18 November 2012

Din câte simt eu, Israelul nu vrea să provoace pace


Am citit comunicatele care se cam bat cap în cap în ceea ce priveşte intenţiile conflictului cald în care statul Israel este implicat. Încep chiar să-mi intăresc convingerea că Israelul a dorit să fie provocat. Am trei ştiri venite una după alta...

Ştire 1 (01:05):
"Există încă câteva indicii cu privire la posibilitatea unei încetări a focului", a declarat preşedintele egiptean în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, adăugând totuşi că nu există încă "garanţii".

După lansarea miercuri a operaţiunii militare israeliene "Pilonii apărării" împotriva grupurilor armate palestiniene din Fâşia Gaza, 48 de persoane - 45 de palestinieni şi trei israelieni - au murit şi alte câteva sute au fost rănite.

Un înalt responsabil al Hamas a declarat sub anonimat în cursul după-amiezii că mişcarea sa nu va accepta un armistiţiu fără garanţii şi Egiptul nu le poate oferi aceste garanţii.

"Prin intermediul Egiptului am ajuns la un acord cu privire la un armistiţiu (luni) care a fost întrerupt în 48 de ore", a amintit acesta.
(http://www.mediafax.ro/externe/presedintele-egiptean-sustine-ca-hamas-si-israel-ar-putea-inca-incheia-un-armistitiu-10334788)
Ştire 2 (10:35):
"Au fost executate tiruri împotriva unor militari în partea centrală a (Platoului) Golan", a declarat purtătoarea de cuvânt citată, precizând că aceste tiruri au atins "un vehicul". "Militarii au ripostat cu focuri de artilerie către locul de unde proveneau tirurile. Ţinta a fost atinsă", a precizat ea, fără să ofere alte detalii.

Acesta este primul schimb de tiruri între israelieni şi sirieni, după o săptămână marcată de numeroase incidente în această zonă.

Duminica trecută, armata israeliană a avertizat Siria după ce un obuz de mortier sirian a căzut în partea ocupată de Israel a Platoului Golan, primul incident de acest tip în ultimii 40 de ani.

A doua zi, militari israelieni ripostau unui nou tir de mortier, lansând obuze de tanc spre locul de unde s-a tras, potrivit armatei israeliene, care a anunţat că a "depus plângere la forţele ONU din zonă".

Joi, noi tiruri provenind din Siria au atins o parte a Platoului Golan ocupat de Israel, fără să rănească pe cineva, a anunţat armata israeliană.

Israelul ocupă începând din 1967 o suprafaţă de aproximativ 1.200 de kilometri pătraţi din Platoul Golan, o decizie care nu a fost niciodată recunoscută de către comunitatea internaţională, o suprafaţă de aproximativ 510 kilometri pătraţi rămânând sub control sirian.
(http://www.mediafax.ro/externe/conflictul-israel-siria-israelul-a-deschis-focul-in-directia-siriei-in-urma-unui-tir-asupra-unui-vehicul-militar-10334844)
Ştire 3 (12:38):
Armata israeliană este pregătită să "intensifice în mod semnificativ" operaţiunea sa militară "Pilon de Apărare", în curs, împotriva unor grupări palestiniene armate în Fâşia Gaza, a declarat duminică premierul Benjamin Netanyahu. După acest anunţ, reacţiile nu au întârziat să apară. Ministrul britanic de Externe William Hague a avertizat asupra faptului că o operaţiune terestră ar putea să "coste" Israelul "o mare parte" a susţinerii internaţionale de care se bucură.

"Armata este pregătită să intensifice în mod semnificativ operaţiunea. Militarii sunt pregătiţi pentru orice eventualitate", a declarat Netanyahu în deschiderea unei şedinţe săptămânale a Consiliului de Miniştri.

Israelul a poziţionat mii de rezervişti, vehicule blindate pentru transport de trupe, buldozere şi tancuri în apropierea barierei de la frontiera dintre Israel şi Fâşia Gaza.
(http://www.mediafax.ro/externe/netanyahu-israelul-este-pregatit-sa-intensifice-semnificativ-operatiunea-in-fasia-gaza-londra-avertizeaza-israelul-impotriva-unei-operatiuni-terestre-10334973)
 
An ultra-Orthodox Jewish man watches as a truck transports Iron Dome anti-missiles batteries in the southern city of Ashdod (Reuters)

 
Two Palestinian youngsters look through the rubble of their destroyed house after an Israeli air strike in Beit Lahiya in the northern Gaza strip (EPA)

 
An explosion and smoke are seen after Israeli strikes in Gaza City (Reuters)

 
Smoke billows as debris falls after the explosion at the local Al-Aqsa TV station in Gaza City (AP)

 
 Israeli soldiers watch as an Iron Dome launcher fires an interceptor rocket near the southern city of Ashdod (Reuters)

 
Israeli soldiers sit atop their tanks on the Israeli side of the border with the Gaza Strip (Getty Images)

Citiţi şi
Gaza: William Hague warns that ground invasion would damage Israel
http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/middleeast/israel/9686058/Gaza-William-Hague-warns-that-ground-invasion-would-damage-Israel.html
 

UPDATE:
Inalti responsabili ai Hamas au calificat duminica drept "pozitive" negocierile cu Israelul, conduse de Egipt, precizand ca acestea se concentreaza momentan pe garantiile de incetare a focului, transmite AFP.

Hamasul isi doreste sa aiba garantia ca "agresiunea si asasinatele" se vor opri, a afirmat pentru AFP un responsabil, sub protectia anonimatului.

O solutie acceptabila pentru Hamas ar fi sa vada SUA, principalul aliat al Israelului, ca devine un "garant" al respectarii acordului de incetare a focului, a declarat un alt responsabil al gruparii.

"Exista eforturi care sunt facute in acest sens. Daca acesta nu este cazul, nu cred ca exista cineva care sa accepte sa se joace cu reputatia sa politica", a spus el.

Cele doua tabere sunt constiente ca timpul le este masurat, avand in vedere ca Israelul lasa sa se intrevada amenintarea unei ofensive terestre, mai spune reprezentantul Hamas. "Negocierile care se eternizeaza ar putea permite o evolutie in teren care sa duca la esecul eforturilor noastre".

Miscarea islamista cere ridicarea blocadei impuse de Israel in Gaza din 2007, dupa victoria electorala a Hamas. O conditie asupra careia cele doua parti au cazut de acord in ianuarie 2009, dar care nu a fost niciodata concretizata.
(http://www.hotnews.ro/stiri-international-13640048-hamas-negocierile-concentreaza-garantiile-incetare-focului-solutie-acceptabila-sua-devina-garant-respectarii-unui-armistitiu.htm)

2 comments:

Vasile, said...

Israelul "se bucura" ,deocamdata , de slabiciunile Siriei!

Israelul este arcul sub presiune care reclama mreu expansiunea teritoriala.

Acest arc ar putea fi triggerul care poate declansa un alt razboi care in mod sigur va afecta nu numai zona respectiva si si pe altii!

Bibliotecaru said...

Şi nu ştiu cum dar parcă bănuiesc că tot românii vor duce greul unui viitor război.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.