29 May 2009

Coane Tudore, jos pălăria




Coane Tudore, mai ţineţi minte când îi spuneaţi, lui Zaharia Stancu parcă, "Una vorbim, alta fumăm". Iacă că tineri României astăzi nu mai preferă tutunul de pipă aromat cu care este îmbibat poezia voastră, tot cânepă doreşte să fumeze, tot cânepă.

Cineva spunea că tineretul, mai ales cei de bani gata, vor vota candidatul independent Elena Băsescu. Iată de ce:
Elena Băsescu ar fi de acord cu legalizarea marijuanei

vorbegrele_28052009Victor Ciutacu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bună seara România, bună seara CNA, conform obişnuinţei din ultima perioadă. N-am mai primit de două zile scrisori de la CNA, sunt foarte îngrijorat.

Elena Băsescu: Să nu primeşti în seara asta, ai grijă!

Victor Ciutacu: O să-mi treacă îngrijorarea, pentru că invitata mea s-a dezvăluit singură. Elena Băsescu, în exclusivitate la Vorbe Grele. Şi vom încerca împreună să aflăm dacă este Elena, sau este doar fata lui Băsescu. Şi nu în ultimul rând, ceea ce multă lume a aşteptat, EBA şi Tonomatul iau atitudine, iau atitudine împreună la Vorbe Grele. Îţi mulţumesc mult, Elena, că ai acceptat invitaţia mea.

Elena Băsescu: Uite, tatăl meu crede că eşti foarte antipatic, dar eu am spus că nu este adevărat. Nu, tată, mie mi se pare foarte simpatic.

Victor Ciutacu: Nu aş vrea să produc fracturi în familia Băsescu. Numai de chestia asta nu fusesem vinovat. Înainte de a intra în subiect, îţi propun să vedem un scurt material, tradiţionalul meu tonomat de la începutul fiecărei emisiuni, tonomat cu care m-a gratulat tatăl tău şi din care am încercat să-mi fac un brand. Să vedem dacă mi-a şi ieşit.

Traian Băsescu: Tonomatul cu euro Ciutacu.

Elena Băsescu: Nu doresc ca tatăl meu să fie acuzat de nepotism. Am decis să demisionez din PD-L. Şi să candidez independent. EBA. Numărul de la maşină, de la Elena Băsescu. Mama mea a fost în vizită în luna martie şi i-a promis unui domn de vârsta bunicului meu că o să-i aducă un scaun electric. În timp ce unii dintre noi spunem numai câteva cuvinte, dânsul editează perfect câteva fraze.

Victor Ciutacu: Pentru că întotdeauna obişnuiesc să-mi ţin promisiunile, am promis, am susţinut la vedere drepturile Elenei Băsescu de a candida. Ca independent sau cum o vrea sufleţelul ei pentru alegerile europarlamentare, pentru un post de europarlamentar.

Traian Băsescu: A devenit o temă extrem de interesantă pentru ziaristul Ciutacu.

Victor Ciutacu: Am în faţă o listă, se cheamă lista alegătorilor. Nu sunt alegatorul Elenei Băsescu. Susţin candidatul independent Elena Băsescu. EBA, numărul de la maşină, cum spune domnişoara academician. Pe care o voi semna în direct, cu date de identificare şi cu tot, ca să nu-şi mai închipuie Cotrocenii că tonomatul se opune fericirii fetiţei prezidenţiale. Asta-i lista, aceasta-i semnătura mea.

Ia atitudine! Antena 2 spune tot.

Victor Ciutacu: Din nou în direct la Vorbe Grele cu Elena Băsescu. 1313 numărul de SMS la care puteţi adresa întrebări sau puteţi face comentarii cu privire la desfăşurarea acestei emisiuni. Elena, o să încep cu un subiect care nu ştiu câtă plăcere îţi va face. Acest „Ia atitudine!" al tău, sub care-ţi desfăşori campania a fost şi sloganul de campanie al Antenei 2 la lansare, acum 2 ani. Aţi avut vreo înţelegere comercială cu Antena 2?

Elena Băsescu: Nu. În nici un caz. Ia atitudine am considerat că mi se potriveşte din multe puncte de vedere. Pentru că este o stare pe care am avut-o în momentul în care m-am decis să mă desprind din PD-L pentru o perioadă...

Victor Ciutacu: Pentru o perioadă, da? Rămâne definitivă hotărârea asta cu pentru o perioadă? Ai spus că, indiferent dacă te alegi sau nu, te vei întoarce în PD-L.

Elena Băsescu: Mă întorc în PD-L pentru că eu vreau să fac politică pe termen lung.

Victor Ciutacu: Dacă-mi mai spui domnule Ciutacu îţi spun şi eu domnişoara Băsescu.

Elena Băsescu: Victor. Vreau să fac politică pe termen lung şi sunt foarte conştientă, pentru că am ceva experienţă şi am învăţat multe lucruri de-acasă, că nu ai cum să ai o carieră de succes fără sprijinul unui partid. Ca independent sau ca persoană care-şi schimbă partidul, care se duce dintr-un partid în altul nu ai cum să ai o carieră.

Victor Ciutacu: Să-ţi pun una din întrebările de pe blogul meu, unde e un adevărat jihad, pentru că toată lumea se aşteaptă să iasă măcelul secolului. De ce te-ai mai întoarce într-un partid ai cărui membri sau o parte dintre ei au strâmbat din nas la impunerea ta pe lista de candidaţi a respectivului partid pentru Parlamentul European?

Elena Băsescu: Nu consider că toţi. Într-adevăr a fost un moment de 2 săptămâni în care nu se hotăra nimeni pentru cine să încline. Pentru Elena Băsescu sau pentru Alina Mungiu Pippidi? Normal era să încline pentru Elena Băsescu, pentru că Elena Băsescu era membru al PD-L. Dar pentru mine...

Victor Ciutacu: Iar Alina Mungiu era considerată strategul formării Alianţei DA dintre fostul PD şi PNL.

Elena Băsescu: Dar nu era membru.

Victor Ciutacu: De acord cu tine.

Elena Băsescu: Dar acestei organizaţii de Iaşi nu i s-a impus. Ca dovadă, tatăl meu putea, dacă ar fi vrut, să mă impună pe listă, normal, putea să-l sune pe domnul Cârlan şi să-i spună, măi băiatule, ce faci?

Victor Ciutacu: Păi parcă tatăl tău nu se implica în viaţa internă a partidului?

Elena Băsescu: Asta vreau să spun. Tatăl meu nu s-a implicat. Şi a fost o decizie pe care am luat-o singură. A fost un moment în care partidul, probabil şi din cauza faptului că sunt Băsescu, a preferat să nu se bage, a preferat să mă lase pe mine să iau o hotărâre.

Victor Ciutacu: Ai luat-o şi te-ai făcut independentă, da?

Elena Băsescu: Da, m-am făcut independentă, pentru că se pare că am devenit o povară pentru partidul în care am crescut.

Victor Ciutacu: Şi de ce să te mai întorci într-un partid pentru care ai devenit o povară?

Elena Băsescu: Pentru că indiferent dacă eu am fost povară pentru acest partid, ei rămân în continuare a doua mea familie. Eu sunt real legată de acest partid. Adică dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau, cam aşa sună.

Victor Ciutacu: Părerea mea e că dacă tot te întorci să şi preiei conducerea, că domnul Emil Boc e ocupat cu guvernarea. Hai să-ţi dau un citat din tine. „Am pretenţia ca presa şi intelectualii care plutesc deasupra partidelor, ca să spun aşa, să n-aibă pretenţia să-mi schimb şi numele. Pentru că asta nu se va întâmpla. M-am născut Băsescu şi o să rămân Băsescu". Întrebarea mea de tonomat răutăcios ar fi, cum plutesc intelectualii deasupra partidelor?

Elena Băsescu: Au impresia că le ştiu pe toate, au impresia că, fără să jignesc pe cineva, fără să jignesc aceşti intelectuali, au impresia că sunt mai presus decât conducerea unui partid, că sunt mai presus decât membrii partidelor. Într-adevăr, poate noi ăştia din partid, oamenii simpli de partid nu avem pregătirea şi nivelul intelectual al acestor oameni, însă avem alte calităţi.

Victor Ciutacu: Elena, nu eşti un om singur de partid, la fel cum tatăl tău nu e un om simplu. Preşedintele României e unul singur. E cel mai uninominal ales din România...

Elena Băsescu: Şi cel mai suspendat din România.

Victor Ciutacu: Singura în istoria post-revoluţionară. Şi până la urmă tu eşti fata fondatorului partidului, a fostului preşedinte al partidului şi al actualului - dacă vrei în sens... şi sper să nu-mi pun Biserica în cap - patriarh al partidului. La fel cum e Ion Iliescu pentru PSD, indiferent ce funcţie ar avea, la fel e taică-tu pentru PD-L. Să fim serioşi!

Elena Băsescu: Declaraţia asta se referă la faptul că oricât le-aş aprecia calităţile intelectuale a acestor oameni, un lucru este sigur. Nu au caracterul şi dorinţa de a se integra în viaţa unui partid. Pentru că orice partid are nevoie...

Victor Ciutacu: Unii dintre ei au făcut pasul. Unii dintre ei au intrat în PD-L.

Elena Băsescu: Dar rămâne de văzut şi cât se integrează. Pentru că aceşti oameni intelectuali cum îi numim... şi scuză-mă eu mă consider şi eu intelectual, pentru că...

Victor Ciutacu: Defineşte-mi şi mie în accepţiunea ta termenul de intelectual.

Elena Băsescu: Măi, eu mă consider şi o intelectuală numai pentru faptul că am terminat o facultate, am făcut un master, o să urmez să fac un doctorat. Înseamnă că sunt şi eu o intelectuală. Dacă voi presa...

Victor Ciutacu: Conform regulilor unanim acceptate orice absolvent de facultate trece în categoria intelectualilor.

Elena Băsescu: O facultate şi un master...

Victor Ciutacu: Nu, nu neapărat master...

Elena Băsescu: ...este un intelectual. Cei din societatea civilă şi această categorie de oameni, de formatori de opinie, au fost numiţi intelectuali de către voi, presa. Voi aţi făcut această departajare.

Victor Ciutacu: Mă exclud de la afacerea asta. Dar nu contează.

Elena Băsescu: Presa în general.

Victor Ciutacu: Vreau să terminăm cu intelectualii ăştia. Sunt buni când îl susţin pe tatăl tău împotriva mogulilor răi de presă, a tonomatelor, a grupurilor de interese, a cui vrei tu şi sunt răi când au ceva cu tine?

Elena Băsescu: Eu vreau să ştiu de ce au avut ceva cu mine? Au avut ceva cu mine doar pentru că sunt fata lui tata, Victor. Pentru că nu cred că eram o catastrofă. Am făcut o greşeală de gramatică. Dar asta nu înseamnă că era ceva ruşinos să fii cu Elena Băsescu pe aceeaşi listă. Şi tocmai din acest motiv am hotărât să iau atitudine. Ţi-am spus, nu doresc să jignesc pe nimeni, dar câteodată aceşti oameni au opinii individuale, nu se pot supune regulilor unui partid. Într-un partid trebuie să te supui majorităţii, chiar dacă ai o cu totul altă opinie trebuie să te supui majorităţii. Şi s-a văzut că au fost multe cazuri când oameni dintr-un partid au venit şi au dat declaraţii în afara partidului şi au avut de suferit. Nu pentru că este dictatură...

Victor Ciutacu: Ultimul exemplu este chiar din partidul rival partidului din care ai plecat, din PSD. Domnul Mădălin Voicu, altfel un tip care te simpatizează foarte tare şi de fiecare dată mi-a vorbit foarte frumos despre tine în emisiune...

Elena Băsescu: Şi eu îl simpatizez pe domnul Mădălin Voicu. Da, la noi nu s-a ajuns la excluderi, dar probabil... uite, un partid ca să supravieţuiască şi ca să ajungă la nivelul la care a ajuns PD-L gândeşte-te că noi nu am avut mărimea PSD. Şi prin multă muncă şi prin faptul că am fost uniţi...

Victor Ciutacu: Dar uite că sunteţi mai mulţi ca ei. În Parlament, spre exemplu.

Elena Băsescu: Da. Uite cum faptul că am fost uniţi şi că a existat această disciplină de partid care, repet, nu e dictatură, este disciplină, toţi pentru unul, unul pentru toţi...

Victor Ciutacu: Acum ce-ar fi să spui că taică-tu este dictator? Ar fi culmea!

Elena Băsescu: Ar fi culmea, pentru că nu este. Presa este foarte liberă. Atâta timp cât presa are libertatea asta... Îţi aminteşti declaraţia în urma căreia aţi fost făcuţi tonomate? Mai ţii minte în ce moment s-a produs?

Victor Ciutacu: Mai ţii minte că înainte să mă facă taică-tu tonomat - dacă tot facem un recurs la memorie...

Elena Băsescu: Eu am făcut greşeala aia în discurs. M-am încurcat...

Victor Ciutacu: Nu... da, dar după greşeala de discurs ai fost în emisiunea Antenei 3 împreună cu Maria Coman şi cu mine, şi mi-ai mulţumit pentru cum m-am comportat.

Elena Băsescu: Da. Şi tocmai de asta am zis să revin.

Victor Ciutacu: Şi nu ţi se pare că aia a fost o categorisire nedreaptă a tatălui tău la adresa mea?

Elena Băsescu: Ştii ce se întâmplă? Eu încerc să mă desprind de unele lucruri. Tatăl meu are nişte opinii, eu le am pe ale mele.

Victor Ciutacu: Da, am înţeles că tatălui tău îi sunt antipatic şi ţie îţi sunt simpatic.

Elena Băsescu: Da. Ţi-am spus de la începutul emisiunii. Tatălui meu îi eşti antipatic. Eu am spus de la început. M-am simţit foarte confortabil cu Victor Ciutacu în prima emisiune.

Victor Ciutacu: Şi mie îmi este tatăl tău antipatic, deci suntem chit. OK. Hai să trecem peste partea personală şi să te întreb un lucru. Şi revin la declaraţia ta. Şi dacă accepţi un exerciţiu de imaginaţie. Ai zis că nu-ţi schimbi numele niciodată, te-ai născut Băsescu şi rămâi Băsescu.

Elena Băsescu: Da.

Victor Ciutacu: Facem un exerciţiu de imaginaţie. Dacă vrei nu comentezi. Cum ar suna Elena Băsescu-Hrebenciuc?

Elena Băsescu: Imposibil.

Victor Ciutacu: De ce? Rămâi Elena Băsescu sau nu se alătură Băsescu lui Hrebenciuc?

Elena Băsescu: Îţi dai seama, o Băsescu, născută Băsescu, ajunsă Hrebenciuc...

Victor Ciutacu: Aşa. Măritată Hrebenciuc. Nu merge?

Elena Băsescu: E imposibil de imaginat. Nu. Nu. Am crezut la un moment dat că se poate.

Victor Ciutacu: Nu mă interesează viaţa voastră intimă şi am spus-o de fiecare dată.

Elena Băsescu: Şi nu am să vorbesc de viaţa mea personală.

Victor Ciutacu: Nici nu mă priveşte. Atâta vreme cât se desfăşoară în dormitor, în casă şi cu uşa închisă nu priveşte pe absolut nimeni.

Elena Băsescu: Nu-i adevărat. Din pricina presei această relaţie personală devenise publică, înţelegi? Era comentată, toată lumea îşi dădea cu părerea...

Victor Ciutacu: La un moment dat te-ai răţoit la fostul viitorul socru, cum ar fi. La domnul nea Viorel. De ce te-ai răţoit?

Elena Băsescu: Da. Când deja era fostul socru.

Victor Ciutacu: De ce te-ai răţoit la capul familiei Hrebenciuc şi în definitiv, oricât de publică ajunsese, până la urmă cred că puteai să ţi-o rezolvi cu Andrei.

Elena Băsescu: Nu puteam să mi-o rezolv cu Andrei, pentru că nu a fost o problemă între mine şi Andrei. Cu Andrei n-am avut absolut nimic. Pentru că domnul Viorel Hrebenciuc era cel care ne ataca în permanenţă familia. Chiar şi după ce m-am despărţit de Andrei...

Victor Ciutacu: Îl ataca pe taică-tu, nu pe tine.

Elena Băsescu: Nu. Ne ataca familia. Când am dat eu acea declaraţie împotriva domnului Viorel Hrebenciuc, când de fapt am făcut un apel la dânsul...

Victor Ciutacu: Ăla cu lasă-ne familia în pace!

Elena Băsescu: Da. A făcut o afirmaţie, cum că sora mea este amanta cuiva. Se referea la Oprişan. Atunci am luat atitudine. Am spus, aveţi ceva cu mine?

Victor Ciutacu: Tu ai o poveste cu atitudinea asta. Văd că te marchează. Îţi place să iei atitudine. Mie nu-mi place să iau publicitate, dar din nefericire din asta trebuie să trăiesc. Revenim imediat în direct cu Elena Băsescu. Din nou în direct la Vorbe Grele. Aşteptăm mesajele dumneavoastră. EBA şi Tonomatul iau atitudine împreună în studioul Antenei 2. Revenim la candidatura ta ca Băsescu la popor, cum îmi place mie să spun. Ai apărut zilele trecute, şi nu o să fac un secret din chestia asta, şi pe mine m-au surprins pozele tale cu vânătaia sub ochi. Poţi să lămureşti povestea respectivă?

Elena Băsescu: Crede-mă că am rămas uimită că s-au făcut interpretări de genul că am fost lovită. Se vedea clar că...

Victor Ciutacu: Una din interpretările medicale este că de la oboseală faci cearcăne, şi nu vânătăi.

Elena Băsescu: Erau pur şi simplu de la cearcăne foarte adâncite. Au ajuns să mi se spargă şi vasele de sânge, de la nopţi nedormite...

Victor Ciutacu: Varianta B. Operaţie la nas la Bacău.

Elena Băsescu: Nu. Ştii ce se întâmplă? O operaţie la nas necesită...

Victor Ciutacu: Nu mă pricep la astea cu moda şi...

Elena Băsescu: Am văzut şi eu într-un tabloid. Elena Băsescu operaţie estetică la nas. Şi m-am interesat. Operaţie estetică la nas înseamnă să stai o lună cu o mască pe nas. Ai nişte fire. Nu aveam cum să fac această operaţie la nas.

Victor Ciutacu: Să lămurim dilema asta existenţială într-o singură propoziţie. Sau întrebarea mea va fi într-o singură propoziţie. Te-a bătut sau nu taică-tu? Că asta-i curiozitatea poporului.

Elena Băsescu: Nu m-a bătut nimeni. Eram pur şi simplu obosită şi epuizată. Şi pur şi simplu sunt iritată în locurile astea de la atâta oboseală. Şi exact cum am văzut într-un ziar explicaţia unui medic, mi s-au spart vasele de sânge. De la presiune, oboseală.

Victor Ciutacu: Sănătate, ce pot să-ţi spun?

Elena Băsescu: De la oboseala de campanie. Pentru că încă din momentul în care mi-am dat demisia am intrat în priză. Au fost nişte momente foarte tensionate.

Victor Ciutacu: Apropo de intratul ăsta în priză. Intratul ăsta în priză al tău se vede prin toată ţara. Se vede prin afişe, se vede prin spoturi electorale, se vede prin banere, prin ce vrei tu. Ai declarat donaţii de 35.000 euro. Astăzi, Autoritatea Electorală Permanentă spune că mai ai 16.000 lei în contul de campanie. Însă, şi-ţi mărturisesc că am vorbit cu oameni din publicitate, unul din ei îmi este chiar prieten şi mi-a zis că te angajează el media planer pe cel mai mare salariu din România dacă-i faci şi lui un media-plan în care de 35.000 de euro să cumperi atâta publicitate în toată ţara.

Elena Băsescu: La momentul respectiv am avut 35.000 euro în cont. După aia am înţeles că s-a mai alimentat.

Victor Ciutacu: Sper că putem conveni amândoi că din 35.000 de euro nu poţi să ai atâta expunere.

Elena Băsescu: Eu am un mandatar financiar care se ocupă de acest cont. Crede-mă că nu ştiu cu siguranţă câţi bani am în cont, cât s-a cheltuit. Tot ce ştiu sigur este că mă încadrez perfect în cheltuielile de campanie. Pentru că am afişe outdoor, dar n-am publicitate în media...

Victor Ciutacu: Dar pe televizoare eşti peste tot.

Elena Băsescu: Am pe televiziunile locale, Victor.

Victor Ciutacu: Pe Antena 3, pe Antena 2.

Elena Băsescu: Pe Antena 3. Am înţeles că şi pe alt post concurent.

Victor Ciutacu: Da, şi pe RTV. Poţi să-i spui numele, n-am nicio apăsare. Sunt pe bani alea, îmi place să cred.

Elena Băsescu: Sunt pe bani...

Victor Ciutacu: Sau i-ai găsit pe moguli foarte generoşi în campania asta?

Elena Băsescu: Ce vrei să spui, că depăşesc costurile de campanie?

Victor Ciutacu: 35.000 de euro depăşeşti după părerea mea.

Elena Băsescu: A fost o sumă pe care am declarat-o acum 2 săptămâni, la începutul campaniei. De-atunci s-a mai alimentat contul. Eu am un mandatar financiar...

Victor Ciutacu: Îmi place să cred că la sfârşit, mandatarul tău...

Elena Băsescu: Acel mandatar financiar are grijă ca eu să nu depăşesc aceste cheltuieli de campanie. Mai ales pentru că sunt fata preşedintelui Traian Băsescu nu-mi permit aşa ceva.

Victor Ciutacu: Te ajută şi PD-L să nu depăşeşti cheltuielile de campanie?

Elena Băsescu: Nu mă ajută. Dar cum ai spus şi tu că ai văzut banere în unele judeţe cu Elena Băsescu sau în unele oraşe. Uite, am fost la Piatra Neamţ. Într-adevăr, în Piatra Neamţ eram mai mult decât aş fi crezut. Erau banere cu Elena Băsescu...

Victor Ciutacu: Am înţeles că nea Pinalti a fost foarte harnic în sensul ăsta.

Elena Băsescu: Da, domnul Pinalti a fost foarte harnic în sensul ăsta. Dar de ce Bacăul este mai roşu decât este prevăzut? Adică la fel cum sunt oraşe...

Victor Ciutacu: Ştii care-i diferenţa? Tu eşti Elena Băsescu...

Elena Băsescu: Eu sunt Elena Băsescu, dar nu vă uitaţi numai la mine. Sunt persoane care pur şi simplu au fost lângă mine încă de la început şi nu m-am ascuns cu asta.

Victor Ciutacu: De-asta te-am invitat pe tine, pentru că m-am uitat numai la tine. Puteam să-l invit pe Hrebenciuc, dar nu l-am invitat. Tatăl, nu pe Hrebenciuc fiul. Am invitat-o pe Elena Băsescu. Mi se pare normal să te întreb pe tine.

Elena Băsescu: Da. În Piatra Neamţ, în afară de faptul că domnul Pinalti este un susţinător al meu şi a avut încredere în mine...

Victor Ciutacu: Elena, dar sună ca dracu. E primar la PD-L, din partidul din care tu ai demisionat şi te susţine. E ca şi Udrea. Udrea o votează pe EBA, dar e membru PD-L. Iartă-mă, vorbeai de disciplina aia de partid.

Elena Băsescu: Victor, nu poţi să ştergi cu vederea faptul că eu am stat 10 ani în partidul ăsta. Am spus încă de la început. Şi din momentul în care am început strângerea de semnături, am spus că fac un apel la prieteni. Sunt oameni şi chiar seniori care şi-au declarat sprijinul pentru mine încă de la început. Şi e o realitate. Pe Sorin Oprescu nu l-a întrebat nimeni dacă şi-a făcut campania electorală cu sprijinul PSD. De ce o întrebaţi pe Elena Băsescu? În Piatra Neamţ există cel mai mare fun-club Elena Băsescu.

Victor Ciutacu: Ştii de ce o întreb pe Elena Băsescu? Că aşa vreau eu s-o întreb pe Elena Băsescu.

Elena Băsescu: Trebuia să-l întrebi şi pe Sorin Oprescu.

Victor Ciutacu: L-am întrebat şi pe Sorin Oprescu.

Elena Băsescu: Că aşa cum ai declarat, sunteţi prieteni. Şi ce ţi-a răspuns?

Victor Ciutacu: Că nu.

Elena Băsescu: La fel îţi răspund şi eu, că nu.

Victor Ciutacu: Iar eu i-am răspuns exact citând din Mircea Badea. Bine, eu te cred, dar nici tu să nu mai faci. Cam aşa este şi la asta.

Elena Băsescu: Eu am cerut ajutorul unor prieteni şi eu nu pot să refuz acest ajutor. În Piatra Neamţ este şi un fun-club Elena Băsescu şi este unul foarte mare. Că toată lumea spunea, păi fun-clubul ăsta Elena Băsescu are sediul mai frumos decât al partidului. Are banere şi cuburi electorale mai multe decât are PD-L. Este normal, pentru că eu am fost...

Victor Ciutacu: Dacă vreau şi eu să organizez un fun-club pot să apelez la expertiza ta?

Elena Băsescu: Am fun-club în mai multe localităţi. În mai multe oraşe. În momentul în care mi-am dat demisia, primii care au luat atitudine împreună cu mine au fost cei din Piatra Neamţ. Tinerii din Piatra Neamţ.

Victor Ciutacu: Primii care au luat atitudine au fost cei de la Antena 2. Dar nu vrei să mă crezi.

Elena Băsescu: Au fost primii care s-au implicat în strângerea de semnături alături de mine. Am ţinut legătura cu ei în fiecare zi, m-au ajutat să distribui materiale electorale în toate oraşele din jurul oraşului...

Victor Ciutacu: Mă omori! Nu-i mai apăra, foarte bine. Bravo lor!

Elena Băsescu: Bine că mă ajută şi nu o să mă ascund şi o să recunosc că mă ajută. Pentru că totuşi am fost secretarul general al acestei organizaţii şi am fost aleasă pe bune, nu cum s-a spus la momentul respectiv.

Victor Ciutacu: Dar tu ştii că atunci când te întorci în PD-L nu poţi să te mai întorci secretar general? Trebuie să te realeagă.

Elena Băsescu: Normal. O să fiu simplu membru. Alegeri pentru organizaţia de tineret sunt la anul. Mă întorc ca simplu membru.

Victor Ciutacu: Ne întoarcem la cariera ta şi la alegerile europarlamentare?

Elena Băsescu: Da.

Victor Ciutacu: Există prezumţia că tatăl tău te foloseşte. Sau prezumţia că tatăl tău vrea să te ajute să te trimită pe o leafă bună la Bruxelles şi cu ocazia asta să-şi ia de-o grijă în perspectiva campaniei prezidenţiale. Fata e departe, nu o mai urmăresc oamenii răi. Eu pot să-mi fac campania electorală liniştit aici. Sau ţi-am zis prezumţia cealaltă, că te foloseşte ca să-şi testeze popularitatea şi puterea asupra PD-L.

Elena Băsescu: Nu are cum să mă folosească să-şi testeze popularitatea pentru că este clar că nimic din simpatia pe care o au oamenii pentru tatăl meu nu se transferă şi la mine. E un lucru verificat şi de sondaje.

Victor Ciutacu: Şi de mine.

Elena Băsescu: Nu se transferă.

Victor Ciutacu: Tocmai ţi-am dat o ştire. Tu îmi eşti simpatică, taică-tu îmi e antipatic. Asta-i viaţa.

Elena Băsescu: În sondaje am 3-4%. Eu nu cred în sondaje. Pentru că am procent prea mic şi poate să fie marja de eroare. Dacă marja de oroare... de eroare...

Victor Ciutacu: Elena, 5% este procentaj de partid parlamentar. Dă-mi voie să-ţi spun că nu eşti încă o instituţie. Oricât te-ai strădui.

Elena Băsescu: Eu nu cred în aceste sondaje. Eu am făcut tot ceea ce a ţinut de mine.

Victor Ciutacu: Tu ai calculat în voturi ce înseamnă 4% la orice prezenţă din ţară? E enorm.

Elena Băsescu: În jur de 200.000 de voturi.

Victor Ciutacu: E enorm.

Elena Băsescu: La o prezenţă de 25-26%.

Victor Ciutacu: Şi tu crezi că tu, cu numele tău... e Băsescu şi nu e întâmplător Băsescu...

Elena Băsescu: E o realitate că am notorietate. Dar nu se transferă încrederea pe care oamenii o au în tatăl meu. Nu se transferă şi la mine.

Victor Ciutacu: Elena, Gică Hagi are o notorietate mult mai mare decât tine. Sper că putem conveni asta.

Elena Băsescu: Da.

Victor Ciutacu: Eu refuz să cred că Hagi face 5% dacă candidează la orice în ţara asta.

Elena Băsescu: Victor, eu mi-am făcut campanie. Eu din momentul în care mi-am dat demisia am început să iau ţara la picior. Pentru că eu ca independent nu pot să fac altceva decât să mă duc în mijlocul oamenilor. Şi asta e ceva ce am învăţat de la tatăl meu şi să ştii că nu este...

Victor Ciutacu: Îi iese bine tatălui tău, adevărul ăsta este. În ultima vreme nu...

Elena Băsescu: Ce nu ţi-a plăcut? Aia cu oaia?

Victor Ciutacu: Mie mi se pare ridicol ca un şef de stat să tundă o oaie. Dar nu-l dezbatem pe tatăl tău.

Elena Băsescu: Nu mi se pare. Mie mi se pare ridicol ca un lider politic să dea cu lopăţica prin nisip. Ţie ţi se pare...

Victor Ciutacu: Dar ca un lider politic, viitor ministru să croşeteze în studio cum ţi se pare?

Elena Băsescu: Mi s-a părut genial. Sincer.

Victor Ciutacu: Aha! Mircea Geoană e penibil şi Udrea e genială, nu?

Elena Băsescu: Mircea Geoană e preşedintele unui partid, Elena Udrea era în campanie electorală pentru alegerile generale.

Victor Ciutacu: Deci Elena e genială. OK. Elena, ţara asta a suferit şi suferă încă o lungă sau de-o lungă perioadă, şi cred că va mai suferi de sindromul Nicuşor Ceauşescu. Ştii bine asta. S-a vorbit şi nu numai că s-a vorbit, s-au şi probat ambiţiile politice ale fostului dictator, odihnească-se în pace, de a-şi promova copiii în structura politică. Singurul dintre ei care a acceptat a fost Nicuşor. Lui i-a şi plăcut asta. Nu-ţi sună ca dracu după 20 de ani?

Elena Băsescu: Noi am sărit un pic de la întrebarea pe care ai adresat-o tu prima dată, dacă am fost împinsă de tatăl meu. Sau folosită. Nu a fost nici una, nici alta pentru că tatăl meu şi-a asumat un risc enorm, în an prezidenţial, nu ştiu eu dacă va candida sau nu...

Victor Ciutacu: Hai te rog să nu o mai luăm cu falsa asta dezbatere...

Elena Băsescu: Nu. Este ceva ce poate spune numai tatăl meu.

Victor Ciutacu: Mi se pare firesc. Mi se par absurde toate discuţiile...

Elena Băsescu: Tatăl meu şi-a asumat un risc enorm ca eu să candidez în acelaşi an în care se poate ca şi el să candideze.

Victor Ciutacu: Stai un pic. Ai zis că nu şi-a asumat nici un risc enorm, că nu s-a înţeles cu tine.

Elena Băsescu: Nu s-a înţeles cu mine, dar putea să mă oprească. Dar nu m-a oprit pentru că tatăl meu nu mi-a impus niciodată nimic.

Victor Ciutacu: Măi bietule copil timid ca să citez din tatăl tău...

Elena Băsescu: Nu sunt deloc un copil timid.

Victor Ciutacu: Aşa a zis tatăl tău când m-a făcut tonomat.

Elena Băsescu: Anul trecut eram mai timidă, acum am luat atitudine...

Victor Ciutacu: Ai aproape 30 de ani. Cum putea să te oprească? Cu serviciile secrete, cu procuratura, cum putea?

Elena Băsescu: Putea să existe o discuţie în care să-mi spună clar că nu fac bine. El consideră în continuare că pentru o fată...

Victor Ciutacu: Ai spus că aţi avut o discuţie şi că vei lămuri tu cu...

Elena Băsescu: Am avut acea discuţie şi eu i-am spus. Dar ce nu înţelegeţi voi este faptul că tatăl meu nu-mi impune absolut nimic niciodată. Îmi spune nu sunt de acord cu asta, mi-a spus de la început, tu crezi că-ţi poţi asuma o campanie la nivel naţional de una singură? Gândeşte-te că e o campanie de tipul campaniei prezidenţiale. Tu ai de luat voturi din toată ţara. Nu ai timpul necesar să faci un tur prin toată ţara. Cine vrea să candideze ca şi preşedinte începe acest lucru cu câteva luni înainte. Eu pot să-i fac mult rău şi tatălui meu prin această candidatură. Puteam să mă fac de râs în această campanie electorală.

Victor Ciutacu: Putem să ne adâncim un pic la ce spuneai? Trebuie să mergi în toată ţara să iei voturi din toată ţara, da? Ce zici de aia cu fiecare organizaţie trebuie să obţină câte 10 voturi pentru EBA pe fiecare secţie de votare?

Elena Băsescu: Eu nu cred în asta. Ştiu şi pe ce agenţie de presă a apărut, o agenţie care mie mi-a fost ostilă tot timpul, ştiu şi ce cotidian a preluat această declaraţie.

Victor Ciutacu: Am avut şi eu delaţiunea asta, Elena. S-a trimis la multă lume delaţiunea respectivă. Să ştii că trăim într-un popor care toarnă din pasiune, dincolo de constrângerile...

Elena Băsescu: Mie această agenţie de presă mi-a fost ostilă tot timpul. Şi eu nu pot să cred aşa ceva.

Victor Ciutacu: Cică sunt prea drăguţ cu tine. Ar trebui să fiu mai fiară. Nu ştiu...

Elena Băsescu: Mie nu mi s-a părut absolut deloc că eşti prea drăguţ cu mine. Mi s-a părut că mi-ai pus întrebări chiar agresive. Şi întrebarea asta cred că trebuie lămurită.

Victor Ciutacu: Dar nu crezi că ar trebui lămurită printr-o poziţie oficială a partidului?

Elena Băsescu: Asta ar trebui să-ţi spună partidul. Eu nu am luat parte la acele şedinţe...

Victor Ciutacu: Dar sunt prietenii tăi, tu ai spus-o. Nu poţi să le dai un telefon?

Elena Băsescu: Eu nu cred că se poate face aşa ceva. Pentru că omului când îi dai o indicaţie de genul ăsta face exact pe dos.

Victor Ciutacu: Să te învăţ eu cum se şmechereşte votul? Să fim serioşi.

Elena Băsescu: Dacă se şmecherea votul, Adrian Năstase ar fi ajuns preşedinte. Dacă atât de uşor s-ar fi şmecherit votul, Adrian Năstase era preşedinte la ora asta.

Victor Ciutacu: Păi l-a acuzat taică-tu că a furat alegerile.

Elena Băsescu: Da, dar nu a ajuns preşedinte. Înseamnă că votul nu se poate şmecheri. Şi cred că nici de data asta, nici PD-L nu s-ar fi pus în această poziţie încât să dea voturi ca 10 voturi de secţie să fie pentru Elena Băsescu. Ce pot să-ţi spun cu siguranţă...

Victor Ciutacu: Te rog spune-mi cu siguranţă. O încheiem şi pe asta cu Nicuşor Ceauşescu şi mergem la UE.

Elena Băsescu: Lasă-mă să-ţi spun, te rog frumos. Ce pot să-ţi spun sigur şi nu vreau să mă ascund este că probabil vor fi tineri din PD-L şi chiar organizaţii de tineret care mă vor vota.

Victor Ciutacu: Sunt lideri ai PD-L care sunt foarte nemulţumiţi, unii au exprimat-o şi public, că iei din voturile PD-L.

Elena Băsescu: Asta-i problema dânşilor. Dar eu nu cred că iau din voturile PD-L.

Victor Ciutacu: Şi de unde păcatele mele iei? Ţara asta e formată dintr-o masă de votanţi.

Elena Băsescu: Voi, presa, credeţi în sondaje de opinie. De-asta le tot popularizaţi şi le daţi peste tot şi...

Victor Ciutacu: Eu comentez alegeri de multă vreme. Nu sondaje. Şi la alegerile astea s-a demonstrat, de-a lungul istoriei noastre post-revoluţionare, că există o masă critică de votanţi care se duce şi se împarte pe ce este în piaţă. Că-i PSD, PD-L, PNL, că era PNŢCD pe vremuri etc., şi ăştia sunt. Tu vrei să-mi spui că aduci tu alţii de-acasă care să vină?

Elena Băsescu: Da, aduc alţii de-acasă. Şi se vede din sondaje clar. Pe care nu le cred ca cifre. Dar în sondaje se vede că nu vor vota...

Victor Ciutacu: Ce-i mână pe ei în luptă să iasă din casă, s-o voteze pe Elena Băsescu?

Elena Băsescu: Sunt tineri care se regăsesc în mine. Sunt tineri care de obicei nu ies la vot. Şi-mi pare rău că ei nu sunt în număr mai mare. Dar sunt. O parte din aceşti tineri... se ştie că tinerii nu mai votează. Ultima dată când au ieşit în număr mare la vot a fost la referendumul de suspendare a preşedintelui.

Victor Ciutacu: Nu au ieşit în număr mare.

Elena Băsescu: Au ieşit în număr destul de mare faţă...

Victor Ciutacu: S-a alintat taică-tu... A câştigat bine. A luat 75%, e OK.

Elena Băsescu: Nu-i adevărat. Uite, au ieşit în 2004 când au făcut diferenţa, au ieşit la referendum...

Victor Ciutacu: Tu nu vrei să te întreb de Parlamentul European. Eşti şmecheră.

Elena Băsescu: Ba vreau să mă întrebi şi de Parlamentul European. Dar eu sunt convinsă că nu voi lua voturi de la PD-L. Şi dacă există riscul ăsta, PD-L are datoria să se mobilizeze foarte bine. Înţelegi?

Victor Ciutacu: Băi pedeliştilor, aţi auzit? Aveţi datoria să vă mobilizaţi foarte bine.

Elena Băsescu: Pentru că aceste pierderi va fi, să zicem, pierdere de 1% maxim. Să se mobilizeze dânşii mai mult...

Victor Ciutacu: Da. Să pună mâna şi să muncească. Corect.

Elena Băsescu: Da. Ca aceste pierderi să nu se vadă.

Victor Ciutacu: Hai, înainte să mergem la UE, vreau să te întreb...

Elena Băsescu: Victor, obiectivul meu este ca PD-L să nu piardă de pe urma demisiei mele.

Victor Ciutacu: Tu ai venit în seara asta ca să demonstrezi că poţi să vorbeşti foarte mult? Că zicea lumea că nu poţi să vorbeşti foarte mult. Zi-mi la chestia asta... te deranjează paralela asta cu Nicuşor Ceauşescu?

Elena Băsescu: Eu când am făcut acest pas spre politică probabil că mi-am asumat şi această comparaţie cu Nicuşor Ceauşescu. Dar eu cred că lucrurile stau cu totul diferit. Au trecut nişte ani de-atunci. Numai pentru faptul că a existat precedentul Nicuşor Ceauşescu... să nu fac ceva ce-mi place foarte mult? Pentru că-mi place foarte mult, Victor, şi nu vreau să renunţ. Meseria mea de bază este cea de economist.

Victor Ciutacu: Mă faci să te întreb cum te-ai angajat la Luxten?

Elena Băsescu: În 2004 m-am angajat.

Victor Ciutacu: Cum? Te-ai dus şi-ai dat concurs? Te-a găsit Pepenică mai pricepută?

Elena Băsescu: Ştii ce se întâmplă? Oriunde m-aş fi angajat, presa ar fi avut o problemă. La orice altă firmă m-aş fi angajat s-ar fi găsit o...

Victor Ciutacu: Da, erai fata lui Băsescu. Eşti fata lui Băsescu.

Elena Băsescu: Da, eram fata lui Băsescu şi trebuia şi eu să lucrez undeva. Trebuia şi eu să fac practică undeva. Oriunde m-aş fi angajat ar fi fost aceeaşi problemă.

Victor Ciutacu: Te-a ajutat taică-tu să te angajezi la Luxten la vremea respectivă?

Elena Băsescu: La vremea respectivă tatăl meu era primar.

Victor Ciutacu: Şi Luxten asigura iluminatul Capitalei, iartă-mă că-ţi amintesc.

Elena Băsescu: Da, Victor, dar nu mi s-a făcut nicio favoare. Am pornit de la un salariu pe care-l aveau toţi angajaţii de vârsta şi de experienţa mea.

Victor Ciutacu: Ai ajuns la 1000 de euro, spuneai într-o declaraţie de-a ta. Şi în declaraţia ta de avere au apărut 70 de milioane pe lună, ceea ce înseamnă spre 2000.

Elena Băsescu: Înseamnă vreo 1700 de euro. Am zis că am puţin mai mult...

Victor Ciutacu: Pentru 4 ore de muncă pe zi. Nu-i o leafă mică, Elena.

Elena Băsescu: Victor, 4 ore pe zi, contractul ăsta part-time l-am avut în ultimele luni. Am trecut pe contract part-time...

Victor Ciutacu: Ai lucrat şi la full-time?

Elena Băsescu: Normal. Din 2004 până anul ăsta eu am fost angajată part-time.

Victor Ciutacu: Ţi-ai păstrat salariul când ai trecut la part-time? Să ştiu şi eu cum negociez cu mogulul că m-aş băga şi eu la un part-time.

Elena Băsescu: Acum sunt în concediu fără plată.

Victor Ciutacu: Ce şmecheră eşti. Te-ai uitat la întrebările de pe blogul meu.

Elena Băsescu: Pe cuvântul meu dacă am văzut. Sunt în concediu fără plată...

Victor Ciutacu: Asta urma să te întreb.

Elena Băsescu: Încă de când mi-am dat demisia sunt în concediu fără plată. Pentru această societate nu e un salariu mare, e un salariu pe care-l au toţi angajaţii cu experienţă de 4 ani. Să ştii. Au fost reduceri de personal...

Victor Ciutacu: N-ai vrut să-mi spui dacă te-a ajutat tatăl tău să te angajezi la Luxten.

Elena Băsescu: Voi aţi spus că tatăl meu era primar general, trebuia să mă angajez şi eu, Victor, într-un climat care-mi era cât de cât favorabil. Pentru că pe vremea aceea tatăl meu dărâma chioşcurile din Bucureşti...

Victor Ciutacu: Şi alerga maidanezii.

Elena Băsescu: Da, era acea campanie de sterilizare sau de eutanasiere a maidanezilor. Era o presiune enormă şi asupra familiei. Trebuia să fiu şi eu într-un colectiv care nu-mi era ostil. Pentru că am avut destul de suferit la facultate.

Victor Ciutacu: M-ai auzit pe mine vreodată condamnându-te?

Elena Băsescu: Eu cred că e logic şi sper că ai observat, Victor, că toţi părinţii, toţi politicienii încearcă să-şi protejeze copiii, da?

Victor Ciutacu: Da, ceea ce face şi taică-tu cu tine, cu mare aplicaţie.

Elena Băsescu: Doamna Geoană a dat un comunicat către CRP ca copiii ei să nu fie băgaţi în campania electorală. Tatăl meu nu a făcut niciodată aşa ceva.

Victor Ciutacu: Ştii care-i diferenţa? Copiii lui Mircea Geoană sunt minori şi nu sunt în politică. Copilele lui Traian Băsescu sunt majore, una-i în politică, alta nu este.

Elena Băsescu: Şi cea care nu este de ce a avut de suferit? Şi părinţii mei...

Victor Ciutacu: Din motive de Puiu Popoviciu. Să fiu foarte exact cu tine şi foarte cinic.

Elena Băsescu: Au fost atacuri asupra noastră încă de pe vremea când aveam şi noi vârsta copiilor doamnei Geoană. De-atunci sunt atacuri asupra noastră, de când era tatăl meu ministru al Transporturilor, şi de când tatăl meu era primar. Şi a simţit şi tatăl meu să mă protejeze şi să fiu într-o atmosferă prietenoasă.

Victor Ciutacu: OK. Deci te-a ajutat să te angajezi la Luxten. Ce mare şmecherie?

Elena Băsescu: Dar nu-i ceva normal?

Victor Ciutacu: Ba da. Dar e normal să iau şi publicitate, deşi nu-mi place. Publicitate. Din nou în direct la Vorbe Grele. Ultimele 10 minute din întâlnirea...

Elena Băsescu: A trecut atât de repede...?

Victor Ciutacu: Da. Vreau să citesc un mesaj din nebunia, din jihadul care e pe SMS. „Poate ar trebui să iei în serios interviul ăsta. Zâmbeşti continuu fără motiv. Femeia e candidată, trateaz-o ca atare." Dacă nu zâmbeam eram un nenorocit care am ceva cu fata preşedintelui şi mă răzbun pe Traian Băsescu prin fata domniei sale. Dacă zâmbesc văd că iar nu-i bine. Dacă-mi pun masca lui Zorro pe ochi e mai bine?

Elena Băsescu: Şi dacă eu n-am atitudinea aia timorată cred că nu-i bine, nu? Că m-am întâlnit cu tonomatul.

Victor Ciutacu: Am impresia că nivelul de aşteptare al acestei emisiuni a fost foarte mare şi că toată lumea se aşteaptă ca eu să dau cu barda în tine şi tu să fii o victimă nevinovată.

Elena Băsescu: De ce să dai cu barda în mine? Mi-ai pus întrebări incomode, dar mai mult de-atât ce mă poţi întreba?

Victor Ciutacu: E o întreagă legendă privind întrebările pe care ţi le-am trimis eu înainte şi preţul pe care l-am luat.

Elena Băsescu: Da? Bine.

Victor Ciutacu: Hai să ajungem la întrebări... deşi puţin timp mai este. Elena, sunt câteva teme, dincolo de temele pe care ţi le-ai ales tu şi vreau să le abordăm şi pe alea. Există câteva teme de dezbatere aprigă în Parlamentul European. Şi o să-ţi dau două dintre ele. Una din ele este legalizarea drogurilor uşoare, care a stârnit o dezbatere incredibilă, se fac petiţii pentru legalizare, se fac petiţii contra legalizării. Şi sinuciderea asistată a celor care sunt bolnavi incurabili şi în numele cărora îşi dau acordul familiile. Care-i părerea ta despre amândouă?

Elena Băsescu: Atât timp cât eu nu sunt nici parlamentar european, bănuiesc că poziţia mea va fi şi cea a grupului PPE.

Victor Ciutacu: Dar pot să te întreb care-i părerea ta personală?

Elena Băsescu: Îţi dau un exemplu. Am fost la şcoală în America un an. În campusurile din America aceste droguri uşoare, marijuana, erau legale.

Victor Ciutacu: Bun. Tu vei fi parlamentar european.

Elena Băsescu: Dacă voi ajunge.

Victor Ciutacu: Care-i opinia Elenei Băsescu înainte de a ajunge parlamentar european? E OK sau nu? Despre marijuana. E OK să le dăm drumul?

Elena Băsescu: Eu nu fumez, nu beau cafea, e ceva atât de delicat să-mi dau eu cu părerea despre aşa ceva... atâta vreme cât nu-mi dau seama ce gust are o ţigară. Dar dacă unele ţări ca Olanda şi ca America aceste droguri sunt permise, marijuana, pentru că am înţeles că nu dau dependenţă... nu e vorba de ecstasy care am înţeles că-ţi afectează celulele nervoase, şi de cocaină. Se refereau la marijuana. La iarbă. Probabil că voi fi de acord cu această iniţiativă. Cu ce cred că nu voi fi de acord? Cu sinuciderea asistată. Pentru că atâta timp cât Dumnezeu ţi-a dat viaţa...

Victor Ciutacu: Şi tu eşti de părere că mai bine stă omul ăla agăţat la un aparat la fire decât...

Elena Băsescu: Nu. Dar mi se pare că atâta timp cât Dumnezeu ţi-a dat viaţă trebuie să profiţi de asta. E un lucru cu care eu nu sunt de acord. Ţi-am spus părerea mea personală. Nu ştiu părerea grupului popular european.

Victor Ciutacu: Mă lasă rece părerea grupului popular european. Când o să mă intereseze părerea PPE o să-l invit pe preşedintele partidului.

Elena Băsescu: Uite, domnul Iosif (...), a spus că sunt binevenită în grupul popular european chiar dacă rămân independentă. Eu va trebui să mă supun deciziilor acestui grup.

Victor Ciutacu: Independenta lui tata, ţi-ai ales energia una dintre teme. Vreau să te întreb ce părere ai de proiectul Nabucco?

Elena Băsescu: Nu ştiu să-ţi spun.

Victor Ciutacu: Parfum! Văd şi eu un candidat care nu ştiu să spun. E perfect.

Elena Băsescu: Adică mi se pare că o părere din gura mea ar suna puţin exagerat, cum după ce mi-am anunţat...

Victor Ciutacu: Dom'ne, am voie s-o felicit pe fata domnului Traian Băsescu? Ca să ştiu. Că a avut puterea să spună nu ştiu.

Elena Băsescu: În momentul în care am spus că energia e una din cele trei teme am primit multe semnale. Măi, să vorbeşti despre energie e puţin penibil.

Victor Ciutacu: Păi e aia cu băieţii deştepţi.

Elena Băsescu: Da. Rămâi pe celelalte două teme.

Victor Ciutacu: Vorbim de...

Elena Băsescu: De grupul băieţilor deştepţi?

Victor Ciutacu: ...de Dunăre? Lasă-i pe băieţii deştepţi. Luminează-mă şi pe mine. Am văzut un clip cu tine care te duci cu barca de la Constanţa până la Rotterdam.

Elena Băsescu: Nu ajung chiar până acolo pentru că nu-i dat drumul la circulaţia directă Constanţa - Rotterdam. Deci nu mă duc la Rotterdam.

Victor Ciutacu: Zi-mi şi mie în ce constă proiectul ăsta al tău?

Elena Băsescu: Noi avem o legătură directă între Constanţa şi Rotterdam, pe apele interioare. Beneficiem de acest lucru pentru că aşa ne-a înzestrat natura. E un dar din partea naturii, da? Şi nu putem să exploatăm acest avantaj pe care-l avem. Şi totul consider că e blocat politic. Pentru că există o comisie a Dunării, una a Rinului, există şi o convenţie a Dunării şi una a Rinului şi nu se trece pur şi simplu la negocieri.

Victor Ciutacu: Bun. Ce face viitorul parlamentar Elena Băsescu ca să se deblocheze povestea asta?

Elena Băsescu: Face lobby pur şi simplu. Ştii că în Parlamentul European totul se rezolvă prin lobby. Consider că totul e blocat politic. Una din ţări nu e de acord cu...

Victor Ciutacu: Şi ce faci, mamă, te duci şi le zâmbeşti frumos? Zi-mi şi mie? Uman. Uite, avem o discuţie.

Elena Băsescu: Pur şi simplu iau poziţie şi pur şi simplu iau luări de cuvânt în Parlament. Mă va susţine şi grupul din care fac parte.

Victor Ciutacu: Eşti sigură că grupul din care vei face parte va susţine proiectul tău?

Elena Băsescu: Se poate să-l susţină, se poate să nu-l susţină. Dar se poate foarte uşor să-l susţină, atâta timp cât noi le vom explica ce importanţă are pentru ţara noastră şi pentru portul Constanţa şi pentru oraşul Constanţa, sunt şanse mari să ne susţină. Dar totul este blocat politic. Şi aici nu pot face totul de una singură. Pentru că e o problemă...

Victor Ciutacu: De unde vine blocajul ăsta politic?

Elena Băsescu: Probabil că de la nemţi. Pentru că ei preferă transportul pe calea ferată şi transportul pe şosea. Deşi nu pot să înţeleg lucrurile astea, pentru că UE, una din priorităţile ei este reducerea gradului de poluare, da? Transportând totul pe apă gradul de poluare s-ar reduce.

Victor Ciutacu: Mai eşti copilul inocent despre care vorbea tatăl tău? Sau te-ai tăbăcit?

Elena Băsescu: Nu-i vorba că m-am tăbăcit, este vorba că am arătat aşa cum sunt de fapt, Victor. Această campanie mi-a dat şansa să arăt că nu sunt o fată superficială, că nu sunt o fată ale cărei principale preocupări sunt moda şi petrecerile mondene. Pentru că mi s-a făcut o imagine deformată.

Victor Ciutacu: Nu ţi s-a făcut cu forţa.

Elena Băsescu: M-a pozat pe mine cineva vreodată în Bamboo? M-a pozat pe mine cineva într-o discotecă?

Victor Ciutacu: Nu prea citesc presa de tipul ăsta, deci nu pot să-ţi dau un răspuns.

Elena Băsescu: Am fost considerată o persoană mondenă pentru că am avut o relaţie cu băiatul cuiva cunoscut? Deci am fost catalogată mondenă pentru că apăream cu relaţia mea în presa mondenă. Dar nu era vina mea. Era interesul presei mult prea mare pentru această relaţie. Eu sunt o fată care şi-a văzut de serviciu ei, de stagiul ei la Parlamentul European, pentru că mă duceam...

Victor Ciutacu: Să ştii că lumea nu-i foarte fericită că zici că e un salariu bun de 1700 după 4 ani de vechime. E criză. Lumea zice că-i cam mult pentru 4 ani vechime.

Elena Băsescu: De ce nu-i întrebi pe cei care au salarii de 3000 euro sau care au salarii de 4000 de euro?

Victor Ciutacu: Nu ştiu, bănuiesc că te interesează şi părerea lumii, nu?

Elena Băsescu: Orice salariu aş spune că am, tot nu o să fie bine pentru unii. Unora o să li se pară că e prea mic, unora o să li se pară că este prea mare. Prea mic nu cred. Dar pentru 4 ani...

Victor Ciutacu: E o leafă bună pentru ţara românească.

Elena Băsescu: Da. Dar e un salariu pe care-l iau toţi care sunt angajaţi în departament cu mine şi toţi care au o vechime de 4 ani. Ăsta-i salariul de la Luxten.

Victor Ciutacu: Vorbeşti în cuvinte foarte multe şi lungeşti. O ultimă întrebare. Unde locuieşti? Ai 29 de ani.

Elena Băsescu: Cu tata şi cu mama.

Victor Ciutacu: Stai cu părinţii la 29 de ani?

Elena Băsescu: Da, îmi place foarte mult să stau cu părinţii mei. Aveam posibilitatea să mă mut...

Victor Ciutacu: Şi nu ai vrut să te muţi?

Elena Băsescu: Nu. Eu vreau să plec din casa părinţilor mei în momentul în care o să plec mireasă.

Victor Ciutacu: Păi nu-i casa părinţilor tăi, e casa statului.

Elena Băsescu: E casă de protocol. O să plec mireasă de la tata din casă.

Victor Ciutacu: Ştiu, o să mă înjure multă lume, dar o să... Nu vreau să iau pauză. Nu crapă nimeni în postul ăsta TV. Eu am spus odată că dacă te măriţi cu Andrei Hrebenciuc - dar nu a fost să fie - şi dacă nu aveţi naşi, mă bag. Cu toată antipatia mea faţă de taică-tu.

Elena Băsescu: Dar faţă de domnul Hrebenciuc nu eşti... Din simpatie faţă de domnul Hrebenciuc acceptai să fii naş, nu?

Victor Ciutacu: Nu. Dar te cunun şi dacă te măriţi cu altul, nu numai cu Andrei Hrebenciuc.

Elena Băsescu: Bine...

Victor Ciutacu: Şi ştii de ce? E visul vieţii mele să vin să te iau de-acasă de la taică-tu să te duc la altar. Elena, mulţumesc mult pentru prezenţa în emisiune. Vă mulţumesc şi dumneavoastră stimaţi telespectatori pentru interesul ăsta nebun pe care l-a stârnit emisiunea. Oameni buni, nu a venit Bill Clinton cu Monica, a venit fata preşedintelui Traian Băsescu, care mă antipatizează, preşedintele Băsescu, fata mă simpatizează. Îţi mulţumesc, Elena, îţi doresc succes în campanie!

Elena Băsescu: Să fie!

Victor Ciutacu: Stimaţi telespectatori, nu pot să vă spun doar atât. Gândiţi înainte să votaţi. Nu vă fac nicio recomandare, cum ştiţi foarte bine că nu v-am făcut niciodată. Există oameni care merită votul vostru, există oameni care nu merită votul vostru. Până la urmă sunteţi voi şi conştiinţa voastră în faţa urnelor. Indiferent cât de amabil sau de porc Ciutacu cu Elena Băsescu...

Elena Băsescu: Aş vrea şi eu să mai zic ceva. Singurul meu avantaj ca şi independent este că oamenii preferă să voteze oameni, şi nu liste. Şi ăsta-i avantajul meu. Pentru că eu sunt o persoană vie. Sunt cineva, am nişte proiecte concrete. O listă n-are nişte proiecte concrete.

Victor Ciutacu: Ne-ai mai furat de încă 3 minute. Mulţumesc mult, Elena, încă o dată.

Elena Băsescu: Mulţumesc şi eu.

Victor Ciutacu: Deşi echipa câştigătoare nu se schimbă niciodată, vă mărturisesc sincer că sunt extrem de obosit şi nu pot să mă duc în seara asta la Mihai Gâdea. Mă duc acasă. La revedere!

(Prin Monitoring Media: Antena 2 - Vorbe Grele , Ora 21:00)

(sursa: http://www.monitoring.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3720:qvorbe-greleq-28052009-invitat-elena-bsescu&catid=82:antena-2&Itemid=269)

No comments:

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.