08 December 2008

Negocieri şi declaraţii part. I


UDMR - declaraţii Marko Bela - 05.12.2008

declaratie_markobella_05122008Marko Bela: Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, bună ziua. După cum ştiţi, o delegaţie UDMR a avut o întâlnire cu domnul preşedinte Traian Băsescu, discutând problema formării unei majorităţi guvernamentale, respectiv bineînţeles am discutat şi despre priorităţile momentului, priorităţile perioadei care urmează, inclusiv un eventual program anticriză, dar în toate domeniile majore ale vieţii noastre în legătură cu care viitorul Guvern trebuie să aibă o vizie clară. În ceea ce priveşte formarea noului Guvern am discutat eventualele formule majoritate de guvernare. În ceea ce ne priveşte, am spus în mod clar că am opta pentru un Guvern PD-L-PNL-UDMR, dar în acelaşi timp bineînţeles că putem concepe şi alte formule. Domnul preşedinte a fost de acord cu noi, că UDMR ar trebui să facă parte din viitorul Guvern. Deci am căzut de acord în legătură cu o astfel de prezenţă în viitorul Guvern. În ceea ce ne priveşte, noi credem că politicienii UDMR au experienţă într-o serie de domenii importante pentru toată ţara şi că o astfel de colaborare între UDMR şi partidele româneşti în continuare la nivel guvernamental ar fi benefică, atât pentru comunitatea maghiară din România, cât şi pentru majoritatea românească, realizându-se un dialog inter etnic şi la acest nivel. Dar nu ne referim în primul rând la problemele speciale, ci la o contribuţie privind rezolvarea unor probleme de interes general şi la un efort solidar depus în interesul rezolvării acestor probleme. În ceea ce priveşte priorităţile perioadei care urmează am vorbit luând în considerare şi criza economică, am vorbit despre necesitatea reducerii cheltuielilor şi găsirii de soluţii în acest sens. Am vorbit despre problema absorbţiei fondurilor din partea UE şi de creştere în continuare a capacităţii de absorbţie a fondurilor. Am vorbit despre o prioritate extrem de importantă din punct de vedere al UDMR, dar sper ca şi din punct de vedere al celorlalte partide, descentralizarea. Descentralizarea, ceea ce în concepţia noastră ar însemna descentralizarea unor atribuţii şi transferul lor către comunităţile locale, administraţiile locale şi cele judeţene, deci transferul atribuţiilor, descentralizarea unui buget corespunzător pentru a realiza dezideratele administraţiilor locale şi cele judeţene, deci descentralizare de atribuţii, de buget şi de instituţii. Trecerea unor instituţii din subordinea, şi dacă ele sunt deja desconcentrate, deci funcţionează în teritoriu, trecerea lor din subordinea Guvernului în subordinea administraţiilor locale. În acelaşi timp o altă prioritate ar fi în continuare o strategie privind dezvoltarea infrastructurală, deci nu numai ideea că vom dezvolta infrastructura, ci o strategie coerentă de dezvoltare infrastructurală, o reformă profundă în domeniul învăţământului şi, în acelaşi timp în domeniul sănătăţii, regândirea regiunilor de dezvoltare economică şi reorganizarea lor, eventual transformarea lor în unităţi administrativ-teritoriale ar fi o alternativă, o variantă. Şi, bineînţeles, că avem şi preocupările speciale privind relaţiile interetnice. În ceea ce ne priveşte, pentru noi, în continuare, va fi o prioritate adoptarea unei legi a minorităţilor, rediscutarea de fapt a proiectului deja existent în acest sens.

Reporter: ...un Guvern PD-L-PNL-UDMR. Domnul preşedinte Traian Băsescu a fost de acord cu această variantă?

Marko Bela: Deci eu nu sunt mandatat să fac declaraţii în locul domnului preşedinte. Cu ceea ce a fost de acord domnul preşedinte în mod clar şi fără echivoc, ca UDMR să fie prezent în viitorul Guvern. Noi dorim să colaborăm în acest sens cât mai bine şi cât mai strâns în zilele următoare cu PD-L, deci să discutăm cu colegii de la PD-L să vedem şi opinia lor. Şi aşa cum v-am spus, doar am spus de mai multe ori, am fi preferat, nu ştiu care este în acest moment părerea colegilor de la PNL, să fie şi ei prezenţi într-o formulă de guvernământ, doar am lucrat împreună, am colaborat împreună şi am colaborat destul de bine. Acest lucru nu ţine de decizia noastră. Eu mi-am exprimat preferinţele.

Reporter: ...

Marko Bela: Nu. Partidele care vor forma Guvernul viitor trebuie să accepte aceste deziderate sau cu ele trebuie să discutăm. Dar, de exemplu, în ceea ce priveşte, să vă dau un exemplu, astăzi Legea minorităţilor, am inventariat problemele între care şi Legea minorităţilor şi am spus acest lucru şi domnului preşedinte. Dar ceea ce am discutat foarte detaliat este problema descentralizării. Şi aici suntem de acord întru totul în ceea ce priveşte descentralizarea a ceea ce am înşirat, deci atribuţii, buget, instituţii, regândirea regiunilor de dezvoltare economică, o eventuală trasnformare a lor, dar aici bineînţeles este vorba numai de o alternativă şi nu de o decizie, în unităţi administrativ-teritoriale. Deci destul de detaliat am discutat această problemă.

Reporter: ...

Marko Bela: Nu am cerut nici un fel de minister şi ministerele sau funcţiile după părerea mea trebuie să fie stabilite după ce am convenit în legătură cu programul de guvernare. Aceasta este ordinea firească a lucrurilor. Pe de altă parte ele vor fi discutate cu partidele de coaliţie. În acest moment nu avem o coaliţie, nu avem deja o formulă de guvernare.

Reporter: ...dumneavoastră sunteţi dispuşi...

Marko Bela: Nu. Preferinţa în acest moment este să mergem spre PD-L. Şi împreună cu PD-L să încercăm formarea unei majorităţi. Nu noi, ci mi-am exprimat preferinţele. Cu PNL ne-am înţeles. Încercăm să ne corelăm cât mai strâns. Aşa am şi făcut. Deocamdată noi avem această decizie de a merge împreună cu PD-L. Nu ştiu dacă cei din PNL au decis ceva sau au o anumită direcţie decisă, fiindcă astăzi nu am discutat cu ei. Suntem ...

Reporter: ...vizavi de un Guvern PNL-PD-L-UDMR...

Marko Bela: Nu. Bine, vă mulţumim. La revedere.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 11:59)

PNL - consultări la Palatul Cotroceni - 05.12.2008

pnl_consultari_cotroceniTraian Băsescu: Invitaţia pe care v-am făcut-o este un gest constituţional. Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei. După cum ştiţi obiectivul acestor consultări este, şi aici aş vrea să liniştesc presa, nu are nici o legătură cu portofolii, că am înţeles că aţi pus întrebarea asta UDMR-ului, ci este o tatonare în încercarea de a constitui o majoritate parlamentară. Portofoliile şi programul se discută de către partide, nu la preşedinţie. Obiectivul fiind încercarea de a identifica o majoritate pentru susţinerea unui Guvern. Cu siguranţă însă, aş vrea să atingem şi câteva subiecte extrem de presante, cum ar fi bugetul, reducerea cheltuielilor administraţiei, reformele în educaţie, sănătate, absorbţia fondurilor europene, situaţia fondului de pensii, şi am luat notă de măsura pe care aţi luat-o domnule prim ministru ieri. Consider că este o soluţie bună pentru moment...fondul de pensii înainte de a merge mai departe. Descentralizarea şi atitudinea noului Parlament cu privire la solicitările parchetelor de a se da aprobare pentru investigarea unor politicieni care sunt protejaţi de imunitate. Nu pentru că aşa îmi doresc, dar este extrem de important ca noi să ne putem atinge obiectivul de a scăpa de monitorizare pe justiţie la anul în luna iulie. Acestea ar fi subiectele pe care aş dori să le discutăm. Cu certitudine, însă, cel mai important subiect este viziunea dumneavoastră legată de realizarea unei majorităţi parlamentare şi implicit a Guvernului. Vă rog domnule preşedinte.

Călin Popescu Tăriceanu: Domnule preşedinte vă mulţumesc în numele meu şi al colegilor mei, în numele PNL-ului, pentru invitaţia pe care ne-aţi adresat-o pentru consultări. Sper să nu fie una formală cum aş fi putut să bănuiesc din afirmaţia iniţială care aţi făcut-o potrivit căruia ar fi un gest constituţional. Pentru că altfel, sigur...

Traian Băsescu: Este obligatoriu.

Călin Popescu Tăriceanu: Este obligatoriu, asta am vrut să spun şi eu. Deci, este cred că modalitatea prin care se poate degaja o formulă de majoritate politică. Sigur că astăzi poate este prea devreme să vedem care este această majoritate politică pentru că întâi cred că este interesant să aveţi în vedere care sunt punctele importante care fiecare partid doreşte să le prezinte şi pe baza cărora ar fi dispus să intre într-o posibilă formulă de guvernare. În ceea ce ne priveşte, am avut aseară o discuţie foarte serioasă în cadrul biroului politic care a stabilit câteva lucruri pe care aş dori să vi le comunicăm. Deci PNL este dispus să accepte o formulă de coaliţie pe baza unor elemente care sunt necesare în definirea poziţiei sale următoare. Pe de o parte avem o nevoie clară de a asigura cât mai rapid un program menit să prevină, să înlăture, să limiteze efectele crizei economice mondiale şi în acest sens noi avem deja pus la punct un plan bine articulat de creştere economică şi creare de locuri de muncă. O parte din aceste măsuri deja au fost implementate. Am aici tot documentul pe care am să vi-l ofer la sfârşit şi care constituie, aş spune, baza participării noastre într-o viitoare coaliţie de guvernare. Pe lângă acest element fundamental şi care este şi urgent...

Traian Băsescu: ...să înţeleg că este o condiţie obligatorie? Aşa cum este scris nu este negociabilă?

Călin Popescu Tăriceanu: Eu cred că el poate să fie negociabil, dar sunt anumite elemente...

Traian Băsescu: Asta vroiam să ştiu, dacă e negociabilă.

Călin Popescu Tăriceanu: Nu se poate spune că este nenegociabilă. Eu cred că sunt foarte multe elemente pe care ar trebui să le avem în vedere. Sunt elemente pe care deja le-am pus în practică şi care îşi produc efectele benefice, şi cred că ar fi păcat să renunţăm la aceste măsuri. Sigur că suntem dispuşi să adoptăm şi alte lucruri dacă vine cineva cu o idee inteligentă, fără îndoială. În al doilea rând sunt însă câteva...

Traian Băsescu: Chiar n-am avut senzaţia că portofoliul de inteligenţă este concentrat numai într-un loc.

Călin Popescu Tăriceanu: Nu, dar e într-o măsură bună reprezentată la PNL. În rest sigur că sunt nişte lucruri la care noi ţinem foarte mult şi care se referă la identitatea noastră liberală. Este vorba despre respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale. Este vorba de necesitatea asigurării funcţionării unui stat de drept, cu o justiţie literalmente independentă, scoasă de sub orice influenţă a vreunui factor politic.

Traian Băsescu: ...Parlament...

Călin Popescu Tăriceanu: Nu ştiu dacă Parlamentul poate să fie prin formula actuală factorul care să asigure independenţa justiţiei. Cred că sunt alte mecanisme care trebuie avute în vedere şi făcute anumite corecţii pentru a nu risca să avem câteodată decizii care sunt influenţate de factori din afara zonei justiţiei. Nu cred că este util să continuăm să facem justiţia la televizor, cum s-a întâmplat în aceşti 4 ani, şi alte lucruri pe care sigur că le putem discuta în detaliu. În rest sunt câteva elemente, iarăşi, indispensabile la care nu putem să renunţăm. Elementele fundamentale ale economiei de piaţă. Şi pot să vă spun că sunt, dacă vreţi, şi condiţii care sunt nenegociabile, cum ar fi cota unică de impozitare...

Traian Băsescu: ...nenegociabilă...

Călin Popescu Tăriceanu: Nu pentru toţi. Cred că acestea sunt câteva elemente definitive...

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 12:22)

PNL - declaraţii Călin Popescu Tăriceanu - 05.12.2008

declaratie_tariceanu_05122008Călin Popescu Tăriceanu: Am încheiat o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu aşa cum era normal, după anunţarea rezultatelor oficiale ale alegerilor. Preşedintele, conform obligaţiilor constituţionale trebuie să înceapă consultarea cu partidele politice pentru desemnarea unui prim ministru. În discuţia pe care am avut-o, la care am participat împreună cu 7 dintre vicepreşedinţii PNL, i-am prezentat domnului preşedinte, punctul nostru de vedere care este axat pe necesitatea alcătuirii cât mai grabnice a unei majorităţi parlamentare şi, prin urmare, a unui Guvern capabil să întreprindă măsurile necesare prevenirii efectelor crizei economice globale, limitării acestor efecte şi luării unor măsuri active în aşa fel încât România să-şi continue traseul şi tendinţa economică pe care a cunoscut-o în cei 4 ani care au trecut. Adică o tendinţă de creştere economică accentuată şi locuri de muncă. În acest sens i-am şi înmânat domnului preşedinte planul nostru de acţiune în acest domeniu economic, care vizează creşterea economică şi locurile de muncă şi, care este, dacă îmi permiteţi să spun aşa, o condiţie absolută pentru participarea PNL-ului la guvernare. I-am prezentat o serie de alte elemente care ţin de condiţiile în care noi vom putea să facem parte dintr-o coaliţie de guvernare. Aceste elemente sunt legate de necesitatea respectării drepturilor şi libertăţilor individuale, de funcţionarea în bune condiţii a ceea ce se numeşte statul de drept, de necesitatea unei justiţii independente şi care, inclusiv i-am spus acest lucru, să nu se mai facă la televizor întâi şi după aceea în justiţie propriu-zis, ci aşa cum e normal într-o ţară europeană şi într-un stat de drept, să fie făcută de justiţie şi nu linşaj public. I-am cerut să ţină cont că nu abdicăm de la principiile economiei de piaţă, că avem câteva condiţii care sunt nenegociabile cum ar fi, de exemplu, cota unică de impozitare şi un sistem fiscal bazat pe o impozitare cât mai redusă, stimulativă, care să genereze, să atragă şi să genereze investiţii şi locuri de muncă. Şi, sigur că toate aceste lucruri nu pot fi realizate decât dacă există nişte garanţii politice clare, care înseamnă că Guvernul va fi condus de un premier din partea PNL. Probabil că preşedintele va continua aceste consultări. În perioda următoare sigur că urmează probabil discuţii între partide în care se va vedea dacă există compatibilitate între aceste principii, programe. Cel puţin, după cum vă este clar, acestea sunt elementele fundamentale pe baza cărora PNL-ul va discuta cu celelalte partide. I-am arătat că avem disponibilitate pentru a discuta cu toate partidele. Deci, începând de la dreapta la stânga nu avem nici un fel de preferinţă. Prin urmare putem să discutăm cu UDMR-ul, cu care am şi făcut, să zicem, o discuţie şi o înţelegere prealabilă. Discutăm şi cu PSD-ul, discutăm şi cu PD-L-ul, cu toată lumea. Însă sigur, fără să facem concesii de la ceea ce reprezintă interesele electoratului liberal, interesele celor care au votat în aceste alegeri într-un număr consistent, care ne-au permis să fim una din cele 3 mari forţe politice ale României. Vă mulţumesc foarte mult şi, sigur că în perioada următoare, pe măsură ce vor avea loc evoluţii notabile, vă vom ţine la curent. Bună ziua.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 12:59)

PSD - consultări la Palatul Cotroceni - 05.12.2008

psd_consultari_cotroceniTraian Băsescu: Vă mulţumesc că aţi dat curs invitaţiei de a participa la consultări. Cred că principalul subiect, aşa cum îl intuiţi, este legat de posibilitatea, sau cum vedeţi dumneavoastră formula viitoare de guvernare, căreia eu cel puţin am ca obiectiv să-i asigurăm o majoritate. Şi, în continuare, dacă timpul ne permite aş vrea să spun în câteva cuvinte despre buget, care este o urgenţă absolută, ceva despre contractul de austeritate cu reducerea cheltuielilor în administraţia de stat. Poate câteva cuvinte despre reforma în educaţie. De asemenea, un punct de vedere despre absorbirea fondurilor, despre descentralizare şi, nu în ultimul rând, aş vrea să ştiu punctul de vedere legat de problema care a făcut ca în ultimul raport al Comisiei Europene pe justiţie să avem afirmaţii neplăcute la adresa Parlamentului care împiedica derularea actului de justiţie. Dar, fondul, în timpul pe care-l avem la dispoziţie este legat de cum alcătuim o majoritate parlamentară. Sigur, celelalte subiecte sunt colaterale, dar îmi permit să am o viziune legată de eventuale posibilităţi de alianţe, pentru că, sigur, pot fi şi alte subiecte care să îmi dea o privire legată de alianţă. Vă rog, domnule preşedinte.

Mircea Geoană: Mulţumim domnule preşedinte. Noi credem că în acest moment patima politică şi, evident, perioada electorală trebuie să facă loc unei perioade de luciditate şi responsabilitate. Ţara trece printr-un moment dificil şi poate în perioada de campanie au fost respectate viziuni ceva mai roz despre starea reală a ţării, a bugetului....

Traian Băsescu: ...

Mircea Geoană: Cred că, în acest moment, avem cu toţii obligaţia să lăsăm interesul de partid.... Bun, noi am apreciat faptul că, în invitaţia dumneavoastră de ieri, şi ştirea la presă de ieri, aţi spus că PSD-ul este câştigătorul moral, Alianţa PSD-PC. Noi considerăm că suntem câştigătorul real al acesteor alegeri şi că suntem soluţia morală pentru această perioadă. Dar, pe un ton mai serios, domnule preşedinte, credem că votul care a fost dat pe 30 noiembrie, ne putem uita la acest vot din unghiuri partizane sau doctrinare. Dar cred că votul a reprezentat un vot masiv pentru schimbare. Pentru o schimbare mai profundă decât doar o schimbare de Guvern şi pentru o schimbare mai din temelii legată inclusiv de centralizare, de modul în care administrăm statul, de modul în care cheltuim banul public în această ţară şi de modul în care asigurăm transparenţă şi predictibilitate politicilor publice. Evident că noi am primit ca partid social democrat un mandat specific din partea celor care ne-au votat. Este un mandat care ne îndeamnă la responsabilitate, echilibru economic, dar şi o protecţie socială adecvată într-o perioadă dificilă. Noi nu considerăm că este corect şi moral ca în această criză din nou oamenii obişnuiţi, familiile simple, familiile cu venituri modeste, pensionarii, cei care sunt mai vulnerabili să plătească încă o dată preţul unei crize pentru că această tranziţie de multe ori a fost făcută pe spatele lor şi pentru o anumită solidaritate...

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 13:21)

PSD - declaraţii Mircea Geoană - 05.12.2008

declaratie_geoana_05122008Mircea Geoană: Bună ziua. Am avut o întâlnire extrem de densă şi de constructivă cu domnul preşedinte Traian Băsescu. Am prezentat o evidenţă politică şi electorală că PSD şi alianţa PSD-PC reprezintă câştigătorul real al acestor alegeri şi doar că o lege imperfectă a deturnat voinţa populară. Considerăm că votul din 30 noiembrie reprezintă un vot masiv al românilor pentru o schimbare din temelii a modului în care a funcţionat România în ultimii 4 ani de zile. În acest moment opinia partidului nostru este că România are nevoie de o extrem de solidă majoritate parlamentară. Acest punct de vedere a fost confirmat şi de preşedintele României, care în conversaţia cu noi a spus în mod explicit că în opinia domniei sale o variantă de guvernare minoritară este exclusă în acest moment. Din punctul nostru de vedere la acest moment de cumpănă pentru România partidul nostru a primit un mandat explicit din partea electoratului, de a asigura cu responsabilitate echilibrul economic şi protecţia socială într-un moment dificil. Avem un mandat pe care îl considerăm obligatoriu, de a fi reflectat într-o eventuală formulă majoritară şi de guvernare, de a veghea că această criză care cuprinde România nu va avea din nou ca victime cetăţenii obişnuiţi şi sacrificaţii de serviciu ai tranziţiei în ultimii 20 de ani: pensionarii, ţăranii, muncitorii, funcţionarii, familia tânără şi cei vulnerabili. Şi că această criză va fi străbătută în mod solidar în societatea românească. De asemenea, mandatul nostru este un mandat clar şi va trebui să fie reflectat într-o eventuală formulă majoritară şi de guvernare, ca dividendele creşterii economice din România să fie mai corect redistribuite în societate şi în orice caz o societate mai solidară decât cea pe care am văzut-o în ultimii 4 ani de zile de guvernare de dreapta. Am prezentat, de asemenea, câteva elemente de forţă din programul nostru de guvernare, din planul nostru anticriză şi, de asemenea, nevoia ca Parlamentul viitor, imediat după instalarea Guvernului, să ia în dezbatere cu prioritate bugetul ţării în premieră în România într-o logică multianuală aşa cum şi partidul nostru a pregătit o astfel de variantă. Din punct de vedere al mandatului pe care l-am prezentat şi cu care am fost mandatat de către colegii mei din conducerea partidului, acesta este un mandat pe care îl vom avea în negocierile cu toate partidele parlamentare începând din această zi. Suntem dispuşi să participăm la construcţia unei majorităţi solide şi a celui mai competent Guvern pe care-l poate da România astăzi în momente dificile cu respectarea condiţiilor democratice evidente, a respectării rezultatului votului, a respectării ponderii noastre în Parlament şi a mandatului pe care l-am primit. Pentru noi este o condiţie importantă ca în Guvernul viitor să dăm primul ministru şi să avem o reprezentare corespunzătoare ponderii noastre parlamentare în viitorul Guvern şi în structura parlametnară care se naşte începând cu 15 decembrie. Credem că participarea PSD şi a alianţei PSD-PC la guvernare ar reprezenta o garanţie de responsabilitate, competenţă şi de protejare a interesului omului obişnuit într-o perioadă dificilă şi din punct de vedere social, şi din punct de vedere economic. Am prezentat domnului preşedinte faptului că în eventualitatea formării unui Guvern cu participarea noastră vom veghea ca în acest nou Guvern să nu avem ca miniştri corigenţi de la votul uninominal. Cineva care nu a trecut testul întâlnirii cu electoratul nu are ce căuta ca miniştri într-un Guvern din care noi vom face parte. Şi, de asemenea, am propus ca în viitorul Guvern să existe un cod de conduită al viitorilor miniştri, care la cea mai mică abatere de moralitate, de probitate şi de profesionalism să-i fie retras imediat sprijinul politic şi să fie înlocuit neîntârziat din formula guvernamentală. Domnul preşedinte a adus în discuţie şi câteva teme de interes la care am avut un schimb de opinii, inclusiv cu o parte din colegii mei, legate de sistemul de educaţie, descentralizare, atragerea de fonduri europene şi, bineînţeles, această eternă şi împovărătoare clauză de salvgardare pe justiţie în relaţia noastră cu UE. Am spus la modul cel mai serios şi concret, suntem un partid care pledează pentru o descentralizare rapidă şi profundă, că nu este normal ca în România să alocăm de 4 ori mai mulţi bani pentru educaţie şi pentru sănătate să avem serivicii publice mai proaste, şi în educaţie şi în sănătate. Şi că din punctul nostru de vedere întreaga modalitate de pregătire a atragerii fondurilor europene trebuie regândită în mod dramatic. În acest moment sistemul actual de organizare în jurul atragerii fondurilor europene este prost gândit, este ineficient şi riscă să ne ducă şi în următorii ani de zile la aceeaşi performanţă penibilă pe care am avut-o în primii 2 ani de nou membru al UE. De asemenea, a fost o discuţie extrem de clară. O eventuală participare a PSD-ului şi alianţei noastre la guvernare nu are nici un fel de implicaţie asupra libertăţii complete a partidelor legate de alegerile prezidenţiale de anul viitor. Şi, de asemenea, am avut o discuţie cu privire la modificarea rapidă şi de corectare a deficienţelor actualei legi de alegere prin vot uninominal, în condiţiile în care într-o situaţie dificilă nu putem exclude alegeri anticipate la un moment în acest ciclu politic. De aceea cred că obligaţia viitoarei majorităţi, şi chiar dacă vom fi în opoziţie vom veghea să contribuim la o lege care să păstreze dimensiunea uninominală, dar în acelaşi timp să creeze şi elemente mai puţin nedrepte ca legea actuală. Am spus, de asemenea, că în condiţiile în care mandatul nostru nu va fi respectat şi nu vom găsi o corectă prezentare şi reprezentare a alianţei noastre în viitoarea guvernare, opoziţia robustă este o opţiune pentru noi. Nu suntem ahtiaţi să mergem la guvernare. Considerăm că participarea partidului cu cea mai mare reprezentativitate electorală şi cu cea mai mare densitate de resurse umane de calitate din România care se găseşte în rândurile noastre reprezintă pentru România o soluţie într-un moment dificil. Nu vom găsi un răspuns corespunzător aşteptărilor legitime pe care le-am primit din partea a milioane de români. Nu vom ezita să stăm în opoziţie şi să avem o poziţie activă şi robustă. Până la urmă asta este viaţa. Trebuie să ai în toate opţiunile o variantă de guvernare, şi de ce nu, dacă nu găsim o soluţie, o variantă de opoziţie. Vreau să spun încă o dată că am venit cu o delegaţie reprezentativă a colegilor din conducere şi, de asemenea, a unor colegi care reprezintă judeţe şi zone ale ţării cu performanţă electorală deosebită şi vreau să le mulţumesc încă o dată pentru maniera solidară în care am traversat această campanie şi această perioadă ceva mai agitată. I-am spus domnului preşedinte Băsescu că patima electorală trebuie să facă loc responsabilităţii şi interesele înguste de partid trebuie să facă loc acum respectării interesului naţional. Moment de cumpănă pentru România şi un partid serios şi responabil ca PSD-ul trebuie să răspundă „prezent" la nevoile unei imperativ naţional. Vă mulţumesc.

Repoter: ...dacă în PSD funcţia de premier rămâne negociabilă sau nu.

Mircea Geoană: Domnul preşedinte a spus de o manieră ne-echivocă şi cred că aceasta este ... tuturor colegilor şi colegelor mei, este că în viitorul Guvern va trebui să existe o proporţie a funcţiilor în Guvern corespunzătoare rezultatului votului şi mandatului popular pe care l-au primit partidele. Deci din punctul nostru de vedere cererea noastră de a avea prim ministru este îndreptăţită şi nu a fost infirmată de preşedinte în conversaţia pe care am avut-o astăzi.

Repoter: ...

Mircea Geoană: Este o condiţie imperativă pe care am primit-o din partea colegilor mei. Sunt convins că întrebările au fost similare. Poate că au fost unele nuanţe în discuţiile de aici.

Repoter: ...

Mircea Geoană: Am spus: Cei care nu au mandat. De cei care au intrat într-o competiţie cu electoratul...

Repoter: ...

Mircea Geoană: Pentru aceia evident că vom găsi formule de justă recompensare în partid. Dar din punctul nostru de vedere cei care au avut performanţe deosebite în alegeri vor avea prioritate pentru eventuale portofolii ministeriale.

Repoter: ...impresia, senzaţia că ar accepta o alianţă PD-L-PSD-PNL? Adică nu ar avea nimic împotriva formării unei asemenea ...

Mircea Geoană: Nu pot să dau astfel de interpretare. Domnia sa ne-a spus doar că din discuţiile cu partidele parlamentare cu care a avut aceste consultări astăzi UDMR-ul şi PSD-ul au arătat disponibilitate de participare la guvernare. Nu am discutat despre o eventuală formulă de guvernare în acest moment. Şi vreau să spun că nu a fost o negociere astăzi. Negocierile încep cu partidele. Acest mandat l-am enunţat preşedintelui României pentru a şti şi să fie imformat de baza de plecare, negocierile care încep de abia acum. Deci în acest moment s-a dat startul la o negociere cu celelalte partide parlamentare.

Repoter: ...

Mircea Geoană: Toate variantele sunt deschise. Vom avea negocieri şi consultări formale de această dată cu toate formaţiunile parlamentare, şi cu PD-L, şi cu PNL, şi cu UDMR. După aceea vom lua o concluzie şi vom adopta o decizie în Comitetul Executiv naţional conform procedurilor democratice din partidul nostru şi, bineînţeles, în consultare cu partenerii noştri de alianţă.

Repoter: ...funcţia de premier?

Mircea Geoană: Da. Mulţumim foarte mult.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:04)

***

Mircea Geoană: ...este mandatul pe care l-am primit din partea electoratului. Am câştigat alegerile şi în mod firesc această realitate electorală trebuie reflectată în structura viitorului Guvern, dacă vom fi în acel Guvern.

Reporter: Ce v-a răspuns preşedintele?

Mircea Geoană: Că o soluţie de reprezentare corectă a voinţei electoratului este un lucru pe care îl susţine.

Reporter: Ce s-a întâmplat? De ce din delegaţie nu a făcut parte şi domnul preşedinte Iliescu?

Mircea Geoană: Am decis să fiu însoţit la această delegaţie de colegii din conducerea partidului, în principal vicepreşedinţii şi aceasta a fost decizia pe care am luat-o în cursul acestei dimineţi.

Reporter: Domnul Mitrea, domnul Oprişan? Ştiam că şi domniile lor au vrut să participe. De ce nu au mai ajuns?

Mircea Geoană: Au vrut mulţi să participe, dar decizia mea a fost să participe cei care au funcţii de conducere în partid?

Reporter: Când începeţi negocierile acelea formale de care vorbeaţi?

Mircea Geoană: În acest week-end, când deja lucrurile vor merge către astfel de consultări formale. Preşedintele României a spus că ar dori ca luni să aibă o întâlnire cu liderii de partide care, eventual, pot ajunge la o formulă majoritară pentru ca de acolo să ne apucăm să construim, dacă vom fi şi noi în această formulă, paşii pentru formarea Guvernului, program de guvernare şi prezentarea formulei guvernamentale în Parlament.

Reporter: V-aţi întâlnit aseară la Snagov cu Călin Popescu Tăriceanu? Aţi discutat despre acel protocol?

Mircea Geoană: Nu. Aseară am fost la SOS Salvaţi Copiii României împreună cu soţia mea, la iniţiativa soţiei mele.

Reporter: ...Care parte a voinţei electoratului? Partea morală sau partea legală?

Mircea Geoană: Noi suntem partea democratică a voinţei electoratului. Cine câştigă cu 90 de mii de voturi în plus, chiar dacă este o lege imperfectă şi strâmbă reprezintă cel care a câştigat această rundă de alegeri. Am glumit puţin amintindu-mi de ce s-a întâmplat acum 4 ani de zile, când am zis că noi suntem de fapt soluţia morală pentru a guvernar România.

Reporter: Vorbeaţi, atât dumneavoastră, cât şi preşedintele Traian Băsescu, de o majoritate largă, 60-70%. Calculând, doar dacă aţi face o alianţă cu PD-L aţi ajunge la această majoritate.

Mircea Geoană: Nu. Sunt celelalte formule. Într-o formulă în 4, cu două partide care practic sunt egale în Parlament se poate construi o majoritate de 60-70% practic în 3 variante luate câte 4.

Reporter: Care este primul partid cu care începeţi negocierile?

Mircea Geoană: Voi decide împreună cu colegii mei. Voi suna toţi preşedinţii de partide imediat şi, evident, funcţie şi de disponibilitatea domniilor lor. Ne vedem cu toţii oricum. Ordinea nu are o importanţă deosebită. Ne vom vedea cu liderul PNL şi echipa sa, cu liderul PD-L şi echipa sa şi cu cei de la UDMR.

Reporter: Mai optimist, sau din contră, după aceste discuţii de la Cotroceni? Cum sunteţi?

Mircea Geoană: Sunt optimist din ziua alegerilor. Adevărat că am sperat că diferenţa este mai mare. Dar chiar şi în aceste condiţii ne păstrăm optimismul. Până la urmă am spus foarte clar şi preşedintelui României, credem că PSD-ul în acest moment, cu expertiza sa şi cu instinctul său de a proteja în această criză populaţia cu mai puţine resurse reprezintă o soluţie importantă. Şi preşedintele a recunoscut că PSD-ul are cea mai importantă resursă umană dintre partidele româneşti.

Reporter: Adică cei mai pregătiţi oameni pentru a ajunge miniştri?

Mircea Geoană: Pentru a asigura o guvernare stabilă şi competentă.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:41)

PSD - declaraţii Marian Vanghelie - 05.12.2008

declaratie_vanghelie_05122008Marian Vanghelie: ...domnul preşedinte a fost foarte deschis, a avut o abordare foarte reală. I-am şi spus şi din punctul meu de vedere. Mi-a plăcut. Vedem acum că discuţiile trebuie purtate totuşi între partidele politice şi negocierile purtate între partidele politice. S-a lăsat posibilitatea şi discuţia s-a purtat pe fondul că se doreşte un Guvern foarte stabil, oamenii competenţi. Asta a psus şi domnul preşedinte Mircea Geoană, un Guvern solid. Vrem să ne aducem contribuţia. Considerăm că am câştigat alegerile. Avem 90 de mii de voturi în plus faţă de toate partidele. Nu excludem şi varianta numărul 1 este ca prim ministru să fie Mircea Geoană. Iar în funcţie de ceea ce se va stabili în urmă cu partidele politice vom vedea exact ceea ce se va finaliza.

Reporter: O majoritate, da? Dar cu cine? Nu s-a prefigurat nici un partid?

Marian Vanghelie: Nu, nu. Deci dânsul a spus că până acum UDMR-ul şi-a, a specificat că doreşte să intre într-un Guvern. PSD-ul a spus că doreşte să aducă contribuţia, bineînţeles, şi raportat la votul pe care ni l-a dat românii în Parlament, ca şi câştigători. Şi din acest punct de vedere a spus că suntem cele două partide care dorim. Urma să vină şi PD-L-ul. A spus că după aceea, după ce va purta discuţiile va avea o întâlnire şi cu preşedinţii de partid să finalizăm exact. Sperăm ca lucrurile să se finalizeze favorabil. În primul rând este important pentru români. Faptul că a avut o abordare foarte corectă asta e bine pentru România.

Reporter: Domnule Vanghelie sunteţi împotriva formării unui Guvern cu PD-L-ul?

Marian Vanghelie: Nu sunt împotriva formării unui Guvern cu PD-L-ul. Sunt împotriva a pleca din start la o discuţie ca partidul numărul 2. Noi suntem partidul numărul 1. Am câştigat alegerile, chiar dacă nu la o diferenţă foarte mare. 90 de mii de voturi reprezintă ceva. Şi asta este dorinţa electoratului. Din punctul acesta de vedere am spus că plecăm de la ideea că noi vrem să ne aducem contribuţia în acest Guvern cu programul de guvernare pe care l-a propus românul şi a fost votat. Dacă plec la o discuţie de a accepta orice tip de compromis înseamnă că nu-i mai putem reprezenta pe români.

Reporter: S-a împărţit PSD-ul în două tabere?

Marian Vanghelie: După cum vedeţi am venit împreună, am plecat împreună, am avut o discuţie cu preşedintele Mircea Geoană. Vom avea o discuţie şi cu partidele politice şi nu este împărţit. Dacă unii dintre noi, mă refer la cei care au fost prezenţi astăzi la discuţie, de două zile au spus sau au avut o altă formă de abordare este problema lor personală. La un moment dat va trebui să luăm şi atitudine dacă lucrurile nu vor avea o întâlnire. Dar nu este vorba de împărţirea în două tabere. Este vorba de 1-2 persoane care au înţeles greşit problema.

Reporter: Care sunt acelea?

Marian Vanghelie: Cele care au declarat anumite lucruri şi aţi văzut..

Reporter: Cum vedeţi faptul că domnul Ion Iliescu sau domnul Miron Mitrea nu au fost prezenţi la discuţiile de la Cotroceni.

Marian Vanghelie: Nu văd. Faptul că domnul Ion Iliescu, să nu amestecăm lucrurile. Domnul preşedinte Ion Iliescu din câte cunsoc s-a consultat cu domnul preşedinte Mircea Geoană. Domnul Adrian Năstase a fost şi el prezent şi s-a făcut un punctaj de comun acord. Faptul că domnul Mitrea nu a fost prezent cred că poate că a fost şi mai bine pentru că de două zile a avut o abordare greşită şi era o reacţie destul de negativă la adresa dânsului.

Reporter: Şi despre ce măsuri vorbiţi împotriva acelor persoane?

Marian Vanghelie: Nu ştiu, am spus. S-ar putea la un moment dat să luăm şi anumite măsuri. Eu cred că nu putem să vorbim în numele partidului în orice formă şi oricând şi trebuie să vedem şi un punct de vedere al partidului şi al liderilor din partid. Numai faptul că ne dorim unii sau alţii rapid să ajungem pe anumite locuri, eu cred că fiecare poate să ajungă acolo unde merită şi raportat la cât şi-a adus contribuţia.

Reporter: Domnule Vanghelie după această discuţie de la Cotroceni vă gândiţi din ce în ce mai mult la guvernare sau la opoziţie? Pentru că de exemplu Radu Mazăre spune că în continuare vrea în opoziţie.

Marian Vanghelie: Deci mă gândesc la o guvernare cu prim ministru Mircea Geoană, să ne punem programul de guvernare în aplicare. Şi mă gândesc, dacă nu reuşim mă gândesc la a sta în opoziţie şi să îi vedem pe cei care doresc într-adevăr să conducă România dacă sunt capabili sau nu sunt capabili. Deci sunt adeptul să intrăm la guvernare pentru că am câştigat alegerile şi orice partid se bate pentru a câştiga alegerile să intre la guvernare să conducă ţara mai bine. Acolo dacă lucrurile nu vor funcţiona, în negocieri nu vom reuşi să facem o majoritate parlamentară convenaiblă nouă, şi eu sunt adeptul şi îl susţin pe primarul Mazăre, sunt de acord cu el şi organizaţia de Bucureşti acelaşi mandat mi-a dat, să stăm în opoziţie şi să vedem exact, să analizăm, să facem o poziţie constructivă, dar destul de dură.

Reporter: Veţi accepta un Guvern împreună cu PNL-ul, dar domnul Tăriceanu să rămână primul ministrul?

Marian Vanghelie: Deci este exclus. Domnul Tăriceanu în momentul de faţă cred că vede totuşi filme de desene animate şi Science-Fiction. Deci a crede că poate să mai rămână dânsul prim ministru. A fost un miracol ce s-a întâmplat. A fost un miracol că un partid cu 15% a putut să conducă. Lucrurile au fost destul de complicate şi ne aflăm într-un stadiu destul de avansat din punct de vedere economic şi cred că trebuie să avem nişte miniştri competenţi. Nu mai putem să ne permitem cu nişte copii care poate nici nu au înţeles cum stau lucrurile.

Reporter: Şi în acest moment PSD are destui oameni pentru a putea forma o majoritate? Pentru a găsi formule să ajungă la guvernare?

Marian Vanghelie: Deci domnul preşedinte Traian Băsescu a spus că din punct de vedere al resurselor umane suntem un partid fericit. Avem oamenii pregătiţi. Şi este foarte important acest lucru. Şi din acest punct de vedere consideră că PSD-ul poate să-şi aducă aportul pentru o guvernare stabilă. Şi a spus că acesta este primul punct esenţial şi interesul primordial al dânsului ca să fie un Guvern stabil şi o guvernare foarte stabilă.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 15:13)

PD-L - consultări la Palatul Cotroceni - 05.12.2008

pdl_consultari_cotroceniTraian Băsescu: În primul rând felicitări pentru succesul electoral care s-a materializat în cele mai multe mandate. Şi acum să trecem la reacţii. În primul rând sigur, principalul motiv al consultărilor este legat de nevoia de a şti punctul dumneavoastră de vedere cu privire la posibilitatea formării unei coaliţii care să garanteze o susţinere robustă în Parlament pentru Guvern. Având în vedere că uşor, uşor criza globală manifestă tot mai puternic efectele şi în România. Dacă în timpul pe care îl avem la dispoziţie epuizăm acest subiect m-ar interesa punctele dumneavoastră de vedere legate de câteva aspecte şi asta pentru a-mi fi mie mai uşor să identific punctele comune între partide. Şi ar fi vorba de bugetul pentru 2009 ca o prioritate, m-ar interesa punctul dumneavoastră de vedere legat de reducerea cheltuielilor cu administraţia publică, reforma în educaţie şi sănătate, punctul dumneavoastră de vedere despre absorbţia fondurilor. Aş vrea să ştiu foarte bine pentru că sunteţi partidul care a susţinut alături de alte partide din Parlament recalcularea pentru grupa 1 şi 2 de muncă, în ce măsură consideraţi că bugetul de pensii suportă şi această majorare de la 1 ianuarie. Descentralizarea şi punctul dumneavoastră de vedere cu privire la tratamentul care trebuie dat dosarelor înaintate de Parchet către Parlament, să rămână acolo, drept pentru care în raportul Comisiei Europeane Parlamentul este acuzat ca fiind o sursă de blocare a justiţiei. Asta, cu atât mai mult cu cât unul din obiectivele anunţate anul trecut a fost ca în 2009, iulie, să scăpăm de clauza de salvgardare. Vă ascult domnule preşedinte.

Emil Boc: Bună ziua domnule preşedinte. Vă mulţumim pentru invitaţia adresată. Este pentru prima dată când PD-L reuşeşte să obţină cel mai mare număr de mandate într-o competiţie electorală. Este produsul muncitorilor noştrii...

Traian Băsescu: Aveţi o gelozie pe declaraţia mea de aseară, dar am uitat să spun alianţa PSD-PC.

Emil Boc: Nu am reclamaţii ... este un o muncă de echipă. Recunoaştem că am beneficiat şi de faptul că am avut partener preşedintele României şi am fost cel puţin în opinia publică a fi partidul preşedintelui. În acest moment mandatul pe care l-am primit de la Colegiul Director Naţional a fost acela de a porni de la următoarea premiză: suntem primii între egali, ne dacă e să se respecte ceea ce dumneavoastră aţi spus ieri şi cred că textul constituţional ne îndrituieşte să aspirăm la obţinerea guvernării, o guvernare centrata ca nucleu în jurul programului PD-L. Asta ce înseamnă în aprecierea noastră? Ca programul de guvernare să aibă la nucleu principiile, valorile, obiectivele propuse de PD-L. Evident, în acest context de criză, într-un context foarte dificil pentru România, politicienii trebuie să dea dovadă de echilibru, de moderaţie şi să vadă care sunt adevăratele priorităţi ale momentului, iar ele sunt strâns legate de menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, în primul rând, în al doilea rând continuarea luptei anticorupţie care, din nefericire, a fost pusă în plan secundar în ultima vreme având în vedere că ne aşteaptă şi o evaluare din partea Comisiei Europene pe justiţie, iar continuarea luptei anticorupţie este un obiectiv extrem de important pe care l-am avut şi îl vom avea în continuare.

Traian Băsescu: Scuzaţi-mă că vă întrerup. Nu vă cere nimeni să luptaţi... împotriva corupţiei şi să deblocaţi procesele în Parlament.

Emil Boc: Asta înseamnă în primul rând voinţă politică. Deocamdată, deblocarea este legată de corupţia politică ...

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 14:29)

PD-L - declaraţii Emil Boc - 05.12.2008

declaratie_boc_05122008Emil Boc: Bună ziua tuturor. Am încheiat consultările cu şeful statului. Concluziile ar fi următoarele: opţiunea PD-L este pentru a forma un Guvern în jurul PD-L şi pe baza principiilor de guvernare şi a priorităţilor noastre care să constituie nucleul viitorului program de guvernare. Această opţiune este fundamentată pe faptul că am obţinut cele mai multe mandate parlamentare. Suntem primii dintre egali într-o formulă consacrată, fapt ce ne dă dreptul să avem prima opţiune pentru formarea Guvernului şi pentru a impune priorităţile în actul de guvernare din programul nostru, fără a fi inflexibili, fără a fi deschişi la discuţii cu alţi parteneri pentru că suntem convinşi de un lucru şi Constituţia ne spune iarăşi foarte clar: am câştigat alegerile în sensul că avem cele mai multe mandate parlamentare, dar nu avem majoritatea absolută a locurilor din Parlament. Pentru aceasta, evident, este nevoie să coagulăm o majoritate parlamentară în urma negocierilor cu partidele politice parlamentare. Ceea ce a spus până acum rămâne în continuare valabil. Prima noastră opţiune este PNL., dar vom continua negocierile şi cu celelalte partide politice, PSD, UDMR. Şi evident grupul minorităţilor naţionale. Vom încerca probabil chiar începând de astăzi să discutăm cu PNL. Vom continua şi cu PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale pentru a putea găsi numitorul comun în jurul, repet, PD-L şi a unui program de guvernare care să fie axat pe priorităţile românilor, pe nevoile unui Guvern cu o structură solidă, capabil să facă faţă provocărilor care ne aşteaptă. Obiectivul principal, evident, este şi române menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă şi, evident, realizarea unor obiective importante în domeniul infrastructurii, a învăţământului, a sănătăţii şi nu în ultimul rând, repet, nu în ultimul rând continuarea luptei împotriva corupţiei, având în vedere faptul că suntem încă sub monitorizarea UE, iar semnalul politic foarte clar pe care trebuie să-l dea viitorul Parlament şi cel puţin viitoarea majoritate parlamentară este că Parlamentul nu mai constituie un obstacol în calea desfăşurării unei justiţii independente. Din acest punct de vedere, aşa cum am spus, vom începe negocierile cu partidele politice. În primul rând cu PNL. Este prima noastră opţiune, fără să fie şi singura.

Reporter: Domnul preşedinte a spus care va fi premierul?

Emil Boc: Pentru asta sunt convins că domnul preşedinte va face declaraţia corespunzătoare. Opţiunea este a noastră, PD-L. Dreptul constituţional al preşedintelui însă nu poate fi contestat. În condiţiile în care nici un partid nu obţine majoritatea absolută a locurilor în Parlament dreptul suveran de a numi premierul îi aparţine preşedintelui României. Să sperăm că va fi de la PD-L.

Reporter: ...

Emil Boc: Vă rog să nu îmi cereţi să fac declaraţii în locul preşedintelui României. În locul preşedintelui României nu o să fac declaraţii. Sunt chiar acasă şi ar fi o chestiune de lipsă de respect să fac declaraţii şi să vorbesc în numele preşedintelui României.

Reporter...negocieri pentru formarea unui Guvern?

Emil Boc: Depinde de modul cum vor evolua şi de flexibitatea sau inflexibilitatea formaţiunilor politice. Din punctul nostru de vedere avem un program anticriză. L-am lăsat pe masa preşedintelui. Programul cu măsurile principale ale PD-L care să stea ca temei de negociere, de discuţie cu partidele politice. Am enunţat câteva dintre priorităţile pe care vi le-am spus. Şi în jurul acestor priorităţi care ţin de situaţia României şi de situaţia românilor vom discuta cu celelalte formaţiuni politice. Nu avem pretenţia că programul nostru este perfect. Este cel de la care pornim.

Reporter: ... preşedintele PNL pentru a stabili ora şi...

Emil Boc: Vă asigur că o voi face după ce mă depărtez de Palatul Cotroceni.

Reporter: Domnul preşedinte Traian Băsescu v-a invitat la Palatul Cotroceni pentru alte negocieri cu şefii de partide?

Emil Boc: Vor mai fi probabil consultări, dar nu s-a precizat data şi ora.

Reporter: ...

Emil Boc: S-ar putea să fi omis eu, nu am reţinut data de luni ca fiind dată sigură. Ceea ce ştiu, că vor mai fi consultări cu preşedintele României în vederea desemnării premierului şi a majorităţii.

Reporter: ...

Emil Boc: Am spus în ordinea pe care am menţionat-o. Vom discuta cu PNL, PSD, UDMR. Opţiunea dată de Constituţie este ca PD-L să fie centrul şi pivotul central al guvernării. Discutăm priorităţile României pornind de la programul şi nucleul PD-L, fără a fi inflexibil, aşa cum am spus. Şi, evident, vom discuta cu toate formaţiunile politice. Repet, dacă ne uităm la votul românilor prima noastră opţiune este şi trebuie să fie PNL.

Reporter: ...

Emil Boc: Repet, aceste lucruri le vom discuta în cadrul negocierilor pe care le vom avea. Cu siguranţă pivotul central al guvernării, adică Guvern în jurul PD-L este lucru cel mai important de la care pornim priorităţile noastre în programul anticriză.

Reporter: Astăzi la consultările cu domnul preşedinte i-aţi spus că în continuare propunerea dumneavoastră pentru premier este Theodor Stolojan?

Emil Boc: Dreptul preşedintelui este suveran de a desemna premierul. Propunerea PD-L nu s-a schimbat.

Reporter: ...decurge discuţiile cu PNL-ul dat fiind faptul că domnul Tăriceanu v-a spus că nu renunţă la funcţia de premier?

Emil Boc: Nu ştiu cum vor decurge. V-am spus doar că avem această intenţie de a discuta în primul rând cu PNL şi după ce vor avea loc aceste discuţii pot să vă dau mai multe detalii. Aş vrea să fac doar o precizare, că preşedintele României a cerut în mod expres ca în nici o discuţie politică să nu se facă vreo precizare cu privire la viitorul mandat prezidenţial din 2009, adică această temă să fie exclusă de la orice dezbatere, orice discuţie sau orice negociere între PD-L şi alte formaţiuni politice, pentru că ceea ce primează în acest moment este interesul naţional, şi nicidecum un interes al unei persoane, fie ea şi a preşedintelui României.

Reporter: Excludeţi în discuţiile cu alte partide să...

Emil Boc: Am spus: Avem dreptul moral şi constituţional să formăm Guvernul în jurul PD-L cu un prim ministru al PD-L. Acest drept ni-l dă textul constituţional şi este lucrul de la care, evident, pornim în discuţiile noastre. Vă mulţumesc foarte mult.

Reporter: Staţi puţin. Domnul preşedinte a spus că PSD-ul este câştigătorul moral al acestor alegeri. Sunteţi doi câştigători. Alegerile au doi câşigători. Sunteţi dispus la o colaborare cu alianţa PSD-PC pentru ca cei doi câştigători să se regăsească...

Emil Boc: Aşa cum am spus, art. 103 din Constituţie vorbeşte de numărul de mandate. Acest lucru este trecut negru pe alb. Eu ca şef de partid vă spun următorul lucru: Românii au votat duminică, 30 noiembrie, majoritar spre dreapta. Pe această scenă politică de dreapta noi avem cele mai multe mandate din Parlamentul României şi cele mai multe mandate dintre toate formaţiunile politice. Avem dreptul constituţional şi moral să putem avea o opţiune pentru a guvernar România. Dacă alături de această opţiune PNL va veni este bine venit. Şi de aceea prima discuţie şi prima negociere o vom avea cu PNL, dar nu este şi singura pe care o putem avea. Pentru că România are nevoie în perioada următoare de o guvernare stabilă, de un Guvern care să ţină în frâu axele guvernării şi să dea soluţii pentru români pentru că românii în acest moment aşteaptă soluţii pentru că s-au săturat de campanie electorală, de certuri, de aroganţă şi de altceva. Au nevoie de soluţii concrete şi vom merge cu moderaţie, echilibru şi performanţă în viitoarea guvernare.

Reporter: Dar domnul Tăriceanu ...

Emil Boc: Repet: O să vă spun după discuţiile pe care le vom avea dacă acest lucru pe care dumneavoastră îl spuneţi este valabil sau nu sau dânsul este în măsură să facă asemenea declaraţii. Vă mulţumesc foarte mult.

Reporter: ...

Emil Boc: Vom avea discuţii cu toate formaţiunile politice.

(Prin Monitoring Media: Antena 3, Ora: 15:27)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.