Foarte mulţi dintre noi sunt obsedaţi de imaginea pe care o vor lăsa după trecerea în nefiinţă. Veţi putea constata cum cei mai mulţi pensionari fac o adevărată pasiune pentru cumpărarea unui loc de veci, gărduleţ de fier forjat, cruce din marmură... Mulţi au fost surprinşi cu data morţii pe cruce cu primele două cifre completate, 19, şi au trecut, în viaţă fiind în noul mileniu. Cum ar fi însă să ştii cu siguranţă că vei muri în scurt timp? Iată o ştire care m-a emoţionat.
Zach Sobiech din Lakeland, Minneosta, are doar 17 ani şi, din păcate, nu va ajunge la majorat pentru că medicii i-au mai dat doar câteva luni de trăit.
Emoționant. Cum își ia un tânăr rămas bun de la lumeZach a fost diagnosticat în 2009 cu osteosarcom, o formă de cancer osos întâlnită de obicei la copii, scrie Daily Mail. Conştient că nu mai are mult de trăit, tânărul a înregistrat o frumoasă melodie prin care îşi ia rămas bun de la cei dragi. Clipul a fost încărcat pe YouTube şi, în numai câteva zile, a strâns sute de mii de vizualizări, scrie jurnalul.ro.
Osteosarcomul afectează de obicei pacienţii cu vârsta până în 20 de ani, în special în perioada adolescenţei, apărând mai ales în rândul bărbaţilor. Radioterapia sau factorii genetici constituie factorii de risc. Doar în SUA sunt diagnosticaţi cu această tumoră circa 400 de copii cu vârste sub 20 de ani.
De la aflarea rezultatului analizelor, Zach a făcut numeroase tratamente, recuperări, chimioterapie, terapie psihică. Degeaba. În 2012, specialiştii au descoperit că boala s-a extins şi la oasele pelvisului şi la plămâni. I s-a spus că nu mai există vreun tratament pe care să îl încerce şi că mai are puţine luni din viaţă.
Zach a lansat piesa “Cloud” prin care îşi ia rămas bun de la prieteni, iar pentru suma de 20 de dolari, sau mai mult, doritorii pot primi o copie a piesei. Banii vor fi donaţi copiilor
Well I fell down, down, down
Into this dark and lonely hole
There was no one there to care about me anymore
And I needed a way to climb and grab a hold of the edge
You were sitting there holding a rope
And we’ll go up, up, up
But I’ll fly a little higher
We’ll go up in the clouds because the view is a little nicer
Up here my dear
It won’t be long now, it won’t be long now
When I get back on land
Well I’ll never get my chance
Be ready to live and it’ll be ripped right out of my hands
Maybe someday we’ll take a little ride
We’ll go up, up, up and everything will be just fine
And we’ll go up, up, up
But I’ll fly a little higher
We’ll go up in the clouds because the view is a little nicer
Up here my dear
It won’t be long now, it won’t be long now
If only I had a little bit more time
If only I had a little bit more time with you
We could go up, up, up
And take that little ride
And sit there holding hands
And everything would be just right
And maybe someday I’ll see you again
We’ll float up in the clouds and we’ll never see the end
And we’ll go up, up, up
But I’ll fly a little higher
We’ll go up in the clouds because the view is a little nicer
Offf...aveti copii ? Ceva mai melodramatic, rar ni-a fost dat sa citesc. Pesimismul domniei voastre, a ajuns la paroxism. Sper ca, macar nu v-ati pierdut Credinta.
Nu mi-am pierdut credinţa, dar nici nu cred că sunt atât de sfânt pentru o eventuală resurecţie.
We are traveling in the footsteps Of those who've gone before But we'll all be reunited (but if we stand reunited) On a new and sunlit shore (then a new world is in store)
Oh when the saints go marching in When the saints go marching in Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
And when the sun refuse (begins) to shine And when the sun refuse (begins) to shine Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
When the moon turns red with blood When the moon turns red with blood Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
On that hallelujah day On that hallelujah day Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
Oh when the trumpet sounds the call Oh when the trumpet sounds the call Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
Some say this world of trouble Is the only one we need But I'm waiting for that morning When the new world is revealed
When the revelation (revolution) comes When the revelation (revolution) comes Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
When the rich go out and work When the rich go out and work Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
When the air is pure and clean When the air is pure and clean Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
When we all have food to eat When we all have food to eat Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
When our leaders learn to cry When our leaders learn to cry Oh lord I want to be in that number When the saints go marching in
O varianta in traducere libera pentru neenglezitii lui Biblio!
(Va rog fara aplauze dar si fara injuraturi)
Eu sigur am sa cobor in haul ce m-asteapta In intunecatul neant in noaptea n intunecata Si nu pot sa m-agat de franghia sperantei, imi trebuie un sprijin, un reazam sa pot din nou ascede in visul chintesentei Sa pot sa prind speranta ce incerci sa mi-o intinzi sa pot zbura din nou pe trepte tot mai sus Desi in mod sigur e zbor catre Isus
Voi fi deja mai sus ,si tot mai sus si pentru ca din nori privelisteai frumoasa Pentru ca de aici iubito nu trebuie sa astepti sa ma intorc acasa Traieste-ti viata care mi smulsa mie si cine stie ,poate , impreuna intro zi vom mai zbura o data in sus in sus chiar tot mai sus
Eu voi fi insa mereu mai sus ,mereu deasupra ta,aproape de Isus!
Acolo este liniste si totul este bine
Nu mai e mult iubito iar multul e prea putin Dar stropul de putin l-as zabovi cu tine Am merge impreuna mai sus si tot mai sus Inlantuiti in brate sa cred in zbor spre alt apus Pentru ca cine stie eu poate am invins Plutind intr-un pepetumm mereu de ne atins Si sus si tot mai sus in speranta de vom fi Plutind in nori in sus mereu mai sus Pentru ca intre nori privelistea-i frumoasa Iubito sa ma ierti, eu voi lipsi de'acasa!
Toţi cei care comentează pe blogul meu poartă răspunderea afirmaţiilor lor. Se consideră implicită rugămintea mea ca afirmaţiile să fie însoţite de probe. În caz contrar, recomand celorlalţi cititori care citesc aceste comentarii să considere, la fel ca şi mine, că sunt banale elemente de propagandă fără nici un fel de acoperire.
ArtHalle One Summer Show
-
'Bucharest weather may be unpredictable,
but you can always rely on ArtHalle to bring the heat with our One Summer
Show.
F...
Inalienabilitatea teritorială
-
Tot auzim de diferite chestii inalienabile pe care apoi le observăm nu
tocmai inalienabile… Citeam o ştire care spunea aşa “Ambasadorul Italiei,
Mario Cosp...
Scrisoare deschisă către Serviciile Secrete
-
------------------------------
Doamnelor şi domnilor,
Politica vrea să vă capteze şi să vă folosească ca poliţie politică, acum
nu mai este nici o îndoială...
4 comments:
Offf...aveti copii ?
Ceva mai melodramatic, rar ni-a fost dat sa citesc.
Pesimismul domniei voastre, a ajuns la paroxism.
Sper ca, macar nu v-ati pierdut Credinta.
Nu mi-am pierdut credinţa, dar nici nu cred că sunt atât de sfânt pentru o eventuală resurecţie.
We are traveling in the footsteps
Of those who've gone before
But we'll all be reunited (but if we stand reunited)
On a new and sunlit shore (then a new world is in store)
Oh when the saints go marching in
When the saints go marching in
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
And when the sun refuse (begins) to shine
And when the sun refuse (begins) to shine
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
When the moon turns red with blood
When the moon turns red with blood
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
On that hallelujah day
On that hallelujah day
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
Oh when the trumpet sounds the call
Oh when the trumpet sounds the call
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
Some say this world of trouble
Is the only one we need
But I'm waiting for that morning
When the new world is revealed
When the revelation (revolution) comes
When the revelation (revolution) comes
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
When the rich go out and work
When the rich go out and work
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
When the air is pure and clean
When the air is pure and clean
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
When we all have food to eat
When we all have food to eat
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
When our leaders learn to cry
When our leaders learn to cry
Oh lord I want to be in that number
When the saints go marching in
O varianta in traducere libera pentru neenglezitii lui Biblio!
(Va rog fara aplauze dar si fara injuraturi)
Eu sigur am sa cobor in haul ce m-asteapta
In intunecatul neant in noaptea n intunecata
Si nu pot sa m-agat de franghia sperantei,
imi trebuie un sprijin, un reazam sa pot din nou ascede in visul chintesentei
Sa pot sa prind speranta ce incerci sa mi-o intinzi
sa pot zbura din nou pe trepte tot mai sus
Desi in mod sigur e zbor catre Isus
Voi fi deja mai sus ,si tot mai sus si pentru ca din nori privelisteai frumoasa
Pentru ca de aici iubito nu trebuie sa astepti sa ma intorc acasa
Traieste-ti viata care mi smulsa mie
si cine stie ,poate , impreuna intro zi vom mai zbura o data
in sus in sus chiar tot mai sus
Eu voi fi insa mereu mai sus ,mereu deasupra ta,aproape de Isus!
Acolo este liniste si totul este bine
Nu mai e mult iubito iar multul e prea putin
Dar stropul de putin l-as zabovi cu tine
Am merge impreuna mai sus si tot mai sus
Inlantuiti in brate sa cred in zbor spre alt apus
Pentru ca cine stie eu poate am invins
Plutind intr-un pepetumm mereu de ne atins
Si sus si tot mai sus in speranta de vom fi
Plutind in nori in sus mereu mai sus
Pentru ca intre nori privelistea-i frumoasa
Iubito sa ma ierti, eu voi lipsi de'acasa!
Eu unul am fost impresionat, de aceea am şi postat-o.
Post a Comment