Curtea de Conturi reprezintă cel mai important mijloc de control asupra activităţii Guvernului. Rapoartele Curţii de Conturi pun degetul pe rana financiară, singura problemă fiind că vin relativ târziu.
Într-o formă mai oficială (luată după site-ul oficial), misiunea Curţii Conturi constă în exercitarea funcţiei de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, punând la dispoziţia Parlamentului, autorităţilor şi instituţiilor publice şi contribuabililor rapoarte privind utilizarea şi administrarea performantă a acestora în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate. Prin servicii de calitate în domeniul controlului şi auditului public extern, în vederea obţinerii şi furnizării de informaţii reale şi obiective privind legalitatea, eficienţa şi transparenţa utilizării fondurilor publice şi a celor reprezentând finanţări externe, urmărim promovarea responsabilităţii, a corectitudinii şi a celor mai bune practici în operaţiunile efectuate în legătură cu fondurile publice. Curtea de Conturi asigură îmbunătăţirea continuă a mecanismelor de control şi audit public extern, prin Rapoartele întocmite sprijinind Parlamentul în realizarea atribuţiilor sale constituţionale. Curtea de Conturi urmăreşte creşterea gradului de implementare a legislaţiei în domeniul cheltuirii banului public şi promovarea, prin acţiunile Curţii de Conturi, a unui nivel ridicat de profesionalism, astfel încât auditul public extern din România să se înscrie pe linia bunei practici europene şi internaţionale.
Prin susţinerea unui sistem de control şi audit sănătos, eficient şi credibil, se urmăreşte creşterea impactului social al procesului de cheltuire a banului public. Curtea de Conturi a României este una dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept care se bucură de independenţă financiară, funcţională, organizatorică şi operaţională în conformitate cu recomandările Declaraţiei de la Lima privind liniile directoare de control al finanţelor publice. Îşi desfăşoară activitatea în mod autonom, prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale. Asemenea instituţiilor similare din noile state membre ale Uniunii Europene, Curţii de Conturi îi revine un rol cheie privind creşterea responsabilităţii în utilizarea şi administrarea fondurilor publice, inclusiv a fondurilor alocate României de Uniunea Europeană şi de alte instituţii financiare internaţionale, la combaterea risipei şi a fraudei şi la instaurarea unui climat ferm de respectare riguroasă a disciplinei financiare, potrivit principiilor bunei gestiuni financiare. Curtea de conturi urmăreşte eliminarea erorilor şi neregularităţilor şi ameliorarea modului de gestionare a banului public.
Valorile promovate sunt respectarea supremaţiei Constituţiei şi a legii, independenţa, obiectivitatea, profesionalismul, responsabilitatea, integritatea, transparenţa, imparţialitatea, echidistanţa politică şi eficienţa.
Obiectivele strategice sunt: gestionarea şi utilizarea corectă şi performantă a fondurilor publice; protejarea intereselor financiare ale statului român şi ale comunităţii Europene; consolidarea capacităţii instituţionale a Curţii de Conturi a României ca instituţie independentă, profesională şi credibilă de control şi audit public extern al fondurilor publice; asigurarea armonizării cu standardele internaţionale adoptate de Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit (INTOSAI) şi cu Liniile Directoare Europene de implementare a acestora; implementarea cadrului legislativ armonizat în domeniul auditului public extern, pe măsura evoluţiei bunei practici internaţionale.
Raportul public 2010 | Raportul public 2009 |
Raportul public 2008 |
▪ Rapoartele privind finanțele publice locale 2009
▪ Rapoartele privind finanțele publice locale 2008
▪ Rapoartele privind finanțele publice locale pe anii 2000-2007
▪ Rapoartele publice pe anii 2000-2007
Raportul privind verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Turismului pentru acţiuni de promovare a turismului şi a imaginii României. descărcați aici
(informaţii obţinute de pe pagina: http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/default.aspx)
4 comments:
Curtea de conturi se pare a fi singura institutie plina ochi de specialisti.
Problema noastra este ca specilisti in materie colorati politic curg inspre structurile curtii de conturi dar nu si invers!
M-as intreba deloc retoric DE CE asa si nu vicerversa?
Pentru că la Curtea de Conturi viaţa e mai bună decât la Guvern.
Biblio,
In vremuri de restriste se fac "rechizitionari" si de forta umana!
Da, dar nu mai există muncă forţată.
Post a Comment