Convenţia pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii

---

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 22 iulie a.c....

• Decret pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a Convenţiei pentru stabilirea Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii, încheiată la Bucureşti la 9 decembrie 2009 şi semnată de România la Bucureşti, la aceeaşi dată.

Departamentul de Comunicare Publică
22 Iulie 2010

Convenţia pentru stabilirea Centrului Sud-Est european de aplicare a legii (SELEC), succesorul Centrului SECI, instituie un nou mecanism de aplicare a legii.

Cooperarea în cadrul Centrului SECI a statelor-membre, pe parcursul unui deceniu, a scos în evidenţă încrederea reciprocă în lupta împotriva fenomenului criminalităţii transfrontaliere (traficul ilegal de droguri, traficul ilegal de fiinţe umane, contrabanda cu ţigări şi produse contrafăcute, migraţia ilegală, traficul ilegal de mijloace de transport, criminalitatea cibernetică şi terorismul), fiind înregistrate rezultate semnificative în combaterea acestor infracţiuni.

Semnarea Convenţiei SELEC de către 13 state membre (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia), printre care Republica Moldova, denotă voinţa organelor de drept din regiunea Europei de Sud-Est de a facilita asigurarea schimbului de informaţii între statele-membre privind susţinerea investigaţiilor şi activităţilor de prevenire a criminalităţii, schimbului de informaţii operative, colectarea, coroborarea, procesarea, diseminarea informaţiilor, în special cele de natură penală, acţionarea în calitate de depozitar de bune practici în domeniul metodelor şi tehnicilor de aplicare a legii şi aplicarea lor prin intermediul instruirii şi conferinţelor multinaţionale în beneficiul părţilor, etc.

(sursa: http://www.mai.md/content/3020)

Centrul Regional SECI de la Bucureşti este singurul instrument regional care contribuie direct la sprijinirea eforturilor instituţiilor de aplicare a legii din Sud-Estul Europei pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere.

Scurt istoric

La reuniunea Comitetului de Agendă al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (Southeast European Cooperative Initiative - SECI) din 15 aprilie 1998, România a propus înfiinţarea la Bucureşti a unui Centru Regional pentru Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere.

La 26 mai 1999, a avut loc, la Bucureşti, ceremonia de semnare a Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, având ca parte integrantă Carta de organizare şi funcţionare a Centrului Regional SECI.

România a ratificat Acordul prin Legea 208/1999. Acordul a intrat în vigoare la 1 februarie 2000.

În iulie 2000, la Bucureşti, a fost negociat Acordul de sediu (tratat bilateral) cu Centrul SECI privind statutul juridic, regimul oficialilor şi delegaţiilor la reuniuni, precum şi sprijinul acordat de România. Documentul a fost semnat în octombrie 2000.

În prezent, 36 de state şi organizaţii internaţionale cooperează în soluţionarea problemelor cu incidenţă asupra domeniilor poliţienesc şi vamal, în Europa de Sud-Est.

State membre ale Centrului SECI: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria.

Georgia a depus candidatura pentru statutul de membru.

State cu statut de observator permanent: Austria, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Republica Cehă, Franţa, Georgia, Germania, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Slovacia, Spania, SUA, Ucraina şi organizaţii internaţionale (European Institute for Freedom, Security and Justice-EULEC, United Nations Mission to Kossovo-UNMIK, United Nations Development Programme-UNDP, European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine-EUBAM).

Statut juridic şi structură

Centrul SECI este o structură de cooperare cu participare internaţională, cu statut de misiune diplomatică pe teritoriul României. Directorul Centrului are rang de ambasador, iar membrii instituţiei au statut diplomatic.

Organismul executiv principal al Centrului SECI este Comitetul Comun de Cooperare (Joint Cooperation Commitee - JCC) şi reuneşte reprezentanţi ai statelor membre din cadrul administraţiei vamale şi poliţiei. La reuniunile JCC participă Organizaţia Mondială a Vămilor şi INTERPOL (cu statut de consilieri permanenţi) şi observatori (state şi organizaţii internaţionale).

În cadrul Centrului funcţionează şapte grupuri specializate de lucru pentru: 1) combaterea traficului de droguri-coordonat de Bulgaria; 2) combaterea traficului de fiinţe umane-coordonat de România; 3) combaterea fraudei financiare şi informatice-coordonat de Macedonia; 4) combaterea traficului de maşini furate-coordonat de Ungaria; 5) combaterea contrabandei-coordonat de Albania şi Croaţia; 6) combaterea terorismului-coordonat de Turcia; 7) asigurarea securităţii containerelor–coordonat de Grecia.

Managementul Centrului Regional SECI

Director: Gürbüz Bahadir, reprezentantul Republicii Turcia

Director adjunct şi şef al Departamentului Operaţional: post vacant

Preşedinte JCC: Samir Rizvo, Consilier al Ministrului şi şeful departamentului pentru Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Ministerul Securităţii, Bosnia Herţegovina

Vicepreşedinte JCC: Samo Drobez, Sub-secretar de stat, Ministerul de Interne, Republica Slovenia

Notă: Funcţiile de director şi director adjunct se exercită pe o perioadă de doi ani, iar funcţiile de Preşedinte şi Vicepreşedinte JCC sunt onorifice şi se exercită pe durata unui an.

Relaţia cu SUA

Centrul se bucură de sprijin financiar american pentru operaţiunile şi activităţile de pregătire profesională în domeniul traficului de fiinţe umane, drogurilor şi falsului de monedă.

Relaţia cu instituţiile UE

Există o bună cooperare a Centrului cu două instituţii europene importante: EUROPOL şi EUROJUST.

Obiectivele principale ale Centrului Regional SECI vizează: pe termen scurt, încheierea unui Acord de cooperare între EUROPOL şi Centrul SECI, iar pe termen mediu, transformarea Centrului într-o organizaţie internaţională de aplicare a legii, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale.

Centrul Regional SECI se află într-o etapă a dezvoltării sale în care Acordul de Cooperare pentru Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere (Acordul SECI) necesită modificări semnificative pentru a conferi acestei structuri de cooperare regională vocaţia unei organizaţii internaţionale de aplicare a legii, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale. Redefinirea cadrului său juridic constă în elaborarea unui proiect de Convenţie „Convenţia pentru stabilirea Centrului Sud–Est European de Aplicare a Legii (Convenţia SELEC).

La 9 februarie 2006 a avut loc la Bucureşti, la sediul Centrului Regional SECI, lansarea oficială a Proiectului de asistenţă al Comisiei Europene pentru Centrul Regional SECI. Iniţierea proiectului de asistenţă a reprezentat o etapă importantă în relaţia Centrului Regional SECI cu Comisia Europeană.

În octombrie 2006, a fost luată decizia de înfiinţare a unui Grup de Lucru pentru negocierea proiectului Convenţiei SELEC.

În vederea consolidării Departamentului Juridic al Centrului, la 26 noiembrie 2007, reprezentanţii JCC au exprimat acordul pentru integrarea în acest departament a Secretariatului Iniţiativei Pactului de Stabilitate pentru Lupta împotriva Crimei Organizate (SPOC).

La reuniunea JCC (Bucureşti, 5-6 iunie 2008), Muntenegru a obţinut calitatea de membru al Centrului SECI.

La reuniunea JCC (Istanbul, 11-12 noiembrie 2008), Republica Cehă a obţinut statutul de observator permanent la Centrul SECI.

La reuniunea JCC (Bucureşti, 9-10 decembrie 2009) s-au aniversat 10 ani de la înfiinţarea Centrului SECI. În marja reuniunii, reprezentanţii statelor membre au semnat textul Convenţiei SELEC.

(sursa: http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=29242)

Mission and objectives

Răspunsul CSM

---

CSM, o instituţie destul de lovită în mod indirect de raportul Comisiei Europene, a formulat şi un răspuns...

Apreciem că raportul Comisei Europene este un obiectiv, constatând progrese şi neajunsuri în sistemul judiciar, printre care şi insuficienţa colaborare între partenerii responsabili de reforma justiţiei, esenţială în opinia noastră pentru finalizarea cu succes a măsurilor de reformă. Consiliul urmează să facă o analiză aprofundată a conţinutului Raportului, inclusiv a recomandărilor Comisiei şi se va axa pe luarea măsurilor necesare pentru continuarea reformei.

Mai multe pe http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/20_07_2010__34164_ro.PDF

CCR, lovitură de teatru

---

O lectură incredibilă. Vă las pe voi, cititorilor, să constataţi câtă dreptate au avut juriştii preşedintelui, sau câtă dreptate nu au avut. Interesant este că dai într-o parte dar crapă în altă parte... http://www.avocatnet.ro/UserFiles/articleFiles/D1018_10_07221251.pdf

DECIZIA nr.1018 din 19 iulie 2010
asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a
Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

Cu Adresa nr.1846 din 13 iulie 2010, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Sesizarea a fost formulată în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, precum şi al art.11 lit.a) şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.10208 din 14 iulie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr.2665A/2010. Motivele sesizării vizează aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului, în procedura de legiferare, deduse din coroborarea alin.(1) teza finală a art.75 cu alin.(4) şi (5) ale aceluiaşi articol din Constituţia României. Astfel, în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se enunţă parcursul procedurii legislative în urma căreia a fost adoptată legea criticată, procedură afectată de vicii de neconstituţionalitate. Se arată că la data de 27
aprilie 2010 Camera Deputaţilor a fost sesizată cu proiectul de lege privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, iar la data de 28 aprilie 2010 l-a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată. La data de 12 mai 2010, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de Cameră decizională. Ulterior, la data de 14 mai 2010, legea fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare. În termenul legal, respectiv la data de 4 iunie 2010, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. După reluarea procedurii legislative, Camera Deputaţilor a aprobat legea, la data de 22 iunie 2010, însuşindu-şi propunerile din cererea de reexaminare formulate de Preşedintele României. Astfel, Camera Deputaţilor, în calitate de primă sesizată, a hotărât modificarea şi completarea Legii nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, în sensul reintroducerii comisiilor de cercetare a averilor, aşa cum decisese iniţial. Senatul, la data de 30 iunie 2010, a adoptat legea ca urmare a cererii de reexaminare, într-o formă diferită de cea a Camerei Deputaţilor, eliminând mare parte din textele nou adoptate, inclusiv prevederile art.37 referitoare la comisiile de cercetare a averilor. La data de 8 iulie 2010, legea a fost retrimisă la promulgare Preşedintelui României.
În sesizarea înaintată Curţii Constituţionale, Preşedintele României consideră că s-au încălcat dispoziţiile art.75 alin.(1) din Constituţia României, dispoziţii care sunt reluate şi detaliate prin Regulamentul fiecărei Camere. Astfel, sunt menţionate art.92 alin.(9) şi art.88 alin.(7) din Regulamentul Senatului. Din prevederile regulamentare, reiese că cea care are calitatea de cameră decizională în materia dreptului de proprietate privată, reglementată la art.44 alin.(2) şi art.136 alin.(5) din Constituţie, este Camera Deputaţilor. Or, Preşedintele României consideră că activitatea comisiilor de cercetare înfiinţate în scopul controlului modului de dobândire a averii, are implicaţii directe asupra dreptului de proprietate privată al persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere. În aceste condiţii, Preşedintele României afirmă că dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenţa Senatului în calitate de primă Cameră sesizată şi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Se menţionează că, în situaţiile în care s-au mai operat modificări la Legea nr.115/1996, prima Cameră sesizată a fost Senatul. Art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României descrie procedura de urmat pentru situaţia în care una dintre Camere adoptă o prevedere ce intră în competenţa decizională a celeilalte Camere. Preşedintele României consideră că procedura legislativă ar fi fost definitiv parcursă şi viciul de procedură ar fi putut fi acoperit dacă cea de-a doua Cameră, respectiv Senatul, ar fi fost de acord cu prevederea adoptată de către Camera Deputaţilor. Având în vedere că Senatul a eliminat dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor ce fuseseră adoptate de Camera Deputaţilor, deveneau incidente prevederile art.75 alin.(4) şi (5) din
Constituţie, în sensul că doar cu privire la aceste texte era necesar să se reia deliberarea pentru a decide definitiv Camera Deputaţilor, care, potrivit art.75 alin.(1) teza finală este cameră decizională. Noile prevederi adoptate de Camera Deputaţilor intră sub incidenţa dispoziţiilor art.44 alin.(2) şi a celor ale art.136 alin.(5) din Constituţie şi drept urmare, atrag competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, ceea ce impunea întoarcerea legii, cu privire la aceste prevederi, de la Senat, care nu şi-a însuşi forma primei Camere, la Camera Deputaţilor ce ar fi trebui să decidă în procedură de urgenţă. În conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr.10605 din 16 iulie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele motive: 1. Legea criticată cuprinde dispoziţii referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât reglementează cercetarea averilor, averi care sunt formate din bunuri proprietate privată, deci, care fac obiectul material al dreptului de proprietate privată. Or, având în vedere prevederile art.75 alin.(1) din Constituţie, reiese foarte clar că iniţiativele legislative referitoare la dreptul de proprietate privată sunt de competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată şi sunt de competenţa Camerei Deputaţilor, în calitatea sa de Cameră decizională. 2. În situaţia în care s-ar considera că sesizarea Camerei Deputaţilor s-a făcut corect, trebuie observat că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37, prin care se reintroduceau comisiile de cercetare a averilor, Senatul ar fi trebuit să
le trimită Camerei Deputaţilor pentru ca această să decidă definitiv în procedură de urgenţă, în calitatea sa de Cameră decizională în materia proprietăţii. Având în vedere că nu s-a procedat astfel, s-au încălcat dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţie. 3. Prin legea criticată s-au încălcat dispoziţiile art.61 din Constituţia României. Astfel, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, legea adoptată de Senat, în calitatea sa de Cameră decizională, conţine modificări esenţiale referitoare la eliminarea prevederilor art.37. Având în vedere structura bicamerală a Parlamentului României, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art.75 a prevăzut modul de rezolvare a posibilelor conflicte de competenţă dintre prima Cameră sesizată şi Camera decizională, dar nu există un text în Constituţie care să permită Camerei decizionale să se îndepărteze de la limitele sesizării date de soluţia adoptată de prima Cameră sesizată, aşa cum s-a întâmplat în cauză. Diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finală a legii, în redactarea adoptată de Camera decizională, se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie, ceea ce echivalează practic cu excluderea acesteia din urmă de la procesul de legiferare. Principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativelor legislative.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr.10697 din 19 iulie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele motive: Modalitatea procedurală în care a fost adoptată legea criticată pe cale de obiecţie de către Preşedintele României este contrară dispoziţiilor art.75 alin.(1), (4) şi (5) din Constituţie. Legea transmisă de Guvern, în calitate de iniţiator, spre adoptare Parlamentului cuprindea aspecte care ţineau de competenţa decizională a ambelor camere: modificarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi dispoziţii proprii proiectului de lege transmis Parlamentului, prima cameră sesizată fiind aleasă Camera Deputaţilor, deoarece cuprinsul proiectului de lege viza în principal modificarea acestei legi. Modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 este, într-adevăr, un domeniu care intră în competenţa decizională a Senatului, această lege fiind o lege adoptată în temeiul art.117 alin.(3) din Constituţie, întrucât Agenţia Naţională de Integritate a fost înfiinţată ca autoritate administrativă autonomă. Pentru celelalte dispoziţii din cuprinsul legii, precum şi pentru textul de modificare a Legii nr.115/1996 avea competenţă decizională Camera Deputaţilor, Senatul fiind cameră de reflecţie, domeniile de reglementare neregăsindu-se printre cele expres şi limitativ enumerate de textul constituţional, putând fi încadrate, astfel, cum se arată şi în sesizare, în materia reglementării dreptului de proprietate. De altfel, acesta este şi motivul pentru care toate iniţiativele de modificare a Legii nr.115/1996, după revizuirea Constituţiei, au parcurs
acelaşi traseu parlamentar: Senat, în calitate de cameră de reflecţie şi Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Pentru această situaţie, în care un proiect de lege conţine dispoziţii care intră în competenţa decizională a ambelor Camere, legiuitorul constituant a reglementat soluţia la art.75 alin.(5) prin trimiterea făcută la alin.(4). În competenţa decizională a Senatului nu sunt incluse şi modificarea şi completarea Legii nr.115/1996, comisiile de cercetare introduse nefiind instanţe de judecată. Prevederile adoptate de Camera Deputaţilor, care reglementau reintroducerea comisiilor de cercetare în cuprinsul Legii nr.115/1996, au fost înlocuite la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, organism care a preluat competenţele acestor comisii (dispoziţii a căror constituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională la momentul verificării lor).
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.a) din Constituţie, precum şi a celor ale art.1, 10, 15 şi 18 din Legea nr.47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul sesizării Curţii Constituţionale îl constituie dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Dipoziţiile din Constituţie considerate a fi încălcate sunt cele ale art.75 – Sesizarea Camerelor, potrivit cărora „(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.(2)Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.(3)După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.(4)În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5)Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.”Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: În urma controlului de constituţionalitate a posteriori efectuat de Curte Constituţională cu privire la Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că o serie din dispoziţiile acestei legi sunt neconstituţionale. Ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art.147 alin.(1) teza întâi din Constituţie, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, au fost suspendate de drept, urmând a-şi înceta efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Exercitându-şi atribuţia constituţională, Parlamentul României a luat în dezbatere spre adoptare proiectul de lege, cu caracter organic, iniţiat de Guvern, privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, stabilind data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10 iunie 2010. În conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, proiectul de lege a fost înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaţilor la 27 aprilie 2010, în calitate de primă Cameră sesizată, fiind adoptat în şedinţa din 28 aprilie 2010, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.
Proiectul de lege a fost transmis în data de 28 aprilie 2010 Senatului, în calitate de Cameră decizională, spre dezbatere şi adoptare, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În şedinţa din 12 mai 2010, Senatul a adoptat legea în forma finală. Faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, Legea adoptată de Senat nu mai conţine prevederile referitoare la modificările şi completările Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, dispoziţii care fuseseră introduse în urma dezbaterilor care au avut loc în prima Cameră sesizată. La data de 14 mai 2010, legea a fost trimisă, spre promulgare, Preşedintelui României, în conformitate cu prevederile art.77 alin.(1) din Legea fundamentală. În temeiul art.77 alin.(2) din Constituţie, în data de 2 iunie 2010, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Ca urmare a exercitării de către Preşedinte a dreptului constituţional de a solicita o singură dată reexaminarea legii, Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat în şedinţa din 22 iunie 2010, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, legea în forma solicitată de Preşedintele României, care prevedea în art.37 următoarele: “Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28
octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:[…] 2. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 10. – (1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din: a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de presedinte; b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet. (2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă, şi de către aceleaşi persoane, vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare. (3) Comisia de cercetare are un secretar desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe.” 3. După articolul 10 se introduc patru noi articole, articolele 101 – 104, cu următorul cuprins: „Art. 101 – Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de analiză. Art. 102 – (1) Actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi poate fi asistată de avocat. (2) Preşedintele dispune citarea de urgenţă, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a
persoanei a cărei avere este supusă controlului şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relaţii utile pentru lămurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autorităţilor publice sau oricărei alte persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultaţi în mod obligatoriu. (3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei. (4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule. Art. 103 – Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de analiză. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar, poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul dobândirii averii. Art. 104 – (1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune: a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată;
c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni. (2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel, în raza căreia funcţionează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori organelor fiscale. (3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă: a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară; b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanţa penală.” Dispoziţiile menţionate mai sus reiau o parte dintre dispoziţiile prevăzute de Legea nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, dispoziţii abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.Ulterior, proiectul de lege a fost transmis Senatului, în calitate de Cameră decizională, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care, în şedinţa din 30 iunie 2010, a adoptat legea în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (1). Cu prilejul dezbaterilor, Senatul nu a ţinut cont de cererea de reexaminare a Preşedintelui României şi a eliminat din nou prevederile referitoare la modificările şi completările Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a
funcţionarilor publici, fără a opera modificările necesare ca urmare a eliminării făcute. În data de 8 iulie 2010, legea astfel adoptată a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. În temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992, în data de 14 iulie 2010, Preşedintele României a formulat sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Principalele argumente ale autorului criticilor de neconstituţionalitate vizează aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, ce derivă din încălcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului în procedura de legiferare, deduse din interpretarea coroborată a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.75 alin.(1) teza finală cu cele ale alin.(4) şi (5) ale aceluiaşi articol. Astfel, proiectul iniţial al legii prevedea înfiinţarea unor comisii de cercetare cu atribuţii de control al modului de dobândire a averii, care, susţine autorul sesizării de neconstituţionalitate, are implicaţii directe asupra dreptului de proprietate privată al persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere. Prevederile adoptate de Camera Deputaţilor (ca primă Cameră sesizată) intră sub incidenţa dispoziţiilor art.44 alin.(2) şi art.136 alin.(5) din Constituţie, astfel că, potrivit art.75 alin.(1) din Constituţie, coroborat cu art.92 alin.(9) pct.2 lit.e) şi n) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi cu art.88 alin.(7) pct.2 liniuţa 5 şi 9 din Regulamentul Senatului, adoptarea dispoziţiilor referitoare la comisiile de cercetare sunt de
competenţa Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Această împrejurare ar impune, în temeiul art.75 alin.(5) din Constituţie, întoarcerea legii cu privire la aceste prevederi la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit să decidă în procedură de urgenţă.

Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată:

I. Legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin prevederile art. 61 alin. (2), Constituţia României consacră organizarea în două Camere a Parlamentului, raporturile dintre acestea - în ce priveşte îndeplinirea funcţiilor pe care Parlamentul le exercită, inclusiv în ce priveşte funcţia legislativă - fiind stabilite prin dispoziţiile întregului capitol I al titlului III din Constituţie. În ce priveşte funcţia de legiferare, iniţiativa legislativă aparţine în egală măsură deputaţilor şi senatorilor, ceea ce implică atât dreptul parlamentarilor de a depune o propunere legislativă în Parlament, cât şi dreptul acestora de a amenda orice iniţiativă legislativă depusă la Parlament. Din dreptul parlamentarilor la iniţiativă legislativă decurge şi dreptul fiecărei Camere de a decide asupra iniţiativelor legislative cu care este sesizată. La dezbaterea unei iniţiative legislative participă, în egală măsură, ambele Camere ale Parlamentului, cu respectarea principiului competenţei de sesizare prevăzut de art. 75 din Constituţie, cele două Camere având autonomie în adoptarea soluţiilor legislative cu privire la iniţiativele supuse dezbaterii. Din aceste principii ale sistemului bicameral rezultă că o iniţiativă legislativă poate fi modificată ori completată de prima Cameră sesizată fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma
depusă de iniţiator, după cum tot astfel Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză. Pe de altă parte, legea supusă controlului de constituţionalitate este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în condiţiile în care obiectul de reglementare al iniţiativei legislative supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, iar în dezbaterea unei iniţiative legislative Camerele au un drept propriu de decizie, pe care Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, l-a limitat numai la obligativitatea dezbaterii în ambele Camere a aceloraşi texte (acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativei legislative) şi nu la obligativitatea adoptării unor soluţii identice. (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008 sau Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.358 din 28 mai 2009). În ceea ce priveşte dezbaterea unei cereri de reexaminare formulată de Preşedintele României, Parlamentul deliberează numai în limitele cererii, dar are obligaţia să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Preşedintele României, chiar în absenţa unei menţiuni exprese în solicitarea acestuia şi eventual să facă acele corelări de ordin tehnic-legislativ atunci când efectuează modificări. Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv
prin recorelarea dispoziţiilor legii.(Decizia nr.991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.682 din 6 octombrie 2008)

II. În ceea ce priveşte conflictul de competenţă decizională dintre Camera Deputaţilor şi Senat, Curtea reţine că, potrivit art.75 alin.(1) din Constituţie, “Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.” Potrivit art.74 alin.(5) din Constituţie, „Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.” În ceea ce priveşte competenţa de a dezbate şi a adopta proiectele de legi şi propunerile legislative, dispoziţiile art.75 alin.(1) din Constituţie, stabilesc calitatea de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în funcţie de materia de reglementare care face obiectul legiferării. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art.75 alin.(1) stabilesc criteriile în funcţie de care fiecare Cameră îşi poate determina competenţa. În practică, cum este şi cazul de faţă, se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai
multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţie prevăd că „(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă”, respectiv „(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.” Întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe, sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea constată că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art.75 din Constituţie.

III. Independent de criticile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizarea Peşedintelui României, Curtea observă că, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, a constatat următoarele: - dispoziţiile art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale; - dispoziţiile cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor;
- dispoziţiile art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei. Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, adică vizează cu aceleaşi efecte toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, posterior, admite excepţia de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes şi nu numai inter partes litigantes. Mai mult, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 sau Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. Or, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art.147 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul avea obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Reţinând că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională apreciază că este competentă a se pronunţa asupra situaţiei de neconstituţionalitate create. Aşadar, Curtea constată că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se
tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nici o autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin.(5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

IV. Pe de altă parte, Curtea constată că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative nu respectă normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul, forma juridică, limbajul şi stilul actului normativ. Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor. Or, în condiţiile în care normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor sau senatorilor, Curtea constată că actul normativ nu a fost sistematizat corespunzător şi nici redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.a) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) şi al art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

Constată că dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc la data de 19 iulie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán, Tudorel Toader, judecători.


Amintindu-mi ce a spus domnul Traian Băsescu în Conferinţa de ieri, am impresia că ştia că neconstituţionalitatea nu are legătură cu motivarea din cererea sa de verificare a constituţionalităţii...

Întrebare: Bună ziua. Ştiu că nu a venit încă motivarea Curţii în cazul ultimei decizii a ANI, dar ştiţi dacă s-a admis sesizarea dumneavoastră de neconstituţionalitatepe procedura parlamentară sau este un altul motivul pentru care ANI a fost declarată din nou neconstituţională?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nici eu nu am văzut vreo decizie. Ce pot să vă spun cert este că şi sesizarea mea este, se pare, primul argument de respingere a legii, pentru că nu s-a respectat procedura.

Întrebare: Dar există şi altele?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu ştiu, nu ştiu şi nu am cum să mă pronunţ asupra a ce va fi în hotărâre. Ce ştiu însă în mod cert, că cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut este să scriem o lege nouă. Avem experienţă acum, ştim cum trebuie să arate. Şi decât să mai facem o lege cu trimiteri la... - că acum avem vreo trei legi care vizează activitatea ANI - cred că cel mai bun lucru este ca toate la un loc să fie analizate şi să scriem o singură lege...

Şi astfel Adam muşcat din măr

---

Doamna Daciana Sârbu, de profesie parlamentar european, ne adresează câteva întrebări. Recunosc că eu nu am ştiut ce să răspund, de aceea adresez şi eu mai departe aceste întrebări.

Programul Fructe in scoli – doar un mar otravit al guvernului Boc

July 21, 2010, Daciana Sarbu

Am fost, inca din mandatul trecut la PE, o sustinatoare a proiectului european Fructe in scoli, care aloca bani europeni pentru ca elevii din statele membre sa poata primi un fruct gratuit la scoala, in fiecare zi.

Am asteptat cu nerabdare sa intre si Romania in acest program. Si a intrat. Dar in modul specific – haotic, netransparent, necontrolabil si deloc in favoarea beneficiarilor de drept – cu care ne-a obisnuit guvernarea actuala.

In luna martie a acestui an, Guvernul Romaniei a anuntat ca a creat “cadrul legal (OUG 24/2010) pentru introducerea in Romania a Programului european de incurajare a consumului de fructe in scoli, program care se va derula pana in 2013”.

Astfel, s-a anuntat ca, pentru anul scolar 2009-2010, elevii din clasele I-VIII din unitatile de invatamant public si privat vor primi zilnic mere, in limita a 0,3 lei/elev, iar de acest program vor beneficia in total 1.717.111 elevi. Valoarea totala a Programului, pentru anul scolar respectiv, era de 6,68 de milioane de euro, din care ajutorul comunitar era de 4,99 milioane de euro si cofinantarea nationala – de 1,66 milioane de euro.

A urmat multa confuzie la nivel local. Pentru ca din anul scolar respectiv mai existau doar trei luni – desi suma primita de la UE era destinata intregului an. Si pentru ca primarii au fost grabiti sa organizeze licitatii pentru achizitionarea merelor, desi atunci – sfarsitul lunii martie – nu existau fructe romanesti disponibile. Erau disponibile, in schimb, fructele din import.

In unele judete – foarte putine, nu stim exact cate, fiindca, repet, transparenta nu a existat si continua sa fie absenta – au inceput, la un moment dat, sa fie distribuite mere. Din import – adica pline de conservanti, lipsite de gust si cu un aport discutabil de vitamine.

In majoritatea covarsitoare a judetelor, nu a existat nici urma de fruct in scoli. Stiti vreun copil care sa fi primit? Nici eu, si nici cei mai multi dintre colegii din PSD, inclusiv primari sau consilieri locali.

In schimb, cateva saptamani mai tarziu, in luna mai, a aparut un anunt nou: Comisia Europeana a decis alocarea fondurilor europene pentru anul scolar… 2010-2011! Romania primeste 9,6 milioane de euro. Iar guvernul deja si-a facut planuri cu aceste fonduri, incepand din septembrie.

Unde au disparut cele 6,68 de milioane de euro? Poate aveti vreun raspuns, eu nu am reusit sa gasesc vreunul.

In concluzie, cred ca premierul si guvernul actual ar trebui sa raspunda la cateva intrebari simple:

1. Programul trebuia initial sa se introduca spre finalul anului scolar trecut, finantat cu 6,68 de milioane de euro, pentru o perioada de mai putin de trei luni. Practic, toata cota anuala din fonduri europene – 4,99 milioane euro – urma sa fie utilizata pentru aceasta perioada. De ce nu s-au facut demersuri la inceputul anului scolar 2009-2010 pentru ca suma accesata sa fie utilizata incepand din septembrie 2009? Cum isi imagina guvernul ca s-ar fi folosit suma intreaga anuala intr-o perioada atat de scurta?
2. Primarii din diverse regiuni ale tarii au fost informati ulterior ca programul va fi pus in aplicare incepand cu anul scolar 2010-2011, dupa ce purtatorul de cuvant al guvernului a anuntat ca el se va aplica din anul scolar 2009-2010. Cum se justifica schimbarea de planuri?
3. Radio Romania Actualitati a estimat ca “pentru acoperirea programului de consum de fructe in scoli va fi nevoie de peste 300 de tone de mere pe zi sau circa 360 000 de tone pe an. Cantitatea este aproape egala cu productia anuala de mere din livezile autorizate din Romania”. Aceasta inseamna in mod automat ca se va recurge si la mere din import. De ce s-a optat pentru mar ca singur fruct eligibil, daca productia romaneasca nu acopera total necesitatile?
4. Primarii din diverse regiuni ale tarii au reclamat faptul ca executivul a facut presiuni asupra lor in sensul finalizarii rapide a licitatiilor pentru achizitionarea de fructe destinate anului scolar viitor, desi la momentul organizarii licitatiilor nu erau disponibile fructe din productia romaneasca. Solutia sugerata de guvern a fost importul. De ce nu se foloseste acest program pentru incurajarea si sprijinirea directa a producatorilor autohtoni de fructe?
5. Guvernul a precizat ca „scopul acestui program este de a crea obiceiuri alimentare sanatoase in randul tinerilor”. Totusi, acelasi guvern a obligat practic autoritatile locale sa ofere copiilor mere din import, tratate cu diverse substante chimice atat in cursul obtinerii recoltei, cat si in scopul conservarii pe perioada transportului si depozitarii. In aceasta perioada se vorbeste tot mai mult despre numarul in crestere de boli datorate substantelor chimice folosite in agricultura. Unde este alimentatia sanatoasa oferita copiilor?

Sunt intrebari ale mele si, mai ales, ale primarilor din diferite localitati, care se vad fortati sa cumpere pentru scoli fructe importate, in timp ce producatorii romani de mere sunt nevoiti in fiecare toamna sa-si arunce recoltele fiindca nu-i sprijina nimeni sa le valorifice. Mai mult, producatorii din Romania nu au retea de distributie si ambalare pentru mere si nu exista depozite unde acestea sa fie pastrate – daca nu se intervine in acest sens de la nivel guvernamental, sunt convinsa ca si pe viitor se va recurge tot la importuri – si ceva imi spune ca nu se va interveni…

Faptul ca se implementeaza acest program fara a se oferi, in paralel, si un minim suport producatorilor romani pentru a se implica este iresponsabil.

Mai ramane si “mica” problema a celor 6,68 de milioane de euro (dintre care 4,99 de milioane din fonduri europene) care s-au alocat anului scolar trecut pentru un program-fantoma.

UE a dorit sa ofere copiilor fructe gratuite pentru a incuraja alimentatia sanatoasa, iar Romania trebuia sa profite pentru a-si incuraja producatorii, oferind in acelasi timp copiilor fructe romanesti, cat mai curate si mai gustoase. Guvernul Boc nu va folosi niciuna din aceste oportunitati. Seamana cu povestea integrarii europene: milioane de sanse (si de euro) care sa ne faca viata mai buna. Si un guvern care le distruge pe toate, una cate una.

(sursa: http://dacianasarbu.wordpress.com/2010/07/21/programul-fructe-in-scoli-%E2%80%93-doar-un-mar-otravit-al-guvernului-boc/#comment-1003)

Dacă cineva are un răspuns, aş fi curios să-l aflu.

Lacrimi captive în pumnul strâns de obidă

---

De ziua sa, maestrul Adrian Păunescu a acordat un interviu Monicăi Andronescu de la Jurnalul Naţional.

Iată un fragment:

● Există un moment în carte, chiar înainte de acel 22 decembrie pe care îl descrieţi, în care apar cuvintele: "Va apărea libertatea, dar va muri dreptatea". E o profeţie care s-a împlinit?
● E o observaţie interesantă. Dacă aţi ţinut minte asta înseamnă că, într-adevăr, s-a împlinit profeţia mea. A apărut într-adevăr libertatea, dar a murit, într-adevăr, dreptatea. Nu mai interesează pe nimeni. Ba, mai mult, constat la 20 de ani că nu mai există, spre exemplu, nici măcar preocuparea pentru statul social de drept. Nu mai există preocuparea pentru această dimensiune care e singura în măsură să mişte popoarele şi oamenii. Pentru ce ar face ei industrii, pentru ce ar face performanţă în economie, dacă n-ar trage din acestea nişte drepturi sociale, nişte drepturi culturale, nişte drepturi pentru copiii lor?! Da, a murit dreptatea!
(restul interviului pe http://www.jurnalul.ro/stire-special/adrian-paunescu-vinovat-de-prea-multa-iubire-549778.html)

La mulţi ani, maestre!

De ce are o problemă preşedintele cu recentul raport al UE?

---

20 iulie 2010 - Conferinţă de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu (Palatul Cotroceni)

Văd că nimeni nu a înţeles exact ce se întâmplă... UE nu are un raportor care stă cu creionul şi dicţionarul în mână, un raportor capabil să urmărească cum anume se modifică legea ANI, ce amendamente se aduc, care sunt neconstituţionale, să facă traduceri din română în nu ştiu ce limbă, să cunoască şi sistemul instituţional al României. Astfel de rapoarte se fac pe seama tăieturilor din ziare. Mai tot ce scrie acolo în raport sunt foste declaraţii marca Traian Băsescu. Domnia sa a spus "cum stă treaba" cu legea ANI, premierul s-a exprimat şi el, alţi politicieni s-au exprimat şi ei... Asta este în raport, de aceasta are domnul Băsescu o problemă cu raportul... pentru că domnia sa, premierul şi alţi politicieni români au furnizat, prin declaraţii, textul din raport.

• Raportul Comisiei Europene Documentul COM(2010) 401 final
• Evaluarea tehnică a Comisiei pe cele patru obiective

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut marţi, 20 iulie a.c., la Palatul Cotroceni, o conferinţă de presă pe tema Raportului Comisiei Europene privind justiţia din România.

Vă prezentăm textul conferinţei de presă:

Preşedintele României, Traian Băsescu: Bună ziua! Aş vrea să fac o prezentare puţin mai amplă a Raportului pe Justiţie pentru România, după care să fac câteva comentarii legate de acest raport şi, bineînţeles, să răspund întrebărilor dumneavoastră legat de subiectul în discuţie. Am studiat raportul. Sigur, el a fost şi subiect al discuţiilor, în ultimele zile, chiar cu Comisia Europeană. Îl consider, pe fond, un raport care face aprecieri corecte cu privire la realităţile tehnice în raport cu cele patru benchmark-uri pe care România şi le-a asumat odată cu aderarea la Uniunea Europeană. În acelaşi timp, cred că el este debalansat în privinţa unor aprecieri politice - şi asupra acestui lucru mă voi pronunţa în partea finală a intervenţiei mele. Cred că raportul trebuie foarte bine cunoscut şi chiar ar fi optim dacă cei care se angajează în dezbateri cu privire la acest raport ar avea răbdare să-l şi citească. Aş prezenta câteva elemente din raport - şi toate sunt citate pe care, eventual, le voi comenta acolo unde consider că este necesar. În raport se face următoarea constatare: „Reforma judiciară a demonstrat un progres important, prin adoptarea de către Parlament a Codurilor de Procedură Civilă şi Penală, prin publicarea unui proiect de strategie multianuală pentru dezvoltarea justiţiei, prin elaborarea unui proiect de lege a micii reforme în vederea accelerării procedurilor judiciare şi printr-o implicare mai mare a magistraţilor şi a asociaţiilor în procesul de reformă. Legile de punere în aplicare a Codurilor Penal şi Civil au fost aprobate de Guvern şi aşteaptă să fie dezbătute de Parlament”. Deci, cred că acest pasaj sintetizează foarte bine ceea ce este pozitiv în activitatea comună a instituţiilor din România şi a Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Tot în raport, un alt fragment care mi se pare important este următorul: „S-a înregistrat doar un progres limitat în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei procesului judiciar şi a coerenţei jurisprudenţei. Acesta este în continuare un fundamental punct slab al sistemului judiciar din România. În plus, se menţin deficienţe referitoare la răspundere şi proceduri disciplinare”. Acest pasaj mi se pare extrem de corect şi, în acelaşi timp, mi se pare că a corecta cele sesizate aici este o prioritate pentru justiţie, pentru CSM. În ceea ce Comisia subliniază, trebuie să reţinem faptul că nu există coerenţă în jurisprudenţă, adică aceeaşi cauză este într-un fel judecată la Arad şi altfel judecată la Bucureşti, aceeaşi cauză este într-un fel judecată la un tribunal şi altfel la o Curte de Apel. Iar Comisia Europeană, pe bună dreptate, etichetează această realitate ca fiind un punct fundamental slab. De asemenea, Comisia subliniază că se menţin deficienţe referitoare la răspundere şi la proceduri disciplinare în sistemul de justiţie. Un alt pasaj semnificativ, şi care chiar poate ne ajută să încetăm a mai denigra unele instituţii, este următorul: „România a înregistrat progrese în lupta împotriva corupţiei. Direcţia Naţională Anticorupţie continuă să aibă rezultate bune, stabile în investigarea corupţiei la nivel înalt, ceea ce s-a reflectat în noi rechizitorii şi un număr mai mare de hotărâri judecătoreşti finale, deşi procesele sunt în continuare de lungă durată şi în multe cazuri importante nu au ajuns încă la o hotărâre a primei instanţe”. Deci, şi aici, Comisia constată activitatea bună a DNA, dar încă acuză o lentoare în instanţe.

O altă remarcă importantă din raport este următoarea: „În aprilie 2010, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale părţi importante din legea privind Agenţia Naţională de Integritate. Urmare a acestei decizii, Senatul României a adoptat o nouă lege privind ANI, în data de 30 iunie 2010. Cu toate acestea, această nouă lege subminează grav” – deci, această nouă lege subminează grav – „procesul verificării efective, al sancţionării şi al confiscării bunurilor nejustificate”. Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de dură, pe bună dreptate. Noua Lege ANI restricţionează transparenţa intereselor economice şi financiare ale demnitarilor şi ale funcţionarilor publici şi exclude sancţiunile disuasive care protejează împotriva corupţiei. Această nouă lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării. Poate află şi domnul Frunda! Deci, aş sublinia formularea gravă: „Această nouă lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării”. Asupra acestei formulări voi avea comentarii. O altă formulare, care mi se pare importantă şi demnă de luat în consideraţie, este: „Chiar dacă adoptarea Codurilor de procedură reprezintă un pas important, din iulie 2009 România a înregistrat progrese efective mici în ce priveşte cei trei indicatori ai reformei sistemului judiciar”. Deci, sistemul judiciar are trei indicatori după care este măsurat. Şi aceştia sunt: eficienţa procedurilor, consecvenţa jurisprudenţei şi răspunderea sistemului judiciar. Deci, la aceşti trei indicatori s-au înregistrat progrese mici, nesemnificative. Şi eu cred că atât CSM, cât şi Înalta Curte trebuie să facă ceva pentru ca aprecierile să fie îmbunătăţite în rapoartele următoare.

Iarăşi, extrem de important, şi aici este şi o implicaţie a Guvernului, va trebui să vedem cum soluţionăm problema blocării posturilor în aparatul bugetar pentru justiţie. Formularea este următoarea: „Resursele umane rămân o provocare majoră. România nu a aplicat recomandările Comisiei privind adoptarea unor măsuri de urgenţă precum transferul posturilor vacante între diferitele niveluri ale instanţelor, în cazul cărora apar importante dezechilibre ale volumului de lucru şi nici nu a implementat măsuri alternative adecvate”. Deci posturile disponibile din instanţele inferioare, propunea Comisia, să fie mutate sau din instanţele superioare, propunea Comisia să fie mutate la instanţele inferioare, pentru a fi un volum mai mic de muncă pe judecătorii care au sute de dosare la tribunale şi judecătorii. Acest lucru cred că nu a fost posibil din două motive. În primul rând, pentru că e foarte greu ca un judecător la Înalta Curte sau la o curte de apel să accepte să se întoarcă la o judecătorie. De aceea, raportul vorbeşte, dacă nu această distribuire, trebuie găsită o soluţie alternativă şi probabil, guvernul va trebui să îşi asume nişte costuri bugetare suplimentare pentru justiţie, pentru a aloca un număr mai mare de locuri la instanţele inferioare. Rămâne însă ca primă opţiune o încercare de transfer, pentru a nu încălca în această perioadă deciziile extrem de importante ale Guvernului din punctul de vedere al reducerii aparatului bugetar. O altă observaţie extrem de importantă din raport este legată de rezultatele sistemului disciplinar, care nu sunt convingătoare în sistemul de justiţie. Puţine cazuri disciplinare au fost deschise. Sancţiunile se aplică cu indulgenţă şi nu sunt suficient diferenţiate. În plus, practica disciplinară în dosare importante a fost slabă şi a demonstrat o lipsă de sensibilitate faţă de răspunderea publică şi faţă de încrederea opiniei publice în integritatea sistemului judiciar. Altfel spus, sancţiunile nesemnificative care au fost aplicate magistraţilor de către CSM, spune Comisia, nu sunt de natură a crea opiniei publice încredere în sistemul judiciar.

O altă remarcă importantă din raport este legată de Inspecţia Judiciară. Şi aici este următoarea formulare: „Capacitatea Inspecţiei Judiciare trebuie să sporească şi să se bazeze pe cauze disciplinare. În timp ce puţine anchete disciplinare ex-officio sunt iniţiate, mare parte din activităţile Inspecţiei Judiciare vizează răspunsuri la plângeri individuale şi anchete în cazul unor denunţări publice sau calomnieri ale magistraţilor”. Deci, altfel spus, Comisia Europeană ne spune aşa: Inspecţia Judiciară este axată mai mult pe apărarea magistraţilor, atunci când aceştia fac plângeri că au fost calomniaţi sau cineva a spus ceva despre vreun magistrat. Iar Comisia nu neagă această parte, dar o consideră mult prea voluminoasă în raport cu anchetele pe care Inspecţia Judiciară le-a făcut în cazuri în care judecătorii au încălcat legea, atât în munca lor, cât şi în afara activităţii lor de judecată sau de anchetă la procurori.

Raportul revine la ANI cu următoarea formulare, care creează obligaţii pentru Guvern şi pentru Parlament, şi formularea este următoarea: „Pe lângă cerinţele Curţii, celelalte modificări introduse în Parlament reduc eficienţa anchetelor desfăşurate de ANI şi transparenţa bunurilor, prin introducerea unor declaraţii mai puţin detaliate. În mod clar, Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica legea care a fost declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, dar în condiţiile angajamentelor luate la momentul aderării”. Deci, este o solicitare expresă către Parlament şi Guvern să refacă urgent Legea ANI. Şi eu cred că decizia de ieri a Curţii Constituţionale creează aceste condiţii, dar ea trebuie făcută în aşa fel încât să răspundă angajamentelor României - aceasta este solicitarea expresă - angajamente care, în principal, vizează posibilitatea publicului şi a instituţiilor statului de a urmări ce se întâmplă cu averea unui demnitar în timpul mandatului său în serviciul public. Raportul continuă: „În prezent, Comisia consideră că noua Lege ANI reprezintă un important pas înapoi în lupta împotriva corupţiei şi încalcă angajamentele asumate de România la momentul aderării. Situaţia trebuie remediată fără întârziere” - este precizarea expresă a Comisiei Europene. Deci, v-am informat că voi reveni asupra acestei formulări - care revine şi ea - că România încalcă angajamentele asumate în momentul aderării. Voi reveni asupra acestui aspect. Un alt aspect care mie mi s-a părut important, pentru că prin el se consolidează nişte aprecieri din raportul trecut, din raportul intermediar, şi citez: „Eforturile procurorului general, de intensificare a luptei împotriva corupţiei, prin implicarea Parchetelor Judeţene, încep să dea rezultate sub forma unui număr mai mare de trimiteri în judecată care vizează oameni politici, precum şi prin anchete mai complexe”. Şi o altă precizare: „Majoritatea cazurilor au fost anchetate cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor”. Un alt aspect care cred că merită subliniat şi poate ajunge şi în dezbatere publică, este următorul: „Sunt necesare îmbunătăţiri substanţiale ale protecţiei împotriva conflictelor de interese şi împotriva corupţiei, în cadrul procedurilor de achiziţii publice. Modificările recente ale legislaţiei privind achiziţiile publice ar trebui să îmbunătăţească protecţia juridică împotriva conflictelor de interese, în special să vizeze dosarele de conflicte de interese care au legătură cu interesele de afaceri ale politicienilor locali şi ale familiilor acestora”. Şi acest aspect, legat de achiziţiile publice, va avea un comentariu.

Acum vreau să prezint raportul, aşa cum este, doar cu comentarii de susţinere. În orice caz, sunt de acord cu această realitate, de aceea s-a şi modificat legea achiziţiilor publice, dar ea nu avea ce căuta aici. Achiziţiile publice nu sunt parte a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. În sfârşit, un ultim lucru care vine şi el în această zonă a achiziţiilor publice. Există temeri potrivit cărora rezultatele Departamentului pentru Lupta Antifraudă, celebrul DLAF, în susţinerea Oficiului European de Luptă Antifraudă, adică OLAF, în apărarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, ar putea să fie afectate negativ de decizia Curţii Constituţionale a României din noiembrie 2009 privind temeiul legal al funcţionării DLAF. Deci, aici suntem din nou într-o situaţie de risc de genul ANI, urmare a hotărârii Curţii Constituţionale, care pune sub semnul întrebării temeiul funcţionării DLAF. Aş face câteva aprecieri. Citind cu atenţie raportul, constatăm că sunt câteva instituţii asupra cărora Comisia şi-a consolidat deja o impresie favorabilă şi cred că acest lucru trebuie subliniat. Cu menţiuni pozitive în mod expres sunt: Parchetul General, DNA, Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul de Interne, ANI şi Parlamentul, din punct de vedere al adoptării Codurilor. Eu aş spune că aici merită făcută o menţiune. Totuşi, în 12 luni România a adoptat patru Coduri: Codul Penal, Codul Civil, Codul de Procedură Penală, Codul de Procedură Civilă. De asemenea, proiectele de legi de aplicare a Codurilor au şi fost menţionate, au fost trimise de Guvern la Parlament. Deci, eu cred că acestea sunt instituţiile asupra cărora Comisia Europeană face aprecieri pozitive. Aprecieri îndoielnice sau negative se fac asupra următoarelor instituţii: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, CSM, Senat. Senatul, prin prisma modului cum a schilodit Legea ANI care trecuse prin Camera Deputaţilor. Mi-aş permite să mai fac o apreciere. Sunt două momente în care Curtea Constituţională vine în interiorul raportului ca fiind izvorul încălcării unor angajamente ale României. Unul cert legat de Legea ANI şi altul potenţial legat de funcţionarea DLAF, care este practic corespondentul OLAF în România. Privind şi la alte decizii ale Curţii, alături de ANI, DLAF, avem decizia cu privire la funcţionarea CNSAS, avem decizia cu privire la pensiile judecătorilor, avem decizia prin care programul de diminuare a efectelor crizei prin reducerea cheltuieilor sociale a fost pur şi simplu respins de Curtea Constituţională, anulat de Curtea Constituţională. Mă întreb dacă nu cumva suntem în situaţia în care toate celelalte instituţii ale României îşi vor pierde credibilitatea având în vedere că mult prea multe decizii ale Curţii Constituţionale au avut efecte în relaţiile internaţionale, dar şi în ceea ce priveşte diminuarea efectelor crizei economice.

Este doar o constatare. Astăzi vedeam o declaraţie a domnului preşedinte Zegrean, că Domnia Sa defineşte, probabil corect, Curtea Constituţională ca fiind o instanţă politico-jurisdicţională. Mă întreb în al cui interes politic s-au luat deciziile cu privire la pensiile judecătorilor, cu privire la amputarea CNSAS, cu privire la amputarea ANI, cu privire la DLAF, care, de asemenea, are atribuţiuni de verificare a banilor europeni utilizaţi în România. Şi vreau să vă semnalez îngrijorarea mea cu privire la decizia Curtii Constituţionale, exprimată şi în raport, cu privire la DLAF. Este bine să ştiţi că România a avut pe programul SAPARD 211 proiecte care vizau industria cărnii şi producţia de ouă. Industria cărnii - sunt băieţii aceia „veseli” care vin mereu la televiziuni şi ne anunţă cum cresc preţurile, dacă bate vântul dintr-o parte, dacă nu-i dă Guvernul nu ştiu ce bani de buzunar sau de construit casă. Vă dau informaţia vizavi de DLAF, de ce mi se pare foarte gravă punerea sub semnul întrebării a funcţionării acestei structuri, care este prelungirea OLAF în România. Ce a constatat OLAF până acum: din 211 proiecte, care vizează industria cărnii şi producţia de ouă, 62 sunt suspecte, sunt în evaluare, suspecte de fraudare, fraudele constând în fals în facturi, selecţii de oferte formale, deci, nu au fost trei competitori în mod real. Manipularea procedurilor de achiziţii: din cele 62 de proiecte, pentru 17 s-a făcut, deja, solicitare oficială să fie returnaţi banii către Uniunea Europeană. E vorba de industria cărnii, asta care ne tot ameninţă la televiziuni. Suma pentru 17 proiecte, la care sunt certe în momentul de faţă falsificările de facturi şi manipularea procedurilor de achiziţii, este 12,75 milioane de euro care trebuie returnaţi, dar asta numai la 17 proiecte din 62 suspecte. Vă pot informa că OLAF a hotărât extinderea de la cele 62, probabil, până la toate cele 211 proiecte, care înseamnă noua industrie a cărnii din România, liniile de procesare şi exponenţii acestei zone, care sunt mereu nemulţumiţi, îi vedem aproape zilnic la televizor ameninţându-ne cu creşterile de preţuri, cu ce nu le face Guvernul. Ei nu au făcut un lucru elementar, să fie cinstiţi atunci când au utilizat banii europeni, iar frauda, falsul în facturi şi falsificarea ofertelor sunt deja dovedite şi banii ceruţi înapoi de OLAF la 17 firme. Sigur, controlul continuă. Deci, de aceea este foarte periculos să scoatem din funcţiune DLAF, în baza hotărârii Curţii Constituţionale, care, iarăşi, nu vrea o instituţie separată de Parchet şi de instanţe, dar este o instituţie europeană la care România s-a angajat să o aibă în funcţiune.

Ca să ne dăm seama unde suntem, tot din punct de vedere al banilor europeni, vreau să ştiţi că România trebuie deja să plătească penalităţi pentru anul 2007 de 16,1 milioane de euro, iar pentru 2008 de alte 6,6 milioane de euro, pentru întârzierea plăţilor la hectar. Deci pentru 2007 s-a depăşit cu plăţile 30 iunie 2008, plata subvenţiilor, şi atunci, conform regulilor Uniunii, se plătesc penalităţi. Pentru 2008 s-a depăşit la plăţi termenul 30 iunie 2009 şi, de asemenea, avem de plătit penalităţi în valoare de 6,6 milioane de euro. Şi aici e şi o chestiune a agenţiilor de plăţi şi o chestiune a declarării suprafeţelor în mod corect şi avem la televiziuni aceiaşi băieţi, care ţipă întruna după subvenţii, dar ei, împreună cu funcţionarii din agenţiile de plăţi, datorită incorectitudinii declaraţiei suprafeţelor şi a faptului că nu este terminată cadastrarea - ceea ce e vina instituţiilor statului, declaraţiile sunt în responsabilitatea deţinătorilor de terenuri - plătim penalităţi. De asemenea, vom mai avea, tot din astfel de motive, şi corecţii financiare pentru 2007 în valoare de 42 de milioane de euro tot la agricultură, pentru 2008 în valoare de 100 de milioane de euro. Acestea nu mai sunt generate de întârzierea în comunicarea suprafeţelor sau întârzierea în punerea la punct a softului din agenţiile de plăţi, ci acestea sunt pentru incorectitudini în declararea suprafeţelor.

V-am dat aceste exemple şi ele pot continua, pentru că vreau să trag un semnal de alarmă către beneficiarii de fonduri europene. Fie că sunt administraţii locale, fie că sunt firme care primesc, prin contracte semnate cu ministerele, surse financiare europene, este o atenţionare publică asupra faptului că aceşti bani se verifică în timp şi cum la SAPARD au venit facturile la plată pentru anii 2005, 2006, 2007, la fel vor veni pentru plăţile care se fac acum către primării pentru apă, pentru canalizare, pentru staţii de epurare, pentru drumuri. Procedurile trebuie verificate, procedurile trebuie să respecte regula, competiţia trebuie să fie corectă în alocarea contractelor către câştigător. Este prima dată când trag un astfel de semnal către cei care utilizează fonduri europene. Îi atenţionez că sumele pot fi integral rambursate. Vreau să ştiţi că regula este următoarea: dacă în interiorul unei achiziţii, spre exemplu executarea canalizării şi a sistemului de apă curentă într-o comună - că aici îţi trebuie probabil şi ţeavă, şi ciment, şi robineţi, şi ce Dumnezeu mai trebuie -, dacă una din achiziţii este viciată în procedură, tot contractul se restituie. Nu există varianta ca numai robineţii, spre exemplu, valoarea robineţilor să fie rambursată. Aceasta este regula Uniunii. Orice element afectează proiectul, se restituie integral toată suma alocată proiectului. Deci, este un apel pe care îl fac şi către sectorul privat, către firme, şi către firmele în care acţionar majoritar este statul, şi către municipalităţi, şi către primăriile comunale, că nerespectarea procedurilor duce - peste un an, doi, trei, când vine controlul cu privire la achiziţii -, duce la returnarea banilor. Din acest punct de vedere mi se pare extrem de grav, în condiţiile în care - sigur, România nu este în cea mai rea situaţie din Uniunea Europeană, sunt ţări într-o situaţie mai dificilă decât noi, dar profit de această ieşire publică ca să-i atenţionez pe toţi utilizatorii de bani europeni că nicio achiziţie nu scapă neverificată şi de organismele interne ale României, şi de organismele europene.

Mergând mai departe, aş reveni - am făcut o paranteză cam mare legată de DLAF, dar cred că era necesară; poate se înţelege importanţa funcţionării acestei instituţii. Aş mai face câteva menţiuni legate de fondul raportului. Partea care vizează abordarea tehnică a realităţilor din România este perfect corectă în raport. O salutăm, ne-o însuşim şi încercăm să o aducem pe linia care să ne permită atingerea obiectivelor de a avea o justiţie funcţională în România. În acelaşi timp însă, nu putem accepta extinderea imaginii negative, generată de forma în care a fost adoptată de către Senat legea ANI, asupra celorlalte condiţionalităţi ale Mecanismului. Iar în celelalte trei benchmark-uri, în afară de numărul doi, care viza înfiinţarea ANI, România a înregistrat progrese recunoscute de raport, chiar dacă în unele zone mai puţin semnificative, dar lucrurile au mers înainte. Punctul meu de vedere este că, din păcate, criticile la adresa ANI au centrat întreaga evaluare a Comisiei pe acest aspect, afectându-i în mod vizibil justeţea şi echilibrul. Eu înţeleg insatisfacţia Comisiei Europene pentru ceea ce s-a întâmplat la Curtea Constituţională şi la Senat cu privire la ANI. Vă pot asigura că insatisfacţia mea este mai mare decât a Comisiei Europene, pentru că interesul meu este ca România să evolueze pozitiv, interesul meu este să creăm instituţii, structuri care să prevină intrarea în conflicte de interese, iar politicienii să aibă averea transparent declarată şi urmărită de populaţie. Nu este numai interesul meu, este interesul oricărui român. Dar de la incidentul ANI, să arunci o tentă profund negativă, când au fost suficiente evoluţii pozitive - marcate chiar de raport -, mi se pare o exagerare, şi nu suntem pregătiţi să o acceptăm.

Progresele trebuie privite aşa cum sunt şi nerealizările aşa cum sunt, fără să avem tentaţia ca pentru un incident - eu îl consider, încă îl consider un incident - să avem în raport formulări de genul: „România încalcă angajamentele luate pentru aderare”. O astfel de formulare este inadmisibilă, atâta timp cât trei din benchmark-uri, trei din condiţionalităţi au mers înainte - unele mai puţin bine, altele mai bine -, dar două esenţiale legat de marea corupţie şi de corupţia la nivel local sunt pozitiv prezentate în raport: benchmark-ul trei şi patru. Nu putem accepta formulări de genul „România încalcă angajamentele pentru aderare”. Vreau să se înţeleagă foarte bine că nu ne degrevăm în niciun fel de responsabilitatea accelerării eforturilor pentru ca toate cele patru condiţionalităţi să fie îndeplinite. Ceea ce ne dorim însă este revenirea la o abordare obiectivă, echilibrată, aşa cum se reflectă din precedentele rapoarte ale Comisiei. Şi acum revin la un lucru asupra căruia v-am prevenit. De asemenea, am remarcat cu îngrijorare includerea în raport a unor domenii care nu fac parte din cadrul stabilit al Mecanismului de Cooperare şi Verificare. La momentul aderării, România s-a angajat la îndeplinirea a patru condiţionalităţi precise în cadrul Mecansimului, iar acestea singure ar trebui să facă obiectul evaluărilor Comisiei. Nu înţelegem şi nu suntem de acord ca în acest raport să fie incluse domenii colaterale, precum achiziţiile publice, care depăşesc cadrul agreat al Mecanismului. Deci, eu v-am prezentat încălcări în achiziţiile publice, dar pentru achiziţiile publice avem alte mecanisme care au fost agreate, cum ar fi OLAF, DLAF, verificări şi aşa mai departe. Şi pe noi ne alertează cu atât mai mult cu cât, în fază iniţială, raportul viza şi accesul în spaţiul Schengen. Deci, nu întâmplător avem reacţia, pentru că nu vrem să riscăm ca acest Mecanism, care a fost foarte bine stabilit ca şi arie de acoperire, să fie implicat şi în alte zone, pentru care avem mecanisme stabilite, agreate şi egale pentru România, ca pentru toate celelalte state membre.

În ceea ce ne priveşte, pentru că principala obligaţie faţă de celelalte state membre este a României, vă asigur că la rându-ne vom face un raport în care să explicăm progresele şi insuccesele care acoperă activitatea instituţiilor României cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, îl vom transmite fiecărui stat membru, ca de altfel şi Comisiei Europene. Aş mai face o precizare care, de data aceasta, vizează Constituţia: sigur că suntem într-o situaţie dificilă. România s-a angajat la benchmark-ul 2 să creeze o Agenţie Naţională de Integritate care să aibă ca obiectiv evoluţia averilor demnitarilor şi transparenţa intereselor pe care aceştia le au. Nu sunt judecător al Curţii Constituţionale să pot comenta decizia, pot face doar observaţii globale, dar dacă avem o Constituţie care nu permite transparenţă pentru interesele şi averile celor aflaţi în funcţii publice, atunci înseamnă că avem o problemă cu Constituţia şi procesul de revizuire şi modernizare a Constituţiei României trebuie să înceapă rapid. În acelaşi timp, aş vrea să vă informez, tocmai pentru că am unele îngrijorări legate de abordări viitoare în baza modului cum a fost formulată partea politică a raportului Comisiei, precum că România nu şi-ar îndeplini obligaţiile asumate faţă de Uniunea Europeană, am îngrijorări legate de accesul în spaţiul Schengen. Vă pot informa că până acum au fost şapte inspecţii pe Schengen, în noiembrie urmează ultima şi ea va viza două aeroporturi, în principal. Toate rapoartele pe îndeplinirea obligaţiilor legate de intrarea României în spaţiul Schengen, în martie 2011, sunt pozitive şi sperăm ca şi ultimul raport care vizează aeroporturile să fie pozitiv. Sper ca cele două benzi rulante de la Timişoara să se monteze, iar la Otopeni domnul ministru Berceanu să termine lucrările la aeroport, în aşa fel încât în noiembrie să se închidă toate evaluările legate de îndeplinirea condiţionalităţilor pentru accesul României în spaţiul Schengen.

Vreau să ştiţi că întotdeauna am considerat că trebuie să avem o relaţie decentă cu Comisia Europeană şi acum punctul meu de vedere este că trebuie să continuăm să cooperăm. Nu vom accepta însă, cu tot respectul nostru pentru Comisia Europeană, formulări care nu reflectă realitatea, de genul: „România nu-şi respectă angajamentele”. Se putea formula „Senatul României n-a respectat angajamentul”, dar România e mare şi are 22 de milioane de români. Sunt instituţii, Camera Deputaţilor care a avut o atitudine absolut corectă faţă de lege, Guvernul; eu am trimis-o de două ori înapoi. Nu poate spune nimeni că România nu-şi respectă angajamentele. DNA-ul este parte din angajamentele României, Parchetul General. Cred că formularea este nedreaptă şi din acest motiv, consider că sunt obligat să reacţionez, arătând că România îşi respectă angajamentele, că suntem determinaţi să le ducem până la capăt, că nu acceptăm ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare să iasă din parametrii în care a fost fixat la intrarea României în Uniunea Europeană şi am convingerea că împreună, politicieni, Guvern, Parlament, opoziţie din Parlament, vom găsi formulele ca noua lege ANI să acopere angajamentele pe care România şi le-a asumat.

Un incident nu trebuia - şi nu meritam - să ajungem la formulări în raport de genul „România nu-şi respectă angajamentele”. Sigur, de acord că la Senat nu a existat voinţă politică. Eu cred că din acest punct de vedere, şi opoziţia trebuie să facă o diferenţiere între lupta politică şi interesul naţional. Interesul naţional nu trebuie afectat de lupta politică. Iar acum avem nevoie urgent de o lege ANI. De ce vă spun că avem nevoie de o lege ANI şi nu numai? În primul rând pentru că, aşa cum vă spuneam, este parte, este un punct din angajamentele noastre faţă de... - nu de Comisie, faţă de celelalte 26 de state membre. România s-a angajat ca într-un timp, să îndeplinească nişte condiţii. Aici am avut un incident, generat de Curtea Constituţională, a existat o intenţie pozitivă a Camerei Deputaţilor, au materializat-o. La Senat a fost o defecţiune de parcurs. Să sperăm că va fi rapid remediată. Eu însă, în urma acestui raport, am decis să uzez de atributul constituţional de a convoca Parlamentul în sesiune de urgenţă. Mâine voi transmite celor două Camere solicitarea de a reveni în prima decadă a lunii august din vacanţă, sau, în orice caz, în prima parte a lunii august, pentru că apreciez că este necesară rezolvarea câtorva probleme. Prima şi cea mai importantă este legea ANI. Este angajament al nostru, face parte din pachetul angajat de România şi politicienii, Guvernul şi Parlamentul au obligaţia să dea o formă acestui angajament, o formă convenabilă, convenită cu Comisia Europeană.

Un alt lucru care trebuie făcut, şi el derivă tot din raport, unde se fac din nou referiri la lipsa de eficienţă a justiţiei - adică procesele prea lungi - şi din acest motiv, în solicitarea pe care o voi face Parlamentului să aibă o sesiune extraordinară, nu mă voi limita numai la ANI, la legea ANI. Dacă ştiţi, este un alt proiect de lege, care a trecut tacit prin Camera Deputaţilor şi stă din decembrie 2009 la Senat, care viza neîntreruperea procedurilor în instanţe atunci când se invocă excepţie de neconstituţionalitate de către avocaţi. Cred că Senatul poate să voteze această lege şi ea s-ar constitui într-un element de creştere a vitezei de finalizare a proceselor aflate în instanţă. Şi în sfârşit, probabil aţi auzit că există un proiect de lege care se află la CSM, aşa-numita „lege a micii reforme în justiţie”, care vizează modificarea Codului de Procedură şi a Codului Penal şi a altor legi şi care, de asemenea, are ca obiectiv, pe de o parte, să accelereze procedurile, ca să nu se mai poată, spre exemplu, abuza de lipsa de apărare, azi vine un avocat, mâine nu vine celălalt, la următoarea înfăţişare nu vine al treilea şi uite aşa se tot amână procesele... E doar un exemplu, această lege modifică mai multe elemente din legislaţia care ar face ca instanţele să lucreze mai rapid şi, zic eu, mai bine.

În concluzie, aş chema Parlamentul în sesiune extraordinară pentru aceste trei legi: ANI, legea care să vizeze continuarea proceselor în situaţia în care avocaţii ridică excepţia de neconstituţionalitate şi legea micii reforme, care se află în avizare la CSM, sper ca săptămâna viitoare Guvernul s-o adopte şi s-o trimită către Parlament. Cred că dacă Parlamentul ar veni în sesiune extraordinară să treacă aceste trei legi, România ar putea fi ferită de riscurile de a i se invoca probleme legate de funcţionarea justiţiei atunci când va veni timpul intrării în spaţiul Schengen. Deci, nu acuz pe nimeni dar cred că, privind la acest raport, avem obligaţia să fim extrem de precauţi. Cam atât am avut eu să vă comunic. Dacă aveţi întrebări legate de subiectele în discuţie, vă stau la dispoziţie.


(...)Întrebare: Domnule Preşedinte, împreună cu Guvernul v-aţi asumat ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Credeţi că Guvernul are vreo responsabilitate în privinţa acestui raport sau a felului în care arată acest raport? Credeţi că ar trebui să demisioneze cineva, vreun ministru al Justiţiei sau Premierul sau... Mulţumesc.

Preşedintele României, Traian Băsescu: Din lecturarea raportului, înţelegem că este vorba de Senat şi Curtea Constituţională. Sigur, putem cere demisia oricui, dar problema este pentru ce. Deci, problema cu ANI a fost generată de hotărârea Curţii Constituţionale, care a analizat la sesizarea nu ştiu cui constituţionalitatea Legii ANI şi după ce a trecut într-o nouă formă legea, ţinând cont de cele nouă observaţii pe care le-am făcut, după ce a trecut prin Camera Deputaţilor, la Senat, care şi-a asumat rolul de cameră decizională, proiectul din Camera Deputaţilor nici măcar n-a fost discutat în forma în care el a trecut prin Camera Deputaţilor. Nu văd legătura cu ministrul Justiţiei şi cu Premierul.

Întrebare: Aş vrea să vă întreb dacă aveţi vreun reproş de făcut judecătorilor de la Curtea Constituţională, pentru că vorbeaţi mai devreme de domnul Zegrean, care a făcut o declaraţie, a fost şi acel vot, să ne amintim, al domnului Puskas, un judecător propus de UDMR...

Preşedintele României, Traian Băsescu: Deci, eu discut de instituţii, nu de persoane.

Întrebare: Păi da, instituţiile sunt făcute din persoane, domnule Preşedinte.

Preşedintele României, Traian Băsescu: Aşa este, da.

Întrebare: Iar la Senat a fost o disfuncţionalitate a coaliţiei de guvernământ, adică ştim foarte bine că şi dumneavoastră aţi făcut apel la un partid din coaliţia de guvernământ că dacă nu-şi respectă angajamentele...

Preşedintele României, Traian Băsescu: În principal, folosesc termenii din Raport, dacă aţi observat. Raportul spune: „Senatul”.

Întrebare: Deci, nu aveţi de făcut niciun reproş...

Preşedintele României, Traian Băsescu: Raportul spune „Curtea Constituţională”, „Senatul”... L-am citat pe domnul Zegrean, pentru că este preşedintele Curţii Constituţionale şi a făcut astăzi o declaraţie în care defineşte Curtea Constituţională ca fiind o instanţă politico-jurisdicţională. De asta. Dar, în rest, nu voi nominaliza persoane.

Întrebare: Şi nici partide. Sunt responsabilităţi punctuale, până la urmă, adică...

Preşedintele României, Traian Băsescu: Am făcut un apel la opoziţie, să înţeleagă partea de luptă politică şi partea de interes naţional.

Întrebare: Domnule Preşedinte, cum vă explicaţi această deviere a Comisiei Europene de la echilibrul celorlalte rapoarte? Aţi spus că până acum erau echilibrate. Şi are legătură doar cu Legea ANI sau este vorba de ceva mai mult?

Preşedintele României, Traian Băsescu: După cum vedeţi, expresiile tari: „lipsă de voinţă politică”, „România şi-a încălcat obligaţiile” - ca şi cum România n-ar fi ţinut cont de niciun benchmark sau... - sunt legate numai de Legea ANI. Deci, s-au folosit expresii mult prea tari, care la ora asta sunt în toate cancelariile. Nu putem cere fiecărui şef de stat şi de guvern şi fiecărui ministru de Externe sau ministru al Justiţiei să ştie realităţile de la noi, iar eu am obligaţia, ca şef de stat, dincolo de a încerca să sprijin realizarea tuturor obiectivelor, am obligaţia să-mi apăr şi ţara în relaţia cu terţii, fie şi în condiţiile în care acest terţ este Comisia Europeană, sau cele 26 de state. Eu nu pot lăsa România sub impresia că România nu-şi respectă angajamentele asumate faţă de Uniunea Europeană. Expresia este extrem de tare. Că în România nu există voinţă politică. Dar, printr-o Cameră a trecut cu 99 la sută Legea ANI modificată. Preşedintele României, eu adică, am făcut două intervenţii, una la Parlament, una la Curtea Constituţională. Nu se poate eticheta o defecţiune a uneia dintre Camerele de la Parlament, nu se poate spune „România îşi încalcă obligaţiile asumate faţă de Uniunea Europeană”. Este incorectă afirmaţia. România îşi respectă obligaţiile. Am făcut tot ce s-a putut, după hotărârea Curţii Constituţionale, să avem o lege. A fost defecţiunea sau lipsa de înţelegere de la Senat şi parcă deliberat, exact în preajma finalizării raportului. Dar aşa e viaţa. Nu toţi suntem obligaţi să ne respectăm ţara la fel. Eu însă sunt obligat s-o respect la nivel maxim şi de aceea nu pot accepta astfel de formulări şi vă spun că-mi fac această obligaţie de a apăra interesele ţării cu plăcere, cu convingerea că fac ce trebuie. Sigur, mulţi dintre dumneavoastră, îmi şi imaginez: „Preşedintele ne-a distrus în relaţia cu Comisia”, „Preşedintele nu ştiu ce ne-a făcut”. Nu v-am făcut nimic. Pur şi simplu pun la punct un neadevăr spus despre România, sau încerc să-l pun la punct, să-l clarific, în condiţiile în care noi ne-am făcut datoria şi la prima formă a raportului am reacţionat, atenţionând că nu sunt în regulă astfel de formulări.

Întrebare: Bună ziua. Ştiu că nu a venit încă motivarea Curţii în cazul ultimei decizii a ANI, dar ştiţi dacă s-a admis sesizarea dumneavoastră de neconstituţionalitatepe procedura parlamentară sau este un altul motivul pentru care ANI a fost declarată din nou neconstituţională?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nici eu nu am văzut vreo decizie. Ce pot să vă spun cert este că şi sesizarea mea este, se pare, primul argument de respingere a legii, pentru că nu s-a respectat procedura.

Întrebare: Dar există şi altele?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu ştiu, nu ştiu şi nu am cum să mă pronunţ asupra a ce va fi în hotărâre. Ce ştiu însă în mod cert, că cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut este să scriem o lege nouă. Avem experienţă acum, ştim cum trebuie să arate. Şi decât să mai facem o lege cu trimiteri la... - că acum avem vreo trei legi care vizează activitatea ANI - cred că cel mai bun lucru este ca toate la un loc să fie analizate şi să scriem o singură lege, pentru că, v-am spus, nu vreau să creăm nimănui, nimănui oportunitatea să lege modul cum acţionăm pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi intrarea în spaţiul Schengen. Merităm să intrăm în Spaţiul Schengen şi cred că toţi politicienii, Guvern, Parlament avem obligaţia să nu periclităm acest obiectiv, pentru care avem condiţiile îndeplinite. S-au cheltuit bani, s-a cheltuit efort, suntem cu condiţiile îndeplinite, ar fi păcat să nu valorificăm şansa de a intra în Spaţiul Schengen.

Întrebare: În privinţa lipsei de înţelegere de la Senat, de care aţi vorbit, nu credeţi că este vorba şi de o culpă a PD-L, în mod special?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Acum să caut vinovaţi... Suntem în faţa unei realităţi. Nu vorbesc de niciun partid, vorbesc de putere şi opoziţie, care ar trebui să vadă interesul naţional.

Întrebare: Am înţeles. Şi cum comentaţi fapul că în raport se face trimitere la „cazul Ridzi” şi chiar la „cazul Năstase”, mă rog, fără nominalizări?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Se argumentează... Este iarăşi un mic blam dat Parlamentului. De aceea am trecut Parlamentul şi la bune, şi la rele, pentru că este lăudat pentru trecerea Codurilor de procedură şi i se reproşează legea ANI, neeliberarea avizelor de urmărire, de percheziţie pentru unii demnitari.

Întrebare: Aş reveni la votul de la Senat. Au fost 115 voturi pentru legea ANI, aşa cum a ieşit ea de la Senat, deci au votat şi parlamentari ai PD-L. Lor nu aveţi să le reproşaţi nimic?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Doamnă, văd că insistaţi. Eu nu vreau să fac albi şi negri şi mă obligaţi...

Întrebare: Aţi nominalizat opoziţia, de aceea.

Preşedintele României, Traian Băsescu: Da, păi hai să înţelegem foarte bine ce s-a întâmplat acolo. Deci, Senatul a supus la vot forma iniţială a legii, la care mai adăugase un amendament neimportant sau două, două amendamente neimportante din cele nouă pe care eu le-am propus Parlamentului când am trimis legea înapoi. Dacă PD-L-ul - pentru că de el mă tot întrebaţi - nu vota legea, riscul era să se revină, să iasă din Senat legea şi fără cele două amendamente, pentru că nu se întrunea majoritatea şi atunci legea ieşea mai slabă decât a ieşit. Sunt situaţii în care alegi dintre două rele. Era legea în forma în care ieşise iniţial din Parlament şi eu am trimis-o înapoi. Dacă PD-L-ul nu vota, ieşea în forma în care a venit la mine la promulgare. Votând PD-L-ul şi UNPR-ul şi cine a mai fost, s-a asigurat votul pentru ca legea care a venit la promulgare să mai aibă două amendamente introduse, care mai însemnau puţin acolo la lege, dar nu substanţa, ce-i drept. Nu mai ştiu care erau cele două amendamente pe care le preluase din scrisoarea mea. Deci, de asta s-a dat votul aşa şi de asta nu m-aţi auzit atacând PD-L-ul pe tema legii, pentru că dacă nu dădeau votul, practic, legea trecea, dar fără cele două amendamente, deci trecea cum a venit la mine la promulgare.

Întrebare: Aş mai avea eu o completare. Aţi spus acum că, la rândul nostru, deci, România va face un raport, cu progresele şi insuccesele.

Preşedintele României, Traian Băsescu: Da.

Întrebare: Deci, un raport replică la Raportul Comisiei Europene?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu replică! Un raport care să clarifice că ne respectăm angajamentele. Este cel mai important lucru pe care noi trebuie să-l facem.

Întrebare: Cine va face acest raport şi dacă nu vi se pare ca este o...

Preşedintele României, Traian Băsescu: Guvernul (...)

Întrebare: O ieşire din uzanţele Comisiei Europene?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu.

Întrebare: Adică, nu am mai auzit de o ţară care să facă un raport replică la ...

Preşedintele României, Traian Băsescu: Ei, auziţi de România. Probabil, nu a mai fost nicio ţară căreia să i se scrie într-un raport că nu-şi respectă angajamentele faţă de Uniunea Europeană. Şi eu nu las lucrurile strict în frame-ul acestui raport. De aceea şi vorbesc de Schengen cu multă atenţie şi îngrijorare. România nu este responsabilă în faţa Comisiei Europene, ca să ne înţelegem. România este responsabilă în faţa statelor membre. Comisia a fost delegată de statele membre să vegheze, să pună, împreună cu România, în funcţiune acest mecanism, dar interesul este al statelor membre. Deci, noi vom informa, ca stat membru, ne vom informa colegii, în primul rând, că ne respectăm angajamentele şi că acesta a fost un incident constituţionalo-politic pe care sperăm să-l depăşim. Când voi face acest lucru, să văd care va fi reacţia Parlamentului, că s-ar putea să aştept şi să fac acest lucru după ce... dacă Parlamentul reacţionează pozitiv. Pentru că, discutând foarte cinstit, până la urmă, povestea Legii ANI nu era încheiată. Ieri, Curtea Constituţională a trimis înapoi la Parlament legea. Cred că s-au tras concluziile prea repede. Nu ştiu ce va face Parlamentul cu legea, aşa cum a trimis-o Curtea Constituţională înapoi. S-ar putea să o aducă la nivelul de satisfacţie al Uniunii Europene. Această lege era în procedură, de aceea alerta mea este maximă. Nu era o lege încheiată. Nu era o lege împotriva cuiva. Nu era o lege care arăta că nu ne respectăm angajamentele. Este o lege aflată în procedură şi a ajuns să se aşeze pe tot Raportul şi să ne eticheteze ca ţară care nu-şi respectă angajamentele faţă de Uniunea Europeană. Ori, acest lucru mi se pare inadmisibil. N-am vrut să mai dezvolt şi partea cealaltă, dar legea se află în procedură. Nu este o lege în formă definitivă. Legea care a alertat Comisia Europeană nu există. Nu este în niciun „Monitor”. Pur şi simplu, sunt nişte proceduri specifice României sau Constituţiei noastre. Ultima întrebare.

Întrebare: Domnule Preşedinte, cum credeţi că va afecta acest raport, pe care spuneţi că-l va face România, relaţia civilizată, despre care vorbeaţi, cu Comisia Europeană. Cum vor primi ei?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Deci, vă rog să mă credeţi că nu există niciun motiv ca relaţia să nu fie civilizată. Eu l-am informat pe preşedintele Barroso cu privire la punctul meu de vedere. Asta-i viaţa!

Întrebare: Ce v-a spus? Cum a reacţionat dumnealui?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Întrebaţi-l pe dumnealui!

Întrebare: Şi vroiam să mă asigur că am înţeles bine, dumneavoastră aţi spus că senatorii PD-L au votat cea mai bună dintre cele două variante ale legii, că au salvat două amendamente. Din câte ştiu eu, ei nu au fost în comisii atunci când s-au propus cele două amendamente.

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu mai ştiu. Vă rog... Nu mă băgaţi în lucrurile astea, pe care nu le ştiu. De unde să ştiu eu cine a fost în comisie? Credeţi că de aici, ţin evidenţa celor care merg la comisii? Mă interesa plenul. Acesta este votul care s-a dat, acesta este în raport. De unde să ştiu eu cine...

Întrebare: O ultimă întrebare, rapid, se poate?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Poftiţi!

Întrebare: Ce mesaj aţi da ţărilor din Uniunea Europeană faţă de îngrijorarea lor, faptul că mulţi cetăţeni din Moldova au cetăţenie română acum şi există oarecare temeri că va fi un influx de cetăţeni moldoveni în Uniunea Europeană?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Ce înţelegeţi prin temeri? Exprimate de cine?

Întrebare: Îngrijorări. Au apărut articole în presa străină...

Preşedintele României, Traian Băsescu: Vreun guvern, vreun şef de stat, vreun parlament a manifestat îngrijorare?

Întrebare: Vă vorbesc de posibile îngrijorări (...)

Preşedintele României, Traian Băsescu: Premierul cărui stat, cărui guvern?

Întrebare: (...) societăţi din ţările UE.

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu, aici nu am decât un răspuns. Să nu aibă grijă, că moldovenii care primesc cetăţenie stau în cea mai mare parte în România, în primul rând. În alt doilea rând, în Uniunea Europeană sunt un milion, aproximativ, un milion de moldoveni care lucrează ilegal. Poate îi ajută cineva să legalizeze. Noi avem o obligaţie de sânge să îi sprjinim, dacă tot sunt în Uniunea Europenă şi lucrează. Cum Dumnezeu nu-i observăm când lucrează la negru, dar îi observăm când vin legal? Vă mulţumesc mult, vă doresc o zi bună!

Departamentul de Comunicare Publică
20 Iulie 2010

(sursa: http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12295&_PRID=lazi http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=12296&_PRID=lazi)