Viaţa este ciclică. Dacă nu ne amintim unde au dus căile trecutului, vom merge mereu şi mereu pe aceleaşi căi greşite. Cuba mijlocului de secol XX a trăit aceleaşi probleme de astăzi ale României. Poate ar trebui să deschidem larg ochii la trecut pentru a nu cădea în aceleaşi capcane în viitor.
Prezint deci, într-un mini-serial, un discurs al lui Fidel Castro cu subiectul CAPITALUL PRIVAT STRĂIN NU SLUJEŞTE NICIODATĂ BINELE ŢĂRII ÎN CARE ESTE INVESTIT. Cuvântarea a fost rostită de Fidel Castro la 24 februarie 1960 în faţa conducătorilor organizaţiilor muncitoreşti. Textul l-am găsit într-o culegere de texte, "Fidel Castro - Cuvîntări Alese", Editura Politică, Bucureşti, 1961.
Episodul trecut:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, prima parte
Bilanţul unui an de revoluţie
A trecut un an de la victoria revoluţiei, astfel că putem face acum bilanţul drumului parcurs. Acest bilanţ nu ne va face în nici un caz să ne culcam pe lauri, dar cele înfăptuite şi-au pus amprenta pe toate aspectele vieţii ţării, şi azi putem vedea clar viitorul. Realizările nu au fost dobândite fără luptă. În ultimele 14 luni am fost nevoiţi să ducem o luptă grea, în primul rând împotriva lipsei noastre de experienta în desfăşurarea revoluţiei, împotriva propriei noastre ignoranţe. La aceasta lupta a participat tot poporul. Nu a fost lupta unui grup de oameni, ci lupta întregului popor, căci noi n-am făcut nimic, n-am întreprins nimic fără participarea poporului.
Am avut de realizat multe în toate domeniile vieţii noastre şi am pornit la înfăptuirea lor. Unele sarcini erau mai grele, altele mai uşoare. Dar sarcina cea mai grea şi mai hotărâtoare care se ridica în faţa revoluţiei era lupta împotriva mizeriei, împotriva sărăciei, împotriva slăbiciunii noastre economice, într-un cuvânt lupta împotriva şomajului. Cu alte cuvinte, lupta împotriva moştenirii grele care apăsa permanent asupra poporului nostru, care era cel mai teribil flagel pentru popor. Rezolvarea acestei sarcini era o sarcina fundamentală a revoluţiei, deoarece înfrângerea în domeniul economic ar fi însemnat înfrângerea revoluţiei.
N-a fost uşor, pentru că ne-a rămas o moştenire prea grea; mai grea nici nu se poate imagina. Am primit ca moştenire economia cea mai înapoiată ce poate exista. Dar acum, după ce am păşit pe drumul lichidării efective a acestei moşteniri, avem certitudinea că vom îndeplini această sarcină, pentru că şi poporul nostru are o idee clară despre ea. Noi nu ascundem poporului, nu ascundem milioanelor de oameni situaţia reală, şi poporul a început să înţeleagă toate aceste probleme care mai înainte îi erau necunoscute. Se ştie că în trecut cunoaşterea secretelor situaţiei economice a ţării era privilegiul unor grupuri restrânse, care aveau posibilitatea sa obţină informaţii din diferite surse. Cei mai mulţi dintre aceşti privilegiaţi, având interesul să înşele poporul şi să-i ascundă adevărul, îl ţineau în ignoranţă. Doar nu-i un secret şi nici nu se poate nega că poporul nu ştia absolut nimic despre problemele care priveau interesele tuturor familiilor, despre problemele de care depindea situaţia materială, liniştea şi bunăstarea lor. Poporul făcea numai sacrificii, suferea, dar nimeni nu-i explica deschis şi hotărât cauza tuturor relelor şi cum trebuie să fie lichidate.
Observaţi consistenţa unei politici guvernamentale logice? Deseori auzim la televizor construcţii verbale complicate legate prin cuvinte din slang-ul economiştilor, fraze care au menirea de a spune... "noi suntem specialiştii care ştim despre ce este vorba în propoziţie, în consecinţă lăsaţi-ne pe noi să ne ocupăm de binele vostru"... numai că lucrurile sunt mult mai simple. Poporul nu are treabă neapărat cu compactul fiscal european semnat de preşedinte şi nici chiar cu întreg conţinutul Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare... Poporul doreşte lucruri relativ simple, precum eradicarea mizeriei, a sărăciei, a economiei labile. El simte foarte simplu totul şi le traduce în "siguranţa zilei de mâine". În momentul în care simplul cetăţean ştie că orice s-ar întâmpla în viaţa lui... totul a doua zi îi va permite supravieţuirea... are un nivel de percepţie a vieţii superior muritorilor de foame. Este un barometru simplu şi fiecare îl poate constata pe pielea sa.
Actul revoluţiei de la 1989 a fost politizat în fel şi chip, plecarea românilor în străinătate a fost şi ea politizată, ceea ce doreau însă românii se poate exprima foarte simplu, "siguranţa zilei de mâine" şi o viaţă în demnitate personală şi naţională. Au câştigat ceva românii după revoluţie? Persecuţie politică încă există, o afirmă cei mai mulţi, fie că vorbim despre sistemul de şpăgi pentru ca "politic" lucrurile să se mişte, fie că vorbim despre invazia de procurori care caută prin sate şi comune pe cei ce au votat... Chiar şi semnele poliţiei politice, interceptările comunicaţiilor, interceptările ambientale, urmăririle de orice fel, un sistem pus la punct de control al maselor... Toate aceste tare ale societăţii socialiste conduse de structura unui partid paternal s-au transmis şi s-au îmbogăţit exponenţial... nu, nimic nu s-a schimbat... Lumea speră ca măcar economic România să o ducă mai bine. Cu siguranţă astăzi avem mai multe autoturisme, mai multe frigidere, mai multe televizoare, mai multe magazine ticsite cu mărfuri de larg consum, junk food, toate acele lucruri care ne luau ochii când urmăream, cu jind, filmele americane. Avem locuri de fast food, avem discoteci, avem televiziuni, avem distracţii şi moravuri uşoare, avem droguri, ţigări, alcooluri fine... Avem însă un nivel de trai mai ridicat, merge România mai bine din punct de vedere economic? Dacă "
înfrângerea în domeniul economic ar fi însemnat înfrângerea revoluţiei", atunci înseamnă că revoluţia română a fost învinsă. Economia, eficientă sau nu, centralizată sau nu... este distrusă şi îngropată şi vândută la fier vechi şi spaţii imobiliare.
Suntem un popor învins de politicienii avizi de interese personale, dar ni se spune că "ce bine că am scăpat de PCR şi statul totalitar". Asta era totuşi problema noastră? Nu era normal să scăpăm de ceva ce ne asupreşte? Trebuie să ne bucurăm pentru o normalitate dacă ea este acoperită de un alt fel de anormalitate? În continuare democraţia este în stadiul de mit, dar suntem minţiţi că democraţia înseamnă că poţi să-şi înjuri preşedintele, premierul, primarul, parlamentarul... Presa este aproape în totalitate aservită intereselor politice, dar ni se spune că avem o presă liberă, asta doar pentru că înjură. Democraţia înseamnă deci un fel de de sindrom Tourette.
Doamnelor şi domnilor care formaţi POPORUL ROMÂN, distrugeţi privilegiul politicienilor şi serviciilor secrete de a cunoaşte realităţile şi a ţine aceste realităţi pentru ele însele!
Cei mai mulţi dintre aceşti privilegiaţi, au interesul să înşele poporul şi să-i ascundă adevărul, îl ţin în ignoranţă. Cunoaşterea înseamnă putere şi prin această putere politicianul înşală cetăţeanul. Iată cum cetăţenii, în loc să-şi vadă propriile interese, nu ştiu
absolut nimic despre problemele care privesc interesele tuturor familiilor, despre problemele de care depindea situaţia materială, liniştea şi bunăstarea lor. Mai mult, cetăţenii sunt polarizaţi în susţinerea politicienilor şi mai puţin conştienţi că apără chiar ei interese ce sunt contrare intereselor lor.
Întrebaţi-vă de ce faceţi sacrificii... Priviţi realitatea şi întrebaţi-vă unde se duc sacrificiile pe care le faceţi domniile voastre şi cei din jurul domniilor voastre. Vedeţi că aceste sacrificii v-au făcut cumva viaţa mai frumoasă?
Nu rataţi următorul episod despre "datoria guvernului revoluţionar"... altfel tranziţia va fi eternă între "prost" şi "mai prost".
Episodul viitor:
Un discurs la care politicienii ar trebui să ia aminte, a treia parte
