29 March 2012

Cezar Preda, un interviu memorabil




Reporter: În funcţii importante au fost femei, mai mult ca oricând.

Cezar Preda: Ne-a spus preşedintele că... Domniei sale îi place chestia asta şi a făcut un obiectiv. A recunoscut preşedintele.

Reporter: După părerea dumneavoastră, atâtea femei în conducerea partidului... oricum mai multe ca de obicei...

Cezar Preda : Traian Băsescu, dacă îmi permiteţi, şi e riscant să vorbeşti despre preşedinte, mai ales eu am riscat de multe ori, nu e un om care îţi dă de mâncare, care îţi bagă în traistă. E un om care îţi dă o undiţă. Traian Băsescu nu bagă nimănui în traistă. Traian Băsescu a dat o undiţă şi a dat femeilor. Să ştiţi că au confirmat. Ce, Anca Boagiu nu a confirmat? A confirmat. Putea să vrea oricine s-o schimbe, îi spuneam "Nu te schimb, domnule, eşti bună şi stai aici". Sulfina Barbu, n-a făcut treabă? Elena Udrea la minister a avut cele mai multe fonduri europene. Că-i place, că are fusta scurtă, că are tocuri, că e blondă, aia e altceva. Roberta Anastase, în afară de chestiunea aceea de marotă cu pensiile, votul la pensii, eu sunt politician vechi şi sunt şi vicepreşedinte al Parlamentului European al Consiliului Europei unde dau votul, păi când majoritatea a hotărât aşa rămâne, poate să fie la vot în sală 50 de inşi. Ca să ne lămurim despre ce este vorba. În afară de aceasta ce să i se reproşeze? O femeie care a confirmat. Deci, femeile astea au confirmat. Că or mai fi pe lângă ele şi femei care n-au confirmat şi care n-au demonstrat, să fie sănătoase! Eu le tratez ca pe nişte colege. Şi să vă mai spun o chestiune: mie îmi plac femeile, sunt un om care mă uit la ce e frumos. Îmi cer scuze în faţa lor, dar eu întotdeauna m-am uitat la ele ca şi colege de partid, eu nu m-am uitat la ele ca şi femeie să văd cât de frumoasă este, cât de bine aranjată e. Nu. Eu m-am uitat la ele ca şi colege şi ele pe mine şi eu pe ele, ca fraţii - avem treabă.

Aici nu e o vină că s-au promovat femeile. Trebuie promovate, pentru că şi eu am observat la mine, la Buzău, e o chestiune reală: femeile sunt mult mai loiale şi mult mai fidele. Ăsta e adevărul. Că ne place, că nu ne place, femeia nu te trădează. Femeia se gândeşte de două ori şi ea e loială. Zice: "Mă, dacă eu i-am promis acestui om că merg cu el...". Este o chestiune pe care orice politician trebuie s-o vadă şi să profite de ea, nu s-o dea cu piciorul, misoginism. Ştiţi, Vasile (Blaga - n.r.) era considerat că e cam misogin. Vasile Blaga.

Reporter: Şi e?

Cezar Preda: Domn'e, nu e. Vasile e, până la urmă, prea inginer în politică. Vasile a rămas un inginer, un tip care are idei, care are proiecte, are soluţii, asta fac inginerii. Când eşti prea inginer în politică, partidul se foloseşte de tine, zice: "Du-mă înainte, pune-mă pe şină, că eu merg înainte". Când e vorba să-ţi recunosc că eşti cel mai bun zic: "Bă, eşti inginer, eu sunt politician".
(http://www.mediafax.ro/politic/interviu-exclusiv-cezar-preda-despre-femeile-din-pdl-sunt-mult-mai-loiale-si-mai-fidele-nu-tradeaza-video-9450869)



Reporter: Au fost multe cazuri de corupţie, multe acuzaţii, mulţi membri ai PDL în funcţii importante reţinuţi...

Cezar Preda: Şi?

Reporter: Cum afectează partidul?

Cezar Preda: Bineînţeles că îl afectează. Vedeţi, apropos de asumarea politicianului, a lucrului pe care îl face, nu trăim o asumare totală şi o asumare corectă. Avem un produs, o lege electorală, care este criminală pentru România. Şi aici am să vă spun un lucru pe care nu l-am mai spus până acum: din analizele făcute de mine, am avut în calitate de preşedinte al Comisiei de control al SRI, printre acţiunile pe care le-am făcut în comisie, şi aici pot să dau numele unui coleg, noi doi am accelerat această problemă, domnul senator Daniel Savu de la PSD, în care am vrut să avem o analiză foarte clară a penetrării lumii interlope în spaţiul politic românesc şi evoluţia sa de la aceea de a te folosi de oamenii politici şi până aţi atinge scopul. Au depăşit această situaţie în 2004, au început să intre ca şi consilieri locali, judeţeni, iar în 2008 au depăşit şi această barieră şi au intrat direct în viaţa politică spunând "Ce nevoie mai am eu de politician când pot să intru cu bani să fac eu politică?" şi am ajuns la această nenorocire.

Pericolul din toamna aceasta este că oamenii, pe sistemul acesta labil de vot, cu bani vor intra în Parlamentul României. Şi vor intra oameni care vor multiplica aceste derapaje de la ce înseamnă mentalitate. Pentru că pe bani se face. Şi ca o concluzie, aş vrea să mă duc puţin în spaţiul românesc al cadourilor care se fac.

Eu am fost obişnuit că în politică nu se fac cadouri. Trăiesc o mare insatisfacţie observând că în politică se fac numai cadouri. Inclusiv ieri (marţi - n.r.), când ne-am adunat două Camere reunite ale Parlamentului să votăm cinci, şase sinecuri pentru funcţiile acelea de zece mii de euro şi ne-am mai adunat o singură dată, acum o lună, tot pentru aşa ceva. Nu reuşeşte acest plen să dezbată rapoartele SIE, rapoartele SRI pe ani de zile. Nu reuşim, dar pentru cadouri, pentru că poate să-mi spună oricine, astea sunt nişte cadouri ale apropiaţilor. Cu excepţie, nu pot să spun că în totalitate. Sunt şi oameni responsabili chiar de la noi aleşi care meritau chestia asta, pentru că sunt profesionişti, dar aş extinde aceste cadouri şi aş vrea să vă spun un singur lucru.

Beizadelele României nu mai primesc de la părinţii lor cadouri precum Jaguar, Porsche, Bentley.

Vor primi cadouri locuri de parlamentar. Asta se primeşte la 23 de ani, fie că eşti fată, fie că eşti băiat - "Hai să-ţi dea tata un loc în Parlament. Ce problemă e pentru mine să bag un milion de euro să fac fetiţa mea, care a terminat acum o facultate, s-o fac parlamentar sau băiatul meu să-l fac parlamentar?".

Astea vor fi multiplicate. S-au întâmplat şi în 2008, avem cazuri. Se vor întâmpla şi în 2012 mai abitir, dacă nu schimbăm legea, dacă nu facem societatea civilă să aibă un cuvânt de spus. Aduceţi-vă aminte, în 2004 noi am dat afară şi cu Traian Băsescu mulţi colegi de-ai noştri, pe care societatea civilă i-a considerat că sunt incompatibili şi i-am scos de pe liste pe toţi. Şi erau colegi cu care fusesem în bătălie şi am spus: "Mă, dacă ţara asta vrea să ne curăţim puţin...". În 2008 n-am mai avut acest filtru.

(http://www.mediafax.ro/politic/interviu-exclusiv-cezar-preda-legea-electorala-e-criminala-pentru-romania-lumea-interlopa-a-intrat-in-politica-video-9451810)

Cezar Preda: Foarte mult s-a vorbit luni, şi acum daţi-mi voie să mă duc într-un subiect pentru că este pliat pe cine trebuie să facă treabă şi cine să stea deoparte. Am văzut luni discuţii cu primul-ministru al României care bărbăteşte a ieşit dintr-o şedinţă aproape trântind uşa. Vreau să vă spun că pentru mine, ca lider PDL, nu este nicio onoare pentru cine scoate în presă asemenea chestiuni de genul "Eu am fost un tip care n-am nicio treabă cu partidul şi cu coaliţia. Eu ies aproape trântind uşa, mă duc cu doi, trei miniştri care sunt independenţi în spaţiul public să mă vadă astfel încât să zică lumea că nu sunt numai primul-ministru al coaliţiei, sunt primul-ministru al României, care sunt foarte atent la ce-mi spune PSD-ul, sunt foarte atent la ce-mi spune PNL-ul".

Or, o asemenea atitudine, pe care pot s-o respect la un intelectual în sensul în care ea este o acţiune personală, care defineşte personalitatea unui om, care defineşte până la urmă capacitatea lui de a fi un intelectual şi a fi un om rasat, nu are nicio legătură cu poziţia pe care mi-am asumat-o de a fi primul-ministru al coaliţiei, care şi-a asumat întreaga responsabilitate de a guverna România, care ţi-a dat un vot de încredere. Orice discuţie pe ceea ce înseamnă repartizarea resurselor şi către primarii noştri, 1.160 de primari, nu trebuie dusă în registrul cadouri electorale şi "eu nu fac aşa ceva", pentru că aceasta nu este o poziţie serioasă şi acceptabilă. Un prim-ministru al României care face în spaţiul public sau care aruncă în spaţiul public, pentru că nu de la noi a ieşit aşa ceva, o asemenea atitudine în speranţa de a lua anumite procente personale, partidul care l-a responsabilizat acolo nu o să ierte niciodată aşa ceva.

Reporter: Adică, primul-ministru actual a contribuit...

Cezar Preda: Da.

Reporter:: La această imagine negativă a partidului?

Cezar Preda: Nu, la reacţiile care au fost în ultimele zile. Eu îl fac şi pe domnia sa responsabil la ceea ce se întâmplă în PDL în ultimele două zile. Şi aici este vorba de o maturitate politică de care nu ai voie să nu dai dovadă, nu ai voie să te aşezi pe o funcţie. O asemenea atitudine, o asemenea reacţie a condus în spaţiul pedelist românesc, mai ales în zona celor 1.160 de primari, un cataclism, în sensul: Ies, am o atitudine care să zicem e de frontă, care e de înţeles, pot discuta cu primul-ministru, certuri mai sunt, dar rămâne acolo, se armonizează, dar dacă o arunc în spaţiul public, înseamnă că am vrut să fie aruncată în spaţiul public, am vrut să transmit un mesaj că nimeni nu va primi niciun ban şi atunci tot ce înseamnă activ de partid care au stat drepţi şi n-au primit bani de trei luni de zile, avem 25 de consilii Judeţene conduse de opoziţie în care primarii PDL n-au primit niciun ban, zero lei. Acestor oameni pentru comunităţi nu trebuie să le dai bani? Poziţia asta că eu nu fac cadouri electorale, că eu îmi iau ministru de finanţe care iarăşi e independent şi noi ne gândim la binele ţării şi nu ne interesează are o contribuţie în reacţiile pe care le au liderii de partid. Şi asta e un lucru firesc.

Opoziţia poate să sară pe tine şi să te acuze, dar îţi asumi. Îţi asumi, pentru că un partid nu-şi face harachiri, eu n-am dreptul să-mi fac harachiri. Cu cine îmi fac harachiri? Nu cu Cezar Preda care din când în când mai face pe supăratul. Îmi fac harachiri cu primul-ministru şi cu preşedintele de partid. Ei pot să facă harachiri unui partid, nu Preda Cezar, nici măcar Sorin Frunzăverde.

Reporter: Uitându-vă la ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, credeţi că a fost o greşeală faptul că PDL a susţinut un premier independent?

Cezar Preda: Eu îl cunosc pe Mihai Răzvan Ungureanu şi am o relaţie civilizată cu el, e un tip de toată isprava. Dar aş vrea să vă spun o chestiune: nimeni nu poate să prevadă ce va face. Nici Traian Băsescu când l-a numit pe Călin Popescu Tăriceanu nu putea să prevadă ce se va întâmpla. Nu. Avem aşteptări de la un om, avem dorinţe şi punem până la urmă în ordine un traseu, dar n-aş vrea să mă îndrept împotriva primului-ministru, dar v-am dat ca justificare motivaţia pentru care se întâmplă ce se întâmplă, partea motivaţiei în afară de greşelile leadership-ului şi aici deschid o nouă paranteză.

Eu nu i-am reproşat nimic lui Mihai Răzvan Ungureanu şi n-am ce să-i reproşez, este un om care urmăreşte ca şi independent două, trei deziderate majore de echilibru macroeconomic. Vinovat este şeful meu de partid, care n-a ştiut în momentul când a capacitat personal să conducă România, nu a pus la punct anumite chestiuni pentru care el ca şef de partid le avea în mintea lui, în buzunarele lui obligatorii de făcut ca paşi pentru ca partidul meu să conteze în alegerile din 10 iunie şi din noiembrie.

(http://www.mediafax.ro/politic/interviu-exclusiv-cezar-preda-premierul-ungureanu-e-responsabil-de-ce-se-intampla-in-ultimele-zile-in-pdl-video-9448190)

Reporter: PDL este într-o criză. Unii minimalizează această situaţie, dar aşa pare, cred că dumneavoastră ştiţi mai bine. Ce a adus partidul în starea aceasta?

Cezar Preda: Ce sau cine?

Rep.: Ce sau cine.

C.P.: În general, starea unui partid depinde foarte mult de deciziile leadership-ului. Deci, nu te poţi ascunde că deciziile leadership-ului duc partidul într-o anumită stare. Şi aceste decizii pot fi comentate până la urmă obiectiv, în sensul că poţi să iei nişte decizii în anumite situaţii, mă refer la ceea ce înseamnă starea naţiunii, care să nu ducă niciodată partidul în asemenea situaţii, pentru că starea naţiunii este de aşa natură să nu creeze până la urmă probleme unui partid.

Dar România nu este într-o chestiune normală, într-o chestiune de bunăstare, într-o chestiune de linişte politică şi economică care să facă mult mai uşoară viaţa unui leadership de partid.

Iar noi - citez aici un coleg de-al meu - n-am avut noroc pe lume ca şi formaţiune politică şi conducem România sau avem un cuvânt greu în România într-o perioadă extraordinar de grea, când trebuie luate nişte decizii nu numai politice, ci şi economice extrem de dure, iar ceea ce trăim acum ca partid este rezultatul unor asemenea decizii.

Cât de responsabil este leadership-ul în aceste decizii, fiecare dintre noi a spus cred în spaţiul public şi ne-am asumat fiecare, însă momentele de acest gen, momentele care preced interviului pe care îl dau obligă un partid să-şi reevalueze foarte rapid modul de a conduce şi de a lua decizii şi să-şi reevalueze până la urmă modul în care partidul se strânge în jurul leadership-ului şi merge mai departe.

Rep.: Concret, cine este responsabil pentru situaţia în care se află PDL acum?

C.P.: Actuala conducere a PDL.

Rep.: Preşedintele Emil Boc?

C.P.: În frunte cu preşedintele Emil Boc. Şi nu se poate deroga de aşa ceva şi nici nu cred că a încercat. Foarte mulţi dintre ei şi-au asumat, sunt în această nouă conducere aleasă democratic în Convenţia din mai oameni foarte buni. Nu toţi. Unii n-au nicio treabă cu funcţiile pe care le-au luat, au fost într-o echipă şi pentru a da o imagine nouă, de pictorial al acestui BPN au fost cooptaţi.

În schimb, sunt unii cu experienţă şi oameni care şi-au asumat întotdeauna aceste stări, dar nimeni nu se poate deroga de la responsabilitate şi noi, ca şefi de filială, până la urmă am avut un rol şi avem un rol extraordinar de a duce mai departe mesaje şi de a explica ce se întâmplă în teritoriu, de ce am ajuns aici.

Dar, încă o dată, noi nu avem o problemă acum cu naţiunea română, acum, astăzi. Pentru că naţiunea română ne va spune ce probleme avem cu ea la vot, pe 10 iunie şi apoi în noiembrie. Noi avem o problemă cu ce spunem membrilor noştri de partid. Tot ce se dezbate în spaţiul public de ieri, de la anunţarea lui Frunzăverde că va pleca din partid şi a lui Darius Vâlcov şi inclusiv astăzi cu interviul domnului Frunzăverde, orice reacţie este pentru întregul activ de partid al PDL.

Naţiunea stă şi vede cum ne spălăm noi rufele, cum reuşim noi să depăşim asemenea chestiune, cât de maturi suntem, cât de responsabili suntem în faţa pierderii unuia dintre cei mai importanţi lideri ai partidului şi care e direcţia pe care o luăm.

Dacă aplicăm poziţia struţului în continuare, ne-am nenorocit. Nu vom lupta în 10 iunie şi noiembrie pentru a câştiga alegerile, ci vom lupta pentru supravieţuire. Aceasta este întrebarea pentru care preşedintele meu de partid şi noi toţi, dar mai ales domnia sa şi cei din apropierea domniei sale, pe care trebuie să şi-o pună acum. Să se hotărască ce facem: luptăm să supravieţuim sau luptăm să câştigăm.

Pentru că dacă vrem să câştigăm, nu putem menţine această stare a leadership-ului inerţială. Sunt deja o grămadă de ore în care preşedintele meu de partid n-a ieşit şi eu vă spun, ca şef de filială, eu n-am primit un telefon de la preşedintele meu de partid să mă întrebe: "Măi, Cezar, tu ce zici? Uite ce se întâmplă. Eu, ca preşedinte de partid, în condiţii grele, îmi sun fiecare şef şi spun «Mă, voi ce credeţi? E bine? Ce trebuie să fac eu?»".

Aşa, să mă adun repede la Modrogan, claie peste grămadă, mai buni sau mai fripturişti, acolo, în birouri, suiţi pe fotolii, pe scaune şi să intru în discuţii sterile şi să nu iau nicio decizie sau că convoc un Colegiu Director în care să armonizez dinainte puncte de vedere, să ne laşi pe noi fiecare să refulăm, cum am făcut de atâtea ori, şi la sfârşit să treacă pe lângă urechile tale toate aceste refulări şi să zici: "Mai doriţi, mai e altă întrebare? Hai să mergem".

Atunci, dacă se continuă aşa, ne-am terminat. Dacă nu punem piciorul în prag şi considerăm că trebuie să facem ceva, e rău. Deci, asta reproşez.

Dar eu nu reproşez cu plecarea lui Sorin Frunzăverde, pentru că eu am făcut un apel pentru acest partid să fie un partid unit, pentru că eu cred - şi o să vedeţi -, sunt ferm convins că este un paradox: Sorin Frunzăverde un lider mare pleacă din partid, iar partidul are declicul şi începe să se organizeze, să se strângă.

Acum vor apărea la bătălie - o să vedeţi - şi Berceanu, şi Videanu, şi Blaga, şi Negoiţă, şi Boagiu, şi Preda şi toţi ăştia care au făcut într-adevăr partidul împreună cu Traian Băsescu de la 7% la treizeci şi ceva. Cei care au venit la treizeci şi ceva la sută în partid n-au cum să rezolve asemenea situaţie, n-au cum să ne ajute.

Îi respectăm, îi iubim, dar trebuie să înţeleagă că nu trebuie să mai spună ceva, nu trebuie să mai facă, pentru că ei nu ştiu ce înseamnă criza în partid, ei au venit la putere, ei au venit când toate lucrurile sunt roz, când se împart funcţiile, când se fac întâi miniştri şi apoi vicepreşedinţi, când se fac întâi miniştri şi apoi prim-vicepreşedinţi.

În regulă, îi iubim, îi dorim în mijlocul nostru, am deschis partidul, dar acum e criză. Acum, îi rugăm respectuos să lase greii partidului să încerce să facă din partidul ăsta monobloc, ca să ducem acest concept şi idei şi tot ce înseamnă acţiunea PDL în spaţiul public să avem şi credibilitate.

(http://www.mediafax.ro/politic/interviu-exclusiv-preda-cei-care-au-venit-in-pdl-cand-era-la-30-la-suta-sa-lase-greii-sa-l-scoata-din-criza-video-9448349)

(Interviu de Emma Toader, ema@mediafax.ro)

(http://www.mediafax.ro/politic/interviu-exclusiv-preda-pdl-e-un-animal-ce-are-capacitatea-cand-doar-l-ai-ranit-sa-vina-sa-te-manance-si-asa-va-face-video-9448816)

5 comments:

Vasile, said...

Memorabil?

Probabil execrabil, tot logosul este pe undeva identic ca acela al presedintelui!

Interviul constituie raspunsurile unui smecher date unui alt smecher , o farsa nimic altceva.

Sa aduci la sinonimie marota cu penal iti trebui tupeu de prostituata sa ridici prestatia femeilor din PNL la cel mai inalt nivel criticindu-ti in acelasi timp prestatia PMeului e ceva ridicol.

Nu neg inteligenta smechereasca a acestui pescar inzestrat de presedinte cu o undita , pentru care este evident ca si-a platit permisul!

Sincer nici nu l-am citit pina la cap, imi inchipui ca mai sunt si alte smecherii interesante pentru romani ca asa-i romanul!

epolitikon.wordpress.com said...

Asta vorbeste ca si basescu. Pe vorbe le zice ca la carte. Cand e pe fapte treaba pute.
De fapt cam asta e politica PDL: sa minta la maxim privind in ochi cetateanul.

Bibliotecaru said...

Astfel de lucruri este bine să fie consemnate, indiferent cum şi din ce motive sunt spuse.

Vasile. said...

Pai..... toate memorabilele lui Traian au fost consemnate...si ce daca!

Bibliotecaru said...

Asta înseamnă că timp de secole, poate milenii, istoria va citi aceste lucruri consemnate şi le va comenta. Alexandru Macedon, Napoleon, Hitler... au vrut să cucerească lumea, Hitler este simbolul răului, ceilalţi doi sunt simbolul strategiei. Cu cât istoria cunoaşte mai bine un personaj, cu atât mai bine este apreciat... Credeţi că domnului Băsescu nu-i pasă cum va rămâne cunoscut de istorie?

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.