Am intrat, fără voia mea aproape, în unul dintre acele şocuri birocratice care fac incertă legea. Constituţia spune că...
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
(1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.
(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.
Am ajuns la concluzia că poporul suveran trebuie să fie informat relativ la activitatea pe care statul român o duce în numele său. Cu stupoare am constat că din multele comisii ale Parlamentului României, numai patru dintre acestea au publicate şedinţele pe site-ul Camerei Deputaţilor. M-am întrebat "de ce?" şi răspunsurile s-au bătut cap în cap. Dintr-o parte am aflat că regulamentul comisiei spune că şedinţele sunt secrete, din altă parte am aflat că nu există un regulament al comisiei ci doar unul în lucru, din altă parte că preşedintele acestei comisii refuză publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a înregistrărilor şedinţelor...
Singura soluţie a adevărului este adresarea directă a unei cereri persoanei aflate în vârful comisiei, domnul Iulian Iancu, ceea ce am şi făcut:
TO: cp03@cdep.ro
Domnului Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din cadrul Camerei Deputaţilor
Bună ziua!
Mă numesc Gheorghe Florescu, cetăţean român.
Domnul Iulian Iancu, vă solicit să aprobaţi, în temeiul articolelor 53 şi 47 lit. f din Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a înregistrării video şi a stenogramei de şedinţă.
Art. 53. - Şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora prevede altfel. Lucrările comisiilor Camerei Deputaţilor pot fi transmise pe reţeaua internă de televiziune a Camerei Deputaţilor şi la posturile de radio şi televiziune.
Art. 47. - Preşedintele comisiei:
f) solicită Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru activitatea comisiei şi a membrilor acesteia, personal de secretariat şi de specialitate, logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii comisiei, autoturisme, în mod similar cu liderul de grup.
Cu stimă,
Gheorghe Florescu
Iată fişa parlamentară a domnului Iulian Iancu, aşa cum este ea pe site-ul Camerei Deputaţilor:
Iulian IANCU
Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 2008-prezent
DEPUTAT | |
ales deputat în circumscripţia electorală nr.4 BACĂU, colegiul uninominal nr.8 pe listele Alianţei Politice Partidul Social Democrat + Partidul Conservator |
Formaţiunea politică: | ||||||
|
Grupul parlamentar: | |||
|
Comisii permanente | |
Comisia pentru industrii şi servicii - Preşedinte |
Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state: | ||||||||||
|
Activitatea parlamentara în cifre: | |||||
|
Date biografice
- Data şi locul naşterii: 6 octombie 1960, Gherăeşti, jud. Neamţ;
- căsătorit, 2 copii.
Studii şi specializări
- 1985 - Inginer, specialitatea petrol şi gaze;
- 1993 - 1998 - University Business School - Oxford, Marea Britanie, specialitatea management;
- 1999 - Auditor;
- 2001 - Doctor în ştiinţe - Petrol şi Gaze;
- 2007 - Doctor în ştiinţe economice.
Activitate profesională
- ianuarie 2005 - până în prezent - Parlamentul României, deputat
- decembrie 2000 - decembrie 2004 - Ministerul Economiei şi Comerţului, Secretar de stat
- februarie 2000 - decembrie 2000 - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Preşedinte
- 1999 - 2000 - SNGN Romgaz Mediaş, Director general adjunct
- 1998 - 1999 - S.C. Distrigaz Nord Tg. Mureş, Director Exploatare
- 1997 - 1998 - S.C. Romgaz Mediaş, Şef serviciu
- 1989 - 1997 - Distribuţia de gaze Mediaş, Director
- 1987 - 1989 - Distribuţia de gaze Mediaş, Şef sector
- 1985 - 1987 - Distribuţia de gaze Mediaş, Inginer stagiar
Funcţii, activităţi într-un partid politic
- din martie 2001 - membru PSD
- Consiliul Naţional al PSD - membru
- Birou Executiv PSD Bucureşti
- Birou Executiv al PSD Neamţ - vicepreşedinte
- Departamentul Energie-Resurse - preşedinte
Funcţii, activităţi într-o organizaţie sindicală, patronală etc.
- 2001 - 2004 - medierea conflictelor în negocierea Contractului Colectiv de Muncă cu organizaţiile sindicale în sectorul energie, petrol şi gaze naturale, în calitate de Secretar de stat.
Funcţii, activităţi într-o organizaţie din administraţia publică centrală sau locală
- 2000 - Preşedinte al Autorităţii de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale;
- 2001 - 2004 - Secretar de Stat în Ministerul Economiei şi Comerţului;
Funcţii, activităţi parlamentare anterioare
- 2001 - 2004 - reprezentarea Ministerului Economiei şi Comerţului în relaţia cu Parlamentul
- 2004 - 2008 - deputat, Parlamentul României, Camera Deputaţilor
- 2006 - 2008 - preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii
Funcţii, activităţi în organizaţii internaţionale
- din 2004 - până în prezent - Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei, Preşedinte
Activitate civică
- Membru al Fundaţiei “Omenia”.
Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice
- articole de specialitate în domeniul energetic şi management
Distincţii, decoraţii
- Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler
1 comment:
Buna seara biblio! De ce n ai venit pe blog la d Udrea? Sper ca nu te ai suparat.
Post a Comment