CCR, lovitură de teatru

---

O lectură incredibilă. Vă las pe voi, cititorilor, să constataţi câtă dreptate au avut juriştii preşedintelui, sau câtă dreptate nu au avut. Interesant este că dai într-o parte dar crapă în altă parte... http://www.avocatnet.ro/UserFiles/articleFiles/D1018_10_07221251.pdf

DECIZIA nr.1018 din 19 iulie 2010
asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a
Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

Cu Adresa nr.1846 din 13 iulie 2010, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Sesizarea a fost formulată în temeiul art.146 lit.a) din Constituţie, precum şi al art.11 lit.a) şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.10208 din 14 iulie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr.2665A/2010. Motivele sesizării vizează aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, constând în încălcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului, în procedura de legiferare, deduse din coroborarea alin.(1) teza finală a art.75 cu alin.(4) şi (5) ale aceluiaşi articol din Constituţia României. Astfel, în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se enunţă parcursul procedurii legislative în urma căreia a fost adoptată legea criticată, procedură afectată de vicii de neconstituţionalitate. Se arată că la data de 27
aprilie 2010 Camera Deputaţilor a fost sesizată cu proiectul de lege privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, iar la data de 28 aprilie 2010 l-a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată. La data de 12 mai 2010, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de Cameră decizională. Ulterior, la data de 14 mai 2010, legea fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare. În termenul legal, respectiv la data de 4 iunie 2010, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. După reluarea procedurii legislative, Camera Deputaţilor a aprobat legea, la data de 22 iunie 2010, însuşindu-şi propunerile din cererea de reexaminare formulate de Preşedintele României. Astfel, Camera Deputaţilor, în calitate de primă sesizată, a hotărât modificarea şi completarea Legii nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, în sensul reintroducerii comisiilor de cercetare a averilor, aşa cum decisese iniţial. Senatul, la data de 30 iunie 2010, a adoptat legea ca urmare a cererii de reexaminare, într-o formă diferită de cea a Camerei Deputaţilor, eliminând mare parte din textele nou adoptate, inclusiv prevederile art.37 referitoare la comisiile de cercetare a averilor. La data de 8 iulie 2010, legea a fost retrimisă la promulgare Preşedintelui României.
În sesizarea înaintată Curţii Constituţionale, Preşedintele României consideră că s-au încălcat dispoziţiile art.75 alin.(1) din Constituţia României, dispoziţii care sunt reluate şi detaliate prin Regulamentul fiecărei Camere. Astfel, sunt menţionate art.92 alin.(9) şi art.88 alin.(7) din Regulamentul Senatului. Din prevederile regulamentare, reiese că cea care are calitatea de cameră decizională în materia dreptului de proprietate privată, reglementată la art.44 alin.(2) şi art.136 alin.(5) din Constituţie, este Camera Deputaţilor. Or, Preşedintele României consideră că activitatea comisiilor de cercetare înfiinţate în scopul controlului modului de dobândire a averii, are implicaţii directe asupra dreptului de proprietate privată al persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere. În aceste condiţii, Preşedintele României afirmă că dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenţa Senatului în calitate de primă Cameră sesizată şi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Se menţionează că, în situaţiile în care s-au mai operat modificări la Legea nr.115/1996, prima Cameră sesizată a fost Senatul. Art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţia României descrie procedura de urmat pentru situaţia în care una dintre Camere adoptă o prevedere ce intră în competenţa decizională a celeilalte Camere. Preşedintele României consideră că procedura legislativă ar fi fost definitiv parcursă şi viciul de procedură ar fi putut fi acoperit dacă cea de-a doua Cameră, respectiv Senatul, ar fi fost de acord cu prevederea adoptată de către Camera Deputaţilor. Având în vedere că Senatul a eliminat dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor ce fuseseră adoptate de Camera Deputaţilor, deveneau incidente prevederile art.75 alin.(4) şi (5) din
Constituţie, în sensul că doar cu privire la aceste texte era necesar să se reia deliberarea pentru a decide definitiv Camera Deputaţilor, care, potrivit art.75 alin.(1) teza finală este cameră decizională. Noile prevederi adoptate de Camera Deputaţilor intră sub incidenţa dispoziţiilor art.44 alin.(2) şi a celor ale art.136 alin.(5) din Constituţie şi drept urmare, atrag competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, ceea ce impunea întoarcerea legii, cu privire la aceste prevederi, de la Senat, care nu şi-a însuşi forma primei Camere, la Camera Deputaţilor ce ar fi trebui să decidă în procedură de urgenţă. În conformitate cu dispoziţiile art.16 alin.(2) din Legea nr.47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr.10605 din 16 iulie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele motive: 1. Legea criticată cuprinde dispoziţii referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât reglementează cercetarea averilor, averi care sunt formate din bunuri proprietate privată, deci, care fac obiectul material al dreptului de proprietate privată. Or, având în vedere prevederile art.75 alin.(1) din Constituţie, reiese foarte clar că iniţiativele legislative referitoare la dreptul de proprietate privată sunt de competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată şi sunt de competenţa Camerei Deputaţilor, în calitatea sa de Cameră decizională. 2. În situaţia în care s-ar considera că sesizarea Camerei Deputaţilor s-a făcut corect, trebuie observat că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37, prin care se reintroduceau comisiile de cercetare a averilor, Senatul ar fi trebuit să
le trimită Camerei Deputaţilor pentru ca această să decidă definitiv în procedură de urgenţă, în calitatea sa de Cameră decizională în materia proprietăţii. Având în vedere că nu s-a procedat astfel, s-au încălcat dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţie. 3. Prin legea criticată s-au încălcat dispoziţiile art.61 din Constituţia României. Astfel, faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, legea adoptată de Senat, în calitatea sa de Cameră decizională, conţine modificări esenţiale referitoare la eliminarea prevederilor art.37. Având în vedere structura bicamerală a Parlamentului României, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art.75 a prevăzut modul de rezolvare a posibilelor conflicte de competenţă dintre prima Cameră sesizată şi Camera decizională, dar nu există un text în Constituţie care să permită Camerei decizionale să se îndepărteze de la limitele sesizării date de soluţia adoptată de prima Cameră sesizată, aşa cum s-a întâmplat în cauză. Diferenţele de conţinut juridic dintre forma proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, şi a legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură să încalce principiul bicameralismului, în sensul că forma finală a legii, în redactarea adoptată de Camera decizională, se îndepărtează în mod substanţial de forma adoptată de Camera de reflecţie, ceea ce echivalează practic cu excluderea acesteia din urmă de la procesul de legiferare. Principiul bicameralismului nu poate fi respectat decât atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut şi s-au exprimat cu privire la acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativelor legislative.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr.10697 din 19 iulie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată pentru următoarele motive: Modalitatea procedurală în care a fost adoptată legea criticată pe cale de obiecţie de către Preşedintele României este contrară dispoziţiilor art.75 alin.(1), (4) şi (5) din Constituţie. Legea transmisă de Guvern, în calitate de iniţiator, spre adoptare Parlamentului cuprindea aspecte care ţineau de competenţa decizională a ambelor camere: modificarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi dispoziţii proprii proiectului de lege transmis Parlamentului, prima cameră sesizată fiind aleasă Camera Deputaţilor, deoarece cuprinsul proiectului de lege viza în principal modificarea acestei legi. Modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 este, într-adevăr, un domeniu care intră în competenţa decizională a Senatului, această lege fiind o lege adoptată în temeiul art.117 alin.(3) din Constituţie, întrucât Agenţia Naţională de Integritate a fost înfiinţată ca autoritate administrativă autonomă. Pentru celelalte dispoziţii din cuprinsul legii, precum şi pentru textul de modificare a Legii nr.115/1996 avea competenţă decizională Camera Deputaţilor, Senatul fiind cameră de reflecţie, domeniile de reglementare neregăsindu-se printre cele expres şi limitativ enumerate de textul constituţional, putând fi încadrate, astfel, cum se arată şi în sesizare, în materia reglementării dreptului de proprietate. De altfel, acesta este şi motivul pentru care toate iniţiativele de modificare a Legii nr.115/1996, după revizuirea Constituţiei, au parcurs
acelaşi traseu parlamentar: Senat, în calitate de cameră de reflecţie şi Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Pentru această situaţie, în care un proiect de lege conţine dispoziţii care intră în competenţa decizională a ambelor Camere, legiuitorul constituant a reglementat soluţia la art.75 alin.(5) prin trimiterea făcută la alin.(4). În competenţa decizională a Senatului nu sunt incluse şi modificarea şi completarea Legii nr.115/1996, comisiile de cercetare introduse nefiind instanţe de judecată. Prevederile adoptate de Camera Deputaţilor, care reglementau reintroducerea comisiilor de cercetare în cuprinsul Legii nr.115/1996, au fost înlocuite la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate, organism care a preluat competenţele acestor comisii (dispoziţii a căror constituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională la momentul verificării lor).
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.a) din Constituţie, precum şi a celor ale art.1, 10, 15 şi 18 din Legea nr.47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul sesizării Curţii Constituţionale îl constituie dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Dipoziţiile din Constituţie considerate a fi încălcate sunt cele ale art.75 – Sesizarea Camerelor, potrivit cărora „(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.(2)Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.(3)După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.(4)În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5)Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.”Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: În urma controlului de constituţionalitate a posteriori efectuat de Curte Constituţională cu privire la Legea nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, instanţa constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că o serie din dispoziţiile acestei legi sunt neconstituţionale. Ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art.147 alin.(1) teza întâi din Constituţie, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, au fost suspendate de drept, urmând a-şi înceta efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Exercitându-şi atribuţia constituţională, Parlamentul României a luat în dezbatere spre adoptare proiectul de lege, cu caracter organic, iniţiat de Guvern, privind consolidarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, stabilind data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10 iunie 2010. În conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, proiectul de lege a fost înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaţilor la 27 aprilie 2010, în calitate de primă Cameră sesizată, fiind adoptat în şedinţa din 28 aprilie 2010, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.
Proiectul de lege a fost transmis în data de 28 aprilie 2010 Senatului, în calitate de Cameră decizională, spre dezbatere şi adoptare, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În şedinţa din 12 mai 2010, Senatul a adoptat legea în forma finală. Faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, Legea adoptată de Senat nu mai conţine prevederile referitoare la modificările şi completările Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, dispoziţii care fuseseră introduse în urma dezbaterilor care au avut loc în prima Cameră sesizată. La data de 14 mai 2010, legea a fost trimisă, spre promulgare, Preşedintelui României, în conformitate cu prevederile art.77 alin.(1) din Legea fundamentală. În temeiul art.77 alin.(2) din Constituţie, în data de 2 iunie 2010, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Ca urmare a exercitării de către Preşedinte a dreptului constituţional de a solicita o singură dată reexaminarea legii, Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat în şedinţa din 22 iunie 2010, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, legea în forma solicitată de Preşedintele României, care prevedea în art.37 următoarele: “Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28
octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:[…] 2. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 10. – (1) Pe lângă fiecare curte de apel va funcţiona o comisie de cercetare a averilor, denumită în continuare comisie de cercetare, formată din: a) 2 judecători de la curtea de apel, desemnaţi de preşedintele acesteia, dintre care unul în calitate de presedinte; b) un procuror de la parchetul care funcţionează pe lângă curtea de apel, desemnat de prim-procurorul acestui parchet. (2) Preşedintele şi membrii comisiei de cercetare sunt desemnaţi pe o perioadă de 3 ani. Pe aceeaşi perioadă, şi de către aceleaşi persoane, vor fi desemnaţi şi 3 supleanţi, care îi vor înlocui pe titulari în cazul în care aceştia, din motive legale, nu vor putea lua parte la lucrările comisiei de cercetare. (3) Comisia de cercetare are un secretar desemnat de preşedintele curţii de apel dintre grefierii acestei instanţe.” 3. După articolul 10 se introduc patru noi articole, articolele 101 – 104, cu următorul cuprins: „Art. 101 – Comisia de cercetare va începe acţiunea de control de îndată ce este sesizată de Agenţia Naţională de Integritate cu raportul de analiză. Art. 102 – (1) Actele şi lucrările comisiei de cercetare nu sunt publice. Persoana în cauză poate lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului şi poate fi asistată de avocat. (2) Preşedintele dispune citarea de urgenţă, în faţa comisiei de cercetare, a reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi a
persoanei a cărei avere este supusă controlului şi a soţului sau soţiei, după caz, pentru a fi ascultaţi. Comisia de cercetare poate cita orice persoană care ar putea da relaţii utile pentru lămurirea provenienţei bunurilor persoanei controlate şi poate solicita autorităţilor publice sau oricărei alte persoane juridice informaţii necesare pentru soluţionarea cauzei. Cei care, în perioada supusă controlului, au dobândit bunuri de la persoana în cauză vor fi ascultaţi în mod obligatoriu. (3) Comisia de cercetare poate efectua cercetări locale sau poate dispune efectuarea unei expertize pentru lămurirea cauzei. (4) Cercetările efectuate de alte persoane decât membrii comisiei de cercetare sunt nule. Art. 103 – Cei citaţi în faţa comisiei de cercetare vor fi ascultaţi pe rând şi vor prezenta dovezile care au stat la baza raportului de analiză. Persoana a cărei avere este supusă controlului va putea produce în faţa comisiei de cercetare probe în apărare sau va putea solicita administrarea acestora de către comisia de cercetare şi, dacă consideră necesar, poate depune o declaraţie în care va arăta veniturile realizate şi modul dobândirii averii. Art. 104 – (1) Comisia de cercetare hotărăşte cu majoritate de voturi, în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunţând o ordonanţă motivată, prin care poate dispune: a) trimiterea cauzei spre soluţionare curţii de apel în raza căreia domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; b) clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată;
c) suspendarea controlului şi trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni. (2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului de pe lângă curtea de apel, în raza căreia funcţionează comisia de cercetare sau, după caz, parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori organelor fiscale. (3) Controlul se reia de către comisia de cercetare, dacă: a) după clasarea cauzei apar elemente noi care pot conduce la o soluţie contrară; b) organul de urmărire penală, după efectuarea cercetărilor, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), nu sesizează instanţa penală.” Dispoziţiile menţionate mai sus reiau o parte dintre dispoziţiile prevăzute de Legea nr.115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, dispoziţii abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.Ulterior, proiectul de lege a fost transmis Senatului, în calitate de Cameră decizională, conform art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care, în şedinţa din 30 iunie 2010, a adoptat legea în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 75 şi ale art. 76 alin. (1). Cu prilejul dezbaterilor, Senatul nu a ţinut cont de cererea de reexaminare a Preşedintelui României şi a eliminat din nou prevederile referitoare la modificările şi completările Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a
funcţionarilor publici, fără a opera modificările necesare ca urmare a eliminării făcute. În data de 8 iulie 2010, legea astfel adoptată a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. În temeiul art.146 lit.a) din Constituţie şi al art.15 din Legea nr.47/1992, în data de 14 iulie 2010, Preşedintele României a formulat sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Principalele argumente ale autorului criticilor de neconstituţionalitate vizează aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă, ce derivă din încălcarea exigenţelor constituţionale în materie de sesizare a Camerelor Parlamentului în procedura de legiferare, deduse din interpretarea coroborată a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.75 alin.(1) teza finală cu cele ale alin.(4) şi (5) ale aceluiaşi articol. Astfel, proiectul iniţial al legii prevedea înfiinţarea unor comisii de cercetare cu atribuţii de control al modului de dobândire a averii, care, susţine autorul sesizării de neconstituţionalitate, are implicaţii directe asupra dreptului de proprietate privată al persoanelor care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere. Prevederile adoptate de Camera Deputaţilor (ca primă Cameră sesizată) intră sub incidenţa dispoziţiilor art.44 alin.(2) şi art.136 alin.(5) din Constituţie, astfel că, potrivit art.75 alin.(1) din Constituţie, coroborat cu art.92 alin.(9) pct.2 lit.e) şi n) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi cu art.88 alin.(7) pct.2 liniuţa 5 şi 9 din Regulamentul Senatului, adoptarea dispoziţiilor referitoare la comisiile de cercetare sunt de
competenţa Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi a Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Această împrejurare ar impune, în temeiul art.75 alin.(5) din Constituţie, întoarcerea legii cu privire la aceste prevederi la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit să decidă în procedură de urgenţă.

Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată:

I. Legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin prevederile art. 61 alin. (2), Constituţia României consacră organizarea în două Camere a Parlamentului, raporturile dintre acestea - în ce priveşte îndeplinirea funcţiilor pe care Parlamentul le exercită, inclusiv în ce priveşte funcţia legislativă - fiind stabilite prin dispoziţiile întregului capitol I al titlului III din Constituţie. În ce priveşte funcţia de legiferare, iniţiativa legislativă aparţine în egală măsură deputaţilor şi senatorilor, ceea ce implică atât dreptul parlamentarilor de a depune o propunere legislativă în Parlament, cât şi dreptul acestora de a amenda orice iniţiativă legislativă depusă la Parlament. Din dreptul parlamentarilor la iniţiativă legislativă decurge şi dreptul fiecărei Camere de a decide asupra iniţiativelor legislative cu care este sesizată. La dezbaterea unei iniţiative legislative participă, în egală măsură, ambele Camere ale Parlamentului, cu respectarea principiului competenţei de sesizare prevăzut de art. 75 din Constituţie, cele două Camere având autonomie în adoptarea soluţiilor legislative cu privire la iniţiativele supuse dezbaterii. Din aceste principii ale sistemului bicameral rezultă că o iniţiativă legislativă poate fi modificată ori completată de prima Cameră sesizată fără ca decizia acesteia să fie limitată de conţinutul iniţiativei legislative în forma
depusă de iniţiator, după cum tot astfel Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunţa la iniţiativa în cauză. Pe de altă parte, legea supusă controlului de constituţionalitate este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în condiţiile în care obiectul de reglementare al iniţiativei legislative supuse dezbaterii Camerei Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, iar în dezbaterea unei iniţiative legislative Camerele au un drept propriu de decizie, pe care Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, l-a limitat numai la obligativitatea dezbaterii în ambele Camere a aceloraşi texte (acelaşi conţinut şi la aceeaşi formă ale iniţiativei legislative) şi nu la obligativitatea adoptării unor soluţii identice. (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008 sau Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.358 din 28 mai 2009). În ceea ce priveşte dezbaterea unei cereri de reexaminare formulată de Preşedintele României, Parlamentul deliberează numai în limitele cererii, dar are obligaţia să se exprime cu privire la toate textele din lege care se referă la o problemă ridicată de Preşedintele României, chiar în absenţa unei menţiuni exprese în solicitarea acestuia şi eventual să facă acele corelări de ordin tehnic-legislativ atunci când efectuează modificări. Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv
prin recorelarea dispoziţiilor legii.(Decizia nr.991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.682 din 6 octombrie 2008)

II. În ceea ce priveşte conflictul de competenţă decizională dintre Camera Deputaţilor şi Senat, Curtea reţine că, potrivit art.75 alin.(1) din Constituţie, “Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.” Potrivit art.74 alin.(5) din Constituţie, „Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.” În ceea ce priveşte competenţa de a dezbate şi a adopta proiectele de legi şi propunerile legislative, dispoziţiile art.75 alin.(1) din Constituţie, stabilesc calitatea de primă Cameră sesizată, respectiv Cameră decizională, în funcţie de materia de reglementare care face obiectul legiferării. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale art.75 alin.(1) stabilesc criteriile în funcţie de care fiecare Cameră îşi poate determina competenţa. În practică, cum este şi cazul de faţă, se pot ivi situaţii în care unul şi acelaşi act normativ să cuprindă dispoziţii care aparţin mai
multor domenii de reglementare, care intră în competenţa decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situaţii, dispoziţiile art.75 alin.(4) şi (5) din Constituţie prevăd că „(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă”, respectiv „(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.” Întrucât criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi modalitatea de soluţionare a unor eventuale conflicte de competenţe, sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea constată că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispoziţiile art.75 din Constituţie.

III. Independent de criticile de neconstituţionalitate cuprinse în sesizarea Peşedintelui României, Curtea observă că, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, a constatat următoarele: - dispoziţiile art. 14 lit. c), d), e) şi f) şi ale cap. VI "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale; - dispoziţiile cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor;
- dispoziţiile art. 11 lit. e), f) şi g), art. 12 alin. (2) şi ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 144/2007 sunt neconstituţionale în măsura în care prevăd transmiterea declaraţiilor de avere şi de interese Agenţiei Naţionale de Integritate şi publicarea lor pe pagina de internet a acesteia şi a instituţiei. Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, adică vizează cu aceleaşi efecte toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Decizia prin care Curtea Constituţională, în exercitarea controlului concret, posterior, admite excepţia de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes şi nu numai inter partes litigantes. Mai mult, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 sau Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluţia este aceeaşi şi pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. Or, ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art.147 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul avea obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Reţinând că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, Curtea Constituţională apreciază că este competentă a se pronunţa asupra situaţiei de neconstituţionalitate create. Aşadar, Curtea constată că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se
tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nici o autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind în art. 16 alin. (2) că nimeni nu este mai presus de lege, iar în art. 1 alin.(5) că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

IV. Pe de altă parte, Curtea constată că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative nu respectă normele de tehnică legislativă menite să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul, forma juridică, limbajul şi stilul actului normativ. Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor. Or, în condiţiile în care normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor sau senatorilor, Curtea constată că actul normativ nu a fost sistematizat corespunzător şi nici redactat într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc. Pentru considerentele arătate, în temeiul art.146 lit.a) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, precum şi al art.11 alin.(1) lit.A.a), al art.15 alin.(1) şi al art.18 alin.(2) din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:

Constată că dispoziţiile Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor publice şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc la data de 19 iulie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán, Tudorel Toader, judecători.


Amintindu-mi ce a spus domnul Traian Băsescu în Conferinţa de ieri, am impresia că ştia că neconstituţionalitatea nu are legătură cu motivarea din cererea sa de verificare a constituţionalităţii...

Întrebare: Bună ziua. Ştiu că nu a venit încă motivarea Curţii în cazul ultimei decizii a ANI, dar ştiţi dacă s-a admis sesizarea dumneavoastră de neconstituţionalitatepe procedura parlamentară sau este un altul motivul pentru care ANI a fost declarată din nou neconstituţională?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nici eu nu am văzut vreo decizie. Ce pot să vă spun cert este că şi sesizarea mea este, se pare, primul argument de respingere a legii, pentru că nu s-a respectat procedura.

Întrebare: Dar există şi altele?

Preşedintele României, Traian Băsescu: Nu ştiu, nu ştiu şi nu am cum să mă pronunţ asupra a ce va fi în hotărâre. Ce ştiu însă în mod cert, că cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut este să scriem o lege nouă. Avem experienţă acum, ştim cum trebuie să arate. Şi decât să mai facem o lege cu trimiteri la... - că acum avem vreo trei legi care vizează activitatea ANI - cred că cel mai bun lucru este ca toate la un loc să fie analizate şi să scriem o singură lege...