24 March 2011

Deşi nu-mi venea să cred...


Este evident că adevărul nu-l putem cunoaşte, avem însă şansa de a putea utiliza instrumentul credibilităţii. Unele lucruri sunt mai credibile, altele sunt mai puţin credibile, există deci un procent de incertitudine în toate.

Eu cred că preşedintele ştie foarte bine ce ştie, uneori "scapă" prin interviuri ceea ce ştie, dar strategia domniei sale nu este cu prea multe mutări înainte, de aceea strategia de imagine este tot timpul schimbată şi pripită. Mai mult, se vede că domnia sa a cam renunţat la profesioniştii care îi stabileau poziţia oficială, pentru că "perlele marinăreşti" au început să se simtă din ce în ce mai des, cu mari pierderi de imagine. Cred că preşedintele ştie câteva mutări în avans faţă de noi toţi, din informările pe care le primeşte, dar niciodată atât de multe mutări încât să fie un politician cu viziune politică benefică. În concluzie preşedintele încearcă să joace la ruleta politică în condiţiile în care, deseori, ştie că bila va indica roşu sau negru. Alteori intuiţia este greşită. Per ansamblu informaţiile lucrează în favoarea sa, în cazuri izolate informaţiile îi creează probleme.

De exemplu, la interviul de la Realitatea TV preşedintele a aruncat, ca din întâmplare, că nu acoperă pe nimeni dintre cei cercetaţi, să fie chiar mama sau fratele său. Astăzi a explodat ştirea-zvon că Bercea Mondialu ar fi spus la anchetă că ar fi oferit un purcoi de bani domnului Mircea Băsescu pentru a scăpa de ceva dosare penale… Acest lucru comportă două aspecte, suma de bani şi faptul că fratele preşedintelui are capacitatea de a face ceva pentru ei. Acuzaţia domnului Bercea Mondialu este greu de crezut, dar, fără doar şi poate, este un atac de imagine important la adresa preşedintelui.

http://www.ziare.com/bercea-mondialul/basescu/mircea-basescu-niciodata-nu-am-primit-un-ban-de-la-bercea-mondialu-1083645

Brusc apare însă o percheziţie “de intimidare” la domnul Bercea şi i se ia averea în custodie… să mai zică şi de acum încolo pe la anchete ceva de domnul Mircea… dacă îi dă mâna.

Numai ce s-a întâmplat asta şi apare brusc altceva:

http://news.corect.com/social/marius-petcu-prins-flagrant-cand-lua-40000-de-euro-mita

Ceva este putred, şi nu numai în Danemarca.

Cum spuneam, ceea ce spune domnul Bercea, cum că ar fi dat mită, nu este un lucru credibil. Poate că şi succesiunea întâmplărilor este tot ceva fortuit şi nu există o legătură între aceste evenimente şi ce a spus domnul Bercea la anchetă… Dar astfel de întâmplări au devenit un pic prea dese pentru a le mai considera, per ansamblul anilor, neobişnuite.

Capac pune însă următoarea ştire:
procurorul Eugen Iacobescu, procuror la Parchetul Tribunalului Olt, va face plângere la Consiliul Superior al Magistraturii impotriva Parchetului General care ar fi hotarat sa-i ia dosarele in care a obtinut arestarea interlopului Bercea Mondial (Sandu Anghel).
(...)
Bercea Mondial a avut pe rol peste 120 de dosare penale care ar fi fost musamalizate, spune procurorul Iacobescu. In aceste dosare, zeci de procurori de pe raza Parcghetului Curtii de Apel Craiova, adica exact parchetul care a semnat decizia de preluare a dosarului Bercea mondialu.

(ştirea completă pe http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/bercea-mondialu-declanseaza-conflict-intre-procurorul-anchetator-si-procurorul-general-al-parchetului-curtii-de-apel-craiova-220471.html)
Eu nu ştiu dacă domnul Bercea Mondialu i-a dat sau nu bani domnului Mircea Băsescu pentru a-i muşamaliza cazurile, dar ştiu pe cineva care ştie, chiar domnul Bercea Mondialu. Domnul Bercea ştie exact dacă i s-au luat sau nu i s-au luat acel patrimoniu impresionant găsit la percheziţie pentru că domnul Băsescu a cerut asta. Banii şi bijuteriile familiei reprezintă o parte importantă a puterii unui lider rrom, cu atât mai mult dacă el este perceput ca interlop. Ei reprezintă sursa de autoritate în lumea comunităţii rrome. Dacă domnul Bercea va avea certitudinea că domnul Băsescu a provocat pierderea banilor, probabil că întreaga familie a domnului Bercea va face din domnul Băsescu şi familia domniei sale inamicul public numărul 1. Nu pentru o zi, nu pentru o săptămână, ci pentru zeci de ani dacă este nevoie. Mai devreme sau mai târziu cred că adevărul va ieşi, în acest fel, la iveală.

5 comments:

ADRIAN said...

adevarul pare a fi o chestie foarte relativa pe plaiurile mioritice ...

Bibliotecaru said...

Cam aşa este, din păcate...

inginerul sef said...

Bibliotecaru,
parca vad uneori la dvs o voluptate aproape morbida cu care potriviti piesele de puzzle intr-o poza cat mai respingatoare...Sunt convins ca nu-i propaganda,nu-i nici activism de partid,nici manipulare,cu atat mai putin rea-credinta.O fi mai degraba disperare si pierderea sperantei...
Stimate domn,
zvonul bomba despre care amintiti si perchezitia au fost cvasi-concomitente,daca pot spune asa.Nu cred ca miercuri noaptea s-a apucat Bercea de "ciripit",iar dis-de-zori,masive forte de politie au inceput perchezitiile in 14 locatii disparate.Acestea sunt operatii de anvergura,care nu se pot executa de azi pe maine.
Mai departe,formularea dvs despre tezaurul tiganesc care "s-a luat" este cel putin imprecisa.Eu nu am citit nicaieri ca s-au "luat" bani sau bijuterii,ci doar documente si seifuri care nu au putut fi deschise.De altfel,stiti foarte bine ca in Romania inca se mai poate "lua" ceva doar in urma unei sentinte judecatoresti definitive.
Mai departe,o alta coincidenta pe care o remarcati este ciudata,Acolo,in cazul liderului de sindicat,este vorba de un flagrant,nimeni nu putea sti sau planui cand are de gand dl Petcu sa ia o spaga de 40000 de euroi.Altfel spus,nimic nu se putea regiza fara participarea dlui Petcu.
Mai departe,zvonul "bomba" a fost doar o petarda expirata.Toata lumea implicata a infirmat ulterior,inclusiv anchetatorul.
In fine,speranta ca Bercea il va divulga pe cumatrul Basescu din razbunare este de o incantatoare candoare.Bercea nu a pierdut la perchezitiile de azi nici macar o jumatate de cocosel de aur.

Bibliotecaru said...

1. Nu s-a spus niciodată când anume ar fi spus dl. Bercea, în ce zi, că a dat mită domnului Mircea Băsescu.

2. Peste 200 de politisti si jandarmi din judetul Olt au descins joi dimineata la locuintele detinute de Bercea Mondial si fratii sai in localitatile Draganesti Olt si Slatina, cercetarile facandu-se pentru evaziune fiscala si spalare de bani. Oamenii legii au ridicat de la domiciliile suspectilor bani, bijuterii si acte.
(vezi articol)

Deci au lăsat toată familia fără bani şi bijuterii. Desigur, dacă ei demonstrează provenienţa banilor şi bijuteriilor, le pot lua înapoi. Mă îndoiesc însă că vor putea demonstra de unde au salba de la străbunica...

3. Flagrant fortuit ar fi fost numai în momentul în care mituitorul nu ar fi avut cum să implice data şi locul mitei. Or mita se dădea de foarte mult timp, lunar...
Liderul de sindicat a fost prins in flagrant joi, in jurul pranzului, in timp ce primea suma de 40.000 de euro din partea omului de afaceri Patre Scrieciu. El il denuntase pe Petcu procurorilor DNA si a participat la flagrantul organizat de acestia.
Se observă clar că flagrantul a fost pregătit minuţios şi provocat, nu a fost ceva "pe fugă".
http://www.ziare.com/marius-petcu/retinut/perchezitii-la-locuinta-liderului-sindical-marius-petcu-1083916

Domnule sef inginer,
Eu nu am spus că aşa este, am spus că Bercea ştie exact cum este situaţia (adică dacă este adevărat sau fals). Am mai spus că dacă Bercea ştie că "oamenii lui Băsescu" i-au luat banii, atunci "Băsescu" a devenit inamicul public numărul unu pentru întreg clanul lui Bercea, că aşa e la rromi. Ei nu vor avea linişte până nu se vor răzbuna. Puşcăria este puşcărie, dar ridicarea banilor şi a bijuteriilor reprezintă un afront extraordinar pentru un om ca Bercea Mondialu, o jignire gravă de tot. Nu are cum să nu răzbune o asemenea jignire, dacă vrea să mai existe în societatea sa ca Bercea Mondialu. Din reacţia lui Bercea Mondialu şi a oamenilor lui Bercea Mondialu, vom vedea, cât de curând, ce anume ştie Bercea Mondialu. Dacă nu se va întâmpla nimic, atunci el nu-l va învinovăţii pe domnul Băsescu de ridicarea banilor şi a bijuteriilor, dacă se va întâmpla ceva, atunci este clar că el îl învinovăţeşte pe domnul Băsescu de ridicarea valorilor familiei lui.

Este chiar aşa de greu de înţeles ce spun? Mă exprim atât de greoi încât nu se înţelege?

Anonymous said...

Mda,in buna traditie care l-a si conscrat dealtfel,Bbilotecaru,abordeaza cu multa ipocrizie subiectul ,dar sa zicem ca asta e,are omul dreptul sa gindeasca cum pofteste.
Ce insa ma uluieste este altceva,nici o vorbulitza dspre ADRIAN SEVERIN,TARTORUL DE LA INSTITUTUL SINCAI,O SCOALA PE BANII NOSTRII,CARE SCOATE PE BANDA RULANTA RETARDATI COMUNISTI.
Nici o vorbulita despre MARIUS PETCU,SI MAFIA SINDICALISTA.
Aloo TOV, BIBLIO...........suntem in 2011,in martie,EDIFICIUL,CITADELA COMUNISTA SE DUCE DRACULUI SUB OCHII TAI,SI TU TACI SI INGHITI IN SEC.TOTI IDOLII TAI SE DOVEDESC A FI NISTE MARUNTI HOTI DE BUZUNARE.........SI TU ESTI FARA REACTIE...........DE CE,DE CE BIBLIO??????????????

FRANK ZAPA[KING]

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.