01 July 2010

Există şi politicieni care încearcă să facă ceva instituţional relativ la inundaţii


Ne-am obişnuit cu politicienii care merg la inundaţii să consoleze cu o mână pe umăr pe cei cu casele aflate sub ape. Nu ştiu cât de mult ajutor este acest "nasol, moşule... naşpa!", oamenii şi-ar vrea bruma de lucruri înapoi.

Cineva se gândeşte însă la ce trebuie să fie de acum încolo. Şi nu numai că se gândeşte, dar insistă nu pe lângă veşnicul impotent Guvern al României, ci pe lângă Comisia Europeană.

Corina Creţu:

In intrebarea scrisa am atras atentia asupra faptului ca zeci de cetăţeni ai UE, între care şi cel puţin 19 români, au fost ucisi de inundaţii în ultimele săptămâni. Mii de oameni şi-au pierdut gospodăriile, în multe cazuri acest dezastru natural amplificând dureros o stare de sărăcie deja acutizată de criza economică. Consider că instituţiile UE nu pot ramâne pasive în faţa acestei situaţii de urgenţă, în care avem nevoie de solidaritate exprimată prin asistenţă imediată.

Noul val de inundatii constituie şi un avertisment privind necesitatea intensificării conlucrării între statele membre pentru avertizarea şi protejarea în caz de inundaţii, având în vedere faptul că 60% dintre bazinele hidrografice ale Europei sunt transfrontaliere.

Asadar, am solicitat Comisiei Europene să-si prezinte intențiile referitoare la ajutorarea victimelor din zonele afectate de inundații și să arate care este stadiul monitorizării modului în care statele membre implementează Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații.

(sursa: http://corinacretu.wordpress.com/2010/06/30/interpelare-catre-comisia-europeana-privind-ajutorarea-victimelor-inundatiilor/)

http://www.libertatea.ro/usr/imagini/0-269044-corinacretu.jpg

(sursa: http://www.libertatea.ro/stire/eurodeputata-corina-cretu-cere-ue-sa-i-ajute-pe-sinistratii-inundatiilor-294146.html)


DIRECTIVA 2007/60/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

din 23 octombrie 2007

privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1), având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1), hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2), întrucât:

(1) Inundațiile au capacitatea de a produce pierderi de vieți omenești, evacuări de persoane și daune mediului, de a compromite grav dezvoltarea economică și de a submina activitățile economice ale Comunității.

(2) Inundațiile sunt fenomene naturale care nu pot fi prevenite. Cu toate acestea, unele activități umane (cum ar fi numărul tot mai mare de așezări umane și de bunuri economice aflate în zone inundabile, precum și reducerea capacității de retenție aturală a apei prin exploatarea terenurilor) și schimbările climatice contribuie la creșterea probabilității survenirii inundațiilor și a impactului negativ al acestora.

(3) Este realizabil și de dorit să se reducă riscul consecințelor negative, în special pentru sănătatea și viața persoanelor, mediu, patrimoniul cultural, activitatea economică și infrastructura asociată cu inundațiile. Cu toate acestea,măsurile de reducere a acestor riscuri, pentru a fieficiente, ar trebui, pe cât posibil, coordonate la nivelul unui întreg bazin hidrografic.

(4) Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (3) impune crearea unor planuri de gestionare a bazinului hidrografic pentru fiecare district hidrografic, pentru a ajunge la o bună stare ecologică și chimică, contribuind la atenuarea efectelor inundațiilor. Cu toate acestea, reducerea riscului de inundații nu constituie unul dintre obiectivele principale ale respectivei directive și nu ține seama de modificările viitoare ale riscurilor de inundații, ca urmare a schimbărilor climatice.

(5) Comunicarea Comisiei din 12 iulie 2004 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Gestionarea riscului de inundații – Prevenirea inundațiilor, protecția împotriva acestora și atenuarea efectelor acestora” prezintă analiza Comisiei și punctul de vedere al acesteia privind gestionarea riscurilor de inundație la nivel comunitar și declară că acțiunile concertate și coordonate la nivel comunitar ar aduce o valoare adăugată considerabilă și ar îmbunătăți nivelul general de protecție împotriva inundațiilor.

(6) Prevenirea inundațiilor și atenuarea efectelor acestora în mod eficient necesită, pe lângă coordonarea între statele membre, cooperarea cu țări terțe. Aceasta se desfășoară în conformitate cu Directiva 2000/60/CE și cu principiile internaționale de gestionare a riscului de inundații, astfel cum au fost dezvoltate în special în temeiul Convenției Organizației Națiunilor Unite privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere și a lacurilor internaționale, aprobate prin Decizia 95/308/CE a Consiliului (4), și al acordurilor ulterioare privind aplicarea acesteia.

(7) Decizia 2001/792/CE, Euratom a Consiliului din 23 octombrie 2001 de instituire a unui mecanism comunitar de favorizare a unei cooperări consolidate în cadrul intervențiilor de urgență care țin de protecția civilă (5) mobilizează sprijin și asistență din partea statelor membre în cazul unor urgențe majore, inclusiv al inundațiilor. Protecția civilă poate furniza un răspuns adecvat către populațiile afectate și poate îmbunătăți pregătirea și capacitatea de răspuns a acestora.

6.11.2007 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 288/27

(1) JO C 195, 18.8.2006, p. 37.

(2) Poziția Parlamentului European din 13 iunie 2006 (JO C 300 E, 9.12.2006, p. 123), Poziția comună a Consiliului din 23 noiembrie 2006 (JO C 311 E, 19.12.2006, p. 10), Poziția Parlamentului European din 25 aprilie 2007. Decizia Consiliului din 18 septembrie 2007.

(3) JO L 327, 22.12.2000, p. 1. Directivă modificată prin Decizia nr. 2455/2001/CE (JO L 331, 15.12.2001, p. 1).

(4) JO L 186, 5.8.1995, p. 42.

(5) JO L 297, 15.11.2001, p. 7.

(8) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene (1), este posibil să se acorde asistență financiară rapid în cazul unui dezastru major în scopul ajutorării populației, a zonelor naturale și a țărilor implicate să revină la condițiile normale pe cât posibil. Cu toate acestea, fondul poate interveni numai în cazul operațiunilor de urgență, nu și în fazele anterioare urgenței.

(9) În elaborarea politicilor privind apa și exploatarea terenurilor, statele membre și Comunitatea ar trebui să țină seama de impactul pe care l-ar putea avea politicile respective asupra riscurilor de inundații și asupra gestionării riscurilor respective.

(10) Pe teritoriul Comunității apar diferite tipuri de inundații, cum ar fi inundații ale râurilor, viituri torențiale, inundații urbane și inundații produse de mare în zonele de coastă. Daunele produse de inundații pot varia și de la o țară și regiune la alta ale Comunității. Ca urmare, obiectivele privind gestionarea riscurilor de inundații ar trebui stabilite de statele membre însele și ar trebui să se bazeze pe circumstanțe locale și regionale.

(11) Riscurile de inundații în anumite zone din cadrul Comunității pot fi considerate a nu fi semnificative, de exemplu, în zone slab populate sau nepopulate sau în zone cu bunuri economice sau valoare ecologică limitată.

În fiecare district hidrografic sau unitate de gestionare ar trebui evaluate riscurile de inundații și nevoia de acțiuni suplimentare, cum ar fi evaluarea potențialului de atenuare a inundațiilor.

(12) Pentru a avea la dispoziție un instrument eficient de informare, precum și o bază valoroasă pentru stabilirea priorităților și pentru luarea unor decizii ulterioare tehnice, financiare și politice privind gestionarea riscului de inundații, este necesar să se prevadă crearea unor hărți de hazard la inundații și a unor hărți cu risc de inundații care să arate potențialele consecințe negative asociate diferitelor cazuri de inundații, inclusiv informații privind surse potențiale de poluare a mediului ca urmare a inundațiilor.

În acest context, statele membre ar trebui să evalueze activitățile care determină creșterea riscurilor de inundații.

(13) În vederea evitării și a reducerii impactului negativ al inundațiilor în zona respectivă, este indicat să se elaboreze planuri de gestionare a riscului de inundații. Cauzele și consecințele inundațiilor variază în funcție de țările și regiunile Comunității. Planurile de gestionare a riscului de inundații trebuie, așadar, să ia în considerare caracteristicile proprii ale zonelor pe care le acoperă și să prevadă soluții adaptate în conformitate cu nevoile și prioritățile acelor zone, asigurând, în același timp, o coordonare relevantă în districtele hidrografice și promovând realizarea obiectivelor de mediu prevăzute de legislația comunitară. Statele membre ar trebui, în special, să se abțină de la adoptarea unor măsuri sau angajarea în acțiuni care cresc semnificativ riscul de inundații în alte state membre, cu excepția cazului în care aceste măsuri au fost coordonate și s-a convenit asupra unei soluții între statele membre respective.

(14) Planurile de gestionare a riscului de inundații ar trebui să se concentreze asupra prevenirii, a protecției și a pregătirii. Pentru a asigura mai mult spațiu râurilor, acestea ar trebui să ia în considerare, în măsura posibilului, întreținerea și/sau refacerea zonelor inundabile, precum și măsuri de prevenire și reducere a efectelor negative asupra sănătății umane, a mediului, a patrimoniului cultural și a activității economice. Elementele planurilor de gestionare a riscurilor de inundații trebuie revizuite periodic și, după caz, trebuie actualizate, luând în considerare efectele posibile ale schimbărilor climatice asupra apariției inundațiilor.

(15) Principiul solidarității este foarte important în contextul gestionării riscurilor de inundații. În lumina acestuia, statele membre ar trebui încurajate să găsească o partajare echitabilă a responsabilităților, atunci când măsurile sunt decise de comun acord pentru beneficiul comun, în ceea ce privește gestionarea riscului de inundații de-a lungul cursurilor de apă.

(16) Pentru a preveni dublarea activității, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a utiliza evaluări preliminare existente ale riscurilor, hărți de hazard sau risc de inundații și planuri de gestionare a riscului de inundații în scopul realizării obiectivelor și al îndeplinirii cerințelor prezentei directive.

(17) Dezvoltarea planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice în temeiul Directivei 2000/60/CE și a planurilor de gestionare a riscurilor de inundații în temeiul prezentei directive sunt elemente de gestionare integrată a bazinelor hidrografice ale râurilor. Cele două procese ar trebui, prin urmare, să utilizeze potențialul reciproc pentru sinergii și avantaje comune, având în vedere obiectivele de protecție a mediului din Directiva 2000/60/CE, asigurând eficiența și utilizarea înțeleaptă a resurselor, precum și recunoașterea faptului că autoritățile competente și unitățile de gestionare pot să difere în conformitate cu prezenta directivă și în conformitate cu Directiva 2000/60/CE.

(18) Statele membre ar trebui să își bazeze evaluările, hărțile și planurile pe cele mai bune practici și pe cele mai bune tehnologii disponibile, care nu implică costuri excesive în materie de gestionare a riscurilor de inundații. L 288/28 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 6.11.2007 (1) JO L 311, 14.11.2002, p. 3.

(19) Pentru utilizarea în mai multe scopuri a unor corpuri de apă pentru diverse forme de activități umane durabile (de exemplu, gestionarea riscului de inundații, ecologie, navigație pe apele interioare sau hidroenergie) și având în vedere impactul acestei utilizări asupra apelor, Directiva 2000/60/CE prevede un proces clar și transparent de abordare a respectivei utilizări și a respectivului impact, care include posibile derogări de la obiectivele „bunei stări” sau ale „nedeteriorării” prevăzute la articolul 4. Articolul 9 din Directiva 2000/60/CE prevede recuperarea costurilor.

(20) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (1).

(21) Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adapteze prezenta anexă la progresul științific și tehnic. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE a Consiliului.

(22) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Aceasta are drept obiectiv, în special, să asigure promovarea integrării în politicile Comunității a unui nivel înalt de protecție a mediului în conformitate cu principiul dezvoltării durabile, astfel cum a fost stabilit la articolul 37 dinCarta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(23) Având în vedere că obiectivul prezentei directive, și anume crearea unui cadru pentru măsurile de reducere a riscurilor de daune produse prin inundații, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Comunității, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat.

În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(24) În conformitate cu principiile proporționalității și subsidiarității și cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității anexat la tratat, și având în vedere capacitățile existente ale statelor membre, ar trebui să se păstreze o flexibilitate considerabilă la nivel local și regional, în special în ceea ce privește organizarea și responsabilitatea autorităților.

(25) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare (2), statele membre sunt încurajate să elaboreze, pentru ele însele și în interesul Comunității, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Scopul prezentei directive îl constituie stabilirea unui cadru pentru evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații, cu scopul de a reduce consecințele negative pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică asociate cu inundațiile în cadrul Comunității.

Articolul 2

În sensul prezentei directive, în plus față de definițiile pentru „râu”, „bazin hidrografic”, „subbazin hidrografic” și „district hidrografic”, astfel cum au fost stabilite la articolul 2 din Directiva 2000/60/CE, se aplică următoarele definiții:

1. „inundații” înseamnă acoperire temporară cu apă a unui teren care nu este acoperit în mod obișnuit cu apă.

Aceasta include inundații cauzate de râuri, torenți de munte, cursuri de apă intermitente de tip mediteranean și inundații produse de mare în zonele costiere și nu include inundațiile produse de sistemele de canalizare;

2. „risc de inundații” înseamnă combinația dintre probabilitatea apariției unor inundații și efectele potențial adverse pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică asociate apariției unei inundații.

Articolul 3

(1) În sensul prezentei directive, statele membre folosesc acordurile realizate în temeiul articolului 3 alineatele (1), (2), (3), (5) și (6) din Directiva 2000/60/CE.

(2) Cu toate acestea, pentru punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre pot:

(a) desemna autorități competente diferite de cele identificate în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/60/CE;

(b) identifica anumite zone costiere sau bazine hidrografice individuale și desemna o unitate de gestionare a acestora, diferită de cele desemnate în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/60/CE. 6.11.2007 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 288/29

(1) JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11). (2) JO C 321, 31.12.2003, p. 1. În aceste cazuri, până la 26 mai 2010, Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre informațiile menționate în anexa I la Directiva 2000/60/CE. În acest scop, orice trimitere la autoritățile competente și la districtele hidrografice se interpretează ca trimiteri la autoritățile competente și unitățile de gestionare menționate la prezentul articol. Statele membre informează comisia cu privire la orice modificare a datelor furnizate în aplicarea prezentului alineat în termen de trei luni de la data la care a intrat în vigoare modificarea respectivă.

CAPITOLUL II

EVALUAREA PRELIMINARĂ A RISCULUI DE INUNDAȚII

Articolul 4

(1) Pentru fiecare district hidrografic sau unitate de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) sau pentru porțiunea unui district hidrografic internațional care se află pe teritoriul său, statele membre întreprind o evaluare preliminară de risc privind inundațiile în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol.

(2) Pe baza unor informații disponibile sau a unor informații care pot fi imediat deduse, cum ar fi date și studii privind evoluțiile pe termen lung și, în special, efectele schimbărilor climatice asupra producerii inundațiilor, o evaluare preliminară a riscului de inundații este întreprinsă pentru a furniza o evaluare a riscurilor potențiale. Evaluarea include cel puțin următoarele:

(a) hărți ale bazinului hidrografic la scala corespunzătoare, inclusiv limitele bazinelor hidrografice, ale subbazinelor și, acolo unde există, ale zonelor costiere, cu expunerea topografiei și a utilizării terenului;

(b) o descriere a inundațiilor care au survenit în trecut și care au avut efecte negative semnificative asupra sănătății umane, a mediului, a patrimoniului cultural și a activității economice și pentru care probabilitatea unor evenimente viitoare similare este încă relevantă, inclusiv în ceea ce privește dimensiunile inundațiilor și traseele acestora, precum și o evaluare a efectelor negative pe care le-au produs;

(c) o descriere a inundațiilor semnificative care au survenit în trecut, atunci când consecințele negative semnificative sau evenimentele viitoare similare ar putea fi prevăzute; și, în funcție de nevoile specifice ale statelor membre, include:

(d) o evaluare a consecințelor negative potențiale ale viitoarelor inundații pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică, luând în considerare pe cât posibil probleme ca topografia, poziția cursurilor de apă și caracteristicile lor generale hidrologice și geomorfologice, inclusiv albiile majore ca zone de retenție naturală, eficiența infrastructurilor de apărare pentru protecția împotriva inundațiilor, poziția zonelor populate, zonele cu activitate economică și dezvoltare pe termen lung, inclusiv efectele schimbărilor climaticei asupra apariției inundațiilor.

(3) În cazul districtelor hidrografice internaționale sau al unităților de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b), care sunt partajate cu alte state membre, statele membre se asigură că are loc schimbul de informații relevante între autoritățile competente în cauză.

(4) Statele membre încheie evaluarea preliminară a riscului de inundații până la 22 decembrie 2011.

Articolul 5

(1) Pe baza evaluării preliminare a riscului de inundații menționate la articolul 4, statele membre identifică, pentru fiecare district hidrografic sau pentru fiecare unitate de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) sau pentru fiecare porțiune a unui district hidrografic internațional care se află pe teritoriul acestora, acele zone cu privire la care ajung la concluzia că există sau a căror producere ar putea fi considerată ca probabilă.

(2) Identificarea, în temeiul alineatului (1), a zonelor care aparțin unui district hidrografic internațional sau unei unități de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) partajate cu alt stat membru, este coordonată între statele membre respective.

CAPITOLUL III

HĂRȚILE DE HAZARD ȘI DE RISC DE INUNDAȚII

Articolul 6

(1) Statele membre realizează hărți de hazard și hărți de risc de inundații la nivelul districtului hidrografic sau al unei unități de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b), la scala cea mai potrivită pentru zonele identificate în temeiul articolului 5 alineatul (1).

(2) Pentru pregătirea hărților de risc și a hărților de risc de inundații pentru zonele identificate în temeiul articolului 5, care sunt partajate cu alte state membre, are loc un schimb prealabil de informații între statele membre în cauză.

(3) Hărțile de hazard acoperă zonele geografice care ar putea fi inundate în următoarele cazuri:

(a) inundații cu probabilitate mică sau în cazuri extreme;

(b) inundații cu probabilitate medie (perioada probabilă de revenire 100 ani);

(c) inundații cu probabilitate mare, după caz.L 288/30 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 6.11.2007 (4) Pentru fiecare caz menționat la alineatul (3), sunt indicate următoarele elemente:

(a) dimensiunile inundațiilor;

(b) adâncimea sau nivelul apelor, după caz;

(c) după caz, viteza de curgere sau debitul de apă relevant.

(5) Hărțile de risc de inundații indică potențialele efecte negative asociate cazurilor de inundații menționate la alineatul

(3) și exprimate în următorii termeni:

(a) numărul aproximativ de locuitori potențial afectați;

(b) tipul de activitate economică din zona potențial afectată;

(c) instalațiile, astfel cum sunt menționate în anexa I la Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24 septembrie 1996 privind prevenirea și controlul integrat al poluării (1), care pot produce poluare accidentală în cazul inundațiilor și zonele protejate potențial afectate enumerate în anexa IV punctul 1 punctele (i), (iii) și (v) la Directiva 2000/60/CE;

(d) alte informații pe care statul membru le consideră utile, cum ar fi indicarea zonelor unde pot apărea inundații cu un conținut mare de sedimente transportate și inundații cu sedimente grosiere și informații privind alte surse importante de poluare.

(6) Statele membre pot decide că, pentru zonele costiere unde există un nivel adecvat de protecție, pregătirea hărților de hazard este limitată la cazul menționat la alineatul (3) litera (a).

(7) Statele membre pot decide că, pentru zonele în care apele subterane produc inundații, pregătirea hărților de hazard este limitată la cazul menționat la alineatul (3) litera (a).

(8) Statele membre se asigură că hărțile de hazard și hărțile de risc de inundații sunt finalizate până la 22 decembrie 2013.

CAPITOLUL IV

PLANURILE DE GESTIONARE A RISCURILOR DE INUNDAȚII

Articolul 7

(1) Pe baza hărților menționate la articolul 6, statele membre stabilesc planuri de gestionare a riscurilor de inundații coordonate la nivelul districtului hidrografic sau unității de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) pentru zonele identificate în temeiul articolului 5 alineatul (1) și zonele aflate sub incidența articolului 13 alineatul (1) litera (b) în conformitate cu alineatele (2) și (3) din prezentul articol.

(2) Statele membre stabilesc obiective corespunzătoare pentru gestionarea riscului de inundații pentru zonele identificate în temeiul articolului 5 alineatul (1) și pentru zonele aflate sub incidența articolului 13 alineatul (1) litera (b), axându-se pe reducerea potențialelor efecte negative ale inundațiilor pentru sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică și, dacă se consideră că este cazul, și pe inițiativele nestructurale și/sau pe reducerea probabilității de inundație.

(3) Planurile de gestionare a riscului de inundații includ măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite în conformitate cu alineatul (2), precum și componentele stabilite în partea A din anexă.

Planurile de gestionare a riscului de inundații iau în considerare aspectele relevante, cum ar fi costurile și beneficiile, dimensiunile inundațiilor și itinerariile acestora și zonele care au potențialul de a reține apa din inundații, cum ar fi albiile majore cu retenție naturală, obiectivele de mediu din articolul 4 din Directiva 2000/60/CE, gestionarea solului și a apei, planificarea spațiului, utilizarea terenurilor, conservarea naturii și infrastructura de navigație și portuară. Planurile de gestionare a riscului de inundații au în vedere toate aspectele gestionării riscului de inundații care se axează pe prevenirea, protecția, starea de pregătire, inclusiv previziunile de inundații și sistemele de avertizare timpurie și luând în considerare caracteristicile unui anumit bazin sau subbazin hidrografic. Planurile de gestionare a riscului de inundații pot include și promovarea practicilor de utilizare durabilă a terenurilor, îmbunătățirea capacității de retenție a apei, precum și inundările controlate ale anumitor zone în cazul unor inundații.

(4) Din solidaritate, planurile de gestionare a riscului de inundații create într-un stat membru nu includ măsurile care, prin dimensiunile și impactul lor, cresc semnificativ riscul de inundații în amonte sau în aval de alte țări din același bazin sau subbazin hidrografic, cu excepția cazului în care aceste măsuri au fost coordonate și s-a convenit asupra unei soluții între statele membre respective în conformitate cu articolul 8.

(5) Statele membre se asigură că planurile de gestionare a riscului de inundații sunt finalizate și publicate până la 22 decembrie 2015.

Articolul 8

(1) Pentru districtele hidrografice sau unitățile de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b), care se află în întregime pe teritoriul lor, statele membre se asigură că se realizează un singur plan de gestionare a riscului de inundații sau un set de planuri de gestionare a riscului de inundații, coordonate la nivelul districtului hidrografic.

6.11.2007 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 288/31

(1) JO L 257, 10.10.1996, p. 26. Directivă modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 33, 4.2.2006, p. 1).

(2) Atunci când districtul hidrografic internațional sau unitatea de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) se află în întregime în cadrul Comunității, statele membre asigură coordonarea în scopul de a produce un plan unic internațional de gestionare a riscului de inundații sau de a stabili un set de planuri de gestionare a riscului de inundații coordonat la nivelul districtului hidrografic internațional. Atunci când aceste planuri nu sunt realizate, statele membre realizează planuri de gestionare a riscului de inundații care acoperă cel puțin părțile unui district hidrografic internațional care face parte din teritoriul acestuia, pe cât posibil coordonate la nivelul districtului hidrografic internațional.

(3) Atunci când districtul hidrografic internațional sau unitatea de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) se extinde în afara granițelor Comunității, statele membre iau măsuri pentru a realiza un plan unic de gestionare a riscului de inundații sau a stabili un set de planuri de gestionare a riscului de inundații coordonat la nivelul districtului hidrografic internațional; atunci când nu este posibil, se aplică alineatul (2) pentru porțiunile unui district hidrografic internațional care face parte din teritoriul statelor.

(4) Planurile de gestionare a riscului de inundații menționate la alineatele (2) și (3) sunt suplimentate atunci când se consideră adecvat de către țări care dețin împreună un subbazin, prin planuri mai detaliate de gestionare a riscului de inundații și coordonate la nivelul subbazinelor internaționale.

(5) Atunci când un stat membru identifică o problemă care are un impact asupra gestionării riscurilor de inundații ale apelor sale, dar care nu poate fi rezolvată de către statul membru respectiv, acesta poate raporta problema Comisiei și oricărui alt stat membru interesat și poate formula recomandări cu privire la rezolvarea acesteia.

Comisia răspunde tuturor rapoartelor sau recomandărilor statelor membre în termen de șase luni.

CAPITOLUL V

COORDONAREA CU DIRECTIVA 2000/60/CE, INFORMAREA ȘI

CONSULTAREA PUBLICULUI

Articolul 9

Statele membre iau măsuri adecvate pentru a coordona aplicarea prezentei directive și pe cea a Directivei 2000/60/CE, axându-se pe posibilitățile de creștere a eficienței, pe schimbul de informații și pe realizarea de sinergii și beneficii comune cu privire la obiectivele de mediu stabilite la articolul 4 din Directiva 2000/60/CE. În special:

1. dezvoltarea primelor hărți de hazard și de risc de inundații și revizuirea ulterioară a acestora, astfel cum se face referire la aceasta la articolele 6 și 14 ale prezentei directive, se efectuează astfel încât informațiile pe care le conțin să fie consecvente cu informațiile relevante prezentate în conformitate cu Directiva 2000/60/CE. Acestea sunt coordonate cu revizuirile prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2000/60/CE și pot fi integrate în acestea;

2. dezvolt area primelor planuri de gestionare a riscului de inundații și a revizuirilor ulterioare, astfel cum se face referire la acestea la articolele 7 și 14 din prezenta directivă, se efectuează, în coordonare cu și poate fi integrată în revizuirile planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice prevăzute la articolul 13 alineatul (7) din Directiva 2000/60/CE;

3. implicarea activă a tuturor părților interesate în temeiul articolului 10 din prezenta directivă este coordonată, după caz, cu implicarea activă a părților interesate în temeiul articolului 14 din Directiva 2000/60/CE.

Articolul 10

(1) În conformitate cu legislația comunitară aplicabilă, statele membre pun la dispoziția publicului evaluarea preliminară a riscurilor de inundații, hărțile de risc, hărțile de risc de inundații și planurile de gestionare a riscului de inundații.

(2) Statele membre încurajează implicarea activă a părților interesate în producerea, revizuirea și actualizarea planurilor de gestionare a riscului de inundații menționate în capitolul IV.

CAPITOLUL VI

MĂSURI DE PUNERE ÎN APLICARE ȘI MODIFICĂRI

Articolul 11

(1) În conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 12 alineatul (2), Comisia poate adopta formate tehnice în scopul prelucrării și al transmiterii de date, inclusiv de date statistice și cartografice, către Comisie. Formatele tehnice ar trebui adoptate cu cel puțin doi ani înainte de datele indicate la articolul 4 alineatul (4), articolul 6 alineatul (8) și articolul 7 alineatul (5), ținând seama standardele existente, precum și formatele dezvoltate în temeiul actelor comunitare relevante.

(2) Ținând seama de perioadele de revizuire și actualizare, Comisia poate adapta anexa la progresul științific și tehnic. Aceste măsuri, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentei directive, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 12 alineatul (3).

Articolul 12

(1) Comisia este asistată de comitetul instituit prin articolul 21 din Directiva 2000/60/CE.

(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

L 288/32 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 6.11.2007

(3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8.

CAPITOLUL VII

MĂSURI TRANZITORII

Articolul 13

(1) Statele membre pot decide să nu se ocupe de evaluarea preliminară a riscului de inundații menționată la articolul 4 pentru acele bazine hidrografice, subbazine sau zone costiere atunci când:

(a) fie au întreprins deja o evaluare a riscurilor pentru a concluziona, înainte de 22 decembrie 2010, potrivit căreia există un risc semnificativ potențial de inundații sau se poate considera că este probabil să survină ca urmare a identificării zonei între cele menționate la articolul 5 alineatul (1); sau (b) fie au decis, înainte de 22 decembrie 2010, să pregătească hărți de risc și de risc de inundații și să creeze planuri de gestionare a riscului de inundații în conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentei directive.

(2) Statele membre pot decide să folosească hărți de hazard și hărți de risc de inundații finalizate înainte de 22 decembrie 2010, dacă aceste hărți oferă un nivel de informare echivalent cerințelor din articolul 6.

(3) Statele membre pot decide să folosească planurile de gestionare a riscului de inundații finalizate înainte de 22 decembrie 2010, cu condiția ca aceste planuri să fie echivalente cu cerințele stabilite la articolul 7.

(4) Alineate le (1), (2) și (3) se aplică fără a aduce atingere articolului 14.

CAPITOLUL VIII

REVIZUIRI, RAPOARTE ȘI DISPOZIȚII FINALE

Articolul 14

(1) Evaluarea preliminară a riscului de inundații sau evaluarea și deciziile menționate la articolul 13 alineatul (1) sunt revizuite și, dacă este necesar, actualizate până la 22 decembrie 2018 și apoi la fiecare șase ani.

(2) Hărțile de hazard și de risc de inundații sunt revizuite și, dacă este necesar, actualizate până la 22 decembrie 2019 și apoi la fiecare șase ani.

(3) Planul (planurile) de gestionare a riscului de inundații este (sunt) revizuit(e) și, dacă este necesar, actualizat(e), inclusiv componentele stabilite în partea B a anexei, până la 22 decembrie 2021 și ulterior la fiecare șase ani.

(4) Impactul posibil al schimbărilor climatice asupra apariției inundațiilor este luat în considerare în revizuirile menționate la alineatele (1) și (3).

Articolul 15

(1) Statele membre pun la dispoziția Comisiei evaluările preliminare ale riscului de inundații, hărțile cu pericolele de inundații, hărțile de hazard, hărțile de risc de inundații și planurile de gestiune a riscurilor de inundații menționate la articolele 4, 6 și 7, ca și revizuirile acestora și, după caz, actualizările acestora în termen de trei luni de la datele indicate la articolul 4 alineatul (4), articolul 6 alineatul (8), articolul 7 alineatul (5) și, respectiv, articolul 14.

(2) Statele membre informează Comisia în legătură cu deciziile luate în conformitate cu articolul 13 alineatele (1), (2) și (3) și îi pun la dispoziție informațiile necesare privind respectivele decizii până la datele indicate la articolul 4 alineatul (4), articolul 6 alineatul (8) și, respectiv, articolul 7 alineatul (5).

Articolul 16

Până la 22 decembrie 2018 și apoi la fiecare șase ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a prezentei directive. La elaborarea acestui raport se ține seama de impactul schimbărilor climatice.

Articolul 17

(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 26 noiembrie 2009.

Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 18

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 19

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasburg, 23 octombrie 2007.

Pentru Parlamentul European

Președintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Președintele

M. LOBO ANTUNES

6.11.2007 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 288/33

ANEXĂ

A. Planurile de gestionare a riscurilor de inundații

I. Componentele primelor planuri de gestionare a riscului de inundații:

1. concluziile evaluării preliminare a riscurilor de inundații, astfel cum sunt solicitate în capitolul II sub forma unei hărți sumare a districtului hidrografic sau a unității de gestionare menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) care identifică zonele enumerate la articolul 5 alineatul (1), care sunt supuse prezentului plan de gestionare a riscului de inundații;

2. hărțile de hazard și de risc de inundații, astfel cum au fost pregătite în temeiul capitolului III, sau cele care sunt

deja existente în conformitate cu articolul 13, precum și concluziile care pot fi deduse din aceste hărți;

3. o descriere a obiectivelor corespunzătoare de gestionare a riscului de inundații, stabilite în conformitate cu

articolul 7 alineatul (2);

4. un rezumat și o ordine de prioritate a măsurilor luate cu scopul de a realiza obiectivele respective de gestionare

a riscului de inundații, inclusiv măsurile luate în conformitate cu articolul 7, precum și măsurile în legătură cu

inundațiile luate în temeiul altor acte comunitare, inclusiv Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985

privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (1) și Directiva 96/82/CE a

Consiliului din 9 decembrie 1996 privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică

substanțe periculoase (2), Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001

privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (3), precum și Directiva 2000/60/CE;

5. atunci când este disponibilă, pentru bazine sau subbazine hidrografice comune, o descriere a metodologiei

definite de statele membre respective, a analizei costurilor în raport cu avantajele folosită pentru evaluarea

metodelor cu efecte transnaționale.

II. Descrierea punerii în aplicare a planului:

1. o descriere a ordinii de prioritate și a modului în care va fi monitorizat progresul în punerea în aplicare a planului;

2. un rezumat al informațiilor publice și al măsurilor/acțiunilor de consultare luate;

3. o listă a autorităților competente și, după caz, o descriere a procesului de coordonare în cadrul oricărui district hidrografic internațional, precum și a procesului de coordonare cu Directiva 2000/60/CE.

B. Componentele actualizărilor ulterioare ale planurilor de gestionare a riscului de inundații:

1. orice modificări sau actualizări de la publicarea versiunii anterioare a planului de gestionare a riscului de inundații, inclusiv un rezumat al revizuirilor desfășurate în conformitate cu articolul 14;

2. o evaluare a progreselor înregistrare spre atingerea obiectivelor menționate la articolul 7 alineatul (2);

3. o descriere și o explicare a oricăror măsuri prevăzute în versiunea anterioară a planului de gestionare a riscului de inundații, măsuri care au fost incluse în plan, fără a fi puse în aplicare;

4. o descriere a măsurilor suplimentare de la publicarea versiunii anterioare a planului de gestionare a riscului de inundații.L 288/34 RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 6.11.2007

(1) JO L 175, 5.7.1985, p. 40. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2003/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 156, 25.6.2003, p. 17).

(2) JO L 10, 14.1.1997, p. 13. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2003/105/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 345, 31.12.2003, p. 97).

(3) JO L 197, 21.7.2001, p. 30.
(sursa: http://www.rowater.ro/Continut%20Site/Directive/INSPIRE/DIRECTIVA%20din%2023%20octombrie%202007.aspx)

UPDATE:

Strategia Inundaţii

Anexa 1 ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI



3 comments:

nimrod said...

Biblio,

N-ar trebui să plătim la greu o armată de eurocraţi ca să emită un plan de măsuri pe care l-ar fi putut concepe şi un socotitor de CAP şi ar fi căpătat putere de lege doar pe baza semnăturii unui primar de ţară. E, din nou, hai să arătăm că muncim. Problema sunt banii şi, mai mult, riscul de investiţii excesive. Pe mine m-au surprins inundaţii în România dar şi în câteva oraşe europene importante. Ideea e câţi saci de nisip poţi produce în unitatea de timp, ca să ai suplimentul de dig gata înainte să vină viitura. Restul e teoria drobului de sare (norvegienii din Alesund traiesc bien-merci cu ameninţarea de la Akernes). Pe mine, peste ani, m-au surprins apele la Dresda, la Viena (unde stivele de saci fac parte din decorul stradal obişnuit) la Budapesta, oraşe de patrimoniu (unde, înainte de toate, toată lumea dă fuga să salveze picturile de prin demisoluri)care trec, aş zice sistematic, prin perioade de inundaţii. Credeţi că băieţii ăştia duc lipsă de organizare "scrisă"? În nici un caz vreun zid chinezesc nu constituie soluţia.Eu de doua zile am practic Siretul sub fereastră. E agitaţie: ISU,elicopterele poliţiei, jandarmi, pompieri,salvări, evacuări. Trece. Si mai vad că primarul (pdl) se descurcă şi de data asta. Lege îi trebuie lui? Hartă din satelit? El are nevoie doar de oameni, nisip şi motorină fiindcă în situaţii dintr-astea legea e el... restul e eurocraţie degeaba.

Bibliotecaru said...

De multe ori birocraţia este strâns legată de bani şi eficienţa intervenţiei.

De exemplu, multă lume s-a indignat că bolnavii au fost transportaţi cu un încărcător frontal prin apă. M-am gândit şi, având la dispoziţie orice altceva, mi s-a părut cea mai potrivită rezolvare. Cu barca nu se putea trece, viteza apei era prea mare şi adâncimea prea mică, cu o salvare nu... poate doar cu o maşină de război, dar nici aceia nu era sigură pentru că putea ajunge apa la motor. Chiar şi un vehicul amfibiu ar fi putut fi târât de curent... O soluţie rudimentară dar ideală...

Sigur că da, existenţa unor utilaje speciale pentru astfel de evenimente ar putea schimba radical situaţia, dar pentru a investi fonduri în echipaje pentru intervenţia de urgenţă în inundaţii este necesară multă birocraţie. Nu este normal să încarci saci cu nisip când te poţi folosi de alte soluţii mult mai eficiente, nu e normal să te speteşti când vin inundaţiile când ai un an în care să faci digurile funcţionale şi să iei şi alte soluţii care previn inundaţiile.

Conceptul digului de pământ care împiedică revărsarea peste sat este o soluţie de 24 de ore. Adevărata soluţie este să nu laşi apa să se acumuleze, să ai un sistem care să o împiedice să se adune. Un dig care împiedică revărsarea nu face decât să mute apa ceva mai jos, la următoarea localitate.

Una din soluţii ar fi împădurirea masivă a zonelor din aval, o soluţie ecologică, dar costisitoare.

nimrod said...

@Biblio,

Cu tot respectul, rămân la părerea mea: pe noi nu teoria ne inundă ci practica. Digurile au rol de regularizare şi protecţie pentru situaţii de risc mediu, altfel ar ruina bugetul. Dincolo de acest nivel, pentru economie şi flexibilitate, tot sacii rămân. Dacă vreţi, e ca în cazul poziţiilor întărite, unde s-a pornit de la ziduri de patru metri grosime şi s-a ajuns la locaşul de tragere.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.