20 November 2012

Eu înţeleg că omul de pe stradă nu ştie că nu mai există calomnie în Codul Penal... dar procurorii?!


După atâţia ani încă se depun plângeri penale pentru calomnie şi insultă şi totuşi există cineva care primeşte aceste plângeri. Ştire:
O plângere penală pentru calomnie a fost depusă împotriva lui Mihai Gâdea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Persoana care a depus plângerea și care nu este publică susține că Mihai Gâdea, Mircea Badea și Dana Grecu îl calomniază pe Traian Băsescu, fiind instigați de Dan Voiculescu.
(http://www.dcnews.ro/2012/11/plangere-penala-impotriva-lui-gadea/)
Am mai spus lucrurile acestea, dar se pare că se simte nevoia repetării...

Avem Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal care spune că...
56. Articolele 205, 206, 207 şi 236 indice 1 se abrogă.

Art. 205 se referă la insultă.
Art. 206 se referă la calomnie.
Art. 207 se referă la proba verităţii.
Art. 236 indice 1 se referă la defăimarea ţării sau a naţiunii

A urmat apoi o decizie CCR. Mai precis Decizia CCR Nr.62 din 18 ianuarie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I pct.56 din Legea nr.278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi.

judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.I pct.56 din Legea
nr.278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi
completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.601 din 12 iulie
2006, având următorul cuprins: "Articolele 205, 206, 207 şi 2361 se abrogă."
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art.146 lit.d) din Constituţie, ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să se
pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Referitor la competenţa sa, Curtea reţine că art.146 lit.d) din Constituţie nu exceptează
de la controlul de constituţionalitate dispoziţiile legale de abrogare şi că, în cazul
constatării neconstituţionalităţii lor, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile
prevăzute de art.147 alin.(1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format
obiectul abrogării continuă să producă efecte. De altfel, Curtea Constituţională s-a
pronunţat în acelaşi sens prin Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este
întemeiată şi urmează să fie admisă, pentru considerentele ce se vor expune în cele ce
urmează.
Dispoziţiile art.205, 206 şi 207 din Codul penal, abrogate prin art.I pct.56 din Legea
nr.278/2006, au următorul cuprins:
- Art.205: Insulta
"Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin
orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu amendă.
Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală
sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.";
- Art.206: Calomnia
"Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate
privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune
penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public, se pedepseşte cu amendă de la
2.500.000 lei la 130.000.000 lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.";
- Art.207: Proba verităţii
"Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau
imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a
făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie."
Obiectul juridic al infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute de art.205 şi, respectiv,
art.206 din Codul penal, îl constituie demnitatea persoanei, reputaţia şi onoarea acesteia.
Subiectul activ al infracţiunilor analizate este necircumstanţiat, iar săvârşirea lor se poate
produce direct, prin viu grai, prin texte publicate în presa scrisă sau prin mijloacele de
comunicare audiovizuale. Indiferent de modul în care sunt comise şi de calitatea persoanelor
care le comit - simpli cetăţeni, oameni politici, ziarişti etc. -, faptele care formează conţinutul
acestor infracţiuni lezează grav personalitatea umană, demnitatea, onoarea şi reputaţia celor
astfel agresaţi. Dacă asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele dreptului penal, ele
ar conduce la reacţia de facto a celor ofensaţi şi la conflicte permanente, de natură să facă
imposibilă convieţuirea socială, care presupune respect faţă de fiecare membru al
colectivităţii şi preţuirea în justa măsură a reputaţiei fiecăruia. De aceea, valorile menţionate,
ocrotite de Codul penal, au statut constituţional, demnitatea omului fiind consacrată prin art.1
alin.(3) din Constituţia României ca una dintre valorile supreme. Astfel, textul citat din Legea
fundamentală prevede că "România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi sunt garantate".
Având în vedere importanţa deosebită a valorilor ocrotite prin dispoziţiile art.205, 206 şi
207 din Codul penal, Curtea Constituţională constată că abrogarea acestor texte de lege şi
dezincriminarea, pe această cale, a infracţiunilor de insultă şi calomnie contravin prevederilor
art.1 alin.(3) din Constituţia României.
În acelaşi sens, Curtea reţine că, aşa cum corect se arată în motivarea excepţiei ridicate
în dosarul Tribunalului Sibiu - Secţia penală, prin abrogarea dispoziţiilor legale menţionate s-a
creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar dispoziţiei constituţionale care garantează
demnitatea omului ca valoare supremă. În absenţa ocrotirii juridice prevăzute de art.205,
206 şi 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu mai beneficiază
de nicio altă formă de ocrotire juridică reală şi adecvată.
În dezacord cu opinia exprimată în cauză de Judecătoria Târgu Jiu, Curtea
Constituţională nu poate reţine existenţa unei ocrotiri juridice reale prin posibilitatea
recunoscută de instanţele judecătoreşti persoanelor vătămate prin infracţiunile menţionate, de
a obţine daune morale în cadrul procesului civil, deoarece o asemenea formă de ocrotire
juridică nu este reglementată explicit, ci este instituită pe cale jurisprudenţială. Pe de altă
parte, recurgerea la procesul civil, întemeiată, prin analogie, pe dispoziţiile art.998 din Codul
civil - care reglementează răspunderea patrimonială pentru prejudiciile produse prin fapte
ilicite -, nu constituie o protecţie juridică adecvată în cazul analizat deoarece dezonoarea
este prin natura sa ireparabilă, iar demnitatea umană nu poate fi evaluată în bani şi nici
compensată prin foloase materiale.
Din această perspectivă, Curtea constată că abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul
penal încalcă şi principiul liberului acces la justiţie, consacrat prin art.21 din Constituţie,
dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, prevăzute în art.6 şi, respectiv,
art.13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum
şi principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art.16 din Constituţie.
Curtea Constituţională reţine că liberul acces la justiţie nu înseamnă numai posibilitatea
de a te adresa instanţelor judecătoreşti, ci şi de a beneficia de mijloace adecvate ocrotirii
dreptului încălcat, corespunzător gravităţii şi periculozităţii sociale a vătămării ce s-a produs.
În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant în
jurisprudenţa sa, de exemplu în cauzele Aydin contra Turciei din 1997, Conka împotriva
Belgiei din 2002, că efectul esenţial al dispoziţiei cuprinse în art.13 din Convenţie constă în a
impune existenţa unui recurs intern ce abilitează instanţa naţională să ofere o "reparaţie
adecvată", recursul trebuind să fie "efectiv" atât în cadrul reglementărilor legale, cât şi în
practica de aplicare a acestora.
Or, înlăturarea mijloacelor penale de ocrotire a demnităţii, ca valoare supremă în statul
de drept, determină încălcarea caracterului efectiv al accesului la justiţie în această materie.
În plus, Curtea constată că, prin efectul abrogării analizate, spre deosebire de persoanele ale
căror drepturi - altele decât dreptul la onoare şi la o bună reputaţie - au fost încălcate şi care
se pot adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor lor, victimele infracţiunilor
de insultă şi calomnie nu au nicio posibilitate reală şi adecvată de a beneficia pe cale judiciară
de apărarea demnităţii lor - valoare supremă, garantată de Legea fundamentală.
Curtea nu-şi poate însuşi nici opinia comunicată de Judecătoria Timişoara în sensul că
abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul penal reprezintă o opţiune a legiuitorului în cadrul
măsurilor de politică penală şi că, în consecinţă, excepţia este neîntemeiată. Potrivit art.1
alin.(5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că
Parlamentul nu-şi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte
antisociale, decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie. De
exemplu, Parlamentul nu ar putea defini şi stabili ca infracţiuni, fără ca prin aceasta să încalce
Constituţia, fapte în conţinutul cărora ar intra elemente de discriminare dintre cele prevăzute
de art.4 alin.(2) din Legea fundamentală. Tot astfel, Parlamentul nu poate proceda la
eliminarea protecţiei juridice penale a valorilor cu statut constituţional, cum sunt dreptul la
viaţă, libertatea individuală, dreptul de proprietate sau, ca în cazul analizat, demnitatea
omului. Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul în aceste cazuri se exercită
prin reglementarea condiţiilor de tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care
aduc atingere valorilor prevăzute şi garantate de Constituţie.
Curtea constată că abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul penal contravine şi
dispoziţiilor art.30 alin.(8) din Constituţie, în cazurile în care infracţiunile de insultă şi calomnie
sunt săvârşite prin presă. Textul constituţional menţionat prevede că "delictele de presă se
stabilesc prin lege". În absenţa oricărei distincţii, rezultă că delictele de presă se pot stabili
prin lege specială - de exemplu, printr-o lege a presei, cum se întâmplă în Franţa - sau prin
legea penală comună, care este în cazul de faţă Codul penal. Astfel, dimensiunea
constituţională a delictelor de presă impune ca acestea să nu poată fi eliminate din legislaţie,
ci, aşa cum s-a arătat, supuse unui regim sancţionator la libera alegere a legiuitorului.
Examinând constituţionalitatea abrogării art.205, 206 şi 207 din Codul penal prin
dispoziţiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006, Curtea Constituţională are în vedere şi
prevederile privind libertatea de exprimare, cuprinse în art.30 din Constituţia României, art.10
paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi
art.19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Potrivit art.30 alin.(1) din Constituţia României, "Libertatea de exprimare a gândurilor, a
opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".
Acelaşi articol al Constituţiei prevede însă în alin.(6) că "Libertatea de exprimare nu
poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la
propria imagine".
Limitele libertăţii de exprimare, prevăzute în art.30 alin.(6) din Constituţia României,
concordă întru totul cu noţiunea de libertate, care nu este şi nu poate fi înţeleasă ca un drept
absolut. Concepţiile juridico-filozofice promovate de societăţile democratice admit că
libertatea unei persoane sie termină acolo unde începe libertatea altei persoane. În
acest sens, art.57 din Constituţie prevede expres obligaţia cetăţenilor români, cetăţenilor
străini şi apatrizilor de a-şi exercita drepturile constituţionale cu bună-credinţă, fără să
încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art.10 paragraful 2 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu care
"Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor
formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecţia reputaţiei sau a drepturilor
altora [...]", precum şi în art.19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice care stabileşte că exerciţiul libertăţii de exprimare comportă îndatoriri speciale
şi responsabilităţi speciale şi că aceasta poate fi supusă anumitor restricţii care trebuie să fie
expres prevăzute de lege, ţinând seama de drepturile sau reputaţia altora.
Din dispoziţiile normative citate rezultă că nu există nicio incompatibilitate între
principiul libertăţii de exprimare şi incriminarea insultei şi calomniei, care să impună
dezincriminarea acestor infracţiuni.
În sfârşit, Curtea constată că incriminări asemănătoare celei cuprinse în textele din
Codul penal referitoare la infracţiunile contra demnităţii, abrogate prin dispoziţiile supuse
controlului de constituţionalitate, unele chiar mai severe, se întâlnesc şi în legislaţiile altor ţări
europene, precum: Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Portugalia, Spania, Grecia, Finlanda,
Cehia, Slovenia, Ungaria şi altele.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(1) şi (4) din
Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d), al art.29 şi al art.31 din Legea
nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Mârza în Dosarul
nr.3.003/325/2006 al Judecătoriei Timişoara, de Sofia Ţămbălaru în Dosarul nr.2.414/P/2006
al Judecătoriei Târgu Jiu şi de Elena Iulia Ştefănescu în Dosarul nr.1.462/85/2006 al
Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art.I pct.56 din Legea nr.278/2006
pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi
completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art.205, 206 şi 207 din Codul penal,
sunt neconstituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2007.
(http://www.ccr.ro/decisions/pdf/ro/2007/D062_07.pdf)


Sigur că da, numai că CCR nu este parte a legislativului. Declararea neconstituţională a abrogării nu re-introduce articolele în lege, asta ar fi fost problema Camerelor Parlamentului să o facă. Ce să vezi... nu au făcut-o. În concluzie articolele rămân "neprezente" în Codul Penal. Sigur că da, în condiţiile în care intră în vigoare noul Cod Penal care nu incriminează nici el insulta şi calomnia... nu are sens să dai pe cineva în judecată pe insultă şi calomnie.

Părerea mea.

Ceea ce se poate face este darea în judecată pe Codul Civil pentru răspundere delictuală... dar deja este altă poveste. Eu nu iau apărarea celor trei de la Antena 3, nu iau apărarea nici preşedintelui, nu iau apărarea nici necunoscutului care a depus plângerea penală, dar recunosc că sunt deranjat de faptul că presa, politicienii şi procuratura sunt într-o mică combinaţie aici ca să lase impresia că cineva poate ameninţa pe altcineva cu un dosar penal de calomnie.

9 comments:

Jose Luis Forneo said...

Deja nu este in codul penal, dar importante pentru cine a depus plangerea este ca iesi la tv...Acum propaganda este mai importanta ca justitia.

Salut

Bibliotecaru said...

@ Jose Luis Forneo

Sigur că da, tocmai asta este ciudat, cel care a depus sesizarea este totuşi un anonim.

ZeV said...

Nici acum nu stim cine l-a acuzat pe Ponta ca a plagiat.
Vad ca pe multi nici nu-i intereseaza acest aparent neinsemnat detaliu.
Pe mine, da.
;)

Bibliotecaru said...

Sau ştim cu toţii de unde a pornit, nu ştim cine a "lovit". ;D

Vasile, said...

Zev,

Problema "anonimei" si anonimatului este deja miorita neagra a romanilor !

Eu fata de netransanta gazda ,din vari motive , unele acceptate si de mine ca simplu musafir altele nu , este alta.

Presedintele tarii a spus "NU" raspicat intereselor propriilor concetateni iesind din cadrul prevederilor morale si nu neaparat si constitutionale, sau hai si constitutionale!

Presedintele Romaniei a mintit si minte in continuare cu nonsalanta unui simplu delicvent profesionist.

Urmaresc rar Antenele ,de exemplu duminica am dorit sa urmaresc in paralel un film artistic si emisiunea domnului Ursu, butonind de la film la Ursu, de fiecare data am dat peste reclama ...asa ca am vazut integral filmul!Ideea este insa alta Antenele releva stari de fapt reale, critici ,alunecari grave ale Presedintelui roman pina la urma nu congolez , faptul ca i se atribuie aceasta abordare lui Voiculescu, este iar o chestie controversata , adica voiculescu i-a pus pe furat pe toti oamenii presedintelui Udrea,Berceanu,Videanu,Pinalti....si inca vreo 1000 de acoliti apropriati, voiculescu il indeamna pe dl.Presedinte la luari de pozitie anti-romanesti?

vaisamar said...

stie si ultimul boschetar ca bombonel era disperat dupa o gratiere =))

Bibliotecaru said...

@ vaisamar

Graţierea înseamnă recunoaşterea vinovăţiei şi nu înlătură caracterul penal al faptei. Cerând graţierea, Adrian Năstase devenea din victimă politică un politician în afara politicii. Părerea mea este că din acest motiv dl. Năstase nu a depus şi nu va depune o cerere de graţiere, chiar dacă între timp preşedintele se va schimba. Soluţia cea mai bună este CEDO şi, cred eu, are foarte mari şanse ca la CEDO să aibă şi câştig de cauză. Cum la CEDO nu se exprimă numai relativ la calitatea sentinţei ci mai ales pe corectitudinea procesului, un câştig al domnului Năstase la CEDO echivalează cu recunoaşterea internaţională a dosarului politic şi, implicit, al comenzii politice în rândul procurorilor şi judecătorilor, într-un cuvânt Poliţie Politică. Atunci se va cutremura pământul sub anumite picioare de persoane care acum strigă că apără justiţia de invadatorii USL... în timp ce domnul Năstase va ieşi învingător.

Singura problemă este că la CEDO lucrurile se mişcă foarte încet, ceea ce înseamnă că până la pronunţare domnul Năstase va fi deja cu pedeapsa ispăşită... Nu va dura însă până în 2018. Şi iată cum dl. Năstase are o şansă reală de a ajunge preşedintele României.

Nu cred că voi apuca acel moment, de aceea râd în sinea mea de pe acuma.

Vasile said...

Biblio,

Imi scapa ceva, dumneavoastra chiar credeti ca Adrian Nastasec este nevinovat?

Aaaa daca porniti de la premiza ca metodele folosite impotriva lui AN sunt militienesti atunci va dau dreptate.

Ca Nastase sunt mai toti politicienii romani , doar presedintele Basescu este unic ...
el ar merita pe viata!

Bibliotecaru said...

@ Vasile

Eu nu pot să stabilesc cantitatea de vinovăţie a domnului Năstase, dar din ceea ce ştiu relativ la dosarul în care a fost condamnat este evident un abuz.

Nu ştiu dacă ştiţi, dar la ultima cale de atac a procesului s-a schimbat încadrarea juridică în verdict, fără să i se de posibilitatea de a-şi construi o apărare. Eu nu cunosc practic judiciară, dar mi se pare absurd ca judecătorul să schimbe încadrarea juridică la verdict. Plus că actele nu se referă în mod direct la Adrian Năstase, nu există, din câte ştiu, nici o dovadă concretă care să-l includă, doar presupunerea că "şmecheria" ar fi fost în folosul campaniei domniei sale.

Ştiţi cam cu vine asta? Să spunem că eu aş fi un infractor care, din infracţiune, fac rost de nişte bani. Apoi din acei bani dau la un cerşetor pe stradă. Ei bine, procesul acesta spune că cerşetorul ar trebui condamnat. Păi ce treabă are cerşetorul cu infracţiunea?

Eu mă aştept că dacă dl. Becali este găsit de către DNA vinovat de ceva legat de bani atunci să fie arestaţi preoţii de la bisericile la care dl. Becali a dat bani.

Poate nu am înţeles eu bine procesul (informaţiile sunt, nu-i aşa, mai mult prin intermediul presei care nu prea se omoară cu chestiuni tehnice), nu ştiu, dar din ce am înţeles, asta am înţeles.

Eu nu vă pot spune dacă domnul Năstase este sau nu vinovat în această speţă, dar din ce ştiu despre acest proces (repet, poate greşit) mi se pare un abuz grav al justiţiei.

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.