18 March 2011

Domnul Băsescu a lansat conflictul, domnul Sarkozy returnează un lung de linie


Este evident că Nicolas Paul Stéphane Sarközy de Nagy-Bocsa nu este prinrte cei mai pricepuţi preşedinţi ai Franţei. Chiar aşa, un preşedinte al Franţei are o putere (a se citi influenţă) europeană mult mai mare decât preşedintele României. Şi totuşi domnul Traian Băsescu face, de fiecare dată, ceea ce ştie mai bine... calcă pe nervi pe cei ce ar trebui să-i fie parteneri. Ne amintim la conflictul cu Vladimir Vladimirovich Putin de acum câţiva ani, rămas în istorie sub motto-ul "Marea Neagra lac rusesc", dar şi "abilitatea diplomatică din spusele "Gazprom este mai eficient decât Armata Roşie în a demonstra dependenţa Europei faţă de resursele ruseşti", de ceva mai târziu. Iată că acum domnul Băsescu pare să-l supere, din ce în ce mai rău, pe domnul Sarközy.

Vă reamintesc că la ultimul summit al UE domnul preşedinte Băsescu a cam spus că ce se întâmplă în Libia nu este de fapt revoluţie… sau aşa ceva, din moment ce a formulat dubii asupra credibilităţii rebelilor şi a spus şi că ţara noastră nu recunoşte Consiliul Naţional din Libia.

Sunt de acord că nu ar trebui să existe o intervenţie armată europeană în Libia, dar cred că un preşedinte ar trebui să aibă abilitatea de a spune astfel de lucruri fără să enerveze pe nimeni. Mai mult, dacă domnul Băsescu are informaţii că americanii au regizat ce se întâmplă în Libia, ar trebui să spună şi asta.

Cineva îmi spunea că este timpul unor reacţii ale României prin vocea unui preşedinte cu "sânge în instalaţie".

Şeful statului trebuie să fie diplomat. El nu are de ce să se certe cu alţi şefi de stat, nici cu Putin, nici cu Sarkozy şi nici cu nimeni. Asta nu înseamnă diplomaţie. “Sânge în instalaţie” trebuie să aibă golanii care se bat cu săbii ninja prin cartierele rău famate, un preşedinte trebuie să aibă eleganţă, bun-simţ, bună creştere şi o abilitate specială în a construi o declaraţie publică necesară în astfel de cazuri. Pe mine, ca român, nu mă ajută cu nimic cearta pe care o face un preşedinte cu “sânge în instalaţie”, pe mine m-ar ajuta ca preşedintele să fi construit un climat de înţelegere cu alţi şefi de stat şi chiar să provoace o “nevoie de România” în UE şi în lume, căci numai astfel vom deveni o ţară importantă în lume. Demnitatea se poate împleti frumos cu diplomaţia, eleganţa, conştiinţa şi legătura firească.

Nu pun la îndoială decizia de a nu susţine intervenţia armată în Libia, ba şi eu sunt exact de aceiaşi părere. Pun la îndoiala capacitatea domnului Băsescu de a fi un bun diplomat. Din câte am înţeles eu, şi Germania, sub vocea doamnei Angela Merkel, a avut exact aceiaşi poziţie… şi pe domnia sa nu s-a supărat nimeni. Abilităţi politice sunt pur şi simplu altceva decât privirea încruntată sau frustrarea încruntată.

După ultima supărare, preşedintele Franţei a avut şi o reacţie.






(sursa: http://tvr.ro/articol.php?id=99383)

Cu ce anume ne ajută "sângele în instalaţia prezidenţială"? Nu sunt nici adeptul aderării în Spaţiul Schengen, dar dacă s-a luat hotărârea aderării României la Spaţiul Schengen, aş vrea să cred că preşedintele României are abilităţile necesare îndeplinirii unui obiectiv naţional şi nu "viceversa".

1 comment:

Popateapa said...

De unde știi ca nu a făcut intenționat, asa cum făcea Ceaușescu, dar Băsescu făcând-o pentru niscai interese personale!
http://popateapa.wordpress.com/2011/03/18/milescu-cercetat-de-dna/

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.