE CU MULT MAI BINE CA TINE..............
"VISUL AMERICAN" ESTE INCA O RELITATE !
MAJORITATEA OAMENILOR DEPE GLOB VOR SA AJUNGA PE ACESTE MELEAGURI.
ESTE INCA RAIUL PE PAMANT ....O BOGATIE GREU DE EXPLICAT SAU IMAGINAT.
AICI S-A ADUNAT TOT CREIERUL SI CREATIVITATEA LUMII.

LASA PROPAGANDA DE DOI BANI.
HAI SA FIM SERIOSI SI SA NE PASTRAM UMORUL !

ZeV said...

...Noi ni-l putem pastra, dar saracii americani, ma indoiesc că mai stiu de gluma. ;)
CITEZ:
,,Economistii au declarat pentru Associated Press ca se asteapta ca rata oficiala a saraciei in America sa creasca la cel mai inalt nivel din 1965 pana in prezent.
In luna ianuarie, un studiu al Indiana University previziona ca numarul saracilor din SUA va continua sa creasca, deoarece vechile joburi sunt inlocuite de unele noi, mai prost platite si statul reduce beneficiile acordate bugetarilor.

"Una din marile surprize este aceea ca saracia in SUA va continua sa creasca, chiar daca economia isi revine", a declarat John Graham, unul dintre autorii raportului "At Risk: America's Poor During and After the Great Recession".
"Trasatura specifica a marii recesiuni nu este doar rata ridicata a somajului, ci si perioada lunga de somaj pe care au experimentat-o milioane de americani. Pentru multi dintre acesti someri pe termen lung, jobul pe care il aveau nu va mai exista, cand vor reveni pe piata muncii".
NO COMMENT.

ZeV said...

Evident ca America nu este condusa de serviciile secrete. Acestea sunt doar instrumentele.
;)

Candid said...

@va si le,

Idiot esti tu ca nu pricepi ce am scris. Nu ma intereseaza persoana ta asa ca am s ate ignor de acum incolo: eu discut doar cu cei care pricep, nu cu analfabeti.

Candid said...

@ Bibliotecaru,

Nu stiu de unde ai scos asta fiindca eu nu am zis asa ceva.
Apoi, as vrea sa fac un amendament la asertiunea cum ca "România joacă astăzi cartea Statelor Unite aşa cum odinioară a jucat-o pe a URSS-ul"
Nu se poate face o astfel de analogie din mai multe puncte de vedere. Unul, care chiar ca ar fi de ajuns, ar fi acela ca Romania a fost luata cu japca in lagarul socialist, ca urmare a armistitiului semnat in 12 septembrie 1944 la Moscova. Rusii ne-au tinut ostateci in propria noastra tara, au avut trupe pe teritoriul Romaniei pana in vara lui 1958, desi nicaieri, in nici un tratat, nu era prevazuta o stationare atat de lunga. Si din Austria s-au retras in 1955, desi Austria nu a luptat 9 luni impotriva Germaniei, alaturi de "marele frate" de la rasarit.
Apoi, Romania nici nu avea cum sa se opuna urss-ului: au incercat ungurii in '56 si au fost zdrobiti, au incercat cehoslovacii in '68 si au fost invadati. Ceausescu a tinut el marele discurs in august '68, dar ii tremurau genunchii. Cu SUA, noi am vrut sa fim parteneri, nu americanii ne-au luat cu forta. Dar dupa ce esti primit membru intr-un club, trebuie sa respecti regulile din statut, asa cum ai semnat la aderare. Coret sau nu?

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Dacă trăiţi în SUA şi nu aţi auzit de Alex Jones... degeaba vă daţi de cunoscător american. :D Data viitoare voi cita din Oprah Winfrey, ca să ştiţi şi domnia voastră din cine citez. :D

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

"Aceste imbecilitati nu sunt citite decat ....de marginea societatii."

Eu citam un document cu GOV în coadă, dacă aţi remarcat această terminaţie... de la "guvernamental"

http://stpaul.gov/DocumentCenter/View/59129

Bibliotecaru said...

@ Robert Horvath

Mai citeam o altă "fiţuică" pe care nu o citiţi:

http://www.msnbc.msn.com/id/48845368/ns/local_news-clarksburg_wv/t/video-shows-minn-police-officer-kicking-suspect/

Aţi auzit de NBC NEWS?

Fiţuici domnule... citite numai de mine, marginea societăţii.

ZeV said...

Regulile trebuie respectate de toti membrii grupului, stimate Candid.
Nu-mi amintesc ca ambasadorul Romaniei la Washington sa fi facut, in ultimii 22 de ani, vreo declaratie contondentă prin care să incerce a influenta opinia publica americană, mai ales, in probleme care tin de exercitatea vointei democratic exprimate a poporului american.
Nu văd nici o logică în a impune o disproportionalitate în aplicarea regulilor comune conform unei relatii de tip ,,master-slave" doar pentru ca ,,marele licurici" are un potential economic, si mai ales militar, mai mare decât al României, sau, o ,,vechime" democratică mai mare.
La ce i-a folosit experiența democratică, 60 de ani, răstimp în care românii i-au asteptat, in zadar, pe americani ? Marile puteri au tradat intotdeauna popoarele vasale, mai ales, dacă acestea se situează în zone volatile de interferență si divergență a unor mari interese. Este timpul să jucăm și după regulile noastre, desigur , intr-un cadru democratic general valabil. Niciodată nu este prea tarziu pentru ca un popor să-si redobandească demnitatea natională. Romanii nu au nici o vină că în alte Constitutii nu este prevazută procedura demiterii unui Președinte, rezultând o anume neîntelegere, amplificată (și)de plangerile ipocrite si lașe ale anumitor tradatori de neam care isi permit sa vorbească in numele romanilor, acasă sau in Parlamentul european, după același tipar al jalbei ancestrale către Înalta Poartă.
In America, în compensatie, functionează institutia demisiei, iar justitia este cu adevarat independentă.
În America, nu poate exista un Traian Băsescu. Oricum, nu în calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii.

Bibliotecaru said...

@ Candid

Spuneţi:
"Nu stiu de unde ai scos asta fiindca eu nu am zis asa ceva."

Deci un fel de "aia de lângă aialaltă". Nu puteţi să vă exprimaţi ceva mai clar?, doar nu credeţi că ţin minte ce v-am scris acum câteva ore.

Spuneţi:
"Apoi, as vrea sa fac un amendament la asertiunea cum ca "România joacă astăzi cartea Statelor Unite aşa cum odinioară a jucat-o pe a URSS-ul"
Nu se poate face o astfel de analogie din mai multe puncte de vedere."

Iaca fac eu o analogie, deci se poate. :D

Spuneţi că Ruşii au avut trupe pe teritoriul României...

Vă dau o informaţie nouă... ŞI STATELE UNITE AU TRUPE PE TERITORIUL ROMÂNIEI. Bănuiesc că ştiţi că la Kogălniceanu există o bază americană şi la Deveselu o să fie una şi mai mare. Mai mult de atât, vor avea şi RACHETE pe teritoriul României, nişte rachete care au rază de acţiune până în Bucureşti. Asta o ştiaţi?

Guess What, nici faţă de americani nu avem nici o apărare... la fel cum nu aveam faţă de ruşi. Şi totuşi Ceauşescu s-a împotrivit ruşilor şi nu i-au luat lanţul de la bicicletă. Măcar la ruşi puteam face nişte export încât să ne plătim datoriile, la americani nu prea mai exportăm nimic, nici cât înainte de a intra în NATO. În schimb de la ei luăm din greu. Ia să vedeţi cum ne vom "îmbogăţi" că nişte bărcuţe scumpe, cu nişte sicrie zburătoare... şi mai scumpe.

Propaganda comunistă spunea pe timpuri că un avion supersonic american este cât nu ştiu câte spitale. De data asta parcă aş vrea spitale decât supersonice.

URSS sau SUA, aceiaşi mizerie.

ZeV said...

Biblio
Din cate inteleg, stimabilul Horvath este ,,rege" in Japonia, de unde priveste spre America la televizor. La televizor, poti extrem de facil sa refuzi realitatea.
:D

ZeV said...

Bibliotecaru
Totusi, sa nu exageram. La Kogalniceanu, americanii au facut, totusi, ceva...au construit o imprejmuire in jurul unei scoli. Probabil, pentru a nu le fi deranjate pistele pe care aterizeaza si decoleaza permanent, avioane de mare capacitate.
La fel de impenetrabile ca si Boeingurile care transportau teroristi invizibili pentru ochiul opiniei publice dinspre teatrele de operatiuni din Orientul Mijlociu.
;)
Felicit, inca o data, Polonia.

Bibliotecaru said...

Nu credeţi chiar tot ce spune domnul Robert H...

ZeV said...

Dupa ultimele informatii, incep a-mi pune urmatoarea intrebare: cresterea imminenta a pretului energiei se datoreaza presiunilor exercitate de oficiali FMI si UE, sau de interesul economic al Gazprom & Merkel, via OMV ?
Revine, din nou, obsesiv, intrebarea clasica: ,,noi cu cine ,,votam" fratilor ?...cu estul sau cu vestul ? Din aceasta ,,dilema" nu putem iesi. Se pare ca ,,dracul" este la fel de negru, din orice perspectiva ai privi.
;)
CITEZ:
,,Traian Băsescu declara că a cerut Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) să analizeze acţionariatul OMV, deoarece "avem riscul de a nu şti, de fapt, cine este acţionarul majoritar al OMV Petrom". Preşedintele Băsescu se declara îngrijorat de faptul că compania rusă Gazprom "cumpăra masiv acţiuni OMV". Potrivit lui Traian Băsescu, "nu am vândut OMV-ului nici producţia de ace, nici producţia de bricege, ci am vândut, pur şi simplu, exploatarea resurselor energetice".
La un an de la aceste declaraţii, presedintele Traian Băsescu l-a numit în funcţia de director al SIE pe Mihai Răzvan Ungureanu. Ulterior, soţia directorului SIE a început să primească sume foarte mari de bani de la o companie care face obiectul activităţii instituţiei conduse de soţul ei. Acest fapt poate crea probleme care ţin de securitatea naţională, mai arată GIP."
INTERESANT, NU-I ASA ? Se pare ca mizele sunt atat de mari, incat un vot amarat exprimat de 8,5 milioane de cetateni, este vax albina, pentru depozitarii adevarului absolut in ceea ce priveste valorile democratice. Atat din interior, cat si din afara.






Anonymous said...

Hihihi, aliuuuuu ce-mi place!
Aşa ZeV dă-le din fundul ogrăzii trădătorilor de ţară şi neam!
:))))))))

Candid said...

@Bibliotecaru,
Se pot compara cele doua baze de la Kogalniceanu si Deveselu cu ce au avut rusii pe perioada ocupatiei? Comunistii lui gh.dej si ai anei pauker nu ar fi cstigat nicicand alegerile, nici nu si-ar fi putut permite sa le falsifice in mod grosolan, cum au facut-o in toamna lui '46 daca ivan turbinca nu ar fi fost peste tot in romania.

Cum zicea marele Tanase: "ne-a fost greu cu der, die, das, da-i mai rau cu davai ceas". Cu lacomia lor proverbiala, rusii ne-au luat sapte piei, am platit inzecit cele 300 de milioane de dolari, impuse prin dictatul din 12 septembrie 1944. Cu tara ocupata, cu armata in mare parte trimisa in prizonierat, chiar dupa ce intorsesem armele la 23 august, rusii au facut ce au vrut. Cu sovhozurile ne-au furat ca in codru: minereuri de uraniu, lemn, grane,produse alimentare, etc, etc.
Cine compara mana de soldati americani cu puhoiul armatei rosii stationate in regim de forta ocupanta pe teritoriul Romaniei, nu poate emite pretentii ca ar fi un partener serios de dezbateri
Scuze, dar cam asa stau lucrurile

Robert Horvath said...


Bibl
Uneori mie mi se face mila. Deci deplangeti soarta Americii. O tara la pamant si cu oameni lipsiti de speranta ajuta intodeauna pe altii. Intradevar dupa dezastrul japonez cand intreaga armata americana a fost pusa in ajutorarea.......lumea ma imbratisa pe strada si-mi multumea . Vorbe simple care mergeau la
suflet. Multumim SUA. Multumim !

Robert Horvath said...

Se pare ca " strainii " vad altfel ce se intampla in Romania. Or fi toti nebuni si dezinformati ?
Iata ce scrie laureata premiului Nobel
Scriitoarea Herta Muller, laureată a premiului Nobel, critică dur, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, guvernarea USL, pe care o definește drept „o piesă cu pungași".



„Este fără rușine ceea ce face la București așa-numitul regim social-democrat. De fapt, sunt rămășițele partidului comunist, care vrea să-i protejeze pe cleptocrații din rândurile sale", spune Herta Muller. . Scriitoarea germană, născută într-un sat din Banat, arată că este la curent cu situația din România, apreciind că tentativa de manipulare a listelor electorale și amenințările la adresa judecătorilor de la Curtea Constituțională sunt doar vârful icebergului în această piesă cu pungași („Schurkenstuck"). „Pe ăștia îi doare în cot de țară" („Denen ist das Land scheissegal"), apreciază Herta Muller pentru Der Spiegel,

ZeV said...

..Evident, nu cred nimic din ce spune prietenul comun. Sunt curios daca el si-a dat seama ca suntem, pe fond, filo americani. Desigur, cu exceptia structurilor oculte de forta care conduc , in prezent, America si o parte dintre destinele lumii, in dezinteresul popoarelor suverane, care nu au nimic comun cu spiritul Declaratiei de Independenta.
;)

Robert Horvath said...


Am auzit multe bazaconii.....dar nici chiar asa.
Cuiva a-i e mila de poporul american.
An afara de lasarea barbii ......
.........T
e uiti la sosele romanesti cand gavaresti ?

Pana si japonezii a-i invidiaza pe americani....
Un popor invins , cu o bomba atomica.....devine poporul cel mai pro american din lume. Secretul lipsei de anti americanism .....
lipsa invidiei si a complexului de inferioritate.

ZeV said...

Prietene, si Barak Obama este laureat al unui premiu NOBEL. Stiti de ce i s-a acordat ? Pentru ca a castigat competitia cu George W. Bush. Acesta este singurul motiv. Cei de la Karolinska Institutet va asigur ca regreta profund, dar nu mai au ce face.
;)

ZeV said...

Scriitoarea germana ,,cunoaste" la perfectie realitatea din Romania, direct din sursa cea mai ,,credibila" a momentului:
GEORGE SOROS, prin vocea inconfundabila a doamnei Monica Macovei.
:D

Robert Horvath said...


Ani de zile am spalat vase si am facut de toate. Aceasta este soarta emigrantului. Multi conationali intorc foate si blameaza America pentru neputinta lor.
Intradevar cainii nu umbla cu covrigi in coada ...dar ofera un mare avantaj. Fiecare se poate dupa o zi sa se considere " american " si nimeni nu te contrazice.
America este o tara de emigranti si toti sunt constient de acest lucru. Nu acelasi lucru poti afirma in Franta, Italia, Japonia sau alte tari. Am calatorit mai prin toata lumea . Pot sa fac comparatii. Tu bibliotecarule stii lucrurile din carti. Iar pitulicea din imaginatie.

ZeV said...

..Dar cel mai bine cunoaste realitatile romanesti, eminența cenusie numită Phil Gordon. Domnia sa deja a identificat vreo 2,5 milioane de infractori la referendum, inainte ca justitia romana se pronunte. Taman numarul cu care votantii ANTI echilibrează votanții PRO din 2009.Uimitor, domnilor si doamnelor, n'așa ? Pac pac, ca in Ucenicul Vrajitor. :)
Domnule, cu americanii nu te poti pune...acesti posesori de kriptonită ,,vad" totul, in continuumul spatio-temporal, penetrand cu privirea si cu....orice obstacol intalnit in cale.
:)))

Robert Horvath said...

Zev
Copilas moscovit
Eu am familie si chiar casa in Bucuresti. Vara mea este profesoara universitara la medicina iar nepotul meu
un geniu in compiuter. Am zeci de fosti colegi de facultate , televiziune etc. te asigur ca si eu si doamna
Muller suntem mai bine informati decat tine ....copilas ramas pe viata in metroul moscovit.

ZeV said...

Domnule Horvath, incerc, din rasputeri, sa ma substitui virtual unui imigrant, dar, sincer, nu reusesc, oricata imaginatie as avea.
Din pacate , nu pot fi decat un simplu roman. Cu toate acestea, va asigur ca ma simt bine printre conationalii mei. Chiar foarte bine. Simt ca exist si am un sens.
In Romania am invatat carte, in Romania am muncit si muncesc, in Romania, am spalat si spal vase doar in bucataria personala, alaturi de sotie.
;)

ZeV said...

Horvath
Un spion de elita ca domnia ta, ar trebui sa stie ca ironia puerila este, indubitabil, simptomul lipsei de argumente. Nu te grabi sa postezi chiar tot ce-ti trece prin minte, din simplul motiv, ca acest blog este citit doar de oameni inteligenti.
Asteapta fițuica următoare. ;)
Sau, îți recomand propriul blog, unde dumneata ești, cu certitudine, Demiurgul suprem.
:)

ZeV said...

..Pardon, adevaratul Bibliotecar.
:)))

Robert Horvath said...

Zev
@ Cuibusor legionar
Cand deschizi un blog personal legionar ?
Acorda mai multa atentie viitorului luminos decat persoanei
mele. Postez acest mesaj inportant din NY.

Anonymous said...

Hahahaha, băi Horvath eşti nărod rău de tot dacă afirmi că ZeV este legionar!
ZeV m-a acuzat pe mine mult timp că sunt legionar neştiind insă ce fel de legionar sunt !
Hahahahihihihuhuhu

Robert Horvath said...

Zev
@ paznic de gulag
Afirmi nerusinat ca in Romania ai invatat carte. Ce carte ..?
In functile detinute nu era nevoie de invatatura.

Bibliotecaru said...

@ Candid

Păi astăzi nu mai este nevoie de puhoaie de armate. Nici de cominternişti nu mai este nevoie, există FMI, Banca Mondială, comisari UE... Altă tehnologie.

Robert Horvath said...

Zev
Este un legionar intrat la comunisti si lasat acolo.

Robert Horvath said...

Zev
@ iubitor de colhoznice paroase.
Insist. In ce scoli s-a format incultura atat de evidenta?

Robert Horvath said...

Zev
@ violator de bunicute rosii.
Te ajut eu. Singura scoala absolvita Scoala de partid
pentru cadrele inferioare......

Vasile, said...

-Candid,
imi pare rau intrun fel sau altul nu le ai cu "memoriile".
in perioada posbelica Romania sub Ghe. Gheorghiu Dej,rusii nu a avut baze rusesti in Romania, armata rusa a fost armata de ocupatie!

De baze rusesti "au beneficiat" alte state din Tratatul de la Varsovia!

Robert,

Esti candid!


Zev,

Va eram dator un raspuns ,va rog sa nu il uitati nici o data atunci cind scrieti ceva desptre Karl sau amicul si finantatorul sau Frederic!


citez... filozof german, economist și publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului științific, terireticieni si LEADERI AI MISCARII MUNCITORESTI! inchei citatul
Fara acesti doi domni Lenin ar fi fost un simplu terorist iar Stalin , Mao Che nici nu s-ar fi nascut!

Biblio,

America va fi democrata,pentru americani, chiar daca miine il aleg pe Hitler presedinte!
Chestia cu Bush ...nu o agreez nici cum.Bush a fost acolo atunci cind trebuia sa fie!



ZeV said...

Candid
Asa este, ..Comunistii lui gh.dej si ai anei pauker nu ar fi cstigat nicicand alegerile", fara presisunea si imixtiunea grosolana a bolsevicilor și cazacilor lui Stalin.
Dar este la fel de adevarat că Traian Basescu nu s-ar fi intors la Cotroceni, în veci și-n pururi, decat cel mult ca simplu chelner, dacă, reprezentanții de ,,marcă" ai popularilor europeni nu și-ar fi băgat nasurile și picioarele în problemele interne ale poporului român suveran, impunând în mod artificial, arbitrar și nedemocratic un cvorum inexistent în statele civilizate și dezavuat de Comisia de la Veneția, doar pentru a-și apăra ,,calul troian" din România. De altfel, un partener extrem de comod și permeabil pentru marea finanță (jdaucă n.r.) internațională cu FMI dept și stâng vârf de lance.
Devine limpede acum că și MCV, sau criteriile Schengen, sunt dedicații speciale pentru România, urmarea a malversațiunilor câtorva trădători de țară, în frunte cu jegul suprem cunoscut sub numele de Monica Macovei Gherghescu, fostă adeptă MISA si la fel de cunoscătoare în secretele dozării cuburilor de gheață ca și mentorul ei..spiritual. Scuze, pentru că am jignit cuvântul ,,spiritual".
Buna diminteata la toata lumea !
...vorba unui fost amic.
:D

Anonymous said...

@ Dnu. Florescu,

hihi Cred ca 50% dintre comentarii le-ai matali singurel :)
Da' ma rog...
Acum ce tre' sa inteleaga lumea, ca Securitatea lu Ceasca era mai humana ?

Bibliotecaru said...

Văd că sunteţi un om credincios... dumneavoastră ce credeţi?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.