20 March 2012

Programul de Guvernare poate fi schimbat de către Parlament înainte de acordarea încrederii Guvernului?


Programul de Guvernare devine efectiv printr-o Hotărâre a Guvernului. De exemplu:
Hotararea 39 din 23 decembrie 2009

In temeiul art. 103 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata,
in conformitate cu rezultatul votului consemnat in procesul-verbal din data de 23 decembrie 2009,
avand in vedere dezbaterile care au avut loc in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului in data de 23 decembrie 2009 asupra Programului de guvernare si a intregii liste a Guvernului, prezentate de catre domnul Emil Boc, candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru,

Parlamentul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Articol unic. -
(1) Se acorda incredere Guvernului, in componenta prevazuta in anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevazut in anexa nr. 2.
(2) Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarare.

Aceasta hotarare a fost adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 23 decembrie 2009.


Ce sunt Hotărârile Parlamentului? Să ne ajutăm de un curs de drept constituţional:

Hotărârile se deosebesc de legi sub următoarele aspecte:
- pot reprezenta atât manifestarea voinţei Parlamentului cât şi emanaţia voinţei unei singure Camere;
- sunt adoptate printr-o procedură simplă, considerabil diferită de cea a adoptării legilor;
- au o forţă juridică inferioară legilor;
- pot cuprinde atât dispoziţii cu caracter normativ cât şi – foarte frecvent de altfel – dispoziţii cu caracter individual;
- nu sunt supuse controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, cu excepţia acelor hotărâri prin care se adoptă regulamente ale Parlamentului.

Hotărârile privind Regulamentele Camerelor se adoptă, ca şi legile organice, cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere (art. 74, alin. (1)). Atunci când Constituţia prevede adoptarea unei decizii de către Parlament (de exemplu, în privinţa acordării încrederii Guvernului şi programului de guvernare, în baza art. 102, alin. (2) şi (3)), fără a prevedea în acest sens adoptarea unei legi, Parlamentul se va pronunţa printr-o hotărâre.

(http://www.scribd.com/doc/77626469/43/Hot%C4%83rarile-Parlamentului)

Constituţia spune aşa:
ARTICOLUL 103 - Investitura
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.


Ce spune cursul de drept despre dezbateri...
Proiectele şi propunerile legislative avizate se supun dezbaterii plenului Camerei. În succesiunea prevăzută pe ordinea de zi aprobată, în condiţiile regulamentului Camerei.

Dezbaterea în plenul Camerei este precedată de prezentarea expunerii de motive a iniţiatorului şi a raportului comisiei permanente.

Dezbaterea presupune parcurgerea a două faze: dezbaterea generală şi dezbaterea pe articole.

În cadrul dezbaterii generale se face o primă evaluare a proiectului sau propunerii legislative şi în această fază nu se pot aduce amendamente. Dezbaterea generală nu este urmată de exprimarea votului, cu excepţia situaţiei în care prin raportul comisiei s-a propus respingerea proiectului.

Urmează dezbaterea pe articole a proiectului sau propunerilor legislative şi se
începe cu dezbaterea amendamentelor. Amendamentele se depun în scris, motivat, cu câteva zile înainte de dezbatere. În situaţii speciale, se pot face noi amendamente
în timpul dezbaterilor.Se pot face şi unele amendamente oral. Urmează dezbaterea fiecărui articol în parte.

După încheierea dezbaterilor pe articole se trece la votare. Pentru început se votează separat fiecare articol, după care se trece la votarea întregului
text al proiectului de lege sau a propunerii legislative.
(http://www.scribd.com/doc/31743419/Procedura-legislativa)


Cursul de drept mai spune ceva.
7.4. Functiile parlamentului
Institutia cu rol major in societatile democratice, parlamentul desfasoara in cadrul acestora importante si multiple functii.
1.Functia legislativa este activitatea fundamentala pe care o desfasoara parlamentul. El este unicul organ legiuitor din cadrul statului de drept. Chiar daca guvernul poate emite ordonante, acestea se fac numai cu acordul parlamentului, a unei legi speciale votate de acesta, iar orice ordonanta emisa de guvern urmeaza a fi dezbatuta si aprobata de parlament tot printr-o lege.
(...)
2. Alegerea, formarea, numirea, avizarea sau revocarea unor autoritati statale si a membrilor acestora.
(...)
3.Functia de control
Investit cu puterea poporului, parlamentul realizeaza si o importanta functie de control. In principiu, aceasta vizeaza constitutionalitatea legilor, a unor decizii si masuri intreprinse si aplicate de guvern, revocarea unor organe de stat sau inalti functionari. Controlul are in vedere si plangerile, sesizarile cetatenilor adresate parlamentului, unele abuzuri intreprinse de unele institutii si reprezentantii acestora impotriva lor.
4. Stabilirea directiilor principale ale activitatii sociale, economice, culturale si politice
Fiind ales de catre cetateni, prin vot, reprezentand vointa acestora, parlamentul are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi si atributii ale acestora, sa decida in problemele majore ale dezvoltarii sociale.
Acest fapt se realizeaza prin legile elaborate de parlament, cum ar fi:
- votarea bugetului de stat si a programului de guvernare prin care se directioneaza evolutia sociala a tarii;
- declararea mobilizarii generale sau partiale, a starii de razboi, sau a suspendarii ostilitatilor militare;
- reglementarea organizarii si functionarii institutiilor de stat, a activitatii partidelor politice etc.
(http://www.svedu.ro/curs/isp/c7.html)


În sfârşit, mai am ca argument faptul că în Regulamentul celor două camere se prevede un aviz comun consultativ format din toate avizele consultative ale tuturor comisiilor ce audiază candidaţii pentru funcţia de ministru, aviz comun ce va fi înmânat candidatul pentru funcţia de premier, ceea ce înseamnă că şi lista Guvernului poate fi modificată.

Art. 72. - Birourile permanente, în condiţiile art.3 din prezentul regulament, stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului, luând totodată măsuri pentru convocarea deputaţilor şi senatorilor.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru .

(http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=748)


Dezbaterea se face deci în scopul propunerii amendamentelor. În concluzie, toate cele de mai sus mă fac să ajung la concluzia că Parlamentul poate modifica, prin amendamente, Programul de Guvernare propus de candidatul la funcţia de premier desemnat de Preşedintele României, forma finală a Programului de Guvernare fiind pusă în Anexa Hotărârii Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului.

4 comments:

ZeV said...

Este la mintea cocosului (nu ăla..) că parlamentul are acest drept. E suficientă nițică logică.
Parlamentul investește un guvern, în primul rând, pentru ceea ce vrea să facă acel guvern, iar verdictul parlamentului nu este consultativ.
De asemeni, exista motiunile simple si de cenzura. Pentru ce exista acestea ? Pentru cazul in care executivul derapeaza in actiunea de implementare a programului de guvernare, aprobat, la investitura, de catre parlament.

ZeV said...

PS
ARTICOLUL 61 - Rolul si structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.
..................................
Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul si structura
(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament.....

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
NOUA
E adevarat ca preponderent a devenit sensul ,,a suporta, a tolera".
;) ;)

ZeV said...

erata
NOTA

Bibliotecaru said...

Acceptat înseamnă oficializat într-o anumită formă diferită de cea iniţială.

Dacă mai căutaţi un pic prin Constituţie, se mai foloseşte într-un loc acest cuvânt, "acceptat...

ARTICOLUL 114 - Angajarea raspunderii Guvernului
(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 113.
(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.

Este aceiaşi situaţie şi legat tot de Programul de Guvernare, şi se pot face amendamente la ce depune Guvernul.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.