02 November 2012

De ce îi este frică PDL-ului?


La Senat se face o comisie de anchetă privind activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012. Recunosc, am fost dintre cei care am bătut politicienii la cap să facă această comisie şi, pe această cale, le mulţumesc că o fac.

Şi totuşi PDL-ul se împotriveşte unei astfel de anchete... la nivel politic... Căci se ne amintim acest amănunt, Senatul, Parlamentul în general, nu face anchete penale, face doar anchete la nivel politic în scopul satisfacerii unei nevoi de natură instituţional-normativă şi, evident, prin iniţiativă legislativă, Senatul, respectiv Parlamentul în general, încearcă să rezolve problema apărută în societate. De ce ar deranja PDL o anchetă de natură politică, de ce anume se tem ei că Senatul va descoperi în acţiunea "ancheta cu Biblia-n mână"?.

Şi acum să dăm un copy/paste din stenograma Senatului...
Trecem la următorul punct din ordinea de zi, punctul 3 – Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în cercetările desfăşurate de organele statului în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012.
Ţin să vă aduc la cunoştinţă faptul că Biroul permanent al Senatului a luat această hotărâre privind înfiinţarea acestei comisii, formate din 11 membri. Sigur, este o hotărâre pe care v-o pot citi:
„(…)
Art. 2. – (1) Comisia este formată din 11 membri.
(2) Componenţa nominală a comisiei este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Biroul comisiei va fi ales în prima şedinţă de către membrii acesteia şi va fi constituit din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar.
Art. 3. – În condiţiile în care unul din membrii comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupul parlamentar din care acesta face parte va desemna, în scris, un înlocuitor.
Art. 4. – (1) Convocarea şedinţelor comisiei se face cu cel puţin o zi înainte de către preşedinte, vicepreşedinte sau de către biroul acesteia.
(2) Vicepreşedintele îl înlocuieşte de drept pe preşedinte, în lipsa acestuia sau ori de câte ori va fi nevoie.
Art. 5. – (1) Şedinţele comisiei se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor care o compun.
(2) Hotărârile comisiei se adoptă cu votul majorităţii membrilor acesteia.
Art. 6. – În vederea organizării şi desfăşurării activităţii, comisia elaborează, în prima şedinţă, un regulament propriu.
Art. 7. – (1) Lucrările comisiei sunt publice.
(2) În situaţii temeinic justificate, plenul comisiei poate limita accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la lucrările acesteia.
Art. 8. – În activitatea sa, comisia va putea solicita opinia unor specialişti din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale.
Art. 9. – Senatul cere tuturor organelor de stat, instituţiilor şi organizaţiilor să pună la dispoziţia Comisiei de anchetă, prevăzută la art. 1, în termen, orice informaţii şi documente care sunt de natură să servească activităţii acesteia.
Art. 10 – (1) Constatările, concluziile şi propunerile comisiei vor face obiectul unui raport care va fi depus la Biroul permanent până la data de 15 noiembrie 2012.
(2) După primirea raportului, Biroul permanent îl difuzează tuturor grupurilor parlamentare şi stabileşte data dezbaterii acestuia de către Senat.
Art. 11. – În scopul realizării obiectivelor pentru care se constituie comisia, Biroul permanent va asigura personalul de specialitate şi logistica necesară.”
Sunt intervenţii pe acest proiect de hotărâre?
Domnul senator Rădulescu, microfonul central.
Domnul Cristian Rădulescu:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Pentru ca această comisie să fie supusă votului, sigur că trebuie să fie îndeplinită şi condiţia existenţei propunerilor din partea grupurilor parlamentare pentru cele 11 locuri propuse.
Eu vă anunţ, de la bun început, că Partidul Democrat Liberal nu o să intre în această capcană, nu o să ne desemnăm membri în comisia aceasta.
Fiecare, citind doar titlul acestei comisii, îşi dă seama cât de nelalocul ei este această iniţiativă şi cum încalcă ea principiile democratice şi principiile constituţionale. Principiile democratice fiindcă unul dintre lucrurile esenţiale într-o democraţie stabilă este ca o putere să se opună altei puteri, prin urmare, puterile să fie corect separate în stat, ceea ce, în cazul de faţă, nu se întâmplă. Ni se propune ca noi, Legislativul, să intrăm peste Ministerul Public şi să cercetăm ce au făcut aceştia în atribuţiile lor de serviciu.
Puterea ne propune, cu această ocazie, să se investigheze de către Legislativ nişte chestiuni legate de un referendum care a fost organizat chiar de către actuala putere. Şi vedeţi
încă o dată cum, în felul acesta, se încalcă chestiuni legate şi de democraţie, dar şi de principii constituţionale corect şi clar înscrise în Constituţie.
Drept care, această hotărâre noi o vom contesta la Curtea Constituţională a României care – Slavă Domnului! –, de câtva timp încoace, are din nou dreptul să se refere şi la hotărârile Parlamentului.
De aceea, nu vom participa la acest vot şi, pe cale de consecinţă, nu vom desemna nici colegi în componenţa comisiei.
Mulţumesc.
Domnul Petru Filip:
Domnul senator Ghişe, microfonul central, după care domnul senator Coca.
Domnul Ioan Ghişe:
Domnule preşedinte şi stimaţi colegi.
Ca să nu existe confuzii, sper ca domnul lider Cristian Rădulescu să fie şi Domnia Sa atent, propunerea mea este de îmbunătăţi formularea, şi anume:
„(…) privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de către autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendum”, ca nu cumva să se creadă – sunteţi atent, domnule senator, da? – că este o comisie de anchetă privind activitatea Parchetului. Nu! Este o comisie de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice.
Vă rog, domnule preşedinte, să şi supuneţi la vot această propunere de îmbunătăţire a formulării atât a titlului proiectului de hotărâre, cât şi a articolelor. În fond, este vorba doar de art. 1, unde sintagma „organele statului” se înlocuieşte cu „autorităţile şi instituţiile publice” – ceea ce este şi constituţional, cum semnala domnul senator Rădulescu – şi, în loc de cuvântul „cercetările”, este vorba despre „activităţile” autorităţilor şi instituţiilor publice. Cred că atunci se elimină orice confuzie legată de o eventuală situaţie de neconstituţionalitate a înfiinţării unei astfel de comisii de anchetă.
Vă mulţumesc.
(Domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului, părăseşte prezidiul.)
Domnul Petru Filip:
Mulţumesc şi eu.
Dacă mai sunt observaţii pe fond vizavi de această propunere, această hotărâre… Până discutăm legat de propunerile efective, cu reprezentanţii partidelor, dacă, pe fond, mai există subiecte.
Stimaţi colegi,
Vă rog să-mi permiteţi să adresez salutul Senatului, al nostru, delegaţiei Consiliului Legislativ Palestinian, conduse de domnul Azzam Al Ahmad, preşedintele Grupului Fatah din cadrul Consiliului, care efectuează o vizită oficială în România la invitaţia Senatului. (Aplauze)
Vă dorim o şedere cât mai bună şi fructuoasă în România!
Stimaţi colegi,
Dacă…
(Domnul senator Cristian Rădulescu solicită cuvântul.)
Vă rog, domnule senator Rădulescu, pe procedură. Vă rog. Microfonul 2.
Aţi rămas singurul mohican. Mohicanii mor ultimii.
Domnul Cristian Rădulescu:
Nu fără motiv, domnule preşedinte.
Dintr-o rapidă evaluare vizuală a prezenţei în plen, cred că nu întrunim condiţiile necesare pentru desfăşurarea lucrărilor şi cer efectuarea unui apel nominal.
Domnul Petru Filip:
De acord, domnule lider.
Domnule Calcan, haideţi să facem apel nominal şi rog liderii grupurilor să…
Domnul Valentin-Gigel Calcan:
1. Albert Álmos prezent
2. Andrei Florin-Mircea absent
...
135. Voicu Cătălin absent
136. Vosganian Varujan prezent
Din sală: Domnul Saghian nu este prezent!
Domnul Valentin-Gigel Calcan:
Domnul Saghian – prezent. Nu este? Am înţeles.
Domnul Petru Filip:
Dacă mai sunt colegi care nu au fost apelaţi.
(Discuţii în sală)
Deci sunt prezenţi 59 de colegi. Mai aşteptăm cinci minute, în ideea în care sunt totuşi pe ordinea de zi... Dacă nu, atunci declar şedinţa încheiată. Aşteptăm cinci minute. avem pacienţă cinci minute... zece minute, haideţi să nu fim aşa de stricţi. Zece minute.
PAUZĂ
Domnul Petru Filip:
Imediat vom fi în cvorum. Oricum, o să se vadă pe vot. Au mai venit încă... Aş ruga colegii care sunt pe hol să poftească în sală. Eram 59 de colegi...
Da, domnule senator Rădulescu. Dacă susţineţi citirea catalogului, o facem, nicio problemă. Vă rog, microfonul central.
Domnul Cristian Rădulescu:
Domnule preşedinte, în mod regulamentar, lucrul pe care dumneavoastră trebuia să-l fi făcut după strigarea catalogului şi constatarea lipsei cvorumului era să încheiaţi şedinţa. Acordarea unui timp pentru comasare nu este în limitele actualului Regulament.
Prin urmare, vă rog să luaţi notă şi să consideraţi încheiată şedinţa de astăzi a Senatului. (Rumoare, discuţii) Nu. Aşa este corect. Aşa este corect. Şi scrie şi în Regulament, este articol foarte clar.
În cazul în care se verifică cvorumul şi se constată că acesta nu este îndeplinit se închid lucrările Senatului, domnule preşedinte. Şi scrie mai departe… se stabileşte data viitoarei şedinţe a Senatului. Deci lucrurile în felul acesta se desfăşoară.
Vreţi un atac pe fond la Curtea Constituţională a hotărârii respective? Oricum se poate face şi asta, dar, pe procedură, lucrurile sunt prea evidente, ca să nu ţineţi cont de aceste prevederi.
Domnul Petru Filip:
Domnul senator Sârbu, microfonul central.
Domnul Ilie Sârbu:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Înţeleg rigiditatea exprimării domnului lider şi coleg al nostru, dar trebuie să ne gândim la ceea ce s-a petrecut până acum în Senat. De fiecare dată când s-a făcut prezenţa şi între timp au apărut colegi, au intrat pe uşă, nu s-a suspendat niciodată, că scopul nostru nu este să suspendăm şedinţele – şi domnul Rădulescu ştie bine lucrul acesta –, ci să continuăm şedinţa. Au venit colegi, dacă nu este cvorum acum, sigur, suspendăm şedinţa. Ca urmare, nu cred că argumentul pe care l-aţi adus, domnule Cristi Rădulescu, este valabil. Sigur, din punct de vedere politic putem să fim de acord cu el. Şi vă şi înţelegem, ca om, fiindcă lucrăm împreună, ştim cam cum se pun problemele, dispoziţiile de la partid sau – eu ştiu? – de unde o fi venit asta foarte rapid, fiindcă la Biroul permanent nu v-am simţit a fi nici pe departe în opoziţie cu noi atunci când am făcut propunerea.
Ca atare, domnule preşedinte, vă rog să supuneţi la vot dacă avem cvorum şi să mergem mai departe. (Rumoare, discuţii)
Domnul Petru Filip:
Da. Vă rog, domnule senator Ruşanu, după care domnul senator Rădulescu.
Domnul Dan-Radu Ruşanu:
O mică precizare pentru colegul nostru, domnul Cristi Rădulescu, totuşi un parlamentar vechi.
Ştiţi foarte bine că întotdeauna când strigam catalogul, la urmă se mai făcea o recapitulare a colegilor care au venit. Începea să se spună „între timp au mai venit colegul Popescu, colegul Georgescu, colegul asta...”.
Deci dacă vreţi neapărat, putem să facem acest lucru. Colegii care au venit şi nu au fost prezenţi la prima strigare şi sunt prezenţi acum… Pentru că interesul dumneavoastră, în primul rând, al opoziţiei şi al nostru este să legiferăm şi să continue lucrările, nu să facem pauze din astea, aşa, domnule lider. (Discuţii)
Domnul Petru Filip:
Domnule senator Rădulescu, vă rog.
Domnul Cristian Rădulescu:
Bun. A venit o propunere cam ciudată; să supuneţi, domnule preşedinte, la vot, dacă avem cvorum. În condiţiile acestea, puteţi să supuneţi la vot absolut orice şi să mergem cu voioşie mai departe. Cum adică? Noi care nu suntem în cvorum supunem la vot că avem cvorum. Asta oricum nu se poate.
În al doilea rând, dacă au fost cazuri în trecut în care nu s-a ţinut cont de Regulament, eu vă asigur că preşedintele Senatului din partea noastră, domnul senator Blaga, nu a făcut aşa ceva şi a ţinut 100% cont de prevederile regulamentare.
Nu aş spune acelaşi lucru despre cei care au condus din partea dumneavoastră şi v-aş aduce aminte, fiindcă memoria nu este aşa de scurtă, că timp de trei luni aţi blocat lucrările Senatului numai pe aceste considerente de cvorum şi cu respectarea Regulamentului. Acum suntem într-o situaţie în care avem un text absolut expres şi spunem haideţi să trecem peste el şi să votăm că, de fapt, suntem în ordine. Votaţi că sunteţi în ordine când, de fapt, nu sunteţi în ordine.
O să fiţi data următoare cât trebuie şi o să votaţi această comisie. Totuşi anumite chestiuni bazale trebuie respectate. (Rumoare, discuţii)
Domnul Petru Filip:
Am să-i dau cuvântul domnului senator Calcan să mai strige o dată catalogul, să constatăm cvorumul, după care o să mergem mai departe în condiţii de cvorum.
Microfonul 1. Domnul senator Ruşanu.
au fost absenţi prima dată. Asta se strigă şi aşa s-a strigat întotdeauna: absenţii. Să vedem dacă au venit sau nu între timp.
Domnul Petru Filip:
Vă rog, domnule senator Calcan.
Domnul Valentin-Gigel Calcan:
Încep cu cei care nu au răspuns prezent la primul apel.
...
135. Voicu Cătălin absent
Faţă de data trecută au mai venit zece senatori. La primul apel au fost 59 de senatori, la al doilea, încă 10 în plus.
Mulţumesc.
Domnul Petru Filip:
Da. Eu i-am numărat pe toţi colegii. Suntem 69 de colegi şi o să rezulte şi la vot.
De aceea, continuăm punctul 3 din ordinea de zi, unde am discutat câteva lucruri legate de proiectul de hotărâre privind înfiinţarea comisiei de anchetă, şi aici există nişte propuneri ale domnului senator Ghişe, propuneri pe care le găsesc pertinente.
În primul rând, în titlul proiectului de hotărâre – aş vrea să urmăriţi puţin ca să fiţi de acord cu propunerea domnului senator – înlocuirea sintagmei „organele statului” cu sintagma „autorităţile şi instituţiile publice” şi cea de-a doua sintagmă „cercetările desfăşurate” cu „activităţile desfăşurate”.
Supun votului dumneavoastră aceste... Suntem în procedură de vot. După aceea. Poftiţi? Păi, dacă supun votului… Dacă mă uitam la dumneavoastră, vă dădeam cuvântul, dacă nu, nu, că aţi ieşit din sală. Îmi cer scuze. Chiar e vorba de proiectul de hotărâre ca atare, ca titlu, după care vă dau cuvântul, nu e nicio problemă.
Supun votului dumneavoastră înlocuirea acestor sintagme în titlul proiectului de hotărâre.
Vă rog să votaţi.
Cu 62 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, modificările au fost aprobate.
Vă rog, domnule senator Rădulescu, microfonul 2. Microfonul 2, vă rog.
Domnul Cristian Rădulescu:
Apropo de această schimbare, sigur că, dacă ea va fi aprobată, s-ar putea crede că scopurile acestei comisii sunt cu totul altele. Scopurile acestei comisii sunt cele devoalate prin formularea sa iniţială: de cercetare de către Parlament a ceea ce fac organele îndreptăţite, organele de cercetare.
Domnule preşedinte, am o intervenţie pe procedură şi ştiţi bine că şi această chestiune este prevăzută şi a fost folosită, şi anume faptul că dumneavoastră pentru a putea continua lucrările şedinţei trebuie să fiţi asistat de doi secretari. De aceea, încă o dată revin asupra Regulamentului. (Discuţii)
Găsiţi al doilea secretar. (Rumoare, discuţii) Vă rog.
(Domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului, este înlocuit de domnul senator Vasile-Cosmin Nicula, secretar al Senatului.)
Domnul Petru Filip:
Vă mulţumesc foarte mult, domnule lider.
Aş trece, la acest punct din ordinea de zi, la propunerile din partea Grupurilor parlamentare pentru această comisie, conform algoritmului votat şi aprobat în Biroul permanent al Senatului, unde toate grupurile au fost de acord.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Coca. Microfonul 4.
Domnul Laurenţiu Florian Coca:
Domnule preşedinte, în conformitate cu art. 47 din Regulamentul Senatului, Grupul parlamentar al PSD îi desemnează pe următorii senatori în cadrul Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012: Georgică Severin, Toni Greblă, Ioan Chelaru şi Sorin-Constantin Lazăr.
Mulţumesc.
Domnul Petru Filip:
Mulţumesc. Din partea Grupului parlamentar al PNL, vă rog.
Vă rog, microfonul 2.
Domnul Mario-Ovidiu Oprea:
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, vă propunem, în calitate de membri ai acestei comisii, pe domnii senatori Ioan Ghişe şi Cristian David.
Mulţumesc.
Domnul Petru Filip:
Mulţumesc.
Din partea Grupului parlamentar al UDMR, vă rog, microfonul 2.
Domnul Fekete-Szabó András-Levente:
Domnule preşedinte,
Grupul parlamentar al UDMR din Senat îl propune pe domnul senator Albert Àlmos să facă parte din această comisie.
Mulţumesc.
Domnul Petru Filip:
Din partea Grupului parlamentar progresist, microfonul 3.
Domnul Petru-Şerban Mihăilescu:
Din partea grupului nostru va participa la lucrările acestei comisii domnul senator Vasile Nedelcu.
Domnul Petru Filip:
Bun! Au fost făcute opt propuneri. Lipsesc propunerile Grupului parlamentar al PDL.
Vă supun votului dumneavoastră votarea în bloc a celor opt colegi.
Vă rog să votaţi. Votul e deschis, evident.
(Discuţii la prezidiu)
Cu 63 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, colegii se vor vota în bloc.
Supun votului dumneavoastră propunerile nominale din partea celor patru grupuri parlamentare.
Vă rog să votaţi.
Cu 62 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 2 abţineri, propunerile nominale ale celor patru grupuri parlamentare – Grupul parlamentar al PSD, Grupul parlamentar al PNL, Grupul parlamentar al UDMR şi Grupul parlamentar progresist – au fost aprobate.
(http://www.senat.ro/pagini/stenograme/Stenograme2012/12.10.08.pdf)
Ei bine, CCR a fost sesizat... şiiiii...
Curtea Constituțională a respins sesizarea PDL referitoare la hotărârea Senatului de înfiinţarea a comisiei de anchetă privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Reprezentanţii PDL anunţaseră, imediat după ce Senatul a decis înfiinţarea comisiei, că va ataca respectiva hotărâre la CC, pe motiv că aceasta încalcă principiile democratice şi constituţionale, propunând ca legislativul să intre peste atribuţiile Ministerului Public.

Senatul a decis, în 8 octombrie, înfiinţarea unei Comisii de anchetă privind activitatea desfăşurată de autorităţile şi instituţiile publice în cazul votului de la referendumul din 29 iulie 2012, propusă de senatori PSD şi PNL.

Potrivit votului dat de senatori, din această comisie de anchetă vor face parte senatorii Georgică Severin, Toni Greblă, Ioan Chelaru şi Sorin Constantin Lazăr, propuşi de grupul PSD, Ioan Ghişe şi Cristian David, propuşi de PNL, Albert Almos, propus de grupul UDMR şi Vasile Nedelcu, nominalizat de UNPR.

În cadrul dezbaterilor, liderul Grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a spus că senatorii democrat-liberali nu vor participa la votul pentru înfiinţarea acestei comisii, nu îşi vor desemna reprezentanţi şi că vor ataca la Curtea Constituţională o eventuală decizie în acest sens a Senatului.
(http://www.dcnews.ro/2012/11/ccr-a-respins-sesizarea-pdl-referitoare-la-comisia-de-ancheta-privind-referendumul/)
Pour la bonne bouche, ca să nu zic de bomboană pe colivă... să vedem şi comunicatul de presă al CCR...
1 noiembrie 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

În ziua de 1 noiembrie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.l) din Constituţia României şi al art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a discutat sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Hotărârii senatului nr.38 din 8 octombrie 2012 privind înfiinţarea Comisiei de anchetă privind abuzurile semnalate în activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice în cazul referendumului din 29 iulie 2012, formulată de un număr de 26 senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr.38 din 8 octombrie 2012 în raport cu criticile formulate.

Curtea Constituţională a reţinut următoarele :

1. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci formulate, Curtea a statuat că dispoziţiile art.66 alin.(2) pct.XVI şi art.121 alin.(3) din Regulamentul Senatului, precum şi cele ale art.2 şi 17 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru regulament privesc strict modul de lucru al Senatului, nu au relevanţă constituţională şi nu transpun la nivelul regulamentului dispoziţii ale Constituţiei. Aşadar, sub aspectul consecinţelor modului de interpretare a art.121 alin.(3) din Regulamentul Senatului, Curtea a reţinut că nu au fost încălcate art.67 şi 76 alin.(2) din Constituţie.
2. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci formulate, Curtea a statuat că ancheta parlamentară este o expresie a funcţiei de control pe care o are Parlamentul în cadrul democraţiei constituţionale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite ad-hoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente, priveşte subiectele supuse controlului prin art.111 din Constituţie şi se exercită asupra activităţii Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice, iar nu şi asupra oricărei autorităţi publice centrale.
Curtea a reţinut că în faţa comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul potrivit Titlului III, Cap. IV din Constituţie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul.
Aceste comisii nu au competenţa de a da un verdict, ci aceea de a întocmi un raport cu privire la situaţia de fapt anchetată, prin care se vor indica concluziile la care a ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-a consultat şi a audierilor efectuate.
Curtea a reţinut că Ministerul Public a fost instituit, prin art.131 şi 132 din Constituţia României, ca o magistratură componentă a autorităţii judecătoreşti, având rolul de a reprezenta în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Procurorii au, ca şi judecătorii, statut constituţional de magistraţi, prevăzut expres în art.133 şi 134 din Legea fundamentală.
Curtea a constatat că nota de fundamentare depusă la proiectul de hotărâre, arată, în mod expres, că această comisie de anchetă "nu are ca scop anchetarea procurorilor, ci îşi propune să verifice sesizările cetăţenilor şi autenticitatea lor".
Având în vedere că dispoziţiile Hotărârii Senatului nr.38 din 8 octombrie 2012 nu cuprind nici o referire implicită sau expresă la activitatea autorităţii judecătoreşti, Curtea a reţinut că activitatea comisiei de anchetă se circumscrie limitelor constituţionale ale art.111.

În fine, s-a reţinut că sancţionarea eventualelor abuzuri ale organelor judiciare în instrumentarea cauzelor este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art.134 alin.(2) din Constituţie, sau instanţelor judecătoreşti (infracţiuni de serviciu ori în legătură cu serviciul sau care împiedică înfăptuirea justiţiei), după caz.

Argumentaţiile pe larg reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia se comunică preşedintelui Senatului.

Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale
(http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/1noiembrie)
Acum că am întrebat, să ascultăm răspunsul celor de la PDL cu un mic cântecel... sau mai bine două...

PDL tot repetă, iar şi iar...Nu mie frică de bau bau (Miruna Oprea)


Dar parcă prin partid se aude că... Mi-e frica să dorm singurică (Cornel Pipera)


Nu am înţeles cine e X-sticlă cu paharul legat de gât. Am o bănuială, dar nu sunt sigur... cică s-a lăsat. Poate de aici este şi problema, din lipsa paharelor femeia nu este tot atât de frumoasă ca în noaptea nunţii. În rest totul e clar.

(http://www.academiacatavencu.info/politic/revolta-tocilarilor-din-pdl.html)

Socialismul a căzut, capitalismul s-a sfărâmat... cred că e timpul ca de prin toate partidele să dispară şi politicianismul... sau să dispară partidele-găşti cu totul.

10 comments:

Vasile, said...

Observ ca cineva a amestecat la Cluj varza cu mazarea, este vorba de postarea lui Biblio despre candidati.

Nu faptul ca Alex.Mazare ar fi departe de fratele vitreg actor,primar,hot neprins,etc.si ar da prost la alegatorii constanteni , locuitorii celui mai infect,spart,scump oras al tarii ci faptul ca acolo la Constanta nu la Cluj candideaza si a 3-a sau a 4-a sotie a domnului Mitrea!

Unknown said...

Că Preda şi cu Voinescu au fost tocilari se ştie şi este demult consemnat.
Monica Macovei însă în afară că tocea banchetele taxiurilor parcate prin dosul Operei şi paturile căminelor studenţeşti de la Drept altceva nu mai tocea.
Să fie sănătos ta'su şi sănătoasă mă'sa de câte ori au intervenit pe la profesori.

Întrebare de baraj:

A VĂZUT CINEVA LUCRAREA DE DIPLOMĂ A MONICĂI MACOVEI GHRGHESCU?

OARE DE CE A DISPĂRUT?

Hihihi

Radu Humor said...

Mulțumesc pentru stenogramă !
Mi-au plăcut mult și melodiile. Nu le mai auzisem. Nu numai că sunt frumoase, dar se și potrivesc ;)

Unknown said...

Ăia de la Cluj nu au amestecat doar varza cu mazărea.
Au amestecat-o şi pe Macovei cu Turianu!
ESTE DE-A DREPTUL HILAR!
Ca şi cum ai amesteca poliţia politică cu spiritul legii sperând ca rezultatul să fie justiţia.

Hahaha
Pedelacii pro-macovişti s-au ascuns după moderare şi după panourile cu lozinci!
Şi de-acolo dau cu chietre.
Le este frică să iasă-n ring piţigoilor şi piţigoaicelor pro-macoviste!

:)))))))))

Bibliotecaru said...

Sunt multe lucrări ce ar trebui cercetate. Prea multe lucrări, prea puţini ochi...

Bibliotecaru said...

@ Radu Humor

Cu plăcere...
Am ascultat cu atenţie versurile de câteva ori... Nici mie nu-mi venea să cred cât de bine se potrivesc. Ca şi Caragiale...

Vasile, said...

Biblio,

Observ , nu fara surprindere ca ai reusit pina la urma nu numai sa inl;aturi nebunii dar si sa faci un blog asaltat de USListi si as spune mai mult PSDisti.

Una-i ce spun eu de un oras care a ajuns sa faca sluj a la Cluj, si alts-i sa-i imbracam in haine frunoase , nu neaparat naziste pe aceiasi oameni ,aceleasi caractere, aceiasi ticalosi dar din opozitie care urmeaza la putere pentru ca asa-i romanul , uita repede si se manjeste la o sacose cu malai!

Sau cumva ce se spune despre clanul mazare,dragnea and co. sunt doar delatiuni?

Unknown said...

Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Biblio USL-istul,
Hihihi

Vasile, said...

"vai si amar" un carnat PDList inlocuit de altul , fara nume, care cica vede dar nu prea pricepe!
Lamentabil Biblio ce ai dorit sa faci si unde ai ajuns!

Bibliotecaru said...

Sunt prea supărat de viaţa mea reală ca să mai dau atenţie la cea virtuală...

© Gheorghe Florescu, 2008 Acest site este un pamflet politic şi, uneori, cultural, trebuie deci tratat ca atare.