08 September 2011

Inteligenţa şi cultura fac casă bună


http://kiriakon.files.wordpress.com/2010/03/sinspainting2.jpg
(http://kiriakon.wordpress.com/2010/03/12/cele-sapte-pacate-capitale-in-viata-de-zi-cu-zi/)


În zappingul meu prin lumea blogurilor am dat de un articol şocant.

Lingăul prost al trustului Intact, Victor Ciutacu, îşi face un titlu de glorie despre cum a pus el internetul în ordine şi a condamnat un puşti care i-a spart conturile de email şi facebook.

Deşi nu sunt de acord cu ce a făcut puştiul, Ciutacu e ultimul care ar trebui să aducă vorba despre subiectul ăsta, dat fiind că în 2007 m-am trezit cu corespondenţa mea privată publicată pe blogul său, cu ajutorul unor puşti la vremea respectivă, pe numele lor Darius Groza şi Sorel Mihai Arghire.

(mai e un pic, aşa că trebuie să mergeţi pe http://www.zoso.ro/lingaul-ciutacu-e-lingau-etern/ pentru întreg)


Cum îl cunosc şi pe Darius Groza, tot prin intermediul web-ului şi al blogului domniei sale, cum îl cunosc şi pe dl. Ciutacu şi, oricât ar fi de dur în aparenţă şi poate nedrept de agresiv în limbaj, nu pare a fi totuşi demn de asemenea apelative... mi-am spus că aceşti oameni nu merită să stea supăraţi unii pe alţii, mai ales că refulările domniilor lor sunt de o agresivitate de limbaj care merită o ţintă mai bună, asta dacă există o ţintă potrivită pentru o astfel de agresiune.

Şi atunci am făcut ceva nepermis, am dat o replică pe un post al domnului Ciutacu şi am adăugat un PS prin care sugeram ceea ce spuneam mai sus, că viaţa e scurtă şi e păcat să o petreci alături de un limbaj licenţios (http://www.ciutacu.ro/articol/daca-avea-decebal-gazonul-lui-oprisan-in-lupta-cu-traian/comment-page-1/#comment-207519)... mai bine "pupat Piaţa Independenţei"

Am adăugat nişte versuri, pe care le consideram potrivite, din opera maestrului Păunescu...

Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Concediati tunarii
Si dezamorsati obuzele
Si dati-ne acest prim si netrecator
Semn al pacii universale.

Am evitat continuarea, deşi şi ea era potrivită, să nu creadă lumea că-i fac cumva hodorogi în devenire. Chiar şi acum consider că textul se potriveşte mănuşă.

Domnul Ciutacu mi-a răspuns, indirect, printr-un comentariu totuşi direct pe comentariul meu:
"Nota mea (Ciutacu): Nu mai popularizati pe acest blog toate rebuturile rasei umane"

Acum că domnul Ciutacu înfige pumnalul "rebut al rasei umane" în domnul zoso, şi asta mai e cum mai e, că doar sunt în mijlocul unor certuri cu înjurături, dar aruncă aceiaşi anatemă asupra poetului Adrian Păunescu, şi asta este dincolo de buna creştere (căci eu nu folosesc limbajul violent). Nu e trist că aceşti oameni au ajuns în asemenea grad de dezumanizare şi insensibilizare, din cauza unei furii banale şi fără suport degenerate până acolo unde nu mai poate fi oprită în escaladarea sa spre disoluţie?

Mă simt singur şi părăsit în România această abrutizată de concetăţeni practicanţi de dragoste de putere şi mercantilism şi încăpăţânarea de a fi învingător cu orice preţ, chiar şi atunci când pentru asta calcă în picioare orice, sunt singur pentru că trăiesc într-o România în care o altă poezie a maestrului Păunescu pare perenă:

Adrian Paunescu - Analfabetilor

V-am spus ca sunt un om periculos
Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
V-am spus s-aveti pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare si de teama.

V-am spus ca fac teribil de urât
De sunt calcat putin pe libertate.
V-am spus ca sunt osteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus sa va astâmparati si voi,
Cenzori capriciosi ai vremii mele,
C-o sa va coste scump maruntul moft,
De a ne face noua zile grele.

V-am spus sa puneti mâna sa munciti.
Sa nu mai tot pânditi zelosi din umbra,
V-am spus ca n-o sa placa nimanui
Pornirea voastra, tulbure si sumbra.

V-am spus ca vremurile s-au schimbat
Si ca situatia e mai complexa,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexa.

Si lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre si mimind tumulturi
Cu aroganti si trindavi doctoranzi,
Cu papagali care tin loc de vulturi.

V-am spus si am puterea sa mai spun
Ca nu încape muntele în sera
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Si de la caprioara la pantera.

V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx,
Sa nu-i pastrati în spirt învatatura
Si voi într-una fara sa-l cititi
Îl pomeniti pâna va doare gura.

V-am spus ca batalia pentru om
Nu iarta astazi nici o dezertare
Si voi v-ati decorat voi între voi
Când lupta este în desfasurare.

V-am spus ca muzica nu-i un microb
Care ameninta civilizatii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care sa-i placa dati-i.

V-am spus, concetateni analfabeti,
Si luati aminte si sa tineti minte.
Dar nu stiam ca v-ati nascut si surzi
Si scoateti arma când vedeti cuvinte.

[pacate_capitale.jpg]
(http://mihaimiron.blogspot.com/2008/05/cele-sapte-pacate-capitale.html)


Cred că voi renunţa şi la zapping, e prea multă durere acumulată în spusele acestor tineri care nu reuşesc să-şi depăşească propria soluţie egocentrică.

Unde sunt inteligenţele de altădată?

11 comments:

nimrod said...

Biblio,

Deşi n-ar trebui, că azi e ziua onomastică a lu' tata, Marin, oltean din Bănie, 83 de ani, mulţumesc la fel, îndrăznesc totuşi printre aburii alcoolului care este: stricaţi orzul pe gâşte...

Anonymous said...

M-ai blocat la paunescu,promit ca nu te mai dereanjez!


In nedreptatea sa Dumnezeu a stivuit asa de mult talent intro carcasa de porc!

Bibliotecaru said...

@ nimrod
Urez tatălui La mulţi ani! şi dumneavoastră să vă bucuraţi cât mai mult de el.

Adrian Păunescu - Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Bibliotecaru said...

@ Anonymous

Ce pot să spun? Eu însumi sunt un mult talent într-o carcasă de porc. Asta este viaţa, are oroare de perfecţiune.

Speranţa mea este că vor rămâne cumva în amintire numai cu cele bune. Dacă nu, măcar să fie mai multe bune decât rele.

epolitikon said...

Renuntati la zapping.

Bibliotecaru said...

Aste şi cred că voi face... Îmi este prea greu cu oamenii se înfruptă din fructul răutăţii şi al isteriei iar mie îmi este din ce în ce mai greu să le privesc disoluţia... mă cuprinde disperarea unei inutilităţi a luptei împotriva "diavolilor personali".

nimrod said...

Biblio,

Mulţumesc tare mult...

Alice of Vonderland said...

Va multumesc ca ni-i (mi-i) l-ati readus pe acest Fenomen in actualitate.
Si eu doresc tuturor celor ce si-au serbat ieri ziua onomastica un traditional La Multi Ani ! :)

Anonymous said...

Bibliotecarule,

Cind vorbesti de politici filtrate de ratiune,cu ratiunea pe care o pretinzi ,si care recunosc ca aparent o afisezi rational dar si cu destula condescendenta , ,observ ar trebui sa folosesti ca model, daca vrei ,un alt roman , de exemplu Octavian Paler, si nu sa incerci sa devi avatarul lui Paunescu, nu de alta dar parca ii sunteti superior ii mai multe privinte decit credeti si aici nu ma refer la figurativa carcasa de porc care depoziteaza atatea defecte umane!
Nu numai pentru faptul ca Dl.Paler si-a turnat tarana in cap, ci pentru faptul ca nu a fost o bestie.
Asa ce sa-ti spun, puteai sa
inlocuiesti poza lui Paunescu cu un ceausescu sau cu un basescu,ar fi fost mai rational.
Si pentru ca tot incerci sa speli creierul cititorilar tai cu
prea multele citate din paunescu iti redau si eu unul din Paler:
"Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul"

"Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu"

Bibliotecaru said...

@ Anonymous

Aţi înţeles pe dos "Politici filtrate de raţiune". Dacă iei nişte politici care conţin raţiuni şi le filtrezi de raţiune (prin intermediul raţiunii) ceea ce rămâne reprezintă acţiune politică lipsită de raţiune.

Politica făcută cu ajutorul raţiunii nu mă deranjează, dimpotrivă. Politica lipsită de raţiune este însă o dovadă de primitivism şi nu o pot accepta, fără revoltare, din partea celor care ne reprezintă fals.

Eu nu am de ce să-l condamn pe domnul Adrian Păunescu, mi-aş dori să fi fost ca el. Este un poet social, aşa cum am încercat şi eu să fiu, un poet al iubirii, aşa cum eu nu am reuşit să fiu... restul este viaţa. Când eram mic şi vedem spectacolele omagiale transmise la TV nu puteam să schimb programul pentru că era un singur program. Eram dezamăgit că nu erau filme, desene animate, glume... Atunci filmele la modă erau cele cu Alain Delon şi, desigur, cele indiene. "Cântecele patriotice" de la astfel de spectacole nu le-am perceput niciodată ca o alegere, erau un dat ce trebuie îndeplinit. Cu toţii ştiam că regula era ca orice carte citeai trebuia să aibă şi ceva despre congrese, "măreţele împliniri" şi aşa mai departe. Prin şcoala generală am fost şi eu în corul şcolii şi, desigur, aveam în repertoriu cântece despre pace, partid, cârmaci... Acele lucruri erau o realitate coerentă pentru că absolut nimic nu o destabiliza. Societatea socialistă nu a venit cu instrucţiuni de folosire, nu mi-a spus nimeni că există alternative, nu mi-a spus nimeni "nu te înscrie în organizaţia Pionierilor pentru că este un mod de a colabora cu regimul!". Sigur, cei care erau maturi prin anii '40 pot să gândească că venirea comuniştilor reprezintă o disoluţie a conştiinţei umane, dar atunci când te maturizezi în plin sistem nu poţi cunoaşte o alternativă. Astăzi mult viteji se arată, eu unul nu m-am gândit că România ar putea să nu mai fie sub dominaţia comunistă decât pe 22 decembrie 1989.

Din acest motiv, sau unul foarte asemănător, cetăţenii americani de astăzi nu au cum să conştientizeze că măsurile aşa numite anti-tero reprezintă încălcări grave al drepturilor omului, la fel de grave sau chiar mai grave decât acţiunile KGB în Rusia. Ce anume i se poate reproşa poetului Adrian Păunescu? Că a legitimat un regim? Era regimul "legitimat" înainte ca Adrian Păunescu să poată scrie prima poezie.

Personal nu am ce să-i reproşez domnului Păunescu. Domnia sa a fost un ajutor al copilăriei mele, prin versurile sale. Am copilărit cu cântecele lui, cu marile trupe de rock lansate la Cenaclul Flacăra, am simţit patriotic datorită lui, am simţit o revoltă împotriva unui sistem nu numai nedrept, şi asupritor, dar mai ales, înjositor, datorită domniei sale şi a celorlalţi mari artişti şi oameni de cultură ai României care strecurau "şopârliţe" ca o formă de rezistenţă. Domnia sa a făcut mult mai multe contra unui regim opresiv şi răzbunător decât am făcut eu. În concluzie, orice aş spune eu depreciativ despre domnia sa, la mine ar trebui să fie însutit.

După revoluţie, atunci când realitatea s-a schimbat şi a putut exista pentru mine şi o formă de a discerne ce reprezintă adevărata democraţie de falsa grijă faţă de popor, conştiinţa mea, conştiinţa noastră a tuturor, a suferit modificări. De aceea, acum când înţeleg astfel de valori pentru că nu mai sunt legat de o singură realitate, am nevoie să protestez pentru lipsa de democraţie, cu orice risc.

Anonymous said...

Imi pare rau ca va subestimati!

Eu am inteles si motoul dar am inteles si substanta propriului dumneavoastra blog cea ce , in mod curios, va scapa!
Filtrate de ratiuni pe acest blog politicile apar nude , deci rationale.
Aveti versuri superioare cantaretului duplicitar al puterii foste si ulterioare , nu ati avut insa aceiasi platforma!

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.